Legea 10/2001. Decizia nr. 418/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 418/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 418/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. P.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de P. M. Henrieta, prin mandatar I. V. împotriva deciziei civile nr.233/ 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații P. Municipiului V., U. A. T. V. și C. L. al Municipiului V., având ca obiect Legea nr. 10/2001 – contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-au depus concluzii scrise din partea intimaților P. Municipiului V., U. A. T. V. și C. L. al Municipiului V..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 08 octombrie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și față de cererea de amânare a pronunțării cauzei formulată de reprezentantul intimaților, pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Curtea de Apel Iași, contestatoarea P. M. Henrieta, prin procurist I. V., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 233/ 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ .
Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 509 alin. 2 pct. 2 și 3 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, contestatoarea susține următoarele:
Din probele existente la dosar rezultă că P. municipiului V. condiționează restituirea suprafeței de 1557 mp de plata sumei de 694.754 lei reprezentând c/val. clădirii.
Instanțele au preluat susținerile Primarului municipiului V. și au ignorat dreptul contestatoarei la restituirea suprafeței de 1557 mp, drept condiționat de plata c/val. clădirii situate pe acesta.
Consideră contestatoarea că nu poate fi considerată proprietară cu puteri depline decât atunci când UAT V. îi achită suma de 308.700 lei stabilită prin decizia civilă nr. 35/2013 a Curții de Apel Iași.
Cum la data de 28 iulie 2009 nu s- a achitat suma de 654.974 lei, nu se poate susține că prin procesul-verbal nr._/ 26.08.2009 i s-a predat în deplină proprietate suprafața de 1557 m.p., dreptul său de proprietate fiindu-i afectat de condiția plății c/val. fundației.
Contestatoarea recunoaște că prin decizia nr. 35/2015 a Curții de Apel Iași s-a dispus restituirea suprafeței de 2985 mp teren, fără însă a se mai însera condiția de a plăti suma de 308.700 lei reprezentând c/val. chirie, așa cum rezultă din expertiza evaluatorie din apel.
Abia de la 20 martie 2013 se poate constata că P. municipiului V. era obligat să restituie contestatoarei, iar aceasta putea să ceară restituirea suprafeței de 2985 mp teren fără a i se mai cere plata în prealabil a c/val. clădirii de pe aceasta.
Mai susține contestatoarea că decizia nr. 35/2013 a Curții de Apel Iași și partea din Dispoziția nr. 360/2009 emisă de P. municipiului V. care a fost menținută formează un tot unitar, cuprinzând obligațiile reciproce stabilite în sarcina părților.
În contradicție totală cu dispozitivul deciziei nr. 35/2013 a Curții de Apel Iași care stabilește că P. municipiului V. este obligat să restituie contestatoarei suprafața de 2985 mp teren, prin decizia nr. 233/2015 a Curții de Apel Iași se reține că reclamanta, prin procurist, a fost pusă în posesie cu suprafața de 1428 m.p. teren, reprezentând diferența de până la 2985 mp cât i se cuvenea ( 1557 + 1428 mp), astfel că P. municipiului V. și-a îndeplinit obligația predării suprafeței de 2985 mp teren.
Ori, prin procesul-verbal din 3.09.2014 s-a procedat la predarea suprafeței de 2985 mp și cum înscrisul nu a fost anulat de instanță, nu se mai punea problema preluării din nou a terenului pe calea executării silite.
Contestatoarea susține că obiectul dosarului nr._ nu era obligarea Primarului municipiului V. la executarea obligațiilor de predare a suprafeței de 2985 mp, ci obligarea acestuia de a demara procedura legală pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor la care are dreptul contestatoarea pentru clădirile demolate și imobil de restituit în natură, în suprafață de 738 mp.
Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, P. era obligat să înainteze dosarul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la data de 16 decembrie 2013, data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 35/2013 a Curții de Apel Iași.
Se constată că nici până acum P. nu a înaintat comisiei dosarul cuprinzând cererea de acordare a despăgubirilor.
Contestatoarea precizează că Legea nr. 165/2013 a fost publicată la data de 16 mai 2013, astfel că dintr-o eroare gravă s-a consemnat în decizia contestată că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013. Ori această eroare privind data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 este de natură a pune sub semnul întrebării motivarea instanței de apel.
Contestatoarea, făcând referire la procedura prev. de art. 21 alin. 8 din Legea nr. 165/2013, susține că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că P. municipiului V. a refuzat constant să demareze procedurile legale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite.
Prin acțiunea cu care a investit instanța, contestatoarea susține că a solicitat să se constate că P. municipiului V. nu și-a îndeplinit obligația de a demara procedurile legale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor prin emiterea unei dispoziții pentru stabilirea dispozițiilor care au mai rămas în putere din dispoziția nr. 360/2009, în baza deciziei civile nr. 35/2013 a Curții de Apel Iași; întocmirea dosarului și înaintarea lui la Instituția Prefectului pentru avizare și trimiterea dosarului la Comisia Centrală pentru perioada 20 martie – 16 (20) mai 2013.
După . Legii nr. 165/2013 și până la data de 21 decembrie 2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013), singura modalitate de acordare a despăgubirilor erau punctele. Legea nr. 368/2013 reintroducea obligația entității investite cu soluționarea notificărilor de a face oferta de bunuri și servicii în contul imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură.
Susține contestatoarea că instanța de apel a omis să analizeze legalitatea și temeinicia cererii cu care a fost investită, limitându-se doar la prev. Legii nr. 165/2013 și nu a analizat incidența prev. de Legea nr. 368/2013.
Prin motivele de apel contestatoarea susține că a solicitat să se constate faptul că P. municipiului V. nu și-a îndeplinit obligațiile de a demara procedura legală pentru calcularea despăgubirilor pentru construcțiile demolate în suprafață de 738 mp, cât și de a calcula personal cuantumul acestor despăgubiri după . Legii nr. 368/2013.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului referitor la obligația stabilită în sarcina Primarului municipiului V. de a face oferta de bunuri și servicii pentru suprafața de 1110 mp teren restituită prin decizia nr. 35/2013.
Indiferent de legea aplicabilă Legea nr. 165/2013, Legea nr. 368/2013, P. municipiului V. era obligat să-i facă oferta de bunuri și servicii pentru plata în echivalent a suprafeței de 1110 mp teren. Dacă oferta era refuzată, contestatoarea urma să primească despăgubiri.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pe care contestatoarea trebuia să le primească de la stat era necesară deoarece și aceasta, la rândul său, trebuia să achite statului suma de 398.700 lei pentru construcția sediului Primăriei municipiului V., putându-se proceda la o eventuală compensare (titlul VII din Legea nr. 247/2005).
În concluzie, se solicită admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei date în apel și, în rejudecare, obligarea Primarului municipiului V. la plata penalităților de întârziere pentru neexecutarea obligației de a face.
Intimatul P. municipiului V. nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din 8 octombrie 2015 contestatoarea, prin apărător, a precizat că temeiul juridic al prezentei contestații în anulare îl constituie art. 503 alin. 3 pct. 2 și 3 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 503 alin. 3 pct. 2 raportat la alin. 3 al aceluiași articol Cod procedură civilă, hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată apelului este rezultatul unei erori materiale.
Contestatoarea consideră că dintr-o eroare materială în decizia contestată s-a menționat data de 20.05.2015 ca dată a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu 16.05.2013.
Curtea reține că acest motiv se referă la săvârșirea unei erori materiale în sensul de greșeală de natură a produce o schimbare a soluției, adică o confundare a unor elemente importante sau date materiale.
Curtea reține că, pe de o parte, este corectă mențiunea că Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013 (adică la 3 zile după publicarea în Monitorul Oficial), iar pe de altă parte, data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 exprimată într-o diferență de 3 zile nu are relevanță în prezenta cauză în sensul că reținerea datei la care a făcut referire contestatoarea ar fi determinat pronunțarea unei alte soluții în cauză.
Cel de-al doilea motiv de apel se referă la nepronunțarea instanței cu privire la motivul de apel constând în neîndeplinirea obligației ce îi incumbă pârâtului P. municipiului V. în temeiul Legii nr. 368/2013.
Curtea constată că art. 503 alin. 3 Cod procedură civilă face referire la cazurile contestației în anulare care pot fi aplicate, în mod corespunzător, hotărârile instanței de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Decizia nr. 233/ 10 iunie 2015 a Curții de Apel Iași face parte din categoria hotărârilor instanțelor de apel ce nu mai pot fi atacate cu recurs, însă dispoziția de la pct. 3 „instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen” nu se aplică acestor hotărâri.
Hotărârilor definitive pronunțate în apel li se aplică dispozițiile art. 503 alin. 2 pct. 1, 2 și 4, cu excepția pct. 3, ori omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la un motiv de apel (în speță, aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 368/2013) este exceptată de la enumerarea motivelor contestației în anulare.
Raportat acestor considerente, curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea P. M. Henrieta, prin mandatar I. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de P. M. Henrieta, prin mandatar I. V., împotriva deciziei nr. 233/ 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, L. P. | |
Grefier, D. G. |
Red. P.C.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 27.10.2015
Tribunalul V.: I. E. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 539/2015. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 738/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
