Pretenţii. Decizia nr. 656/2014. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 656/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 520/45/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 656/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător V. O.
Judecător V. C.-S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimații T. B., T. A., A. D., A. V., împotriva deciziei civile nr. 461/28.09.2014 a Curții de Apel Iași – Secția civilă, pronunțată în dosarul având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații, prin reprezentant convențional, avocat V. M., lipsă fiind reprezentantul legal al contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; contestatoarea nu a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei; nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul convențional al intimaților învederează instanței faptul că cererea de recurs nu este nici motivată și nici timbrată. Mai mult, contestatoarea a eliberat spațiul în litigiu, recunoscând astfel hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Iași. Consideră că societatea nu mai are nici un interes în cauză, întrucât au eliberat acel spațiu.
Instanța invocă, din oficiu, cu prioritate, excepția de netimbrare a contestației în anulare, pe care o pune în discuția părților.
Intimații, prin avocat, solicită admiterea excepției de netimbare a contestației în anulare, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare invocată din oficiu.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin decizia civilă nr. 461/28.09.2014 a Curții de Apel Iași a respins recursul formulat de . împotriva deciziei civile nr. 398/9.09.2013 a Tribunalului Iași, pe care o menține. A obligat recurenta să plătească intimaților T. B., T. A., A. D. și A. V. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
În mod corect, instanțele au reținut situația factuală a cauzei, că la data de 18.02.1999 sub nr. 173, a fost eliberată autorizația de construire în favoarea . pentru extindere imobil existent pe teren proprietate pentru punctul de lucru firmă și s-a încheiat cu . un contract de închiriere nr. 1/1.04.2009 prin care s-a închiriat spațiul de producție din Iași, ..
Art. 4 din ordinul nr. 536/1997 prevede că „Unitățile de mică industrie, comerciale și de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasează în clădiri separate, la distanța de minim 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității. Pentru unitățile susmenționate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare”.
Art. 17 din același act normativ – Ordinul nr. 536/1997 prevede „Amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot și vibrații și dimensionarea zonelor de protecție sanitară se vor face în așa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 m de peretele exterior al locuinței la 1,5 m înălțime de sol, să nu depășească 50 db (A) și curba de zgomot 45. În timpul nopții (orele 22,oo – 6,oo), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB (A) față de valorile din timpul zilei”.
Și în continuare „Conform Standardului român ISO 1996-2 completat prin erata ST-ISO 1996-2/C91 art. 9 prevede la alin. 2 că „Dacă presiunea acustică a zgomotului rezidual este cu 3 dB sau mai puțin, subnivelul de presiune acustică măsurat, nu sunt permise corecții”.
Împrejurarea că reclamanții T. au construit imobilul lor ulterior extinderii construcției de societate la o distanță de 4 m față de gardul ce desparte cele două proprietăți și circa 5,5 m distanță față de peretele sudic al halei pe același amplasament cu locuința reclamanților A. raportat la distanța față de gardul despărțitor față de terenul proprietatea societății ., este un aspect de necontestat și care rezultă din actele dosarului.
În cadrul procesual stabilit de reclamanți, instanțele au examinat cauza raportat la obiectul și limitele procesului stabilit de părți, precum și din perspectiva apărărilor formulate în proces.
Din această perspectivă a fost examinat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997 și raportat la dispozițiile legale ale acestui act normativ și datele factuale ale litigiului, instanțele nu au încălcat sau aplicat greșit legea.
Un argument în plus îl constituie și expertiza de specialitate acustică efectuată în cauză de expert M. C., care a concluzionat în cazul măsurătorilor efectuate la 1,5 mp de peretele locuinței T., că presiunea acustică a zgomotului este de 54-53 db care coroborată cu dispozițiile legale menționate, duc la admiterea în parte a apelurilor.
Ca atare, critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a legii nu este întemeiată, Curtea neputând reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ce privește critica recurentei vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în reglementarea art. 304 Cod procedură civilă, pct. 11 al art. 304 fiind abrogat, controlul de netemeinicie a hotărârii excede limitelor presupuse de art. 304 Cod procedură civilă și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă invocat de recurentă, întrucât decizia recurată este motivată și cuprinde motivele pe care se sprijină, neexistând temei pentru modificarea deciziei.
Totodată, nici dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu pot fi reținute, deoarece criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, susținerile nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la interpretarea greșită a probelor care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă instanța a respins recursul formulat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Contestația în anulare nu este motivată în fapt și în drept.
Prin rezoluția președintelui completului de judecată s-a dispus citarea contestatoarei cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru datorate în recurs în cuantum de 100, conform prevederilor art. 26 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii ce netimbrată.
Deși legal citată cu această mențiune pentru termenul din 01 octombrie 2014, contestatoarea nu s-a conformat solicitării instanței și nu au depus taxa judiciară de timbru datorată în calea de atac.
În ședința publică din 01.10.2014 instanța a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a contestației în anulare, pe care a pus-o în discuția părților.
Verificând, cu prioritate, excepția de netimbrare, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că . nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa de timbru în cuantum de 100 lei prevăzută de dispozițiile art. 26 alin.1 din OUG nr. 80/2013, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 33 din OUG nr. 80/2013 va anula cererea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de . împotriva deciziei civile nr. 461/28.09.2014 a Curții de Apel Iași – Secția civilă.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 01 Octombrie 2014.
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat/Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/09.10.2014
Curtea de Apel Iași: C. A.
V. O.
V. C.-S.
← Anulare act. Decizia nr. 65/2014. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 1255/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
---|