Obligaţie de a face. Decizia nr. 718/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 718/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 718/2015
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător V. O.
Judecător C.-A. S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererilor de recurs formulate de recurenții-intimați P. G. și P. G. în contradictoriu cu intimata B. E. - MOȘTENITOARE A L. B. M., împotriva deciziei civile nr. 668/14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, în dosarul având ca obiect obligație de a face acțiune în pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-recurentă, prin reprezentant convențional, avocat Czeller I., lipsă fiind recurenții-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; la data de 24.11.2015, prin serviciul registratură, intimata-recurentă a depus precizări; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Reprezentantul convențional al intimatei-recurente învederează instanței că precizările depuse au caracterul unor concluzii.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Intimata-recurentă, prin avocat, solicită admiterea recursului formulat de ea, considerând că hotărârea dată de tribunal cuprinde motive contradictorii, pe de o parte, iar pe de altă parte hotărârea a fost dată cu încălcarea greșită a legii. Precizează că a detaliat pe larg motivele de recurs, prin cererea depusă.
Pentru toate aceste motive și pentru cele precizate pe larg în cererea de recurs, solicită admiterea recursului, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-intimați, solicită respingerea acestuia, motivat de faptul că nu este întemeiat.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 6419/22.04.2013 Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 550 lei cu titlu de contravaloare a zidului desființat din podul casei și suma de 1350 lei cu titlu de cost al lucrărilor de refacere a îmbinării căpriorilor vechii șarpante cu șarpanta nouă.
A respins celelalte capete de cerere principale ale acțiunii reclamanților.
A obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 2336 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță stabilește situația de fapt și motivează în drept:
,Reclamanții P. G. și P. G. sunt proprietarii imobilului casă de locuit din Iași, .. 35, alcătuit din 3 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 60,75 mp, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 439/14.01.1993, transcris sub nr. 5316/20.04.1993 în Registrul de Transcripțiuni (f.14). Casa reclamanților face corp comun cu imobilul casă de locuit proprietatea pârâtelor, situat în Iași, .. 35, ce are ieșirea spre . M. și soțul acesteia, B. G. (tatăl actualmente decedat al pârâtei B. E.), au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1086/414/26.11.1955 la notariatul de Stat al Orașului Iași dreptul de proprietate asupra unei cote indivize de ½ din imobilul situat în Iași, ., compus din teren loc de casă în suprafață totală de 746 mp și o casă construită pe acest loc și compusă din cinci camere, două bucătării, o cămară, un cerdac de scândură și două magazii, una din cărămidă și una din scândură. Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 285/162/28.02.1957 la Notariatul de Stat al Regiunii Iași (f.21) s-a sistat starea de indiviziune cu coproprietara Întreprinderile Comunale ETAC, această întreprindere lotul I de teren în suprafață de 400 mp, iar din construcții încăperile 1,2,3, iar soții B. au primit lotul 2 de teren și restul construcției.
Configurația actuală a întregului imobil în care se află locuințele proprietatea părților este redată în planul de locuință de la fila 91, întocmit de d-l expert Blumfeld M.. Reclamanții au în proprietate încăperile identificate ca fiind bucătărie A, cameră de zi A și dormitor A, la care se adaugă hol A, baie A și magazie, iar pârâta are în proprietate încăperile cameră de zi B, hol B1, dormitor B2, holuri B2 și B3, bucătărie B și baie B. Reclamanții susțin că încăperea identificată în acest plan de locuință ca fiind camera de zi B, cu o suprafață de 12 mp, ar fi fost edificată de pârâtă în vara anului 2010, pe locul în care anterior se afla o magazie de lemn, cu o suprafață și o înălțime mai mici decât cele ale actualei camere de zi B. În susținerea acestei teze reclamanții invocă anexa la actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 285/162/28.02.1957 la Notariatul de Stat al Regiunii Iași (f.172, 247, 248), act prin care autorii pârâtei au dobândit proprietatea exclusivă asupra construcției și terenului pe care le dețin în prezent. Pârâta, în combaterea acestor afirmații ale reclamanților, face referire la planul imobilului datat 31.05.1957 (f.126), din care rezultă că actuala cameră de zi B avea aceeași suprafață, de 12,30 mp și în 1957, prin urmare nu a fost modificată în 2010. Instanța constată însă că planul datat 31.05.1957 nu este semnat de cel care l-a întocmit, nu conține alte mențiuni care să confirme faptul că ar corespunde situației de fapt reale, spre deosebire de planul de situație întocmit odată cu actul de partaj voluntar, la data de 28.02.1957, care este semnat de inginerul care l-a întocmit și conține mențiuni mai detaliate cu privire la imobilul descris. În consecință, instanța va aprecia că planul de situație întocmit la data de 28.02.1957(f.247, 248) corespunde situației de fapt reale din anul 1957. Or, în acest plan de situație este menționată o suprafață a actualei camere de zi B de 9,3 mp, așadar o suprafață mai mică decât cea actuală, ceea ce înseamnă că această încăpere a fost modificată.
În ceea ce privește structura inițială a acestei încăperi, despre care reclamanții afirmă că ar fi fost o magazie de lemn, în concluziile scrise identificând-o cu cerdacul de scândură menționat în ordonanța de adjudecare nr. 1115/1950 și apoi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1086/414/26.11.1955, instanța învederează că atât în ordonanța de adjudecare, cât și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1086/414/26.11.1955 se face referire la un imobil construcție compus din cinci camere, două bucătării, o cămară, un cerdac de scândură, o magazie de scândură și o magazie de cărămidă. Cele două bucătării, cămara și magazia sunt clar identificate ca atare în planul de situație întocmit la data de 28.02.1957(f.247, 248), în vreme ce actuala cameră de zi B, identificată pe acest plan cu nr. 5, poate fi ori a cincia încăpere, ori magazia de cărămidă la care se face referire în contract. În ipoteza în care încăperea nr. 5 ar fi avut destinația de magazie, aceasta a fost magazie de cărămidă, având în vedere faptul că face corp comun cu construcția de cărămidă, având deschidere spre trei camere din imobil. De altfel, în nota ce apare pe acest plan de situație se menționează că doar cotețul de păsări și WC-ul sunt din scândură, atenansele (anexele, identificate în contract ca fiind cele două magazii) fiind din cărămidă. Considerând conținutul contractului, care face referire la o magazie de cărămidă și una de scândură, ca fiind conform realității, apare firesc ca magazia lângă care se află cotețul de păsări (construit din scândură), și care nu face corp comun cu restul imobilului construcție, să fie de scândură. De asemenea, cei doi martori propuși de pârâtă au relatat instanței că actuala cameră de zi B exista încă din anii 1970, fiind din cărămidă.
Instanța va înlătura susținerea reclamanților potrivit căreia această cameră ar fi rezultat din transformarea cerdacului de scândură, întrucât cerdacul nu poate fi confundat cu o încăpere, pentru a apărea pe planul de situație, și este un element de construcție deschis, în timp ce pe planul de situație în discuție încăperea nr. 5 apare ca fiind închisă. De asemenea, dacă încăperea nr. 5 ar fi considerată cerdac nu ar mai rezulta numărul de încăperi menționate în contract, fiind imposibil ca în planul de situație să fie reprezentat un cerdac de scândură și să nu fie reprezentată o încăpere din locuință. În consecință, instanța va constata că actuala cameră de zi B a existat de la început ca o construcție de cărămidă.
Diferența de suprafață a acestei încăperi între momentul dobândirii, de către autorii pârâtei, a dreptului de proprietate asupra construcției, și momentul de față, se explică prin aceea că s-au adus modificări acestei încăperi, modificări pentru care era necesară autorizație de construire. Depozițiile martorilor cu privire la realizarea acestor modificări sunt contradictorii; martorul propus de reclamanți a relatat că ele s-ar fi realizat în vara anului 2010, în vreme ce martorii propuși de pârâtă au afirmat că de la începutul anilor 1970, de când cunosc situația construcției în discuție, nu s-au adus modificări acestei construcții. Având în vedere că instanța a constatat anterior că actuala cameră de zi B a existat de la început ca o construcție de cărămidă, și nu ca o construcție de lemn, așa cum a relatat martorul propus de reclamanți, instanța va aprecia că modificările de suprafață aduse acestei încăperi s-au realizat în intervalul 1957-1970.
Oricum, chiar dacă aceste modificări s-ar fi realizat în anul 2010, așa cum susțin reclamanții, instanța ar putea dispune desființarea construcției realizate fără autorizație de construire doar în condițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, așadar în situația în care proprietarul construcției a fost sancționat contravențional și i s-a impus, prin procesul-verbal de contravenție, și obligația de a desființa construcția dacă nu a intrat în legalitate în termenul acordat în acest scop; or, în speță, pârâta nu a fost sancționată contravențional pentru modificarea casei sale în lipsa sau cu nerespectarea autorizației de construire, astfel că nu se pune problema sesizării instanței în acest sens de către organul abilitat să aplice sancțiunea contravențională. În lipsa unei sesizări în condițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 instanța ar putea să dispună desființarea construcției transformate în lipsa unei autorizații de construire, doar dacă se dovedește că existența acestei construcții ar produce un prejudiciu actual reclamanților. Or, existența în continuare a lucrărilor executate de pârâtă nu continuă să producă prejudicii reclamanților, care să poată fi înlăturate prin desființarea lucrărilor executate nelegal. Mai mult, desființarea acestor lucrări ar fi de natură să producă noi prejudicii reclamanților. În consecință, va fi respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtei la desființarea lucrărilor de construire realizate în lipsa autorizației de construire.
Reclamanții susțin că pârâta ar fi desființat un zid din podul casei lor, care ar fi fost proprietatea lor exclusivă, fapt contestat de pârâtă. Se constată că d-l expert Blumfeld a confirmat faptul că respectivul zid ar fi fost desființat, pentru a se putea monta tălpile inferioare ale șarpantei, la fel ca și d-na expert consultant Ruginosu M., în cuprinsul raportului de expertiză inițial. Totuși, ulterior, în cuprinsul răspunsului la obiecțiunile formulate de părți, d-na expert Ruginosu a afirmat că nu ar fi fost demolat nici un zid din podul casei reclamanților. Analizând planșele foto depuse la dosar instanța constată că în podul casei reclamanților, în zona despărțitoare a construcțiilor proprietatea părților se observă un șir de cărămizi ce pare a fi urma unui zid. De asemenea, la capătul acestui șir de cărămizi se constată existența unui rest de zid (f.130 plan îndepărtat, fila 221, 251), singura explicație a existenței acestei porțiuni de zid fiind aceea că ea se afla în continuarea unui zid ce a fost distrus. De altfel, acest zid continuă și pe latura exterioară a casei reclamanților. Faptul desființării zidului din podul reclamanților a fost confirmat și de martorul propus de reclamanți, P. M.. În consecință, instanța va constata că pârâta a procedat la desființarea aticului de cărămidă din podul casei reclamanților.
În ceea ce privește caracterul acestui zid, de zid comun sau zid proprietatea reclamanților, instanța învederează că un zid ce delimitează două construcții poate fi considerat proprietate comună doar pe porțiunea ce face parte efectiv din ambele construcții. Or, porțiunea de zid desființată de pârâtă folosea doar reclamanților, fiind amplasată în podul casei acestora, prezentând continuitate la nivelul podului doar deasupra locuinței reclamanților, astfel cum rezultă din fotografiile de la fila 251. În imaginea de sus de la fila 251 de observă că un zid spre exterior există și în podul casei pârâtei, dar acesta este construit din cărămidă nouă, semn că nu exista și în trecutul mai îndepărtat un astfel de zid spre exterior. Prin demolarea zidului din podul casei, fără acordul proprietarilor lui, s-a produs reclamanților un prejudiciu constând în contravaloarea respectivei porțiuni de zid, evaluată de d-l expert Blumfeld la valoarea de 550 lei. În consecință, în baza art. 998 C.civ din 1864 (aplicabil speței potrivit art. 3 și 103 din Legea nr. 71/2011), instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamaților suma de 550 lei, cu titlu de contravaloare a zidului desființat, din podul casei.
În ceea ce privește celelalte prejudicii despre care reclamanții afirmă că le-ar fi fost aduse prin lucrările realizate de pârâtă, se constată că prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză atât expertul principal, cât și expertul consultant au indicat faptul că nu s-au constatat distrugeri, fisuri sau coșcoviri care să fie în legătură directă cu lucrările efectuate de pârâtă. Imobilul proprietatea reclamanților este foarte vechi, nu a fost consolidat niciodată, astfel încât existența unor fisuri este firească, fără a se putea stabili o legătură de cauzalitate clară între apariția acestora și lucrările efectuate de reclamantă. Experții au indicat faptul că demolarea a 4 m de atic și amplasarea pe aceeași zonă a tălpilor inferioare ale șarpantei nu a fost de natură a afecta locuința reclamanților întrucât prin demolarea aticului s-a micșorat sarcina pe peretele despărțitor, fiind astfel compensat plusul de sarcină care a apărut prin sprijinirea tălpilor inferioare ale șarpantei nou construite. În consecință, nu este justificată recomandarea d-lui expert Blumfeld de a fi obligată pârâta la repararea fisurilor apărute pe spațiul fostei uși dintre actuala bucătărie A și camera de zi B.
De asemenea, d-l expert Blumfeld nu a indicat vreo explicație pentru existența găurii de 3 cm de pe peretele despărțitor al celor două proprietăți, din bucătăria A, afirmând că ar putea proveni de la o țeavă de încălzire centrală debranșată, așa cum explică d-na expert Ruginosu. Având în vedere că nu s-a putut stabili o corespondență a acestei țevi în locuința pârâtei și nu s-a probat că gaura respectivă ar fi consecința lucrărilor realizate de pârâtă, deși, dacă ar fi fost astfel, experții în construcții ar fi trebuit să găsească o explicație a existenței găurii respective ca urmare a acestor lucrări, instanța constată că nu se poate considera că pârâta are vreo culpă pentru existența acestei găuri în locuința reclamanților.
În ceea ce privește petele de pe tavanul bucătăriei, d-l expert Blumfeld apreciază că acestea ar fi putut apărea ca urmare a faptului că îmbinarea între acoperișul nou, montat de pârâtă, și cel vechi, aflat deasupra casei reclamanților, nu a fost corect realizată, permițând infiltrarea apei în podul casei. Cu toate acestea, din planșele foto depuse la dosar (f.175, 176, 221) se poate observa că zona de îmbinare a vechiului acoperiș cu cel nou se situează deasupra părții din imobil proprietatea pârâtei, astfel că eventualele infiltrații de apă ar fi trebuit să afecteze în primul rând construcția pârâtei. De asemenea, eventualele nereguli la îmbinarea celor două suprafețe de acoperiș nu ar fi trebuit, în mod normal, să ducă la pătrunderea apei în podul casei, având în vedere panta destul de accentuată a acoperișului și faptul că acoperișul nou a fost petrecut pe sub cel vechi, astfel încât apa de ploaie ar trebui să se scurgă, datorită pantei acoperișului, de pe acoperișul vechi pe cel nou și apoi pe terenul proprietatea pârâtei. Singura imagine care indică o îmbinare defectuoasă a celor două soluții de acoperiș este cea de la filele 253, 254, cu toate că potrivit depoziției martorului propus de reclamanți, P. M., în vara anului 2010 reclamantul a reparat defecțiunile ce existau la îmbinarea celor două acoperișuri, astfel că până în prezent nu au mai avut loc infiltrații de apă prin acoperiș. În consecință, defecțiunea de la îmbinarea acoperișului vizibilă în imaginea de la fila 253, 254, și care poate fi lesne remediată, nu a fost de natură a genera noi infiltrații de apă, ceea ce pune sub semnul întrebării existența vreunor infiltrații de apă în podul casei reclamanților ca urmare a efectuării transformărilor la acoperiș de către pârâtă. În consecință, instanța apreciază că nu există suficiente date pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru pretinsele infiltrații de apă în podul casei reclamanților, care datorită vechimii sale, este într-o stare precară independent de orice lucrări efectuate de pârâtă,.
D-l expert Blumfeld a indicat ca fiind necesară refacerea îmbinării în pod a căpriorilor vechii șarpante cu șarpanta nouă, lucrare evaluată la 1350 lei. Necesitatea efectuării acestei lucrări rezultă din planșele foto depuse la dosar, din care reiese că nu mai beneficiază de același sprijin căpriorii vechii șarpante (care sunt intercalați între pilonii de susținere a noii șarpante), ca atunci când aceștia se sprijineau pe zidul de cărămidă din pod, ce a fost demolat. În consecință, în baza art. 998 C.civ din 1864 (aplicabil speței potrivit art. 3 și 103 din Legea nr. 71/2011), instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamaților suma de 1350 lei, cu titlu de cost al lucrărilor de refacere a îmbinării căpriorilor vechii șarpante cu șarpanta nouă, părțile neindicând date obiective care să permită să se constate că această evaluare a d-lui expert ar fi fost eronată.
Întrucât pârâta a căzut parțial în pretenții va fi obligată, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, să plătească reclamanților suma de 2336 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat (1000 lei), taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (166 lei) calculate raportat la valoarea admisă a pretențiilor reclamanților, și 1170 lei onorariu expert. Deși onorariul de avocat achitat de reclamanți a fost mai mare (1500 lei) decât cel acordat, instanța a limitat acordarea acestor cheltuieli de judecată ținând cont de faptul că pretențiile reclamanților au fost admise doar în parte. Întrucât pârâta a căzut în pretenții va fi respinsă cererea sa de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Părțile au declarat apel împotriva hotărârii pronunțată de judecătorie.
Reclamanții au formulat critici cu privire la capetele de cerere respinse: desființarea lucrărilor de construcții fiind aplicată greșit legea, când a apreciat că nu poate fi dispusă în absența autorizației emise conform Legii nr. 50/1991, perioada stabilită ca fiind cea a efectuării lucrărilor de modificare a camerei nr. 5 este greșită, un zid proprietate exclusivă a fost transformat în zid comun fără despăgubirea reclamanților cu jumătate din valoarea acestuia, pârâții datorează despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin îmbinarea defectuoasă a lucrărilor de îmbinare a acoperișului la camera de zi B cu acoperișul de la bucătăria A și se contestă valoarea lucrărilor de reparație a prejudiciului, ce este de 11.079 lei conform devizului întocmit de constructorul autorizat L. C..
În apelul declarat, pârâta B. E. a formulat critici cu privire la greșit obligare la plata contravalorii zidului desființat ce s-a situat pe proprietatea B. și nu a reclamanților. Lucrările executate erau de reparații și nu de construire, nefiind necesară autorizație.
Instanța de apel a dispus administrarea probei cu înscrisuri și noi lucrări de expertize în construcții.
Tribunalul Iași, Secția I civilă, prin decizia nr. 668 din 14 mai 2015 a respins cererea de recuzare a expertului Ș. I..
A respins obiecțiunile la expertiză formulate de apelanții P. G. și P. G..
A admis apelul formulat de reclamanții apelanți P. G. și P. G. precum și apelul formulat de apelantul intimat B. E. împotriva sentinței civile nr. 6419/22.04.2013 a Judecătoriei Iași pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat-o pe pârâta B. E. să plătească reclamanților suma de 550 lei cu titlu de contravaloare a zidului desființat din podul casei și suma de 600 lei cu titlu de cost al lucrărilor de refacere a îmbinării căpriorilor vechii șarpante cu șarpanta nouă.
A obligat-o pe pârâta B. E. să plătească reclamanților suma de 750 lei cu titlu de daune pentru prejudiciul produs prin infiltrațiile de apă în bucătărie ca urmare a îmbinării incorecte a șarpantei vechi cu șarpanta nouă.
A respins celelalte capete de cerere principale ale acțiunii reclamanților.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
A compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel de părți.
A obligat apelanții-reclamanți P. G. și P. G. la plata către expertul Ș. I. a sumei de 100 lei cu titlu de diferență onorariu expert.
A obligat-o apelanta-pârâtă B. E. la plata către expertul Ș. I. a sumei de 600 lei cu titlu de diferență onorariu expert.
Tribunalul a constatat că nu sunt dovedite situațiile de incompatibilitate pentru expertul recuzat, că expertul a răspund complet și edificator la toate obiectivele stabilite.
În limita motivelor de apel cu care a fost investit tribunalul admite apelurile și schimbă în parte sentința cu următoarea motivare:
prima instanță a respins cererea reclamanților de desființare a camerei de locuit de zi B, reținând în mod corect existența unui dubiu cu privire la perioada în care aceasta a fost modificată sub aspectul suprafeței, fiind incert că aceste modificări fără autorizație ar fi fost efectuate în anul 2010 de pârâtă, ci mai degrabă în perioada 1957-1970.
Corect este și argumentul instanței legat de condiționarea demolării construcției de o sancțiune contravențională anterioară și o măsură complementară corespunzătoare. C. demolarea construcției ridicate fără autorizație privește exclusiv raportul dintre autoritățile administrative-edilitare și constructor, față de care vecinul este un terț. Simpla nedeținere a autorizației de construire nu este suficientă pentru ca vecinul (terț față de raportul urbanistic dintre autoritatea locală și constructor) să poată solicita demolarea construcției, ci este condiționată de producerea unui prejudiciu. Or în cauza de față nu s-a dovedit nici un prejudiciu cauzat reclamanților prin simpla mărire a camerei de la 9 mp la 12 mp, prejudiciile pretinse derivând din celelalte lucrări.
În mod corect au fost definite prin ambele rapoarte de expertiză lucrările efectuate de pârâtă drept lucrări de reparație ce nu necesită autorizație de construcție potrivit art. 11 lit. a din Legea nr. 50/1991, astfel încât nu se impune desființarea lor. Așa cum a arătat expertul forma șarpantei nu a fost modificată, iar materialul din care a fost executat noul acoperiș a fost tot tabla dar de o calitate superioară.
În mod corect de asemenea prima instanță a reținut existența anterioară în podul casei reclamanților a unui zid de susținere a acoperișului, zid ale căruia urme pot fi observate în fotografiile depuse și despre a căruia existență a făcut vorbire și martorul P. M. și care a fost recunoscut în primă instanță și de expertul consultant al pârâtei (fila 97 dosar fond ..,,aticul a fost demolat pe acea zonă deoarece nu exista altă posibilitate ca pârâtele să înlocuiască cele 9 grinzi putrede de la acoperișul camerei de zi B).. Nu este relevant faptul că un astfel de zid nu ar fi necesar, întrucât prima instanță în mod corect a obligat pârâta doar la plata contravalorii cărămizilor pe porțiunea demolată iar nu la plata uni prejudiciu cauzat prin demolare. În mod corect prima instanță a dedus existența anterioară a zidului pornind de la prezumții simple, respectiv urmele vizibile ale zidului, scopul lui (susținere acoperiș și delimitare construcții, ceea ce înseamnă că zidul trebuie să fi fost mai înalt până la acoperiș) cât și motivul demolării lui (necesitatea amplasării tălpilor inferioare ale șarpantei chiar în imediata apropiere a zidului ). Faptul că zidul a fost demolat doar în zona în care au fost amplasate tălpile șarpantei îndreptățește instanța să aprecieze că acest zid a fost demolat de pârâtă cu ocazia refacerii acoperișului. În nici un moment pârâta nu a emis pretenții asupra acestui zid, recunoscând implicit că nu participat în nici un fel la ridicarea sa.
În mod corect prima instanță a reținut potrivit expertizei Bumenfeld efectuată în primă instanță (și contrar expertizei efectuate în faza apelului) că îmbinarea căpriorilor vechii șarpante cu căpriorii noii șarpante este defectuoasă și că determină infiltrații ale apei, impunându-se refacerea acestei îmbinări. În apel expertul Ș. susține, fără a argumenta însă, că ,,prin aducerea acoperișului în zona proprietății pârâtei la forma actuală, logic nu se puteau crea prejudicii vecinului’ și că ,,petele de pe tavanul camerei A3, anexa 2 pot avea diferite cauze, de la infiltrații prin tabla zincată suficient de corodată a imobilului până la condens dacă avem în vedere că respectiva cameră are destinația de bucătărie, dar în nici un caz nu se datorează faptului că a fost reparat acoperișul în zona de proprietate a pârâtei’’. De asemenea expertul Ț. a concluzionat că ,,acuzația adusă pârâtei de reclamanți că prin înlocuirea învelitorii de la proprietatea acesteia s-au produs infiltrații de apă este nefondată. Aceasta deoarece în această zonă panta acoperișului este spre zona locuită de pârâtă, învelitoarea acoperișului reclamanților este suprapusă (aproximativ 20 cm) peste învelitoarea nouă a acoperișului pârâtei, zona de suprapunere fiind în exclusivitate pe proprietatea pârâtei’’. Acest argument însă, reținut și de prima instanță, nu este convingător întrucât chiar dacă zona de suprapunere a celor două învelitori este situată deasupra proprietății pârâtei cu 20 cm, acest lucru nu este suficient pentru a împiedica apa să se prelingă și să se scurgă spre proprietatea reclamantei. Însuși expertul consultant al pârâtei la fila 97 dosar fond recunoaște că ,,infiltrații de apă este posibil să se producă și în prezent după definitivarea învelitorii acoperișului datorită unor lucrări necorespunzătoare de racordare a tablei noi de la acoperișul pârâtelor cu tabla veche de la acoperișul reclamanților’’.
În consecință instanța de apel va reține că motivul infiltrațiilor de apă în bucătăria reclamanților se datorează în primul rând unei defectuoase îmbinări a acelor două învelitori, costul unei refaceri corecte a acesteia ridicându-se potrivit expertizei efectuate în primă instanță la suma de 600 lei, așa cum rezultă din fila 88 dosar fond, pct. II. 1 pct. 1 din raportul de expertiză. Instanța va avea în vedere costul estimat de către expertul autorizat desemnat de instanță Blumenfeld iar nu devizul prezentat de reclamanți și întocmit de o persoană care nu are calitatea de expert și implicit nici garanții de imparțialitate .
În consecință instanța va obliga pârâta la plata costului acestei operațiuni de refacere dar totodată și la suma de 750 lei cu titlu de daune reprezentând costul refacerii pereților din bucătărie afectați de infiltrații datorită îmbinării eronate a celor două învelitori.
Prima instanță a obligat pârâta la plata sumei de 1350 lei cu titlu de cost al refacerii îmbinării în pod a căpriorilor vechii șarpante cu șarpanta nouă, reținând potrivit expertizei din primă instanță că ,,nu mai beneficiază de același sprijin căpriorii vechii șarpante (care sunt intercalați între pilonii de susținere a noii șarpante), ca atunci când aceștia se sprijineau pe zidul de cărămidă din pod, ce a fost demolat’’. Potrivit expertizei Ș. însă ,,rezemarea popilor nu afectează în nici un fel rezistența și stabilitatea casei și nici siguranța în exploatare’’, noua soluție neprejudiciind în nici un fel pe reclamanți. Pilonii existenți au fost înlocuiți cu alții noi, tălpi inferioare și grinzi superioare noi. Pentru aceste motive instanța de apel apreciază că se impune refacerea îmbinării căpriorilor, soluția dată de prima instanță cu privire la această chestiune urmând a fi respinsă.
În concluzie instanța de apel va schimba sentința doar sub aspectul obligării pârâtei la plata costului refacerii îmbinării învelitorilor, și sub aspectul înlăturării obligării pârâtei de refacere a îmbinării căpriorilor vechii șarpante cu șarpanta nouă.
Contrar susținerilor apelantei-pârâte, aceasta a fost obligată în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată doar proporțional cu pretențiile admise reclamanților, și chiar cu reducerea onorariul apărătorului acestora din urmă, avându-se așadar în vedere admiterea doar în parte a cererii de chemare în judecată.
Admițând cele două apeluri instanța de apel va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel, obligând totodată părțile însă la plata diferențelor onorariului expertului Ș. I. care nu au fost achitate.
Părțile au declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași, fiind formulate următoarele critici:
Reclamanții au încadrat motivele în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:
- aplicarea greșită a legii în soluționarea cererii de recuzare a expertului Ș. I. formulată la 31.03.2015 (art. 204 alin.1, art. 27 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă). În dezvoltarea motivului de recurs se susține că expertul și-a spus părerea cu privire la pricină și soluție, a exprimat evident sentimentele de ostilitate față de recurenți prin comentariile asupra obiectivelor expertizei și solicitărilor acestora, a aprecierilor asupra rapoartelor de expertiză efectuate și persoana experților tehnici ce le-au efectuat, a raporturilor cu părțile în proces. Se solicită urmare a admiterii recursului pe acest motiv, trimiterea cauzei pentru rejudecare și refacerea raportului de expertiză tehnică în construcții de alt expert; art. 44 alin. 7 din Constituție;
- încălcarea art. 594 și 599 cod civil vechi (art. 603, art. 630 Noul Cod civil) în darea soluției de desființare a lucrărilor realizate de pârâtă – desființarea camerei de zi B și a Legii nr. 50/1991, invocate de reclamanți pentru a evidenția caracterul ilicit și reaua-credință a intimatei. Se susține că dispozițiile legale invocate impun vecinului să nu depășească inconvenientele normale generate de vecinătate. Lucrările efectuate în vara anului 2010 de pârâtă constituie evident o imixtiune de elemente materiale noi în fondul vecinului, transformând zidul vecinului în zid comun fără consimțământul acestuia.
Recurenții analizează și interpretează probele administrate cu înscrisuri și declarațiile martorilor, arătând că respingerea capetelor nr. 1 și 2 din cerere este nelegală, fiind dovedit prin materialul probator că intimata este în culpă în ceea ce privește efectuarea lucrărilor în mod defectuos, fără autorizație de construcție și fără acordul lor prealabil în calitate de vecini afectați direct.
Recurenții încadrează și invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă sub aspectul identificării și evaluării prejudiciului ce li s-a cauzat de intimată prin efectuarea lucrărilor, fiind administrată proba cu trei expertize, menținute de instanțe fiind două, ce conțin opinii total diferite față de lucrările efectuate în anul 2010 de pârâtă.
Pârâta-recurentă B. E. a încadrat motivele în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, formulând următoarele critici:
- argumentele instanței și probatoriile la care face trimitere nu puteau fi reținute, fiind neîntemeiate și nejustificate, fiind obligată nejustificat la plata sumelor acordate reclamanților;
- instanța a încălcat dispozițiile legale referitoare la dreptul său de proprietate și normele speciale aplicabile în construcții.
Punctual, în dezvoltarea motivelor de recurs sunt analizate și interpretate probele administrate pentru fiecare lucrare și se solicită înlăturarea obligării la plata sumei de 550 lei cu titlu de contravaloare a unui pretins zid desființat în podul casei, nefiind probată demolarea zidului (expertul Blumenfeld menționând că nu există valoare de demolare); nu s-au făcut modificări – Legea nr. 50/1991 nu a fost încălcată, iar încăperea contestată de reclamanți există din vechimea imobilului; suma de 600 lei acordată pentru refacerea structurii șarpantei, a refacerii îmbinării căpriorilor nu este datorată, fiind stabilită de expertul Blumenfeld arbitrariu și fără argumente legale, fiind contestat și devizul întocmit de L. C. pentru reparații proprietate privată; pretinsele infiltrații evaluate la 750 lei cu titlu de daune pentru infiltrațiile de apă din bucătărie ca urmare a îmbinării incorecte a șarpantei vechi cu cea nouă nu-i sunt imputabile, infiltrațiile se datorează unor găuri existente în învelitoarea acoperișului reclamanților. Se susține așa cum au arătat și experții că infiltrațiile de apă nu se datorează reparațiilor ce le-a efectuat, cu atât mai mult cu cât suprapunerea de 0,5 m și panta acoperișului se face pe proprietatea sa și îi aparține, producerea prejudiciului fiind imposibilă.
Prin întâmpinare, B. E. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, ca inadmisibil, criticile formulate privesc netemeinicia hotărârii și nu sunt întemeiate.
Reclamanții P. G. și P. G., prin întâmpinare, solicită respingerea recursului declarat de pârâtă ca neîntemeiat, criticile formulate, încadrate în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă nu au suport, nu s-a indicat în concret ce dispoziții legale s-au încălcat și care sunt textele de lege pretins încălcate sau aplicate greșit. Răspunderea invocată pentru pârâtă este delictuală, fiind dovedite condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași, la data de 02.12.2011, reclamanții au investit instanța, solicitând obligarea pârâtelor (B. M. a decedat în cursul procesului, având ca moștenitor pe B. E.):
1. să desființeze și să ridice construcția reprezentând cameră de locuit edificată cu rea-credință în continuarea case proprietatea reclamanților, iar în cazul imposibilității desființării construcției realizate nelegal, obligarea pârâtelor la plata contravalorii prejudiciului produs;
2. să desființeze și să ridice construcțiile edificate de pârâte ce îi afectează direct proprietatea, ori în cazul imposibilității ridicării să fie obligate pârâtele la plata contravalorii prejudiciului produs în prezent și în viitor, în măsura posibilității evaluării acestuia din urmă;
3. la plata sumei de 8.000 lei evaluată provizoriu, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul suferit, constând în: distrugeri efective provocate pereților podului și acoperișului imobilului, proprietatea reclamanților; demolarea unui zid de 272 cărămizi proprietatea exclusivă a reclamanților.
4. acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că pârâtele cu care sunt vecini au executat lucrări de extindere la imobilul proprietatea lor, nelegal, fără autorizați, menționate în cerere, cauzându-le prejudicii. Fapta este indicată ca fiind comisă în primăvara anului 2010.
În drept, reclamanții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 și 3 lit. a din Legea nr. 50/1991, art. 610 Cod civil de la 1864, art. 2 anexa la Ordinul nr. 536/1997, art. 44 alin. 7 Constituția României, art. 598-599 Cod civil, art. 998-999 Cod civil, dispozițiile Legii nr. 287/2009 – Noul Cod civil, art. 603, art. 653, art. 630, art. 1349, art. 1357, art. 1382, art. 1385, art. 1386.
Legea aplicabilă.
În raport de data învestirii instanței, judecata cererii are loc conform Codului de procedură civilă de la 1865. În motivarea în fapt a cererii se indică faptul cauzator de prejudicii – primăvara anului 2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 – Noul Cod civil și a art. 3 din Legea nr. 71/2011, care prevede „actele și faptele juridice, încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Normele de drept material incidente nu pot fi decât cele ale Codului civil de la 1864, reclamanții precizând și în calea de atac, prin întâmpinare, că forma de răspundere pentru pârâți cerută a-i fi stabilită și acordate daunele este delictuală (art. 998-999 Cod civil).
Astfel fiind, reclamanților le revine obligația de a-și proba cererea, a condițiilor cerute de lege în stabilirea răspunderii pârâților: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Normele de drept material ce reglementează raporturile de vecinătate invocate în cerere, ce au continuat și sub imperiul Legii nr. 287/2009, impun anumite reguli de conduită proprietarilor imobilelor, ce în cazul încălcării dau naștere la acțiunea în despăgubire.
Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii tribunalului are corespondent în probele administrate, a căror suplimentare s-a dispus prin înscrisuri și noi lucrări de expertiză în calea de atac a apelului, ce este devolutivă.
În limitele învestirii prin declarațiile de apel, instanța de control judiciar conform art. 295 Cod procedură civilă a verificat stabilirea situație de fapt și aplicarea legii de prima instanță.
În calea de atac a recursului, casarea sau modificarea hotărârii se poate cere pentru motive de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, conform art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Curtea reține că expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs din declarații permite încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Criticile formulate de reclamanții P. G. și P. G. nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Codul de procedură civilă, în Secțiunea administrarea dovezilor, reglementează proba cu expertiză (art. 201-214) ce este admisibilă când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști. Conform art. 204 alin. 1 Cod procedură civilă, experții se pot recuza pentru aceleași motive ca și judecătorii, fiind incident art. 27 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Recurenții invocă încălcarea art. 27 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă ce prevăd:
„pct. 7 – dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;”
„pct. 9 – dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv”.
Sarcina probei în a dovedi cazurile de recuzare a expertului, în speță, revin părții care a formulat cererea.
Tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale citate atunci când a constatat că motivele invocate în cererea de recuzare nu sunt întemeiate. Expertul s-a desemnat aleatoriu, prin încheierea din 25.11.2014, prin sistemul informatic, fiind desemnat și expert consultant pentru pârâtă.
Astfel, nu s-a invocat și probat existența unui grad de rudenie, iar pretinsa „vrăjmășie”, conflictul de interese, trebuie concretizat și de o anumită gravitate între expert și partea care l-a recuzat.
Faptul că în redactarea lucrării, expertul și-a spus punctul de vedere cu privire la celelalte expertize efectuate în cauză, concluziile fiind diferite, nu se poate reține, în sensul pct. 7 art. 27 Cod procedură civilă, că și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.
Judecătorul are competența exclusivă de a hotărî cu privire la pricina ce se judecă ori a reține dintre expertizele tehnice efectuate pe aceea care a lămurit împrejurările de fapt pentru care a dispus administrarea probei. Faptul că concluziile expertului din Raportul de expertiză nu sunt în concordanță cu apărările și susținerile părții nu probează motivele de recuzare invocate, fiind doar răspunsuri la obiectivele lucrării stabilite de instanțele de judecată, pe care instanța – în ansamblul probator administrat le poate însuși în tot ori în parte sau nu.
Pe fondul pricinii, critica vizează respingerea cererii prin care s-a cerut demolarea lucrărilor efectuate la imobil de pârâtă, prin care reclamanții se consideră prejudiciați.
Redactată conform art. 261 Cod procedură civilă, hotărârea dată de tribunal cuprinde considerentele în fapt și drept ce au format convingerea instanței în darea soluției, cât și cele pentru care s-au primit ori înlăturat apărările părților.
Dispozițiile art. 594 și art. 599 Cod civil de la 1864, pretins de reclamanții-recurenți ca fiind aplicate greșit de tribunal, reglementează drepturile coproprietarilor de a zidi contra unui zid comun, de a găuri zidul comun, de a alătura sau sprijini o lucrare, fără a avea consimțământul vecinului. Demolarea se poate dispune numai atunci când lucrarea executată nu vatămă drepturile celuilalt, face parte din categoria celor enunțate în art. 594, nu însă când sunt lucrări de întreținere utile, în coproprietate părți comune sau forțată, pentru care nu s-a probat cert data executării, de cine ori care trebuie efectuate de coproprietari.
Astfel fiind, tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale incidente când a respins cererea de demolare.
Împrejurarea că imobilul a fost inițial o unică proprietate, edificată în 1925, îi conferă regimul juridic de condominiu, părțile proprietari având în comun anumite zone, pentru care au și drepturi și obligații.
Se are în vedere temeiul de drept al acțiunii, fiind răspunderea civilă delictuală, reclamanților le revine sarcina în a proba că prin lucrările efectuate de reclamantă sunt prejudiciați, cât și legătura de cauzalitate, pentru a fi incident art. 998 Cod civil, ceea ce s-a dovedit pentru celelalte capete de cerere admise.
De necontestat că interpretarea probelor, forța probantă acordată unuia sau altuia din mijloacele de probă constituie o chestiune de fapt și nu de nelegalitate a hotărârii în sensul art. 304 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar, în recurs, va dispune modificarea hotărârii atacate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Curtea constată că instanțele, în fazele procesuale anterioare, în primă instanță, în limitele învestirii și în calea de atac a apelului, a criticilor formulate au admis în parte acțiunea.
Temeiul de drept există, fiind acela din cererea de chemare în judecată și pe care s-a soluționat pricina.
Sintagma „dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, în speță nu poate desemna decât cazul în care nu ar fi îndeplinit condițiile cerute de art. 998 Cod civil, nu însă și cele privind cuantificarea prejudiciului, a interpretării probelor, situație în care nu se află părțile. Efectuarea în mod defectuos a lucrărilor cu prejudicierea reclamanților justifică obligarea pârâtei la plată.
Curtea, pentru considerentele expuse, urmează a respinge recursul declarat de reclamanți ca neîntemeiat.
Recursul declarat de pârâta B. E.. Curtea pentru motivele deja expuse reține că nu pot fi supuse controlului judiciar în această fază procesuală, criticile privind analiza și interpretarea probelor ce vizează temeinicia hotărârii.
În conformitate cu art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în care pârâta a încadrat motivele de recurs, modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de apel, conform art. 295 Cod procedură civilă, trebuie să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță.
Tribunalul, în speță, dat fiind caracterul devolutiv al apelului a dispus completarea probatoriului, stabilind situația de fapt și a aplicat legea la ceea ce s-a dovedit, normele de drept material și procesual nefiind încălcate.
În speță, pârâta are obligația ca prin exercitarea atributelor dreptului său de proprietate să nu aducă atingere proprietății vecinilor prin executarea de lucrări de construcții, oricare ar fi destinația acestora, de extindere sau de întreținere.
Curtea constată că decizia dată de tribunal cuprinde considerentele pentru care a dat soluția și s-a stabilit răspunderea pentru pârâtă, motivele fiind la obiect, în limitele investirii și necontradictorii.
Dreptul de proprietate nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege în modalitatea expres stabilită pentru cei ce au calitatea de vecini, atât în ce privește zidul comun, părțile în coproprietate forțată sau comună a imobilelor, ce au format inițial sau nu o singură proprietate.
Legea stabilește conduite vecinilor în exercitarea drepturilor și obligațiilor pentru a se asigura folosința normală și fără a cauza prejudicii, cât și răspunderea dacă se produc, într-o astfel de situație fiind și pârâta.
În administrarea probelor și însușirea concluziilor expertizelor tehnice, tribunalul nu a încălcat drepturile procesuale ale părții, motivând primirea sau înlăturarea unor mijloace de probă, devizul întocmit de L. C. nefiind reținut.
În ansamblul probator administrat, părerea cerută specialiștilor solicitată conform art. 201 Cod procedură civilă, nu are forță probantă absolută, fiind solicitată pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.
Instanța de judecată este aceea care stabilește situația de fapt, dacă și în ce măsură, în speță, reclamanții sunt prejudiciați și s-a născut pentru pârâtă obligația de a-i despăgubi.
În consecință, tribunalul, pe baza probatoriului administrat, corect a reținut îndeplinite condițiile răspunderii în limitele în care a admis în parte acțiunea.
Analiza și interpretarea probelor, cuantificarea fiecărei lucrări, excede controlului de legalitate al Curții, vizând stabilirea situației de fapt și deci a temeiniciei hotărârii, art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000 (pct. 111 și 112 art. I.
În consecință, conform art. 312 Cod procedură civilă, recursurile declarate se resping ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurenții intimați P. G. și P. G. și de intimata recurentă B. E. împotriva deciziei civile nr. 668/14 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2015.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, V. O. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: CSV
Tehnoredactat: PAM
2 exemplare/22.12.2015
Tribunalul Iași: M. D.
M. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 682/2015. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 400/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
