Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 154/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 154/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 154/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. T.
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de H. C. împotriva deciziei civile nr. 1123 din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul V., intimat fiind H. M., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta H. C. asistat de avocat R. O. și intimatul H. M. asistat de avocat M. I. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează asupra aspectelor menționate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul este la primul termen de judecată, că recurenta H. C. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 469,62 lei, că prin încheierea din camera de consiliu din 17 februarie 2015 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta H. C., în sensul scutirii de plata taxei judiciare de timbru și că nu se solicită judecata în lipsă.
Pentru termenul de astăzi intimatul H. M. a depus la dosar prin serviciul de registratură întâmpinare, duplicatul fiind comunicat de instanță recurentei H. C. spre luare la cunoștință.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
La interpelarea instanței, apărătorii părților litigante arată că nu au alte probe, înțelegând să se folosească de înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat R. O. pentru recurenta H. C. având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1123 din 25 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul V., pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică întrucât cotele de contribuție care au fost stabilite de instanța de fond și cea de apel sunt nejustificate, în sensul că i-a fost atribuită recurentei o cotă de contribuție de 35 % și intimatului H. M. o cotă de contribuție de 65 %.
Apărătorul consideră că în ceea ce privește această modalitate de stabilire a cotelor, nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 339 cod civil care prevăd în mod expres că „Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”. În speță, recurenta H. C. a solicitat să se constate o cotă de contribuție de 50 % în favoarea sa și 50 % în favoarea intimatului, iar intimatul H. M. nu a dovedit că ar fi avut o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
Solicită a se avea în vedere că la fila 3 în dosarul de fond se află contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 128/2000 prin care soții, în timpul căsătoriei, au achiziționat toate bunurile imobile, respectiv imobil casă de locuit și teren situate în .. Bunurile au fost deci achiziționate în anul 2000 în baza unui contract de vânzare cumpărare. Până în anul 2000 părțile litigante au lucrat cu contracte de muncă, în această perioadă recurenta a născut și doi copii și a fost dispusă să se mute la țară, renunțând la serviciu, ocupându-se de casă și de îngrijirea celor doi copii. Instanța de fond a fost indusă în eroare de către intimatul din prezenta cauză, prin depunerea la dosar a unei ordonanțe din anul 2005, prin care intimatul a demisionat de la locul său de muncă și a primit salarii compensatorii în cuantum de 14.400 lei, bani pe care acesta i-a primit în anul 2005. Toate bunurile comune ale părților litigante au fost însă achiziționate în anul 2000. Instanța de fond și cea de apel însă au luat în considerare această sumă de bani, în detrimentul recurentei, deși în anul 2005 casa era deja ridicată, fiind cumpărată din anul 2000 cu contract de vânzare-cumpărare, reținând o cotă de contribuție majorată în favoarea intimatului H. M., de 65 %.
Avocat R. consideră că aprecierea instanței de fond și a celei de apel este total greșită deoarece trebuie avută în vedere contribuția egală a ambilor soți la dobândirea acestor bunuri, nefiind făcută dovada că intimatul ar fi îndreptățit la o cotă de contribuție mai mare. Solicită a se avea în vedere și jurisprudența în materie potrivit căreia doar în situația în care unul din soți este plecat în străinătate și trimite sume mai mari de bani se reține în favoarea acestuia o cotă mai mare de contribuție. În condițiile în care ambii soți până în anul 2000, când s-a încheiat acel contract de vânzare cumpărare de achiziționare a bunurilor, au avut contracte de muncă, recurenta s-a ocupat și de creșterea și îngrijirea a doi copii, apărătorul apreciază că recurentei i s-a făcut o mare nedreptate și soluția pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este greșită. Arată că toate bunurile care au aparținut părților sunt în posesia intimatului, respectiv imobilul casă de locuit și terenurile pe care le folosește de doi ani de zile, iar recurenta nu a beneficiat de nimic. Sulta stabilită la valoarea bunurilor și față de cota de contribuție de 35 % este foarte mică, în cuantum de 38.000 lei, sumă cu care recurenta nu are posibilitatea de a-și mai achiziționa vreun imobil, neavând în prezent nici o locuință proprie.
Apărătorul arată că, Codul civil a asimilat munca realizată de o femeie în gospodărie cu munca pe care o efectuează un bărbat la serviciu. Recurenta a fost nevoită să se mute în .-se să renunțe la serviciu pentru a se ocupa de gospodărie și de copii. Recurenta nu a lucrat în gospodărie 8 ore pe zi cât se lucrează la un serviciu, ci mult mai mult, având grijă de copii, de gospodărie, de terenurile agricole, de muncitorii care au lucrat la casă, astfel încât toate aceste aspecte trebuie luate în considerare de instanță în stabilirea cotei de contribuție. Părțile au avut un serviciu până în anul 2000 când s-au achiziționat bunurile imobile, iar în anul 2005 cât intimatul a primit acea sumă de bani au fost achiziționate alte bunuri întrucât casa era deja ridicată. În prezent, recurenta nu are nici un bun, nu are posibilitatea de a-și achiziționa vreun bun și nu are un loc de muncă, iar cota de contribuție stabilită de instanță în favoarea sa este total greșită.
Solicită a se avea în vedere că potrivit art. 326 Cod civil „Munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei”. Până în anul 2000 recurenta a avut contribuție, a lucrat la un atelier de croitorie, a avut contract de muncă, perioadă în care părțile litigante au strâns bani și au achiziționat bunurile imobile. Ulterior, recurenta s-a ocupat de gospodărie, de creșterea și îngrijirea copiilor.
Avocat R. apreciază că se creează un precedent grav în ceea ce le privește pe femeile care au lucrat în gospodărie mult mai mult decât bărbații și care nu au un contract de muncă, nefiind lăsate de soți să meargă la serviciu și fiind nevoite să stea acasă pentru a avea grijă de gospodărie și de îngrijirea copiilor, situații în care instanțele ar trebui să analizeze aceste aspecte și să acorde o cotă de contribuție corectă, egală la dobândirea bunurilor. Recurenta nu a beneficiat de nici un produs de la vie sau de la terenurile pe care le are în posesie intimatul.
Apărătorul solicită a se înlătura susținerile intimatului potrivit cărora ar fi beneficiat de un împrumut de la sora sa, acestea fiind tertipuri pentru ca unul dintre soți să-și majoreze cota de contribuție, în condițiile în care acest împrumut nu a fost dovedit cu vreun înscris autentic și nici martorii nu au confirmat acest aspect.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea deciziei Tribunalului V. și rejudecând cauza, admiterea acțiunii și a se constata că părțile au o cotă de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat M. pentru intimatul H. M. având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Apărătorul arată că din analiza cererii de recurs rezultă că unul din temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de recurs este art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, articol ce nu este aplicabil în cauză, având în vedere că în speță a fost desfășurată calea de atac a apelului. Prin urmare, instanța de recurs nu este obligată la examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar a celor două motive de recurs formulate, respectiv cele indicate de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Susține că instanța de fond și instanța de apel au atribuit o cotă de 65 % intimatului H. M., soluția pronunțată fiind corectă, urmare analizării probelor administrate în cauză. Ambele părți au lucrat până în anul 2000, respectiv 2005, aspect care nu a fost negat de intimat. Intimatul a lucrat până în anul 2005, când a fost disponibilizat și a primit o anumită sumă de bani. Până în anul 2005 părțile au achiziționat o casă bătrânească veche, nu exista o casă ridicată, aspect care rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Motivele de recurs invocate de recurentă nu au nici un fundament. La dosarul cauzei s-a depus cartea de muncă a intimatului din care rezultă salariul pe care intimatul l-a avut și care a fost mai mare decât al recurentei, s-au depus înscrisuri din care rezultă că a fost disponibilizat și că toată suma de bani a constituit venit în casă, s-au depus formulare din care rezultă că în perioada în care acesta a lucrat în străinătate a trimis toți banii acasă la soție și copii. Martorii care au fost audiați în cauză sunt persoane care locuiesc în satul în care părțile au locuit, care au lucrat la munca câmpului, inclusiv în gospodărie, la ridicarea casei, la terenurile din extravilan. Intimatul nu a negat niciodată că recurenta a avut grijă de copii, ci dimpotrivă, a încercat să o aducă înapoi acasă pe recurentă și totodată nu a negat faptul că recurenta a avut o contribuție, însă contribuția acesteia este mai mică decât cea a intimatului la sporirea averii familiei. Intimatul nu are nici un viciu și tot ce a muncit a muncit pentru a oferi copiilor un minim de trai. Copiii au fost întreținuți de recurentă, dar și de intimat care a lucrat și a adus bani, a trimis bani acasă din străinătate. Intimatul a fost ajutat la toate treburile gospodărești și de mama sa, care locuiește în apropierea imobilului părților.
Apărătorul apreciază că nu fac obiectul cauzei susținerile recurentei că nu a beneficiat de bunuri în ultimii 2 ani de zile de când a ales să plece la domiciliu, în condițiile în care s-au solicitat la partaj doar bunurile imobile, iar recurenta nu a fost împiedicată să vină să ia ce își dorește. Arată că unul dintre copii a rămas la tată, acesta fiind și motivul pentru care instanța de fond a acordat un termen de 6 luni pentru achitarea sultei.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat R. pentru recurentă având cuvântul în replică, susține că părțile au doi copii, unul dintre copii este la recurentă și celălalt este la intimat.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1096/2014 din 22 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria V. a hotărât:
A admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă H. C., împotriva pârâtului-reconvenient H. M. și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reconvenient H. M..
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri: o casă de locuit situată în ., jud. V., compusă din 5 camere și anexe, construită în baza autorizației de construcție nr. 6 din 17.05.2005, cu o valoare de circulație de 95.793 lei și terenul aferent acesteia în suprafață de 1175,91 mp, cu o valoare de circulație de 5644,36 lei, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărarare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000; un teren situat în intravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1355,69 mp, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 2711,38 de lei; un teren situat în intravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1168,05 mp, categoria de folosință “arabil”, nr. cadastral 49, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 2336,1 lei; un teren situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 772,08 mp, nr. cadastral 48/1, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 308,3 lei; un teren situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1919,05 mp, nr. cadastral 48/2, categoria de folosință “pășune”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 671,66 lei; un teren situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 9418,88 mp, nr. cadastral 48/3, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 3767,55 de lei.
A stabilit cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 35% pentru reclamanta-pârâtă H. C. și de 65% pentru pârâtul-reconvenient H. M..
A respins capetele de cerere formulate de pârâtul-reconvenient având ca obiect partajarea sumei de 2600 de euro și stabilirea unui drept de creanță în favoarea sa în sumă de 1000 de lei, ca neîntemeiate.
A luat act de renunțarea reclamantei-pârâte la capătul de cerere având ca obiect partajarea bunurilor mobile.
A dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei si a atribuit pârâtului-reconvenient H. M. următoarele bunuri, în valoare totală de 111.232,35 de lei: imobilul casă de locuit situat în ., jud. V., compus din 5 camere și anexe, construit în baza autorizației de construcție nr. 6 din 17.05.2005, cu o valoare de circulație de 95.793 lei și terenul aferent acestuia în suprafață de 1175,91 mp, cu o valoare de circulație de 5644,36 lei, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărarare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000; terenul situat în intravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1355,69 mp, nr. cadastral 47/2, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 2711,38 de lei; terenul situat în intravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1168,05 mp, categoria de folosință “arabil”, nr. cadastral 49, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 2336,1 lei; terenul situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 772,08 mp, nr. cadastral 48/1, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 308,3 lei; terenul situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1919,05 mp, nr. cadastral 48/2, categoria de folosință “pășune”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 671,66 lei; terenul situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 9418,88 mp, nr. cadastral 48/3, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 3767,55 de lei.
A obligat pârâtul-reconvenient să plătească reclamantei-pârâte cu titlu de sultă suma de_,32 de lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A obligat reclamanta-pârâtă să plătească suma de 350 de lei, reprezentând diferență de onorariu, expertului topo C. L., a obligat pârâtul – reconvenient H. M. să achite reclamantei - pârâte suma de 822,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorarii experți, proporțional cu admiterea cererii principale si pe reclamanta – pârâtă H. C. să achite pârâtului - reconvenient suma de 1485 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorarii experți, proporțional cu admiterea cererii reconvenționale, fiind compensate cheltuielile de judecată suportate de cele două părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamanta-pârâtă H. C. a fost căsătorită cu pârâtul-reconvenient H. M. de la data de 31.01.1992 până la data de 07.11.2013 când, prin sentința civilă nr. 3612 a Judecătoriei V., rămasă în parte definitivă, căsătoria lor a fost desfăcută prin divorț.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit împreună următoarele bunuri imobile:
- o casă de locuit situată în ., jud. V., compusă din 5 camere și anexe, construită în baza autorizației de construcție nr. 6 din 17.05.2005, cu o valoare de circulație, conform expertizei, de 95.793 lei și terenul aferent acesteia în suprafață de 1175,91 mp, cu o valoare de circulație de 5644,36 lei, dobândit prin contractul de vânzare – cumpărarare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000;
- un teren situat în intravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1355,69 mp, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 2711,38 de lei;
- un teren situat în intravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1168,05 mp, categoria de folosință “arabil”, nr. cadastral 49, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 2336,1 lei;
- un teren situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 772,08 mp, nr. cadastral 48/1, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 308,3 lei;
- un teren situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 1919,05 mp, nr. cadastral 48/2, categoria de folosință “pășune”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 671,66 lei;
- un teren situat în extravilanul satului Tăcuta, ., în suprafață de 9418,88 mp, nr. cadastral 48/3, categoria de folosință “arabil”, achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 128 din 16.09.2000, cu o valoare de circulație de 3767,55 de lei.
Din expertizele tehnice efectuate în cauză a rezultat că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei au o valoare totală de 111.232,35 de lei.
În ceea ce privește cotele de contribuție ale celor doi soți la dobândirea bunurilor comune, reclamanta-pârâtă a susținut că acestea sunt de 50% pentru fiecare, în timp ce pârâtul-reconvenient a solicitat instanței să constatate că a avut o contribuție majoră, respectiv 75%. Ambele părți au solicitat atribuirea bunurilor către pârâtul-reconvenient și plata sultei corespunzătoare către reclamanta-pârâtă, pârâtul-reconvenient solicitând instanței eșalonarea plății sultei deoarece are un copil minor în întreținere și nu poate să o plătească integral.
Potrivit art. 339 din Noul Cod civil ,,Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită, așa cum rezultă din dipozițiile art. 343 din Noul Cod Civil. În speță, bunurile fiind dobândite în timpul căsătoriei, fac parte din comunitatea legală de bunuri.
Potrivit art. 357 din Noul Cod Civil, până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că cei doi soți nu au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, prezumția legală fiind înlăturată.
Astfel, din cărțile de muncă ale celor două părți, depuse în copie la dosar a rezultat că ambii au fost angajați în mod constant pe timpul căsătoriei, reclamanta-pârâtă până în anul 2000, iar pârâtul-reconvenient până în anul 2005. Tot din cărțile de muncă ale celor doi a rezultat că pârâtul-reconvenient a avut un salariu considerabil mai mare decât reclamanta-pârâtă.
Din decizia privind încetarea contractului de muncă al pârâtului-reconvenient, emisă de Sucursala Petrom Timișoara a rezultat că, la data de 10.11.2005, când a fost disponibilizat, pârâtul-reconvenient a primit suma de 14.112 lei, folosită ulterior la achiziționarea bolțarilor necesari pentru construirea casei din Tăcuta. Faptul este confirmat și de reclamanta-pârâtă în răspunsurile la interogatoriu.
Din aceleași răspunsuri, dar și din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că după anul 2000 reclamanta-pârâtă nu a mai avut un loc de muncă și s-a ocupat de casă și de copii.
Conform art. 326 din Noul cod civil, “Munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.”
Instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor și din răspunsurile reclamantei-pârâte la interogatoriu că ambii soți s-au implicat în mod egal în creșterea copiilor, iar la construcția casei și la lucrările agricole au folosit zilieri; prin urmare, afirmațiile reclamantei-pârâte că doar ea s-ar fi ocupat de gospodărie, de grădină și de copii sunt nefondate.
Din ansamblul probelor administrate a rezultat că cele două părți au avut o contribuție egală la munca din gospodărie și la creșterea copiilor, însă veniturile pârâtului-reconvenient obținute din salariu au fost mult mai mari decât cele ale reclamantei-pârâte, care a fost angajată și o perioadă mai scurtă. De asemenea, suma obținută de pârâtul-reconveient la disponibilizare, 14.112 lei, sumă investită în construirea casei, este destul de mare pentru anul 2005.
În consecință, instanța de fond a reținut o cotă de contribuție la dobândirea bunurilor commune de 65% pentru pârâtul-reconvenient și de 35% pentru reclamanta-pârâtă.
În privința sumei de 2600 de euro pe care pârâtul-reconvenient susține că cei doi soți au împrumutat-o de la sora sa și nu au mai restituit-o, instanța de fond a constatat că afirmațiile acestuia sunt contradictorii în privința scopului în care a fost folosită. Astfel, în cererea reconvențională pârâtul-reconvenient arată că suma de 2600 de euro a fost folosită la cumpărarea bolțarilor pentru casă, după care afirmă că bolțarii ar fi fost achiziționați cu banii primiți la disponibilizarea sa. Pe de altă parte, faptul că cei doi soți ar fi împrumutat de la sora pârâtului-reconvenient suma de 2600 de euro nu este dovedit prin înscrisuri, ci doar de martorul M. V., care nu știe prea multe legat de acești bani, nici dacă au fost restituiți surorii pârâtului-reconvenient.
În consecință, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de pârâtul-reconvenient având ca obiect includerea în masa partajabilă a sumei de 2600 de euro.
De asemenea, instanța de fond a respins capătul de cerere formulat de pârâtul - reconvenient având ca obiect stabilirea unui drept de creanță în favoarea sa în sumă de 1000 de lei, reprezentând contravaloarea parchetului montat pe hol și în camera copilului, ca neîntemeiat.
La efectuarea expertizei în construcții, în valoarea de circulație a casei de locuit au fost incluse și îmbunătățirile și nici o probă de la dosar nu a atestat că pârâtul-reconvenient a contribuit în mod exclusiv la montarea parchetului pe hol și în camera copilului. Pe de altă parte, cotele de contribuție ale celor doi soți la dobândirea bunurilor comune se stabilesc raportat la întreaga masă de împărțit și nu la fiecare bun în parte.
La atribuirea bunurilor comune instanța de fond a ținut seama de solicitarea ambelor părți ca acestea să îi fie atribuite în natură pârâtului-reconvenient, urmând să fie obligat la plata către reclamanta-pârâtă a sultei corespunzătoare.
Prin urmare, instanța de fond a admis acțiunea și, în baza art.357 din Noul Cod civil, a dispus lichidarea comunității de bunuri și a atribuit în natură pârâtului-reconvenient H. M. bunuri, în valoare totală de 111.232,35 de lei, conform dispozitivului hotărârii, obligându-l să plătească reclamantei-pârâte cu titlu de sultă suma de 38.931,32 de lei, corespunzătoare cotei de 35% din valoarea totală a bunurilor, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Instanța de fond a respins cererea pârâtului-reconvenient de eșalonare a sultei, având în vedere că acesta a primit toate bunurile imobile dobândite în timpul căsătoriei, care au o valoare destul de mare, iar reclamanta-pârâtă va trebui să aibă posibilitatea să-și asigure o altă locuință si a luat act de renunțarea reclamantei-pârâte la capătul de cerere având ca obiect partajarea bunurilor mobile.
Prima instanta a obligat reclamanta-pârâtă să plătească suma de 350 de lei, reprezentând diferență de onorariu, expertului topo C. L., având în vedere că nu a fost achitată până în prezent, pe pârâtul-reconvenient H. M. să achite reclamantei-pârâte suma de 822,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorarii experți, proporțional cu admiterea cererii principale si reclamanta-pârâtă H. C. să achite pârâtului-reconvenient suma de 1485 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorarii experți, proporțional cu admiterea cererii reconvenționale. A compensat cheltuielile de judecată suportate de cele două părți, pârâtul- reconvenient urmând să achite reclamantei-pârâte restul de 662,5 de lei.
În baza art. 50 alin.2 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâtul-reconvenient la restituirea către stat a sumei de 2602,92 de lei reprezentând ajutor public judiciar.
Art. 50² din O.U.G. nr. 51/2008 prevede: „În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.”
Din înscrisurile existente la dosar a rezultat că reclamantul-pârât a beneficiat în prezenta cauză de ajutor public judiciar în valoare de 2.602,92 lei, iar valoarea bunurilor dobândite prin prezenta hotărâre este de 111.232,35 de lei, depășind de 10 ori suma primită, prin urmare l-a obligat la restituirea sumei primite cu titlu de ajutor public judiciar către stat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta-pârâtă H. C. solicitând schimbarea sentinței fondului și constatarea cotelor de contribuție de câte 50 % la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei.
Prin decizia civilă nr. 1123/A/2014, Tribunalul V. a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta H. C. împotriva sentinței civile nr. 1096/22.07.2014 a Judecătoriei V., pe care a păstrat-o, și a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Apelanta H. C. a formulat apel cu privire la cota de contribuție la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei stabilită prin sentința atacată, solicitând să se rețină că aceasta este de 50% pentru fiecare din soți.
Cu privire la aspectul invocat de către apelantă, instanța de prim control judiciar a reținut că prima instanță a făcut o corectă apreciere a ansamblului probator administrat în cauză, stabilind în mod corect că intimatului îi revine o cotă mai mare de contribuție la dobândirea bunurilor comune, respectiv de 65%. Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, apelanta a realizat venituri din salarii până în anul 2000, conform cărții de muncă depusă la dosar, în timp ce intimatul a realizat astfel de venituri până în anul 2005, dată la care a fost disponibilizat si i-a fost acordată o indemnizație de concediere în valoare de 14.112 lei. Din studiul cărților de muncă depuse la dosar, veniturile obținute de către intimat erau sensibil mai mari decât cele obținute de către apelantă.
Evident, nu poate fi neglijată munca apelantei în gospodărie și cu creșterea copiilor, muncă ce a fost de altfel luată în considerare de către prima instanță în stabilirea cotei de contribuție; însă, o astfel de muncă nu a fost una exclusivă așa cum susține apelanta, chiar martorii reclamantei audiați în cauză arătând că, la ridicarea casei, supravegherea lucrărilor pentru casă, munca în gospodărie, creșterea copiilor, părțile au contribuit în mod egal.
De asemenea, instanța de apel a mai reținut și că aspectele invocate de către apelantă cu privire la folosirea bunurilor comune timp de 2 ani și neprimirea unor bunuri de către aceasta nu prezintă relevanță din punct de vedere al stabilirii cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune, ci eventual pot face obiectul altor solicitări ce exced prezentului cadru procesual. Totodată, nu prezintă relevanță și nici nu este susținută de probele administrate în cauză împrejurarea risipirii veniturilor de către intimat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen și motivat, reclamanta H. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, după expunerea sintetică a situației de fapt și a considerentelor din sentința fondului și decizia instanței de apel, recurenta susține că decizia atacată este netemeinică și nelegală, criteriile pe baza cărora s-a stabilit această cotă de contribuție fiind aberante și aducându-i grave prejudicii.
Susține recurenta că s-a mutat la țară și din această cauză a fost nevoită să renunțe la serviciu pentru a avea grijă de gospodărie și de copii. În toată această perioada a muncit mult mai mult decât dacă și-ar fi păstrat locul de muncă și ar fi mers la serviciu. Din acest punct de vedere nu este normal și corect să se stabilească o cotă de contribuție mai mare intimatului, când recurenta a muncit efectiv în gospodărie mai mult de 8 ore pe zi.
Consideră recurenta că s-ar crea un grav precedent pentru femeile care muncesc în gospodăria proprie, mai mult decât la serviciu; în plus, nu s-a luat în considerare această muncă.
Arată că a trăit toată viața chinuită, a plecat și a lăsat tot, din cauza bătăilor groaznice la care era supusă. Totul a rămas la fostul soț, recurenta neavând nici casă și niciun bun, locuind pe la prieteni și pe la rude.
Invocă recurenta prevederile art. 339 Cod civil potrivit cărora "Bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților", precum și cele ale art. 357 potrivit cu care până la proba contrară se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Motivează recurenta că instanța de fond nu a studiat și nu a analizat corect materialul probator administrat în cauză, ajungând la concluzia eronată că foștii soți nu au o cotă egală de contribuție la dobândirea bunurilor comune și că prezumția legală ar fi fost răsturnată.
Susține recurenta că ambii soți au fost angajați în mod constant pe timpul căsătoriei. Faptul că pârâtul a fost angajat până în anul 2005, iar recurenta până în anul 2000, precum și aspectul că acesta era angajat cu un salariu mai mare nu conduce automat la concluzia că a avut o cota mai mare de contribuție la dobândirea bunurilor comune, de vreme recurenta pe lângă faptul că era angajată în muncă avea grijă de treburile casnice. De altfel unul dinte motivele de divorț a fost acela că pârâtul nu a contribuit în niciun fel la munca în gospodărie și la creșterea copiilor.
Mai susține recurenta că declarațiile martorilor audiați nu pot fi luate în considerare întrucât aceștia au relatat din spusele intimatului, neavând cum să cunoască nemijlocit aceste detalii. Faptul că intimatul nu avea cum să aibă grijă de copii reiese din împrejurarea că, fiind șofer de tir, era plecat de acasă în cea mai mare parte a timpului iar când venea acasă era violent cu recurenta și cu copiii.
Motivează recurenta că, potrivit principiului echității, instanța de apel trebuia să aibă în vedere că, cota parte a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din muncă, ci de contribuția soților cu aceste venituri, cu munca lor sau cu alte mijloace la dobândirea, dar și la conservarea bunurilor comune. In cazul în care veniturile din muncă sunt risipite, fiind cheltuite înafara sarcinilor căsătoriei trebuie reținută o contribuție mai mică a acelui soț la dobândirea bunurilor comune.
Arată recurenta că în mod eronat instanța de apel a înlăturat ca nerelevante afirmațiile sale referitoare la faptul că intimatul s-a folosit de bunurile comune timp de 2 ani (de la momentul despărțirii în fapt și până în acest moment), recurenta neprimind nimic.
Susține recurenta că în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Recurenta a formulat cerere de ajutor public judiciar, solicitare admisă prin încheierea din 17.02.2015 în modalitatea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 469,62 lei.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel care este ca temeinică și legală.
În susținerea poziției sale procesuale intimatul arată că partajarea bunurilor comune a fost echilibrată și că au fost luate in considerare toate probele din dosar (cartea de muncă prin care a dovedit veniturile sale până in anul 2005, dovada disponibilizării sale și suma primită la acea vreme, formularele prin care a trimis sume considerabile acasă cât a lucrat in străinătate, martorii care sunt consăteni și care au confirmat faptul că intimatul a muncit, a construit o casă ajutat de oameni plătiți, a cumpărat terenuri, a plătit zilieri să le muncească când intimatul nu era în țară, a contribuit cu bani și muncă fizică la sporirea averii familiei).
Susține intimatul că nu a negat munca depusă de fosta sa soție în creșterea copiilor, însă arată că nu aceasta a fost cea care a gospodărit ci, dimpotrivă, persoane plătite și părinții intimatului care îi ajutau la grădină, recurenta nefiind forțată vreodată să facă munci grele în curte. Afirmațiile recurentei cum că intimatul s-a folosit de bunurile comune timp de 2 ani de când a plecat de acasă, că nu i-a dat nimic, că a umblat printre străini, sunt făcute cu rea credință; dimpotrivă, recurenta a avut posibilitatea de a lua ce își dorește, intimatul fiind cel care a încercat să o determine de nenumărate ori să revină acasă și să încerce refacerea familiei.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în dovedirea motivelor de recurs.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere, în raport de prevederile art. 304 Cod procedură civilă, că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, neputându-se cenzura decizia recurată sub aspectul modului în care, prin interpretarea probelor administrate, instanța de apel a stabilit situația de fapt.
Criticile de nelegalitate aduse deciziei instanței de apel, încadrabile pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizează stabilirea cotelor-părți în care s-a dispus lichidarea comunității de bunuri, recurenta H. C. pretinzând cote-părți egale pe baza contribuției prezumat egale și afirmând că nu s-a făcut în proces dovada contrarie acestei prezumții simple, iar intimatul H. M. invocând o contribuție majorată și prin urmare cote-părți diferite (de 65% și respectiv 35%), astfel cum au argumentat instanțele de fond și de apel care au reținut că s-a făcut în proces dovada contrarie prezumției simple sus-evocate.
Curtea are în vedere criteriul legal pe baza căruia se determină cota-parte din comunitate ce revine fiecărui soț, codevălmaș, constând în contribuția la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Aportul soților și corelativ întinderea drepturilor lor în procesul de împărțeală nu pot fi analizate trunchiat, ci numai în ansamblul tuturor elementelor care pun în evidență contribuția efectivă la dobândirea bunurilor și la susținerea sarcinilor căsătoriei. În alte cuvinte, această contribuție trebuie înțeleasă nu ut singuli, ci trebuie raportată la ansamblul elementelor de activ și pasiv matrimonial.
Atât reperele doctrinare și jurisprudențiale dezvoltate pe marginea vechii reglementări în materie (art.36 alin. 1 din Codul familiei) cât și noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 (art. 357 alin.2 teza a II-a) consacră prezumția simplă că soții au avut o contribuție egală.
Instanțele de fond și apel și-au fundamentat soluția de partaj în cote-părți diferențiate pe contribuția diferită a părților, argumentând că analiza probatoriului administrat dovedește o atare situație de fapt, anume una din care rezultă o contribuție mai mare a intimatului H. M. (de 65%), fiind astfel făcută în proces dovada contrarie prezumției contribuției egale.
Concluzia instanțelor de fond și apel, potrivit cu care a fost răsturnată prezumția simplă sus-evocată, are la bază un examen detaliat al întregului ansamblu de elemente care dovedesc, în mod concret și efectiv, contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune și la susținerea sarcinilor căsătoriei.
Este de observat în acest sens că instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor și din răspunsurile reclamantei-pârâte la interogatoriu că ambii soți s-au implicat în mod egal în creșterea copiilor, iar la construcția casei și la lucrările agricole au folosit zilieri, fiind nefondate afirmațiile reclamantei-pârâte că doar ea s-ar fi ocupat de gospodărie, de grădină și de copii. Tot astfel, din ansamblul probelor administrate a rezultat că cele două părți au avut o contribuție egală la munca din gospodărie și la creșterea copiilor, însă veniturile pârâtului-reconvenient obținute din salariu au fost mult mai mari decât cele ale reclamantei-pârâte, care a fost angajată și o perioadă mai scurtă. În plus, suma obținută de pârâtul-reconveient la disponibilizare, 14.112 lei, sumă investită în construirea casei, este destul de mare pentru anul 2005.
Tribunalul V., ca instanță de prim control judiciar, reapreciind întregul ansamblu probator administrat în cauză, a argumentat că H. C. a realizat venituri din salarii până în anul 2000, conform cărții de muncă depusă la dosar, în timp ce fostul soț H. M. a realizat astfel de venituri până în anul 2005, dată la care a fost disponibilizat si i-a fost acordată o indemnizație de concediere în valoare de 14.112 lei, și că din studiul cărților de muncă depuse la dosar, veniturile obținute de către intimat erau sensibil mai mari decât cele obținute de către apelantă.
Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a ținut seama, în analiza de ansamblu, de munca soției în gospodărie și cu creșterea copiilor, muncă în legătură cu care a reținut că nu poate fi neglijată și că a fost de altfel luată în considerare și de prima instanță în stabilirea cotei de contribuție. A argumentat instanța de apel că o astfel de muncă nu a fost una exclusivă așa cum susține H. C., chiar martorii reclamantei audiați în cauză arătând că, la ridicarea casei, supravegherea lucrărilor pentru casă, munca în gospodărie, creșterea copiilor, părțile au contribuit în mod egal.
Prin urmare, în mod judicios a apreciat instanța de apel relevanța în context a muncii soției în gospodărie (asigurarea menajului familiei și creșterea copiilor) ca un element concret de contribuție la cheltuielile căsătoriei.
Afirmațiile recurentei din cererea de recurs potrivit cu care unul dintre motivele de divorț a fost acela că fostul soț, fiind șofer de tir, nu a contribuit în niciun fel la munca în gospodărie și la creșterea copiilor, sunt contrazise de înseși sentința de divorț, nr. 3612/07.11.2013 a Judecătoriei V. (fila 284 dosar de fond) din care rezultă că acțiunea principală de divorț formulată de H. C. a fost respinsă ca nesusținută, iar cererea reconvențională de divorț formulată de H. M. a fost admisă, fiind pronunțat divorțul prin acord.
De asemenea, contrar susținerilor din recurs, înseși H. C. recunoaște în răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 5, fila 150 dosar de fond) că „bolțarii casei” au fost achiziționați cu „banii pe care i-a luat pârâtul când a fost disponibilizat de la Petrom”. Ca atare, în mod corect au argumentat instanțele de fond și apel contribuția majoritară a fostului soț, luând în calcul și sumele compensatorii obținute cu prilejul disponibilizării din anul 2005, an în care s-a edificat casa de locuit așa cum rezultă din autorizația de construire nr. 6/17.05.2005 și din constatările și concluziile raportului de expertiză tehnică în construcții.
Prin urmare, instanțele de fond și de apel au realizat o interpretare și aplicare corectă a criteriului legal pe baza căruia au determinat cotele-părți în care s-a efectuat împărțeala, în sensul în care și-au fundamentat decizia pe faptul că s-a făcut în proces dovada contrarie prezumției simple a contribuției egale a soților, respectiv dovada contribuției majorate a intimatului H. M..
În consecință, criticile de nelegalitate sunt nefondate.
Restul nemulțumirilor expuse în cererea de recurs, în privința aprecierii eronate asupra răsturnării prezumției contribuției egale, constituie critici de netemeinicie, bazate exclusiv pe modul în care, prin interpretarea probelor administrate, instanța de apel a stabilit situația de fapt, și prin urmare exced motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă care pot face obiectul analizei instanței de recurs.
Nefondate sunt și criticile recurentei privitoare la obligarea sa la cheltuielile de judecată în faza apelului. Fiind în culpă procesuală prin respingerea apelului declarat, în mod legal a fost obligată la cheltuieli de judecată, potrivit dispozițiilor art. 298 raportat la art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat și va menține decizia atacată, ca fiind legală.
Recurenta căzută în pretenții va fi obligată să-i plătească intimatului cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocat (chitanța nr. 103/05.02.2015), în baza art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de H. C. împotriva deciziei civile nr. 1123 din 25.11.2014 a Tribunalului V. Secția Civilă pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului H. M. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 Februarie 2015.
Președinte, C. T. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat T.C.
Tehnoredactat T.C./ A.H.
02 exemplare/29.05.2015
Tribunalul V.: C. M., V. O. M.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
