Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 104/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 104/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 104/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 104/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

Președinte E. G.

Judecător G. P.

Judecător C. P.

Grefier C. A.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de către C. I. împotriva încheierii nr. 259 RS din 25.11.2014 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al doilea termen de judecată, recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 20 lei, de a depune două exemplare de pe cererea de recurs pentru comunicare, de a răspunde la excepția inadmisibilității recursului, prin serviciul de registratură s-au depus la dosar de către recurent, duplicate ale cererii de recurs ce au fost comunicate intimaților R. L. și R. G., de asemenea chitanța nr. ISXUC_/02.12.2013 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 244 ind.1 al.1 Cod procedură civilă, invocată, din oficiu, la termenul de judecată din data de 06.01.2015.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea nr. 259 RS din data de 25 noiembrie 2014 Tribunalul Iași, în baza art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă a suspendat judecarea cauzei, pentru lipsa părților.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că, la termenul de judecată din 25.11.2014, niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs C. I. A. și a susținut că la data de 24 noiembrie 2014 a sesizat Tribunalul Iași cu o cerere având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin 1,2,3 din OUG nr. 80/2013 raportat la art. 146 și 147 din Constituția României. Fără a-i da posibilitatea să-și susțină excepția, tribunalul a dispus în mod nelegal suspendarea cauzei.

La termenul de judecată din 6 ianuarie 2015 curtea a invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art.244 ind.1 cod procedură civilă .

Deși citat cu mențiunea de a răspunde la această excepție, recurentul nu a exprimat un punct de vedere în acest sens .

Analizând cu prioritate excepția invocată, curtea reține următoarele:

Potrivit art. 244 ind.1 alin.1 cod procedură civilă asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Curtea constată că încheierea recurată face parte din cele pronunțate în recurs astfel că partea nu mai are deschisă calea recursului.

Reclamantul C. I. a sesizat judecătoria cu o acțiune în pretenții a cărei valoare de_ lei atrage competența tribunalului ca și instanță competentă să soluționeze calea de atac a recursului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b raportat la art. 282 ind.1 alin.1 codul de procedură civilă de la 1865 .

Cum tribunalul este instanța competentă să soluționeze recursul, încheierile pronunțate în această cale de atac sunt irevocabile, astfel că recursul declarat este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C. I. împotriva încheierii nr. 259 RS din 25.11.2014 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi -03.02.2015.

Președinte,

E. G.

Judecător,

G. P.

Judecător,

C. P.

Grefier,

C. A.

Red PC

Tehnored AC

2 ex./

Tribunalul Iași: O. I.

M. C.

S. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 104/2015. Curtea de Apel IAŞI