Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1473/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1473/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-10-2012 în dosarul nr. 1473/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1473/2012
Ședința publică de la 12 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
M. Public – P. de pe lângă C. de A. Iași - reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul formulat de către P. V.-I. împotriva sentinței civile nr. 867 din 18.06.2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, intimați fiind M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. V., având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către recurentul P. V.-I. o cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului. Arată că instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării, dar a respins cererea de daune morale și restituirea bunurilor. Consideră că prima instanță în mod corect a respins cererea de restituire, raportat la bunurile mobile solicitate.
C. DE A.
Prin sentința civilă nr. 867 din iunie 2012 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. V.–I., domiciliat în Bârlad, .. 4 ., . ,județul V., în contradictoriu cu M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. V. și constată caracterul politic al condamnării numitului P. Edgard, decedat la 29.03.1993, condamnat la 8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională prin sentința penală nr.6 din 22 ianuarie 1963 a Tribunalului M. de regiune Militară București.
S-a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imprimatelor și înscrisurilor și acordarea despăgubirilor materiale.
S-a luat act de renunțarea la orice pretenție de reparație privind bunurile imobiliare.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Prin sentința penală nr. 6 din 22 ianuarie 1963 a Tribunalului M. de regiune Militară București, P. Edgard a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a Cod Penal.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, condamnarea pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, pentru care a fost condamnat reclamantul, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, modificată prin OUG nr. 62/2010, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Urmează deci, ca Tribunalul să constate caracterul politic al condamnării numitului P. Edgard, decedat la 29.03.1993, condamnat prin sentința penală nr. 6 din 22 ianuarie 1963 a Tribunalului M. de regiune Militară București, pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a Cod Penal.
Tribunalul reține că în ceea ce privește că în ceea ce privește despăgubirile solicitate în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 5 lit.h, deoarece bunurile solicitate nu intră în sfera de aplicare a acestui text.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. V. I. invocând următoare critici:
- instanța a ignorat pretențiile reclamantului astfel cum au fost prevăzute în suplimentul la actul de chemare în judecată și înscrisurile depuse în instanță prin care a înțeles să demonstreze prejudiciul produs prin confiscarea înscrisurilor și imprimatelor provenite din biblioteca autorului său;
- în mod greșit instanța interpretează în mod limitativ prevederile art. 2 din Legea 221/2009, felul în care toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic sunt înlăturate de drept, numai la sfera de aplicare a Legii mr. 10/2001.
Raportat la prevederile acesteia solicită despăgubirea în echivalent valoric și pentru bunurile mobile confiscate de la autorul său și rămase nerestituite, astfel cum a precizat în fața instanței de fond.
Astfel a dovedit că un număr neprecizat de manuscris inedit, elaborat de autor în decurs de 33 de ani de muncă, în perioada 1928-1961 a fost distrus, iar manuscrisele înapoiate au fost cenzurate, ceea ce face imposibilă reconstituirea textului. De asemenea au fost distruse documente cu valoare istorico-literală și documentară, iar imprimate de mare valoare bibliofilă au fost distruse prin ardere, fie comercializate.
Atâta timp cât s-a recunoscut caracterul politic caracterul politic al condamnării trebuie să fie despăgubit pentru bunurile confiscate de o valoare incontestabilă.
Recursul este nefondat.
Reclamantul a investit instanța de fond cu un capăt de cerere prin care a solicitat obligarea statului la restituirea carnetului CEC ridicat de la autorul său în momentul arestării, a mai multor imprimate și înscrisuri, astfel cum au fost descrise în cererea de chemare în judecată și precizate în cursul judecății cauzei.
De asemenea a solicitat reclamantul și restituirea imobilului, cerere la care a renunțat astfel cum arată înscrisul aflat la fila 137.
Contrar susținerilor reclamantului instanța a avut în vedere la soluționare acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată pe parcursul judecării cauzei.
În mod corect a respins capătul de acțiune vizând restituirea în natură a lucrurilor mobile și acordarea de despăgubiri materiale, interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 5 lit b din Legea nr. 221/2009.
Art. 5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009, reglementează dreptul oricărei persoane ce a"suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare ".
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr.10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinație). În acest sens sunt dispozițiile art.6 alin.(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
„(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții.
(2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse."
În consecință, în baza art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
În cauză însă bunurile solicitate în echivalent sunt bunuri care, dată fiind natura lor, nu intră în sfera reglementare a Legii nr. 10/2001. Astfel că în mod corect această cerere a fost respinsă.
D. urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. V. I. împotriva sentinței civile nr. 867 din 18.06.2012 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi - 12 octombrie 2012.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 12.11._
Tribunalul V. – F. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 485/2014. Curtea de Apel IAŞI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 481/2014. Curtea de... → |
|---|
