Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1402/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1402/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-09-2012 în dosarul nr. 1402/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1402/2012
Ședința publică de la 28 Septembrie 2012
Completul compus din:
Președinte: E. G.
Judecător: G. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de „R. Internațional B.”SA împotriva deciziei civile nr. 27/ 16.01.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția Civilă în contradictoriu cu intimații O. de C. și P. I., N. V. și N. C., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 21 septembrie 2012, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 9177/13.05.2011 a Judecătoriei Iași s-a respins plângerea formulată de „R. Internațional B.” S.A. în contradictoriu cu O. de C. și P. I. – Biroul de C. și P. I. Iași, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia
Pe fond, s-a respins plângerea formulată de „R. Internațional B.” S.A. împotriva încheierii nr._/17.01.2011 a Oficiului de C. și P. I. – Biroul de C. și P. I. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, drept urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a O. de C. și P. I. Iași prin încheierea din data de18.02.2011, s-a impus respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu acest intimat.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat că acțiunea petentei este neîntemeiată.
Astfel, prin încheierea nr._/17.01.2011 emisă de O. de C. și P. I. Iași - Biroul de C. și P. I. Iași s-a respins cererea de reexaminare formulată de „R. I. B.” SA împotriva încheierii de carte funciară nr._/16.12._.
Atât prin cererea de reexaminare înregistrată sub nr._/30.12.2010, cât și prin cererea de înscriere nr._/23.11.2010, petenta a solicitat intabularea dreptului de proprietate provenit de la intimații N. C. și V., prin actul de adjudecare nr. 3476/01.11.2010 emis de executorul bancar L. D. în dosarul de executare nr. 62/2009, asupra imobilului înscris în cartea funciară electronică nr._, provenită prin conversia pe hârtie a cărții funciare nr._, UAT Iași, identificat prin număr cadastral_-_/3.
Atât cererea de înscriere, cât și încheierea de reexaminare, prevăd ca motiv al respingerii solicitării împrejurarea că petenta nu a făcut dovada achitării impozitului pe transferul de proprietate, dovadă solicitată petentei și prin nota de completare emisă în dosar.
În încheierea de reexaminare au fost invocate, ca temei al respingerii, dispozițiile art. 771 alin.1 și 6 Cod fiscal.
Potrivit textelor de lege invocate: „(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrãmintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datoreazã un impozit care se calculeazã astfel:
a) pentru construcțiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum și pentru terenurile de orice fel fãrã construcții, dobândite într-un termen de pânã la 3 ani, inclusiv :
- 3% pânã la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculat la valoarea ce depãșește 200.000 lei, inclusiv;
b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o datã mai mare de 3 ani:
-2% pânã la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depãșește 200.000 lei, inclusiv.
(6) Impozitul prevãzut la alin. (1) și (3) se va calcula și se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, dupã caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se vireazã pânã la data de 25 inclusiv a lunii urmãtoare celei în care a fost reținut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrãmintelor acestuia, pentru situațiile prevãzute la alin. (1) și (3), se realizeazã prin hotãrâre judecãtoreascã sau prin altã procedurã, impozitul prevãzut la alin. (1) și (3) se calculeazã și se încaseazã de cãtre organul fiscal competent. Instanțele judecãtorești care pronunțã hotãrâri judecãtorești definitive și irevocabile comunicã organului fiscal competent hotãrârea și documentația aferentã în termen de 30 de zile de la data rãmânerii definitive și irevocabile a hotãrârii.
Pentru alte proceduri decât cea notarialã sau judecãtoreascã, contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculãrii impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, dupã caz, a hotãrârilor judecãtorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciarã vor verifica îndeplinirea obligației de platã a impozitului prevãzut la alin. (1) și (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitãrii acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere pânã la plata impozitului”.
S-a apreciat că apărările formulate de petentă în plângere nu au caracter întemeiat. Dispozițiile art. 771 alin. 6 Cod fiscal, în interpretarea lor gramaticală, impun obligația de a face dovada plății pe transferul dreptului de proprietate în sarcina celui care solicită înscrierea acestui drept, nicidecum în sarcina celui care are obligația de a face plata.
În plus, contrar susținerilor petentei, enumerarea cazurilor în care, pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, registratorul are obligația de a verifica plata impozitului pe transferul dreptului de proprietate nu are caracter limitativ, ci enunțiativ, fiind înglobată în sintagma „și a altor documente în celelalte cazuri”.
Pe de altă parte, obligația de plată a impozitului pe transferul dreptului de proprietate subzistă și în cazul executării silite, actul de adjudecare fiind tot o formă de transfer a dreptului de proprietate, independent de voința transmițătorilor.
Este adevărat că obligația de plată a impozitului pe transfer revine contribuabilului, în speță, intimaților, însă, cum înscrierea în cartea funciară profită petentei, aceasta are obligația de a face dovada plății.
Calea juridică sau non juridică pentru a duce la îndeplinire această dispoziție a legii, rămâne la dispoziția petentei care nu poate susține că sistemul nostru de drept nu oferă suficiente mijloace și acțiuni pentru îndeplinirea obligației impuse de dispozițiile art. 771 alin. 6 Cod fiscal.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 27/2012 din 16.01.2012, a respins apelul promovat de către „R. I. B.” SA, prin reprezentanți legali, și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, la transferul dreptului de proprietate prin acte între vii asupra construcțiilor și terenurilor aferente acestora, precum și a terenurilor fără construcții, contribuabilii datorează impozit. Excepțiile prevăzute de alin. 2 al aceluiași text nu vizează situația în care se află apelantul, ca și adjudecatar al unui imobil, motiv pentru care fostul proprietar este ținut a achita impozitul.
Textul nu face distincție după modalitatea în care a intervenit transferul dreptului de proprietate - benevol sau silit –, ci stabilește în sarcina registratorului obligația de a verifica dacă s-a plătit sau nu impozitul prevăzute la alin. 1 și 3 și, în cazul în care nu se face această dovadă, de a respinge cererea de înscriere a imobilului.
Potrivit art. 1517 din Normele metodologice „în cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent pentru transferurile prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului și emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentelor aferente transferului”.
Ca atare, debitorul-executat silit are obligația de a achita impozitul, iar în cazul în care acesta nu-și îndeplinește obligația, organele fiscale au la îndemână procedura executării silite, inclusiv asupra sumei de bani ce a rămas ca urmare a distribuirii prețului, conform art. 561-572 din Codul de procedură civilă.
Calitatea de contribuabil o are persoana fizică din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate și deci aceasta datorează impozitul. Însă, dispozițiile legale invocate, în afara excepțiilor prevăzute la alin. 2 din art. 771 din Legea 571/2003, stabilesc că la intabulare să se facă dovada achitării impozitului.
Apelantul trebuia să urmează procedura prevăzută de art. 1517 din Normele metodologice și să ceară emiterea deciziei de impunere către organul fiscal competent, prin care să se stabilească impozitul ce urmează a fi achitat de către fostul proprietar, în baza căreia acesta să fie executat silit și pentru această sumă.
Tribunalul a constatat că respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate al apelantei este justificată de dispozițiile legale invocate și că o eventuală admitere a cererii acesteia ar echivala cu adăugarea la lege, prin crearea unei noi situații de excepție, deși acestea au fost expres și limitativ prevăzute în alin. 2 din art. 771 din Legea 571/2003.
„R. Internațional B.” SA a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 7, 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că instanța de apel reține în mod corect obligația achitării impozitului aferent transferului dreptului de proprietate în sarcina fostului proprietar.
Totodată, potrivit art. 151 pct. 7 din HG nr. 44/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, în cazul transferurilor prin alte modalități decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în condițiile legii.
Prin urmare, legiuitorul nu a așezat pe aceeași poziție transferul proprietății prin procedura notarială sau judecătorească cu transferul proprietății realizat în cadrul procedurii de executare silită; astfel reține în mod corect instanța de apel că debitorul executat silit are obligația de achita impozitul, iar în cazul în care acesta nu își îndeplinește obligația, organele fiscale au la îndemâna procedura executării silite, inclusiv asupra sumei de bani ce a rămas ca urmare a distribuirii prețului, conform art. 561-573/ Cod procedura civila.
Cu toate acestea, instanța de apel respinge apelul promovat de „R. Internațional B.” SA, motivat de faptul că o eventuală admitere a cererii de intabulare ar adăuga la lege, prin crearea unei noi situații de excepție, deși acestea au fost expres și limitativ prevăzute în alin. 2 din art. 77¹ din Legea 571/2003.
Recurenta apreciază că este criticabilă hotărârea data de instanța de apel și prin prisma dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 7/1996- Legea cadastrului și publicității imobiliare, potrivit cărora "Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere ; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară, iar conform art. 48 din același act normativ, cererea de înscriere este admisibilă dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:
- este încheiat cu respectarea formelor prevăzute de lege ;
- cuprinde exact și complet numele sau denumirea părților și se menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora ;
- individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz ;
- este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română ;
- este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciara pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului;
- este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale.
Recurenta afirmă că, art. 20 din Legea nr. 7/1996 prevede că „ dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori sau transmis în mod valabil" și că hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor".
Astfel, Legea nr. 7/1996, legea cadru în materia înregistrărilor în cartea funciară, nu prevede obligativitatea, pentru cel care depune o cerere de înscriere a unui drept în cartea funciară, de a depune și chitanța de plata a impozitului pe tranzacții, prevăzut la art. 771 alin. 1 și 3 din Codul fiscal.
Este adevărat ca art. IV alin 6 din Codul fiscal prevede că „pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. a si 3 și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului". Însă, textul de lege se referă, fără echivoc, la obligația de plată a impozitului atunci când transferul dreptului de proprietate s-a făcut în mod voluntar, nu și în cazul înstrăinărilor silite, când nu se poate reține că este vorba de venituri obținute din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal, astfel cum prevede art. 77¹ din Legea nr. 571/2003.
Învederează recurenta că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului printr-un act de adjudecare, act specific materiei executării silite, ceea ce denotă că transferul dreptului de proprietate nu s-a realizat în maniera voluntară și cu finalitate pecuniară în urma transferului, astfel că ei nu i se poate imputa faptul ca înstrăinătorul nu și-a îndeplinit obligația fiscala.
În contextul enunțat, recurenta pretinde că, în calitate de dobânditoare a imobilului, este în situația de a nu-și materializa dreptul de intabulare datorită neexecutării obligației de plată a impozitului de către o terță persoană, fapt generator de grave prejudicii prin imposibilitatea opozabilității dreptului dobândit față de terți, dar și a înstrăinării bunului în mod valabil.
Și în practica judiciară s-a consacrat ideea că refuzul intabulării dreptului de proprietate reprezintă o modalitate de restrângere a manifestărilor dreptului de proprietate și, ca urmare, textul alin. 6, teza finala, a art. 771 Cod fiscal, reprezintă o norma specială de strictă aplicabilitate, fiind exclusă o interpretare extensivă a acesteia, în condițiile în care exprimarea legiuitorului este limitativă, prin indicarea precisă a alin. 1 si 3. Consideră recurenta că extinderea obligației registratorului de a verifica plata impozitului pe transferul proprietății în cazul adjudecării, nu constituie o adăugare la lege, astfel cum greșit a apreciat instanța de apel.
Mai apreciază recurenta că formalitățile impuse îi îngrădesc într-un mod nejustificat exercitarea dreptului de proprietate, drept garantat și de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar această îngrădire nu apare ca fiind proporțională cu scopul urmărit (de a se asigura încasarea impozitului pe transferul proprietății, fie și pentru transfer silit), întrucât organele fiscale au posibilitatea de a proceda la executarea silită a contribuabilului din patrimoniul căruia a ieșit bunul ca urmare a executării silite, fiind excesiv să se solicite dobânditorului bunului care dorește intabularea dreptului său de proprietate să achite impozitul aferent, deși această obligație nu-i incumbă lui, ci înstrăinătorului.
Având în vedere că, în prezenta speță, nu este vorba de obligația fiscală a recurentei, ci a unui terț, respectiv debitorul executat (aspect reținut și de instanța de apel), refuzul de a efectua înscrierea dreptului de proprietate al recurentei, constituie o încălcare gravă a dreptului de proprietate garantat prin Constituție, lezându-l pe proprietarul de drept în exercitarea unui drept dobândit.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate de recurentă, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul este întemeiat.
Prin cererea cu care a învestit Judecătoria Iași, „R. Internațional B.” SA a solicitat anularea încheierii nr._/17.01.2011 emisă de O. de C. și P. I. Iași și intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra imobilelor cu nr. cadastral_ -_/3, înscrise în cartea funciară_ – provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr._ – a Unității Administrativ Teritoriale Iași, dobândite prin actul de adjudecare din 1.11.2010, încheiat de executorul bancar D. L. – L..
Prin încheierea nr._/17.01.2011, O. de C. și P. I. Iași a respins cererea de intabulare formulată de către recurentă întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării impozitului pe transferul de proprietate, conform art. 77¹ din Codul fiscal.
Curtea constată că recurenta a devenit proprietara imobilelor situate în Iași, ..2 - 12 și, respectiv, în . -17, reprezentând terenuri intravilane în suprafață totală de 652mp, compuse din :.(1643/1 -1643/2 ), în suprafață de 477mp, categoria de folosință "arabil", și din .-1643/2 ), în suprafață de 123mp, categoria de folosință "vii", identificat cadastral cu nr._ -_/3, înscrise în cartea funciară a Municipiului Iași nr._, precum și din calea de acces, în suprafață de 52mp, reprezentând cotă-parte indiviză, ./1/4) din sectorul cadastral 46, situată în Iași, ..6, înscrisă în cartea funciară a Municipiului Iași nr._, cu număr cadastral 3915 /1/4, în baza actului de adjudecare din 1.11.2010, emis de executor bancar, D. L. – L., din cadrul Corpului Executorilor Bancari ai „R. Internațional B.” SA .
Art. 77¹ alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare prevede că, pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. 1 și 3 și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
De asemenea dispozițiile art. 151 ind. 7 alin. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, arată că, în cazul în care se solicită intabularea dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, în temeiul hotărârilor judecătorești, registratorii de carte funciară vor verifica existența deciziei de impunere emise de organul fiscal competent și dovada achitării impozitului.
Conform dispozițiilor art. 151 ind.2 lit. a) din H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, contribuabilul este persoana fizică din patrimoniul căreia se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele acestuia și căreia îi revine obligația de plată a impozitului prevăzut de art. 77 ind.1 din Codul fiscal. Raportat la acest text, este evident că recurenta, în calitate de adjudecatar, nu este contribuabil în sensul legii (dreptul de proprietate netransferându-se din patrimoniul ei, ci în patrimoniul acesteia).
Astfel, obligația plății impozitului nu aparține recurentei, ci foștilor proprietari, care nu au vreun interes în a realiza plata acestuia, mai ales că imobilele din litigiu au fost vândute silit, la licitație publică, ca urmare a neachitării de către aceștia a debitului pe care îl aveau față de „R. Internațional B.” SA.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 4 din Anexa 4 a Ordinului Ministrului Economiei si Finanțelor si al Ministrului Justiției nr. 1706/1889/C/2008, decizia de impunere privind venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în situația în care transferul se realizează prin altă procedură decât cea notarială sau judecătorească – cum este cazul de față -, se emite în două exemplare, din care: unul se transmite prin poștă cu confirmare de primire sau se înmânează personal contribuabilului sub semnătură, iar celălalt exemplar se arhivează la dosarul contribuabilului. D. urmare, decizia de impunere este comunicată doar contribuabilului (fostul proprietar), nu si adjudecatarului, chiar și în situația în care respectiva decizie este emisă în baza documentației depusa de către adjudecatar.
D. consecință, obținerea deciziei de impunere si plata impozitului nu sunt obligații ale adjudecatarului, ci numai ale fostului proprietar. Întrucât decizia de impunere nu se comunică si adjudecatarului, Curtea apreciază că adjudecatarul nu este în măsură sa o prezinte la biroul de cadastru si publicitate imobiliară și, cu atât mai puțin, nu are obligația de a plăti impozitul aferent transferului de proprietate .
Este adevărat că art. 77 indice 1 alin. 6 din Codul fiscal stipulează că "pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moștenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătorești și a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciara vor verifica îndeplinirea obligației de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) si (3) și, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului".
Curtea reține, însă, că aceste dispoziții legale sunt prevăzute în capitolul "Veniturile din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal", fapt din care rezultă că obligația de plata a impozitului, reglementată prin acest text de lege, este condiționată de obținerea unui venit de către transmițătorul dreptului de proprietate la transferul dreptului de proprietate prin acte juridice între vii, ceea ce implică, potrivit prevederilor Codului civil, o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice.
În prezenta cauză, transmiterea proprietății imobiliare s-a realizat de la debitori la adjudecatară în cadrul procedurii executării silite, astfel încât persoanele din patrimoniul cărora au fost transferate imobilele nu au obținut un venit rezultat dintr-un act la baza căruia să fi stat manifestarea sa de voință.
. Astfel, Curtea apreciază că dispoziția legală mai sus menționată este aplicabilă numai în cazurile prevăzute de alin. 1 si 3 ale articolului citat, nu însă și în cazul recurentei.
În aceste context, condiționarea intabulării dreptului de proprietate al recurentei de realizarea plății impozitului de către debitori, ar plasa-o pe aceasta într-o situație imposibilă: recurenta este titulara dreptului de proprietate asupra unor imobile dobândite prin licitație publică, dar nu poate exercita acest drept deoarece persoanele care au obligația legală de a achita impozitul aferent transferului acestor imobile nu au vreun interes să realizeze acest lucru.
Constată Curtea că recurenta se află în posesia unui act juridic prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor a căror intabulare a solicitat-o, astfel că întrunește condițiile legale de a intabula acest drept, respingerea cererii sale de către instanțele de fond și de apel îngrădind - în mod nejustificat - exercitarea dreptului de proprietate de către aceasta, contrar normelor naționale și internaționale care protejează dreptul de proprietate.
În acest sens, în jurisprudența CEDO referitoare la dreptul de proprietate, s-a statuat, în mod constant, că este excesivă obligația părții, care justifica un drept de proprietate și care a efectuat o . demersuri juridice pentru realizarea lui, de a promova noi acțiuni pentru a putea exercita acest drept.
Față de cele ce preced, Curtea notează că refuzul înscrierii dreptului de proprietate pentru lipsa dovezii plății impozitului de către un terț constituie o atingere gravă a substanței dreptului de proprietate, contrar art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție. Astfel, respingerea cererii „R. Internațional B.” SA de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilelor adjudecate la licitația publică creează o stare grava de incertitudine cu privire la dreptul de a dispune de bunurile sale (pentru care este necesară intabularea),întrucât exercitarea dreptului de proprietate este plasată sub condiția ca alte persoane (foștii proprietari – debitori ai recurentei) să își îndeplinească obligațiile fiscale, obligații care ar putea sa nu fie îndeplinite niciodată.
Curtea reține că instanțele de fond și de apel au procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă este incident în cauză.
Instanța de recurs constată că recurenta a invocat și motivul de recurs reglementat de art. 304 pct.7 din Codul de procedură civilă, însă criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de a fi încadrate și în acest text.
În consecință, în baza art.312 alin 1 teza I din Codul de procedură civilă,se va admite recursul declarat de „R. Internațional B.” SA și se va reforma în tot decizia tribunalului, în sensul mențiunilor din dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de „R. Internațional B.” SA împotriva deciziei civile nr. 27/ 16.01.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția Civilă, decizie pe care o modifică în tot.
Admite apelul declarat de „R. Internațional B.” SA împotriva sentinței civile nr. 9177/ 13.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, Secția Civilă, sentință pe care o schimbă în tot.
Admite plângerea formulată de „R. Internațional B.” SA împotriva încheierii nr._/ 17.01.2011 a Oficiului de C. și P. I. Iași - Biroul de C. și P. I. Iași, pe care o desființează.
Dispune intabularea dreptului de proprietate, în favoarea „R. Internațional B.”SA, în ceea ce privește imobilul cu nr. cadastral (_ –_)/3, înscris în cartea funciară_ (provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr._) UAT Iași, dobândit de către petentă prin actul de adjudecare din 01.11.2010 încheiat de executorul bancar D. L. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi – 28.09.2012.
PreședinteJudecătorJudecător
G. ElenaProtea GeorgetaSusanu C. A.
Grefier
G. D.
Red. P.G.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 25.10.2012
Tribunalul Iași:
- S. M.
- S. A.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1255/2012. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1267/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
