Pretenţii. Decizia nr. 513/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 513/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 513/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 513/2015
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte C.-A. S.
Judecător A. C. S.
Grefier C. A.
S-au luat în examinare cererile de apel formulate de e S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.R.F.P. Iași și de către R. B. I. în calitate de reclamant, împotriva sentinței civile nr. 240/29.01.2015 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.11.2015, apoi, din aceleași considerente a amânat pronunțarea pentru 16.11.2015 și apoi pentru azi, când:
C. DE A.:
Asupra apelurilor civile de față:
P. sentința civilă nr. 240/29.01.2015 a Tribunalului Iași s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul R. B.-I., cu domiciliul procesual ales la S.C.P: Av.”N. și Asociații” reprezentat prin avocat Gafon I. în contradictoriu cu S. R., prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași .
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 160 lei cu titlu de daune materiale și 50.000 (cincizeci mii) lei cu titlu de daune morale.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Legea aplicabilă speței de față este Codul de procedură penală din 2010, in vigoare cu începere din 1.02.2014, sub incidența căruia a rămas definitivă decizia Curții de A. Iași –Secția penală și pentru cauze cu minori nr.11/2014. P. urmare corect s-au invocat de către reclamant ca temei al cererii în despăgubire disp. art. 539, 540 Cod pr. penală din 2010.
Reclamantul a învestit instanța cu cererea de despăgubire motivat atât de arestarea nelegală, cât și de durata nerezonabilă a procesului penal.
Realizarea dreptului constituțional la repararea pagubei cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale are loc în condițiile legii.
Limitele și condițiile răspunderii statului ca urmare a unui proces penal sunt reglementate cu caracter expres și limitativ de disp. art. 538-542 Cod pr. penală.
Acestea includ reglementarea a două cazuri care atrag obligația de despăgubire: eroarea judiciară și privarea nelegală de libertate.
Eroarea judiciară este definită de art. 538 Cod pr.civilă, ale cărei condiții nu sunt îndeplinite in speță, așa cum corect invocă pârâtul, întrucât reclamantul nu a fost victima unei condamnări definitive la o pedeapsă ori măsură educativă privativă de liberate și ulterior achitat. Achitarea reclamantului a fost dispusă in cursul cercetării judecătorești, ca urmare a judecării cauzei în două grade de jurisdicție, prin urmare singura hotărâre definitivă pronunțată in procesul său este hotărârea de achitare.
Sunt întrunite în persoana reclamantului condițiile angajării răspunderii statului pentru privarea nelegală de libertate.
Potrivit art. 539 Cod pr. penală din 2010 „ (1)Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. (2) Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.”
Tribunalul a reținut că reclamantul, cercetat fiind pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, a fost supus măsurii arestării preventive pe durata a 8 luni, de la 18.07.2008 la 18.03.2009. P. sentința penală nr. 375 din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, astfel cum a fost reformată prin decizia penală nr. 11/2014 a Curții de A. Iași-Secția Penală, reclamantul a fost achitat pentru toate infracțiunile ce au pricinuit arestarea sa.
Reținând acestea, sunt îndeplinite condițiile art. 539 Cod pr. penală. Reclamantul a fost arestat in procesul penal in care s-a dispus achitarea pentru toate infracțiunile, iar caracterul nelegal al privării de libertate s-a probat prin hotărârea judecătorească definitivă de achitare.
Nu interesează in stabilirea acestei din urmă condiții dacă instanța învestită cu fondul cauzei ori cu judecata apelului au statuat asupra măsurii arestării preventive (aspect ce nu se reține din cuprinsul sentinței penale nr. 375 din 27.09.2012 a Tribunalului Iași, ori al deciziei penale nr. 11/2014 a Curții de A. Iași-Secția Penală) ci dacă efectele soluției definitive pronunțate se răsfrâng și asupra legalității măsurii arestării preventive.
Ori, caracterul nelegal al măsurii privării de libertate este dat de faptul că, în acord cu dispozițiile alin. (2) al art. 539 C. proc. pen., prin hotărârea definitivă mai sus menționată, s-a dispus achitarea inculpatului, cercetându-se condițiile de reținere in sarcina sa a săvârșirii faptelor imputate, pe baza probelor administrate, situație față de care nu era necesar ca instanța penală să se pronunțe asupra legalității măsurii arestării preventive. Legalitatea măsurii preventive a făcut obiectul judecății, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, atunci când s-a dispus asupra acestei măsuri.
Reclamantul, împotriva căruia s-a luat măsura reținerii și arestării preventive, iar ulterior a fost achitat, este îndreptățit la acordarea de despăgubiri pentru repararea daunelor pricinuite prin arestare, urmând a fi înlăturate criticile formulate de pârâtul S. R. cu privire la caracterul legal al măsurii privative de libertate.
În cadrul acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen. nu se pot repune în discuție legalitatea arestării preventive, însă simpla existență a hotărârii de achitare, indiferent în ce temei, așa cum a statuat decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale, conduce la concluzia că lipsirea de libertate a fost ilegală și face admisibilă o astfel de acțiune. Hotărârea de achitare a reclamantului lipsește de fundament in tot măsura arestării preventive, indiferent dacă aceasta a fost dispusă cu respectarea procedurii aplicabile, aspect necontestat in speță. O soluție contrară ar conduce la situația paradoxală in care deși s-a stabilit definitiv nevinovăția reclamatului, măsura arestării internă aceluiași proces să fie pe mai departe recunoscută ca legală.
Nu interesează nici dacă reclamantul a contestat prestația profesională a magistraților învestiți cu soluționarea cauzei, condițiile de angajare a răspunderii statului nu implică cu necesitate atare demersuri.
Pentru aceste motive, Tribunalul a stabilit că reperul pe baza căruia se stabilește nelegalitatea măsurii arestării preventive este dat de decizia Curții de A. Iași nr. 11/2014, motiv pentru care și calculul termenului de formulare a acțiunii in despăgubire odată cu cercetarea excepției de prescripție s-a raportat la aceeași hotărâre.
Reținându-se că reclamantul a fost victimă a arestării nelegale și că nelegalitatea arestării rezultă din hotărârea definită de achitare a instanței penale, Tribunalul a constatat întrunite condițiile angajării răspunderii paratului pentru despăgubiri.
S-a reținut însă în acest sens ca relevantă în aprecierea despăgubirilor numai durata arestării preventive, nu și durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, măsura care nu intră sub aria de incidență a disp. art. 539 Cod pr.penală, pentru că nu se circumscrie noțiunii de „privare de libertate”.
De asemenea, în aprecierea despăgubirilor,Tribunalul nu a reținut critica reclamantului privind durata nerezonabilă a procesului penal, pe care nu a cercetat-o. Acest aspect nu intră sub incidența criteriilor de referință stabilite de art. 539 Cod pr. penală. Aprecierile asupra consecințelor privării nelegale de liberate nu pot fi realizate pe considerente ce țin de procesul penal in întregul său, pentru că, judecând in limitele instituției reglementate de art. 539 cod pr. penală, instanța civilă este ținută să aprecieze nu asupra procesului penal in sine, ci asupra consecințelor măsurii privative de liberate interne acestuia. Instanța civilă este ținută să stabilească răspunderea statului pornind de la statuările instanței penale (arestarea și caracterul său nelegal) in raport de care va evalua consecințele de natură civilă produse asupra reclamantului. Judecata cererii de despăgubire nu permite instanței civile nicio apreciere asupra procesului penal, asupra legalității derulării acestuia (in sfera căreia intră și conceptul de durată rezonabilă), pentru că procedura reparării pagubei in caz de privare nelegală de liberate nu are rolul de a permite un control indirect al judecății realizate in materie penală. Delimitarea celor două materii este categoric realizată prin art. 539 alin 2 Cod pr. civilă, iar competența instanței civile in materia procedurii de reparare a pagubei este justificată tocmai de excluderea – in această procedură - a oricărui element de apreciere ce ține de legea penală.
Reținând aspectele expuse tribunalul a constatat că reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică.
În acest sens, art. 23 alin. (1) din Constituția României statuează că „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile", iar art. 5 C.E.D.O. că „orice persoană are dreptul la libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât în cazurile și potrivit căilor prevăzute de lege".
În speță, dispoziția constituțională enunțată anterior, precum și reglementarea internațională, au fost grav încălcate și prin aceea că atingerea adusă dreptului fundamental al reclamantului s-a perpetuat în timp, atât prin reținerea, cât și prin arestarea sa preventivă pe o perioadă de 8 luni.
Consecințele asupra reclamantului și familiei sale sunt probate cu sentința civilă nr. 7082/2013 a Judecătoriei Iași de desfacere a căsătoriei reclamatului, coroborată cu depoziția martorului M. I. S. care face vorbire de impactul devastator pe care arestarea l-a produs asupra raporturilor de familie, inclusiv asupra relațiilor reclamantului cu fiica sa, de afectarea situației sale materiale. A reținut instanța tot din depoziția martorului că relațiile sociale ale reclamantului au fost vădit afectate de măsura arestării, cu atât mai mult cu cât, potrivit extraselor din presa locală, mediatizarea procesului a fost una de amploare. Dincolo de limitele probatoriului, tribunalul stabilește că simpla dovadă a măsurii arestării preventive pe o durată de 8 luni constituie prin ea însăși dovada suficientă a afectării in substanța sa a dreptului la libertate și a valorilor morale de esența demnității oricărei persoane.
In acord cu criteriile de determinare a reparației stabilite in art. 540 Cod pr.civilă, prin raportare la durata privării nelegale de libertate, consecințele produse asupra reclamantului aflat . in relațiile de familie și cele sociale, Tribunalul a apreciat ca echitabilă acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat de către reclamant prin privarea nelegală de libertate.
Suma stabilită a fost apreciată de instanță ca necesară pentru asigurarea compensării suferințelor morale pricinuite reclamantului prin măsura privativă de libertate.
Tribunalul a reținut ca reper în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate soluțiile pronunțate de CEDO în materia despăgubirilor morale.
Instanțele naționale, ca și C. Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei relative la tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale și a consecințelor nefaste pe care acesta l-a avut cu privire la viața sa particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile administrate.
Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile C.E.D.O. pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată de instanță reclamantului cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit este suficientă pentru a oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației sale prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea sa.
Daunele materiale au fost admise în parte, numai în limita sumei de 160 lei reprezentând cheltuieli judiciare la plata cărora reclamantul a fost obligat prin încheierile din 20.08.2008 ( 30 lei), 19.12.2008 (50 lei) și 6.02.2009 ( 80 lei) singurele care au legătură cu măsura privativă de liberate.
Restul pretențiilor materiale sunt nefondate.
Astfel, în continuarea raționamentului expus cu privire la limitele in care instanța civilă este datoare să cerceteze efectele măsurii privative de liberate raportat strict la durata acesteia, fără angajarea unor raționamente privind întreg procesul penal, tribunalul a stabilit că nu pot fi acordate cu titlu de despăgubiri materiale decât acele sume care se constituie in echivalent al prejudiciului suportat de către reclamant in relație cu măsura privativă de libertate și nu cu întreg procesul. De aceea nu au fost acordate sumele avansate in timpul procesului penal pentru care nu se poate stabili o relație de determinare cu starea de arest. Sunt astfel: costul expertizei ( fila 60), taxă din 31.01.2012, cheltuielile judiciare ( 100 lei, 4200 lei, două sume a câte 645 lei) care nu privesc măsura arestării și dispozițiile instanței asupra acesteia, cheltuielile avocaților efectuate in proces ( neprobate). Nu au fost acordate sumele probate cu titlu de datorii față de bugetul statului derivate din activitatea comercială a societății al căreia administrator a fost reclamantul . Nu s-a probat situația financiară a acestei societății anterior arestării pentru a se putea stabili in ce măsură aceasta a fost influențată de starea de arest a reclamantului. Nu s-a probat temeiul creanței bugetare consemnată in titlul executoriu nr._ însă s-a reținut că dosarul de executare în care a fost emis datează din octombrie 2007, mult anterior arestării.
Nu a fost acordată suma solicitată cu titlu de descoperire card RBS Bank . Dovezile privind datoria reclamantului cu acest titlu sunt mult ulterioare punerii sale in liberate.
Nu s-a probat momentul la care au fost utilizate sumele acordate in temeiul acestor raporturi contractuale pentru a se stabili relația de cauzalitate cercetată intre arestare și debit.
Nu are legătură cu privarea nelegală de libertate nici suma solicitată cu titlu de c/valoare autoturism. Reclamantul însuși invocă autorul faptei din culpa căruia este lipsit de această valoare. Împrejurarea că cercetările faptei care au condus la pierderea proprietății acestui bun nu s-au finalizat nu permite transferul in sarcina paratului a răspunderii pentru un atare prejudiciu numai pentru că faptele invocate s-au consumat la un moment apropiat duratei arestării preventive. Nu s-a putut reține cu temei împrejurarea că in absența privării de libertate pierderea folosinței autoturismului nu s-ar fi produs, ori că alta ar fi fost conduita numitului D. Oleg. De altfel împuternicirea acestuia de către reclamant a avut loc anterior arestării, la 4.07.2008. Starea de arest permitea reclamantului exercițiul oricărei acțiuni in materie civilă ori penală împotriva împuternicitului său, fapt demonstrat și de demersul de revocare a procurii, la data de 26.09.2008.
Nu au fost acordate cheltuielile pentru afecțiunile medicale invocate de către reclamant. Aceste cheltuieli nu au fost probate, mai mult nu s-a probat relația de cauzalitate dintre privarea de libertate și diagnosticul probat de către reclamant cu evaluări medicale din anul 2013. Faptul că reclamantul a suportat explorări medicale și in timpul stării de arest cu privire la afecțiunea reclamată prin cererea de chemare in judecată, astfel cum se indică și in adresa nr._ din 26.11.2014 a Penitenciarului Iași nu este suficientă, prin ea însăși, in a concluziona că aceasta se datorează privării de libertate ori condițiilor de arest. In absența oricăror probe care să demonstreze că afecțiunea a fost cauzată de starea de detenție ori evoluția sa a fost determinată in acest mod, Tribunalul va exclude atare relație de determinare.
In fine sumele solicitate cu titlu de despăgubiri ca urmare a încetării raporturilor de muncă cu . nu vor fi acordate. S-a reținut prin sentința civilă nr. 1453 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Iași, Secția civilă-Litigii de Muncă faptul că încetarea raporturilor de muncă dintre reclamantul din speță și . a avut loc la data de 1.06.2007, acesta fiind suspendat in temeiul art. 51 lit.a din Codul Muncii (concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani). Copilul reclamantului a împlinit vârsta de 2 ani la data de 21.11.2008, dată la care a încetat cauza suspendării. P. actul adițional nr. 10/23.03.2009 anexa la contractul individual de muncă părțile au convenit suspendarea contractului până la clarificarea situației in dosarul penal. Instanța a reținut legalitatea actului adițional din 23.03.2009, s-a reținut ca nedovedită vicierea consimțământului invocată de către reclamant. Rezultă din înscrisurile de la filele 95 și 96 și inițierea procedurilor de mediere a reintegrării pe funcția deținută anterior arestării de către reclamant; instanța nu poate anticipa asupra rezultatului acestora.
Tribunalul a stabilit, în consecință, că întreruperea raporturilor de muncă cu . realizat ulterior duratei arestării, la 23.03.2009, pe baza unui acord de voință constatat legal de către instanță.
La data arestării reclamantul se afla in concediu de paternitate, ce a durat pana la 21.11.2008. Nu s-au probat raporturile dintre reclamant și angajatorul său in perioada 21.11.2008 și până la data acordului de voință consemnat in actul adițional nr. 10/23.03.2009 însă existența acestuia precum și apărările expuse de . instanței in dosarul_ fac dovada că aceste raporturi de muncă erau in derulare.
Pentru aceste motive Tribunalul a stabilit că reclamantul nu a probat încetarea raporturilor de muncă cu . probat însă temeiul suspendării acestora ulterior măsurii preventive, adică acordul părților, prin urmare acesta exclude angajarea răspunderii statului în sensul invocat prin cererea de chemare in judecată.
Este inutilă analiza cererii de recunoaștere a vechimii in muncă, prevăzută de art. 540 cod pr., câtă vreme aceasta reprezintă o solicitare de reparație a unui prejudiciu care nu a fost reținut. In consecință nu a fost primită nici cererea de acordare a despăgubirilor – drepturi salariale calculate prin expertiza extrajudiciară, și nicio o altă sumă ce ține de raporturile de muncă ale reclamantului.
Nu au fost acordate reclamantului nici cheltuielile constând in pachete, vizite, împrumuturi potrivit martorului ( in ultimii 4-5 ani cca_ lei). Nu s-a putut reține cu temei faptul că reclamantul nu ar fi făcut astfel de cheltuieli (pentru alimente, convorbiri telefonice) in lipsa măsurii arestului preventiv.
Împrumuturile nu au fost dovedite. Martora susține că l-a împrumutat pe reclamant cu sume pe care le aproximează, raportate la o perioadă de asemenea aproximată. Împrumuturile acordate in urmă cu „cca 4-5 ani” potrivit martorului înseamnă (față de data depoziției- noiembrie 2014) acordarea lor cel mai devreme in anul 2009, noiembrie, adică după încetarea stării de arest. Martora nu cunoaște despre împrumuturi de la alte persoane.
Reținând aceste considerente Tribunalul stabilește ca dovedite pretențiile materiale numai in limita sumei de 160 lei, sumă la plata căreia va fi obligat pârâtul in temeiul art. 540 Cod pr.penală.
In consecință, cererea reclamantului a fost admisă în parte, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 50.000 lei daune morale și 160 lei daune materiale.
A fost respinsă cererea reclamantului de acordarea a cheltuielilor de judecată. S-a depus de către reclamant în dovedirea onorariului de avocat factura nr. 519 din 4.11.2014. Nu s-a depus chitanța de plată a sumei consemnate în factură. In consecință, pentru că pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată decât sumele efectiv avansate de către parte, tribunalul a constatat că prin nedepunerea unor chitanțe de plată a onorariului în tot sau în parte, reclamantul nu a probat avansarea efectivă a onorariului de avocat, motiv pentru care cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul R. B. I. și S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.R.F.P. Iași.
În motivele de apel reclamantul R. B. I. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Susține reclamantul că a solicitat obligarea Statului R. prin M. Finanțelor P. în calitate de pârât la plata următoarelor sume: 355 000 RON reprezentând prejudiciul material și 500.000 RON, reprezentând prejudiciu moral suferit de apelant ca urmare a privării nelegale de libertate, dispuse în perioada 18.07._09, precum și a privării de drepturi, dispuse în perioada 18.03._12, precum și pentru încălcarea termenului rezonabil privind durata procesului penal, acțiunea sa fiind admisă doar în parte.
Instanța a admis doar în parte acțiunea, în mod nelegal, potrivit susținerilor apelantului.
Prima critică vizează aspectul nelegalei privări de libertate, reglementată de art. 539 C.pr.pen.
Susține că, în data de 18.07.2008, reclamantul R. B. I. a fost reținut de organele de cercetare penală, iar prin încheierea de ședința nr. 63 a Tribunalului Iași din data de 19.07.2008, s-a admis propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - S.T. Iași – s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. B. I., măsură prelungită succesiv la propunerea organelor de urmărire penală, ulterior menținută odată cu trimiterea în judecată, până la data de 18.03.2009, când s-a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu obligarea de a nu părăsi țara.
Conform adresei nr. 5883 din 02.12.2014 a I.P.J. IAȘI - Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, reclamantul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Iași la data de 18.07.2008, orele 19:54, fiind transferat la Penitenciarul Iași la data de 09.12.2008, orele 11:00.
P. adresa nr. X/_/PIIS/26.11.2014 a Administrației Naționale a Penitenciarelor (Penitenciarul Iași), se menționează că reclamantul a fost încarcerat în Penitenciarul Iași la data de 09.12.2008, fiind pus în libertate la data de 18._, urmare a încheierii nr. 9639/12.03.2009 a Tribunalului Iași, prin care a fost înlocuită măsură arestului preventiv cu interdicția de a părăsi țara.
Susține că, deși pe parcursul procesului penal au existat motive temeinice de a se dispune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate față de reclamant, atât reprezentanții Ministerului Public, în cursul urmăririi penale, cât și prima instanță, la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate, au formulat propuneri și au dispus prelungirea, respectiv menținerea măsurii pe o perioadă de peste 240 de zile.
Măsura arestării preventive dispusă la data de 19.07.2008 a fost înlocuită prin încheierea de ședința pronunțată la data de 12.03.2009 de către Tribunalul Iași, recurată de M. Public și rămasă definitivă prin hotărârea Curții de A. Iași din 18.03.2009, prin care a fost respins ca nefondat recursul procurorului. Din data de 18.03.2009, față de reclamantul R. B. I. s-a dispus măsură preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, măsură menținută, până la revocarea ei prin sentința penală nr. 375/27.09.2012.
Dosarul penal în care reclamantul a avut calitatea de inculpat, calitate în care a fost arestat pe nedrept o perioadă de 244 de zile și supus unei măsuri restrictive de libertate pe o perioadă de 1.288 de zile a provocat acestuia prejudicii evidente, resimțite pe toate planurile vieții sociale și de familie.
Durata excesivă a măsurii arestului preventiv a provocat reclamantului suferințe pe plan familial, relația cu soția sa fiind afectată iremediabil, culminând cu divorțul pronunțat la data de 07.05.2013, dar și prejudicii pe plan profesional, reclamantul, angajat al S.C. TELEMOBIL S.A. pe postul de Șef Birou Comerț, în cadrul Departamentului de vânzări, Agenția Iași, fiind nevoit să semneze un act adițional prin care i-a fost suspendat contractul de muncă, deoarece putea "aduce prejudicii de imagine angajatorului". Suspendarea contractului de muncă a avut drept urmare imposibilitatea reclamantului de a-și mai întreține copilul minor, al cărui domiciliu a fost stabilit, în urma divorțului, la fosta soție, cu posibilitatea exercitării în comun a autorității părintești.
De asemenea, suspendarea contractului de muncă 1-a pus pe reclamant și în situația de a pierde societatea la care era administrator, pentru că nu și-a putut achita la timp obligațiile bănești către Direcția Generală a Finanțelor P. Iași.
Dosarul penal în care a fost implicat reclamantul a determinat și îndepărtarea de acesta a prietenilor și cunoștințelor, care au fost înclinați să creadă că acuzațiile imputate erau reale, de vreme ce a fost arestat.
Reclamantului i-au fost afectate onoarea și demnitatea, în perioada desfășurării procesului existând și o puternică mediatizare a dosarului, fiind propagate în presa scrisă, dar și audiovizuala, zeci de articole cu referire la așa-numitul "Dosar Albita", multe dintre ele redactate într-o manieră părtinitoare.
Cel de al doilea motiv de apel vizează obligarea Statului R. la plata sumei de 355.000 lei reprezentând daune materiale.
Pe durata cercetării judecătorești, până la revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, reclamantul a fost încarcerat în Arestul I.P.J. Iași, respectiv Penitenciarul Iași pentru o perioadă de 244 de zile, urmate de alte 1288 de zile corespunzătoare măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, rezultând un total de 1472 de zile în care reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a avea venituri.
Astfel, reclamantul a fost lipsit, pe perioada suspendării contractului de muncă (27 martie 2009 - 1 iulie 2014), de drepturi salariate nete în cuantum de 143.847,25 de lei, conform concluziei raportului de expertiză contabilă depus la dosar. Anterior suspendării contractului de muncă, reclamantul era principalul susținător material al familiei, având un salariu decent, in cuantum net de 2.087,00 lei.
Lipsa acestor drepturi salariale 1-a pus pe reclamant în imposibilitatea de a-și mai putea întreține familia, în contextul în care el avea în întreținere și un copil minor, R. C. Ș..
Pe toată durata procedurilor judiciare, reclamantul și familia sa au fost nevoiți să efectueze cheltuieli împovărătoare, constând în pachete cu alimente, bani trimiși reclamantului aflat în detenție pentru achiziționarea de cartele telefonice și alte bunuri de uz personal, drumuri efectuate de familie la locul de detenție, onorariile apărătorilor aleși, precum și drumurile făcute de aceștia la instituțiile ieșene, împrumuturi bănești de la prieteni apropiați.
Invocă apelantul adresa nr. 5883 din 02.12 2014 comunicată de I.P.J. Iași - Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, în care se menționează că, în perioada 18.07._08, reclamantul a primit 22 de pachete conținând alimente, articole de igienă, articole de îmbrăcăminte, ziare, reviste, cartele telefonice, țigări, sume de bani, rechizite.
Apreciază că prejudiciul material, în cuantum de_ de lei, se constituie din: suma de 3960 lei, reprezentând achitarea taxei de expertiză în contul I.N.E.C. București; suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare; 420 lei, reprezentând cheltuieli judiciare; suma de 645 lei, reprezentând cheltuieli judiciare; suma de 645 lei, reprezentând obligațiile datorate și neachitate către A.F.P. Iași; suma de 551 47 lei, reprezentând creanța bugetară cumulată prevăzută în titlu executoriu nr._; suma de 5000 lei, reprezentând onorariu avocațial ; suma de 478 35 lei, reprezentând o descoperire de card; suma de 3162 lei reprezentând obligații datorate și neachitate către A.F.P. Iași; suma de_ lei, reprezentând suma restantă înregistrată la RBS Bank S.A.; suma de 790 416 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului marca AUDI, proprietatea societății la care reclamantul era administrator; câștigurile nerealizate de pe urma societății S.C. Service Guard S.R.L., la care reclamantul era administrator; cheltuielile efectuate în vederea tratării afecțiunilor medicale; drepturile salariale cuvenite, indexate, majorate și calculate din momentul suspendării contractului de muncă și până în prezent.
Cel de al treilea motiv de apel vizează obligarea Statului R. la plata sumei de 500 000 lei, reprezentând prejudiciu moral suferit de reclamant, acesta susținând că tribunalul a acordat o sumă de bani mult prea mică, raportat la probatoriile administrate.
Apelantul – reclamant susține că i-au fost lezate unele dintre cele mai importante valori umane: dreptul la libertate, cinstea, onoarea, creditul moral, urmare a procedurilor judiciare penale în care a fost implicat și a măsurilor privative și restrictive de libertate la care a fost supus pe o perioadă de 1472 de zile.
Prejudiciul suferit de are un caracter complex, respectiv un prejudiciu de natură psihică, de necontestat, generat de faptul că reclamantul a fost subiectul pasiv al unei proceduri judiciare penale de amploare, având de suportat mediul și condițiile degradante de viață specifice mediului penitenciar, sentimentul de jenă și frustrare cauzat de prezența sa în incinta instanțelor și a parchetului în mod repetat, în calitate de persoană arestată, fiindu-i afectate prestigiul uman, profesional, dar și stima de sine și un prejudiciul de imagine amplu, urmare a mediatizării excesive a dosarului penal în care a fost implicat reclamantul, acesta fiind identificat în zeci de articole de presă ca fiind membru al unei "grupări interlope", provocând îndepărtarea foștilor colegi de muncă, a cunoștințelor sau a prietenilor de acesta; dar și un prejudiciu de familie, în sensul că viața de familie și de cuplu a reclamantului a fost destrămată, intervenind divorțul la data de 07.05.2013, fiindu-i afectate și raporturile părintești cu fiica minoră.
Pe parcursul derulării procedurilor judiciare, reclamantul a fost supus unei perioade de 1244 de zile de privare, respectiv restrângere a libertății, fiind evident că situația să se circumscrie sferei de reglementare a dispozițiilor art. 539 alin. (1) C. pr. pen., reclamantul având dreptul la repararea pagubelor suferite, pagube ce prezintă două componente, morală și materială.
Conform art. 540 C.pr.pen., "la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate (...)".
A.. (3) al aceluiași articol menționează că "la alegerea felului reparației și la întinderea acesteia se va ține seama de situația celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse."
Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, textele de lege care vizează drepturi și garanții care fac obiectul de reglementare al acestei convenții se interpretează în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit principiului preeminentei dreptului internațional, consacrat de dispozițiile art. 11 și 12 din Constituția României. Dreptul la libertate și siguranță este garantat de art. 5 din Convenție.
Art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește că "orice persoană are dreptul la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanță care va hotărî asupra temeiniciei posibilei acuzații în materie penală îndreptată împotriva să", ori durata procesului penal al reclamantului R. B. I. a fost de 6 (șase) ani, această perioadă contravenind în mod evident exigentelor "termenului rezonabil", sens în care revine Statului R. obligația de reparare a prejudiciului creat prin durata nerezonabila a procesului penal.
Tribunalul a reținut - în esență - că nu se impune admiterea decât în parte a pretențiilor solicitate, cu raportare strict la perioada arestării preventive.
Apreciază că instanța ar fi trebuit să analizeze și durata excesivă a restrângerii de drepturi și durata nerezonabilă a procesului penal, atât timp cât au fost invocate dispozițiile art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O., prevederi care, în conformitate cu Constituția României, prevalează in fata normelor interne sau le suplinesc când acestea nu există.
Chiar și privitor la cuantumul despăgubirilor morale acordate de către instanța de fond, limitat la perioada de arest preventiv, fata de consecințele produse de arestarea nelegala corect reținuta, opinează ca acestea nu sunt suficiente pentru a fi considerate a fi echitabile, având un caracter ce duce spre derizoriu.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și admiterea acțiunii întocmai cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtului la plata sumelor solicitate iar in subsidiar majorarea cuantumului despăgubirilor acordate la un nivel echitabil.
P. motivele de apel formulate de S. român prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor P. Iași critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Susține că sentința Tribunalului Iasi este criticabilă întrucât instanța de fond a admis acordarea daunelor materiale în cuantum total de 160 lei, având în vedere sumele înscrise cu titlu de cheltuieli judiciare datorate de reclamant către stat in temeiul art. 192 al. (2) Cpp, sume ce au fost identificate in Decizia penala nr. 694/19.12.2008 a Curții de A. Iasi (50 lei), Decizia penala nr. 81/06.02.2009 a Curții de A. Iasi (80 lei) si încheierea nr. 15/20.08.2008 a Tribunalului Iasi (30 lei) pronunțate in dosarul nr._ .
Apreciază că nu putea fi obligată la plata acestor sume câtă vreme ele nu au fost debitate din contul reclamantului, din verificările efectuate în situația analitică debite plați solduri în ceea ce îl privește pe contribuabilul R. B.-I., rezultând că sumele la plata cărora a fost obligat S. R. nu au fost niciodată puse în sarcina reclamantului și cu atât mai mult acesta nu a fost obligat să le achite.
Susține că sentința Tribunalului Iasi nr. 240/29.01.2015, este criticabilă sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.
Potrivit art. 52 alin. 3 din Constituția României, S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. La rândul său Codul de procedură penală cuprinde în cadrul art. 538 -540 dispoziții legale exprese, speciale, aplicabile reparării pagubei materiale sau daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării și restrângerii de libertate în mod nelegal. Potrivit art. 538 Cod procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare. Reparația constă în plata unei sume de bani sau ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca pe cheltuiala statului.
Ca atare, răspunderea statului este strict circumstanțială - ipotezelor avute în vedere de legiuitor, fiind o răspundere directă, cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Daunele morale constituie o componentă importantă a răspunderii civile, răspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale dar și a celor morale.
Fundamentându-se pe interpretarea noțiunii de „pagubă suferită" practica judiciară a reținut în mod constant dispozițiile art. 538-539 Cod procedură penală drept temei al reparării daunei morale.
Potrivit Codului civil fundamentul acordării daunelor materiale sau morale îl constituie dispozițiile art.1357 Cod civil, în sensul căruia „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșita cu vinovăție, este obligat să îl repare", text care nu distinge între prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial, precum și regulile de bază care guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natura a prejudiciului.
Răspunderea patrimonială a Statului pentru erorile judiciare se fundamentează pe principiile răspunderii civile delictuale, însă se întemeiază și pe ideea de garanție și risc al activității, fiind deci o răspundere obiectivă. însă, solicită a se reține că în prezenta cauză nu sunt întrunite cele patru condiții clasice în materie, respectiv: existența prejudiciului, fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate.
Prejudiciul acoperit prin această forma de răspundere poate fi material sau moral, acoperindu-se atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat, în temeiul principiului reparării integrale și juste a prejudiciului. Modalitatea de acoperire a prejudiciului se poate stabili în condițiile dreptului comun. Însă, în cauză, prejudiciul nu este dovedit, nu este cert și nici actual, astfel încât nu poate fi admisă acordarea unei despăgubiri de natură și în cuantumul celor solicitate.
Apreciază că, prevederile coroborate ale art. 139 alin. (33) și 539 alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură penală duc la concluzia că dreptul la repararea pagubei se naște numai în situația în care măsura arestării preventive se revocă pentru că a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, așa cum se prevede și în art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Măsura arestării preventive nu poate fi considerată aprioric nelegală, iar nelegalitatea arestării trebuie stabilită prin ordonanță a procurorului, prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de camera preliminară sau prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată investită cu judecarea cauzei.
Or, măsura arestării preventive a reclamantului a respectat dispozițiile art. 148 lit. h din Codul de procedură penală, iar prin hotărârea de scoatere de sub urmărire penală nu s-a reținut că arestarea preventivă a fost nelegală.
In prezenta cauza, instanța de fond, trebuia să aibă în vedere faptul că la acordarea despăgubirilor se impune a avea efecte compensatorii, neputând să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
Suma acordată de instanța de fond reclamantului, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, este excesivă pentru a oferi o reparație, pentru atingerea adusa onoarei, sănătății si reputației sale, prin declanșarea procedurii penale, finalizata cu achitarea acestuia.
Doctrina juridică română și practica judiciară admit repararea bănească a daunelor morale deoarece consideră că indemnizația acordată persoanei vătămate, deși nu poate repara propriu-zis prejudiciul moral cauzat, dă totuși o anumită satisfacție compensatorie acesteia. Repararea daunelor morale, prin indemnizații bănești, este eficientă deoarece sumele de bani acordate persoanelor vătămate sunt capabile să-i ofere acesteia o satisfacție compensatorie de natură a-i ușura suferințele psihice.
Realitatea că prejudiciile morale, datorită naturii lor, nu pot fi evaluate în bani nu implică nicidecum imposibilitatea stabilirii cuantumului indemnizației de reparare a daunelor morale. Indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie însă să reprezinte în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.
Întrucât criteriul de stabilire, a cuantumului indemnizației destinate reparării daunelor morale, respectiv criteriul gravității și importanței pagubei morale, nu pot fi decât orientative și nu exacte, se are în vedere și criteriul echității. Aceasta pentru motivul că indemnizația destinată reparării pagubei morale trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată.
În ceea de privește cuantumul daunelor morale C. Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudența constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate, poziție care nu a fost adoptată de instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale ce se cuvin reclamantului.
Astfel, în Cauza Konolos (hotărârea din 07.02.2008), în care C. a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 par. 1 prin arestarea nelegală, a acordat 3.000 euro pentru «prejudiciul moral incontestabil» suferit de reclamant.
În cauza Konolos împotriva României, C. a constatat încălcarea dreptului la libertate și siguranță prevăzut de art. 5 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, C. a apreciat că detenția preventivă a reclamantului în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2002 și 5 august 2002 a fost lipsită de temei legal, decizia din 22 martie 2002 a instanței supreme care a menținut detenția provizorie a reclamantului neprecizând durata prelungirii arestării
In Cauza C., pentru detenție nelegală, neaducerea în fața unui magistrat și interceptări telefonice nelegale, C. a acordat hotărăște că statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților 6.000 EUR (șase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral. Și în alte hotărâri din anul 2008 (încălcarea dispozițiilor art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, art. 6 par. 1 din Convenție), C. a manifestat aceeași moderație, acordând sume cuprinse între 1.000 - 5.000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Țară L. - hotărârea din 29.07. 2008, Cauza Dekany - hotărârea din 01.04. 2008).
În cauza C. si G. împotriva României (hotărârea din 15.06.2006), reclamantele s-au plâns de încălcarea dreptului lor la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Reclamantele formulaseră o acțiune prin care au solicitat anularea deciziei de concediere. Acțiunea a fost introdusa la 29.11.1991, hotărârea irevocabila fiind pronunțata la 17.08.1999. Reținând că durata procedurii litigioase a fost excesiva si nu răspunde cerinței "termenului rezonabil", apreciind si ca se impune o diligenta speciala pentru contenciosul în munca, C. a obligat statul pârât sa plătească 1.400 de euro cu titlu de daune morale, fiecăreia dintre reclamante ("acestea solicitaseră 109.094,74 euro respectiv 109.909,56 euro).
În cauza C. împotriva României (hotărârea din 30.09.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 24.03._95, fiind cercetat în mai multe dosare penale, iar procedurile erau înca pe rol la data la care s-a pronunțat C. Europeana a Drepturilor Omului. Reținând caracterul nerezonabil al duratei procedurilor, C. a obligat statul pârât sa plătească reclamantului suma de 7.200 de euro, cu titlu de daune non pecuniare (acesta solicitase 41.250 de euro").
In situația acordării daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt.
La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul suferit, ce constă, generic, în atingerea adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către reclamant.
In această situație, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face cu respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.
Consideră că întinderea despăgubirilor acordate de prima instanță pentru repararea daunelor morale, față de atingerea adusă prestigiului, demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate reclamantului, este excesivă.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr. 240 din 29 ianuarie 2015, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În subsidiar, dacă instanța de apel va constata acțiunea întemeiată, solicită a se dispune: reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat S. R., ținând cont de argumentele sus arătate, până la un prag care să asigure o dezdăunare efectivă, dar care să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză și respingerea daunelor materiale în sumă de 160 lei, reprezentând cheltuieli judiciare la plata cărora reclamantul a fost obligat prin încheierile din 20.08.2008,19.12.2008 si 06.02.2009.
S. român prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor P. Iași, prin reprezentanții săi legali a formulat întâmpinare la apelul promovat de reclamantul R. B. I., împotriva sentinței civile nr. 240/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul Iași solicitând respingerea acestuia, reluând aspectele invocate prin propriile motive de apel.
Examinând apelurile formulate de S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.R.F.P. Iași și de către R. B. I., în calitate de reclamant, împotriva sentinței civile nr. 240/29.01.2015 a Tribunalului Iași, prin prisma motivelor invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, C. reține următoarele:
P. rechizitoriul nr. 15/D/P/2008 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, întocmit la data de 03.12.2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților R. B. I., R. V. și B. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de "inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat", prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003; "participație improprie la prezentarea la autoritatea vamală de documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri sau bunuri sau alte cantități decât cele prezentate în vamă", prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. raportat la art. 272 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. "a" C.pen.; "participație improprie la înșelăciune", prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. 2 C.pen. raportat la art. 215 alin. 1,2 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. "a" C.pen; "nerespectarea operațiunilor de import sau export", prevăzută și pedepsită de art. 302 C.pen. și "punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", prevăzută și pedepsită de art. 83 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 33 lit. "a" și "b" C.pen.
P. sentința penală nr. 375, pronunțată la data de 27.09.2012 de Tribunalul Iași, a fost achitat inculpatul R. B. I., astfel: în baza art. 11 pct 2 lit. "a" combinat cu art 10 lit. "b" C.pr.pen. "fapta nu este prevăzută de legea penală" - de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de "participație improprie la înșelăciune" (2 fapte), prevăzute de disp. art. 31 alin. 2 C.pen. raportat la art. 215 alin. 1, 2 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 33 Ht. "a" C.pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" combinat cu art. 10 lit. "a" C.pr.pen. "fapta nu există" - de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de: "inițiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat" - prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003; "participație improprie la prezentarea Ia autoritatea vamală de documente vamale sau de transport care se referă la alte mărfuri sau bunuri sau alte cantități decât cele prezentate în vamă", prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. raportat la art. 272 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33 lit. "a" C.pen.; "nerespectarea operațiunilor de import sau export", prevăzută și pedepsită de art. 302 C.pen
P. aceeași hotărâre, instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva acelorași inculpați, în baza art. 11 pct. 2 lit. "b" C.pr.pen. combinat cu art. 10 lit. "f" C.pr.pen. - "lipsa plângerii prealabile" - pentru infracțiunea de "punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", prev. de art. 83 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 33 lit. "a" și "b" C.pen.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, considerând hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, atât sub aspectul achitării inculpaților, dar și în ceea ce privește soluția de încetare a procesului penal pornit pentru infracțiunea prevăzută în legea specială privind mărcile și indicațiile geografice.
P. decizia nr. 11 pronunțată la data de 30 ianuarie 2014, C. de A. Iași a dispus "schimbarea încadrării juridice" din infracțiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 în infratiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C.pen. și din infraciunea prev. de art. 31 alin. 2 raportat la art. 272 din Legea nr. 86/2006, în infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 272 din Legea nr. 86/2006; în baza art. 11 pct. 2, lit. "a" raportat la art. 10 lit "d" C.pr.pen. -"faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii" - achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 29/2003, cu referire la art. 323 C.pen.; în baza art. 11 pct. 2, lit. "a" rap. la art. 10 lit. "a" din C.pr.pen. -"fapta nu există" - achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 83 alin. 1 lit. "b" din Legea 8-4/1998.
Din actele dosarului rezultă că pe parcursul derulării procedurii judiciare menționate, față de apelantul-reclamant și față de ceilalți inculpați s-a luat măsura arestului preventiv, reclamantul fiind reținut la data de 18.07.2008 și arestat prin încheierea nr. 63 din data de 19.07.2008. Această măsură a fost ulterior prelungită succesiv și verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanțele de judecată penale.
P. încheierea din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, menținută prin decizia penală nr. 175/18.03.2009, pronunțată de C. de A. Iași s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpați cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, reclamantul fiind pus în libertate la data de 18.03.2009.
Pentru pronunțarea acestei soluții s-a avut în vedere că, din evaluarea tuturor condițiilor cerute de art. 143 și 148 lit. f. cod proc. pen., în raport de situația concretă din speța dedusă judecății, instanța a apreciat că au intervenit elemente concludente pe baza cărora s-a constatat o diminuare a caracterului solid al indiciilor cerute de norma procesuală, care nu mai impune judecarea inculpaților în stare de arest. Instanța de recurs a reținut că a intervenit o ușoară modificare a indiciilor de temeinice care au stat la baza luării măsurii preventive, astfel că lăsarea inculpaților în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată s-a avut în vedere și faptul că faza cercetării judecătorești va presupune o perioadă îndelungată de timp, datorită numărului mare de probe ce trebuie administrate.
În prezenta cauză, reclamantul R. B. I. solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a privării sale de libertate cu ocazia dispunerii arestării preventive, precum și prin restrângerea libertății de mișcare prin dispunerea măsurii obligării de a nu părăsi țara, reclamantul invocând atât caracterul nelegal al privării și al restrângerii de libertate, în condițiile art. 539 și următoarele Cod procedură penală, cât și încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținându-se că în cazul reclamantului s-a adus atingere caracterului rezonabil al termenului în care trebuia să se desfășoare procesul penal.
C. notează că, potrivit art. 539 alin (1) Cod de procedură penală:„ Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate.
În consecință, dreptul la repararea pagubei există și în ipoteza privării nelegale de libertate, reglementată de art. 539 Cod de procedură penală, care trebuie să fie stabilită, după caz prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei. Alineatul (2) al aceluiași text stipulează că:„ Privarea nelegala de libertate trebuie sa fie stabilita, după caz, prin ordonanța procurorului, prin încheierea definitiva a judecătorului de drepturi si libertăți sau a judecătorului de camera preliminară, precum si prin încheierea definitiva sau hotărârea definitiva a instanței de judecata investita cu judecarea cauzei".
În consecință, situațiile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală, fiind circumscrise doar situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 538-539 C.proc.pen, excluzându-se implicit orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita - în orice mod și sub orice alt temei legal - acoperirea unui prejudiciu de această natură.
C. notează că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea acestuia este stabilită "în condițiile legii".
C. Constituțională a apreciat că reglementarea de către legiuitor, în mod expres și limitativ, doar a acestor situații, nu are semnificația unei încălcări a dreptății ca valoare supremă în statul de drept și nici a unei limitări a accesului liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiții și limite.
În speță, din actele dosarului rezultă că până la data la care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara legalitatea măsurii privative de libertate dispusă împotriva reclamantului a fost verificată și confirmată succesiv de către instanțele de judecată penale, iar cele statuate în acest sens se impun cu puterea lucrului judecat în fața instanței civile, aceasta nefiind abilitată a efectua verificări proprii sub același aspect.
Pe de altă parte, considerentele pentru care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv nu au avut în vedere caracterul nelegal al măsurii (condiție obligatorie pentru constatarea existenței unei erori judiciare), în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală la momentul la care aceasta a fost luată.
De asemenea, nici instanța penală care a dispus achitarea reclamantului nu a concluzionat în sensul constatării caracterului nelegal al măsurii privative de libertate a acestuia pe parcursul derulării procedurii judiciare.
În ceea ce privește măsura obligării de a nu părăsi țara, această măsură nu a fost contestată de reclamant pe parcursul procesului penal și nici în privința acestei măsuri prin hotărârile pronunțate în cauza penală nu s-a constatat caracterul nelegal.
În consecință, prima instanță în mod greșit a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de 539 alin (1) Cod de procedură penală pentru admiterea cererii reclamantului de acordare de daune morale pentru prejudiciul moral pe care acesta a invocat că l-a suferit ca urmare măsurilor preventive luate față de el, sub aspectul legislației naționale cererea reclamantului nefiind fondată.
Analizând cererea reclamantului de acordare de despăgubiri întemeiată pe caracterul nelegal al măsurilor restrictive de libertate și din perspectiva prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, C. apreciază că nu se poate reține nici împrejurarea că privarea de libertate a reclamantului nu ar fi fost conformă cu exigențele impuse de art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece la momentul luării unei astfel de măsuri nu se poate stabili în mod cert și în afara oricărui dubiu natura și existența infracțiunii ori vinovăția celui suspectat, iar faptele care dau naștere unor bănuieli legitime nu prezintă acuratețea celor care justifică aplicarea unei pedepse coercitive, scopul măsurilor preventive fiind tocmai acela de a permite continuarea și aprofundarea investigațiilor, în vederea confirmării sau infirmării indiciilor avute inițial.
Sub același aspect, instanța de apel are în vedere și împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, are dreptul la reparații, orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, însă dreptul la libertate fizică al persoanei nu poate fi interpretat ca un drept absolut, motiv pentru care acesta este susceptibil de limitări serioase.
Astfel, raportat la dispozițiile Convenției, se constată că aceasta impune două condiții, care trebuie întrunite cumulativ, pentru ca privarea de libertate a unei persoane să fie considerată licită, respectiv conformitatea măsurii cu dreptul intern și obligativitatea ca măsura internă să se înscrie într-unul dintre cazurile prevăzute în Convenție, scopul instituirii acestor condiții fiind acela de a pune sub protecție libertatea și siguranța persoanei împotriva reținerii și detenției arbitrare.
Sub acest aspect, Convenția impune ca măsura autorităților naționale, prin care o persoană este privată de libertate, să fie luată în conformitate cu normele legale interne, prin urmare, orice violare a regulilor legale interne, de fond sau de procedură, conduce la constatarea violării art. 5, oricât de minoră ar fi consecința nerespectării normelor de drept intern.
În cauza dedusă judecății, însă, astfel cum s-a mai arătat, au fost respectate dispozițiile legale incidente din dreptul intern, atât la luarea măsurii arestării preventive a reclamantului, cât și la menținerea ei pe durata procedurii judiciare în care acesta a fost implicat, fiind îndeplinită și condiția existenței unei baze legale a privării de libertate pe toată durata detenției sale.
Cea de-a doua condiție impusă de Convenție, pentru ca privarea de libertate a unei persoane să fie considerată licită, constă în aceea ca măsura privativă de liberate să se înscrie într-unul din cele 6 cazuri limitativ prevăzute de art. 5 paragraful 1 din Convenție.
Astfel, dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție permit statelor să dispună privarea de libertate a unei persoane suspectate de comiterea unei infracțiuni în cadrul unei proceduri penale, o atare măsură fiind justificată de necesitatea prezentării suspectului în fața unei instanțe care să decidă asupra fondului acuzației penale îndreptate împotriva sa. Aceasta nu înseamnă, însă, că orice arestare preventivă trebuie să conducă, în mod necesar, la declanșarea unui proces penal și la condamnarea celui arestat, pentru a fi compatibilă cu prevederile art. 5 din Convenție.
Din această perspectivă, C. Europeană a refuzat să constate o violare a art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție, rezultată din simplul fapt că o persoană arestată nu a fost ulterior condamnată penal pentru fapta care a condus la arestarea sa (cauzele Brogan împotriva Marii Britanii, Murray împotriva Marii Britanii).
De asemenea, probele existente la momentul luării măsurii arestării preventive nu trebuie să fie în măsură să justifice o soluție de condamnare, dar trebuie să fie suficiente pentru a crea o suspiciune întemeiată obiectiv, deoarece instanța care dispune arestarea unei persoane nu poate să se pronunțe asupra culpabilității acesteia, ci doar să verifice existența unor motive rezonabile de a crede că persoana respectivă a comis infracțiunea de care este suspectată.
Or, în speță la momentul arestării existau indicii în măsură să justifice presupunerea rezonabilă că reclamantul a săvârșit faptele de care era acuzat, iar prin încheierile penale care au avut ca obiect verificarea legalității măsurii arestării preventive au fost analizate aceste indicii.
Având în vedere considerentele arătate, C. a apreciat că în speță ne aflăm în situația de excepție reglementată de art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține caracterul nelegal al măsurii privative de libertate dispusă împotriva reclamantului.
În consecință, în condițiile în care achitarea reclamantului dispusă în procesul penal nu echivalează în mod automat nelegalitatea măsurilor preventive luate față de el, iar în cauza penală nu s-a stabilit caracterul nelegal al acestor măsuri, în mod greșit a reținut prima instanță că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea pretențiilor formulate de reclamant pentru repararea prejudiciului moral și material pe care acesta a susținut că l-a suferit ca urmare a măsurilor restrictive de libertate luate împotriva lui.
C. reține că daunele materiale solicitate de apelantul reclamant, în cuantum de 355.000 lei, sunt urmare a privării, pretins nelegale de libertate a acestuia.
În condițiile în care C. a constatat că nu poate fi antrenată răspunderea Statului sub aspectul în discuție, apare lipsită de fundament acordarea daunelor materiale, fundamentate pe legătura cu pretinsa privare nelegală de libertate a acestuia.
Ca atare, motivele de apel invocate de reclamant referitoare la greșita individualizare a cuantumului daunelor morale și materiale acordate de tribunal pentru repararea prejudiciului menționat, respectiv majorarea acestui cuantum nu se mai impun a fi analizate.
În acest context s-au apreciat ca fiind fondate motivele de apel invocate de pârâtul S. R., care au vizat neîndeplinirea condițiilor de admitere a acțiunii introductive pe motiv că nu a fost stabilit caracterul nelegal al măsurilor preventive luate față de reclamant.
P. cel de al treilea motiv de apel reclamantul R. B. I. solicită acordarea de daune morale și ca urmare a duratei procedurii penale, pe motiv că în condițiile în care procesul penal a durat aproximativ 6 ani s-a adus atingere caracterului rezonabil al termenului în care trebuie să se desfășoare procesul penal, fiind încălcate astfel prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
C. notează că tribunalul nu a analizat acest capăt de cerere, reținând că acest aspect nu intră sub incidența criteriilor de referință stabilite de art. 539 Cod pr. penală.
C. constată fondată critica apelantului-reclamant R. B. I., în ceea ce privește solicitarea formulată de acordare a daunelor morale ca urmare a duratei procedurii penale, pe motiv că, în condițiile în care procesul penal a durat aproximativ 6 ani s-a adus atingere caracterului rezonabil al termenului în care trebuie să se desfășoare procesul penal fiind astfel încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
P. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se prevede că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil.
Sub acest aspect, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în cazul duratei unei proceduri caracterul rezonabil al acesteia se analizează în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, iar în materie penală dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are, în special, drept obiectiv, evitarea "ca o persoană inculpată să rămână prea mult timp într-o stare de incertitudine cu privire la soarta sa"; (cauza Stoianova și N. împotriva României).
În contextul în care judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părțile prin restabilirea cât mai curând posibil a drepturilor încălcate și prin reinstaurarea legalității, instanța de apel apreciază că în cazul reclamantului desfășurarea procesului pe parcursul a aproximativ 6 ani nu poate fi considerată rezonabilă.
În cazul reclamantului trebuie avute în vedere efectele negative ale prelungirii în timp a procedurilor judiciare, respectiv excluderea socială datorată existenței procesului penal și mediatizării acestuia și îngrădirea libertății de mișcare, la care se adaugă repercursiunile asupra stării de sănătate, fiind afectată stabilitatea psihică și emoțională a reclamantului, inclusiv impactul devastator pe care arestarea l-a produs asupra raporturilor de familie probat cu sentința civilă nr.7082/2013 a Judecătoriei Iași de desfacere a căsătoriei reclamatului.
Fără a se nega complexitatea procesului penal, având în vedere perioada în care s-au derulat procedurile judiciare, nu se poate susține că durata acestuia a fost rezonabilă și prin urmare față de consecințele suferite de reclamant și de valorile morale lezate, C. a apreciat că este justificată cererea reclamantului de acordare de daune morale pentru prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a duratei procedurii.
P. urmare în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind justificată angajarea răspunderii pârâtului exclusiv pentru încălcarea dreptului reclamantului la o procedură echitabilă sub aspectul duratei rezonabile, aspect cu privire la care pârâtul nu a formulat apărări în cauză.
Întrucât criteriul de stabilire, a cuantumului indemnizației destinate reparării daunelor morale, respectiv criteriul gravității și importanței pagubei morale, nu pot fi decât orientative și nu exacte, C. va avea în vedere și criteriul echității pentru motivul că indemnizația destinată reparării pagubei morale trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată.
Instanța de apel reține că, sub aspectul cuantumul daunelor morale C. Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudența constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată în privința sumele acordate.
Din perspectiva celor arătate și reținând incidența în cauză a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces într-un termen rezonabil, în ceea ce privește întinderea daunelor morale, statuând în echitate, C. a apreciat că acordarea în favoarea reclamantului a sumei de 22.500 lei, reprezintă o reparație justă și echitabilă.
Pentru considerentele anterior evocate, urmează a se respinge capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și materiale ca urmare a privării nelegale de libertate dispuse în perioada 18.07._09.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul S. R., după cum s-a mai precizat, sunt fondate motivele care au vizat neîndeplinirea condițiilor de admitere a acțiunii introductive pe motiv că nu a fost stabilit caracterul nelegal al măsurilor preventive luate față de reclamant.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, C. a admis apelurile formulate de S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.R.F.P. Iași și de către R. B. I. în calitate de reclamant, împotriva sentinței civile nr. 240/29.01.2015 a Tribunalului Iași, sentință pe care o anulează în parte în sensul respingerii capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și materiale ca urmare a privării nelegale de libertate dispuse în perioada 18.03._12 și a admiterii capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., să plătească reclamantului suma de 22.500 lei reprezentând daune morale pentru încălcarea termenului rezonabil privind durata procesului penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.R.F.P. Iași și de către R. B. I. în calitate de reclamant, împotriva sentinței civile nr. 240/29.01.2015 a Tribunalului Iași, sentință pe care o anulează în parte în sensul că:
Respinge capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și materiale ca urmare a privării nelegale de libertate dispuse în perioada 18.03._12.
Admite capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P., să plătească reclamantului suma de 22.500 lei reprezentând daune morale pentru încălcarea termenului rezonabil privind durata procesului penal.
Păstrează dispoziția din sentința apelată privind admiterea în parte a acțiunii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.11.2015.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. C. S. | |
Grefier, C. A. |
Red. SCA
Tehnored.AC/SCA
2 ex./22 decembrie 2015
Tribunalul Iași: Doinița T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 740/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
