Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 288/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 288/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 288/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 288/2015

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: C. T.

Judecător: V. C.-S.

Judecător: C. A.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. P. împotriva deciziei civile nr. 1273 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul V., intimată fiind S. C., având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul S. P. asistat de avocat Z. C., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează asupra aspectelor menționate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul este la al doilea termen de judecată, că intimata S. C. a transmis prin fax concluzii scrise și că se solicită judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat Z. C. pentru recurentul S. P. având cuvântul,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărătorul susține că la momentul la care s-a formulat cerere reconvențională la Judecătoria V. nu a existat o formulare clară cu privire la imobilul casă de locuit ce aparține părților, însă instanța de recurs poate aprecia că s-a solicitat instanței de fond și includerea acelui bun în masa partajabilă. Față de acest considerent, apare nelegală soluția instanței de fond care respinge cererea în sensul de a se lua act de tranzacția încheiată de părți în apel.

Apărătorul solicită desființarea deciziei pronunțată de Tribunalul V., a se lua act de învoiala părților și a se avea în vedere că s-a achitat și sulta corespunzătoare conform înțelegerii părților. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin sentința civilă nr. 1161 din 29 aprilie 2014, Judecătoria V. a respins excepția insuficientei timbrări a cererii principale, formulată de pârâtul – reconvenient S. P..

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta – pârâtă S. C. împotriva pârâtului – reconvenient S. P., fiind admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul – reconvenient S. P..

A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri, în valoare totală de 119.010 de lei:

- un imobil teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcelele_/1CC și_/2A, în suprafață de 1659 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2826/30.11.2010, cu o valoare de circulație de 7300 de lei;

- un imobil teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_ (18/1), în suprafață de 208 mp, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2826/30.11.2010, cu o valoare de circulație de 84 de lei;

- un imobil teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 13, . suprafață de 1971 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 342/21.02.2003, cu o valoare de circulație de 4.336 lei;

- un imobil teren situat în extravilanul satului Poienești, ., tarlaua 14, . 308/47), în suprafață de 472 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 342/21.02.2003, cu o valoare de circulație de 189 de lei;

- un imobil teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_/1, în suprafață de 1400 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1954/09.09.2011, cu o valoare de circulație de 3.080 de lei;

- îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit, situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_/1, edificat de pârâtul – reconvenient înainte de căsătorie, îmbunătățiri evaluate de expert la suma de 60.738 de lei;

- construcții anexe: garaj – evaluat la 4.925 lei, grajd – evaluat la 2920 de lei, magazie pentru rumeguș – 283 de lei, magazie de lemne – 389 de lei, gard – 959 de lei, o fântână în curte – 900 de lei, o fântână edificată pe tarlaua nr. 52 parcela_/1 din intravilanul satului Poienești, . lei, o fântână edificată pe tarlaua nr.13 . la 450 de lei, două solarii construite pe tarlaua nr. 52 parcela_/1, cu o valoare de circulație de 4550 de lei, două solarii edificate pe tarlaua nr. 13 . intravilanul satului Poienești, cu o valoare de circulație de 6778 lei și un solar ridicat pe tarlaua nr. 14 . extravilanul satului Poienești, în valoare de 2059 de lei;

- o autoutilitară marca „Ford Transit” cu nr. de înmatriculare_, cu o valoare de circulație de 10.690 de lei;

- un autoturism „Seat L.” 1,9 TDI, cu nr. de înmatriculare 4870 – BVX, cu o valoare de circulație de 7.530 de lei;

- o motosapă RURIS R650H, cu o valoare de circulație de 400 de lei.

Cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune sunt de 50% pentru fiecare parte.

S-a dispus lichidarea comunității de bunuri a părților astfel:

A atribuit reclamantei – pârâte S. C. următoarele bunuri, în valoare totală de 32.882 lei:

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 13, . suprafață de 1971 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 342/21.02.2003, cu o valoare de circulație de 4.336 lei;

- imobilul teren situat în extravilanul satului Poienești, ., tarlaua 14, . 308/47), în suprafață de 472 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 342/21.02.2003, cu o valoare de circulație de 189 de lei;

- cele două solarii edificate pe tarlaua nr. 13 . intravilanul satului Poienești, cu o valoare de circulație de 6.778 lei și solarul ridicat pe tarlaua nr. 14 . extravilanul satului Poienești, în valoare de 2.059 de lei;

- fântâna edificată pe tarlaua nr.13 . intravilanul satului Poienești, . 450 de lei;

- fântână edificată pe tarlaua nr. 52 parcela_/1 din intravilanul satului Poienești, . lei;

- autoutilitara marca „Ford Transit” cu nr. de înmatriculare_, cu o valoare de circulație de 10.690 de lei;

- autoturismul marca „Seat L.” 1,9 TDI, cu nr. de înmatriculare 4870 – BVX, cu valoarea de circulație de 7530 de lei;

- motosapă RURIS R650H, cu valoarea de circulație de 400 de lei.

A atribuit pârâtului – reconvenient S. P. următoarele bunuri, în valoare totală de 86.128 de lei:

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcelele_/1CC și_/2A, în suprafață de 1659 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2826/30.11.2010, cu o valoare de circulație de 7.300 de lei;

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_ (18/1), în suprafață de 208 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2826/30.11.2010, cu o valoare de circulație de 84 de lei;

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_/1, în suprafață de 1400 mp, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1954/09.09.2011, cu o valoare de circulație de 3.080 de lei;

- îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit, situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_/1, edificat de pârâtul – reconvenient înainte de căsătorie, îmbunătățiri evaluate de expert la suma de 60.738 de lei;

- construcțiile anexe: garaj – evaluat la 4.925 lei, grajd – evaluat la 2.920 de lei, magazie pentru rumeguș – 283 de lei, magazie de lemne – 389 de lei, gard – 959 de lei, fântâna din curte – 900 de lei, cele două solarii construite pe tarlaua nr. 52 parcela_/1, cu o valoare de circulație de 4550 de lei;

A obligat pârâtul – reconvenient să plătească reclamantei – pârâte cu titlu de sultă suma de 53.246 de lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

A fost admis în parte capătul de cerere formulat de pârâtul - reconvenient având ca obiect constatarea unui drept de creanță în valoare de 30.000 de lei și obligată reclamanta – pârâtă la plata către pârâtul - reconvenient a sumei de 5.746 de lei reprezentând valoarea îmbunătățirilor efectuate de acesta la imobilul casă de locuit după separarea în fapt a părților. A compensat această sumă cu suma de 53.246 de lei pe care pârâtul – reconvenient trebuie să o plătească reclamantei – pârâte cu titlu de sultă, astfel încât pârâtul – reconvenient a fost obligat să achite reclamantei pârâte restul de 47.500 de lei cu titlu de sultă.

A constatat că sunt bunuri proprii ale reclamantei – pârâte și a fost obligat pârâtul – reconvenient să-i restituie acesteia următoarele bunuri mobile: aragaz cu 4 ochiuri și cuptor “Metalica” – evaluat la 195 de lei, frigider “Arctic” în valoare de 255 de lei, dulap vertical pentru hol – 150 de lei, dulap de bucătărie – 144 de lei, mobilă de bucătărie compusă din două corpuri suspendate – 208 lei, mobile de dormitor compusă din pat dublu, șifonier cu 4 uși cu oglinzi și două noptiere – cu valoarea de circulație de 870 de lei, biblioteca “Daylu” Elvila – 408 lei, canapea rabatabilă cu două fotolii Elvila – 467 de lei, mobilă sufragerie compusă din șifonier cu 2 uși, dulap vertical, vitrine și două dulapuri – 975 de lei, 3 perdele de naylon – 93 de lei, set persan – 25 de lei, o plapumă cu lână – 49 de lei, o plapumă cu melena – 45 de lei, covor persan – 116 lei, covor persan – 92 de lei, cuvertură iută – 16 lei, cuvertură pluș – 12 lei, două preșuri – 7 lei și un tablou pictat – 54 de lei. Valoarea totală de circulație a acestor bunuri mobile s-a stabilit că este de 4.181 de lei. A luat act de renunțarea reclamantei – pârâte la restituirea bunurilor mobile care nu au fost identificate de expert și anume un fotoliu și un recamier.

În baza art. 274 Cod pr. Civilă a obligat pârâtul – reconvenient S. P. să achite reclamantei - pârâte suma de 6.279,5 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 2.279,5 de lei reprezentând ½ din taxa de timbru și 4.000 de lei onorariu avocat, proporțional cu admiterea cererii principale.

În baza art. 274 Cod pr. Civilă a obligat reclamanta – pârâtă S. C. să achite pârâtului - reconvenient suma de 2.362,2 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 2.000 de lei reprezentând onorariu avocat și 362,2 lei taxă de timbru, proporțional cu admiterea cererii reconvenționale. A compensat cheltuielile de judecată acordate celor două părți, pârâtul – reconvenient fiind obligat să achite reclamantei - pârâte restul de 3.917,3 lei.

Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a stabilit compunerea masei de împărțit, pe care a evaluat-o prin expertize tehnice, natura juridică a bunurilor, cota de contribuție a părților, a format loturi și stabilit sulte, soluționând acțiunea și cererea reconvențională conform dispozitivului sentinței.

În apelul declarat de pârâtul-reclamant S. P. sunt formulate critici sub aspectul cuantumului sultei, greșit calculată de judecătorie, reclamantei fiindu-i atribuite bunuri în compunerea loturilor, deși nu le-a solicitat optând pentru echivalent. O altă critică a vizat încheierea tranzacției conform art. 271 Cod procedură civilă de care instanța nu a luat act și restituirea a jumătate din taxa judiciară de timbru.

Tribunalul V., Secția civilă, prin decizia nr. 1273/A/2014 din 18 decembrie 2014 a respins cererea părților de a se lua act de tranzacție.

A admis apelul formulat de apelantul S. P. împotriva sentinței civile nr. 1161/29.04.2014 a Judecătoriei V., care a fost schimbată în parte.

A atribuit pârâtului–reconvenient S. P. toate bunurile comune, în valoare totală de 119.010 de lei:

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcelele_/1CC și_/2A, în suprafață de 1659 mp, nr. cadastral_ și intabulat în cartea funciară nr._ a localității Poienești, având următorii vecini: la Nord – N. M., la Vest – extravilan, la Sud – S. A., la Est – DE 350, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2826/30.11.2010, cu o valoare de circulație de 7.300 de lei;

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_ (18/1), în suprafață de 208 mp, cu numărul cadastral_ și intabulat în cartea funciară nr._ a localității Poienești, având ca vecini: la Nord – N. M., la Vest – DE 350, la Sud – S. A., la Est – HC 335, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 2826/30.11.2010, cu o valoare de circulație de 84 de lei;

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_/1, în suprafață de 1400 mp, cu numărul cadastral provizoriu_ și intabulat în cartea funciară nr._ a localității Poienești, având ca vecini: la Nord – HC 113, la Vest – L. V., la Sud – B. V., la Est – B. M., dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 1954/09.09.2011, cu o valoare de circulație de 3.080 de lei;

- imobilul teren situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 13, . suprafață de 1971 mp, cu numărul cadastral provizoriu 103 și intabulat în cartea funciară nr. 62/AI/I a localității Poienești, având ca vecini: la Nord – A. Ș., L. V., A. V., la Vest – DE 307, la Sud – A. N., la Est – DE 305. dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 342/21.02.2003, cu o valoare de circulație de 4.336 lei;

- imobilul teren situat în extravilanul satului Poienești, ., tarlaua 14, . 308/47), în suprafață de 472 mp, cu numărul cadastral provizoriu 104 și intabulat în cartea funciară nr. 62/AI/II a comunei Poienești, având ca vecini: la Nord – B. C., la Vest – HC 305, la Sud –A. N., la Est – DE 30, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 342/21.02.2003, cu o valoare de circulație de 189 de lei;

- îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit, situat în intravilanul satului Poienești, ., tarlaua 52, parcela_/1, edificat de pârâtul – reconvenient înainte de căsătorie, constând în: construcție a două camere și hol, în valoare de 11.480 lei; îmbunătățiri finisaje interioare și exterioare în valoare de 12.998 lei; îmbunătățiri pardoseli șapă în valoare de 855 lei; îmbunătățiri șarpantă și învelitoare tablă tip țiglă LINDAB, în valoare de 29.659 lei; uși interioare și exterioare în valoare de 2.845 lei; ferestre în valoare de 2.281 lei; gresie în valoare de 392 lei; parchet în valoare de 228 lei – valoare totală de 60.738 lei;

- construcții anexe: garaj în suprafață de 16,40 mp – valoare de circulație 4.925 lei; grajd (magazie) în suprafață de 28,90 mp – valoare de circulație 2.920 lei; magazie pentru rumeguș cu suprafața de 1,20 mp – valoare de circulație 283 de lei; magazie de lemne (șopron) cu suprafața de 4,70 mp – valoare de circulație 389 de lei; gard – 959 de lei; fântâna din curte – 900 de lei; fântâna edificată pe tarlaua nr.13 . intravilanul satului Poienești, . 450 de lei; fântână edificată pe tarlaua nr. 52 parcela_/1 din intravilanul satului Poienești, . lei; două solarii construite pe tarlaua nr. 52 parcela_/1, cu o valoare de circulație de 4550 de lei; două solarii edificate pe tarlaua nr. 13 . intravilanul satului Poienești, cu o valoare de circulație de 6.778 lei; solarul ridicat pe tarlaua nr. 14 . extravilanul satului Poienești, în valoare de 2.059 de lei;

- autoutilitara marca „Ford Transit” cu nr. de înmatriculare_, cu o valoare de circulație de 10.690 de lei;

- autoturismul marca „Seat L.” 1,9 TDI, cu nr. de înmatriculare 4870 – BVX, cu valoarea de circulație de 7530 de lei;

- motosapă RURIS R650H, cu valoarea de circulație de 400 de lei.

A obligat pârâtul–reconvenient să plătească reclamantei–pârâte cu titlu de sultă suma de 59.505 de lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

A obligat reclamanta–pârâtă la plata către pârâtul–reconvenient a sumei de 5.746 de lei, reprezentând valoarea îmbunătățirilor efectuate de acesta la imobilul casă de locuit după separarea în fapt a părților. Compensează această sumă cu suma de 59.505 de lei pe care pârâtul–reconvenient trebuie să o plătească reclamantei–pârâte cu titlu de sultă, astfel încât pârâtul–reconvenient va achita reclamantei-pârâte restul de 53.759 de lei cu titlu de sultă.

A păstrat celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.

A respins cererea apelantului de restituire a jumătate din taxa judiciară de timbru achitată în apel.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Constată instanța de apel ca fiind neîntemeiate criticile privind consfințirea tranzacției cu următoarea motivare:

În ceea ce privește tranzacția semnată de părți în fața instanței de apel, se constată că potrivit art. 271 alin. 1 Cod procedură civilă părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor.

Tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă, conform art. 2267 alin. 1 Noul Cod Civil, prin tranzacție putându-se naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți, potrivit art. 2267 alin. 2 Noul Cod civil.

Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că tranzacția nu privește decât cauza cu privire la care a fost încheiată, chiar dacă din intenția părților rezultă din ceea ce s-a prevăzut în cuprinsul tranzacției, conform prevederilor art. 2270 Noul Cod civil.

Pe de altă parte, se mai observă că potrivit art. 2276 alin. 2 Noul cod civil tranzacția este nulă dacă din înscrisurile descoperite rezultă că părțile sau numai una dintre ele nu aveau niciun drept asupra căruia să poată tranzacționa. De asemenea, trebuie subliniat caracterul indivizibil al tranzacției, în ceea ce privește obiectul său, recunoscut de art. 2269 Noul Cod civil.

În cauză, se constată că prin înscrisurile prezentate în fața instanței de apel, atât la data de 23.09.2014, cât și la data de 25.11.2014, părțile au inclus în obiectul tranzacției și un imobil casă de locuit situat în intravilanul satului Poienești, ., construit pe suprafața de 1860 mp, situată în tarlaua 52, parcela_/1 CC,_/2 A.

Or, acest imobil casă de locuit, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională și întâmpinarea la cererea reconvențională, nu face parte din masa bunurilor de împărțit, fiind edificat aproximativ în anul 1993, respectiv înainte de încheierea căsătoriei, precum rezultă și din raportul de expertiză realizat de expertul judiciar C. V..

De altfel, dreptul de proprietate asupra acestui imobil casă de locuit nu a făcut obiectul cercetării judecătorești, câtă vreme intimata nu a pretins vreun drept asupra acestuia, ci doar asupra îmbunătățirilor efectuate în timpul căsătoriei.

În aceste condiții, față de caracterul indivizibil al tranzacției, instanța de apel a constatat că nu se poate lua act de învoiala părților, câtă vreme între bunurile care au făcut obiectul tranzacției părților a fost inclus și un imobil casă de locuit, față de care niciuna din părți nu a făcut dovada dreptului de proprietate și implicit a dreptului de dispoziție asupra acestuia.

În caz contrar, s-ar ajunge în situația de a constitui în patrimoniul apelantului un drept de proprietate asupra imobilului casă de locuit, datorită efectului constitutiv pe care îl are hotărârea de partaj, conform art. 680 Noul Cod civil, aceasta în condițiile în care imobilul respectiv nu constituie obiectul litigiului dintre părți.

Reține tribunalul ca întemeiate criticile privind compunerea loturilor și recalculează sulta, în condițiile în care reclamanta-intimată locuiește în Spania, exploatarea terenurilor și solariilor atribuite fiind greu de realizat și nici nu le-a cerut.

Referitor la restituirea taxei judiciare de timbru, instanța de apel a constatat că potrivit art. art. 45 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013se restituie sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru în cazul în care s-a plătit mai mult decât cuantumul legal.

Se constată că taxa judiciară de timbru a fost stabilită prin rezoluția instanței de apel din data de 23.06.2014, la suma de 1.785,15 lei, conform prevederilor art. 23 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013, respectiv 50 % din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai mult de 20 lei.

Împotriva modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru, adusă la cunoștință apelantului prin citația comunicată la data de 08.07.2014, acesta nu a formulat cerere de reexaminare în termenul și condițiile stabilite de art. 39 din OUG nr. 80/2013.

Apelantul a depus la data de 23.09.2014 dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru apelul formulat, respectiv 1.781 lei, precum și 20 lei pentru cererea de tranzacție, apreciind că taxa datorată este de 50% din întreaga taxă și încă 20 lei.

Totodată, conform art. 11 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013, cererile prin care părțile solicită instanței pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților, se taxează cu 20 lei, sumă la care, în cazul în care înțelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei calculate potrivit art. 5.

Cu toate acestea, art. 11 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013 are în vedere modalitatea de stabilire a taxei de timbru la sesizarea primei instanțe cu o cerere prin care părțile solicită să se pronunțe o hotărâre care să consfințească înțelegerea părților, iar nu în calea de atac a apelului exercitată împotriva unei hotărâri, când taxa se stabilește conform art. 23 din OUG nr. 80/2013.

În aceste condiții, este neîntemeiată cererea apelantului de restituire a jumătate din taxa judiciară de timbru achitată pentru judecarea prezentului apel, drept pentru care urmează a fi respinsă.

Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de către părți în apel, se constată că niciuna din părți nu a solicitat obligarea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât se va lua act de acest aspect.

În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul V., pârâtul S. P. a încadrat motivele în art. 3041 Cod procedură civilă, formulând următoarele critici:

- imobilului casă de locuit nu a fost inclus în masa de împărțit, dar prin cererea reconvențională a investit instanța cu constatarea unui drept de creanță, despre care a făcut vorbire că este supus partajului. Verbal s-a precizat că se partajează și imobilul, deși nu s-a cerut de reclamantă;

- imobilul s-a achiziționat ca bun comun de la părinții săi prin contract de vânzare-cumpărare, fiind omis greșit de instanță, deși actul s-a autentificat la 30.11.2010 sub nr. 2826 înregistrat la nr. 7960 la BNP „S. M. și S. I.”;

- în cauză s-a dovedit cu procesul-verbal că s-a achitat sulta de 60.000 lei, aceea stabilită de instanță fiind de 53.759 lei;

- să se restituie taxa judiciară de timbru în cuantum de 50% și a se lua act de tranzacție și să se constate achitată sulta.

Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în primă instanță și păstrată prin considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele administrate.

Procesul s-a pornit la data de 16 iulie 2012, fiind incidente dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 ce reglementează procedura împărțelii judiciare prin art. 6731 – 67314 Cod procedură civilă.

Reclamanta S. C. a indicat compunerea masei de împărțit, incluzând și contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului edificat de pârât înainte de căsătorie.

Prin întâmpinarea cu caracter de cerere reconvențională, pârâtul a fost de acord cu partajarea bunurilor comune, a solicitat cotă majorată și a precizat că în perioada separației în fapt a adus imobilului casă de locuit o . îmbunătățiri pentru care solicită constatarea unui drept de creanță.

În limitele învestirii, prima instanță a soluționat cererea și a dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă ce stabilesc termenul înlăuntrul căruia se poate cere întregirea sau modificarea cererii.

Tribunalul, în soluționarea căii de atac a apelului nu a încălcat dispozițiile legale, ce reglementează regimul juridic al bunurilor comune prin art. 30 din Codul familiei și nici cele de drept procesual în soluționarea cererilor.

Poziția procesuală a părților nu a fost constantă cu privire la natura juridică a imobilului edificat anterior căsătoriei și a îmbunătățirilor efectuate în diferite perioade a conviețuirii părților, fie a separației în fapt.

Potrivit principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, cererile părților au primit rezolvarea legală în apel, când s-a dispus prin decizie schimbarea în parte a sentinței ca urmare și a suplimentării probelor în calea de atac.

Redactată conform art. 261 Cod procedură civilă hotărârea atacată cuprinde considerentele în fapt și drept ce au format convingerea instanței în darea soluției pentru care s-au primit sau înlăturat apărările părților.

În conformitate cu art. 271 Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate pentru a cere să se dea hotărârea care să consfințească învoiala lor.

Intimata, reprezentată în apel, nu a participat personal la judecată, a dat mandat, iar pentru ca învoiala înfățișată în scris să alcătuiască dispozitivul hotărârii este supusă controlului instanței de judecată. Astfel, sunt verificate condițiile de formă și fond și nu este suficientă numai manifestarea de voință a părților neviciată pentru stingerea litigiului, ci trebuie să nu încalce normele de ordine publică ce reglementează în speță regimul juridic al bunurilor supuse partajului și art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă ce prevede că judecătorul hotărăște numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Corect a reținut tribunalul că înscrisurile prezentate, intitulate „tranzacții”, modificate succesiv, vizează și un bun asupra căruia foștii soți nu puteau tranzacționa și că este indivizibilă în ceea ce privește obiectul său, de aceea nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a constitui dispozitivul hotărârii.

Pe baza înscrisurilor depuse în apel, între care contractul de vânzare-cumpărare, s-a modificat compunerea masei de împărțit, a compunerii loturilor și a sultei, aspecte ce nu s-au criticat în recurs.

Faptul că recurentul a achitat sulta în cursul judecății, ceea ce poate proba cu înscrisuri, vizează executarea hotărârii și nu impune modificarea deciziei.

Curtea are în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac în care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate dispune numai pentru motivele de nelegalitate încadrate în art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă. Efectuarea plății sultei de bună-voie de partea obligată să o achite nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul art. 304 Cod procedură civilă și poate fi valorificată prin alte mijloace procedurale și etapă a procesului civil.

Neîntemeiată se reține și critica privind aplicarea și interpretarea OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În art. 45 actul normativ citat reglementează în alin. 1 lit. a-j situațiile în care se restituie după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului sumele achitate cu titlu de taxe, astfel:

a) când taxa plătită nu era datorată;

b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;

c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;

d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât;

e) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;

f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;

g) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, precum și în cazul respingerii cererii, ca nefiind de competența instanțelor române;

h) când probele au fost administrate de către avocați sau consilieri juridici;

i) în cazul în care participantul la proces care a fost recuzat se abține sau dacă cererea de recuzare ori de strămutare a fost admisă;

j) în alte cauze expres prevăzute de lege.

Aspectele invocate de recurent nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de lege.

În calea de atac a apelului, tribunalul a stabilit obligația de plată a taxelor judiciare de timbru conform art. 23 din OUG nr. 80/2013.

Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de S. P. împotriva deciziei civile nr. 1273/A din 18.12.2014 a Tribunalului V., Secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2015.

Președinte,

C. T.

Judecător,

V. C.-S.

Judecător,

C. A.

Grefier,

A. H.

Redactat: C.S.V.

Tehnoredactat: H.A.

2 exemplare/07.05.2015

Tribunalul V.: M. C.

O. M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 288/2015. Curtea de Apel IAŞI