Obligaţie de a face. Decizia nr. 723/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 723/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 723/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 723/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte ANCA GHIDEANU
Judecător L. P.
Judecător C.-A. S.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de G. A. împotriva deciziei civile nr. 35/A/2015 pronunțată de Tribunalul V.-Secția Civilă la 14.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se formula și a se depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 23.11.2015, apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
CURTEA DE APEL:
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 158/24.02.2014 Judecătoria Huși a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș. J., împotriva pârâtului G. A..
A obligat pârâtul să permită reclamantului accesul și trecerea pe partea de teren în lungime totală de 51,70 m și lățime de 3,50 m, ce i-a fost atribuit pârâtului ca servitute pe terenul reclamantului.
A obligat pârâtul să ridice bucățile de tablă ce sunt amplasate pe toată lungimea gardului și să niveleze cărarea de pământ pentru ca apele să nu se mai scurgă la reclamant în curte și casă.
În baza art. 274 Cod pr.civilă a obligat pârâtul să achite reclamantului 2536 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut, în esență, faptul că, prin sentința civilă nr. 3004/21.10.1982 Judecătoria V. a admis acțiunea formulată de G. G. și a obligat pârâții Ș. I., Ș. N. și T. E. să permită reclamantului accesul pe porțiunea de teren în suprafață de 51,70 m, pe care au ocupat-o abuziv.
În prezent, potrivit concluziilor expertului tehnic, terenul ce a făcut obiectul procesului din anul 1982 este îngrădit de pârâtul G. A., iar reclamantul Ș. J. nu are acces pe teren și nici altă cale de acces cu un mijloc de locomoție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul G. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 35/A/2015 din 14.01.2015 pronunțată de Tribunalul V. s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant și s-a păstrat sentința Judecătoriei Huși.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3004/21.10.1982 pronunțată de Judecătoria V. și în consecință, calitatea procesuală activă a reclamantului Ș. J..
Pe fond, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 616-619 cod civil și că ocuparea terenului de către pârât, prin îngrădirea lui, nu este justificată.
Totodată, a reținut că reclamantul nu și-a încălcat obligația de a se abține de la orice act de natură a împiedica exercițiul dreptului de servitute, ci a solicitat să i se permită accesul pe teren, fapt care nu echivalează cu îngrădirea dreptului apelantului-pârât de a-l folosi deopotrivă.
Tribunalul a respins și critica referitoare la obligarea pârâtului-apelant de ridicare a bucăților de tablă, având în vedere că probatoriul administrat în cauză relevă practica acestuia în amplasarea bucăților de tablă de-a lungul gardului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Acțiunea introdusă la Judecătoria V. în anul 1982 a fost calificată greșit ca fiind o acțiune în servitute.
Astfel, dreptul de servitute nu a fost constituit prin sentința nr. 1004/1982, hotărârea vizând, în fapt, obligarea familiei Ș. de a nu stânjeni dreptul său de proprietate exercitat asupra căii de acces pe care o folosea nestingherit de aproximativ 60 de ani.
Recurentul a reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că Ș. J. nu a dovedit calitatea sa de proprietar asupra terenului învecinat cu terenul său și asupra fâșiei de teren în litigiu, simpla posesie a terenului, coroborată cu înscrierea în registrul agricol nefiind relevantă în acest sens.
Instanța a interpretat greșit prevederile art. 634 din Codul Civil, reținând că recurentul are un drept de servitute asupra fâșiei de teren în litigiu și nu un drept de proprietate.
Apreciază recurentul că a dovedit, cu probele administrate în cauză, faptul că reclamantul intenționează să utilizeze calea de acces într-un mod în care i-ar fi afectată întrebuințarea.
În plus, textul de lege arătat prevede exclusiv posibilitatea, pentru proprietarul fondului aservit, de a oferi proprietarului fondului dominant o altă cale de acces similară, și nu de a modifica parametrii căii de acces existente.
Recurentul a susținut că instanța a acordat reclamantului mai mult decât acesta a cerut întrucât, investită cu cererea având ca obiect obligația de a face, a ajuns să se pronunțe asupra situației juridice a terenurilor, fapt care îl prejudiciază.
Prin întâmpinare, intimatul Ș. J. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul G. A. a solicitat suspendarea judecății cauzei în temeiul disp. art. 244 alin.1 Cod procedură civilă motivat de introducerea, pe rolul Judecătoriei Huși, a acțiunii civile având ca obiect grănițuire și revendicare ce face obiectul dosarului nr._ .
Prin încheierea de ședință din 14.09.2015 instanța a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Ulterior, recurentul a formulat plângere penală împotriva intimatului Ș. J. (la data de 12.10.2015), precizând că și intimatul a formulat plângere penală împotriva sa, fără însă a avea dovada începerii urmăririi penale.
Interpelate, părțile au declarat că nu mai au alte cereri.
Analizând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
În prezenta cauză, recurentul a indicat motivele de recurs înscrise în art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă.
Articolul 304 punctul 8 Cod procedură civilă privește situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul are în vedere actul juridic ce constituie temeiul juridic al dreptului a cărui valorificare în justiție se urmărește și nu obiectul acțiunii sau vreun mijloc de probă, iar în sensul acestui motiv de recurs, instanța este culpabilă dacă schimbă natura actului sau denaturează înțelesul lui.
Partea care invocă denaturarea actului ca motiv de recurs trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea, aspecte ce nu s-au precizat în prezenta cauză.
În speță, recurentul a susținut doar că acțiunea introdusă la Judecătoria V. în anul 1982 a fost calificată greșit ca fiind o acțiune în servitute, motiv care nu se încadrează în prevederile art. 304 pct.8 C.pr.civ., astfel cum s-a arătat mai sus.
Curtea constată corectă soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, având în vedere faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să îi permită accesul pe terenul afectat servituții prin sentința civilă nr. 3004/21.10.1982, în care reclamantul figura ca pârât.
Instanța nu poate primi motivul de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 634 din Codul Civil.
Potrivit acestei prevederi legale, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță, faptul că instanța a reținut obligația pârâtului-apelant de a nu agrava servitutea, precum și împrejurarea că reclamantul a solicitat doar accesul pe terenul afectat acestei servituți nu reprezintă o interpretare sau o aplicare greșită a acestei prevederi legale.
Obiectul cererii introductive l-a constituit cererea reclamantului Ș. J. de obligare a pârâtului să îi permită reclamantului accesul pe terenul afectat de servitutea stabilită prin hotărâre judecătorească în anul 1982, iar expertiza efectuată în cauză, a evidențiat faptul că terenul era îngrădit de pârât și că reclamantul nu mai acea acces la el.
Prin urmare, nu prezintă nicio relevanță împrejurarea speculativă și nedovedită în cauză că reclamantul ar putea utiliza terenul afectat servituții într-un mod care i-ar afecta întrebuințarea.
Instanța constată neîntemeiată și critica referitoare la acordarea mai mult decât s-a cerut de către reclamant.
Curtea reține că, prin sentința instanței de fond, păstrată în apel, s-a dispus obligarea pârâtului-recurent să permită accesul și trecerea pe teren a reclamantului, să ridice bucățile de tablă amplasate de-a lungul gardului și să niveleze cărarea de pământ, soluția Judecătoriei Huși limitându-se la capetele de cerere formulate identic de reclamant prin acțiunea de la filele 3-4 dosar fond.
Verificarea situației juridice a terenurilor părților a fost determinată de invocarea excepției lipsei calității procesuale active de către pârât și nu echivalează cu o pronunțare plus petita.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge în temeiul disp. art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmând a menține decizia recurată.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către intimat, cu suma reprezentând onorariul de avocat (1100 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de G. A. împotriva deciziei civile nr. 35/A/2015 pronunțată de Tribunalul V.-Secția Civilă la 14.01.2015, decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 noiembrie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, C. A. |
Red. PL
Tehnored AC
2 ex./23.12.2015
Tribunalul Iași: A. I. Z.
D. M. M.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 104/2015. Curtea... | Legea 10/2001. Sentința nr. 4121/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
