Anulare act. Decizia nr. 704/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 6246/271/2008**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 704/2014-R
Ședința publică din 29.05.2014
Președinte: S. A. L.
Judecător: T. D.
Judecător: M. E.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă C. S., domiciliată în Nurnberg, Jakobsplatz, nr. 17, cod poștal_ GERMANIA, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. C. I., domiciliată în Oradea, ., ., ., județul Bihor, și în Oradea, .. 1, .. 39, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 414 din data de 19.12.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 2473 din 05.03.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul este scutit de taxă de timbru, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 22.05.2014, concluzii scrise formulate de recurenta reclamantă, precum și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.4646/02.10.2013 dată de către Curtea de Apel Oradea s-a admis ca fondat recursul introdus de recurenta - reclamantă C. S. în contradictoriu cu intimata pârâtă B. C. I. împotriva deciziei civile nr. 376/A din 30 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o parțial cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, în privința capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri reprezentând folos de tras cheltuieli comune și impozit pentru imobilul în litigiu și au fost menținute restul dispozițiilor din decizie.
Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:
Referitor la criticile formulate de recurentă cu privire la cererea de anulare a testamentului autentificat sub nr._/3.09.1991 prin care tatăl acesteia a testat întreaga sa avere numitei P. I., acestea sunt nefondate.
Astfel, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice la Laboratorul Interjudețean Timișoara, concluziile expertului fiind neechivoce, în sensul că semnătura de pe actul intitulat „Testament”a fost executată de numitul Pecsi A..
De menționat că efectuarea expertizei s-a făcut pe baza unor acte de comparație, reprezentând înscrisuri oficiale, emanând de la instituții publice și anume Consiliul Popular al Municipiului Oradea (declarația de căsătorie nr._/19.01.1981), respectiv Casa Județeană de Pensii Bihor, (cererea de pensionare a petentului Pecsi A. nr. 3826/17.09.1986).
Expertiza a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor procedurale ce reglementează administrarea acestei probe, fiind depusă în termenul prevăzut de art. 209 (1) Cod procedură civilă.
Trebuie precizat faptul că instanța nu avea obligația de comunicare a raportului de expertiză cu părțile în litigiu, câtă vreme acesta a fost depus la dosar în termen (în speță cu mai mult de o lună înainte de termenul la care cauza a fost dezbătută în fond), iar procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, acestea având posibilitatea de a-l studia la dosarul cauzei.
De altfel, este de observat că reclamanta nu a fost prezentă la nici un termen de judecată și nici nu a fost reprezentată decât la ultimul termen în recurs, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Referitor la expertiza efectuată în Germania de expertul Klauss Muller, în mod corect aceasta a fost înlăturată de instanța de fond, fiind o probă extrajudiciară, neacceptată de pârâtă, prin urmare ea nu are valoare probantă în prezenta cauză.
Criticile recurentei sunt în schimb fondate cu privire la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.
Astfel, cu privire la acest capăt de cerere, instanța de apel nu-și motivează soluția de respingere, făcând doar trimitere la considerentele reținute de instanța de fond, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii, cu atât mai mult cu cât în cauză se impunea administrarea de probe din care să rezulte cine a avut posesia și folosința imobilului în litigiu în perioadele pentru care se solicită despăgubiri.
Față de considerentele ce preced, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă a admis recursul și a casat parțial hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare la Tribunal, în privința capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, menținând totodată restul dispozițiilor din decizie.
Prin decizia civilă nr. 414/A/2013 din data de 19.12.2013 s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta C. S., domiciliată în Nurnberg, Jakobsplatz, nr. 17, cod poștal_ GERMANIA, în contradictoriu cu intimata B. C. I., domiciliată în Oradea, ., ., ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2473 din 05.03.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Procedând la rejudecarea cauzei în apel, prin prisma celor statuate în mod obligatoriu prin decizia de casare potrivit prevederilor art.315 c.pr.civ., tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2473 din 05.03.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins cererea formulata de reclamanta C. S., in contradictoriu cu parata B. C. și a fost obligată reclamanta sa plătească paratei cheltuieli de judecata in suma de 300 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Numitul PECSI A., decedat la data de 21-09-2003, a fost tatal reclamantei, care prin testamentul autentificat sub nr._/03-09-1991, de către notariatul de stat Oradea, a testat întreaga sa avere numitei P. I., instituind-o pe aceasta in acest fel, legatar universal. In urma dezbaterii succesorale, efectuata in dosarul nr. 13/2004 a BNP OCHIS L. D., s-a procedat la transmiterea succesiunii ramase in urma decesului tatălui reclamantei, moștenitor fiind reclamanta, in calitate de fiica si numita P. IULIANNA in calitate de soție și legatar universal.
Procedându-se la reducțiunea liberalităților, făcute soției supraviețuitoare, pana la limita cotității disponibile, P. IULIANNA a cules ½ parte din moștenire, iar reclamanta ½ parte, masa succesorala compunându-se din imobilul situat in loc. Oradea, ..1, ., înscris in CF_ Oradea, cu nr. top 4767/8/39, cu o suprafața utila de 52 mp.
In urma decesului lui P. IULIANNA, intervenit la data de 19-01-2006, unic moștenitor a fost parata, in calitate de nepoata de fiica, potrivit certificatului de moștenitor nr. 10 /26-01-2006, in baza acestuia, transmițându-i-se dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul in litigiu.
In dovedirea primului capăt de cerere, reclamanta a depus la dosar, o expertiza grafoscopica, extrajudiciara, efectuata de KLAUS M. MULLER, in Germania, concluziile acesteia fiind ca exista o probabilitate de 92,16%, ca semnătura de la rubrica „testator” din cuprinsul actului atacat, sa nu aparțină testatorului, ci altei persoane.
In efectuarea acestei expertize, expertul nu a avut spre vedere actul autentic, in original, și nici înscrisuri de comparație, ale autorului lui, in original.
In virtutea rolului activ, art. 129, al. 2, C.pr.civ., instanța a adus la cunoștința parții reclamante, împrejurarea ca are posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize grafoscopice judiciare, avand ca obiectiv a se stabili daca semnătura de la rubrica „testator”, din cuprinsul actului atacat, aparține sau nu tatălui reclamantei. Reclamanta s-a opus efectuării acesteia.
In temeiul art. 129, al. 5, C.pr.civ., instanța a dispus efectuarea acestei expertize din oficiu.
In acest sens s-a emis adresa către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, care a stabilit un avans onorariu de 700 lei, pe care reclamanta a refuzat sa-l achite. F. de acest refuz, instanța a revenit asupra probei, respectându-se principiul disponibilității și dreptul partii de a-și determina limitele apărării.
Analizând proba constând in expertiza grafoscopica, extrajudiciara, efectuata in Germania, de către Klaus M. Muller, instanța a apreciat ca aceasta nu are valoare probanta, motiv pentru care a înlăturat-o din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor dreptului procesual civil, admisibilitatea unei probe este supusa condiției de a fi legala, adică sa fie îngăduita de legea materiala sau procesuala.
Potrivit art. 169 C.pr.civ, probele se administrează in fata instanței, daca legea nu dispune altfel, înaintea de începerea dezbaterilor asupra fondului și in ordinea statornicita de instanța.
Sintagma „in fata instanței”, desemnează și caracterul judiciar al probelor. Concretizând spiritul acestui articol de lege, art. 201 C.pr.civ., dispune ca „atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța considera necesar sa cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților sau din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora, ei urmează sa se pronunțe”. Expertiza judiciara este deci, activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt in legătura cu obiectul litigiului, ce necesita cunoștințe de specialitate, activitate desfășurata de un specialist, numit expert, care este desemnat de către instanța de judecata. Expertizele judiciare pot fi efectuate doar de către anumiți experți, agreați de către Ministerul Justiției și făcând parte dintr-un anumit corp profesional.
Din cuprinsul expertizei extrajudiciare, depusa de reclamanta la dosar, nu rezulta in primul rand, ca acel expert are o anumita calificare care sa-i ofere abilitarea de a efectua o astfel de expertiza, mai mult decât atât, nici nu a verificat originalul înscrisului contestat, sau înscrisuri originale de comparație, prezentate spre vedere partii adverse, indispensabile pentru a indica daca o anumita semnătura emana sau nu de la persoana vizata.
F. de aceste considerente, instanța a respins primul capăt de cerere, ca nefondat. Primul capăt de cerere fiind respins, instanța a respins și capătul de cerere accesoriu, având ca obiect radierea înscrierii dreptului de proprietatea a numitei P. IULIANNA din CF, precum și capătul de cerere având ca obiect nulitatea certificatului de moștenitor eliberat de BNP M. G. sub nr. 10/26-01-2006, prin care succesoarei acesteia, paratei B. C. I. i s-a transmis dreptul de proprietate in cota de ½ parte din imobilul in litigiu. Aceasta nu a dobândit dreptul de proprietate in calitate de moștenitoare a antecesorului reclamantei, ci ca urmare a vocației succesorale a avut-o in privința moștenirii ramase in urma decesului soției acestuia P. IULIANNA.
Simplul fapt că, parata are domiciliul la adresa imobilului in litigiu, nu face să se nască in favoarea reclamantei un drept de a încasa o suma de bani cu titlu de chirie, atâta timp cât parata nu locuiește în imobil, iar între părți nu exista un contract de acest fel, așa cum susține reclamanta, parata nu a mai avut posesia imobilului după moartea antecesoarei sale, motiv pentru care nu datorează nici cheltuieli de întreținere.
Declanșarea procedurii succesorale notariale a fost calea prin care reclamanta putea sa dobândească dreptul de proprietate, asupra cotei ce-i revenea din imobilul in litigiu și nu justifica obligarea paratei la plata de daune morale.
Examinând sentința apelată doar sub aspectul modului de soluționare capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, prin prisma motivelor de apel, cât și a celor statuate prin decizia nr.4646/02.10.2013 a Curții de Apel Oradea, tribunalul a apreciat apelul declarat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1169 cod civil din 1864 aplicabil în cauza dată „Cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească”. Probele de care apelanta reclamantă a înțeles să se prevaleze, în rejudecarea prezentului apel nu sunt în măsură probeze, că intimata a avut posesia și folosința imobilului în litigiu în perioadele pentru care solicită despăgubiri, copiile de pe chitanțele depuse de aceasta la dosar,probând doar faptul că apelanta a achitat cheltuieli de întreținere –comune -la imobil și asigurarea obligatorie a acestuia în cursul anului 2013.
Faptul că potrivit mențiunilor din cartea de identitate a intimatei B. C. I., domiciliul acesteia este în imobilul în litigiu, nu este suficient pentru a considera că aceasta a exercitat și posesia și folosința acestuia în perioadele pentru care reclamanta solicită despăgubiri, și că ar datora astfel despăgubiri constând în suportarea cheltuielilor comune a imobilului.
Intimata a fost citată încă din cursul anului 2007, inclusiv în cadrul dosarului nr._ din care a fost disjuns prezentul dosar, la o altă adresă decât cea a imobilului în litigiu, respectiv Oradea, . locuința efectivă a intimatei nu a constituit imobilul în litigiu.
Chitanțele depuse de către apelanta reclamantă atestă faptul că din februarie 2006, ea a fost cea care cu regularitate a achitat cheltuielile comune pentru imobil, iar acest fapt coroborat cu faptul că intimata a fost citată la o altă adresă, îndrituiește tribunalul să prezume potrivit art.1203 cod civil că după decesul antecesoarei sale P. I. din 18.01.2006, intimata nu a mai locuit în imobil și că posesia și folosința acestuia a fost exercitată în mod direct sau indirect doar de către apelantă care a cules sau a putut să culeagă fructele produse de bunul comun – încasarea unei chirii, astfel încât aceasta este ținută a suporta cheltuielile comune a imobilului, cererea acesteia de obligare a intimatei la plata acestor cheltuieli fiind nefondată.
În ceea ce privește impozitul achitat pentru imobil acesta se cuvine a fi suportat de către fiecare coproprietar proporțional cu cota parte de proprietate deținută.
În cauza dată, prin cererea formulată în cadrul primei instanțe cu toate că aceasta a suferit numeroase modificări și precizări ,reclamanta apelantă nu a formulat pretenții față de pârâtă, referitoare la plata impozitului pentru imobil, o astfel de cerere a fost formulată pentru prima dată, în cadrul recursului declarat împotriva deciziei civile nr.369/A/13.12.2010 dată de Tribunalul Bihor, prin urmare față de momentul la care a fost formulată cererea aceasta nu va putea fi examinată pentru prima dată în apel, fiind inadmisibilă potrivit prevederilor art.294 c.pr.civ. potrivit cărora „ în apel nu se poate …face alte cereri noi”.
Potrivit ultimei precizări aduse de reclamantă cererii sale, în primă instanță, cea depusă prin serviciul registratură la data de 04.02.2010 fila 340-342 dosar, aceasta a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 8168 euro restanță chirie aprilie 2004 – februarie 2010, 2432,85 lei cheltuieli comune achitate pentru perioada februarie 2006 – decembrie 2009 și 5500 euro ca și despăgubiri fără a preciza de ce natură. Prin această cerere nu se formulează nici o pretenție cu privire la plata impozitului pentru imobil.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 8168 euro restanță chirie aprilie 2004 – februarie 2010, aceasta este nefondată, întrucât nu s-a probat faptul că între reclamantă sau antecesorul său în drepturi și pârâtă a existat vreun contract de închiriere, sau că după decesul antecesoarei sale în drepturi, defuncta P. I., pârâta a mai locuit în imobil.
Față de cele arătate, tribunalul în baza art.295 C.pr.civ. a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta C. S. în contradictoriu cu intimata B. C. I. împotriva sentinței civile nr. 2473 din 05.03.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate și sub aspectul modalității de soluționare a capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, reprezentând folos de tras, cheltuieli comune și impozit pentru imobilul în litigiu.
Tribunalul a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta C. S., solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii, anularea testamentului autentificat prin încheierea nr._/03.09.1991, repunerea sa în drepturi, plata restantă de chirie, a cheltuielilor comune, de impozit, cu cheltuieli de judecată 7609,66 lei.
Prin motivele de recurs s-a invocat că în recursul declarat la 24.01.2011 a cuprins istoricul cauzei 2008 . decembrie 2010, iar decizia este inacceptabilă, este o copie a celor anterioare ultimilor 6 ani, ignoră dovezile, e nelegală, nedreaptă, părtinitoare. La efectuarea expertizei grafologice nu s-a avut în vedere actul autentic în original, înscrisurile de comparație ale autorului, nu reiese că experții au calificarea de-a efectua expertiza.
A ignorat completul de judecată dovezile de la dosar, traducerile în original făcute în Cluj N., în limba germană / maghiară ce corespund afirmațiilor sale. Expertul Muller este membru al experților juridici criminaliști pentru scris și lingvistică nu lucrează doar pentru Judecătorie, Curte, Tribunal, Procuratura din Germania ci din toată lumea, expertiza acestuia neputând fi înlăturate la Oradea și contrazice expertul național. Dovedește că semnătura de la rubrica testator aparține lui P. Juliana beneficiara testamentului în procent de 92,16% și de 100% că semnatarul nu este tatăl ei ci Pecsi A., scriptele de comparație fiind din 08.12.2003 când acesta era decedat.
S-au ignorat înscrisurile ce dovedesc că autorul lor este P. Juliana, expertul nu a avut în vedere înscrisuri de comparație a autorului, testamentul este fals, nu corespunde normelor juridice, are corecturi nelegale, nepermise, moștenitorul rezervatar rămâne fără date personale. S-a adresa Laboratorului de expertize criminalistice Timișoara ce a stabilit 700 lei avans pe care reclamanta a refuzat să îl achite, iar completul de judecată a reluat o presupunere fără dovezi, neexistând document ce să ateste refuzul plății onorariului. Nu s-a precizat unde să achite, fiind împiedicată și șicanată de instanțe prin neindicarea adresei, contului unde trebuia transmisă suma de 700 lei.
A fost șicanată de d-na președinte B. M. E., i s-au solicit înscrisuri oficiale în original semnate de tatăl său pentru efectuarea expertizei la nivel național, s-a încălcat art. 21 din Metodologia nr. 1/1997 pentru aplicarea Legii nr. 119/1996, a depus dovezi la recursul din 24.01.201 iar după decesul tatălui, P. Julianna și B. C. au avut posesia imobilului cu toate că din aprilie 2004 este și ea proprietar a ½, acesta având domiciliul stabil în imobilul litigios.
Dovezi în acest sens sunt buletinul de identitate ce pentru președintele S. C. și judecător C. F. nu era dovadă suficientă, cheia de la imobil au avut-o întotdeauna, o are în prezent B. C. ce în ianuarie 2009 împreună cu mama P. C. au schimbat broasca ușii de intrare în apartament, iar în fața locuitorilor scării au afirmat că nimeni nu intră. I s-a promis că ea nu o să aibă nimic, chirie, cheltuieli comune, de judecată, doar ea ar fi proprietar. Nu a fost informată de decesul tatălui sperând să nu afle și că astfel vor trece 6 luni și să piardă dreptul la succesiune, au falsificat anunțul de deces, iar în locul ei apare fiica lui P. I., E. ca fiica tatălui ei.
Violarea de domiciliu este un fapt penal raportat de care prin scrisoarea din 26.01.2009, Judecătoriei Oradea, ignorată în favoarea pârâtei B. C. ce a primit toate comunicările, scrisorile, citațiile la domiciliul de pe .. 1, .> Locuitorii scării dovedesc că B. C. este locuitoarea oficială a imobilului ce se află în coproprietate, iar dacă își petrece timpul altundeva decât la domiciliul stabilit oficial, nu o privește. Președintele S. C. T. și judecătorul C. F. au presupus că B. C. nu stă în apartament întrucât în 2007 a primit o citație la o altă adresă și că nu ar avea obligația plății întreținerii. Ea trăiește de 25 de ani în Germania, nu a avut cheie de la apartament, nu a putut valorifica dreptul de proprietate, instanța decizând că ar fi avut obligația de 9 ani ca singură să plătească din străinătate cheltuielile comune, asigurare, impozit.
Nu a susținut că ar fi existat un contract de închiriere, ea a cerut chirie din 2004. După decesul tatălui în aprilie 2004 ea este proprietar a ½ din apartament, nu există vreun act din care să reiasă că ar fi înțeles că permită folosirea în exclusivitate a acestuia, că a solicitat chiria, a informat părțile de restanțe la chirie prin scrisori recomandate, acestea refuză să plătească.
Referitor la impozitul achitat, acesta se cuvine a fi suportat de fiecare coproprietar proporțional cu cota parte deținută, ori, de ce nu s-a judecat astfel?
Prin concluziile scrise, recurenta a solicitat ca o consecință a dispunerii anulării testamentului să fie obligată B. C. I. să-i plătească_ E + dobânda legală pentru perioada aprilie 2004, septembrie 2013 urmare a folosirii apartamentului, a 5.229,51 lei + dobânda legală reprezentând cheltuieli comune pe perioada februarie 2006 – iunie 2013, a 694,66 lei, impozit anual pe perioada 2007 – 2013, cu 7609,62 lei cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția în cauză.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Criticile aduse deciziei ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac se referă atât la aspectele de cerere prin care s-a urmărit anularea testamentului autentificat prin încheierea nr._/03.09.1991, a certificatului de moștenitor nr. 63/20.04.2004, a încheierii de carte funciară nr. 8721/21.04.2004, a certificatului de moștenitor autentificat de BNP M. G. sub nr. 10/26.01.2006, cât și al celor prin care s-au solicitat chirii, dobânzi, cheltuieli comune, impozit.
Prezenta cauză s-a mai aflat în recurs la Curtea de Apel Oradea, care prin decizia civilă nr. 4646/2013, pronunțată la data de 02.10.2013 a admis ca fondat recursul declarat de C. S., împotriva deciziei civile nr. 376/A din 30.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care însă a casat-o doar parțial cu trimitere spre rejudecare doar referitor la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru folos de tras, cheltuieli comune și impozit pentru imobilul în litigiu.
Se reține din considerentele acestei decizii de casare că s-a apreciat corect soluția referitor la dispoziția prin care s-a respins capătul de cerere privind anularea testamentului, fiind redate motivele pentru care expertiza extrajudiciară întocmită în Germania de expert Klauss Muler a fost înlăturată de instanța de fond, de ce nu are o valoarea probantă. Ca urmare, câtă vreme s-au menținut dispozițiile instanței referitor la acest capăt de cerere, acestea au intrat în puterea de lucru judecat nemaiputând fi reanalizate cu ocazia rejudecării cauzei urmare a casării parțiale cu trimitere, și din acest motiv de altfel instanța de apel prin decizia recurată nu le-a mai dezbătut, limitându-se la cele dispuse conform competențelor conferite de art. 315 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse criticile recurentei referitoare la acest aspect nu se impun a fi analizate, iar ceea ce urmează a fi verificat este doar modul în care s-au respectat dispozițiile legale referitor la capetele de cerere pentru care decizia inițială s-a casat în parte de instanța de recurs, acordare despăgubiri, reprezentând folos de tras, cheltuieli comune și impozit pentru imobilul în litigiu.
Masa succesorală, rămasă în urma decesului def. Pecsi A. decedat la 21.09.2003, a cărei fiică este recurenta, s-a compus din imobilul situat în loc. Oradea .. 1, ., înscris în CF nr._ Oradea, nr. top. 4767/8/39, cu o suprafață utilă de 52 mp, din care acesteia i-a revenit urmare a reducțiunii testamentului autentificat sub nr._/03.09.1991 de Notariatul de Stat Oradea, o cotă de ½ parte, cealaltă cotă de ½ revenindu-i lui P. I. – legatar universal și soție supraviețuitoare. Aceasta a decedat la data de 19.01.2006, iar intimata B. C., fiica acesteia, a cules cota de ½ parte ce îi revenea din imobil.
Din probele administrate nu se poate reține faptul că intimata pârâtă ar fi locuit în imobilul în litigiu, faptul că are domiciliul în actele de identitate în acesta nu este de natură a duce la concluzia că ar fi folosit apartamentul. Sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil, în vigoare la data promovării litigiului, îi revenea reclamantei recurente, aceasta se impunea astfel a dovedi atât faptul că imobilul a fost folosit exclusiv de intimata pârâtă cât și că aceasta i-ar fi interzis accesul, că ar fi schimbat încuietorile de la ușa de intrare, pentru a putea fi obligată astfel la plata folosului de tras solicitat. De altfel, astfel cum corect au reținut ambele instanțe pe parcursul litigiului, intimata a fost citată de la o altă adresă din localitatea Oradea, . recurentei apar ca nefondate.
Afirmațiile recurentei în sensul că într-adevăr ar fi spus vecinilor de apartament că doar ea intră în acesta, nu au fost susținute de probe și datorită acestui aspect nu au fost avute în vedere. De altfel, chiar dacă ar fi locuit intimata sau mama acesteia în imobil, avea acest drept raportat la calitatea de coproprietar, iar câtă vreme nu s-a dovedit că a împiedicat-o pe recurentă a-și exercita propriile prerogative ale dreptului său de proprietate, solicitarea de obligare la plata chiriei apare ca nefondată. Nu s-a dovedit nici faptul că imobilul ar fi fost închiriat de către intimată sau de mama acesteia anterior decesului, că ar fi beneficiat de fructe din care i s-ar cuveni ½ și recurentei.
Referitor la cheltuielile comune de întreținere aferente imobilului, a impozitului, din actele aflate în dosarul de fond – filele 32 – 36 – cererea reconvențională, se reține că recurenta, reclamantă reconvențională la aceea dată, a solicitat plata restanței de chirie pe perioada aprilie 2004 – ianuarie 2008, cu dobânzi, a restituirii cheltuielilor comune pentru perioada februarie 2006 . ianuarie 2008. Prin completarea acesteia – filele 118 – 119 dosar fond – punctul 3, a indicat că anexează și copie a chitanțelor de impozit pe anul 2008. La fila 296 a arătat la punctul 3 litera b că solicită restituirea cheltuielilor comune de 1.927,77 lei, inclusiv dobânda pentru perioada februarie 2006 – ianuarie 2009, iar la fila 297 a indicat și impozitul aferent anilor 2009 – 98,34 lei, 2008 – 99,38 lei, 2007 – 99,38 lei, deci implicit s-a solicitat alături de restituire cheltuieli comune aferente apartamentului în litigiu și impozitul achitat, acesta fiind inclus în această solicitare.
Nu se poate contesta că cererea în despăgubiri nu ar fi suferit numeroase modificări, completări, datorate chiar duratei litigiului, însă, ce este cert este faptul că alături de restituirea cheltuielilor comune de întreținere, recurenta reclamantă a solicitat și impozitul aferent imobilului, greșit instanța de apel concluzionând contrariul, la fila 343 fiind regăsită copia chitanței pe anul 2010 în valoare de 95,72 lei, cele din anii 2007 – 2009 fiind anexate anterior.
Curtea reține că în perioada 2006 – 2013 imobilul în litigiu nu a fost folosit efectiv de niciunul dintre coproprietari, iar cheltuielile comune de întreținere și impozitul aferent, într-adevăr s-au achitat doar de către recurentă, ori, fiecare coproprietar are obligația de-a suporta cheltuielile de întreținere și conservare a imobilului, de plată a impozitului, proporțional cu partea fiecăruia – deci ½ parte în speță -, greșit ambele instanțe reținând contrariul, art. 774 Cod civil – (vechiul Cod civil în vigoare la data introducerii cererii) precizând că fiecare coered contribuie la plata datoriilor și sarcinilor succesiunii fiecare în proporție cu ce ia, dispoziție aplicabilă practic până la sistarea stării de coproprietate.
Valoarea impozitului achitat exclusiv de recurentă în perioada 2007 – 2012 se compune din suma de 99,84 lei – fila 81 dosar fond, 99,38 lei – fila 299, 99,38 lei – fila 120, 99,38 lei – fila 299, 99,34 lei fila 300, 95,72 lei – fila 343 dosar fond – 2007 – 2012 -, neexistând dovezi ale plății pentru anii următori, total 588,04 lei, și nu de 694,66 lei cum s-a invocat, din care cota ce-i incumbă intimatei este de 1/2, respectiv de 294,02 lei.
Cheltuielile comune achitate de recurentă pentru imobilul în litigiu, potrivit chitanțelor anexate în dosar fond, apar pentru perioada 2006 – 2013 – filele 82 – 85 -, fila 120, filele 146 – 150, filele 222 – 226, 343 – 344 dosar fond, fila 10 dosar apel, total 5229,51 din care ½ îi revine intimatei, respectiv 2614,75 lei.
Se reține că față de cele expuse, intimata se impune a plăti recurentei 294,02 lei + 2614,75 lei = 2908,77 lei, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data formulării cererii reconvenționale, 14.01.2008 până la plata efectivă a acestora raportat la dispozițiile art. 1088 din vechiul Cod civil.
Față de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în parte decizia apelată,va admite ca fondat apelul conform art. 296 Cod procedură civilă, va schimba în parte sentința și în consecință va admite în parte acțiunea, va obliga pârâta să-i plătească reclamantei 2908,77 lei despăgubiri civile pentru perioada 2006 – 2013, aferente imobilului în litigiu, constând în cheltuieli comune de întreținere, impozit – ½ parte – cu dobânda legală din data de 14.01.2008 până la plata efectivă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei și se vor păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate, față de cele expuse mai sus.
Reținând culpa procesuală parțială a intimatei, în baza art. 276 Cod procedură civilă, instanța de recurs o va obliga să-i plătească recurentei (raportat la admiterea doar în parte a pretențiilor) 1.000 lei cheltuieli de judecată în fond, apel, recurs, reprezentând onorariu avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă C. S., domiciliată în Nurnberg, Jakobsplatz, nr. 17, cod poștal_ GERMANIA, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. C. I., domiciliată în Oradea, ., ., ., județul Bihor, și în Oradea, .. 1, .. 39, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 414 din data de 19.12.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite ca fondat apelul declarat de C. S. împotriva sentinței civile nr. 2473/05.03.2010 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta C. S. împotriva pârâtei B. C..
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei 2908,77 lei despăgubiri civile pentru perioada 2006 – 2013, constând în cota de ½ din cheltuieli comune de întreținere, impozit aferent imobilului în litigiu, cu dobânzi legale calculate din data de 14.01.2008 până la plata acestora.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței.
Obligă partea intimată B. C. I. să plătească părții recurente C. S. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în fond, apel, recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
S. A. L. T. D. M. E. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – S. A. L. – 03.06.2014
- judecători fond – B. M.
- judecători apel – S. C., F. C.
- dact. gref. M. V. – 03.06.2014– 2 ex.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 744/2014. Curtea de... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
