Legea 10/2001. Sentința nr. 26/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 2544/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 179/2014
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: C. A.
Judecător: G. P.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de R. V. V. împotriva sentinței civile nr. 26 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul V., intimați fiind G. R., M. FINANȚELOR PUBLICE, P. M. BÂRLAD, P. M. BÂRLAD, C. L. PENTRU APLICAREA LEGII 10/2001 BÂRLAD, C. L. AL M. BÂRLAD, INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI V., P. JUDEȚULUI V., C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 10/2001 V., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al treilea termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 26 din 15.01.2014 a Tribunalului V. s-a respins cererea de revizuire formulată de R. V. împotriva sentinței civile nr. 1386 din 12.10.2004 a Tribunalului V.. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Prefectul Județului V.. Respinge cererea revizuientului R. V. de obligare a Primarului municipiului Bârlad de a emite o dispoziție pentru acordare de măsuri reparatorii prin echivalent și de obligare a pârâților G. Româniri, Ministerul Finanțelor Publice, P. municipiului Bârlad, P. municipiului Bârlad, C. de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Instituția P. județului V., C. L. Bârlad și C. Județeană V. pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la plata de daune interese și daune morale.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că:
Soluția pronunțată de instanța de fond prin sentința civilă nr. 1386 din 12.10.2004 nu este susceptibilă de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, valoarea despăgubirilor stabilită prin Dispoziția nr. 2454/7.05.2004 de către P. M. Bârlad, cât și forma de acordare a măsurilor reparatorii intrând în puterea lucrului judecat ca urmare a respingerii contestației.
În aceste condiții, cererea reclamantului de obligare a pârâtului P. municipiului Bârlad de a emite o nouă dispoziție este vădit nefondată.
În cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești, calitate procesuală o au doar părțile între care s-a purtat inițial procesul care s-a finalizat cu o hotărâre atacată cu această cale extraordinară de atac.
Prin sentința civilă nr. 1386/2004, Tribunalul V. a constatat faptul că Prefectul județului V. nu are calitate procesuală pasivă și ca atare se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de acest pârât în prezenta cauză.
Reclamantul a investit instanța cu mai multe capete de cerere formulate în mod ambiguu, general și abstract, solicitând în esență și obligarea pârâților la plata de daune interese și daune morale pentru prejudiciul material și moral pretins a-i fi cauzat ca urmare a modului în care aceste instituții au înțeles a-i soluționa cererile pe care le-a formulat de-a lungul timpului în baza Legea nr. 10/2001, cererea de daune urmând a fi respinsă ca nedovedite.
Din actele dosarului rezultă că Statul Român a executat Hotărârea CEDO pronunțată împotriva sa achitând revizuientului sumele stabilite prin dispozitiv.
Modul de soluționare a notificării nr. 2366/2001 și a contestației pe care autorii revizuientului au formulat-o împotriva Dispoziției nr. 2454 din 7.05.2004 emisă de P. M. Bârlad nu mai poate fi pusă în discuție întrucât operează prezumția lucrului judecat. În consecință, pretenția reclamantului de a-i fi plătite de către autoritățile naționale cu atribuții de aplicare a Legii nr. 10/2001 daunele materiale și morale decurgând din soluția pe care a primit-o notificarea sa formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către autorii săi este vădit neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Deși reclamantul-intervenient a solicitat sub sancțiunea plății de daune cominatorii, obligarea pârâților să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege în privința cererilor sale, nu a precizat în concret care sunt acțiunile pe care ar trebui să le îndeplinească aceste instituții chemate în judecată și care sunt cererile care le-a formulat și în privința cărora nu a primit nici un răspuns.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuientul R. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că instanța de fond a respins în . de cerere, hotărârea fiind nemotivată și contradictorie, reținând chiar autoritatea de lucru judecat în raport de o hotărâre administrativă a unui primar, mai mult lipsa îndelungată a oricărei despăgubiri concrete și rezonabile pentru imobilul confiscat, deși a condus la sancționarea Statului Român, această situație se perpetuă și în prezent, motiv pentru care a solicitat daune morale și materiale pentru acoperirea în întregime a prejudiciului suferit, cerere ce nu a fost analizată și nici soluționată de instanța de fond, hotărârea pronunțată fiind nelegală și netemeinică.
Apelul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:
Prin cererea înregistrată la Î.C.C.J. la data de 2.08.2011, reclamantul R. V. a formulat o cerere de chemare în judecată a Statului Român, G. R., Ministerul Finanțelor Publice, Prefectul Județului V., P. M. Bârlad și toate celelalte organisme implicate în aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru a fi obligați să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin potrivit Legii nr. 10/2001, să-i plătească daune interese și daune morale pentru prejudiciul pe care i l-au creat prin nesoluționarea notificărilor sale în termenele instituite de lege, precum și măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv de la autorii săi, astfel cum s-a dispus prin Hotărârea CEDO din 19.01.2010 în cauza R. contra R., în temeiul art. 998-999 Cod civil, art. 5802-5805 Cod procedură civilă, art. 322 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 31.01.2013 instanța supremă în raport de precizările reclamantului a calificat cererea acestuia ca fiind o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 1386 din 12.10.2004 a Tribunalului V. întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă declinând astfel competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului V..
Potrivit art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În cauza R. împotriva R. pronunțată la data de 19.01.2010, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților V. R. și V. R., drept protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ca urmare a obligat G. R. să achite reclamanților V. R. și V. R., împreună, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro pentru toate prejudiciile suferite.
Hotărârea pronunțată de CEDO în cauza R. împotriva R. a devenit definitivă la data de 19.04.2010, termenul pentru executarea hotărârii fiind 19.07.2010.
Conform ordinelor de plată nr. 2486 și 2487 din 7.07.2010 rezultă că fiecăruia dintre reclamanții R. V. și R. V. li s-a virat suma de 21.196,50 lei echivalentul a 5000 EURO pentru fiecare în contul deschis pe numele acestora la BRD Bârlad.
Ca atare, sentința civilă nr. 1386 din 12.10.2004 a Tribunalului V. nu poate fi susceptibilă de revizuire pentru cazul prev. de art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât valoarea despăgubirilor stabilite prin Dispoziția nr. 2454/7.05.2004 emisă de P. M. Bârlad cât și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii intrând în puterea lucrului judecat prin respingerea contestației formulate de revizuientul din prezenta cauză.
Mai mult, Hotărârea CEDO din 19.01.2010 nu a constatat faptul că sentința civilă nr. 1386 din 12.10.2004 a Tribunalului V. a încălcat drepturile sau libertățile fundamentale ale reclamantului, ci a condamnat Statul Român pentru faptul că nici în anul 2010 nu executase Dispoziția din 7.05.2004, prin care reclamanților li se recunoscuse dreptul la despăgubiri în valoare de 119.275 lei (RON).
Totodată, prin Hotărârea din 19.01.2010 Curtea Europeană a considerat ca nefondată plângerea reclamanților privind lipsa accesului la o instanță și inegalitatea armelor din cadrul procedurii judiciare, precum și cea cu privire la inechitatea și lipsa de independență și imparțialitate a judecătorilor care le-au examinat acțiunile și nici nu a constatat nici o aparentă încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele convenției sau ale Protocoalelor sale.
Posibilitatea redeschiderii procesului este prevăzută de dreptul intern conform dispozițiilor art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă pentru ipoteza în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să producă efecte și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În speță însă nu sunt întrunite condițiile textului de lege enunțat, respectiv dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, în raport de cele statuate prin Hotărârea CEDO din 19.01.2010.
Prin urmare, în limita investirii sale cu o cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 1386/2004 a Tribunalului V. definitivă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel cum a fost calificată irevocabil de ÎCCJ, Tribunalul V. a analizat și soluționat în mod corect această cerere de revizuire, constatând ca fiind neîntemeiată și respingând-o ca atare.
De asemenea, în mod corect tribunalul a constatat că pretenția reclamantului de a-i fi plătite de autoritățile naționale cu atribuții în aplicarea Legii nr. 10/2001, daune materiale și morale decurgând din modalitatea de soluționare a notificării nr. 2366/2001 formulată de autorii săi în baza Legii nr. 10/2001 este vădit neîntemeiată în raport de precizările depuse de revizuient (fila 51 dosar fond) și care vizează în fapt rejudecarea fondului asupra notificării formulate de autorii săi, precum și a dispoziției nr. 2454 din 7.05.2004 emisă de P. M. Bârlad.
Or valoarea despăgubirilor stabilită prin Dispoziția nr. 2454 din 7.05.2004 emisă de P. M. Bârlad cât și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii au fost deja supuse controlului judiciar prin sentința civilă nr. 1386 din 12.10.2004 a Tribunalului V., ceea ce înlătură incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 Cod procedură civilă în cauza de față.
Pentru considerentele expuse în raport de criticile formulate ce nu sunt fondate, în temeiul art. 326 Cod procedură civilă coroborat cu art. 296 Cod procedură civilă urmează a se respinge apelul formulat de R. V. împotriva sentinței civile nr. 26 din 15.01.2014 a Tribunalului V. pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de R. V. V. împotriva sentinței civile nr. 26 din 15.01.2014 a Tribunalului V., sentință pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 Septembrie 2014.
Președinte, C. A. | Judecător, G. P. | |
Grefier, A. H. |
Redactat A.C.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/10.10.2014
Tribunalul V.:S. D. E.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 41/2014. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 35/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
