Acţiune în constatare. Decizia nr. 942/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 942/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 10588/271/2011
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 942/2014-R
Ședința publică din data de 28 octombrie 2014
Președinte: | P. C. - R. | - judecător |
G. M. | - judecător | |
P. A. | - judecător | |
I. F. | - grefier |
Pe rol, fiind pentru azi judecarea recursului civil privind pe recurenta-reclamantă S. C. cu dom. proc. ales in loc. Oradea, ..20, ., în contradictoriu cu intimatul S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE,, cu sediul in loc. București, ., sector 5, împotriva Deciziei civile nr. 5 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost menținută sentința civilă nr. 3948 din 9 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul fiind repus pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării, după care:
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3948 din 9 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis excepția inadmisibilității cererii, s-a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamanta S. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Imobilele in litigiu au aparținut antecesorilor reclamantei, iar aceasta a depus, in baza Legii 10/2001, cerere pentru restituirea in natura și acordării de despăgubiri .
Obiectul prezentului dosar îl constituie obligarea Statului R. la plata despăgubirilor pentru imobile naționalizate, în condițiile stabilirii dreptului la despăgubirii în procedura Legii nr. 10/2001, fără însă ca până în prezent reclamantul să fi intrat în posesia despăgubirii stabilite.
Întrucât situația reclamantului este una generalizată, cu referire la persoanele în favoarea cărora s-au stabilit în baza Legii nr. 10/2001 măsuri compensatorii, la nivelul instanțelor din țară s-a creat o practică pentru obligarea Statului R. la plata despăgubirii la valoarea de circulație a imobilului/imobilelor expropriate în temeiul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și art. 480- 481 din vechiul cod civil.
Însă, prin Decizia nr. 27 pronunțată în dos. nr. 28/2011 al ICCJ au fost admise recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că „acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobile preluate abuziv imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție sunt inadmisibile”.
Conform disp. art. 330 ind. 7 al. 4 cod pr. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie .
Din dispozitivul Deciziei nr. 27/2011 și considerentele Deciziei nr. 33/2008, ambele pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, se desprinde concluzia că acțiunile pentru plata despăgubirilor pentru imobilele naționalizate și care nu pot fi restituite în natură, pot fi judecate numai în condițiile prevăzute de legea specială, nefiind admisibile acțiunile întemeiate pe dreptul comun sau CEDO.
Față de dispozitivul neechivoc al deciziei nr. 27/_, susținerile reclamantului că există o neconcordanță între legea specială și Convenția europeană, fiind încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional nu pot constitui motiv de admisibilitate.
Inadmisibilitatea acțiunii se referă la toate actiunile îndreptate împotriva Statului R., având ca obiect acordarea de despăgubiri bănești pentru imobile preluate abuziv imposibil de restituit în natură în temeiul dreptului comun și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Prin urmare, persoanele care au stabilit un drept de despăgubire și încă nu au obținut un titlul de despăgubire și/sau plată nu mai pot acționa pe calea dreptului comun pentru a intra în posesia despăgubirii cuvenite, având la dispoziție doar acțiunea în contencios administrativ, în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
În consecință instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect obținerea de despăgubiri în temeiul dreptului comun și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
S-a mai retinut că, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în vederea plății efective a despăgubirilor către personale în favoarea cărora s-au stabilit măsuri reparatorii se parcurg următoarele etape: etapa reanalizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale, care este asigurat de Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor, etapa evaluării finalizată prin emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, emiterea titlului de plată de către Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Autoritatea Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt organe de specialitate ale administrației publice centrale cu personalitate juridică, iar competența de soluționare a acțiunilor îndreptate împotriva acestora, revine potrivit disp. art. 3 pct. 1 cod pr. civ. Curții de Apel.
Prin urmare, persoanele care au solicitat despăgubiri și încă nu au obținut un titlu de despăgubire nu mai pot acționa pe calea dreptului comun pentru a intra în posesia despăgubirii cuvenite, având la dispoziție doar acțiunea în contencios administrativ, în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recalificat în apel, reclamanta S. C. solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 5/A din 17 ianuarie 2013, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta S. C., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, împotriva sentinței civile nr.3948 din 9 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Obiectul dedus judecății îl constituie obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor la plata despăgubirilor bănești pentru niște imobile naționalizate, în condițiile în care s-a stabilit prin Dispoziția de respingere a notificării nr. 5155/12.09.2008 că numita S. C. nu a formulat notificare în termenul prevăzut la art. 21 din Legea nr. 10/2001. Această dispoziție s-a emis și ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 7232/2007 a Judecătoriei Oradea rămasă irevocabilă prin dec. civ. nr. 382/R/2008 a Tribunalului Bihor.
Conform probelor administrate în cauză imobilul în litigiu este suspus reglementării prevăzute de Legea nr. 10/2001 care instituie o procedură specială și obligatorie de urmat în vederea obținerii de reparații pentru imobilul care intră în sfera de aplicare a acestei legi.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de Stat fără un titlu valabil inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, numai dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.
De asemenea prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială și numai în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Față de aspectele de mai sus, instanța de apel a reținut că pe de o parte imobilele în litigiu se circumscriu sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, că procedura prevăzută de legea specială referitor la aceste imobile nu este finalizata (recursul declarat impotriva sent. civ. nr. 111/C/2011 a Tribunalului Bihor nefiind solutionat), iar pe de altă parte o cota din imobile se afla în proprietatea unor societati comerciale, fiind transcrise in alte coli.
A mai retinut instanta că în cuprinsul Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. In consecinta procedura de acordare a despăgubirilor se supune prevederilor legii speciale, concursul dintre legea specială și legea generală rezolvându-se în favoarea legii speciale.
Procedura prev. de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este cea legală și instanța nu poate, fără a încălca dispozițiile legale în vigoare, să dispună în alt mod. Astfel actiunea in acordarea despagubirilor banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptata direct impotriva Statului R., intemeiata pe dispozitiile dreptului comun si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale este inadmisibilă.
În acest sens prin Decizia nr. 27 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. 28/2011 s-a soluționat recursul în interesul legii, statuându-se că S. R. nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile prin care se solicită obligarea acestuia să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, iar acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
Față de considerentele expuse, tribunalul în temeiul art. 296 C. pr. civ. a respins apelul și a constatat că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 1 aprilie 2013 reclamanta S. C., solicitând modificarea în totalitate a deciziei recurate și pe cale de consecință admiterea apelului și a acțiunii în întregime astfel cum a fost formulată și precizată în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 117.020 dolari SUA /_,96 RON), conform raportului de expertiză efectuat în cauză, sau contravaloarea în lei la data plății efective, cu cheltuieli de judecată în fața tuturor instanțelor.
În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că prin cererea înregistrată la Primăria Oradea a solicitat restituirea unor imobile situate în Oradea, . natură trei case și teren aferent în suprafață de 1233 mp înscrise în CF 7596 Oradea care au aparținut numiților Guttman L. și Guttman A. cu titlu de cumpărare, aceștia fiind frații bunicii recurentei Guttman L., căsătorită cu Harstein E. și care a avut un fiu Harstein Ernest, care a fost tatăl recurentei.
Recurenta a învederat că imobilele au fost expropriate în anul 1977 de către S. R., dar având în vedere că imobilele erau demolate la momentul formulării cererii de restituire s-a propus și s-a dispus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției sens în care s-a emis de Primăria Oradea Dispoziția nr. 8737/06.11.2007, dosarul fiind înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, în vederea completării și finalizării.
Subliniază că din anul 2007 această dispoziție nu a fost pusă în aplicare și nu a fost luată nici o măsură în vederea soluționării dosarului, cu toate că a contactat în repetate rânduri pârâtele chiar și în scris, așa cum rezultă din adresele depuse la dosar.
Mai arată că, deși motivarea hotărârii pronunțate de către prima instanță se raportează doar la decizia nr. 27/2011 pronunțată în dosarul nr. 28/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta este nelegală, având în vedere că România este stat membru al Uniunii, legislația acesteia având chiar prioritate față de cea internă.
A respinge această acțiune ca inadmisibilă este o încălcare gravă a dreptului său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție, precum și o gravă discriminare care se realizează prin interzicerea invocării unui temei de drept izvorât din legislația Uniunii Europene și anume art.1 din Protocolul la CEDO în raport de celelalte state membre ale Uniunii Europene.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, art. 480-481 cod civil din 1864.
Examinând decizia recurată prin prisma excepției de perimare a recursului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Din analiza actelor aflate la dosarul de recurs, se reține faptul că, la data de 10 septembrie 2013, întrucât nici una dintre părți, deși legal citate, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța conform art. 242 alin.1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea cauzei până la intervenția părților interesate.
În perioada posterioară momentului în care a survenit suspendarea judecății, părțile litigante nu au stăruit în continuarea judecății în termenul statornicit de norma înscrisă în textul articolului 248 aliniat 1 Cod procedură civilă, situație în care instanța, văzând că cererea de recurs a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, urmează a face aplicarea prevederilor articolului 252 aliniat 1 Cod procedură civilă, în sensul că va constata perimat recursul introdus de recurenta reclamantă, menținând astfel în întregime decizia recurată, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimarea recursului civil declarat de pe recurenta-reclamantă S. C. cu dom. procedural ales in loc. Oradea, ..20, ., în contradictoriu cu intimatul S. R. prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE,, cu sediul in loc. București, ., sector 5, împotriva deciziei civile nr. 5 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
P. C. G. M. P. A. I. F.
Red. decizie: jud. P. C./26.11.2014
Jud. apel: B. N.-M. F.
Jud. fond: B. M.
Tehnored. I.F./26.11.2014
| ← Anulare act. Decizia nr. 468/2014. Curtea de Apel ORADEA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 744/2014. Curtea de... → |
|---|
