Anulare act. Decizia nr. 717/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 717/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 8355/111/2012
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 717/2014 – R
Ședința publică din data de 4 iunie 2014
Președinte: | D. M. |
Judecător: | F. T. |
Judecător: | V. P. |
Grefier: | C. N. |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil formulat de recurentul - reclamant MATIUȚA H. M. – N., cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații – pârâți: J. F., cu domiciliul în loc. Oradea, .. 7, ., A. A. și S. E., ambii cu domiciliul în Ungaria, Kisvarda 4600, ., ., K. J., cu domiciliul ales în Oradea, .. 10, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 322/15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. unic, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 9572 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare act.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 14 mai 2014, când părțile prezente prin reprezentanții convenționali au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea pentru data de 28 mai 2014 și, ulterior, pentru data de azi, când:
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9572 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins acțiunea formulata si precizata de reclamantul MATIUȚA H. N.-M. dom in ORADEA, ., jud Bihor impotriva paratilor A. A. și DR. S. E. ambii dom in 4600 KISVARDA, RAKOCZI, nr. 26, ., Ungaria, K. J. cu dom proced. ales in Oradea, . 10, jud Bihor și J. F. dom in ORADEA, .. 7, ., jud Bihor ca nefondata .
S-a respins cererea reconventionala formulata de paratul-reclamant reconventional K. J. cu dom proced. ales Oradea, . 10, jud Bihor in contradictoriu cu paratii reconventionali MATIUȚA H. N.-M. dom in ORADEA, ., jud Bihor și J. F. dom in ORADEA, .. 7, . ca nefondata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulata de reclamantul Matiuta H. M.-N. acesta a susținut existenta cauzei ilicite care atrage nulitatea absoluta a contractelor de vânzare – cumparare autentificate sub nr. 1138/ 16.09.2010 și sub nr. 1324/16.09.2010 de catre BNP D. G. I., întrucât, s-a înstrainat bunul altuia în cunostinta de cauza, cu complicitatea cumparatorilor si in consecinta s-a solicitat nulitatea absoluta partiala a certificatului de mostenitor nr.34/24.10.2010 intocmit de catre BNP D. G. I., rectificarea inscrierilor din CF_ Oradea cu nr. top_, pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare cumparare pentru terenul in suprafata de 5,11 ha inscris in CF_ Oradea cu nr. cadastral_, teren reconstituit prin TP nr._/2010, și in consecinta întabularea dreptului de proprietate potrivit astfel dobandit.
Conform art. 968 C.civ., cauza este nelicita atunci când este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri sau ordinii publice", iar sanctiunea caracterului ilicit al cauzei actului juridic este data de dispozitiile art. 966 C.civ. potrivit carora obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect".
De asemenea, conform art. 967 alin. 2 C.civ. valabilitatea cauzei este prezumata pâna la proba contrara", iar sarcina unei astfel de probe incumba in mod neîndoielnic celui ce alege nevalabilitatea cauzei, potrivit principiului consacrat în aceasta materie de art. 1169 C.civ.
Incidente în cauza sunt si disp. art. 1899 alin. 2 C.civ, potrivit carora buna-credinta se prezuma. În speta, aceasta prezumtie nu a fost rasturnata, deoarece reclamantul nu a dovedit prin niciun mijloc de proba complicitatea la frauda a cumparatorilor, paratii A. A. și dr. S. E..
Antecontractul de vânzare cumparare inregistrat sub nr.6/19.03.2008 de catre av. G. C. nu a fost inscris in cartea funciara, ulterior s-a incercat inscrierea acestuia dar cererea a fost respinsa la OCPI.
In speță s-a observat că dreptul de creanță dobândit de reclamantul beneficiar al promisiunii de vânzare, nu a fost înscris în evidentele cadastrale înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât nu a devenit opozabil terților cumpărători, care sunt prezumați de bună credință.
Reclamantul nu a probat nici susținerea potrivit căreia cauza ar fi ilicită și nici reaua credință a cumpărătorilor, deși sarcina probei îi revenea lui.
In doctrina s-a stabilit ca vanzarea cumpararea lucrului altuia, în cunostinta de cauza, reprezinta o operatiune speculativa, avand o cauza ilicita si, deci, este nula absolut în temeiul art. 968 cod civil . Asadar, pentru a interveni sanctiunea nulitatii absolute a unui astfel de contract, cel care o invoca trebuie sa dovedeasca „cunostinta de cauza” a vanzatorului, dar si a cumparatorului, deci reaua credinta a acestora.
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. 1 Legea 7/1996 „ Daca în cartea funciara s-a înscris un drept real, în conditiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul ei, daca a fost dobandit sau constituit cu buna-credinta, cat timp nu se dovedeste contrariul ” .
Potrivit dispozițiilor art. 1899 Cod civil „ 1)Buna credinta este credinta posesorului ca, cel de la care a dobandit imobilul, avea toate însusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. 2) Buna credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea credinta ” .
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea 7/1996 „1) Cuprinsul cartii funciare, în afara îngradirilor si exceptiilor legale, se considera exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobandit cu buna-credinta un drept real înscris în cartea funciara . (2) Dobanditorul este considerat de buna-credinta daca, la data înregistrarii cererii de înscriere a dreptului în folosul sau, nu a fost notata nici o actiune prin care se contesta cuprinsul cartii funciare sau daca din titlul transmitatorului si din cuprinsul cartii funciare nu reiese vreo neconcordanta între aceasta si situatia juridica reala ”.
Potrivit dispozitiilor art. 36 din Legea 7/1996, „ Actiunea în rectificare, întemeiata pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe gresita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta si împotriva tertelor persoane care si-au înscris un drept real, dobandit cu buna-credinta si prin act juridic cu titlu oneros, bazandu-se pe cuprinsul cartii funciare, în termen de trei ani de la data înregistrarii cererii de înscriere formulata de dobanditorul nemijlocit al dreptului a carui rectificare se cere, afara de cazul cand dreptul material la actiunea de fond nu s-a prescris”.
Chiar daca intentia initiala a paratului K. și a mamei sale K. I. a fost de a instraina terenurile ce urmau a le fi restituite la legea 18/1991 motiv pentru care au si incheiat procurile speciale, date in fata Notarului Public D. Pantor la 27.09.2005, ulterior pârâul K. a revocat tacit mandatul dat paratului Jurcut, astfel incat paratul Jurcut nu mai avea un mandat pentru a putea înstraina terenurile obținute ulterior in dosar_ al Judecatoriei Oradea, prin Sentinta civila nr. 1044/13.02.2009, ramasa irevocabila prin Decizia civila nr. 696/R/02.10.2009 a Tribunalului Bihor.
Nefiind reținuta cauza ilicita cu privire la contractele de vanzare cumparare autentificate sub nr. 1138/ 16.09.2010 și sub nr. 1324/16.09.2010 de catre BNP D. G. I. instanta a apreciat că nu poate retine nici nulitatea absoluta partiala privind certificatul de mostenitor nr.34/24.10.2010 intocmit de catre BNP D. G. I..
Nu a putut fi retinuta apararea paratului Jurcut ca aceste terenuri îi reveneau lui de fapt in baza cesiunii incheiate cu paratul K. si mama acestuia intrucat dreptul de proprietate nu poate fi cesionat conform prev art 1392 c civ..
In privința neprezentãrii la interogatoriu a pârâtei S. E. instanța nu a apreciat că acest fapt ar putea fi calificat ca o recunoaștere a pretențiilor reclamatului atât timp cât aceasta pârâtă și-a exprimat clar voința de a contesta pretențiile reclamantului.
Cu privire la cererea reclamantului de obtinerea a hotararii care sa tina loc de contract autentic in baza antecontractului de vanzare cumparare, instanța de fond a reținut că promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un antecontract prin care părțile se obligă să încheie în viitor la un preț stabilit un contract de vânzare cumpărare. Marea deosebire între promisiune și vânzarea efectivă este aceea că în timp ce vânzarea dă naștere unei obligații de „a da”, forma autentică impunându-se ad validitatem în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor, promisiunea dă naștere doar unei obligații de „a face” adică de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare în termenii prestabiliți, corelativ dreptului de creanță al beneficiarului promisiunii, care poate solicita ulterior perfectarea contractului. Fiind doar o promisiune de vânzare din perspectiva formei sunt aplicabile în speță dispozițiile art.1191 Cod Civil potrivit căruia ad probationem în prezenta cauză se impunea ca această convenție să fie dovedită printr-un înscris sub semnătură privată sau autentic, deși ca negotium iuris, aceasta exista prin simplul acord de voință a părților.
Din perspectiva efectelor ce le produce, o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, instanța a reținut că aceasta oferă posibilitatea părții care și-a executat integral obligația, de a solicita instanței, în măsura în care promitentul nu mai vrea să-și execute obligația de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică și în măsura în care bunul se mai află în proprietatea promitentului-vânzător, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare în temeiul art.1073 și 1077 Cod Civil, ca o executare în natură a unei obligații de a face dar mai ales în baza dispozițiilor speciale ale art.5 alin 2 din titlul X al Legii 247/2005, care reglementează circulația juridică a terenurilor și care prevede expres că:”În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză să încheie ulterior contractul, partea care și-a îndeplinit obligația, poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.”
Rezultă din probatoriul administrat ca terenul in litigiu nu se mai afla in prezent în proprietatea paratului K..
Cu privire la cererea reconvenționala formulata de către paratul-reclamant reconvențional K. J. in contradictoriu cu reclamantul și paratul reconventional J. F. instanta de fond a apreciat că nu poate reține lipsa interesului cu privire la capatul principal al actiunii reclamantului pe motiv ca la data incheierii antecontractului de vanzare cumparare exista un mandat valabil, astfel incat in conditiile in care reclamantul invoca nulitatea absoluta a contractelor de vânzare – cumparare autentificate sub nr. 1138/ 16.09.2010 și sub nr. 1324/16.09.2010 de catre BNP D. G. I., pe motiv de cauza ilicita, acesta dovedeste a avea interes in prezenta cauza.
Instanța a mai reținut că nu exista nici un motiv de nulitate absoluta privind antecontractul de vânzare cumparare inregistrat sub nr.6/19.03.2008 de catre av. G. C. intrucat la data incheierii acestuia paratul Jurcut avea o procura valabila din partea parâtului-reclamant reconventional K. și a defunctei sale mame, e clara intentia acestora de a vinde terenurile de pe vechiul amplasament, iar obiectul antecontractului este determinabil. Neconcordantele cu privire la unele date din antecontract nu pot duce la ideea existentei unei cauze ilicite, ci doar a unor erori materiale care nu afecteaza valabilitatea acestuia din punct de vedere al existentei unei cauze ilicite, sau lipsa de consimtamant cum invoca paratul-reclamant reconventional K..
In realitate antecontractul de vânzare cumparare inregistrat sub nr.6/19.03.2008 de catre av. G. C. este caduc ca urmare a încheierii contractelor de vanzare cumparare a caror anulare se solicita de catre reclamant. In ceea ce priveste obligatiile care au rezultat intre mandant si mandatar, promitent cumparator si promitent vanzator vor putea constitui obiectul unei alte actiuni.
Pentru motivele de mai sus instanta a respins actiunea formulata si precizata cu privire la cererea principala si implicit cu privire la cererile subsidiare, precum si cererea reconventionala ca nefondate.
În baza disp. art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila, instanța a respins cererea formulată de reclamanți referitor la plata cheltuielilor de judecata de către pârâți.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel apelanții MATIUȚA H. N.-M. și J. F. solicitând admiterea apelurilor și modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii principale.
Prin decizia civilă nr. 322/A pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 15.10.2013 au fost respinse ca nefondate apelurile civile introduse de către apelanții MATIUȚA H. N.-M. și J. F., în contradictoriu cu intimații A. A., S. E. și K. J. împotriva sentinței civile 9572 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea care a fost menținută în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub aspectul motivelor de ordine publică, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit declarației autentificată sub nr. 1357/19.oct.2010 de BNP G. D. și dată de numitul V. A., cei îndreptățiți să primească titlul de proprietate pentru suprafața de 5,11 ha, și anume K. J. și K. I. au întocmit direct procură pe numele cumpărătorului, respectiv pe numele numitului J. F., căruia i-au cesionat drepturile ce rezultau din adeverințele nr. 66 și 67 din 26.07.2002 eliberate de Primăria Municipiului Oradea, prin Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, pentru suma de 10.000 euro în cursul anului 2005, aspect ce reiese și din declarația autentificată cu nr. 2577/26.10.2005 de BNP P. A. F. (fila 175 dosar fond).
În baza procurii speciale apostilată de notarul public D. Pantor la data de 27.09.2005, în SUA, mandantul K. I. l-a împuternicit pe mandatarul J. F. la efectuarea demersurilor necesare în vederea eliberării titlului de proprietate sau obținerii de despăgubiri, întabularea dreptului de proprietate și vânzarea imobilului în suprafață de 2,61 ha, cu numere topografice_ și alte cinci numere topografice cuprinse în CF 624 S., respectiv două numere topografice cuprinse în CF 35 Episcopia Bihor.
Demersurile cu care a fost mandatat pârâtul J. F. în baza procurii mai sus amintită s-au materializat prin obținerea titlului de proprietate nr._ din 21 iunie 2010, eliberat pe numele lui K. I. și K. I., pentru o suprafață de 5 ha și 1100 mp, la scara 1:10.000 (fila 258 dosar fond), suprafață identificată conform procesului verbal de punere în posesie nr. 216/18.06.2010 (fila 257 dosar fond). Acest titlu de proprietate s-a eliberat în baza sentinței civile nr. 1044/13 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Oradea și rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 696/R/02.10.2009 a Tribunalului Bihor (fila 101 dosar fond). Și în dosarul cu nr._ al Judecătoriei Oradea pârâtul J. F. a avut calitatea de mandatar al reclamanților K. I. și K. I. și, în consecință, susținerea acestora din urmă că procura specială apostilată în SUA este dată pentru alte terenuri decât cel în litigiu a fost înlăturată întrucât reconstituirea s-a făcut pe alte amplasamente decât cele deținute de către antecesorii familiei K. și indicate în cuprinsul procurii speciale.
La data de 19 martie 2008 s-a încheiat sub semnătură privată antecontractul de vânzare-cumpărare între K. I. și K. I. în calitate de promitent vânzător și prin mandatarul J. F. pe de o parte și Matiuța H. N.-M. în calitate de promitent cumpărător, având ca obiect suprafața de 5,11 ha teren, la prețul de 150.000 euro, antecontractul primind dată certă prin prezentarea acestuia în fața avocatului G. C. (fila 12 dosar fond). Așadar terenul nu a fost identificat cu nr. topografic sau cadastral întrucât la acea dată promitenții cumpărători nu aveau titlu de proprietate asupra suprafeței de 5,11 ha. Această promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare nu a fost notată în CF .
La data de 16 septembrie 2010 proprietarul K. J., în calitate de vânzător înstrăinează cota sa de ½ parte din imobilul înscris în CF nr._ Oradea cu nr. cadastral_, dobândit cu titlu de reconstituire, conform titlului de proprietate nr._/21 iunie 2010, numitului A. A. căsătorit, operațiunea de înstrăinare fiind autentificată sub nr. 1138 de notarul public D. G. I., iar ulterior la data de 24 octombrie 2010, în fața aceluiași notar se înstrăinează cealaltă cotă de ½ parte din același imobil deținută de către K. J. cu titlu de moștenire după mama sa K. I.. Prețul de vânzare a fost în total de 90.000 euro.
Conform înscrierilor din CF nr._ Oradea, cererea de notare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între K. J. și I., respectiv Matiuța H. N.-M. s-a respins prin încheierea de CF nr._ din 20 oct.2010, deci între momentul autentificării primei vânzări și celei de-a doua a aceluiași teren în suprafață de 5,11 ha.
Întrucât promisiunea sinalagmatică are ca obiect doar o obligație de a face (de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare) și nu una de a da (de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut), faptul înstrăinării ulterioare încheierii acestei promisiuni sinalagmatice a aceluiași imobil și în fața notarului public nu duce la constatarea nulității absolute a acestei din urmă operațiuni, ci doar la dreptul de a obține despăgubiri în situația în care se dovedește o conivență frauduloasă încheiată între proprietarul imobilului și subsecvenții cumpărători.
S-a mai reținut că motivul de nulitate absolută invocat de către reclamanți, și anume cauza ilicită, nu s-a probat întrucât din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă faptul că, cumpărătorii A. A. și dr. S. E. au cunoscut despre existența unei înstrăinări anterioare. De altfel s-a apreciat că, chiar dacă notarul public în baza obligațiilor instituite în sarcina sa prin dispozițiile art. 81, 90 din Lg. 36/1995 a Notarilor Publici și a activității notariale ar fi informat cumpărătorii despre existența unui antecontract de vânzare-cumpărare asupra aceluiași imobil, în sarcina acestor cumpărători nu poate fi reținută reaua credință întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, antecontractul de vânzare-cumpărare nu transferă dreptul de proprietate și, în consecință, reclamantul Matyuța nu deținea vreun drept de proprietate asupra suprafeței de 5,11 ha. S-a subliniat faptul că reaua credință rezultă din simplul fapt al cunoașterii anteriorității titlului primului dobânditor.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 36 din Lg. 7/1996 nu sunt aplicabile în prezenta speță întrucât pentru a se obține rectificarea de carte funciară trebuie inițial a se stabili nevalabilitatea titlului de proprietate înscris și a cărui rectificare se solicită.
Față de considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 296 c.pr.civilă a respins apelurile formulate de către apelanții Matiuța H. N.-M. și J. F..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimați, tribunalul a constatat că nu s-a dovedit plata onorariului avocațial și, în consecință, nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. H. M. – N. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 322/A/15.10.2013 a Tribunalului Bihor, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 9572/26.06.2012 a Judecătoriei Oradea, modificarea în parte a acesteia, în sensul admiterii în întregime a acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, respectiv să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 1138/16.09.2010 de BNP D. G. I., să se constate nulitatea absolută a promisiunii sinalagmatice de vânzare–cumpărare autentificată sub nr. 1139/16.09.2010 de către BNP D. G. I.; să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 34/24.10.2010 întocmit de BNP D. G. I.; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1324/24.10.2010 de același notar; să se dispună rectificarea înscrierilor din C.F._ cu număr topografic_, în sensul radierii înscrierilor de sub B 3, 4, 7, 8; să se constate că între reclamant în calitate de cumpărător și pârâții K. J. și K. I., în calitate de vânzători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 6/19.03.2008 de avocat G. C. cu privire la dreptul de reconstituire asupra suprafeței de 5,11 ha teren, situat în hotarul Mun. Oradea în schimbul sumei de 150.000 euro; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic pentru terenul în suprafață de 5,11 ha înscris în C.F._ Oradea cu număr cadastral_, teren reconstituit prin titlul de proprietate nr._/2010 și întabularea dreptului de proprietate în C.F.; s-au mai solicitat cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că reținerile instanței de judecată nu sunt întemeiate, respectiv că sunt contrazise de probele de la dosar.
Astfel, în primul rând, arată că potrivit opiniei sale nu era necesar a face dovada relei credințe a cumpărătorilor, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile articolului 36 din Legea nr. 7/1996, text din cuprinsul căruia se desprinde ideea că în situația în care se solicită rectificarea unei înscrieri de C.F., pe baza nevalabilității titlului în baza căruia s-a făcut acea întabulare, terții dobânditori cu titlu oneros (în speță cumpărătorii A.) nu se pot apăra cu buna credință, într-o astfel de situație buna credință nu contează.
Or, prin prezenta cerere s-a solicitat constatarea nevalabilității titlului cumpărătorului, respectiv nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și rectificarea de C.F., în sensul radierii acestui titlu nevalabil, situație în care textul îi este aplicabil.
Pe de altă parte, arată că, chiar în situația în care ar accepta faptul că acesta trebuia să facă dovada relei credințe a cumpărătorilor A., în opinia sa, simplul motiv că nu a notat la C.F. antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul J. nu atrage automat buna-credință a cumpărătorilor A.. În acest sens, recurentul face trimitere la decizia civilă nr. 1374/2000 a Curții Supreme de Justiție în cuprinsul căreia s-a reținut că „nu poate fi bună credință acolo unde există culpă oricât de ușoară ar fi aceasta. Buna-credință rezultă din convingerea loială unită cu orice culpă și trebuie să fie întreagă, adică lipsită de cea mai mică îndoială în momentul dobândirii bunului. Îndoiala exclude convingerea loială și viciază astfel buna-credință. Aceasta impune ca imediat ce persoana are vreun motiv de a se îndoi despre regularitatea actului, de exemplu cel referitor la legitimitatea proprietății cumpărătorului, să refuze a trata sau să facă cercetări asupra problemei până ce va izbuti să-și formeze o convingere fermă”.
Arată că, însă, faptul că actele juridice întocmite de pârâții din prezenta cauză au o cauză ilicită rezultă nu numai din modalitatea în care a acționat vânzătorul K. J., ci și din complicitatea celorlalți pârâți, așa-ziși cumpărători, numiții A..
Arată că actele acestora îmbracă sfera penalului, în care intră și modalitatea în care notarul D. I. și-a exercitat atribuțiile.
Solicită recurentul a se avea în vedere răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului A. A., care plătește diferența de 44.000 euro chiar dacă în C.F. era deja notată respingerea cererii de notare a antecontractului său și, cu toate acestea, declară că nu a auzit niciodată de reclamant.
Mai mult, acesta nu-și amintește nimic despre agenția imobiliară care i-a menționat că terenul e de vânzare și care i-a dat numărul de telefon al lui K. J..
Apoi declară că a luat telefonic legătura cu pârâtul K. J. care a venit în România la solicitarea lui, pe o simplă promisiune că va cumpăra terenul, cu toate că acesta nu a mai fost în România din 1992.
De asemenea, declară că a luat cu titlu de împrumut suma de 400.000 euro de la B. Zsoltane N. I. pe care o cunoștea din 2006, dar nu știe cu ce se ocupa, când a luat banii locuia în D., dar acum nu știe unde locuiește.
Solicită a se avea în vedere în acest sens adresa cu nr._/05.11.2010 emisă de Poliția de Frontieră, potrivit căreia B. Zsoltane N. I. nu a declarat suma la trecerea frontierei.
În continuare, arată că toate actele originale pentru terenul în litigiu se găsesc în posesia sa, începând cu adeverințe, titlu de proprietate, schița cadastrală, primul C.F. și prima încheiere de întabulare, PUZ etc., acte care se găsesc și în prezent în posesia sa.
Mai arată că a solicitat la cartea funciară notarea antecontractului său de vânzare-cumpărare, astfel cum rezultă din înscrierea de sub B5 din C.F._ Oradea, încheierea nr._/20.10.2010.
Ulterior, s-a adresat instanței cu prezenta acțiune pe care a și notat-o în C.F. sub B6 prin încheierea nr._/25.10.2010. Cererea sa a fost respinsă cu toate că avea inclusiv certificat de grefă. Subliniază că respingerea nu putea fi ignorată de către niște cumpărători de bună-credință, pârâții încheind actele la data de 25.10.2010, având număr de încheiere ulterior notărilor solicitate de acesta.
În ceea ce privește interogatoriul pentru soția lui A. A., arată că aceasta a refuzat în mod nejustificat să se prezinte la interogatoriu, acordându-se în cauză nu mai puțin de 4 termene pentru ca pârâții să vină la interogatoriu, motivele invocate de aceasta nefiind suficiente pentru a refuza prezența la interogatoriul de care știa de o lună.
Din perspectiva complicității părților la încheierea actelor a căror nulitate se solicită, solicită instanței a se apleca asupra răspunsurilor la interogatoriul administrat într-un alt dosar notarului D. G. I., în care acesta afirmă că a văzut în original titlul de proprietate eliberat pe seama numiților K. și mai mult că a făcut copie de pe acest titlu de proprietate și se află anexat la actele întocmite de el.
Însă titlul s-a aflat în permanență în posesia pârâtului J. și apoi în posesia sa, astfel că se ridică întrebarea cum notarul a putut să vadă actul.
Apoi, se pune întrebarea de ce notarul nu i-a adus la cunoștință lui A. A. când a încheiat cel de-al doilea contract, de respingerea cererii de notare a antecontractului său în C.F., de vizita ofițerului de poliție și de vizita recurentului care l-a rugat să-i lase terenul în pace.
De altfel, în fața instanței notarul a recunoscut vizita ofițerilor de poliție cu privire la terenul din litigiu, însă cu toate acestea nu menționează nimic nici cumpărătorului și nici creditorului care a dat 400.000 euro cu titlu de împrumut primind garanție acest teren.
Consideră, în concluzie, că actele încheiate de pârâți au la bază o cauză ilicită, pârâtul vânzând a doua oară un teren pe care anterior îl vânduse altei persoane, vânzând deci bunul altuia.
La dosarul cauzei au depus întâmpinare intimații A. A., S. E. și K. J. solicitând ca în principal să se constate nulitatea recursului în conformitate cu prevederile articolului 3021 Cod de procedură civilă, iar în subsidiar să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește excepția de nulitate arată că nicăieri în cuprinsul cererii de recurs nu s-a indicat care sunt motivele de nelegalitate invocate, iar cele învederate de recurent în memoriul său nu pot fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de articolul 304 punctele 6-9 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește fondul litigiului intimații A. și S. arată că în cuprinsul convenției despre care se face vorbire în petit se tranzacționează dreptul de reconstituire dobândit de pârâtul K. J. și de defuncta sa mamă K. I., în urma cererii cu nr._/14.09.2005 în baza Legii nr. 247/2005.
Această convenție a fost semnată în numele pârâtului K. și a defunctei K. I. de către intimatul J. F., în baza procurilor cu nr._ și_, ambele autentificate de notarul public D. Pantor din statul New York.
Arată că, în mod corect, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că între un antecontract de vânzare cumpărare și un contract de vânzare-cumpărare diferențele sunt esențiale, doar cel din urmă având ca obiect o obligație de a da, astfel că e incontestabil că reclamantul nu a devenit niciodată prin cumpărare proprietar asupra terenurilor din litigiu, calitate pe care o au pârâții prin cumpărare de la pârâtul K. J..
Referitor la articolul 36 din Legea nr. 7/1996 invocat de recurent arată că acesta nu este incident în cauză raportat la capetele de cerere formulate, care vizează constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare cumpărare pentru cauză ilicită și imorală, capătul de cerere vizând rectificarea situației de C.F. având caracter subsidiar.
Referitor la susținerile recurentului legate de reaua lor credință arată că acestea sunt simple alegații fără susținere faptică și juridică.
Astfel, arată că la tranzacționarea terenului au avut la bază cunoașterea situației de C.F. potrivit căreia proprietatea terenului era extrem de clară.
Nimeni nu și-a pus întrebări în legătură cu mult trâmbițata tentativă de notare a așa-numitului antecontract de vânzare-cumpărare, ci dimpotrivă pronunțarea de către O.C.P.I. Bihor a unei încheieri de respingere a notării nu face altceva decât să întărească convingerea tuturor că lucrurile sunt în ordine și aceasta pentru că oricine are libertatea și posibilitatea de a solicita notarea oricărui act în C.F., cererea fiindu-i luată în discuție oricât de absurdă și neîntemeiată ar fi.
De asemenea, arată că venirea intimatului K. în România după o perioadă de absență de 20 de ani pentru a-și valorifica averea nu are nici un fel de conotație ilegitimă sau abuzivă, ilegitim fiind demersul recurentului și al intimatului J. F. care în cârdășie au încercat să-l lipsească pe intimatul K. de averea familiei sale.
Împrejurarea că titlul de proprietate nu i-a fost remis în original intimatului K. nu are nici un fel de relevanță, acest lucru neechivalând cu pierderea dreptului de proprietate de către intimatul K. a calității de proprietar.
Arată că autentificarea s-a realizat în temeiul unei copii legalizate realizată de pe un duplicat al titlului, emis de către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, or duplicatul emis de către organul abilitat este echivalent cu originalul, iar copia certificată de un notar public a unui act are aceeași valoare cu actul în sine.
Subliniază că au încheiat contractele de vânzare-cumpărare având certitudinea că vânzătorul e proprietarul bunurilor, certitudine care a fost dată de situația de C.F. pe care notarul le-a arătat-o și explicat-o și care arată că terenul aparține familiei K. și că nu există altă notare care să arate contrariul.
Referitor la demersurile penale inițiate de recurent arată că toate s-au finalizat prin soluții de neîncepere a urmării penale, confirmate inclusiv de instanțele judecătorești prin hotărâri irevocabile.
În concluzie, intimații arată că au fost de bună-credință la momentul încheierii contractului, au verificat situația juridică a terenului, s-au convins de faptul că există identitate între vânzător și titularul dreptului de proprietate evidențiat în C.F., au achitat contravaloarea terenului la prețul normal de piață practicat la momentul cumpărării.
Intimatul K. J. arată cu privire la fondul litigiului că intenția sa și a defunctei sale mame nu a fost de a cesiona lui J. F. cele două adeverințe, ci de a-l mandata pe acesta să se ocupe de obținerea titlurilor de proprietate și de vânzarea ulterioară în schimbul unui comision.
Subliniază că, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată înregistrat sub nr. 6/19.03.2008 între intimatul J. F. și recurentul din prezenta cauză a fost încheiat fără știrea sa și a mamei sale.
Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu intimații din prezenta cauză au fost încheiate cu stricta respectare a dispozițiilor legale, neexistând nici un impediment la autentificarea acestora, astfel cum rezultă din depozițiile celor doi notari publici audiați în cauză.
Prețul contractului în sumă de 150.000 euro a fost în întregime păstrat de către J., aspect ce rezultă și din interogatoriul intimatului J. F..
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare cu dată certă nr. 6/19.03.2008 se arată că prevede o operațiune juridică interzisă de lege.
Astfel, dreptul de reconstituire nu poate fi vândut sau cesionat, iar prin demersul judiciar întreprins recurentul M. nu face altceva decât să încerce să dea eficiență unui act lovit de nulitate absolută pentru frauda la lege, în detrimentul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică cu respectarea tuturor reglementărilor legale în materie.
Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată nu poate fi calificat nici măcar ca o promisiune de vânzare-cumpărare având în vedere faptul că în cuprinsul său nu se realizează nici o identificare topografică a terenurilor, acordul de voință fiind viciat din această perspectivă.
Arată în continuare că încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică astfel cum solicită recurentul era imposibilă din punct de vedere legal.
În acest sens, arată că procurile pe care intimatul J. F. le deținea vizau alte imobile, respectiv vechile amplasamente asupra cărora nu s-a putut reconstitui dreptul de proprietate; or, la momentul anului 2010 dreptul de proprietate fusese reconstituit pe alte amplasamente.
Apoi, în condițiile în care K. I. a decedat încă din anul 2005, este evident că procura emisă intimatului J. F. pentru cota sa de ½ parte din teren era caducă, un contract de vânzare-cumpărare încheiat în astfel de condiții fiind anulabil.
Apoi subliniază că intimatul J. F. nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, neavând intenția de a-l vinde prin intermediul unei procuri, ci a intenționat doar să obțină reconstituirea dreptului de proprietate și de a găsi apoi cumpărători în schimbul unui comision nu al întregului teren.
Împrejurarea că a luat hotărârea de a-și vinde personal averea deplasându-se în acest scop din S.U.A. în Oradea, echivalează cu o revocare tacită de mandat.
Intimatul J. F. prin intermediul apărătorului său a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Examinând recursul formulat prin prisma criticilor invocate se constată următoarele:
Prin procura specială dată în fața notarului public D. Pantor la data de 27.09.2005, pârâtul-intimat K. J. l-a împuternicit pe intimatul J. F. să facă demersurile necesare în vederea eliberării titlului de proprietate sau obținerii de despăgubiri sau orice titluri de valoare, să ridice titlul de proprietate, titlurile de valoare sau sumele de bani obținute cu titlu de despăgubiri, să întabuleze dreptul său de proprietate, să vândă pentru el și în numele său terenul sau foloasele ce rezultă din acesta pentru imobilul ce reprezintă în natură teren în suprafață de 2,61 ha cu următoarele nr. topografice:_ ;_ ; 1724/1680; 1725/1628; 1726/1676; 1727/1678, înscrise în C.F. 624 S., respectiv nr. topografice 1689; 1690 cuprinse în C.F. 35 Episcopia Bihor.
Aceleași mențiuni se găsesc inserate și în cuprinsul procurii speciale date în fața aceluiași notar la aceeași dată de către numita K. I. în favoarea aceluiași mandatar.
În baza acestor procuri pârâtul J. F. în calitate de mandatar al pârâtului K. J. și al defunctei K. I., înstrăinează reclamantului M. H. M. N. prin contractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 6 din 19.03.2008 de către avocat G. C. în schimbul sumei de 150.000 euro, achitată integral potrivit mențiunilor contractului, dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,11 ha teren situat în hotarul mun. Oradea, drept dobândit de către vânzătorii K. în urma cererii_/14.09.2005 depuse în baza Legii nr. 247/2005.
De menționat este faptul că, la data încheierii acestui contract, dreptul de proprietate asupra imobilelor menționate în cuprinsul procurilor și deci al contractului, nu fusese reconstituit, fiind formulată doar o cerere în acest sens, reconstituirea având loc ulterior, urmare a unui proces intentat în acest sens, soluționat prin sentința civilă nr. 1044/13.02.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 696/R/02.10.2009 a Tribunalului Bihor.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1138 din 16.09.2010 de B.N.P. D. G. I. pârâtul K. J. înstrăinează pârâților intimați A. A. și S. E. dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din terenul înscris în C.F._ Oradea cu nr. cadastral_ obținut urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prețul vânzării fiind de 45.000 euro.
La aceeași dată se încheie o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare pentru cealaltă cotă de ½ parte teren, autentificată sub nr. 1139 în fața aceluiași notar, contractul perfectându-se în formă autentică la data de 24.10.2010 sub nr. 1324.
Prin demersul judiciar întreprins, reclamantul a solicitat a se constata nulitatea absolută a acestor convenții, invocând în principal cauza ilicită care a stat la baza acestora, susținând că pârâții au încheiat contractele cu rea-credință, cunoscând înstrăinarea ce a avut loc în favoarea sa la o dată anterioară, potrivit contractului înregistrat sub nr. 6/19.03.2008, în privința căruia a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Legat de convenția de vânzare-cumpărare sub semnătură privată mai sus arătată, se constată într-adevăr că în cuprinsul acesteia s-a făcut mențiunea că se înstrăinează dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate, asupra suprafeței de 5,11 ha teren, însă din conținutul clauzelor contractului rezultă că voința părților contractante a fost aceea de a se înstrăina imobilul ce formează obiect al reconstituirii și nu dreptul de reconstituire în sine ca modalitate de redobândire a proprietății, prioritară în interpretarea contractului fiind intenția comună a părților și nu sensul literal al termenilor.
Astfel, apărarea intimaților cum că convenția prevede o operațiune juridică interzisă de lege, și anume înstrăinarea dreptului de reconstituire astfel cum acesta e reglementat de Legea nr. 18/1991, nu va fi primită.
Tot astfel, nefondată se constată a fi și apărarea legată de inexistența unei identități între imobilele menționate în cuprinsul procurilor date intimatului J. F. și cele obținute în urma procesului de reconstituire, intenția părților fiind și de această dată în afara oricărei discuții, și anume de a se înstrăina imobilele ce urmau a fi reconstituite potrivit cererii depuse în baza Legii nr. 247/2005, având nr._/14.09.2005, așa încât pârâtul K. J. nu se poate sustrage de la obligația asumată prin contract doar pentru faptul că reconstituirea s-a făcut ulterior pe un alt amplasament.
De altfel, este de observat că problema valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare a fost tranșată irevocabil de prima instanță care a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul K. J. pentru constatarea nulității acestuia (soluția nefiind apelată), instanța reținând cu putere de lucru judecat faptul că nu există nici un motiv de nulitate absolută întrucât la data încheierii antecontractului pârâtul J. avea o procură valabilă din partea pârâtului-reclamant reconvențional K. și a defunctei sale mame, fiind clară intenția acestora de a vinde terenurile de pe vechiul amplasament, iar obiectul contractului e determinabil.
În ceea ce privește efectele antecontractului este de precizat că acesta se bucură de forța obligatorie a oricărui contract, încheierea în viitor în formă autentică nefiind o simplă facultate pentru părți.
Într-adevăr în situația în care promitentul vânzător își încalcă obligația principală asumată și vinde bunul unui terț, simpla încheiere a unui astfel de contract nu este suficientă pentru anularea actului subsecvent de înstrăinare, anularea impunându-se doar în situația în care vânzătorul a urmărit fraudarea drepturilor promitentului-beneficiar, iar cumpărătorul e complice la această fraudă, caz în care convenția are un scop fraudulos și deci o cauză ilicită, ceea ce impune nulitatea absolută a actului încheiat potrivit articolului 948 din fostul Cod civil aplicabil cauzei.
În speță se constată că înstrăinarea terenului în favoarea pârâților A. A. și S. E. s-a realizat în două etape după cum s-a arătat și în cele de mai sus.
În privința primei convenții de înstrăinare încheiată la data de 16.09.2010 și a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la aceeași dată, nu se poate reține cauza ilicită, reaua-credință a pârâților cumpărători la încheierea acestora nefiind dovedită, la momentul încheierii acestor acte nefiind notat în C.F. antecontractul de vânzare-cumpărare, neexistând nici alte elemente din care să rezulte că pârâții au avut cunoștință de existența promisiunii de vânzare în favoarea reclamantului.
De asemenea, dispozițiile articolului 36 din Legea nr. 7/1996 nu sunt incidente în cauză, susținerile recurentului cum că nu e necesar a face dovada relei-credințe fiind nefondate.
Astfel, dispozițiile articolului 36 din Legea nr. 7/1996 sunt aplicabile în situația în care s-a rectificat o înscriere în cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din C.F. nu mai este în concordanță cu situația actuală a imobilului.
În cazul în care s-a admis o astfel de acțiune în rectificare față de dobânditorul nemijlocit, se va putea introduce o altă acțiune în rectificare față de terțele persoane care și-au înscris vreun drept real dobândit cu bună-credință, prin act juridic cu titlu oneros, în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere, ceea ce însă nu e cazul în speța de față care ridică problema admisibilității acțiunii în rectificare îndreptată împotriva dobânditorului nemijlocit și nu a terțului subdobânditor.
În ceea ce privește cea de a doua convenție de vânzare-cumpărare încheiată la data de 24.10.2010, se constată că la data autentificării sale era notată în cartea funciară respingerea cererii de notare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant, potrivit mențiunii de sub B5 din C.F._ Oradea, așa încât e în afara oricărei discuții că la acel moment părțile au fost în cunoștință de cauză sau cel puțin aveau posibilitatea de a cunoaște că bunul achiziționat făcuse obiectul unei promisiuni de vânzare-cumpărare anterioare.
Împrejurarea că cererea de notare a antecontractului a fost respinsă, nu este de natură a impune altă concluzie, esențială în reținerea relei-credințe fiind nu neapărat notarea promisiunii în cartea funciară (notarea neavând un caracter obligatoriu), ci dovedirea împrejurării că părțile cunoșteau situația juridică a imobilului, dovadă ce poate să rezulte din orice element care poate fi edificator în acest sens.
Astfel, nu poate fi acceptată apărarea pârâților A. și S., cum că respingerea notării le-a întărit convingerea că încheie un contract în deplină legalitate, de vreme ce din mențiunile înscrise în C.F. a rezultat existența unui antecontract încheiat la o dată anterioară cu o altă persoană, împrejurare ce ar fi trebuit să dea naștere unei îndoieli care presupunea obligația cumpărătorilor de a depune un minim de diligențe pentru a se convinge că achiziționează un imobil cu o situație juridică certă.
Așadar, se constată că acest contract are o cauză ilicită și, prin urmare, e sancționat cu nulitatea absolută potrivit dispozițiilor articolului 948 din fostul Cod civil și articolului 966 Cod civil, conform căruia obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă nu poate avea nici un efect, hotărârile celor două instanțe fiind date cu încălcarea acestor dispoziții legale, așa încât este incident motivul de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă.
Cererea de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 34/24.10.2010 se apreciază a fi nefondată, imobilul fiind corect inclus în masa succesorală rămasă în urma defunctei K. I., la data decesului aflându-se în patrimoniul său, din moment ce antecontractul încheiat de reclamant nu a transferat dreptul de proprietate, ci a dat naștere doar unei obligații de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul în formă autentică, obligație care în urma decesului vânzătoarei K. I. îi revine pârâtului K. J. în calitate de moștenitor.
Revenind la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.03.2008 se constată că acesta întrunește toate condițiile de valabilitate prevăzute de articolele 948-969 din fostul Cod civil, precum și cele pentru admisibilitatea acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, executarea urmând a se dispune însă doar pentru cota de ½ parte din imobilul ce face obiectul antecontractului care a revenit în patrimoniul vânzătorului urmare a anulării contractului autentic din data de 24.10.2010.
Este adevărat faptul că în privința acestei cote s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare la data de 16.09.2010 în favoarea pârâților A. A. și S. E., însă încheierea sa nu poate lipsi de efecte cea dintâi convenție care odată încheiată a devenit obligatorie, obligând părțile la încheierea în formă autentică a contractului, așa încât încheierea celei de-a doua promisiuni nu mai era posibilă decât cu încălcarea de către vânzător a obligațiilor asumate inițial, iar în aceste condiții aceasta nu poate da naștere decât la despăgubiri în favoarea beneficiarului pentru imposibilitatea executării sale.
Apărarea intimatului K., cum că pârâtul J. F. nu i-a remis suma de 150.000 euro nu este de natură a impune concluzia respingerii acțiunii pentru neplata prețului, împrejurarea invocată interesând exclusiv raporturile dintre mandatar și mandant, urmând a fi desocotită între ei potrivit contractului de mandat încheiat.
De asemenea, susținerile intimatului J. F. prin care arată că i-au fost cedate în schimbul sumei de 10.000 euro drepturile rezultate din adeverințele eliberate de Primăria mun. Oradea cu nr. 66 și 67/26.07.2002 exced cadrului procesual, instanța supunând analizei antecontractul încheiat de acest pârât în calitate de mandatar și nu în calitate de proprietar, potrivit obiectului investirii.
Apoi, legat de susținerea intimatului K. privind revocarea procurii date intimatului J. urmare a încheierii actelor autentice de vânzare-cumpărare, este de precizat că revocarea nu poate produce efecte decât pentru viitor nu și asupra actelor încheiate anterior revocării, astfel că și din acest punct de vedere antecontractul e valabil, apărarea urmând a fi înlăturată.
Excepția de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia nu va fi primită, atâta timp cât în cauză se reține motivul de recurs prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, după cum s-a arătat mai sus, sens în care se vor avea în vedere dispozițiile articolului 306 alineatul 3 Cod de procedură civilă, potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de articolul 304 Cod de procedură civilă.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alineatele 1, 2 Cod de procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă se va admite recursul, hotărârea va fi modificată în parte în sensul că se va admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 9572 din 26.06.2012 a Judecătoriei Oradea, care va fi schimbată în parte, sens în care: se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Matiuța H. N.-M. în contradictoriu cu pârâții A. A., S. E., K. J. și J. F., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1324/24.10.2010 de B.N.P. D. G. I.; se va dispune rectificarea înscrierilor din C.F._ cu nr. cadastral_ de sub B8; se va constata că prin antecontractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 6/19.03.2008 de avocat G. C. reclamantului i s-a transmis dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul cu nr. cadastral_ înscris în C.F._ Oradea; se va dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; se va dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamantului Matiuța H. N.-M. în cartea funciară și se vor menține restul dispozițiilor deciziei.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor articolului 276 Cod de procedură civilă, se va dispune obligarea intimaților A. A., S. E. și K. J. la 8.000 de lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului în toate instanțele, sumă ce reprezintă taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de nulitate a recursului.
În baza articolului 312 alineatul 1, combinat cu articolul 296 și 316 Cod de procedură civilă, admite ca fondat recursul introdus de recurentul MATIUȚA H. M. – N., cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimații – pârâți: J. F., cu domiciliul în loc. Oradea, .. 7, ., județul Bihor, A. A. și S. E., ambii cu domiciliul în Ungaria, Kisvarda 4600, ., ., K. J., cu domiciliul ales în Oradea, .. 10, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 322/15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite apelul declarat de apelantul Matiuța H. N.-M. declarat împotriva sentinței civile nr. 9572 din 26.06.2012 a Judecătoriei Oradea, pe care o schimbă în parte.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Matiuța H. N.-M. în contradictoriu cu pârâții A. A., S. E., K. J. și J. F..
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1324/24.10.2010 de B.N.P. D. G. I..
Dispune rectificarea înscrierilor din C.F._ cu nr. cadastral_ de sub B8.
Constată că prin antecontractul de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 6/19.03.2008 de avocat G. C. reclamantului i s-a transmis dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul cu nr. cadastral_ înscris în C.F._ Oradea.
Dispune ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamantului Matiuța H. N.-M. în cartea funciară.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă părțile intimate A. A., S. E. și K. J. să plătească părții recurente Matiuța H. N.-M. suma de 8.000 de lei cheltuieli de judecată parțiale în toate instanțele.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2014.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, |
D. M. | F. T. | V. P. | C. N. |
Redactat: jud. D. M./26 iunie 2014
Tehnoredactat: N.C./ 2 ex./3 iulie 2014
Judecător apel: A. C.
Judecător fond:R. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 26/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 34/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
