Anulare act. Decizia nr. 1671/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1671/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-11-2012 în dosarul nr. 1671/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1671/2012
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat D. I. și D. M. împotriva deciziei civile nr. 478 din 11.07.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 4016/ 866/2011, intimat fiind C. L. L., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul D. I., asistat de avocat B. C. și avocat C. O., pentru intimatul C. L. L., lipsă recurenta D. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen; nu s-a depus de recurenți dovada diferenței de taxă judiciară de timbru și nu s-a răspuns de către aceștia la excepția inadmisibilității recursului; nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat B. C. pentru recurenții, D. I. și D. M., depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 116 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Avocat C. O., pentru intimatul C. L. L., arată că menține excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare.
Instanța acordă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității recursului.
Avocat C. O., pentru intimatul C. L. L., solicită admiterea excepției. Arată că acțiunea are ca obiect o încheiere de carte funciară. Consideră că se poate face o evaluare în bani, deoarece obiectul acestei încheieri îl constituie o suprafață de teren. Precizează că a depus la dosar un raport de evaluare ,din care rezultă că valoarea terenului este sub 100.000 lei. Față de acestea consideră că s-a calificat greșit calea de atac. Solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța . nr._ din 26.09.2012, în valoare de 1860 lei reprezentând onorariu avocat.
Avocat B. C., pentru recurenții D. I. și D. M., solicită respingerea excepției. Arată că, împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie, calea de atac era apelul și nu recursul. În consecință, calea de atac nu este inadmisibilă.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3127/08.11.2011, pronunțată de Judecătoria P., a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară și a listei de inventariere anexă a Hotărârii Consiliului L. al Comunei L. nr. 3/2010 și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, Donisa I. și Donisa M., în contradictoriu cu pârâtul, C. L. al Comunei L., ca fiind inadmisibilă. De asemenea, prin aceeași sentință civilă, a fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și au fost obligați reclamanții la plata, către pârât, a sumei de 1240 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară, motivat de faptul ca înscrierea în cartea funciară nu este în concordanță cu situația reală a imobilului. Or, în calificarea în drept a demersului lor juridic, reclamanții au interpretat greșit atât instituția nulității actului juridic, cât și cea a plângerii împotriva încheierii de carte funciară. Astfel, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui înscris presupune verificarea îndeplinirii unor anumite condiții impuse de legiuitor în vederea întocmirii sale, prin care se constată o anumită situație de fapt ori de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, iar potrivit dispozițiile art. 50 alin. 2, împotriva încheierii de carte funciară se poate formula plângere, care se soluționează de judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se afla imobilul. Astfel, legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod special căile de atac împotriva încheierilor de carte funciară, la îndemâna persoanelor interesate. În cazul nerespectării unor anume condiții și formalități cu ocazia înscrierii în cartea funciară, legea a reglementat, pentru persoanele interesate, procedura acțiunii în rectificare de carte funciară ori a plângerii. Raportat la cauza de față, a reținut instanța de fond că solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a încheierii de carte funciară nr. 1126/15.02.2010 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași – Biroul P., în condițiile în care legea a reglementat o cale de atac specială, de care reclamanții, însă, nu au înțeles să se folosească, atrage inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. În măsura în care reclamanții se consideră lezați în drepturile lor prin emiterea încheierii de carte funciară, acestora le revine obligația de a folosi căile de atac speciale prevăzute de către legiuitor.
Pentru aceste motive, prima instanță a constatat că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a unei poziții din lista de inventariere, anexă a Hotărârii Consiliului L. al Comunei Lespezi nr. 3/2010, instanța de fond a reținut că și acesta este inadmisibil, având în vedere procedura specială a contestării actelor normative prevăzută în Legea nr. 554/2004, precum și faptul că lista de inventariere, făcând corp comun cu Hotărârea Consiliului L., nu poate fi contestată separat de contestarea actului normativ însuși.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către pârât, instanța de fond a admis în parte această cerere reținând că, dincolo de profesionalismul exprimat de apărătorul pârâtului, prin expunerea pertinentă și concludentă a poziției sale procesuale, prin întâmpinare și oral în fața instanței, acordarea întregii sume de 2480 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, apare ca ușor exagerată în raport de modalitatea concretă de soluționare a cauzei, respectiv de respingere a acesteia, ca inadmisibilă. De asemenea, instanța a apreciat că nu ar fi echitabil ca reclamanții, care au pierdut procesul și care sunt deja sancționați prin respingerea acțiunii lor, să suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor, cauzat de un onorariu de avocat stabilit pe baze contractuale, reținând, însă că este firesc ca reclamanții să suporte cel puțin parte din cheltuielile de judecată ale părții adverse. Astfel, în temeiul dispozițiile art. 274 alin. 3, s-a reținut că aplicarea unei cenzuri a cuantumului onorariului în proporție de 50% apare ca fiind rezonabilă în raport cu durata procesului și activitatea efectivă a apărătorului în fața instanței.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 478/2012 din 11.07.2012, a respins apelurile formulate de către reclamanții, D. I. și Donisa M., și de către pârâtul, C. L. la Comunei L., și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr. 1126/15.02.2010 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P., în dosarul nr. 1126/2010, precum și a întregii documentații cadastrale și a poziției antepenultima din lista de inventariere din 09.12.2009, anexă la Hotărârea nr. 3/26.01.2010 a Consiliului L. L.. Și prin precizările formulate ulterior, reclamanții, prin avocat, au susținut că solicită constatarea nulității absolute a înscrisurilor menționate, invocând faptul că înscrierea dreptului de proprietate al Consiliului L. L. asupra terenului în litigiu s-a efectuat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 7/1996 și a regulamentului de aplicare, precum și faptul că înscrierea din cartea funciară nu este în concordanță cu situația reală a imobilului.
Potrivit dispozițiilor art.33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 ( forma în vigoare la momentul emiterii încheierii de carte funciară nr.1126/15.02.2010), în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. Potrivit art. 50 alin. 2 din același act normativ, încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, plângerea fiind soluționată de judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul.
Astfel, prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul a reglementat în mod expres căile de atac împotriva încheierilor de carte funciară. Potrivit dispozițiilor legale citate, persoanele interesate, în cazul nerespectării unor condiții și formalități cu ocazia înscrierii în cartea funciară, pot formula o cerere de rectificare sau modificare ori pot formula plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 7/1996, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că, în condițiile în care legea a reglementat o cale de atac specială, de care reclamanții nu au înțeles să se folosească, este întemeiată excepția inadmisibilității cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr. 1126 din 15.02.2010 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași – Biroul P., în dosarul nr. 1126/2010.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a poziției din lista de inventariere din 09.12.2009, anexă la Hotărârea Consiliului L. al comunei L. nr. 3/2010, instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate susținerile apelanților referitoare la faptul că instanța de fond nu a analizat această cerere. Astfel, din cuprinsul sentinței civile apelate a rezultat că prima instanță a analizat acest capăt de cerere, reținând că este inadmisibilă cererea privind constatarea nulității absolute a unei poziții din lista de inventariere, anexă a Hotărârii Consiliului L. al comunei Lespezi nr. 3/2010, raportat la procedura specială a contestării actelor normative prevăzută în Legea nr. 554/2004, precum și la faptul că lista de inventariere, făcând corp comun cu Hotărârea Consiliului L., nu poate fi contestată separat de contestarea actului normativ însuși. Totodată, instanța de apel a constatat că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că este întemeiată excepția inadmisibilității și cu privire la acest capăt de cerere. Astfel, reclamanții – apelanți au solicitat constatarea nulității absolute a unei poziții dintr-o anexă la o hotărâre de consiliu local. Or, această anexă nu are o existență de sine stătătoare și nu produce efecte juridice în absența Hotărârii Consiliului L. L. nr. 3/2010, neputând fi contestată în mod separat.
Cât privește susținerile apelanților referitoare la faptul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra unor cereri formulate (precum cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a documentației cadastrale), instanța de apel a reținut că o eventuală astfel de omisiune a instanței de fond nu poate constitui motiv de apel, având în vedere dispozițiile art. 2812a Cod procedură civilă potrivit cărora, completarea unei hotărâri, în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 2812 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește susținerile apelanților referitoare la faptul că încheierea de carte funciară nu le-a fost comunicată niciodată, neputând formula în termen de 15 zile plângere împotriva ei, instanța de apel a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză, necomunicarea încheierii de carte funciară neputând să conducă la concluzia că apelanții ar avea deschisă calea acțiunii în constatarea nulității absolute a încheierii.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtul C. L. al comunei L., raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța a constatat că acesta este neîntemeiat, deoarece potrivit chitanței nr._/07.09.2011, C. L. al comunei L. a achitat un onorariu de avocat în sumă de 2480 lei. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, „judecătorii, au, însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În speță, instanța de fond, aplicând prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, a obligat reclamanții să achite pârâtului suma de 1240 lei, reținând că, dincolo de profesionalismul exprimat de apărătorul pârâtului prin expunerea pertinentă și concludentă a poziției sale procesuale, acordarea întregii sume de 2480, lei cu titlu de cheltuieli de judecată, apare ca ușor exagerată în raport de modalitatea concretă de soluționare a cauzei, respectiv de respingere a acesteia, ca inadmisibilă. De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu ar fi echitabil ca reclamanții, care au pierdut procesul și care sunt deja sancționați prin respingerea acțiunii lor, să suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor, cauzat de un onorariu de avocat stabilit pe baze contractuale, reținând, însă, că este firesc ca reclamanții să suporte cel puțin parte din cheltuielile de judecată ale părții adverse.
Instanța de apel a reținut că instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, reducând onorariul apărătorului de la 2480 lei la 1240 lei.
Astfel, s-a reținut de către instanța de apel că, procedând la aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, prin reducerea onorariului de avocat, instanța de fond nu a intervenit în convenția încheiată de apelant și avocatul său. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, onorariile se stabilesc de către avocați în funcție de mai multe criterii, printre care: timpul și volumul de muncă alocat respectivului dosar, complexitatea și dificultatea cazului, experiența și notorietatea avocatului, iar în eventualitatea existenței unor reclamații cu privire la cuantumul onorariului perceput de avocat, acestea se rezolvă, conform art. 31 din Legea nr. 51/1995, de către decanul Baroului. Aceste dispoziții legale nu împiedică însă instanța de judecată să aplice dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, prin aplicarea acestor dispoziții legale instanța neintervenind în niciun mod în convenția încheiată de apelant cu avocatul său. Prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, prima instanță nu a cenzurat contractul de asistență juridică, ci a stabilit doar cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le datorează partea căzută în pretenții, respectiv reclamanții.
Art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă nu vizează raportul juridic civil dintre avocat și clientul său, supus Legii nr. 51/1995, ci raportul juridic procesual civil, în cadrul căruia trebuie soluționată problema lichidării cheltuielilor de judecată, iar cuantumul lor, potrivit textului citat, poate fi diminuat de către instanța de judecată, atunci când sunt nepotrivit de mari, „față de valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat”. În consecință, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă își vor găsi aplicarea ori de câte ori se realizează cerința impusă de text, fără a contraveni Legii de organizare și desfășurare a profesiei de avocat, deoarece dispozițiile referitoare la onorariul de avocat produc efecte doar în raporturile dintre avocat și clientul său, nu și în raporturile cu partea potrivnică din litigiul dedus judecății, care este terț față de convenția de asistență juridică încheiată de adversarul său și căruia nu îi este pusă la dispoziție calea contestării onorariului, în condițiile art. 32 din Legea nr. 51/1995. Dreptul instanței de a mări ori micșora onorariile avocaților nu modifică onorariul perceput de avocat, care rămâne supus dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 51/1995, ci doar suma la care va fi obligată partea căzută în pretenții, a cărei obligare la plata onorariului părții adverse nu trebuie să excedă valorii pricinii deduse judecății ori a prestației efective a avocatului.
Prevederile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă au fost supuse și controlului de constituționalitate, prin deciziile nr. 401/14.07.2005 și nr. 493/29.05.2007, Curtea Constituțională constatând că aceste dispoziții legale nu contravin Constituției. În acest sens, prin deciziile menționate s-a reținut de către Curtea Constituțională că „nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță, prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie, "cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil”.
Este adevărat că tabloul onorariilor minimale nu mai există, însă criteriile de apreciere a valorii onorariului sunt expres menționate în textul legal. Astfel, reținând că acele criterii pe care instanța de judecată trebuie să le aibă în vedere în aprecierea valorii onorariului avocatului sunt valoarea pricinii, complexitatea, dificultatea ori noutatea litigiului, instanța de apel a constatat că reducerea onorariului avocatului a fost în mod just efectuată de către instanța de fond.
Cât privește susținerile apelantului referitoare la faptul că nu a fost formulată o cerere de reducere a cheltuielilor de judecată de către reclamanți, instanța de apel a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă prevede expres faptul că partea căzută în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, în timp ce alin. 3 al aceluiași articol nu mai prevede necesitatea formulării unei cereri pentru ca instanța să poată mări sau micșora onorariile avocaților.
D. I. și D. M. au declarat recurs, considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 7,8,9 din Codul de Procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ei susțin că au solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciara nr.1126 din 15.02.2010 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliara P., în dosarul 1126/03.02.2010, precum și a întregii documentații cadastrale și a poziției antepenultima din lista de inventariere din 9.12.2009, anexa la Hotărârea nr. 3 din 26.01.2010 a Consiliului L. L. ( teren intravilan L., cabinet medical, în suprafața de 285 mp).
Ca temei de drept, recurenții arată că au indicat art. 37 și 50 din Legea nr.7/1996, arătând, totodată, că nu ne aflăm în fata unei simple acțiuni în rectificarea cărții funciare, ci au solicitat ca instanța să constate că toate actele indicate în cererea de chemare în judecată sunt nule absolut, întrucât atesta, în favoarea pârâtei, o situație nereală, conferindu-i acesteia un drept de proprietate pe o suprafața de teren care, în realitate, nu-i aparține.
Recurenții susțin că dreptul lor de proprietate asupra acelui teren rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta în anul 2004, contract care are schița ce face parte integranta din acesta și că, în consecință, terenul cumpărat de ei cu act autentic, este definit prin suprafața și vecinătăți, coordonate care, s-au dovedit ulterior că nu coincid. În atari condiții, se impune corectarea celor doua coordonate (vecinătăți si suprafața) printr-un alt act autentic sau printr-o hotărâre judecătoreasca, în caz contrar, orice alt înscris fiind lipsit de forța necesară modificării în orice sens a înscrisului autentic.
Sub acest aspect, documentația cadastrala întocmita de pirita, anexa la hotărârea Consiliului L. și însăși încheierea de carte funciara sunt nule absolut.
Ambele instanțe, atât cea de fond cât și cea de apel, apreciază ca atâta vreme cât exista lege speciala, care obliga la utilizarea numai a acțiunii în rectificare, acțiunea este inadmisibila.
Consideră recurenții că instanțele de judecata au pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, interpretând greșit atât conținutul cererii de chemare în judecată, cât și temeiurile de drept invocate. De asemenea, instanțele au omis să se pronunțe asupra unor cereri formulate.
Recurenții învederează că au cerut să se constate nulitatea absoluta a:
1. poziției antepenultima din anexa Hotărârii Consiliului L. nr. 3/2010;
2. documentației cadastrală și,
3. pe cale de consecința, a încheierii de carte funciară.
Afirmă recurenții că au indicat ca temei: art.37 și 50 din Legea 7/1996, art.5, 7 și 18 din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale precum si art.4 din Legea 213/1998, însă instanța nu a analizat toate temeiurile de drept invocate și aplicabilitatea lor la speța dedusă judecații, nefăcând nicio referire la nulitatea documentației cadastrale, ci s-a rezumat să rețină doar inadmisibilitatea acțiunii in nulitate, întrucât nu au respectat întocmai legea speciala.
Recurenții pretind că încheierea de carte funciară nu le-a fost comunicata niciodată și, în consecință, nu au putut formula, în termen de 15 zile, plângere împotriva ei. Rectificarea cărții funciare nu se poate solicita decât dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordantă cu situația reală actuală a imobilului.
Or, primele doua solicitări ale recurenților - constatarea nulității titlului (anexa hotărârii Consiliului L.) și documentația cadastrală, au urmărit îndeplinirea cerințelor art. 34 din Legea7/1996, în sensul de a învesti instanța cu cererea prin care să constate ca înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, urmând ca, pe cale de consecința, să fie desființată încheierea de carte funciara.
C. L. al Comunei L. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac a recursului în prezenta cauză, în temeiul art. 282 indice 1 Cod procedură civilă, față de obiectul acțiunii, constatarea nulității absolute a unor acte juridice, evaluabile în bani, și raportat la valoarea terenului cu privire la care se contestă dreptul de proprietate al Comunei L.. Cauza juridică a acțiunii și obiectul fiecăruia din actele juridice atacate constă în dreptul de proprietate cu privire la un teren, în suprafață de 285m.p., situat în .. Acest teren are o valoare modică, ce nu depășește 100.000 lei, pentru a putea vorbi de dubla cale de atac. Conform raportului de evaluare nr.1-01/20.02.2010, valoarea terenului este de 2360 lei, fără TVA (la un curs de schimb valutar BNR de l euro=4,1357 lei).
În condițiile în care valoarea obiectului actelor atacate este de sub 100.000 lei, singura cale de atac de care beneficiau reclamanții era cea a recursului, la Tribunalul Iași, cale de atac care a fost soluționată deja, prezentul recurs apărând ca inadmisibil.
Intimatul arată că instanța de fond a delimitat clar, pe bază legală temeinică, acțiunea în constatarea nulității absolute (care presupune verificarea îndeplinirii unor anumite condiții impuse de lege privind încheierea unui act juridic) de acțiunea în rectificarea cărții funciare (prin care se poate corela cuprinsul cărții funciare cu situația juridică reală), reținând că doar prin această din urmă acțiune se poate invoca nerespectarea unor anume condiții și formalități cu ocazia înscrierilor în Cartea funciară.
Fiind vorba de o cale de atac și acțiune specială, reglementată de Legea 7/1996, de care, însă, reclamanții nu au înțeles să se folosească, acțiunea în nulitatea absolută a încheierii de carte funciară, ca act juridic, apare ca inadmisibilă.
Intimatul apreciază că și motivele de recurs referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii în constatare a nulității absolute a încheierii de carte funciară sunt nefondate.
Motivul nulității absolute invocat ar fi acela că reclamanții ar fi proprietarii suprafeței pentru care s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al comunei L..
Acest motiv de nulitate este total nereal, pentru că reclamanții sunt proprietari doar pe o suprafață învecinată cu suprafața proprietatea comunei L., conform actului lor de proprietate, și nu pe suprafața înscrisă în Cartea Funciară, ca drept de proprietate al comunei, fapt confirmat deja prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în alte demersuri judiciare inițiate de reclamanți și depuse la dosarul cauzei (hotărârile judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ - fond și apel - în dosarul nr._ ).
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, conform prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată.
În acest sens, Curtea reține că reclamanții, D. I. și D. M., au învestit judecătoria, în contradictoriu cu C. L. al Comunei L., județul Iași, cu o acțiune prin care au solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr.1126 din 15.02.2010, pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară –Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară P., a întregii documentații cadastrale și a listei de inventariere din data de 9.12.2009, poziția antepenultima, anexă la Hotărârea Consiliului L. L. nr.3 din 26.01.2010, ce vizează suprafața de 285mp. teren intravilan, pe care se află cabinetul medical.
Din motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată și din susținerile reclamanților din cererea de recurs, Curtea reține că cererea principală dedusă prezentei judecăți este cea care vizează constatarea nulității absolute a listei de inventariere din data de 9.12.2009, poziția antepenultima, anexă la Hotărârea Consiliului L. L. nr.3 din 26.01.2010, ce se referă la suprafața de 285mp. teren intravilan, pe care se află cabinetul medical și cu privire la care reclamanții susțin că se află în proprietatea lor, iar celelalte două cereri sunt accesorii, soluționarea lor depinzând de cererea principală.
Prin nota de fundamentare nr.1225 din 23.02.2010, întocmită de C. L. al Comunei L., județul Iași în baza raportului de evaluare realizat de o firmă specializată în evaluări imobiliare rezultă că valoarea terenului de 285mp este de 2360 lei, fără TVA, iar reclamanții - recurenți nu au contestat această valoare la instanța de fond sau în cadrul căilor de atac exercitate.
Curtea reține că, potrivit art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100 000 lei, inclusiv.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță în prezenta cauză este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct.3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar reclamanții - recurenți au uzat de această cale de atac, ce a fost soluționată de tribunal, ei nu mai pot exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurenților dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D. I. și D. M.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, recurenții - aflați în culpă procesuală prin respingerea recursului - vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de C. L. al Comunei L., județul Iași cu ocazia soluționării prezentului recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D. I. și D. M. împotriva deciziei civile nr. 478/2012 din 11.07.2012 a Tribunalul Iași.
Obligă recurenții să plătească Consiliului L. L. suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 09 noiembrie 2012.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, I. P. |
Red.P.G.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 07.12.2012
Tribunalul Iași – C. C. E.
T. Doiniț
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1690/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 751/2012. Curtea... → |
|---|
