Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 452/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 452/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 452/2015
Ședința publică de la 16 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător C.-A. S.
Judecător L. P.
Grefier A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de M. (fostă H.) M. împotriva deciziei civile nr. 211 din 19 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimat fiind H. M. C., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta M. (fostă H.) M. asistată de avocat D. L., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la primul termen de judecată, termenul fiind preschimbat de la 14 septembrie 2015 la 16 iulie 2015, că recurenta M. (fostă H.) M. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 2276 lei sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat, că atașat cererii de preschimbare a termenului de judecată s-a depus de către recurentă declarație autentificată sub nr. 3042/07.07.2015 din cuprinsul căreia rezultă că renunță la calea de atac a recursului și la judecată în dosar și că nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat D. L. pentru recurenta M. (fostă H.) M. precizează că nu înțelege să achite taxa de timbru ce i-a fost pusă în vedere de instanță.
Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrării recursului formulat de M. (fostă H.) M..
Avocat D. L. pentru recurenta M. (fostă H.) M. având cuvântul, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca netimbrat.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/19.12.2013 a Judecătoriei Iași s-a dispus admiterea în parte a actiunea formulata de reclamanta Manoila (fosta H.) M. in contradictoriu cu pârâtul H. M. C.. A fost admisă in parte cererea reconvențională formulata de pârâtul-reclamant H. M. C. in contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Manoila (fosta H.) M..
S-a constatat ca părțile au dobândit in timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție egală un apartament situat in Iași, ., ., . cu o valoare de circulație de 264 057,5 lei și bunuri mobile.
S-a constatat ca masa bunurilor comune este in valoare de 284 207,5 lei.
S-a constatat ca masa bunurilor comune este grevata de un pasiv comunitar reprezentat de contractul de credit nr._ din 21.06.2011 încheiat de ambele părți cu . Generale.
S-a constatat ca reclamanta-pârâtă are un drept de creanță in valoare de 5000 lei reprezentând cota de ½ din prețul de vânzare al autoturismului marca Volkswagen B. Variant încasat de pârât si a obligat pe pârâtul-reclamant la plata sumei de 5.000 lei către reclamantă.
A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte de constatare a unui drept de creanță de 2.500 lei reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului proprietatea pârâtului-reclamant.
A atribut reclamantei-pârâte toate bunurile imobile si mobile si a obligat-o pe aceasta la plata unei sulte de 142 103,75 lei către pârâtul-reclamant.
A obligat părțile sa achite fiecare cate 1/2 din ratele datorate in baza contractului de credit nr._ din 21.06.2011 până la data încetării acestuia.
A constatat că reclamanta a achitat 8 din cele 15 rate astfel cum au fost eșalonate prin încheierea de ședință din 13.11.2012.
A constatat ca pârâtul a achitat 6 din cele 15 rate astfel cum au fost eșalonate prin încheierea de ședință din 02.04.2013.
A compensat in totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Părțile s-au căsătorit la data de 02.07.1994 iar prin sentința civila nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Iași in dosar nr._/245/2012 s-a dispus in mod irevocabil desfacerea căsătoriei părților.
Cu privire la regimul matrimonial, instanța a reținut ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile Noului cod civil referitoare la regimul matrimonial al comunității legale de bunuri, reglementat in Cartea a II a, capitolul VI, secțiunea a 2 a din Noul Cod Civil.
Potrivit dispozițiilor art. 320 Noul Cod Civil, în caz de încetare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin buna învoială, sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.
Potrivit art.339 Noul Cod Civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar, potrivit art. 343, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.
Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor la art. 357 al 2 Noul Cod Civil, oricare bun dobândit in timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră comun, câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art.340 Noul Cod Civil .
Din probele administrate in cauza, înscrisuri, declarații si interogatorii a rezultat că au fost dobândite in timpul căsătoriei si ca atare sunt bunuri comune, bunurile in privința cărora ambele părți au căzut de acord in ceea ce privește existenta acestora, respectiv un apartament situat in Iași, ., ., . cu o valoare de circulație de 264 057,5 lei si bunuri mobile.
Valoarea de circulație a apartamentului s-a stabilit prin raportul de expertiza judiciară de evaluare întocmit in cauza, valoare pe care părțile nu au contestat-o.
Instanța a constatat ca valoarea totala a masei partajabile este de 284 207,5 lei.
A mai reținut instanța ca părțile au dobândit un pasiv comunitar in cote egale, reprezentat de contractul de credit nr._ din 21.06.2011 încheiat de ambele părți cu . valoare de 31.000 lei, in care pârâtul figurează in calitate de împrumutat, iar reclamanta in calitate de co-împrumutat.
Astfel, deși reclamanta a afirmat ca acesta este o datorie personala a pârâtului, instanța a avut in vedere pe de o parte faptul ca este semnat de ambii soți, ceea ce creează prezumția de datorie . obiectul acestui credit este in parte nevoi personale nenominalizate dar si de refinanțare, fiind stins un alt credit al reclamantei la . nu in ultimul rând faptul ca nu s-a făcut nici o proba din care sa rezulte ca banii, sau parte din aceștia au fost folosiți in interesul propriu al pârâtului.
F. de toate aceste considerente, instanța a reținut ca acest credit contractat de ambele părți cu . o datorie comună.
De aceea, fără a statua asupra relației părților cu banca, instanța a constatat că fiecare dintre soți datorează cate ½ din rata aferenta contractului de credit nr nr.RQ_36 din 25.05.2007, astfel că a obligat părțile sa achite fiecare cate 1/2 din ratele datorate in baza contractului de credit nr._ din 21.06.2011, până la data rambursării integrale a debitului.
Temeiul juridic al comunității de bunuri îl constituie nu numai existența căsătoriei, ci si participarea fiecăruia dintre soți prin munca sau prin mijloacele sale la dobândirea si conservarea bunurilor comune, stabilindu-se cota parte ce revine fiecăruia dintre soți funcție de contribuția la dobândirea si conservarea bunurilor comune, soluție ce se impune pentru a nu se ajunge la soluții inechitabile.
Controversa părților a purtat asupra cotei de contribuție la dobândirea bunurilor, cu privire la care, instanța a apreciat că probatoriul administrat în cauză nu înlătură prezumția contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor comune si la susținerea sarcinilor căsătoriei, prezumție prevăzută la art. 357 al. 2 din Noul Cod Civil, instanța având in vedere, in raport de actele depuse la dosar, cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Determinarea cotei de contribuție se face prin raportarea efortului financiar si material al soților la întreaga durată a căsătoriei si la toate obligațiile de natura căsătoriei in virtutea principiului unicității cotei de contribuție. Comunitatea de bunuri este o masă de bunuri afectată întâmpinării sarcinilor comune ce revin soților in cadrul căsătoriei. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre soți nu-si are temeiul principal in considerații de ordin patrimonial, ci in comunitatea de interese ale soților in cadrul căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soți fiind o consecință a relațiilor lor personale si nu invers. Evaluarea întregului probatoriu in determinarea cotei de contribuție se va face subsumat principiului unicității cotei de contribuție, ceea ce împiedică tratarea diferențiată a contribuției soților prin raportarea acesteia la dobândirea unui anumit bun. Faptul că masa supusă partajării include un anumit bun nu înseamnă că analiza drepturilor soților asupra masei se rezumă la argumente care țin exclusiv de împrejurările in care acest bun a fost achiziționat.
Cu privire la acest aspect, a apreciat instanța că probatoriul administrat in cauză nu conduce la concluzia unei cote diferențiate de contribuție.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanța a avut in vedere pe de o parte înscrisurile depuse la dosar, respectiv înscrisurile care atesta încasarea unor sume importante pentru pârâtul-reclamant (filele 21; 25-29; 87), atât din veniturile salariale pana in anul 2003, plățile compensatorii si ajutoarele la trecerea in rezerva dar si veniturile realizate cu contract de munca după anul 2003, cumulate cu pensia militara, in timp ce reclamanta nu a făcut dovada unor venituri salariale sau a perioadei de timp in care aceasta a lucrat, reținând faptul ca realizează venituri ca asistenta medicala așa cum a recunoscut pârâtul-reclamant.
Mai retine instanța ca înscrisul depus la fila 6 dosar, respectiv proces-verbal din 23.06.2012 reprezentând declarația olografa a părinților reclamantei, numiții B. C. si E., nu are valoare probatorie in cauza, fiind un înscris întocmit pro causa si contestat de pârât.
Însa, chiar si in situația in care acesta ar fi îndeplinit condițiile de opozabilitate, situația de fapt relevata, respectiv contribuția părinților reclamantei la dobândirea apartamentului soților, nu ar fi putut profita vreuneia dintre părți, in sensul ca aceasta contribuție nu s-a făcut pentru unul dintre soți, ci in favoarea ambilor, (aspect confirmat si de martora I. C.) astfel ca nu poate avea influenta asupra cotei de contribuție a unuia dintre ei.
In plus, mai retine instanța ca munca reclamantei in gospodărie si prezumția realizării unor venituri de către aceasta care, in mod indirect recunoaște in concluziile scrise ca au fost mai mici ca ale pârâtului-reclamant, se compensează cu veniturile mai mari realizate de pârâtul-reclamant, astfel ca nici unul dintre foștii soți nu are o cota de contribuție majorata, din probatoriul administrat in cauza nefiind răsturnată prezumția instituită de dispozițiile art. 357 alin. 2 Noul Cod civil.
De asemenea, instanța a reținut in favoarea reclamantei si creanță de 5000 lei reprezentând ½ din prețul autoturismului Volkswagen B. Variant, dobândit in timpul căsătoriei părților si vândut in anul 2012, astfel cum recunoaște si pârâtul-reclamant.
Cat privește creanță de 2500 lei reprezentând îmbunătățirile efectuate de reclamantă la apartamentul proprietatea exclusivă a pârâtului-reclamant, instanța a respins cererea reținând ca nu este susținută de nici o proba administrata in cauza.
Lichidarea comunității de bunuri urmează a se dispune prin atribuirea către reclamantă a tuturor bunurilor, imobile si mobile, instanța având in vedere pe de o parte solicitarea reclamantei care a continuat să locuiască in imobil si să folosească aceste bunuri mobile, dar si cererea pârâtului, care, deși a solicitat partajarea in natura, nu a precizat ce bunuri mobile sa-i fie atribuite, astfel încât, pentru a evita o împărțire aleatorie, va atribui toate aceste bunuri către reclamanta, ele fiind afectate uzului apartamentului deja atribuit acesteia.
Pentru egalizarea valorica a loturilor, instanța a obligat reclamanta la plata unei sulte de 142 103,75 lei către pârâtul-reclamant.
De asemenea, a obligat părțile sa achite fiecare cate 1/2 din ratele datorate in baza contractului de credit nr._ din 21.06.2011 pana la data încetării acestuia.
In temeiul dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă, a compensat in totalitate cheltuielile de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta H. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 211 din 19 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă H. M. împotriva sentinței civile nr._/19.12.2013 a Judecătoriei Iași, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a constatat că și televizorul marca Panasonic, în valoare de 2000 lei face parte din masa bunurilor comune, valoarea totală a bunurilor comune fiind de 286.207,5 lei, lotul valoric cuvenit fiecăruia fiind de 143.103,75 lei.
A atribuit pârâtului-reclamant H. M. C. televizorul marca Panasonic, în valoare de 2000 lei, calculatorul în valoare de 1500 lei și camera video în valoare de 500 lei, valoarea lotului fiind de 4000 lei.
A înlăturat din lotul atribuit reclamantei-pârâte H. M. calculatorul în valoare de 1500 lei și camera video în valoare de 500 lei, valoarea lotului atribuit acesteia fiind de 282.207,75 lei.
A obligat reclamanta-pârâtă H. M. la plata către pârâtul-reclamant H. M. C. a sumei de 139.103,75 lei cu titlu de sultă.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
A obligat intimatul H. M. C. la plata către apelantă a sumei de 4302,6 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei, tribunalul a reținut următoarele:
Criticile apelantei cu privire la compunerea masei de partajat sunt întemeiate. Astfel, intimatul recunoaște în întâmpinare faptul că televizorul marca Panasonic este bun comun și se află în posesia sa. În consecință, instanța de apel a inclus acest bun în masa de împărțit.
Referitor la modalitatea concretă de partajare, s-a reținut faptul că sunt întemeiate criticile ce vizează atribuirea către apelantă a bunurilor care se află în posesia intimatului, urmând ca instanța să aibă în vedere la formarea loturilor criteriul posesiei și să atribuie intimatului acele bunuri pe care acesta le deține (televizor marca Panasonic, unitatea de calculator și camera video) în valoare totală de 4.000 lei.
În ceea ce privește televizorul marca Thomson, criticile apelantei sunt neîntemeiate. Acest bun a fost inclus în masa bunurilor comune în baza inventarului întocmit de apelantă, la valoarea indicată de aceasta.
Celelalte bunuri mobile indicate în declarația de apel (un sandwich-maker, robot de bucătărie, fier de călcat, masă de călcat, cântar persoane, uscător de păr, aspirator) nu se regăsesc în masa de împărțit și nu au influențat valoarea sultei, critica apelantei fiind neîntemeiată sub acest aspect.
Motivele de apel ce vizează valoarea apartamentului supus partajului sunt neîntemeiate întrucât la prima instanță expertul a avut în vedere atât modalitatea de calcul indicată în Ghidul de evaluare, dar si modalitatea comparativă cu prețul apartamentelor similare aflate pe piață la acel moment, a aplicat coeficienții de corecție, a indicat baza legală care stă la baza raportului de expertiză. Cu privire la formula de calcul, aceasta a fost menționată în expertiză, iar apelanta nu a arătat în ce mod acest calcul ar fi eronat. Cu privire la îmbunătățiri, expertul a reținut anul realizării acestora pentru fiecare în parte, apelanta contestându-le în mod generic, fără a proba ca aceste rețineri nu ar fi conforme cu realitatea.
În ceea ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, se retine ca aceasta a fost corect apreciată de instanța de fond ca fiind egală față de probatoriul administrat în cauză. Forma autentică este de esența contractului de donație, astfel încât înscrisul sub semnătură privata din 23.06.2012 nu poate face dovada certă cu privire la cuantumul sumei de bani ce a fost remisă soților H.. Intimatul H. M. a recunoscut prin întâmpinarea depusă în apel faptul că soții au primit un ajutor financiar din partea părinților apelantei, însă această mărturisire nu poate conduce per se și nici coroborat cu actul sub semnătură privată din 23.06.2012 la concluzia ca imobilul bun comun a fost cumpărat cu banii proveniți de la părinții apelantei. Mai mult, chiar analizând conținutul acestui înscris intitulat „proces verbal” se poate constata că suma de bani a fost remisă ambilor soți, cu intenția de a-i gratifica.
Susținerile apelantei precum că instanța nu a apreciat valoric munca prestată în gospodăria casnică și pentru creșterea copilului sunt nefondate. Dimpotrivă, instanța de fond a valorificat prestația în muncă, echivalând cotele de contribuție, deși conform înscrisurilor de la dosar intimatul a realizat venituri mai mari.
Nici solicitarea apelantei de a se retine o creanță de 2500 lei rezultând din îmbunătățirile efectuate la apartamentul proprietatea exclusivă a intimatului, nu este întemeiată, dată fiind lipsa oricărei dovezi în acest sens.
Cu privire la creditul BRD în valoare de 31.000 lei, având in vedere ca acesta a fost contractat în timpul căsătoriei, că este un credit de nevoi personale, că a fost folosit în parte pentru rambursarea unui alt credit, că nu s-a dovedit faptul că intimatul ar fi folosit aceste sume în interes personal, corect s-a reținut la fond faptul că acesta reprezintă o datorie comună a soților, părțile având cote egale de contribuție la dobândirea si stingerea lui.
Pentru aceste considerente tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, a admis apelul formulat de reclamanta-pârâta H. M. împotriva sentinței civile nr._/19.12.2013 a Judecătoriei Iași, pe care a schimbat-o în parte în sensul că s-a constatat că și televizorul marca Panasonic, în valoare de 2000 lei face parte din masa bunurilor comune, valoarea totală a bunurilor comune fiind de 286.207,5 lei, lotul valoric cuvenit fiecăruia fiind de 143.103,75 lei și s-a atribuit pârâtului-reclamant H. M. C. televizorul marca Panasonic, în valoare de 2000 lei, calculatorul în valoare de 1500 lei și camera video în valoare de 500 lei, valoarea lotului fiind de 4000 lei, cu obligarea reclamantei-pârâte H. M. la plata către pârâtul-reclamant H. M. C. a sumei de 139.103,75 lei cu titlu de sultă.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimatul H. M. C. la plata către apelantă a sumei de 4302,6 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 211 din 19 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, a formulat recurs M. (fostă H.) M..
În motivarea recursului, arată că instanța de apel a pronunțat o soluție netemeinică menținând cota egală de contribuție la dobândirea bunurilor supuse partajării, precum și în privința excluderii de la masa partajabilă a sumei de 2500 de lei contribuția acesteia la îmbunătățirea fostei proprietăți exclusive a intimatului-reclamant din ., .. A, .. Susține aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 348, 349 Cod civil.
În ceea ce privește cota majorată privind imobilul din Iași, ., ., . că și-a dovedit contribuția exclusivă la dobândirea acestui imobil în anul 2003.
Așa cum a arătat, părinții săi au acceptat să-și vândă apartamentul - contract 388/03.03.2003 - iar suma rezultată (34.100 RON) să i-o doneze, pentru a achiziționa apartamentul supus partajării. Ceea ce a reținut instanța cu privire la documentul respectiv ca fiind pro causa, este contrazis de celelalte probe administrate și care concură la a dovedi temeinicia celor afirmate.
Recurenta învederează că suma de 25.000 RON înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare 509/25.03.2003 cu care a achiziționat apartamentul supus partajării în cauza de față nu este reală, prețul real fiind de 16.000 de euro, care la acea dată semnifica 57.611,2 lei (curs de 3,6007 lei/l euro) și la această valoare instanța ar trebui să se raporteze în stabilirea sultelor, cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat expertiza prețuitoare nu are nicio relevanță în absența oricărei chei de control de verificare a corectitudinii acesteia.
Solicită să se observe că aportul majorat al ei prin donația personală este confirmată de martorul I. C., care a detaliat in concret înțelegerea pe care pârâtul a realizat-o cu părinții recurentei. Acest aspect este confirmat indirect și de intimat în cursul interogatoriului, precum și în cursul procedurii de mediere la Birou mediator „A. I. M.”, unde intimatul a recunoscut contribuția majoră a părinților recurentei la cumpărarea apartamentului. Nu în ultimul rând, audierea martorului intimatului a relevat că, din cele discutate cu acesta, i-ar fi confirmat faptul că imobilul din . cumpărat cu banii proveniți din vânzarea apartamentului părinților recurentei.
În opinia recurentei, reținerea instanței de fond cu privire la gratificarea ambilor soți cu donația părinților săi este în contradicție cu practica judecătorească. Aceasta a statuat că numai darurile de nuntă făcute de părinții unuia dintre soți, care sunt donații, devin bunuri comune, în timp ce donațiile făcute tot de părinții unuia dintre soți, dar în timpul căsătoriei, și nu cu ocazia serbării nunții, nu pot fi considerate ca fiind acordate în favoarea ambilor, întrucât în acest caz nu se poate presupune intenția gratificării ambilor soți, trebuind să se facă proba voinței dispunătorului în acest sens, probă contrarie, care în cazul de față nu s-a făcut.
De altfel, indirect a dovedit acesta contribuție majorată pe care o reclamă, prin faptul că părinții ei, la data de 03.03.2003, cu contractul 388 și-au vândut apartamentul proprietate și au locuit în proprietatea exclusivă a intimatului din . momentul declanșării procedurii divorțului din dosarul_/245/2012.
În acea proprietate, recurenta a investit suma de 2500 de lei, pe care intimatul nu a contestat-o, iar martorii audiați au confirmat-o. Acest fapt este netemeinic cenzurat de instanță, prin înlăturarea acestei valori, în contradicție cu efectele dispozițiilor art. 270 Cod civil.
În aceste condiții, instanța trebuia să înlăture susținerile intimatului cu privire la faptul că apartamentul din C. ar fi fost achiziționat cu banii proveniți din ordonanța compensatorie, dată fiind contradicția vădită a acestei susțineri, cu depozițiile martorilor audiați, dar și cu propriile declarații ale intimatului, din timpul procedurii de mediere și din interogatoriu.
Pe de alta parte, instanța în aprecierea contribuției la dobândirea și întreținerea imobilului, nu a apreciat în mod just că munca recurentei în gospodărie și pentru creșterea și educarea copilului constituie o componentă a contribuției la dobândirea bunurilor comune, urmând a fi inclusă în ansamblul probelor administrate pentru aportul fiecăruia dintre părți.
Solicită să se constate că, în perioada căsătoriei, a realizat și venituri în muncă, iar munca în gospodărie și creșterea minorului, muncă deloc neglijabilă, îi crește considerabil cota, depășind-o pe cea a intimatului-reclamant, chiar dacă instanța a dat eficiență, în mod netemeinic susținerilor intimatului-reclamant privind veniturile mai mici ale acesteia.
În acest sens, potrivit principiului echității, solicită să se aibă în vedere că o cotă parte a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din muncă, ci de contribuția soților cu aceste venituri, munca lor sau alte mijloace la dobândirea, dar și la conservarea bunurilor comune.
În cazul de față veniturile din munca intimatului-reclamant au fost risipite, fiind cheltuite în afara sarcinilor căsătoriei și pe acest fapt trebuie să se determine o contribuție mai mică a acestuia la dobândirea bunurilor comune.
Aceste aspecte au fost dovedite prin interogatoriul intimatului-reclamant, actele privind destinația împrumuturilor luate pe numele recurentei, depoziția martorului I., dar și dovezile privind comportamentul abuziv al intimatului-reclamant care este o continuare a atitudinii acestuia față de familie și bunuri avute în timpul căsătoriei.
Începând cu anul 2003, intimatul-reclamant s-a pensionat, fapt care a însemnat o reducere semnificativă a veniturilor cu care acesta contribuia la cheltuielile gospodărești.
La acel moment, pentru asigurarea unor condiții decente părinților săi a investit sume de bani în renovarea și igienizarea locuinței exclusive a intimatului-reclamant din ., .. A, . (în momentul de față înstrăinată) și a montat o centrală termică.
Apreciază că în ceea ce privește contribuția ei la creșterea valorii proprietății exclusive a intimatului-reclamant se ridică la valoarea de 2500 de lei dintr-un total de aproximativ 4000 de lei cheltuiți cu renovarea și igienizarea proprietății intimatului-reclamant, în acesta contribuție intrând și munca efectivă depusă în condițiile semnificației prevederilor art. 326 Cod civil. Aceste aspecte au fost confirmate de depozițiile martorilor.
În timpul căsătoriei, arată recurenta că a contractat un împrumut de nevoi personale la data de 02.06.2006, în sumă de 9540 Euro (_ RON la curs de 3,51 ron /l euro) în calitate de debitor principal, pârâtul fiind în fapt un garant al acestui împrumut. Exclusiv cu acești bani a renovat locuința cumpărată în anul 2003 și a achiziționat autoturismul Volkswagen - B. Variant T.9 TDI cu nr._, banii din împrumut fiind folosiți în interesul casei. Menționează faptul că numai ea a achitat împrumutul contractat în condițiile de mai sus.
Tot în aceeași perioadă, intimatul-reclamant a contractat un împrumut de 31.000 lei cu contactul_ /21.06.2011 la Banca BRD-Societe Generale, despre care acesta a insistat să fie o rezervă de siguranță.
Arată că a acceptat acest lucru, însă a aflat că în fapt banii astfel împrumutați și la care numai intimatul-reclamant avea acces, ea neavând drept de semnătură, au fost retrași de intimatul-reclamant în anul 2011, în perioada în care începuse procedura divorțului, fiind folosiți exclusiv de acesta în scopuri pe care ea nu le cunoaște. Impunerea de către instanța de fond a suportării unei cote de 1/2 din acest împrumut este în contradicție cu evidența probată în sensul că nu a avut niciodată acces la acești bani. Or, este un nonsens să suporte o creanță de care nu a dispus.
Un alt punct al criticii privește însăși valoarea imobilului situat în Iași, ., ., ., stabilită de expertul prețuitor la suma de 264.075 de lei.
La data de 10.09.2013, a formulat o solicitare de lămurire a expertizei prețuitoare, care valora o veritabilă cerere de refacere a expertizei. A arătat la fond, că solicitarea sa are la bază dispozițiile art. 21 din OG nr. 2/2000 potrivit cărora expertul este obligat să pună la dispoziție bibliografia pe baza căreia a efectuat lucrarea, dar cel mai important indicarea metodei folosită în elaborarea lucrării.
Or, solicită să se observe că expertul menționează numai baza legală folosită în elaborarea lucrării, D-L 61/1990 și Ghidul P135/1999 fără a menționa care ordin al MLPAT aprobă acest Ghid. În acest sens a arătat că există acte normative succesive care aprobă Ghidul de evaluare, respectiv Ordinul MLPAT 32/N/1995, precum și cel modificator Ordinul MLPAT 85/N/1999. Pe de altă parte a solicitat să se observe că numai în Ordinul MLPAT 85/N/1999 se precizează la art. 2.1" Modul de stabilire a coeficienților de uzură" că se folosesc două metode: metoda de aplicare a Ghidului în mod direct și metoda bazată pe analiza situației reale de pe teren.
Or, așa cum a arătat, raportul de expertiză nu relevă care din aceste metode au fost utilizate cu atât mai mult cu cât la Cap. II parag. 11.2, din raportul de expertiză, expertul arată un anumit coeficient de actualizare raportat la un coeficient de uzură, fără a explica dacă acești coeficienți sunt preluați din Ghidul invocat sau sunt rezultatul constatării unor diferențe între indicii din actul normativ și situația de pe teren.
Mai mult, a arătat că în evaluarea bunului imobil, expertul face niște aprecieri valorice, dar fără a indica formula de calcul. Apreciază că înșiruirea unor indicatori care nu sunt explicitați, nu sunt în măsură de a lămuri părțile dacă aplicarea indicatorilor este corectă, dar nici nu o face să poată aprecia dacă expertiza reflectă realitatea de pe teren.
Nu sunt indicate de asemenea sursa pe baza căreia expertul a apreciat vechimea îmbunătățirilor, dat fiind că nu sunt atașate expertizei niciun fel de documente care să poată fi verificate de instanță.
Din această perspectivă, consideră că instanța a greșit respingând solicitarea de lămurire a conținutului expertizei, acordând un credit absolut unei probe care, în niciun caz, nu răspunde rigorilor științifice ale unei expertize judiciare.
În subsidiar, apreciază că expertiza este supusă nulității relative, în condițiile în care la dosar nu s-au depus dovezile de convocare cu părțile, până la proba contrarie fiind nevoiți să apreciem că expertiza suferă și din acest punct de vedere.
Urmare a procedurii divorțului, minorul fiind încredințat recurentei, intimatul-pârât în ciuda celor convenite în anul 2003, a solicitat evacuarea părinților săi din fosta locuința proprietate exclusivă a acestuia, la momentul introducerii prezentei acțiuni fiind liberă.
Mai precizează că munca în casă o efectua numai ea, intimatul-reclamant fiind fost ofițer pretinzând că nevastă-sa este „ordonanța” care trebuie să îndeplinească toate treburile care nu pot fi de demnitatea unui ofițer.
Aceste aspecte au fost de asemenea confirmate de depozițiile martorilor audiați.
Pe de altă parte intimatul-reclamant lipsea timp îndelungat de la domiciliu sub pretextul serviciului militar sau după pensionare din cauza prestării unor servicii cu caracter ocazional la diverse persoane.
În concluzie, recurenta solicită să se dispună modificarea în parte a deciziei civile nr. 211 din 19.02.2015, în sensul admiterii cotei majorate de 80% de contribuție a acesteia la dobândirea bunurilor supuse partajării, plata eșalonată a unei sulte reprezentând 30% din valoarea imobilului supus partajării, compensatorii față de valoarea bunurilor mobile rămase în imobil și de contribuția intimatului-reclamant la întreținerea imobilului.
Solicită modificarea deciziei recurate în sensul includerii în masa de partajare a valorii îmbunătățirilor aduse proprietății exclusive a intimatului-reclamant din ., .. A, . (în momentul de față înstrăinată) în cuantum de 2.500 de lei, precum și suma de 31.000 de lei încasați exclusiv de intimatul-reclamant ca urmare a contactului_/21.06.2011încheiat la Banca BRD- Societe Generale și achitat integral recurentă.
De asemenea, solicită să se scadă suma de 37.500 lei din sulta datorată și să se compenseze cheltuielile de judecată.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare în termenul stabilit de art. 308 alineat (2) Cod procedură civilă.
Recurenta a declarat că renunță la judecata recursului, depunând certificat de radiere din dosarul de executare silită nr. 309/2015 B. A. C. și N. I., din care rezultă că a achitat în totalitate debitul datorat intimatului H. M. C., cu consecința radierii somației de plată.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că nu poate lua act de manifestarea de vionță a recurentei, în sensul renunțării la judecata recursului, întrucât în cauză are prioritate excepția netimbrării cererii de recurs, calea de atac urmând a fi anulată ca netimbrată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbre: „(1) Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
(2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Potrivit dispozițiilor art. 33 coroborat cu art. 36 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În cauză, recurenta nu a timbrat cererea de exercitare a căii de atac la momentul depunerii acesteia, motiv pentru care a fost citată, punându-i-se în vedere obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2276 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alineat (2) din OUG nr. 80/2013.
Recurenta nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru, nu a cerut reexaminarea acesteia și nici nu a formulat cerere de ajutor public judiciar.
În analiza excepției, curtea are în vedere și împrejurarea că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este unul absolut și că nivelul costului procedurii judiciare cu titlu de taxă judiciară de timbru, în contextul situațional concret dat de cuantumul taxei datorate, de valoarea și importanța obiectului cererii pentru revizuent, nu este de natură să afecteze substanța însăși a acestui drept.
Întrucât cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de recurs a fost calculat potrivit dispozițiilor legale sus-enunțate, iar sancțiunea incidentă în caz de nesocotire a acestei obligații a fost adusă la cunoștința părții, care însă nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței, curtea urmează a face aplicația dispozițiilor art. 33 coroborat cu art. 36 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, anulând ca netimbrată cererea de recurs.
Excepția netimbrării fiind una dirimantă, incidența sa împiedică a se lua act de declarația de renunțare a recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de M. (fostă H.) M. împotriva deciziei civile nr. 211 din 19 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iulie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, L. P. |
Grefier, A. H. |
Red. și tehnored. A.G.
Tehnored. A.H.
2 ex./13.01.2016
Tribunalul Iași: Diuță T. A. M.
M. M.
Judecătoria Iași: B. C. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 37/2015. Curtea de Apel IAŞI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
