Servitute. Decizia nr. 753/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 753/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 753/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 753/2015
Ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: L. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamantul M. E. împotriva deciziei civile nr. 434/2015 din 31 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimații M. P. și M. I., având ca obiect servitute de trecere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-reclamant M. E., asistat de avocat Czeller I. și intimatul M. I., asistat de avocat A. C., lipsă fiind intimatul M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la al treilea termen de judecată; nu se solicită judecata cauzei în lipsă.
Avocat Czeller I., apărătorul recurentului M. E. depune la dosar planșa foto cu două poze a terenului din litigiu.
Avocat A. C., apărătorul intimatului M. I. contestă înscrisul care a fost depus la acest termen de judecată de către apărătorul recurentului.
Apărătorul recurentului susține că la instanța de fond s-a efectuat de către instanță o cercetare la fața locului. Susține că la termenul anterior s-a depus de către intimatul M. I. o fotografie a terenului în care s-a menționat o distanță la calea de acces de 2,80 metri. Solicită prin înscrisul depus azi, ca instanța să constate în funcție de ce a constatat magistratul de la fond și actele depuse în această cale de atac, dacă suprafața de teren este de 2 metri sau 2,80 metri.
În replică, avocat A. C. susține că această suprafață de teren a fost contestată prin expertiza întocmită în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat Czeller I., apărătorul recurentului M. E., având cuvântul, solicită respingerea excepției privind nulitatea cererii de recurs precizând că prin cererea de recurs formulată a criticat aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale respectiv a art. 617 din Codul civil. Prin motivele de recurs formulate a arătat că interpretarea instanței de apel a fost restrictivă și contrară spiritului Codului civil.
Solicită a se avea în vedere că atât instanța de fond – Judecătoria Iași, (care a pornit de la ideea că, prin crearea acestui drum de acces ar fi afectată proprietatea intimatului), cât și instanța de apel au reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 617 din Codul civil și că nu este vorba de un „loc înfundat”, făcând astfel o interpretare nelegală. Este adevărat că este posibil ca o proprietate să fie alăturată unui drum public sau unei căi de acces. Dacă s-ar merge pe această interpretare, o proprietate care se află lângă sau alăturată unei căi de acces publice nu are dreptul la o servitute. Spiritul dispoziției legale nu este acesta, existând o decizie pronunțată de ICCJ, precum și deciziile pronunțate de Curțile de Apel prin care prezintă o asemenea situație cu cauza de față. Poate exista o cale de acces, doar dacă este imposibil practic sau cu cheltuieli însemnate să ajungă la acea cale, este dreptul persoanei respective să obțină o cale de acces. Mai mult, arată că dacă proprietatea se află la o diferență de nivel de 4, 5, 6 metri, nu înseamnă că are acces la drumul public, apreciind că aceeași situație este și în cazul de față, constatată cu cercetării la fața locului de către judecătorul fondului. Acest aspect a fost constatat de arhitectul șef din carul Primăriei municipiului Iași.
Consideră că această imposibilitate poate să provină din mai multe aspecte, respectiv din diferența de nivel, din existența unor utilități publice, deoarece o persoană particulară nu poate cere și nu poate obliga o instituție (exemplu fiind rețelele de curent, de canalizare ) să fie mutate pe un alt teren. În cazul de față, apreciază că este vorba de o diferență de nivel, rețele de curent electric, conducte de gaz, fiind depusă și fotografia edificatoare cu privire la accesul recurentului la acest drum. Consideră că, instanța de apel trebuia să aibă o interpretare mai largă a acestui text de lege 617 din Codul civil.
Adiacent, tribunalul a motivat în hotărâre, deși nu a reținut autoritatea de lucru judecat și de hotărârea de partaj. Dar, apreciază că în acțiunea de partaj se pune în executare dispozitivul sentinței de fond, deoarece apelul și recursul a fost respins. Mai mult, consideră că nu se poate reține de neîndeplinirea unor condiții legale din Legea nr. 50/1991 care face vorbire la servitutea de trecere.
Față de aceste susțineri și concluziile depuse la dosar solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii. Solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat A. C., apărătorul intimatului M. I., având cuvântul solicită respingerea recursului motivând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanța de apel nu a aplicat greșit legea.
De asemenea, precizează că toate loturile de teren de 5000 m.p. sunt pe aceeași pantă. Mai mult, prin decizia pronunțată de Curtea de Apel s-a reținut că toate loturile de teren au acces la calea publică. Chiar prin planșa foto depusă la acest termen se poate vorba că toate loturile au acces la calea publică.
În ipoteza în care s-ar admite această acțiune, apreciază că intimatul M. I. ar fi prejudiciat, deoarece nu ar mai putea folosi acel teren. Consideră că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 617 din Codul civil, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat. Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin sentința civilă nr.2913 din 26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții M. E., domiciliat în Iași, .. 14, județul Iași și M. P., domiciliat în Iași, . .. 1 ., în contradictoriu cu pârâtul M. I., domiciliat în Fundac Socola nr. 2, județul Iași.
Obligă reclamanții M. E. și M. P., în solidar să plătească pârâtului M. I. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut că reclamanții au investit instanța cu o cerere de constituire a unui drept de trecere la calea publică pe proprietatea pârâtului M. I..
În drept, potrivit art. 617 Cod civil, alin. 1 și 2 „proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu. Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.”
Din probele administrate în cauză, dar mai ales din concluziile desprinse din procesul verbal de cercetare la fața locului, instanța a reținut că reclamantul M. P. are acces la cale publică, așa cum s-a prevăzut prin sentința civilă nr._/11.12.1006, pe drumul de acces configurat de expertul A. C.. Instanța a respins susținerile reclamanților privind imposibilitatea realizării acestui drum, în contextul în care pe . proprietățile părților, instanța a constat că sunt realizate mai multe căi de acces similare ca și configurație celei stabilite prin sentința civilă amintită.
Crearea unei căi de acces auto în favoarea reclamantului M. P., pe proprietatea pârâtului ar lipsi de valoare economică lotul atribuit prin sentința civilă irevocabilă pârâtului M. I.. În contextul în care poarta de acces situată pe terenul pârâtului este construită de reclamantul M. P., instanța a apreciat că acesta are la dispoziție o acțiunea civilă pentru repararea prejudiciului, acesta neputând constitui un motiv pentru a se stabili un drept de acces pe această poartă. Adresele atașate la dosar, emise de Primăria Municipiului Iași -Instituția Arhitectului Șef - serviciul GIS-CADASTRU, sub nr._/26.06.2012 și nr._/23.10.2012 nu fac dovada că forma și configurația terenului nu permit constituirea unei căi de acces.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză instanța a reținut că într-adevăr există o diferență de nivel, de aproximativ 3 m, nefăcându-se dovada imposibilității construirii acestui drum de acces.
În ce privește proprietatea reclamantului M. E., instanța a reținut în detaliu prin procesul verbal de cercetare la fața locului situația de fapt existentă. Astfel, instanța a constatat că, într-adevăr, accesul reclamantului în curtea casei se face pe un drum de aproximativ 30 de m, care se desprinde din . care asigură accesul la proprietatea numitei B. M.. Ipotetic, accesul cu un autovehicul în curtea reclamantului M. E. s-ar putea face doar prin partea dreaptă a proprietății, în zona care se învecinează cu proprietatea pârâtului M. I., în partea stângă, în curte fiind construită o fântână. În realitate, nici prin partea stângă nu se poate realiza o poartă de acces, la 2 m de hotar, lipit de gardul proprietății numitului M. E. aflându-se un stâlp de electricitate.
Față de cele reținute, instanța a constatat că M. E. beneficiază de acces pe proprietatea sa, doar cu piciorul. Apreciind asupra oportunității creării unui drept de trecere, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 617 Cod civil. Configurarea unei căi de acces auto în suprafață de 30 mp, pe terenul pârâtului ar stânjenit dreptul de proprietate al acestuia. Pentru ca pârâtul să aibă acces pe poarta situată între punctele 8 și 9 (planul de situația întocmit de expertul tehnic A. C.; identificată de instanță sub denumirea de poarta verde, poartă identificată și de expertiza executată în prezenta cauză – anexa A, fila 173), suprafața de teren care ar trebui să facă obiectul servituții de trecere ar fi de 56 mp, deschiderea fiind de 2,34 m, iar lungimea de 14,43 m.
În prezent, deschiderea proprietății pârâtului la drumul public este de 12,06 m, diminuarea acesteia ducând la imposibilitatea edificării unei construcții, și anihilând practic valoarea economică a terenului. Potrivit Regulamentului General de Urbanism, aprobat prin HG 525/1996, art. 30 alin. 2 „Autorizarea executării parcelarilor, în baza prezentului regulament, este permisă numai dacă pentru fiecare lot în parte se respectă cumulativ următoarele condiții: a) front la . m pentru clădiri înșiruite și de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate; b) suprafața minima a parcelei de 150 mp pentru clădiri înșiruite si, respectiv, de minimum 200 mp pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate; c) adâncime mai mare sau cel puțin egala cu lățimea parcelei.” Prin amenajarea unei căi de acces auto în variata cerută de reclamantul M. E., deschiderea la stradă s-ar reduce de la 12,06 m la 9,72 m, ceea ce ar face ca proprietatea pârâtului M. I. să nu mai îndeplinească condițiile prevăzute de art. 30 alin. 2 HG 525/1996 pentru a fi construibil. În speță sunt aplicabile dispozițiile referitoare la imobilele izolate, imobilele înșiruite fiind imobilele lipite pe două calcane laterale.
Reclamantul M. E. nu are un autoturism în proprietate, acesta afirmând, cu ocazia cercetării locale, că dorește ca fiul său, când vine în vizită din străinătate, să poată parca mașina în curtea casei.
Instanța nu poate stabili un drept de trecere pe proprietatea pârâtului, doar pentru a se asigura accesul cu autoturismul în curtea casei.
Instanța a constatat, cu prilejul cercetării la fața locului, că pe . parcate numeroase autoturisme pe marginea drumului, loc care poate fi folosit și de persoanele care vin în vizită la reclamant. Mai mult, la câțiva metri de curtea reclamantului este o parcare amenajată de Institutul Catolic.
Apelul declarat de reclamantul M. E. împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Iași prin decizia nr. 434/ 31.03.2015, instanța păstrând sentința apelată și obligând apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că terenul apelantului nu se circumscrie noțiunii de loc înfundat, având în vedere probatoriul administrat și considerentele reținute în sentința civilă nr._/11.12.1006, dar și ale deciziei 158/17.03.2010, în sensul că fiecare lot format are ieșire la calea publică, iar apelantul M. E. beneficiază de acces pietonal la proprietatea sa, aspect avut în vedere la formarea loturilor la momentul efectuării expertizei în dosarul având ca obiect ieșirea din indiviziune.
Tribunalul a considerat că situația aparent litigioasă din prezenta cauză este menținută de apelantul M. E., care, prin cererea de instituire a unei servituți de trecere pe terenul în suprafață de 297 mp atribuit prin hotărârea de partaj intimatului M. I., urmărește practic modificarea situației de fapt stabilite irevocabil prin sentința civilă nr._/11.12.1006, acest teren fiind atribuit intimatului în vederea respectării regulii de drept în sensul împărțirii în natură a bunurilor în mod egal între moștenitori.
De asemenea, Tribunalul a constatat că motivarea sentinței primei instanțe este pertinentă, completă, omogenă, corespunzând imperativelor logicii, prin prezentarea unei succesiuni logice a faptelor și regulilor de drept în baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul M. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul a susținut că instanța a încălcat dispozițiile legale referitoare la servitute (art. 617 alin. 1 și 2 Cod civil).
A precizat recurentul că legea instituie o condiție și anume lipsa de acces la calea publică, iar textele următoare nu exclud de la aplicarea dispozițiilor sus menționate fondurile vecine cu calea publică.
Legiuitorul a avut în vedere situația în care un anumit teren chiar dacă se află în vecinătatea unui drum public, nu are acces la acesta datorită unor anumite împrejurări și anume: diferențe mari de nivel între fond și calea publică; existența între fond și calea publică a unor rețele de utilitate publică cum sunt energie electrică, gaz, canalizare, etc., știind ca acestea presupun o zonă de protecție din punct de vedere legal.
Art.617 cod civil care prevede expres că în situația în care lipsa accesului provine din partaj, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.
Accesul presupune nu doar trecerea cu piciorul, dispozițiile legale prevăzând și necesitatea unei căi de acces auto, pentru buna funcționare și exploatare a fondului și pentru accesul pompierilor în cazul unui sinistru, mai ales când sunt case de locuit.
În speță, organele de specialitate ale Primăriei Iași în drept să autorizeze înființarea și executarea drumului, au arătat că nu este posibilă edificarea unui nou drum, iar deschiderea la stradă a proprietăților este mică, cum este cazul lui M. E. de 11,79 mp, pe aceasta fiind stâlp de energie electrică, fântână, țeava de canalizare, rețea gaze, rețea apă și cămin apometre, deci rețea de utilitate publică. Urmare a expertizei A. C. și, în special, a solicitării exprese a pârâtului M. iulian în acel dosar, acestuia i s-a atribuit lotul pe care se află vechile ieșiri la calea publică ale reclamanților, care prin partaj nu mai au astfel nici un acces la drumul public.
Recurentul a arătat că practica judiciară a interpretat termenului de loc înfundat, arătându-se că este vorba de loc înfundat dacă ieșirea ar prezenta inconveniente grave, periculoase ( Decizia ÎCCJ nr.2275/1991 sau Decizia 794/R/6.09.2001 a secției civile Curtea de Apel Târgu M.).
Susținerea instanței potrivit cu care recurentul beneficiază de acces pietonal la proprietatea sa și că în aceste condiții nu ar mai fi vorba de loc înfundat reprezintă o aplicare restrictivă a art.617 Cod civil care nu este nici în spiritul legii și nici nu ține seama de practica judiciară în materie.
Instituția Arhitectului Șef al Municipiului Iași prin adresa_/26.06.2012 și expertiza efectuată în cauză, confirmă, de asemenea, că restrângerea dreptului său de acces la calea publică este nejustificată.
Cu ocazia ieșirii din indiviziune, instanțele în 2006 și 2010 nu au fost sesizate cu crearea unui drum de acces, iar forma actuală de atribuire a loturilor a fost solicitată expres de M. I., astfel că acesta și-a asumat riscul situației create.
Nu există nici o scădere de valoare a terenului numitului M. I. sau o stânjenire a exercitării dreptului de proprietate și aceasta deoarece drumul, respectiv calea de acces a fost construită de reclamantul-recurent pe cheltuiala sa, terenul are această destinație, astfel că nu există o diminuare sau o schimbare de valoare.
Recurentul a precizat că nu există autoritate de lucru judecat în cauză întrucât deciziile invocate de pârât (decizia nr. 158/17.03.2010 a Tribunalului Iași și decizia nr. 455/ 24.09.2010 a Curții de Apel Iași) nu au analizat existența unui drept de servitute.
Prin întâmpinare, intimatul M. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale incidente și că deciziile civile pronunțate anterior au efectul autorității de lucru judecat în prezenta cauză.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Intimatul M. I. a invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele de recurs invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă.
Analizând, cu prioritate, excepția invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța constată că este neîntemeiată.
Curtea reține că recurentul a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 617 alin. 1 și 2 din Codul civil, critică ce se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanța va respinge excepția nulității cererii de recurs urmând a analiza fondul acestei critici.
Potrivit dispozițiilor art. 617 alin. 1 din Codul Civil proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Curtea reține că, în speță, reclamantul-recurent a solicitat stabilirea unui drept de trecere la calea publică pe proprietatea pârâtului, arătând, în motivarea cererii, că nu are o cale de acces, datorită modalității de lotizare a terenului, făcută de Judecătoria Iași prin sentința civilă nr._/11.12.2006, rămasă definitivă și irevocabilă.
Curtea constată că, prin această sentință, menținută în căile de atac, s-a dispus ieșirea părților din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 5.000 m.p. și s-a atribuit reclamantului lotul IV reprezentând teren aferent locuinței iar pârâtului lotul învecinat III.
De asemenea, constată că, atât instanța de fond, cât și instanțele care au soluționat căile de atac au reținut faptul că fiecare lot are ieșire la calea publică.
Mai mult, prin decizia civilă nr. 455/ 24.09.2010, Curtea de Apel Iași a reținut, prin considerentele hotărârii, la pag. 6 din hotărâre, faptul că susținerea recurentului M. E. referitoare la greșita stabilire a servituții de trecere nu poate fi examinată în recurs deoarece recurentul a achiesat la soluția instanței de fond, ce a intrat în puterea de lucru judecat.
Raportat la considerentele acestei decizii, la constatările instanțelor potrivit cu care toate loturile formate au ieșire la calea publică, instanța constată că în mod judicios tribunalul a reținut faptul că prin prezenta acțiune reclamantul urmărește modificarea situației de fapt stabilită irevocabil prin sentința civilă nr._/ 11.12.2006, fapt ce aduce atingere principiului puterii de lucru judecat.
Contrar celor afirmate de recurent, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existenta triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusa judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Așa cum se arată în doctrină, puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se extinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta (M. T., Excepții procesuale în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2006, pg.354).
Întrucât prin aceste hotărâri s-a verificat deja existența căilor de acces la drumul public pentru fiecare dintre terenurile cu privire la care s-a dispus ieșirea părților din indiviziune, reținându-se că: „ fiecare lot are ieșire la calea publică”, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente – art. 617 Cod civil, considerând că nu se impune stabilirea unei căi de acces pentru apelant.
În condițiile în care s-a reținut accesul reclamantului la calea publică, prevăzut de alin. 1 a aceluiași articol, instanța nu poate primi criticile recurentului privitoare la existența unei minime stânjeniri a exercitării dreptului de proprietate asupra fondului vecin, la care se referă art. 617 alin. 2 Cod procedură civilă, în varianta propusă de reclamant-recurent, analizarea acestora fiind de prisos câtă vreme nu este îndeplinită cerința lipsei accesului la calea publică.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant și va menține decizia recurată.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimat, ca fiind partea căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimatul M. I..
Respinge recursul formulat de reclamantul M. E. împotriva deciziei civile nr. 434/2015 din 31 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurentul M. E. să-i plătească intimatului M. I. suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, D. G. |
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./13.01.2016
Tribunalul Iași:
- L. O.
- C. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 709/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
