Pretenţii. Sentința nr. 142/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 142/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 340/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 340/2013
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Judecător A. G.
Judecător L. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către J. V. împotriva sentinței civile nr. 142/A din 23.10.2012 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, intimați fiind S. R. - prin G. R., M. Finanțelor P., P. M. B., P. M. B. – C. S. pentru aplicarea Legii 10/2001, C. L. B., P. Județului V. - C. S. pentru aplicarea Legii 10/2001 și P. Județului V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 4 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 11 martie 2012.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 1115/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ au fost anulate ca netimbrate capetele de cerere privind obligarea pârâților la daune interese.
S-a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. invocată de reclamant și excepția nulității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului R. în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului invocată de G. R. .
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. invocată de Ministerului Finanțelor P. și excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului invocată de Instituția Prefectului.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâților la daune morale și cominatorii de 100 lei pe zi întârziere formulată de reclamantul J. V. în contradictoriu cu pârâții: S. R. prin G. R., M. Finanțelor P., P. M. B., Primăria M. B. - C. S. pentru aplicarea Legii nr.10/2001,C. L. B., P. jud. V. - C. S. pentru aplicarea Legii nr.10/2001, P. Județului V. .
P. a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Coroborând aceste susțineri cu argumentele reținute de Curtea de Apel Iași, în considerentele sentinței, potrivit cărora reclamantul nu a contestat niciun act administrativ emis de pârâți ci se referă la despăgubiri pe care le pretinde de la pârâți pentru refuzul executării titlurilor executorii, instanța a apreciat că pretențiile reclamantului sunt de natură civilă, iar valoarea acestora se încadrează în limitele prevăzute de art.1 pct.1 Cod procedură civilă date în competența judecătoriei, excepția necompetenței materiale invocată de reclamant în sensul că, acțiunea a fost introdusă în termenul și termenii prevăzuți prin Legea nr.554/2004, urmând a fi respinsă, cu anularea acțiunii ca netimbrată pentru capetele de cerere, obligarea pârâților la daune interese directe și indirecte întrucât aceste capete de cerere sunt evaluabile în bani și se timbrează conform disp.art.2(1) ind.1 din Legea nr.146/1997, iar sancțiunea neachitării taxei de timbru, așa cum a fost stabilită de instanță are drept consecință anularea lor ca netimbrate în baza disp.art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Instanța a respins excepțiile invocate de pârâtul G. R. în nume propriu și în calitate de reprezentant al Statului, apreciind că excepția nulității acțiunii a fost acoperită deoarece ulterior invocării acestei excepții, reclamantul a precizat obiectul acțiunii, iar față de precizarea reclamantului că și G. are o responsabilitate deoarece are în subordine Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanța a considerat că are calitate procesuală pasivă, responsabilitatea acestuia fiind legată de fondul cauzei, același considerent fiind un argument și pentru respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. și a Instituției Prefectului.
In ce privește pretențiile reclamantului la daune morale în sumă de 20.000 lei și 100 lei/zi daune cominatorii, instanța a reținut că acestea sunt în legătură cu impedimentele apărute în calea executării mai multor titluri, în principal judecata având ca obiect contestația Dispoziției Primarului M. B. în urma căreia prin sentința civilă nr.153 din 3 februarie 2003 a Tribunalului V. i-a fost respinsă contestația, urmate de alte decizii pronunțate de Tribunalul V. și Curtea de Apel Iași, titluri executorii ce nu au fost anexate la dosarul cauzei, așa cum reclamantul nu a formulat alte probe pentru a se aprecia în ce măsură pârâții sunt responsabili pentru refuzul de a fi puse în executare sentințele la care face referire și pentru a aprecia dacă susținerile reclamantului că P. și C. L. B. prin refuzul de a respecta prevederile Legii nr.10/2001 și refuzul compensării în natură, cu un alt bun, respectiv teren situat în B., .-23, i-au produs un prejudiciu moral și se impun a fi obligați pârâții la plata de daune cominatorii de la data înregistrării notificării până la data plății efective a sumelor datorate.
Așadar, speței de față îi sunt aplicabile disp.art.998 Cod civil, conform căruia orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, dar și ale art.999 Cod civil, potrivit cărora omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența și imprudența sa.
În temeiul art.129 alin.1 teza finală și art.723 Cod procedură civilă, reclamantul avea obligația de a proba pretențiile deduse judecății.
P. angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților sub forma daunelor morale și cominatorii solicitate de reclamant, acesta ar fi trebuit să probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, anume: existența unei fapte ilicite, a unei obligații pentru pârâți în sensul celor solicitate pe care au refuzat să le aducă la îndeplinire și care i-au cauzat un prejudiciu reclamantului, vinovăția pârâților, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Întrucât răspunderea delictuală nu poate fi reținută decât dacă au fost probate toate condițiile răspunderii civile delictuale, nu doar în temeiul unor simple prezumții, în baza cărora s-ar impune obligarea pârâților la plata de daune, capetele de cerere privind obligarea pârâților la daune morale și cominatorii au fost respinse ca neîntemeiate și nedovedite, în cauză fiind aplicabile și disp.art.1169 cod civil din anul 1864.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul J. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P. decizia nr. 142/A/2012 pronunțată de Tribunalul V. la 23.10.2012 s-a respins apelul declarat de J. V. împotriva sentinței Judecătoriei B. ca neîntemeiat.
P. a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță a soluționat cererea potrivit competențelor sale și prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză iar apelantul nu a indicat în ce mod instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
De asemenea, apelanta nu a indicat care ar fi cauzele ce ar afecta imparțialitatea instanței, pronunțarea unei soluții defavorabile reclamantului nereprezentând, prin ea însăși, o împrejurare de natură a afecta încrederea publicului în imparțialitatea instanței.
Instanța de fond nu a depășit limitele învestirii sale iar soluția de anulare a unui capăt de cerere și de respingere a celorlalte nu echivalează cu o omisiune a instanței de a soluționa un capăt de cerere.
Hotărârea primei instanțe a fost motivată corespunzător exigențelor art. 261 Cod procedură civilă, eventualele deficiențe putând fi remediate prin motivarea prezentei decizii.
Instanța a reținut că apelantul nu a argumentat critica referitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și că sunt neîntemeiate criticile referitoare la aplicarea greșită a legii.
Astfel, prin acțiunea civile înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Iași, astfel cum a fost precizată la data de 07.11.2011 (filele nr. 79 - 82 din dosarul nr._ al Curții de Apel Iași), apelantul a arătat că solicită obligarea fiecăruia dintre intimații pârâți la plata următoarelor sume: câte 100.000 lei daune interese directe; câte 50.000 lei daune interese indirecte; câte 20.000 lei daune morale; câte 100 lei/zi daune cominatorii de la data înregistrării notificării până la data plății efective a sumelor datorate (până la cel din urmă act de executare).
Motivul pentru care s-au solicitat aceste daune viza faptul că notificările trimise intimaților Primar, C. L. B., Prefect, P. Județului V. în datele de 22 și 24 iunie 2011 nu au fost soluționate în înțelesul, termenul și potrivit legii speciale (conform cererii inițiale) și respectiv refuzul acestor entități de a executa hotărârile judecătorești definitive, irevocabile și investite cu titlu executoriu.
Referitor la aceste aspecte, a reținut tribunalul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin Dispoziția nr. 802 din 01.10.2002 emisă de P. mun. B., pentru construcția cu destinația de locuință, ce a fost demolată s-a respins autorului apelantului, J. P., acordarea „despăgubirilor în natură prin echivalent cu teren aferent", iar pentru terenul în suprafață de 130 m.p., situat în municipiul B., . A, județul V. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești.
Această Dispoziție a fost contestată de J. P. și, inițial, prin sentința civilă nr. 153/03.02.2003 a Tribunalului V., a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
P. decizia civilă nr. 25/15.04.2003 Curtea de Apel Iași a respins apelul, iar prin decizia civilă nr. 8132/19.10.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr. 25/15.04.2003 a Curții de Apel Iași, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelului.
Având în vedere dispozițiile deciziei de casare Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 131/06.10.2006, a admis apelul, a desființa hotărârea Tribunalului V. și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentința civilă nr. 229/20.02.2007 a Tribunalului V., instanța a respins acțiunea reclamantului J. P..
P. decizia civilă nr.162 din 22.08.2008, Curtea de Apel Iași a schimbat această sentință, în sensul că a anulat prevederile art. l din Dispoziția primarului municipiului B. nr.802 din 01.10.2002 și, pe cale de consecință, pentru construcția cu destinația de locuință, ce a fost demolată, a recunoscut reclamantului-apelant dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, menținând celelalte prevederi ale dispoziției mai sus amintite, respectiv art.2, 3 și 4.
P. decizia civilă nr. nr. 5633 din 15.05.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Iași, pentru determinarea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent, cuvenite reclamantului, pentru construcția în litigiu.
În rejudecare, prin decizia civilă nr.2 din 13.01.2010, Curtea de Apel Iași a anulat doar prevederile art. 1 din Dispoziția primarului municipiului B. nr.802 din 01.10.2002 și, pe cale de consecință, a stabilit dreptul reclamantului J. P. la măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 168.489 lei, ipoteza A, din expertiza tehnică imobiliară, efectuată de expert tehnic G. V., pentru construcția cu destinația de locuință, ce a fost demolată și care a fost situată în municipiul B., ., județul V..
P. decizia civilă nr.2816 din 28.03.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat.
P. înscrisul intitulat „notificare comună și punere în întârziere” din data de 22.06.2011 (fila 18, 19 din dosarul_ al Curții de Apel Iași), adresat Primarului / Primăriei (Comisiile specializate pentru Legea nr. 10/2001), Consiliului local al mun. B., Instituției Prefectului, Prefecturii, în temeiul dispozițiilor art. 1079 Cod civil și art. 580 ind. 2, art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă, apelantul a pus în vedere acestor instituții ca în termen de 10 zile să se conformeze obligațiilor de „a face” și de „a da”, arătând că, prin decizia civilă nr. 2/13.01.2010 a Curții de Apel Iași, instanța a fixat în sarcina acestor entități obligații pentru acordarea de despăgubiri combinate, anume:
- în echivalent, în natură cu un alt teren la schimb, pentru suprafața de teren neconstruit (820 mp);
- suma stabilită de instanță pentru construcție și teren construit (168.489 lei).
În situația imposibilității restituirii în natură a terenului, apelantul a oferit două
variante alternative, respectiv fie atribuirea unui teren în compensare, situat în .. 9 – 23, fie despăgubiri bănești în sumă de 479.269 lei, pentru întregul imobil.
Potrivit adresei nr._/30.07.2011 a Primăriei mun. B., s-a comunicat apelantului că, urmare a cererii înregistrate sub nr._/23.06.2011, este necesar să trimită, în copie xerox, actele de identitate ale moștenitorilor lui J. P. prevăzuți în certificatul de calitate de moștenitor nr. 71/2010, precum și raportul de expertiză tehnică de evaluare a construcției demolate.
Aceleași aspecte au fost comunicate apelantului și prin adresa nr. 6701/09.08.2011 a Instituției Prefectului – Județul V., în care s-a arătat că este necesar că apelantul să depună, atât el cât și ceilalți moștenitori ai defunctului J. P. (decedat la 14.05.2010), anume J. P. P. și C. G., actele de identitate, potrivit adresei Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP nr._/2007.
De asemenea, i s-a adus acestuia la cunoștință că, după înaintarea acestor acte, Primăria mun. B. va proceda de îndată la înaintarea dosarului de restituire către Biroul Județean pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legilor privind Restituirea Proprietăților care, pe bază de proces – verbal, îl va preda Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data programării stabilite de aceasta.
Raportat acestor aspecte, a reținut tribunalul că nu se poate reține în sarcina nici uneia din intimatele pârâte încălcarea vreuneia din dispozițiile legale invocate de apelant.
Astfel, măsurile reparatorii cuvenite autorului său, J. P., au fost stabilite prin Dispoziția nr. 802 din 01.10.2002 a Primarului mun. B., astfel cum a fost modificată prin sentința civilă nr. civilă nr. 229/20.02.2007 a Tribunalului V., schimbată prin decizia civilă nr. 2 din 13.01.2010 a Curții de Apel Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2816 din 28.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, apelantul nu mai era îndreptățit ca, prin notificarea din data de 22.06.2011, să solicite acordarea altor măsuri reparatorii, și implicit, nici instituția primarului sau vreuna din celelalte intimate nu avea posibilitatea de a da curs celor solicitate prin această notificare, măsurile cuvenite autorului apelantului pentru imobilul preluat abuziv de către stat fiind stabilite cu putere de lucru judecat, în urma controlului exercitat de instanțele de judecată asupra Dispoziției nr. 802 din 01.10.2002.
De asemenea, obligația plății sumei de 168.489 lei nu a fost stabilită în sarcina vreunuia dintre intimați prin decizia civilă nr. 2 din 13.01.2010 a Curții de Apel Iași, ci respectiva sumă reprezintă „măsuri reparatorii prin echivalent”, astfel încât plata acesteia urmează a se face potrivit procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor), așa cum rezultă din art. 16 alin. 1 din Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005.
Nici susținerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin refuzul de a se acorda beneficiarului o despăgubire echitabilă, un timp îndelungat, conform jurisprudenței CEDO, nu îndreptățeau instituțiile notificate a dispune alte măsuri.
Deficiențele mecanismului de reparație consacrat de legislația internă, nu vizau cererea de punere în executare a deciziei civile nr. 2/13.01.2010 a Curții de Apel Iași, ci ar putea eventual constitui temei pentru a atrage răspunderea statului, în ipoteza în care acesta nu ia măsuri legislative și administrative capabile să ofere tuturor părților interesate în procesul de restituire o soluție coerentă, previzibilă și proporțională cu scopurile de interes public urmărite.
Apelantul putea să solicite instanțelor de judecată doar analizarea refuzului Primăriei mun. B. și respectiv al Instituției Prefectului – Județul V. de înainta dosarul de restituire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, până la depunerea de către apelant a actelor de stare civilă a celorlalți moștenitori.
Ori, instanța nu a fost investită cu o asemenea solicitare, notificarea adresată intimaților și cererea de chemare în judecată făcând referire la refuzul executării efective, de către aceste instituții, a obligațiilor stabilite prin dispoziția primarului și respectiv decizia instanței, precum și refuzul de acorda alte măsuri reparatorii.
Mai mult decât atât, pentru a se reține răspunderea civilă delictuală a intimaților, pe lângă săvârșirea cu vinovăție a unei fapte ilicite, legiuitorul a prevăzut și condiția producerii unui prejudiciu și a existenței unei legături de cauzalitate între acesta și fapta imputată.
Ori, în prezenta cauză, apelantul nu a arătat și nici dovedit împrejurările care ar justifica acordarea de daune morale, pentru ca instanța să poată aprecia cu privire la cuantumul acestora, deși potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Și cererea privind obligarea intimaților la plata de daune cominatorii, a fost în mod corect respinsă de către prima instanță, în condițiile în care, prin sentința apelată, nu s-a impus acestora îndeplinirea vreunei obligații, pentru a se putea dispune sancționarea acestora în caz de neîndeplinire.
În consecință, invocarea Deciziei nr. XX/2005 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu prezintă relevanță, în cauză nepunându-se problema executării unei hotărâri prin care s-au acordat daune cominatorii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs J. V., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul a invocat existența unor contradicții în hotărârea recurată, respectiv faptul că, deși, pe de o parte, se înțelege că G. are calitate procesuală pasivă, instanța de fond a respins, pe acest temei, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P. și a Instituției Guvernului.
Instanța a eludat dispozițiile Legii 10/2001 și s-a raliat instanței de fond, subliniind că nu a justificat de ce prima instanță ar fi încălcat atribuțiile puterii judecătorești, deși această încălcare era evidentă, câtă vreme au fost exonerate de răspundere toate entitățile implicate în aplicarea Legii 10/2001.
Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, cererea adresată instanței având ca obiect obligația de a face prin obligarea entităților administrative să respecte hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile ulterioare, iar pretențiile au fost solicitate în subsidiar.
Instanța de apel a reținut corectă că motivul pentru care s-au solicitat daunele vizau faptul că notificările nu au fost soluționate în înțelesul, termenul și potrivit legii speciale precum și refuzul acestor entități de a executa hotărârile judecătorești definitive, irevocabile și învestite cu titlu executoriu.
Recurentul a criticat hotărârea ca fiind nemotivată și contradictorie, arătând că, deși obligația părții reprezentând despăgubirea fixată prin decizia nr. 2/ 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași nu a fost stabilită în sarcina vreunuia din intimați, instanța a făcut trimitere la Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
P. întâmpinare, G. R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța apreciind în mod legal faptul că nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală a intimaților și că nu s-au arătat și dovedit în speță împrejurările care ar justifica acordarea de daune morale și cominatorii.
În ce privește notificarea din 22.06.2011, aceasta nu îl îndreptățește pe reclamant la acordarea altor măsuri reparatorii decât cele stabilite cu putere de lucru judecat în urma controlului exercitat de instanță asupra Dispoziției nr. 802/2002.
Intimatul a susținut, în subsidiar, faptul că G. nu are calitate procesuală pasivă în cauză nici ca reprezentant al Statului R. și nici în nume propriu.
S. R. este reprezentat în fața instanțelor de judecată prin M. Finanțelor P..
În acest sens, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 81 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor P., cu modificările și completările ulterioare: „În realizarea funcțiilor sale M. Finanțelor P. are, în principiu, următoarele atribuții: (…) 81, reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ”.
Art. 223 alin. 1 din Codul civil (Legea nr. 281/2009, republicată) prevede că „ (1) În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin M. Finanțelor P., afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens”, aceste dispoziții fiind regăsite, de altfel și în Decretul nr. 31/1954 (art. 25 S. este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. 2. El participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”) – decretul fiind în mod expres abrogat potrivit art. 230 lit. n) din legea nr. 71/2011.
P. urmare nu se justifică participarea Guvernului ca reprezentant al Statului R..
Reclamantul trebuie să justifice, prin cererea de chemare în judecată, atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deci îndreptățirea sa de a introduce cererea împotriva acestuia.
Or, în speță, din acțiunea introductivă nu reiese că există, în sarcina Guvernului, vreo obligație rezultată dintr-un raport de drept material, direct, cu reclamantul, care să permită angajarea răspunderii Guvernului.
Potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale Legii nr. 90/2011 privind organizarea și funcționarea Guvernului R. și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, G. este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. În lumina acestor dispoziții, G. este un organ colegial, fără personalitate juridică – format din miniștri și condus de primul-ministru – și a cărui activitate se materializează în adoptarea de hotărâri și ordonanțe, participând în aceste condiții la raporturi juridice suspuse regimului special de drept public, administrativ.
Acest organ colegial poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă; acordând acestui organ al administrației dreptul de a adopta acte administrative, legea îi acordă și capacitatea/calitatea de a sta în judecată atunci când instanțele judecătorești exercită controlul legalității actelor sale, în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
După cum se poate observa, partea reclamantă nu a ridicat o pretenție concretă împotriva acestei autorități, nu a fost contestat un act administrativ emis de G. R. (hotărâre sau ordonanță) pretins vătămător și nici nu s-a reclamat un refuz nejustificat de a răspunde din partea acestei autorități, astfel că nu poate fi reținută răspunderea Guvernului în sensul celor pretinse de reclamant.
În ședința publică din 28 ianuarie 2013 instanța a dispus citarea părților cu mențiunea să răspundă la excepția inadmisibilității căii de atac a recursului.
P. precizările scrise depuse la dosar recurentul a arătat că recursul său este admisibil.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată.
În acest sens, Curtea constată că, prin precizările depuse la filele 79 – 82 din dosarul de fond, reclamantul J. V. a solicitat obligarea fiecărui pârât să achite câte: 100.000 lei cu titlu de daune interese, 50.000 lei cu titlu de daune interese indirecte; 20.000 lei cu titlu de daune morale și câte 100 lei/zi cu titlu de daune cominatorii.
Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 2821 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Raportat la acest text de lege, la valoarea pretențiilor solicitate de la fiecare pârât, și care nu depășesc, pentru fiecare temei invocat, suma de 100.000 lei, rezultă că hotărârea dată în primă instanță în prezenta cauză este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit dispozițiilor art. 282 indice 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar reclamantul a uzat de această cale de atac, ce a fost soluționată de tribunal, nu mai poate exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurentului dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege, practica Curții de Apel Iași în acest sens fiind constantă.
Având în vedere că soluționarea cauzei pe excepție face de prisos cercetarea acesteia în fond, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța nu va trece la analizarea motivelor de recurs.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de J. V..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de J. V. împotriva deciziei nr. 142/A/2012 din 23.10.2012 a Tribunalului V. – Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.03.2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, I. P. |
Red.P.L.
Tehnored.
G.D.
2 ex./11.04.2013
Tribunalul V. – I. E. R.
Ț. M. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 950/2012. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1879/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
