Validare poprire. Decizia nr. 611/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 611/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 611/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 611/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de Administrația Finanțelor P. a M. Iași împotriva deciziei civile nr. 38 din 28 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași intimați fiind C. Județeană a V. Iași, Direcția S. V. și pentru Siguranța A. Iași, Agenția Națională de Administrare Fiscală - T. și C. P. a M. Iași, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av N. care reprezintă intimata, C. Județeană a V. Iași, lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av N., pentru intimata C. Județeană a V. Iași, solicită respingerea recursului, acesta nefiind motivat în drept. În ce privește temeinicia, partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată. Solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs; depune chitanță onorariu.
Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 30.03.2012, astfel cum a fost completată ulterior, C. Județeană a V. Iași a solicitat, în contradictoriu cu intimata debitoare - Direcția Sanitară V. și pentru Siguranța A. Iași - și terții popriți, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală - T. și C. P. a M. Iași, validarea popririi înființate prin adresa din data de 5.12.2011, în dosarul de executare 1239/2011 al Biroului executor Judecătoresc M. I. și M. L., și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat că, după aproximativ doi ani de zile în care debitoarea nu a procedat la achitarea de bună-voie a sumelor de bani, s-a procedat la începerea executării silite. S-a arătat că, după pronunțarea instanței asupra încuviințării executării silite (la data de 29.11.2011), debitoarea a fost somată să plătească, după care executorul a comunicat terțului poprit adresa de înființare a popririi. De la data comunicării adresei de înființare poprire, Trezoreria Iași, în calitate de terț poprit, nu a dat curs popririi instituite, procedând la eliberarea sumelor către diverse persoane și nicidecum la indisponibilizarea sumei pentru care avea obligația de înființare poprire.
S-a mai arătat că debitoarea a formulat și o contestație la executare, cerere ce a fost respinsă la data de 20.02.2012, în cadrul dosarului_/245/2011 al Judecătoriei Iași.
Față de trecerea unui interval de timp mai mare de 15 zile, fără a se proceda conform adresei de înființare poprire, s-au cerut lămuriri de la terțul poprit, iar prin adresa 8059/23.02.2012 terțul poprit a învederat că eliberarea sumelor către diverse persoane s-a realizat la solicitarea expresă a debitoarei. S-a mai subliniat faptul că, prin verificarea listelor în care sunt înscrise plățile efectuate, se poate constata că plățile au fost realizate nu numai către angajați, ci și către diverși parteneri comerciali. Nu există nicio dispoziție legală care să permită terțului eliberarea de sume de bani, cu prioritate, față de obligațiile pe care le are în considerarea adresei de înființare poprire.
În drept, au fost invocate prevederile art. 460 Cod procedură civilă.
Terțul poprit, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii. A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive (unită, ulterior, cu fondul cauzei de către prima instanță, potrivit art. 137 alin.2 Cod procedură civilă) motivat de faptul că rolul acestei instituții este de a asigura derularea operațiunilor de încasări și plăți privind fondurile publice, încasarea ritmică a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, astfel încât nu se poate afirma că trezoreria datorează sume de bani debitoarei, ci numai că deține contul acesteia. Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun în materia executării silite, instituind o relație directă creditor –debitor, creditorul adresându-se debitorului, ordonator principal de credite, pentru a dispune măsuri de asigurare a creditelor bugetare proprii și a instituțiilor din subordine necesare plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Mai mult, Trezoreria și Contabilitatea P. a M. Iași constituie o structură fără personalitate Juridică.
Pe fondul cauzei, a arătat terțul poprit că a primit, la data de 7.12.2011, adresa de înființare poprire și a confirmat înființarea popririi prin adresa_/07.12.2011. La aceeași dată a procedat și la înștiințarea debitoarei despre măsura luată, solicitându-i acesteia transmiterea anexei 2 din Ordinul Ministerului Finanțelor P. nr. 2336/19.07.2011, potrivit căreia sumele care fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituțiile publice ținând cont de prevederile art. 1 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002. În acord cu art. 4, în situația în care instituția publică nu transmite situația prevăzută în anexa 2, unitatea teritorială va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 au caracterul unor norme de protecție de interes general pentru că nu este de conceput ca, pe calea executării silite a unui titlu executoriu, să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate să acopere alte cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu. Anexa 2 a fost transmisă de către debitoare prin adresa 59/01.01.2012
Cu privire la plățile efectuate, terțul poprit a susținut că au fost respectate dispozițiile Ordinul Ministerului Finanțelor P. nr. 2336/19.07.2011 și nu a acționat cu rea credință.
Debitoarea, Direcția S. V., a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a susținut, în mod identic terțului poprit, faptul că Trezoreria Iași are ca rol derularea operațiunilor de încasări și plăți privind fondurile, impozitele și taxele datorate bugetului de stat. Astfel, trezoreria nu datorează sume de bani, ci deține contul debitorului. Cu toate că deține acest cont, Trezoreria nu poate să elibereze sumele de bani față de prevederile exprese ale Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, act normativ ce reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun. Creanțele pretinse nu pot fi achitate din sumele de bani destinate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare. S-a mai arătat că, în mod constant, Curtea Constituțională a decis că instituirea unor limite ale executării creanțelor pentru instituțiile publice nu constituie o măsură contrarie prevederilor constituționale. A fost anexată, în acest sens, decizia 444/2003 a Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr._ din 09.07.2012, Judecătoria Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași.
A fost admisă cererea formulată de C. Județeană a V. Iași, în numele și pentru creditorii înscriși în încheierea pronunțată de Judecătoria Iași la 29.11.2011 în dosarul_/245/2011, în contradictoriu cu intimații Direcția Sanitară V. și pentru Siguranța A. Iași și Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală - T. și C. P. a M. Iași.
S-a dispus validarea popririi înființate prin adresa din 05.12.2011, astfel cum a fost restrânsă prin adresa din 24.01.2012, în dosarul de executare silită nr.1239/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc M. L., în sensul că a fost obligat terțul poprit, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași, să plătească creditorilor sumele de bani existente în conturile intimatei, Direcția Sanitară V. pentru Siguranța A. Iași, și datorate acestora până la concurența sumei de_ lei.
A fost obligat terțul poprit să plătească creditorilor suma de 810,3 lei, cheltuieli de judecată.
P. a decide în acest sens, instanța de fond a avut în vedere că, prin sentința civilă nr. 1733/2010, debitoarea, Direcția S. V. și pentru Siguranța A. Iași, a fost obligată să plătească creditorilor nominalizați, membri sindicat și reprezentați de (Sindicatul) C. Județeană a V. Iași, contravaloarea tichetelor de masă, începând cu data de 15.05.2008 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, actualizate cu indicele de inflație.
Hotărârea a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea pronunțată de Judecătoria Iași la 29.11.2011, în dosarul_/245/2011 și a fost încuviințată executarea silită declanșată în dosarul nr.1239/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc M. L..
La 05.12.2011 s-au emis: procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, somație de plată și adresă de înființare a popririi către Trezoreria Iași asupra sumelor de bani aflate în conturile debitoarei, în prezent și în viitor, în sensul că terțului poprit i s-a pus în vedere interdicția de a plăti debitoarei suma necesară realizării creanței, 184.154,04 lei (reprezentând debit și cheltuieli de judecată). I s-a solicitat ca, în termen de 15 zile de la comunicarea adresei, să confirme sau să infirme poprirea și să vireze suma (în ipoteza confirmării) în contul de consemnare indicat la dispoziția executorului.
Prin adresa nr._/07.12.2011, Administrația Finanțelor P. a M. Iași a informat executorul că a înființat poprirea asupra conturilor debitoarei și că, pe măsura încasării veniturilor în contul de disponibil, va proceda la executarea acestora, în conformitate cu Ordinul nr.2336/2011 și Codul de procedură civilă/fiscală.
Terțul poprit a procedat la emiterea adresei nr._/07.12.2011 prin care, în conformitate cu art.2 din Ordinul Ministerului Finanțelor P. nr.2336/19.07.2011 privind procedura de punere in aplicare a titlurilor executorii in baza cărora se solicită înființarea popririi asupra conturilor autorităților si instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului, a informat debitoarea despre înființarea popririi și obligația de a transmite informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr. 2.
La 08.12.2011 și 24.01.2012, debitoarea a comunicat anexa 2 în sensul că toate sumele din cele două conturi sunt sume care fac obiectul art. 452 alin.2 Cod de procedură civilă, în sensul exceptării de la executarea silită.
Prin adresa din 24.01.2012, executorul a informat terțul poprit cu privire la restrângerea popririi, în final, la suma de_ lei, iar prin adresa 4911/02.02.2012 terțul poprit a comunicat executorului că plățile efectuate de la data înființării popririi s-au făcut cu respectarea Ordinului nr.2336/2011, ca plăți exceptate, conform art. 452 alin.2 Cod de procedură civilă și art.1 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002.
În acord cu prevederile art. I lit. a din cadrul Ordonanței de Urgență a Guvernului 146/2002, Trezoreria Statului este "un sistem unitar și integrat prin care statul asigura efectuarea operațiunilor de încasări și plați privind fonduri publice (... ), iar potrivit art. l din cadrul HG 78/1992 s - a reținut ca "Ministerul Economiei și Finanțelor va organiza trezoreria centrala a finanțelor publice,precum și trezorerii in cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice (...)." În condițiile în care terțul poprit, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași, deține contul prin care se derulează operațiunile debitoarei de încasări și plați privind fonduri publice, este evident că respectivele încasări au la bază dispoziții în acest sens ale terțului poprit, astfel că se poate considera că acesta datorează debitoarei sumele de bani pe care aceasta este îndreptățită să le încaseze în limitele legii, în sensul dreptului comun privind executarea silită prin poprire dat de art. 452 alin.1 Cod de procedură civilă. S-a apreciat că este irelevantă împrejurarea că structura T. și C. P. a M. Iași reprezintă o structură fără personalitate juridică cât timp are competențele legale amintite în subordinea Administrației Finanțelor P. a M. Iași și, succesiv, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
P. aceste motive excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit art. 456 alin. (1) lit. a Cod de procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit era obligat să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului. Terțul poprit a procedat în conformitate cu normele speciale incluse în Ordinul nr. 2336/2011, în sensul că a solicitat debitoarei informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, aceasta susținând caracterul neurmăribil al tuturor sumelor aflate în conturile sale.
Instanța a reținut însă că această conformare la adresa de poprire a fost, din perspectiva creditorilor, lipsită de orice efect. Din extrasul de cont depus la dosar a rezultat că, după înființarea popririi, deși nu au fost înaintate sume de bani către creditori, terțul poprit a dispus eliberarea din contul debitoarei a mai multor sume de bani cu destinația de plată către diverși beneficiari, inclusiv societăți comerciale. Terțul poprit s-a limitat în justificarea acestor plăți la invocarea împrejurării că era vorba despre sume exceptate, conform art. 452 alin.2 Cod de procedură civilă și, mai ales, art.1 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002.
Art. 452 alin.2 Cod procedură civilă se referă la sume reprezentând credite nerambursabile sau finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe sau proiecte, însă niciun indiciu nu a rezultat în acest sens din descrierea plăților în extrasul de cont. Art. 1 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, prin care sunt justificate plățile, prevede că nu se pot achita creanțele stabilite prin titluri executorii din sumele destinate, potrivit bugetului aprobat, pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, aceeași apărare fiind formulată în cauză de debitoare, care nu a înțeles să aducă nicio dovadă în acest sens, în condițiile multitudinii plăților și diversității scopurilor lor (salarii, plăți către furnizorii de utilități, dar și servicii, cazare, despăgubiri).
Dincolo de aceste aspecte, s –a apreciat că Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 nu poate fi invocată de instituțiile publice cărora le revin obligații în procedura de executare silită ca un mijloc de a amâna plata de plano și la nesfârșit, fără a face dovada că executarea nu începe din lipsă de fonduri și a demersurilor depuse pentru a-și îndeplini obligația de plată. O astfel de concluzie ar înfrânge dreptul creditorilor la un proces echitabil, care include executarea hotărârii judecătorești, și dreptul la respectarea bunului dat de hotărârea judecătorească ce constată o creanță exigibilă ocrotite de art. 6 CEDO și art. 1 din Protocolul Adițional nr.1. În mod corespunzător, art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 impune efectuarea acestor demersuri în termenul de 6 luni de la primirea somației, (termen care, în speță, a expirat la data închiderii dezbaterilor în prezenta cauză, iar debitoarea nu a făcut nicio dovadă în acest sens), iar art. 6 deschide calea instituției publice debitor de bună credință de a obține în instanță un termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea cererii (procedură care nu a fost inițiată în speță).
P. toate aceste motive, reținând că este nefondată omisiunea terțului poprit de a se conforma adresei de înființare a popririi, în sensul de a indisponibiliza sumele aflate în contul debitoarei și a le consemna la dispoziția executorului în limita creanței puse în executare silită, instanța a admis cererea de validare a popririi.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat terțul poprit să plătească creditorilor suma de 810,3 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat ( 800 lei cu chitanța 37/26.06.2012).
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 38/2013 din 28.01.2013, a respins apelul declarat de terțul poprit, Administrația Finanțelor P. a M. Iași, și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a analizat cu prioritate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesual pasive a Trezoreriei Iași, astfel cum a fost invocată de către terțul poprit, reținând că motivele invocate de părți pot fi catalogate, pe de o parte, în absența capacității trezoreriei, ca serviciu ce nu beneficiază de personalitate juridică, iar, pe de altă parte, în lipsa unui raport juridic cu debitorul, raport ce ar permite eliberarea de sume.
Cu privire la prima critică, s-a reținut că trezoreria nu beneficiază de personalitate juridică, însă acțiunea creditoarei s-a raportat la structura Ministerului Finanțelor P. - respectiv, Agenția Națională de Administrare Fiscală și nu exclusiv la Trezoreria Iași. Potrivit art. 17 din Codul de procedură fiscală, Statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate, cu personalitate juridică. Mai mult, absența capacității de folosință nu ar putea fi asimilată lipsei calității procesuale, ce constituie justificarea rolului existent în cadrul raportului dedus judecății.
În acord cu prevederile art. I lit. a din cadrul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 146/2002, Trezoreria Statului este "un sistem unitar și integrat prin care statul asigura efectuarea operațiunilor de încasări și plați privind fonduri publice (... ), iar potrivit art. l din cadrul HG 78/1992 "Ministerul Economiei și Finanțelor va organiza trezoreria centrala a finanțelor publice,precum și trezorerii in cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice ."
In raport de aceste considerente și observând organigrama terțului poprit, creditoarea a menționat ca Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca structură cu personalitate din cadrul Ministerului Finanțelor P., răspunzând prin Direcția Generală a Finanțelor P., are calitate procesuala pasiva în prezenta cauza, trezoreria fiind singura abilitata sa realizeze operațiunile cu credite bugetare dispuse de instituțiile publice locale. Mai mult, chiar actul normativ invocat de către debitoare și terțul poprit (Ordonanța Guvernului nr. 22/2002), vorbește în mod expres de posibilitatea validării popririi asupra conturilor deschise la Trezoreria Statului.
S-a precizat că specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiunii juridice procesuale, care, în principiu, presupune participarea indispensabila a trei părți: creditorul popritor, debitorul poprit si terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.
Cu privire la cea de-a doua critică, instanța a notat faptul că, în cauza, ne aflăm într-o situație specială, în care terțul poprit nu apare ca un adevărat debitor al debitorului dar, dat fiind ca prin intermediul acestuia contul Direcției S. Veterinare este alimentat cu fonduri de la bugetul statului, în mod constant s-a apreciat, în practică, posibilitatea ca Administrația Finanțelor P., prin trezorerie, să participe la raporturile juridice, în calitate de terț poprit.
Pe cale de consecință, instanța a menținut dispoziția primei instanțe referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Trezoreriei Iași.
Prin răspuns oficial la adresa de înființare poprire, Agenția Națională de Administrare Fiscală - T. și C. a înștiințat biroul executorilor judecătorești asupra înființării popririi asupra conturilor debitoarei deschise la Trezoreria M. Iași.
Terțul poprit, prin adresă către Biroul Executorului Judecătoresc, a informat creditoarea asupra comunicării corespunzătoare a măsurii către acesta, cât și către debitoare și a învederat faptul că debitoarea a comunicat anexa 2, prevăzută de Ordinul 2336/2011. Terțul poprit a subliniat, de asemenea, incidența art. 3 alin. 2 din ordinul anterior precizat, potrivit căruia „sumele ce fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituțiile și autoritățile publice ( debitoare), ținând cont de prevederile art. 1 din OG 22/2002, precum și de categoriile de sume ce nu sunt supuse executării silite. S-a solicitat, de asemenea, constatarea bunei credințe a Trezoreriei Iași.
Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că trezoreria a dispus eliberarea din contul debitoarei a mai multor sume de bani cu destinația de plată către diverși parteneri - societăți comerciale.
A rezultat, așadar, că, ulterior înființării popririi, deși nu au fost înaintate sume de bani către creditoare din contul unic deținut la T. de către debitoare, au fost eliberate sume de bani către alți parteneri comerciali.
În baza art. 456 alin. (1) lit. a Cod procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit era obligat să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului. Terțul poprit s-a conformat acestei obligații, depunând adrese oficiale, prin care a informat înființarea popririi. Cu toate acestea, s-a reținut că conformarea terțului apare ca fiind una de factură aparentă, în contextul efectuării unor plăți ulterioare către diverși terți și susținerilor referitoare la aplicarea Ordonanței 22/2002, care permite stabilirea destinațiilor sumelor existente în contul instituțiilor și autorităților, în cadrul procedurii de executare silită.
Or, în baza art. 460 alin. (1). 1 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit art. 460 alin. 2 Cod procedură civilă, pentru a se dispune validarea popririi instanța trebuie să constate că terțul poprit datora, la momentul înființării popririi, sume de bani debitorului. Potrivit Deciziei nr.4/21.09.1998 a Secțiilor Unite a Curții Supreme de Justiție "Potrivit dispozițiilor art.1718 din Codul civil, art.452,455 și 457 din Codul de procedura civila, poprirea poate fi validata chiar și în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc în contul deschis la terțul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în măsura alimentării contului."
Instanța a reținut că, în prezenta cauză, creditoarea a dovedit existența titlului său executoriu, precum și demersurile efectuate în sensul executării corespunzătoare a acestuia.
Terțul poprit nu a contestat înființarea popririi, însă, în mod identic debitoarei s-a apărat susținând că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 22/2002, derogatorii de la dreptul comun.
Analizând dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 22/2002, aprobată prin Legea 288/2010, cu modificările și completările ulterioare, instanța a reținut că, în ceea ce privește creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice, acestea se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. De asemenea, acestea nu se pot achita din sumele destinate, potrivit bugetului aprobat, pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Potrivit art. 2 din același act normativ, daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului. În cazul in care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
Astfel cum rezultă din dispozițiile actului normativ invocat de către debitoare și terțul poprit, legiuitorul a instituit un termen de „grație” de 6 luni de la data comunicării somației de către executorul judecătoresc, înăuntrul căruia acesta are posibilitatea de a realiza demersurile în sensul achitării creanței.
Mai mult, în acord cu Ordinul 2336/2011, pentru aprobarea punerii în executare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor instituțiilor sau autorităților publice, deținute la T., potrivit art. 3 din anexă, cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înștiințare însoțită de situația prevăzută în anexa nr. 1, instituția sau autoritatea publică are obligația de a comunica în scris unității teritoriale a Trezoreriei Statului informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr. 2. astfel cum a arătat terțul poprit, anexa a fost completată de către debitoare, însă nu a fost depusă nicio dovadă în acest sens.
Față de prevederile art. 4 din anexă, instanța a reținut că în situația în care instituția publică sau autoritatea publică nu transmite situația prevăzută în anexa nr. 2 în termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituției sau autorității publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu.
Din sumele indisponibilizate potrivit alin. (1), instituțiile publice și autoritățile publice nu pot dispune plăți decât în cazul în care, din situația prevăzută în anexa nr. 2 prezentată unității Trezoreriei Statului, rezultă că sumele care pot fi indisponibilizate potrivit legii sunt inferioare celor care au fost indisponibilizate de unitatea Trezoreriei Statului.
Sumele indisponibilizate potrivit alin. (1) peste nivelul sumelor înscrise de instituția publică sau autoritatea publică în situația prevăzută în anexa nr. 2 vor fi repuse de unitățile Trezoreriei Statului în conturile de disponibilități ori de credite bugetare deschise, după caz, din care acestea au fost transferate, înștiințând despre această operațiune executorul judecătoresc sau organul fiscal competent în executarea silită, după caz.
În cazul în care instituția publică sau autoritatea publică nu transmite situația prevăzută în anexa nr. 2 în cadrul perioadei de indisponibilizare de 15 zile calendaristice de la data primirii la Trezoreria Statului a adresei de înființare a popririi, unitatea Trezoreriei Statului va vira în conturile indicate de executorul judecătoresc sau de organul fiscal competent în executarea silită sumele care au fost indisponibilizate potrivit alin. (1).
Art.20 din Constitutie, prevede ca, in cazul in care exista neconcordante intre pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte și legile interne au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Art. 6 alin.1 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Din perspectiva acestui articol executarea hotararii judecatorești este parte integranta din proces, astfel ca, hotararea definitiva și investita cu formula executorie nu poate ramane inoperanta. Potrivit Hotararii pronuntate in cauza Hornsby contra Greciei din19.03.1997, garantiile prevazute la art.6 din Conventie sunt aplicabile și in faza executarii silite a hotararilor judecatorești, intrucat procesul civil include și etapa executarii silite, avand în vedere ca, in caz contrar, respectiv daca ordinea juridica a unui stat ar permite ca o hotarare definitiva și executorie sa ramana
fara efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu.
In hotararea pronuntata în cauza S. contra Romaniei din 24.03.2005, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca este excesiv și, prin urmare, contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului sa recurga la o procedura de executare silita pentru a-și realiza dreptul de creanta stabilit printr-o procedura judiciara.
În situatia în care administrația refuza sau omite punerea in executare a unei hotarari judecatorești, garantiile conferite de art. 6 din CEDO, de care beneficiaza justitiabilul pe parcursul etapei judiciare, își pierd orice ratiune de a exista. In speta, creantele creditorului pentru a caror realizare s-a început procedura de executare silita împotriva debitoarei și s-a dat o hotărâre definitivă, contituie un drept a cărui existentă este certă și a cărui protecție devine imperios necesară.
În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
S- a reținut că Ordonanța 22 a fost controlată și pe calea excepției de neconstituționalitate, în decizia 605/2011, Curtea Constituțională a României statuând: "ordonanță a cărei constituționalitate este contestata are o evidenta finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisa indispensabila a derulării in condiții optime a activității acestora si, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integranta a mecanismului statului". Totodată, Curtea a reținut ca "ar fi disproporționat si inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-si valorifica creanțele împotriva acestora in condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor asemenea instituții". De asemenea, Curtea a mai reținut că "ordonanța instituie anumite limite ale executării, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget in acest scop. Aceasta limitare nu este insa contrara Legii fundamentale, ci, așa cum s-a arătat, este in concordanta cu principiile consacrate de aceasta si nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil". Dincolo de efectele unei atare decizii (general obligatorii), instanța a constatat că examenul de respectare a dispozițiilor convenționale poate fi realizat și trebuie să fie realizat și de instanța învestită cu soluționarea în concret a litigiului ce ridică problema aplicabilității dispozițiilor actului normativ precizat. Astfel, în funcție de situația concretă, instanța de fond ar fi cea mai în măsură să aprecieze respectarea dreptului european.
Instanța a reținut că o atare măsură legală beneficiază de o justificare obiectivă, însă a apreciat că interesul general trebuie raportat la interesul particular al fiecărui creditor și la dreptul la un proces echitabil garantat oricărei persoane.
Raportat la Hotărârea pronunțată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului In cauza S. contra României, instanța a apreciat ca dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, care instituie un termen de 6 luni în favoarea debitorului ( direcție sanitar veterinară din cadrul Autorității P. existente la nivel central) pentru îndeplinirea obligației sale de plată, termen în care acesta nu ar putea fi suspus procedurii de executare silită, chiar condiționat de aprobarea veniturilor necesare efectuării plăților corespunzătoare, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, în lumina dispozițiilor art. 6 CEDO.
D. urmare, constatand existenta unui conflict între dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, și prevederile art. 6 din Conventia pentru AparareaDrepturile Omului, instanta, în baza art. 20 din Constitutie, a înlăturat aplicarea art.2 din Ordonanta Guvernului nr.22/2002.
Mai mult, studierea cu atenție a textelor Ordonantei de Guvern 22/2002, a condus la concluzia că cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de Codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire. Astfel, s-a constatat că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de autoritate publică ( mai exact direcție ce funcționează în cadrul unei autorități publice), are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă.
Or, în cauză, deși sentința comercială, potrivit art. 720 ind. 8 Cod procedură civilă, a devenit executorie la data pronunțării acesteia, s-a constatat că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar în lipsa demersurilor necesare pentru obținerea fondurilor, simpla lipsă de lichidități nefiind aptă de a justifica neexecutarea unei hotărâri care se bucură de caracter executoriu și putere de lucru judecat.
Pe cale de consecință, în raport de totalitatea argumentelor anterior expuse, apreciind că Ordonanța nr. 22/2002 este de natură a conduce, prin aplicarea nediferențiată și nejustificată la încălcarea substanței dreptului la un proces echitabil, prin nerespectarea unei hotărâri definitive, și a genera, prin acordarea termenului de grație o disproporție nejustificată, prin impunerea unei sarcini excesive creditorului deținător al unei atare hotărâri, constatând, de asemenea, că aceasta constituie apărarea centrală a debitoarei și terțului poprit, că, de la momentul instituirii popririi ( recunoscute de Agenția Națională de Administrare Fiscală) au fost eliberate suma de bani către terți, însă nu și către creditoare, că sentința de care aceasta se prevalează este definitivă de aproximativ doi ani de zile, timp în care debitoarea nu a dovedit existența niciunui demers apt de a-i conferi avantajul Ordonanței 22/2002, instanța a constatat ca îndeplinite condițiile validării popririi, chiar și în situația în care nu se poate vorbi de o rea credință evidentă a terțului poprit în realizarea demersurilor necesare indisponibilizării sumelor de bani.
P. aceste motive, instanța a menținut dispoziția primei instanțe referitoare la validarea popririi, formulată de creditoarea, C. Județeană a V. Iași, în contradictoriu cu debitoarea, Direcția S. V. și pentru Siguranța A. Iași, precum și cu terțul poprit, Trezoreria Iași – Agenția Națională de Administrare Fiscală, asupra conturilor debitoarei deschise la trezorerie, până la concurența sumei de_ lei, reprezentând debit restant și cheltuieli de executare.
Cu privire la datorarea sumelor de bani de către trezorerie, este de notorietate și, de asemenea, necontestat faptul că debitoarea deține un cont la Trezoreria Iași, cont alimentat din bugetul de stat, pentru desfășurarea activităților specifice. Astfel, o atare situație particulară este de natură a se circumscrie accepțiunii de raport juridic existent între debitor și terțul poprit, raport care justifică materializarea mecanismului popririi, ca formă de executare silită.
Cu privire la cheltuielile de executare, tribunalul, constatând că există o culpă în declanșarea acțiunii aparținând terțului poprit, obligat în această etapă la eliberarea corespunzătoare a sumelor către creditorul popritor, având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a constatat că și acest capăt accesoriu de cerere a fost admis în mod legal de către prima instanță.
Administrația Finanțelor P. a M. Iași – T. și C. P. a M. Iași a declarat recurs, considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ea susține că Tribunalul Iași a reținut că există o culpă în declanșarea prezentei acțiuni aparținând terțului poprit, fără a menționa însă în ce constă această culpă.
Astfel, potrivit prevederilor art. 274 alin. l din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
In cazul său, recurenta susține că nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții, Trezoreria M. Iași nu a făcut altceva decât să respecte legislația specială în domeniu și să asigure intermedierea între debitor și creditor, nefiindu-i permis a intra în conturile unei instituții publice, conform Ordonanța de Guvern 22/2002.
De asemenea, nici reaua credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina Trezoreriei M. Iași pentru ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, debitoarea având obligația ca, în decurs de 6 luni, sau, ulterior, pe parcursul unui an, să-și prindă în buget sumele din titlurile executorii - hotărârile judecătorești prin care a fost obligată la plată. De altfel, urmare a corespondenței purtate, debitoarea, Direcția Sanitară V. și pentru Siguranță A. Iași, a solicitat Trezoreriei M. Iași, să vireze în contul de consemnare la dispoziția executorului judecătoresc suma de 140.532 lei, necesară efectuării plătii titlului executoriu din dosarul de executare nr. 1239/2011. Așa după cum rezultă din extrasul de cont din data de 3.08.2012, suma a fost virata in contul executorului judecătoresc.
Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași a avut, in prezenta cauză, simpla calitate de deținătoare a contului Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța A. Iași, prevederile Ordonanța de Guvern nr. 22 /2002 nepermițându-i să facă plați din conturile debitorilor - instituții publice, fără acordul ordonatorului de credite.
Prin intermediul trezoreriei se asigură doar transferurile de sume între instituțiile publice, între agenții economici și băncile comerciale, precum și preluarea sumelor reprezentând impozite și taxe datorate de contribuabili bugetului consolidat al statului.
Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun in materia executării silite împotriva instituțiilor publice, prevederile acestui act normativ fiind imperative.
Actul normativ instituie o relație directa creditor-debitor, creditorul adresându-se debitorului, ordonator principal de credite, pentru a dispune masuri de asigurare a creditelor bugetelor proprii si a instituțiilor din subordine, necesare plații sumelor stabilite prin titluri executorii (art. 1 din ordonanța).
Trezoreria M. Iași este obligată să respecte prevederile Ordonanței de Guvern nr. 22 /2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, și ale Ordinului Ministerului Finanțelor P. nr. 2336/19.07.2011, în aplicarea cărora, Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor P. a emis Circulara nr._/21.05.2012, astfel încât nu se poate vorbi despre "o culpă în declanșarea prezentei acțiuni aparținând terțului poprit", după cum a reținut instanța de fond.
Din aceste motive, solicită recurenta să se constate că este cu totul neîntemeiată soluția de obligare a Trezoreriei M. Iași la plata cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de fond la suma de 810,3 lei, acestea nefiind ocazionate de terțul poprit, ci de debitoare, prin atitudinea pasivă a acesteia.
Legal citați, intimații nu au depus întâmpinări în cauză și nu și-a formulat apărări.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit judecătoria, C. Județeană a V. Iași a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea, Direcția Sanitară V. și pentru Siguranța A. Iași, și terții popriți, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală - T. și C. P. a M. Iași, validarea popririi înființate prin adresa din data de 5.12.2011, în dosarul de executare 1239/2011 Biroului Executorului Judecătoresc M. I. și M. L. și obligarea debitoarei și a terților popriți la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea creditoarei a fost admisă și s-a dispus validarea popririi înființate prin adresa din 05.12.2011, astfel cum a fost restrânsă prin adresa din 24.01.2012, în dosarul de executare silită nr.1239/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc M. L., în sensul că a fost obligat terțul poprit, Administrația Finanțelor P. a M. Iași -T. și C. P. a M. Iași, să plătească creditorilor sumele de bani existente în conturile Direcției Sanitară V. pentru Siguranța A. Iași și datorate debitoarei până la concurența sumei de_ lei.
Totodată, a fost obligat terțul poprit să plătească creditorilor suma de 810,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Criticile recurentei, Administrația Finanțelor P. a M. Iași - T. și C. P. a M. Iași, vizează obligarea sa, în calitate de terț poprit, la plata cheltuielilor de judecată.
Aceste critici sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit dispoziției înscrise în art. 274 din Codul de procedură civilă, partea, care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare.
Curtea notează că poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
În consecință, părții ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv făcute, cu excepția cazului prevăzut în art. 275 din Codul de procedură civilă, când pârâtul, care nu fusese pus în întârziere, a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului.
Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 460 din codul de procedură civilă "Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. "
Curtea apreciază că, în cadrul procesului de validare poprire are loc o judecată prin care se stabilește un raport juridic nou, direct între creditor și terțul poprit, astfel că devin incidente dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă.
În aceste condiții, terțul poprit, ca parte căzută în pretenții, este ținut să suporte cheltuielile aferente cererii de validare a popririi, cheltuieli ce au fost avansate de către creditoare.
Susținerea recurentei referitoare la faptul că ar fi procedat în deplină concordanță cu prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor P. nr.2336/2011 și ale OG nr.22/2002 nu pot fi primite de către instanța de recurs. Astfel, este adevărat că art. 3 alin. 2 din ordinul mai sus menționat statuează că „sumele ce fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituțiile și autoritățile publice ( debitoare), ținând cont de prevederile art. 1 din OG 22/2002, precum și de categoriile de sume ce nu sunt supuse executării silite”.
Însă, așa cum a reținut și tribunalul, ulterior înființării popririi, Trezoreria nu a procedat în conformitate cu prevederile art.456 din Codul de procedură civilă și nu a indisponibilizat sumele de bani poprite, ci a dispus eliberarea din contul debitoarei a mai multor sume de bani, cu destinația de plată către diverși parteneri - societăți comerciale.
Pe calea prezentului recurs, Administrația Finanțelor P. a M. Iași nici nu a formulat critici în ceea ce privește eliberarea din contul debitoarei a mai multor sume de bani către alți parteneri comerciali, ci a susținut – fără temei – că tribunalul nu a menționat în ce constă culpa sa procesuală, astfel că aceste argumente ale instanțelor de fond și de apel nici nu mai pot fi verificate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, intrând în puterea lucrului judecat.
Față de cele ce preced, având în vedere soluția de admitere a cererii de validare,Curtea constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a art.274 din Codul de procedură civilă, astfel că motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor P. a M. Iași și se va menține sentința atacată.
În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, recurenta - aflată în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului - va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de C. Județeană a V. Iași cu ocazia soluționării căii de atac a recursului.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor P. a M. Iași împotriva deciziei civile nr. 38 din 28 ianuarie 2013 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei, C. Județeană a V. Iași, suma de 400 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Mai 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red și Tehnored jud PG_
Tehnord gref RCL_
2EX
Jud fond I. Ona I.
Jud apel S. C. C. și D. C.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 322/2013. Curtea de Apel IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 563/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
