Conflict de competenţă. Sentința nr. 54/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 54/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 10998/296/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 54/2014
Camera de consiliu din 11.09.2014
Președinte: S. A. L.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Satu M. și Judecătoria Satu M., privind acțiunea formulată de contestatorii G. V. D., G. A., ambii cu domiciliul în G. M., nr. 89, județ Satu M., în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETE GENERALE SA BUCUREȘTI, cu sediul în sector 1, București, I. M., nr. 1-7.
Cauza s-a soluționat fără citarea părților.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra conflictului de competență ivit între Tribunalul Satu M. și Judecătoria Satu M., Curtea de Apel Oradea constată următoarele:
Contestatorii G. V. D. și G. A. au formulat la data de 30.10.2013 o contestație la executare în contradictoriu cu intimata B. G. Societe Generale SA București, înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu M., solicitând a se dispune anularea executării silite a tuturor formelor de executare silită întocmite în dosar execuțional nr. 663/201, suspendarea executării silite, anularea încheierii de încuviințare a executării silite, a actelor de executare, reducerea onorariului executorului judecătoresc, a se constata nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. 03/03.03.2010, desființarea clauzelor de la punctul nr. 6 din petit, a scadențarului, a se constata abuzive și nule clauzele prin care intimata a introdus posibilitatea de-a modifica dobânda, a fi obligată la reevaluarea creditului restant.
Prin sentința civilă nr. 721/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a capetelor 6, 7, 8, 9 ale contestației în favoarea Tribunalului Satu M. reținându-se în considerentele acesteia faptul că potrivit art. 12 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, începând cu data de 01. 10.2013 se judecă în primă instanță de către Tribunal, astfel că, cererea fiind înregistrată la data de 30.10.2013 textul legal este incident și implicit art. 132 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă.
Tribunalul Satu M. însă, prin încheierea din data de 05.05.2014 a dispus la rândul său declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu M., reținând că raportat la analiza dispozițiilor ar. 12 alin. 4 și art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii au dreptul de-a se adresa organelor judecătorești conform prevederilor Codului civil și de procedură civilă, sintagma - în condițiile legii - coroborându-se cu trimiterea de la art. 14 către dispozițiile cu caracter general din cuprinsul art. 14 către dispozițiile cu caracter general din cuprinsul Codului de procedură civilă.
Procedând la soluționarea acestui conflict negativ de competență, Curtea de Apel Oradea reține următoarele:
Litigiul dedus judecății, conform celor expuse și potrivit înscrisurilor aflate în dosar, are ca obiect pe lângă contestația la executare propriu zisă și capete de cerere vizând solicitarea contestatorilor de-a se constata nulitatea unor clauze contractuale bancare apreciate ca fiind abuzive, nule.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8(ANPC) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. A.. 4 din același articol însă prevede că dispozițiile alin. 1-3 din acest articol, nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.
Curtea reține, raportat la cele expuse faptul că legiuitorul a prevăzut două situații, una conform căreia s-a stabilit o competență de soluționare a sesizărilor formulate de organele de control ale ANCP în favoarea tribunalelor și una în care sesizările consumatorilor urmează a fi soluționate potrivit legii, deci ale dreptului comun în materie de competență, ale Codului de procedură civilă nu ale legii speciale nr. 193/2000, sintagma - în condițiile legii - neechivalând cu cea - în condițiile prezentei legi -.
De altfel, acest aspect reiese și din prevederile art. 14 din Legea nr. 193/2000
potrivit căruia consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi au dreptul de-a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, astfel că, în aceste situații cum este și cea din prezentul litigiu se impune a se avea în vedere competența materială de drept comun raportat implicit la valoarea obiectului litigiului potrivit art. 98 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art. 94 alin. 1 litera j din Noul Cod de procedură civilă, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la_ lei inclusiv, indiferent de calitatea părților de profesioniști sau neprofesioniști, nefiind invocată în speță o valoare mai mare.
Având în vedere cele expuse, reținând incidența dispozițiilor art. 12 alin. 4, art. 14 din Legea nr. 193/2000, ale art. 94 alin. 1 litera j, art. 98 din Noul Cod de procedură civilă ce conferă competența de soluționare a cererilor ce fac obiectul contestației la executare - constatarea nulității unor clauze abuzive dintr-un contract bancar, punctele 6, 7, 8, 9 fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 - în favoarea Judecătoriei, cum corect a reținut Tribunalul Satu M., în baza dispozițiilor art. 133 alin. 2, art. 135 din Noul Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Satu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Stabilește competența de soluționare a contestației la executare, a capetelor de cerere de la punctele 6, 7, 8, 9 - constatarea nulității unor clauze abuzive dintr-un contract bancar fundamentat pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 – formulată de contestatorii G. V. D., G. A., ambii cu domiciliul în G. M., nr. 89, județ Satu M., în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETE GENERALE SA BUCUREȘTI, cu sediul în sector 1, București, I. M., nr. 1-7, în favoarea Judecătoriei Satu M., în primă instanță.
Definitivă.
Dată în camera de consiliu din data de 11.09.2014.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.09.2014.
Președinte Grefier
S. A. L. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – S. A. L. – 12.09.2014
- dact. gref. M. V. – 12.09.2014 – 2 ex.
- emis 3 . - G. V. D., G. A., B. G. SOCIETE GENERALE SA BUCUREȘTI
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
Din 12.09.2014
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SATU M.
Vă comunicăm alăturat prezentei dosarul nr._ al Curții de Apel Oradea – 8 file -, având în vedere că prin sentința civilă nr. din data de 11.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu M..
Anexe: dosar nr._ al Tribunalului Satu M. – 3 file -,_ 13 al Tribunalului Satu M. – 43 file -,dosar nr._ 13 al Judecătoriei Satu M. – 99 file -, dosar nr._/296/2013 al Judecătoriei Satu M. – 166 file -.
Președinte Grefier
S. A. L. M. V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 559/2014. Curtea de Apel ORADEA | Pretenţii. Decizia nr. 520/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|








