Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 367/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 367/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 367/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte: C. T.
Judecător: V. C.-S.
Judecător: C. A.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Agenția Națională pentru P. de A. împotriva deciziei civile nr._ din 3 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, având ca obiect art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează asupra aspectelor mai sus menționare cu privire la lipsa părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul este la primul termen de judecată, că recurenta Agenția Națională pentru P. de A. a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul cu 100 lei taxă judiciară de timbru și că se solicită judecata în lipsă.
P. termenul de astăzi recurenta Agenția Națională pentru P. de A. a depus la dosar prin serviciul de registratură chitanța nr._/1 din 25.04.2014 în cuantum de 100 lei prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru ce i-a fost pusă în vedere de instanță și cerere prin care solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față ;
Prin sentința civilă nr._ din 3 decembrie 2012 Judecătoria Iași, Secția Civilă s-a admis în parte plângerea formulată de petenta Agenția Națională pentru P. și A., prin mandatar . împotriva încheierii de respingere nr._/19.07.2012 pronunțată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași în dosarul nr._/06.06.2012 și a încheierii nr._/22.05.2012 dată în dosarul nr._/25.04.2012; s-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilul în suprafață de_ mp cu număr cadastral_, identificat potrivit planului de amplasament și delimitare întocmit de PFA B. Leoraș; s-a respins cererea petentei privind efectuarea intabulării cu mențiunea „domeniu privat al Statului”.
P. a pronunța hotărârea, prima instanță a constatat că petenta a probat dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului în suprafață de_ mp, astfel cum a fost identificat în documentația cadastrală întocmită de către PFA B. L., verificată și recepționată de către ANCPI – Oficiul de Cadastrul și Publicitate Imobiliară Iași sub nr._/26.03.2012. Apartenența imobilului la domeniul privat al Statului Român nu a fost probată potrivit art. 7 alin. 6 din Legea nr. 268/2001, modificată și completată.
În apelul declarat împotriva sentinței, petenta a formulat critici sub aspectul apartenenței imobilului supus intabulării domeniului privat al statului.
Tribunalul Iași, Secția Civilă prin decizia civilă nr. 385 din 4 iulie 2013 respinge apelul cu următoarea motivare:
Prin Legea 268/2001, act normativ prin mijlocirea căruia s-a înființat A.D.S., astfel cum rezultă din dispozițiile art. 12 alin. 3, a fost reglementat regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă – categorie în care intră potrivit alin.2 și amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare – proprietate publică sau privată a statului aflate în administrarea A.D.S. Totodată, potrivit art. 4 alin. 1 lit. a și b A.D.S. are ca atribuții exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, precum și gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este.
Din economia acestor texte de lege rezultă că menirea Legii 268/2001 nu a fost aceea de a determina bunurile aparținând proprietății private a statului, drept de proprietate a cărui existență a fost premergătoare edictării acestei legi.
Singura reglementare spre stabilirea dreptului de proprietate publică sau privată a statului pe baza planurilor cadastrale este cea cuprinsă în alin. 4 al art. 7 însă sub condiția depunerii de către A.D.S. a cererii de înscriere a dreptului de proprietate al statului în Cartea Funciară, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul.
În aceste repere legislative Ordinul nr. 14/2010 al M.A.D.R. și protocolul de predare – primire din 23.11.2009 nu fac altceva decât să conducă la o transmitere a dreptului de administrare asupra terenurilor arătate în persoana A.N.P.A. însă fără să configureze strict dreptul de proprietate privată al statului.
Concluzionând, nici Legea 268/2001 și nici Ordinul nr. 14/25.01.2010 nu pot avea semnificația juridică la care face trimitere legiuitorul prin norma înscrisă în art. 645 din Codul civil respectiv aceea de dobândire prin lege de către stat a dreptului de proprietate asupra suprafeței de_ m.p. teren.
Analiza textului art. 581 alin. 4 din Legea 7/1996 este de prisos câtă vreme vizează imobilele proprietatea publică a statului.
Nu în ultimul rând, Tribunalul notează că,în baza actelor normative sus- menționate, A.N.P.A. nu are legitimarea de a face demersuri cu privire la înscrierea dreptului de proprietate a statului în cartea funciară (indiferent că vizează domeniul public sau privat al statului), această instituție având exclusiv atribuții corespunzătoare dreptului de administrare.
În recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Iași, petenta a reiterat criticile din apel, invocând aplicarea greșită a legii în admiterea în parte a plângerii, fiind probată apartenența imobilului dreptului de proprietate privată a Statului.
Recursul nu este întemeiat.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele sentinței păstrată în apel are corespondent în probele administrate. Redactată conform art. 261 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cuprinde motivarea în fapt și în drept cât și considerentele pentru care s-au înlăturat motivat apărările părților. Se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale în materia ce reglementează constituirea cărților funciare pentru imobile, respectiv Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.
Astfel, în art. 23 Legea nr. 7/1996 stabilește alcătuirea cărții funciare la litera B Partea a II-a ce cuprinde înscrierile referitoare la dreptul de proprietate și alte drepturi reale, de la lit. a-j, între care și cele privind: numele proprietarului, actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept, iar pentru proprietatea publică cele privitoare la dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit.
Faptul că s-a admis în parte cererea și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate a statului fără a se menționa că imobilul aparține domeniului public sau privat al statului nu constituie o încălcare sau aplicare greșită a legii.
Interpretarea dată dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 268/2001 ce reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă, categorie în care sunt incluse și amenajările piscicole și de îmbunătățiri funciare ce pot aparține domeniului public sau privat ce se administrează de ADS este corectă. Se are în vedere că înscrierea în cartea funciară a imobilului nu este condiționată de regimul juridic al bunului. Astfel, trebuie doar a se dovedi prin modalitățile impuse de lege dreptul de proprietate și îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de Legea nr. 7/1990. Competența de a stabili dacă bunul aparține domeniului public se face prin ”lege”, fie prin act ” administrativ”.
Concluzia tribunalului este greșită însă atunci când reține că reclamanta nu are decât atribuții exclusive dreptului de administrare între care nu se regăsește și aceea de a solicita intabularea.
Curtea constată că prin art. 7 alin. 3-6 din Legea nr. 268/2001 sunt stabilite atribuții Agenției Domeniilor Statului și Oficiului Național de Cadastru, atribuții privind întocmirea planurilor cadastrale a terenurilor cu destinație agricolă ce le includ și pe cele în litigiu. Prin alin. 4 art. 7 constituie pentru Agenția Domeniilor Statului dreptul de a depune cererea de înscriere a dreptului de proprietate al statului în cartea funciară, la biroul de carte funciară, conform organizării OCPI la acea dată, al judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Prin Legea nr. 317/13 octombrie 2009 s-a aprobat OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura ce în art. II a stabilit că: Agenția Națională pentru P. și A. se subrogă Agenției Domeniilor Statului. În alin. 2 s-a prevăzut că: ” Agenția Națională pentru P. și A. preia cu titlu gratuit acțiunile pe care Agenția Domeniilor Statului le deține la societățile comerciale cu profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole deținute de aceasta, în baza unui protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.”
În consecință, pentru toate terenurile administrate de ADS, pentru care nu s-au constituit cărțile funciare, reclamanta-recurentă se subrogă drepturilor acesteia și poate solicita înscrierea dreptului în cartea funciară. Se reține că statul în procesul civil ce are ca obiect dreptul său de proprietate este reprezentat de regulă de Ministerul Finanțelor numai dacă nu există o altă autoritate publică sau instituție care să-l reprezinte.
În speță, pentru considerentele expuse, reclamanta face parte din categoria autorităților publice, ce prin actul normativ prin care a fost înființată i s-a conferit dreptul de a face cerere pentru înscrierea dreptului de proprietate al statului în cartea funciară și deci poate sta în proces ca parte.
Astfel fiind, păstrarea sentinței în apel este impusă nu ca o consecință a ” neagravării situației în propria cale de atac ” ci pentru că soluția dată de judecătorie este legală și temeinică.
Curtea, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, respinge recursul.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru P. de A. (A.N.P.A) cu sediul în București, împotriva deciziei civile nr. 385 din 04.07.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 07 Mai 2014.
Președinte, C. T. | Judecător, V. C.-S. | Judecător, C. A. |
Grefier, A. H. |
Redactat C.S.V.
Tehnoredactat A.H.
O2 exemplare/6 iunie 2014
Tribunalul Iași: S. M., C. A. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 368/2014. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
