Obligaţie de a face. Decizia nr. 1391/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1391/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-09-2012 în dosarul nr. 1391/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1391/2012
Ședința publică de la 28 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier I. P.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect obligația de face privind recursul formulat de către A. Ș. împotriva deciziei civile nr. 375 din 1.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind C. C. de F. F. Șipote și C. Județeană Iași de F. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. Anatole pentru recurentul A. Ș., lipsă fiind acesta din urmă și reprezentanții intimatelor C. C. de F. F. Șipote și C. Județeană Iași de F. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen și motivat, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct.7 Cod procedură civilă
Avocat C. Anatole pentru recurentul A. Ș. solicită acordarea unui termen scurt deoarece a făcut demersuri Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a-i trimite înscrisurile referitoare la titlul de proprietate.
Instanța, raportat la soluția pronunțată de instanța de apel și motivele de recurs, respinge cererea de acordare termen formulată de către recurentul A. Ș. prin apărător, întrucât înscrisurile nu sunt necesare soluționării cauzei. Constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat C. Anatole pentru recurentul A. Ș. solicită admiterea recursului. Arată că îndreptarea de eroare materială nu trebuie făcută raportat la adeverințele de proprietate emise. Acestea au fost emise în anul 1991, iar acțiunea a fost introdusă în anul 2003. Consideră că era clar că solicitarea era formulată pentru diferența de teren și nu pentru terenul deja validat de C. Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991. Însă instanța s-a referit în hotărâre la acea adeverință de proprietate. Consideră că în dispozitiv trebuie să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără a se face referire la terenul deja validat. Precizează că recurentul deține suprafața de teren, dar nu i se poate elibera titlu de proprietate. Mai arată că părțile adverse din dosar nu fac opoziție la cererea lui.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2011 în dosarul nr._ 2000, reclamantul A. Ș. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale din sentința civilă nr. 572/29.05.2003 pronunțată de Judecătoria H. în sensul că instanța de fond în mod eronat nu a considerat că este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pe o suprafață de 7,00 ha.
Prin încheierea din 13 iulie 2011 Judecătoria H. a respins cererea reclamantului A. Ș. motivat de faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă și că se tinde la o modificare a fondului cauzei.
Reclamantul A. Ș. a declarat apel, soluționat prin decizia civilă nr. 375/ 1 iunie 2012 de către Tribunalul Iași – Secția I civilă în sensul respingerii acestuia și păstrării încheierii Judecătoriei H..
Tribunalul a reținut următoarele:
Petentul consideră că instanța de fond nu a înțeles că terenul solicitat de el nu este cuprins în adeverințele de proprietate, ci este vorba de un teren ce nu figura în rolul agricol, că suprafața totală pe care părinții săi au avut-o în proprietate a fost de peste 7 ha, iar ca urmare a erorii menționate nu i s-a emis nici până în prezent titlul de proprietate și suprafața validată și menționată în adeverința de proprietate i-a fost redusă nepermis de către pârâtele comisii de fond funciar care s-au raportat la hotărârea instanței ce a făcut trimitere la cele două adeverințe de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 572/29.05.2003 Judecătoria H. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul A. Ș. în contradictoriu cu pârâtele C. Cpomunală de F. F. Șipote și C. Județeană Iași de F. F., a obligat pârâtele la întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate și la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclșamantului asupra suprefețelor de 1 ha teren în tarlaua Pepinieră și de 2,75 ha teren în taralua B.-Bocita pe raza comunei Șipote, jud. Iași, conform adeverințelor de proprietate nr. 2716 din 09.08.1991 și rewspectiv nr. 1774 din 05.08.1991, emise de C. C. Șipote de aplicare a Legii nr. 18/1991 și a obligat Prefectul Județului Iași în calitate de Președinte al Comisieie Județene Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 la plata către reclamantulAmarandei Ș. a sumei de 100.000 lei(ROL) pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la eliberarea titlului de proprietate reclamantului, cu titlu de daune cominatorii.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel doar pârâta C. Județeană Iași pentru aplicarea Legii 18/1991, apel care a fost respins prin decizia civilă nr. 1682/30.10.2003 a Tribunalului Iași. Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de C. Județeană Iași de aplicarea a Legii 18/1991 Iași, recurs respins prin decizia civilă nr. 277/23.02.2005 a Curții de Apel Iași.
Pe calea prevăzută de dispozițiile art. 281 din codul de procedură civilă pot fi îndreptate dar erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
În speță, motivele invocate de apelantul reclamant nu se circumscriu efectiv unor erori materiale care pot fi soluționate printr-o încheiere de îndreptare a acestora, ci diferențele de suprafețe invocate de către A. Ș. rezultă din modul în care a fost analizată și soluționată cauza pe fondul ei.
Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, conform căruia nici o parte nu este îndreptățită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive și irevocabile, obligatorii și, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare și o nouă analiza a cauzei.
Calea prevăzută de art. 281 din Codul de procedură civilă a fost instituită pentru a îndrepta doar erori materiale sau omisiuni evidente și nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei, ea nu poate să constituie un apel deghizat.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat de reclamantul A. Ș. împotriva încheierii dată de Judecătoria H. în dosarul nr._ la data de 13.07.2011, încheiere pe care o va păstra.
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Iași reclamantul A. Ș. a declarat recurs invocând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct.4,7,8, 9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs reclamantul susține că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul că, deși menționează în cuprinsul deciziei toate prevederile legale ale art. 281 Co procedură civilă, se limitează la a analiza doar prevederile referitoare erorile materiale sau omisiunile evidente.
Instanța de fond a ignorat celelalte situații prevăzute de textul legal: calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale, echivalând (în cazul de față), cu o abrogare expresă acestor situații legale, ce reprezintă o parte a prevederilor textului menționat.
Ori o astfel de interpretare și de abordare este atribuită doar Curții Constituționale, atunci când constată aceste prevederi neconstituționale sau Parlamentului atunci când acesta, printr-un alt act normativ, dispune abrogarea acestor prevederi legale.
Este un fapt și un principiu de notorietate faptul că instanța de judecată, care are competența legală să judece cauzele cu care a fost investită în limitele dispozițiilor legale, ea nu poate nici adăuga la lege, nici scoate pasaje din lege.
Motivele deciziei sunt contradictorii, în sensul celor susținute mai sus, referitoare pe de o parte, la menționarea tuturor prevederilor legale ale art.281 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, la faptul că nu mai recunoaște cea mai mare parte din aceste prevederi legale și străine de natura pricinii, datorită faptului că natura și obiectul pricinii se referă la îndreptare erori materiale, iar instanța motivează decizia prin raportarea cauzei la judecata sa fond.
Instanța de recurs, a, interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Tot din argumentele expuse mai sus, reclamantul susține că instanța de apel, prin expunerea de motive, a interpretat greșit actul juridic (în cazul de față art.281 Cod procedură civilă), care constituie temeiul juridic al acțiunii, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pe de altă parte, a interpretat greșit și cererea de chemare în judecată, dându-i acesteia un alt înțeles decât cel din cuprinsul expres al ei, cuprins care este fără echivoc.
Astfel că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Dezvoltând acest motiv de recurs, prin raportare și la celelalte motive de mai sus, rezultă faptul că instanța de apel a refuzat practic judecata cauzei, căutând tot felul de argumente formale, confirmând soluția primei instanțe, fără a analiza în totalitate, nici motivele cererii de chemare în judecată, nici probele depuse la dosar.
În acest fel, instanța de judecată și-a ignorat însăși calitatea de instanță de judecată, care are obligația de a analiza situația de fapt cu care a fost investită și încadrarea acesteia în situația de drept care de altfel a fost invocată tot de către apelantul-reclamant, aplicarea corectă și justă a legii la situația de fapt dedusă judecății, în urma unei activități de control judecătoresc asupra încheierii de ședință a Judecătoriei Hîrlău.
Prin acțiunea formulată s-a solicitat clar și fară echivoc, îndreptarea erorii materiale, în sensul că instanța care a soluționat cauza pe fond, a făcut trimitere în hotărârea redactată, la adeverințele de proprietate emise de către Comisiile de fond funciar, fără ca acțiunea soluționată să aibă vreo legătură cu aceste adeverințe, iar pentru acest motiv, nici până în prezent, nu i s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de peste 7,00 ha. teren arabil pe care îl deține în fizic încă din 1990.
Chiar dacă în motivarea cererii s-a arătat motivul pentru care reclamantul a formulat acțiunea la Judecătoria Hîrlău și de ce a solicitat doar suprafața de 3,75 ha. și nu întreaga suprafață la care are dreptul legal, aceasta nu însemnă că a solicitat o nouă analiză a cauzei pe fond, așa cum au reținut instanțele de fond și de apel, și nici o revizuire a judecății cauzei, după cum nu este nici o eroare de judecată, așa cum a reținut Judecătoria Hîrlău, prin care se încearcă o cale de apel mascată.
Dacă era vorba despre o eroare de judecată, reclamantul făcea apel și recurs la hotărâre. Insă, atâta timp cât cererea acestuia a fost admisă în totalitate, este clar că nu este vorba despre o eroare de judecată, iar acesta nu avea nici un motiv să formuleze apel sau recurs împotriva ei.
Faptul că instanța de fond a făcut referire în conținutul sentinței la adeverințele de proprietate, nu constituie neapărat un motiv de apel sau de recurs, atâta timp cât, reclamantul nu avea de unde ști că aceste referiri vor determina cele două comisii de fond funciar să interpreteze eronat această decizie, iar OCPI Iași nu va putea, din aceeași pricină, să întocmească titlul de proprietate.
Reclamantul mai susține că, deși a depus la dosar înscrisuri, așa cum se menționează în încheierea Judecătoriei Hîrlău la pag.l, ultimul alin., nu înseamnă că a solicitat o rejudecare pe fondul cauzei, așa cum au înțeles în mod eronat instanțele de judecată, a depus aceste înscrisuri tocmai pentru a arăta judecătorului situația reală de fapt creată prin raportarea instanței la acele adeverințe de proprietate, precum și faptul că însăși C. C. de F. F. Șipote, a recunoscut prin acele fișe de proprietate că întreaga suprafață de teren de peste 7,00 ha. este deținută, că nimeni nu a emis vreo pretenție asupra acestei suprafețe timp de 22 de ani, iar instanța de judecată, în această situație nu are niciun motiv serios și legal de a respinge cererea, lăsând astfel nerezolvată o situație concretă, recunoscută în mod expres chiar de către partea adversă, iar reclamantului să i se refuze posibilitatea de a intra în posesia unui titlu de proprietate în temeiul căruia să-și poată exercita toate prerogativele dreptului de proprietate.
De aceea, reclamantul susține că a formulat o cerere în conformitate cu dispozițiile arL281 Cod procedură civilă, aceasta fiindu-i singura posibilitate legată prin care poate să-și realizeze un drept de proprietate recunoscut de Legea fondului funciar, solicitând în conformitate cu aceste dispoziții, îndreptarea erorilor materiale, în sensul radierii din cuprinsul sentinței civile a mențiunilor referitoare la adeverințele de proprietate, erori care se circumscriu, ca să folosesc un termen al instanței de recurs, situațiilor prevăzute de art.281 alin.(l) Cod procedură civilă erori referitoare la susținerea părților, precum și orice alte erori materiale.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea cu reținere a deciziei recurate și, urmare a rejudecării cauzei, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate.
Intimații nu au depus întâmpinare față de recursul declarat.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, instanța de control judiciar constată următoarele:
Potrivit art. 281 alin.1 Cod procedură civilă – Erorile sau omisiunile cu privire la sumele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materile din hotărâri se pot îndrepta din oficiu sau la cerere.
Prima critică a recurentului se referă la depășirea de către instanța de judecată a atribuțiilor puterii judecătorești, motiv prevăzut la art. 304 pct.4 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că prin decizia apelată se analizează prevederile art. 281 alin.1 Cod procedură civilă doar prin raportare la erorile materiale sau omisiunile evidente, celelalte situații prevăzute de textul de lege nefiind verificat.
Curtea constată că nu este întemeiată acest motiv de recurs deoarece instanța de fond a explicitat care erori sau omisiuni sunt vizate de textul artz. 281 Cod procedură civilă și a reținut că susținerile reclamantului pun în discuție o nouă analiză pe fond a cauzei.
Textul art. 304 pct.4 Cod procedură civilă se referă la situația imixtiunii instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, ori verificarea condițiilor de admisibilitate ale instituției îndreptării erorilor materiale și constatarea neîndeplinirii acestora nu echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci, dimpotrivă, se include în sfera acesteia de activitate.
Nefondată este și critica referitoare la faptul că motivele deciziei pronunțate în apel sunt contradictorii și străine de natura pricinii (art. 304 pct.7 Cod procedură civilă).
Curtea reține că instanța de apel a argumentat în mod clar, precis, convingător și prin raportare la textul aplicabil în cauză, respectiv art. 281 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, raportarea cauzei la judecarea în fond a acesteia nu echivalează cu menționarea de motive străine de natura pricinii deoarece din cuprinsul dispoziției legale a art. 281 Cod procedură civilă rezultă că sunt avute în vedere doar greșelile materiale, nu și greșelile de judecată, care pot fi corectate doar prin exercitarea căilor de atac.
Deși recurentul a invocat faptul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora (art. 304 pct.8), acesta nu a explicitat în ce a constat greșita interpretare a actului dedus judecății și în ce sens a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
D. simpla indicare a textului nu face posibilă verificarea prevederilor art. 304 pct.8 Cod procedură civilă.
În sfârșit, se susține că hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a textului art. 281 alin.1 Cod procedură civilă.
Curtea reține că prin cererea înregistrată sun nr. 190/21.01.2003 la Judecătoria H., reclamantul A. Ș. a solicitat, în contradictoriu cu comisiile comunală și județeană de aplicare a Legii 18/1991, să fie pus în posesie cu terenul deținut anterior colectivizării și să i se întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate.
În motivarea cererii reclamantul face vorbire de suprafața de 3,75 ha teren deținut de părinții săi: 1 ha în tarlaua Pepiniera și 2,75 ha în tarlaua B. M. Bochița.
Prin sentința civilă nr. 572/29.05.2003 Judecătoria H. a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată reținând dreptul acestestuia la cele două suprafețe de teren.
Sentința Judecătoriei H. a fost apelată de către pârâta C. Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, doar în ce privește lipsa calității procesuale pasive și a obligării sale la plata daunelor cominatorii.
Prin decizia civilă nr. 1682/30 octombrie 2003 Tribunalul Iași a respins apelul și a păstrat sentința apelată.
Criticile pârâtei suntt reiterate prin cererea de recurs și respinse, ca nefondate, prin decizia nr, 277/23.02.2005 a Curții de Apel Iași.
Prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulate, reclamantul pune în discuție întinderea dreptului de proprietate pentru care pârâtele au fost obligate să-l pună în posesie și să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate, ceea ce presupune, cum corect a reținut instanța de apel, o reverificare a situației de fapt.
Susținerile reclamantului puteau fi verificate numai prin exercitarea căilor de atac, de care acesta nu a uzat, și nu pe calea îndreptării erorii materiale.
Constatând că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 281 alin.1 Cod procedură civilă, în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține sentința recurată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A. Ș. împotriva deciziei civile nr. 375 din 1.06.2012 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința, astăzi - 28 septembrie 2012.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, I. P. |
Red.P.C.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 24.10.2012
Tribunalul Iași – A. C.
M. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1267/2012. Curtea de Apel IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1388/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
