Validare poprire. Decizia nr. 322/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 322/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVLĂ Nr. 322/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de M. E. împotriva deciziei civile 254/06.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar_, intimați M. Ș. prin B. B. G. și M. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. I. care reprezintă recurenta și av N. I. A. pentru petentul L. A., lipsă intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arată că dosarul este la al doilea termen de judecată; prin serviciul registratură intimatul M. Ș. a depus concluzii scrise.
Av N. I. A. pentru petentul L. A. arată că cererea de intervenție formulată de acesta este în interesul altei părți, respectiv a intimatului M. Ș. și solicită admiterea acesteia pentru motivele arătate pe larg.
Av. D. I. pentru recurenta M. E. solicită respingerea cererii de intervenție formulată de L. A..
Instanța, raportat la conținutul cererii de intervenție formulată de L. A. o califică ca fiind cerere de intervenție în interes propriu și constată că este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 50 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. D. I. pentru recurenta M. E. solicită admiterea recursului care se întemeiază pe două susțineri de esență.
În primul rând cele legate de aplicarea dispozițiilor art. 90 din Codul de procedură civilă. Fără echivoc s-a demonstrat împrejurarea că, recurenta în afară de domiciliu are și reședință, a fost demonstrat faptic, sub acest aspect sentința și decizia sunt nelegale.
A fost depus în original înscrisul care emană de la Ministerul de Externe al statului Isdrael în care se face referire la faptul că, recurenta pe o perioadă de 10 ani nu a părăsit teritoriul statului Isdrael.
Din lecturarea deciziei pronunțate în apel reiese, și nu se cunoaște cum, din ce acte din dosar și-a format convingerea magistratul că M. E. ar fi fost în țară. Nu rezultă aceasta de nicăieri. Este indicat un bilet de avion din care ar reieși că M. C. împreună cu actuala soție ar fi mers în Isdrael.
Cu siguranță instanța a remarcat din actele dosarului, că M. C. este bigam legal, acesta are două soții legitime: M. E. – recurenta din prezenta cauză și o altă femeie.
M. C. a promovat acțiune de divorț la Judecătoria Băcești, de care recurenta a aflat întâmplător, s-a admis apelul promovat de aceasta la Tribunalul V., a fost trimis dosarul pentru necompetență la Judecătoria Iași și această instanță a respins acțiunea de divorț. Curtea de Apel a menținut această soluție.
Deci, la acest moment M. E. este soția legitimă a lui M. C.. După ce prima instanță l-a divorțat, la doar 30 de zile dl M. s-a recăsătorit cu M. Gheorghica. Apelul a fost declarat după 2 ani.
Astfel că, M. C. este un bigam recunoscut de toate autoritățile românești. Probabil de aici a pornit eroarea instanței care a soluționat apelul pentru că M. C. a fost însoțit în Isdrael de soția sa. Este într-adevăr greu pentru un magistrat să poată să admită că un soț are două soții legitime. Deci M. C. a fost în Isdrael cu soția sa Gheorghica.
Astfel că, trebuie clar lămurit M. E. nu a fost în România în ultimii 10 ani așa cum aceasta nu a fost niciodată D., astfel cum a fost citată în toate dosarele.
M. C. atunci când a formulat partaj forțat, poprire, executare silită și toată pleiada cauzelor, a depus hotărârea irevocabilă de la V. de unde rezultă că recurenta se numește D., dar această hotărâre care poartă și acum fizic mențiunea de irevocabilă nu mai este valabilă prin admiterea apelului și schimbarea ei. executorul a preluat din hotărâre D. și așa a fost citată. Față de această situație nu se poate admite că a fost citată legal.
Din înscrisul ce emană de la Ministerul de Externe al statului Israel, care nu este Italia, unde se poate intra cu buletinul, care este un stat aflat în război cu toți vecinii, ude la vamă se efectuează un control foarte amănunțit, și unde este o evidență foarte riguroasă a cetățenilor care intră și ies de pe teritoriul statului, reiese din înscris că M. E. în intervalul 2003-2013 nu a ieșit din Israel. Terbuie lămurit și astfel s-a dovedit că M. C. a plecat în Israel cu cea de-a doua soție, are trei fiice și a plecat la fiice cu cea de-a doua soție.
Pentru prima dată în șirul acestor procese în cadrul contestației la executare a fost depusă și s-au făcut discuții cu privire la OUG 97/2005. M. s-au făcut apărări în temeiul acestei ordonanțe. Ordonanța este comentată de un apărător al dlui M. într-un mare meșteșug care dacă nu este citită cu mare atenție poate conduce la erori. Această ordonanță se referă la evidența domiciliului și reședința persoanelor care trăiesc pe teritoriul României. Și este firesc să fie așa pentru că statul român trebuie să aibă în orice moment situația foarte clară a tuturor persoanelor care locuiesc pe teritoriul românesc, dar nu face nici o remarcă în ceea ce privește obligația cetățenilor români care au reședința pe teritoriul altui stat de a veni la Serviciul de Evidență pentru a-și înregistra reședința, respectiv pentru a i se aplica acel colant. Formularea ordonanței în art. 31 este reședința se înscris în actul de identitate la cererea persoanei fizice deci nu spune a cetățeanului român care locuiește mai mult de 15 zile pe teritoriul țării. Deci recurenta nu avea obligația de a veni la serviciul român de evidență pentru a-și înregistra reședința. În înscrisul depus se arată că de la data de 3 noiembrie 2009 recurenta este locuitor permanent emigrant cu reședința legală în Isdrael.
Un ultim aspect ce trebuie remarcat de instanță este acela că, în prezenta cauză este vorba despre o excrocherie imobiliară pentru că M. C. a încercat inițial prin partaj, care însă a picat prin respingerea divorțului, să o elimine pe soția sa din calitatea de coproprietară și atunci a găsit un bun prieten care în România zilelor noastre i-a împrumutat 30.000 euro pentru 30 de zile fără nicio garanție. Este greu de crezut, pentru nici un argument că cineva împrumută așa o sumă pentru 30 de zile fără nicio garanție. Au pus la cale această afacere, M. fiind creierul afacerii, și cei doi foști colegi de armată au pus la cale afacerea, M. după 30 de zile nu a dat banii și s-a ajuns la executare.
Pentru toate aceste motive av D. pentru recurentă solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată urmând a depune la dosar chitanța de onorariu.
Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 1749/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a admis cererea B. Bârca G. prin care solicită validarea popririi pentru suma de 135.084 ,31 lei începute în dosar de executare 86/2008 în contradictoriu cu debitorul M. C. cu domiciliul în V., . și terțul poprit D. E. fostă M. cu domiciliul in Iași . DA7, ., .> S-a validat poprirea începută pentru suma de 135.084,31 lei începută în dosarul de executare 86 /2008 al B. Bărca G. .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că în baza contractul de împrumut 2482/2007 încheiat în formă autentică la BNP J. M. debitorul M. Constnatin datorează creditorului M. S. suma 126.912 lei echivalentul a 30 000 lei la cursul BNS din 20.08.2010.
P. sentința civilă 9380 din 21 06 2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul_ creditorul are de primit de la terțul poprit D. fost M. E. suma de 75 000 lei.
F. de conținutul sentinței amintite mai sus B. Bârca G. formulează adresa la data de 20.08.2010 terțului poprit înștiințând-o că există interdicția de a plăti debitorului M. C. sumele datorate conform sentinței civile 9380/2009.
Întrucât de la data emiterii adresei a trecut termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 Cod procedură civilă executorul judecătoresc a formulat prezenta cerere de validare de poprire.
Astfel, instanța a reținut că în cauză au fost îndeplinite dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă cu privire la existența raportului dintre debitor și terțul poprit iar aceasta din urmă, D. E. fostă M., deși a fot înștiințată nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea conform art. 456 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. E..
P. decizia civilă nr.254 din 6.04.2012 a Tribunalului Iași s-a respins ca tardiv apelul declarat de terțul poprit M. E. împotriva sentinței civile nr. 1749/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a menținut sentința.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Potrivit art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Ori, deși sentința civilă nr. 1749/25.011.2011 a Judecătoriei Iași a fost comunicată debitoarei la data de 23.02.2011, potrivit dovezii de comunicare aflate la fila 25 din dosarul de fond, aceasta a declarat apel la data de 5.12.2011, deci după expirarea termenului prevăzut de dispozițiile legale.
Apelanta a invocat nelegala sa citare, întrucât numele său corect este M. și nu D., însă tribunalul a constatat că pe parcursul judecății în primă instanță aceasta a fost citată cu numele D. E. (fostă M.), în același mod fiind efectuată și comunicarea hotărârii apelate. În condițiile în care debitoarea a fost citată și i s-a comunicat hotărârea menționându-se ambele nume purtate de aceasta de-a lungul timpului (înainte și după căsătorie), vătămarea pretinsă de apelantă nu se confirmă.
Cu privire la faptul că debitoarea nu a avut cunoștință despre judecată și nici despre comunicarea hotărârii pronunțate în dosarul de fond, instanța de apel constată că din înscrisurile depuse la dosar în speță, evidențele SEIP, aceasta figurează cu domiciliul în Iași, ., ., ., adresa la care a fost citată și la care i s-a efectuat comunicarea hotărârii.
Apelanta a susținut că a avut reședința în Israel pe perioada procesului, însă dovezile depuse la dosar atestă reședința pe teritoriul acestui stat doar până în anul 2009, când ultima viză a expirat fără a mai fi prelungită.
Biletul de avion depus atestă contractarea unei călătorii în Israel în perioada 13.01- 3.06.2011, dar dovada plecării efective nu s-a făcut de către apelantă. Oricum, pentru analiza legalei citări și a legalei comunicări a hotărârii este irelevant faptul că debitoarea a efectuat o călătorie în străinătate, în condițiile în care nu dovedește că și-a stabilit reședința pe teritoriul statului respectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 103 Cod procedură civilă pentru a fi dispusa repunerea in termenul de declarare a apelului era necesar ca apelanta sa fi formulat calea de atac in 15 zile de la încetarea împiedicării.
În raport cu biletul de călătorie depus la dosar, conform căruia revenirea apelantei în Romania a avut loc la data de 3.06.2011, existând prezumția că acesta constituie momentul la care aceasta a luat cunoștință despre hotărâre, tribunalul reține că termenul de 15 zile prevăzut de art. 103 Cod procedură civilă expirase cu mult înaintea declarării apelului - 5.12.2011.
Vânzarea la licitație a apartamentului proprietatea apelantei - ca formă de executare silită demarată în cadrul dosarului nr. 86/2008 al B. B. G. și L. N. G. C. a avut loc abia la 28.09.2011, deci după revenirea în țară a apelantei, astfel încât această împrejurare nu poate constitui un motiv de împiedicare a sa de a lua cunoștință despre comunicarea hotărârii, aceasta comunicare fiind realizată anterior vânzării silite.
În considerarea celor expuse, tribunalul a constatat că apelul este tardiv, urmând să îl respingă ca atare
Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. E. invocând următoarele motive:
Nelegalitatea deciziei recurate constă în greșita aplicare a dispozițiilor procedurale privind citarea și comunicarea actelor de procedură.
Este o evidență (fără echivoc), faptul că recurenta nu s-a aflat pe teritoriul României de foarte mult timp. A susținut și a dovedit faptul că a avut reședința în Israel. Sub acest aspect, instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 90 Cod procedură civilă cu referire la faptul că apelanta a fost legal citată " având în vedere evidențele SEIP din care rezultă că aceasta figurează cu domiciliul în România adresa la care a fost citată și la care i s-a efectuat comunicarea hotărârii". În această situație, când partea a avut reședința în Israel de cca 10 ani (din 2003) este nelegală citarea și comunicarea actelor de procedură la domiciliul cu care figurează în evidentele SEIP. Sub acest aspect, instanța de apel admite că, orice cetățean poate fi chemat în judecată fără a avea posibilitatea de a lua cunoștință de existența unui proces și de a-și formula apărări.
Din interpretarea judicioasă a dispozițiilor art. 90 Cod procedură civilă rezultă clar că, ceea ce este important este ca partea să ia efectiv cunoștință despre judecarea unui proces în care este implicat ca parte și ca citația să nu-i fíe transmisă la adresa cu care figurează în evidențele SEIP. În acest mod a fost încălcat grav și flagrant dreptul recurentei la orice apărare.
Biletul de avion atestă "contractarea unei calatorii" in Israel a numitului M. C., nume înserat cu majuscule în antetul înscrisului.
În susținerea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, depune recurenta înscrisuri cu care face dovada fără echivoc și fără putință de tăgadă a faptului că în perioada 2003 și până în prezent a locuit efectiv și neîntrerupt în Israel.
În prezenta cauză, nelegala citare și comunicare sunt prioritare în analiza instanței astfel că, în condițiile nelegalei citări, repunerea în termen, așa cum a fost motivată de instanța de apel, este fără suport legal.
Solicită admiterea recursului.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și înscrisurile noi depuse în recurs, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 284 Cod procedură civilă termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
Ca efect al acestui text, se constată că momentul când începe să curgă termenul de apel este doar data comunicării valabile a sentinței.
Or, în speță, curtea constată că hotărârea primei instanțe împotriva căreia a formulat recurenta apelul declarat tardiv, a fost comunicată la data de 23.03.2011 la o adresă la care recurenta nu mai locuiește din anul 2003.
Această împrejurare de fapt rezultă din înscrisul depus în fața instanței de recurs filele (18, 19, 20), eliberat de Ministerul de Interne al statului Israel din care rezultă că recurenta nu a mai plecat din Israel din data de 11.12.2003 și că are domiciliul permanent în acest stat.
Atâta timp cât s-a dovedit că recurenta nu locuia la adresa la care i s-a făcut comunicarea sentinței, comunicarea la această adresă este nelegală, astfel că termenul de apel nu a început să curgă împotriva recurentei.
D. urmare, în lipsa unei comunicări valabile, curtea constată că în mod greșit s-a admis excepția tardivității apelului, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 punctul 5 va admite recursul, va casa decizia tribunalului și va respinge excepția tardivității formulării apelului, și pe cale de consecință va trimite cauza Tribunalului Iași pentru soluționarea pe fond a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M. E. împotriva deciziei civile nr.254 din 6.04.2012 a Tribunalului Iași, decizie pe care o casează.
Respinge excepția tardivității apelului declarat de M. E..
Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Iași pentru rejudecarea apelului pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 08.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. P. G. P. E. G.
Grefier
R. C. L.
Jud red GE_
Tehnored gref RCL05/_
2EX
Jud fond C. C.
Jud apel A. C. și M. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1902/2012. Curtea de Apel IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 611/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
