Obligaţie de a face. Decizia nr. 348/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 348/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 348/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător C.-A. S.
Judecător L. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. G. și B. A. în contradictoriu cu intimații S. NAȚIONALĂ DE G. N. R. SA MEDIAȘ și S. NAȚIONALE DE G. N. R. SA – S. C., împotriva deciziei civile nr. 149/2015 din 17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, în dosarul având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii, prin reprezentant convențional, avocat G. V. și intimata S. Națională de G. N. R. SA Mediaș, prin reprezentant convențional, consilier juridic Dragulin N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; la data de 05.05.2015, prin serviciul registratură, intimata S. Națională de G. N. R. SA Mediaș a depus întâmpinare, ce a fost comunicată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Contestatorii, prin avocat, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile 149/2015 din 17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, cu consecința rejudecării recursului formulat de recurenții-reclamanți. A criticat hotărârea instanței de recurs ca fiind nelegală, din perspectiva art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, respectiv aceea că dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi rezultatul unei greșeli materiale. Consideră că din modalitatea în care a fost soluționat recursul soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale. Instanța de recurs nu a observat nici conținutul cererii de chemare în judecată, nici precizarea acesteia, depusă de reclamanți la instanța de fond înainte de termenul de judecată din 11.02.2012. Din conținutul cererii de chemare în judecată a rezultat că recurenții au cerut într-o primă teză obligarea pârâtei la dezafectarea conductei de gaze ce grevează terenul a cărei proprietari erau și cu consecința plății contravalorii unei chirii începând cu data de 11.02.2008. Prin precizarea la cererea de chemare în judecată, reclamanții și-au diminuat și precizat obiectul cererii, în sensul că au solicitat plata contravalorii unei chirii anuale de 500 lei. În acest context, consideră că instanța, în condițiile în care a dispus pentru termenul de judecată din 27.01.2015, citarea cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru pentru teza a doua și a treia a recursului, pe care recurenții au îndeplinit-o, iar pentru teza întâi, aceștia au fost citați cu mențiunea să precizeze contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 11.01.2008 și până la declararea recursului pentru calcularea taxei judiciare de timbru, situație față de care s-a încălcat principiul disponibilității părții și eroarea instanței a constat în această neobservare a precizărilor la cererea de chemare în judecată. Consideră că grava eroare săvârșită de instanță nu poate conduce decât la anularea hotărârii supusă contestației în anulare.
Un al aspect vizează faptul că atunci când a stabilit taxa judiciară de timbru și atunci când a luat măsura procesuală a anulării cererii de chemare în judecată, instanța s-a raportat la dispozițiile OUG 80/2013, neobservând momentul la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată, respectiv 30.06.2009. Rezultă, fără putință de tăgadă, din considerentele hotărârii instanței de recurs faptul că se citează dispozițiile art. 24 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, norme care nu erau incidente în cauză și care în raport cu dispozițiile art. 55 din OUG nr. 80/2013 nu își găsesc aplicarea în cauză, fiind o lege ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Un ultim aspect se referă la faptul că dezlegarea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale atunci când taxa judiciară de timbru a fost stabilită de instanță nu global, ci individual pe fiecare teză a recursului, încălcându-se caracterul unitar al căii de atac. Creând posibilitatea de a timbra separat fiecare teză a recursului, apreciază că instanța s-a considerat investită cu recursuri în cadrul recursului, mai multe cereri de recurs pentru fiecare teză a recursului.
Nesesizarea și, în consecință, necercetarea de către instanța de recurs a conținutului cererii de chemare în judecată, a precizărilor la aceasta și a datei la care s-a introdus pe rolul instanțelor judecătorești cererea de chemare în judecată are regimul unei erori materiale în sensul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea contestației în anulare întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă. Toate considerațiile susținute sunt pur teoretice și nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Recursul, așa cum prevede în mod imperativ legea privind taxele judiciare de timbru, trebuie timbrat cu prioritate. S-a pus în vedere conform criticilor formulate de recurenți să se timbreze și să se stabilească care este contravaloarea lipsei de folosință până la declararea recursului, astfel încât instanța de recurs să poată recalcula diferența de taxă judiciară de timbru. Această taxă judiciară de timbru, indiferent că este prevăzută de OUG nr. 80/2013 sau de Legea nr. 146/1997, este obligatorie a fi achitată, fapt prevăzut în mod imperativ în actele normative menționate, cu sancțiunea corespunzătoare în cazul neîndeplinirii acestei obligații. Diferă doar numerotarea articolelor, în OUG nr. 80/2013 este vorba despre art. 24 și art. 26 alin. 2, iar în Legea nr. 146/1997 este art. 11 și art. 20 alin. 3
S-a pus în vedere să se timbreze la valoarea lipsei de folosință aferentă primei teze din cererea de recurs și această valoare este depusă de către contestatori. În această situați, în mod corect instanța a pus în vedere să se timbreze suma aferentă acestei valori, obligație la care nu s-au conformat recurenții, deși se acordase un termen în acest sens. Astfel, în mod corect instanța de recurs a procedat la soluționarea cauzei în acest mod.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, conform actelor pe care le depune la dosar.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe contestatorii C. G. și B. A. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 149/ 17.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași prin care s-a anulat ca netimbrat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 947/A/ 29.10.2014 a Tribunalului V. – Secția civilă.
Contestatorii au invocat în drept prevederile art. 318 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, susținând că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța nu a observat capetele cererii de chemare în judecata cu care reclamanții au înțeles să investească instanțele de judecata și nici precizarea la acțiune depusă de reclamanți la Judecătoria C. la termenul de judecată din data de 11.02.2010.
În acest sens, au menționat că instanța de recurs nu a analizat înscrisul reprezentat de cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria C. și înregistrată sub nr._/225/2009.
Din conținutul cererii de chemare rezulta că reclamanții au solicitat în principal obligarea pârâtei la ridicarea (dezafectarea) conductelor amplasate pe terenul reclamanților și obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul afectat sub forma unei chirii anuale începând cu data de 11.01.2008, iar în subsidiar obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întregul teren în suprafață de 9400 mp, calculate la valoarea de înlocuire a terenului.
Din conținutul precizării la acțiune depusă la Judecătoria C. la termenul de judecată din data de 11.02.2010, rezultă că reclamanții au înțeles si-și precizeze capătul de cerere privind lipsa de folosință sub forma unei chirii anuale în valoare de 500 lei.
La primul termen de judecată fixat de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr._/225/2009*, recurenții au fost citați cu mențiunea de a preciza contravaloarea lipsei de folosință (pentru perioada 11.01.2008 și până la declararea recursului) pentru prima teză a recursului, de a achita în solidar o taxa judiciară de timbru în cuantum de 914,02 Iei pentru teza a doua a recursului, precum și o taxa judiciară de timbru în cuantum de 655,97 lei, aferentă tezei a treia a recursului.
La termenul de judecată din data de 27.01.2015, recurenții au formulat o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, anexând dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă tezei a doua și a treia a recursului, în cuantum de 1570 lei.
Dacă instanța de recurs ar fi observat că în fapt reclamanții au solicitat contravaloarea lipsei de folosință la nivelul unei chirii anuale de 500 lei ar fi trebuit să stabilească pentru termenul de judecată din data de 17.02.2015 o taxa de timbru calculată la 50% din această valoare, care față de înscrisurile din dosar era achitată deja.
Instanța de recurs nu a observat că aceasta valoare a rămas cea pe care părțile au înțeles să o solicite, deoarece la dosarul cauzei există declarația de renunțare a recurentului B. A. la valoarea solicitată cu titlu de lipsă de folosință (încheierea de autentificare nr, 183/12.02.2015 a BNP L. D.), iar recurentul C. G. a fost prezent și în fața instanței, personal și asistat de avocat, a declarat că înțelege să renunțe la valoarea solicitată cu titlu de lipsă de folosință.
De asemenea, contestatorii au susținut că dezlegarea data de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, și pentru motivul că atunci când a indicat timbrajul cererii de recurs și a luat măsura anulării ca insuficient timbrate a cererii de recurs în raport de dispozițiile OG nr. 80/2013, nu a observat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30.06.2009 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2009 și în consecință stabilirea taxei de timbru datorată de recurenți și măsura procesuală ar fi trebuit să se raporteze la dispozițiile Legii nr. 147/1996 incidente în cauză.
În motivarea Deciziei nr. 149/17.02.2015, pronunțată de Curtea De Apel Iași - Secția I Civilă în Dosarul nr._/225/2009 se arată că la stabilirea taxei judiciare de timbru pentru recurs, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 24 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
Se mai arată că în raport de dispozițiile art. 24 din OUG nr. 80/2013, recursul se timbrează pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei.
Însă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. G. și B. A. a fost înregistrată la data de 30.06.2009 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2009.
Potrivit dispozițiilor art. 55 din OUG nr. 80/2013, pentru cererile și acțiunile introduse pana la . prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.
Deci și la stabilirea taxei judiciare de timbru și la stabilirea măsurii anulării cererii de recurs ca insuficient timbrate, instanța de recurs a avut în vedere un act normativ neincident în cauză, eroarea materială a acesteia constând în neobservarea cererii de chemare în judecată și a momentului introducerii acesteia.
Apreciază contestatorii că greșeala materială săvârșită de instanța de recurs este una gravă care nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei criticate.
Dezlegarea data de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale atunci când taxa de timbru a fost stabilită pe tezele cererii de recurs și nu global, pe recurs, cu neobservarea caracterului unitar al recursului.
Prin neobservarea caracterului unitar al recursului și fracționarea taxei de timbru pentru fiecare teză a recursului, situație care ar fi putut a fi avută în vedere numai la o analiză pe fond a cererii de chemare în judecată, instanța a creat mai multe recursuri în cadrul unui singur recurs, situație care a condus la greșeala materială gravă de a stabili mai multe taxe de timbru.
Prin eroarea de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru fiecare teză a recursului, s-a creat posibilitatea de a analiza și soluționa separat fiecare teză a recursului, adică mai multe recursuri în aceeași cauză, situație față de care prin timbrarea unora dintre recursuri (teze), instanța s-a investit cu soluționarea acestora pentru fiecare în limitele timbrajului.
O atare concluzie se desprinde și prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului asupra liberului acces la justiție, deoarece principiul consacrat prin art. 6 din Convenție poate cunoaște unele limitări instituite prin normele de drept intern, în scopul unei bune administrări a justiției, în care este inclusă și achitarea prealabilă ori pe parcursul procesului, a taxelor judiciare de timbru, însa pentru a fi conforme exigențelor Convenției, aceste limitări trebuie sa aibă un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, astfel încât dreptului de acces la instanță să nu fie lezat în esența sa (în acest sens a se vedea cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (1975) și cauza Le Compte, V. Leuven si De Meyere contra Belgiei (1981), publicate în Editura R.A. "Monitorul Oficial", 1997, p. 131).
Eroarea gravă care a comis-o instanța de recurs consta în neobservarea caracterului unitar al recursului și al structurii cererii de chemare în judecată, eroare care a condus la o soluție fundamentată pe o evaluare a dispozițiilor art. 24 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 (neaplicabile în cauza), care este discriminatorie în raport de art. 36 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 și care contravine practicii CEDO privind aplicarea principiului liberului acces la justiție.
Justițiabilii beneficiază la fond de regimul prevăzut de dispozițiile art. 36 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 și art. 14 din Legea nr. 147/1996, adică de examinarea cererii în limitele timbrajului. În căile de atac ei își pierd, în opinia instanțelor, un asemenea tratament, în ciuda faptului că legea nu interzice examinarea căilor de atac în limitele timbrajului.
Prin aceasta se încalcă liberul acces la justiție cu împovărarea justițiabililor de a achita taxe de timbru de 50% din valoarea de la fond, împrejurare care contravine principiului disponibilității și practicii CEDO referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenție.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale prezentei contestații în anulare, contestatorii apreciază că neobservarea unui înscris în condițiile în care acesta era depus la dosarul cauzei poate fi considerată o greșeală materială în sensul art. 318 alin 1 teza I din Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinare, S. Națională de G. N. „R.” SA Mediaș a solicitat respingerea contestației în anulare, susținând că taxa judiciară de timbru pusă în sarcina recurenților a fost corect stabilită.
Analizând motivele formulate prin cerere, instanța reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute în art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.
Prin prezenta contestație în anulare s-au invocat ca și temei dispozițiile art. 318 alin. l teza I Cod procedură civilă.
Prima ipoteză a art. 318 Cod procedură civilă deschide calea contestației în anulare specială pentru existența unei greșeli materiale.
Referitor la acest motiv, invocat în prezenta contestație, textul se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs și nu la greșeli de judecată ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Așa cum se arată în doctrină („Codul de procedură civilă comentat și adnotat" G. B., D. R.) și în jurisprudența instanțelor, sunt greșeli materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la dosar, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înlăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se regăsea chitanța de plată a taxei de timbru; anularea greșită a recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată, etc.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În speță, contestatorii au invocat greșeli de judecată (interpretarea greșită a textului de lege referitor la modul de calcul a taxelor de timbru datorate în recurs, raportat la înscrisurile depuse și la precizările reclamanților, soluționarea greșită a excepției de insuficientă timbrare) și nu greșeli materiale în sensul art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, prima ipoteză.
Aspectele legate de modul de stabilire a taxei de timbru, invocate de contestatori, puteau fi valorificate în recurs pe calea reexaminării taxei de timbru (prevăzută inițial de art.18 din Legea nr.147/1996 și în prezent de dispozițiile art.39 din OUG nr.80/2013), cale pe care recurenții nu au înțeles să o urmeze, deși au beneficiat de serviciile unui avocat.
In ce privește excepția insuficientei timbrări, invocată de instanța de recurs, aceasta a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților, care si-au putut face apărări, neputând fi repusă în discuție și reanalizată în prezenta cale extraordinară de atac, deschisă părților doar pentru motivele expres prevăzute de lege.
Cum prin prezenta cerere s-au invocat, în fapt, greșeli de judecată și nu greșeli materiale sau vreun alt motiv de contestație prevăzut de lege, Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge contestația.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă va obliga contestatorii Ia plata cheltuielilor de judecată către intimată, ca fiind părți căzute în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de C. G. și B. A. împotriva deciziei civile nr. 149/2015 din 17 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, decizie pe care o menține.
Obligă contestatorii să plătească intimatei suma de 1040,09 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, L. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 02.06.2015
Curtea de Apel Iași:
- P. C.
- G. E.
- P. G.
Tribunalul V.:
- M. D. M.
- Z. A. I.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
