Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 213/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 213/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 213/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 213/2015
Ședința publică de la 11 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte: VIORICA OLARU
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de P. I. împotriva încheierii de ședință nr. 269/2014 din 16 decembrie 2014 dată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă în dosarul nr._ a13, intimați fiind O. de C. și P. I. Iași și M. G. P., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier care învederează asupra aspectelor mai sus menționate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire al procedurii de citare, că recursul este la al doilea termen de judecată, că recurentul P. I. a depus prin serviciul de registratură precizări și că intimatul O. de C. și P. I. a depus cerere prin care solicită judecata în lipsă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin încheierea RS nr. 269/2014 din 16 decembrie 2014, Tribunalul Iași, Secția I Civilă a suspendat judecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că la termenul de judecată din data de 16 decembrie 2014 niciuna din părți nu s-a prezentat în instanță și nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul P. I., criticând-o pentru nelegalitate.
La termenul de judecată din data de 11 martie 2015, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de recurs.
Având a soluționa cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția procesuală invocată, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 33 coroborat cu art. 36 alin.1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru acestea se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În cauză, recurentul nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia, motiv pentru care, la termenul din data de 11 februarie 2015 și pentru termenul din data de 11 martie 2015, i s-a pus în vedere acestuia obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în conformitate cu dispozițiile art. 25 din OUG nr. 80/2013.
Recurentul P. I. nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar.
În analiza excepției, Curtea are în vedere și împrejurarea că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este unul absolut și că nivelul costului procedurii judiciare cu titlu de taxă judiciară de timbru, în contextul situațional concret dat de cuantumul taxei datorate, de valoarea și importanța obiectului cererii pentru recurent, nu este de natură să afecteze substanța însăși a acestui drept.
Întrucât cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de recurs a fost calculat potrivit dispozițiilor legale sus-enunțate, iar sancțiunea incidentă în caz de nesocotire a acestei obligații a fost adusă la cunoștința părții, care însă nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței, Curtea urmează a face aplicația dispozițiilor art. 33 coroborat cu art. 36 alin.2 din OUG nr. 80/2013, anulând ca netimbrat recursul declarat, cu menținerea încheierii atacate.
Excepția netimbrării fiind una dirimantă, incidența sa împiedică cercetarea - în tot sau în parte - a criticilor formulate de recurent cu privire la nelegalitatea încheierii Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de P. I. împotriva Încheierii de ședință nr. 269/2014 din 16 decembrie 2014 dată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă în dosarul nr._ a13, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 Martie 2015.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat OV
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/8.04.2015
Tribunalul Iași: P. E. C.,C. A. M., T. P.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 348/2015. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 248/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
---|