Validare poprire. Decizia nr. 563/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 563/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 563/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 563/2013

Ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte C. P.

Judecător G. P.

Judecător E. G.

Grefier L. R.-C.

S-a luat spre examinare recursul formulat de . SA împotriva deciziei civile nr.658 din 9.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași intimați fiind G. C. M., Î. I. N. P. și B.E.J. Z. V., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul N. P., lipsă celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, motivele de recurs au fost comunicate tuturor intimaților, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Instanța constată recursul declarat în termen, timbrat legal, motivat, criticile se încadrează în dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Intimatul N. P. solicită respingerea recursului care vizează obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arată că a solicitat ca și cheltuieli de judecată suma de 600 de lei pe care i-a dat la avocat.

Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2627/06.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași se hotărăște:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B.E.J. Zabolotnăi V., în contradictoriu cu debitoarea G. C. M., și cu terțul poprit Î. I. N. P., și cu citarea creditoarei . SA.

Dispune validarea popririi înființată prin adresa din 02.11.2011 în dosarul de executare nr. 115/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc Zabolotnăi V. si a fost obligat pe terțul poprit Întreprinderea I. N. P.să plătească creditoarei . SA sumele de bani datorate debitoarei G. C. - M. până la concurența sumei de 7.774,74 lei.

Judecătoria Iași a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 460 alin. 1, art. 456 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod procedură civilă în sensul că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația legală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel terțul poprit Întreprinderea I. N. P. invocând că nu îi aparține semnătura de pe procesul verbal de comunicare a adresei de înființare a popririi emise la 2.11.2011.

Prin decizia civilă nr. 658/9 noiembrie 2012 Tribunalul Iași decide:

Admite apelul formulat de terțul poprit Î. I. N. P. împotriva sentinței civile nr._ a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în tot.

Respinge acțiunea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Zaboltnâi V. pentru creditoarea . SA în contradictoriu cu debitoarea Gheghelaș C. M. și terțul poprit Î. I. N. P.

Obligă intimata creditoare . SA la plata către apelant Î. I. N. P. a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a constatat că semnătura de pe înființarea popririi nu aparține administratorului terțului poprit, nefiind îndeplinite prevederile art. 460 Cod procedură civilă.

P. B. R. SA București a declarat recurs și a criticat decizia instanței de apel sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Susține recurenta că a fost greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată deoarece culpa aparține persoanei însărcinată cu distribuirea corespondenței.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În speță, terțul poprit, prin declararea procesului, a fost obligat să avanseze o sumă de bani în vederea formulării apărării, fiind lipsit de relevanță, în acest cadrul procesual, faptul că recurenta nu se face vinovată de modul de comunicare a actului din 3.11.2011.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține decizia instanței de apel, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de . SA împotriva deciziei civile nr.658 din 9.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

G. P.

Judecător,

E. G.

Grefier,

L. R.-C.

Red jud PC_

Tehnored gref RCL_

2 EX

Jud fond B. C.

Jud apel M. M. și M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 563/2013. Curtea de Apel IAŞI