Anulare act. Hotărâre din 24-09-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 16531/296/2012
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II recurs nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 852/2014-R
Ședința publică din data de 24 septembrie 2014
Președinte : | F. T. | - judecător |
D. M. | - judecător | |
A. P. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurentul pârât C. I. A., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ., . M. –la Cabinet Avocațial N. F.-, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. M. A., domiciliată în Satu M., ., . M., împotriva deciziei civile nr. 86/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 7531 din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, având ca obiect: anulare act.
La apel nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 10 septembrie 2014, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17 septembrie 2014 și respectiv 24 septembrie 2014.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7531/28.11.2013 pronunțată în dosar cu nr.de mai sus, Judecătoria Satu M. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta V. M. A. împotriva pârâtului C. I. A., a anulat ca netimbrată acțiunea reconvențională formulată de pârâtul reclamant C. I. A. și, în consecință: a dispus anularea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 24.02.2011 între reclamantă și pârât; a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 14.044,95 euro achitată cu titlu de preț și 900 euro daunele morale; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată; a obligat pârâtul să plătească statului suma de 2956 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare la data de 24.02.2011, prin care reclamanta s-a obligat să cumpere, iar pârâtul s-a obligat să vândă un apartament situat în Satu M. ..27, proprietatea pârâtului.
Conform art.1 din antecontract, obiectul vânzării îl constituie apartament în suprafață de 66 mp situat în Satu M. ..27 înscris în CF nr._ Satu M. top. 2525, 2526, precum și parte din terenul aferent, iar la art.3 din antecontract, de asemenea, se reține că pârâtul este proprietarul terenului înscris în CF nr._ Satu M..
Antecontractul s-a încheiat între părți la data de 24.02.2011, dar la acea dată pârâtul nu mai era proprietar, așa cum rezultă din extrasul CF nr._ SM de sub B28, imobilul fiind vândut numitei Mayer E. la prețul de 121.000 euro.
Deși pârâtul în întâmpinarea sa a afirmat că a înștiințat pe reclamantă cu situația reală a proprietății imobilului pe care-l vinde, acest fapt nu a fost dovedit, iar afirmațiile menționate în antecontractul încheiat de părți duc toate la concluzia că pârâtul ar fi fost proprietar al apartamentului pe care-l vinde și al terenului aferent.
Potrivit art.954 alin.2 Cod civ., în actele juridice bilaterale, eroarea atrage nulitatea actului când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, în situația în care considerația persoanei este cauza principală pentru care s-a încheiat convenția.
Motivul de nulitate invocat de reclamanta, este lipsa calității de proprietar a pârâtului, calitate esențială la încheierea unui contract de vânzare cumpărare care are ca efect transmiterea dreptului de proprietate. Prin urmare, potrivit susținerilor reclamantei, contractul este afectat de viciul de consimțământ constând în eroarea asupra calității de proprietar a vânzătorului, viciu de consimțământ reglementat de art.954 alin.2 Cod civ.
Reclamanta a solicitat anularea antecontractului de vânzare cumpărare, ceea ce sugerează ideea nulității absolute având in vedere motivul de nulitate invocat de reclamanta.
Având în vedere dispozițiile de mai sus, instanța a apreciat ca sancțiunea nulității a fost instituită pentru ocrotirea unui interes privat, respectiv intereselor părții care a fost în eroare cu privire la calitatea esențială a persoanei cocontractante, în speță fiind vorba despre calitatea de proprietar a vânzătorului.
Nulitatea, ca modalitate de desființare a actelor juridice, se caracterizează prin aceea ca afectează acele acte juridice care au fost încheiate cu nerespectarea condițiilor de valabilitate prevăzute de lege.
Prin urmare, cauza de nulitate exista chiar in momentul încheierii actului juridic.
Cu toate acestea antecontractul este numai o promisiune de vânzare, promitentul ar fi putut ulterior să-și execute obligația de a vinde dacă, așa cum a afirmat în întâmpinare, ar fi devenit proprietar asupra imobilului, dar pârâtul nu a probat cu acte afirmațiile sale. Mai mult decât atât, chiar în întâmpinare actele la care face referire în apărarea sa sunt neidentificate, fiind lăsate spații goale la nr.contractului de asociere cu Mayer E..și la data acestuia.
Față de considerentele de mai sus, instanța a apreciat că cererea formulată de reclamantă este întemeiată și, în consecință, a dispus anularea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 24.02.2011 între reclamantă și pârât.
Referitor la suma de 900 euro daune morale solicitată de reclamantă, instanța a reținut următoarele:
Conform Codului civil de la 1964, art.1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației…”
Din textul amintit reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale și întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri subiective.
În speță au fost dovedite mai sus condițiile cerute de art.998-999 Cod civ., pentru angajarea răspunderii civile: respectiv, prejudiciul creat reclamantei este cert, în sumă de 14.044,95 euro, existența unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta pârâtului și prejudiciu ca și vinovăția pârâtului.
Sub aspectul întinderii prejudiciului moral, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
De asemenea, întrucât este posibil ca la un moment dat și instanțele interne să fie chemate să tranșeze probleme de drept similare, se impune a fi amintită cauza Ernestina Zullo c. Italia, în care instanța de la Strasbourg, constatând violarea art. 6 din Convenție cu privire la durata procedurii judiciare interne (9 ani), în hotărârea pronunțată a indicat câteva criterii de stabilire a daunelor morale.
Astfel, s-a apreciat că o bază de calcul între 1000-1500 de Euro pentru fiecare an de întârziere este o sumă rezonabilă.
Prin urmare, instanța a constatat că suma de 900 euro solicitată de reclamantă cu titlu de daune morale este rezonabilă și a admis și acest capăt de cerere.
Conform disp.art.274 Cod proc.civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1600 lei cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat achitat cu chitanțele nr.232/2013, 221/2013, 207/2013 și 241/2013.
Având în vedere disp.art.18 din OUG 51/2008, care prevede că partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor de care a fost scutită una din părți, pârâtul căzut în pretenții a fost obligat să plătească statului suma de 2956 lei taxa legală de care a fost scutită reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. I. A..
Prin decizia civilă nr. 86/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de apelantul C. I. A., împotriva sentinței civile nr.7531 din 28.11.2013 pronunțată în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata V. M. A., având ca obiect anulare act.
Apelantul a fost obligat să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele aspecte:
Instanța de fond ca motiv de nulitate al antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 24.02.2011 a reținut lipsa calității de proprietar a vânzătorului reținând viciul de consimțământ al cumpărătorului reglementat de art 954 alin 2 cod civil (1865) .
Critica esențială pe care seaxează întreaga motivare a apelului vizează următoarele aspecte:
1. Instanța de fond nu a reținut că apelantul a fost identificat din preambulul contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 24.02.2011 ca și proprietar al investiției „. Residence” nu și-a asumat calitatea de proprietar al vreunuia dintre apartamente prin încheierea unui antecontract ambele părți s-au obligat să încheie în viitor un anumit contract al cărui conținut esențial a fost determinat la acel moment, un antecontract nu impune în mod obligatoriu la momentul încheierii acestuia ca promitentul vânzător să fie proprietar al bunului promis, promitentul vânzător va trebui să fie proprietar la momentul semnării contractului de vânzare cumpărare .
Cu privire la aceste critici tribunalul a reținut din conținutul antecontractului de vânzare–cumpărare încheiat la data de 24.02.2011 modificat prin actul adițional din 17.11.2011 rezultă că apelantul în calitate de promitent vânzător s-a considerat proprietarul investiției . să înstrăineze apartamentele de locuit ce fac obiectul investiției (pct. II/preambul din antecontract) rezultă că investiția ce a avut ca obiect construirea de apartamente în calitate de investitor al blocului de locuințe, promitentul vânzător devine și proprietarul apartamentelor din blocul de locuințe Garden Residence.
În principiu în momentul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare sau a unui antecontract cu asumarea obligației de transmitere a dreptului de proprietate în viitor, vânzătorul respectiv promitentul vânzător trebuie să fie proprietarul bunului vândut sau promis, dacă în momentul încheierii antecontractului nu are această calitate trebuie informat cumpărătorul cu privire la acest lucru iar antecontractul trebuie să cuprindă clauza privind asumarea obligației de către promitentul vânzător de a obține proprietatea în termenul stipulat în contract, or în speță acest lucru nu s-a întâmplat.
În prezenta cauză calitatea de proprietar a vânzătorului nu a existat în privința terenului, la pct.III din contract se arată că obiectul antecontractului constă în vânzarea –cumpărarea imobilului situat în Satu M., ..27 înscris în CF nr._ Satu M. nr.top.2525, 2526 căruia în natură îi corespunde un apartament în corpul B etaj II cu suprafața construită de 66 mp precum și parte din terenul aferent construcției .
Din antecontractul încheiat la data de 24.02.2011 rezultă că intimatul vânzător s-a declarat proprietar al imobilului apartament precum și a terenului aferent construcției. La momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 24.02.2011, promitentul vânzător nu s-a obligat la obținerea dreptului de proprietate asupra terenului la un moment ulterior cel târziu până la semnarea contractului de vânzare cumpărare, conform pct.V art.3 din antecontract s-a declarat și proprietarul terenului.
Din extrasul de CF nr._ Satu M. proprietar la imobilului-teren este numita Mayer E. în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2010 situația tabulară nu a fost verificată de intimata reclamantă,aspect recunoscut de către aceasta în cadrul întâmpinării formulate în cale de atac,deși promitentul vânzător cunoștea situația reală a imobilului nu a informat-o pe intimata cumpărătoare,aceasta din urmă mulțumindu-se cu aparenta creată în baza actelor administrative emise respectiv de Hotărârea nr.131/2008prin care s-a aprobat PUZ la cererea apelantului aspect reținut în baza interogatoriului intimatei pct.2.fila 89 din dosarul de fond.
În cadrul cererii reconvenționale apelantul a recunoscut că și-a înstrăinat imobilul în curs de edificare numitei Mayer E. semnând cu aceasta un contract de asociere în participațiune în baza căruia urma să obține în proprietate 3% din suprafața locativă pe măsura edificării construcției, însă această afirmație a apelantului nu a fost susținută de nicio probă, apelantul în cadrul cererii reconvenționale a făcut referire la acest contract de asociere fără indicarea numărului contractului, data încheierii acestuia biroul notarial la care s-a încheiat contractul. La interogatoriul luat apelantului acesta a recunoscut că din prețul convenit intimata a achitat suma de 14.044.95 euro (pct.6 din interogatoriu fila 73).
2.Nu sunt îndeplinite condițiile erorii - viciu de consimțământ prevăzut de art.954 alin.2 Cod civil 1864 constând în eroare asupra calității persoanei acest tip de eroare atrage nulitatea convenției doar în cazul actelor încheiate în considerarea unei anumite persoane (intuitu personae), ori antecontractul în litigiu nu poate fi considerat intuitu personae.
În esență problema juridică care s-a pus în cauză că dacă vânzătorul a avut sau nu calitatea de proprietar în momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare în cauză adică putem vorbi de vânzarea bunului altuia.
Întrucât de esența contractului de vânzare-cumpărare este transmiterea dreptului de proprietate, vânzătorul trebuie să fie titularul dreptului ce se înstrăinează conform jurisprudenței și doctrinei tradiționale, în situația când cel puțin cumpărătorul a fost în eroare considerând că bunul aparține vânzătorului se admite că vânzarea poate fi anulabilă pentru eroare asupra calității esențiale a vânzătorului, nulitate relativă ce poate fi invocată de cumpărător, teorie criticată de unii doctrinari.
Reținând starea de fapt, coroborând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că în consens cu instanța de fond că sunt îndeplinite dispozițiile art.954 alin.2 Cod civil 1864, analizarea altor motive de nulitate invocate de intimată e superfluă.
În baza art.274 Cod de procedură civilă reținând culpa procesuală a apelantului, acesta a fost obligat să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat justificat în baza chitanței nr. 6/2014 emisă de cabinetul avocațial C. N..
Față de cele de mai sus, în baza art.296 Cod de procedură civilă tribunalul a respins apelul declarat ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul pârât C. I. A. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introductive, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale.
În dezvoltarea motivelor de recurs solicită a se reține că, deși prin acțiunea introductivă s-au ridicat spre discuție și alte motive de nulitate relativă și/sau absolută, reclamanta și-a susținut finalmente acțiunea doar prin invocarea erorii viciu de consimțământ, iar instanțele au analizat și s-au pronunțat doar cu privire la incidența acestui motiv de nulitate relativă, precizare care se impune tocmai pentru a justifica că, în analiza nelegalității hotărârii atacate se va referi doar la acest motiv de nulitate relativă, orice altă analiză cu privire la incidența altor motive de nulitate fiind superfluă în condițiile în care reclamanta nu a solicitat reținerea ca atare a acestora și evident instanțele nu s-au pronunțat și cu privire la acestea.
Subliniază că hotărârea atacată este nelegală, dată prin reținerea unui motiv de nulitate relativă a cărei incidență în cauză, raportat la starea de fapt este exclusă. Mai arată că hotărârea atacată este consecința unor interpretări sui generis nu doar a textelor legale ci și a unor termeni de drept de importanță esențială în speță, iar motivarea este insuficientă, fiind lesne de constatat, doar din lecturarea considerentelor hotărârii atacate că instanța de apel nu a analizat motivele de apel, nu s-a pronunțat asupra acestora, nu le-a înlăturat motivat ci a reținut nejustificat dezlegarea greșită dată speței de către prima instanță.
Referitor la starea de fapt arată că la data de 24.02.2011 între părți s-a încheiat o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare prin care acesta a promis vânzarea apartamentului obiect al acestei convenții, promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare inițială fiind modificată ulterior prin încheierea unui act adițional.
Prin încheierea acestei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare și-a asumat o obligație de a face (de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare autentic) în considerarea contraprestației asumate de către promitenta cumpărătoare, de plată a prețului în modalitatea convenită.
Învederează că analiza coroborată a petitului cererii introductive și a considerentelor hotărârii atacate duce la concluzia că speța s-a tranșat prin reținerea unui motiv de nulitate relativă inexistent, ca o consecință a interpretării greșite a stării de fapt și a confuziilor între noțiuni elementare de drept civil, susținând că decizia atacată și implicit sentința dată în primă instanță sunt nu doar lipsite de temei legal ci sunt evident rezultatul încălcării și aplicării greșite a legii.
Mai arată că instanța de apel a ignorat principiul egalității reținând doar punctul de vedere al intimaților, dând valoare probatorie deplină unor simple afirmații care nu au fost și nici nu puteau fi dovedite, precum și faptul că instanța de apel nu și-a asumat un rol activ, nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, preluând în totalitate și necenzurat interpretarea juridică dată speței de către reclamantă, în disprețul unor prevederi legale exprese.
Menționează că în cadrul considerentelor hotărârii instanța de apel reține că „în principiu… promitentul vânzător trebuie să fie proprietarul bunului vândut sau promis” ceea ce dacă se discută „în principiu” nu exclude o altă situație juridică, respectiv cea din prezenta cauză, în care promitentul vânzător nu are și nici nu își arogă calitatea de proprietar asupra bunului promis. Astfel, din moment ce chiar instanța admite că poate fi legală și valabilă o promisiune de vânzare-cumpărare, chiar și în situația în care la momentul semnării, promitentul vânzător nu are calitatea de proprietar, toate aserțiunile care urmează acestui alineat sunt inutile, deoarece nu au cum să susțină existența unui motiv de nulitate, în măsură să ducă la desființarea unei astfel de promisiuni.
Mai arată că, instanța de apel nu a explicat în baza cărui text de lege avea obligația de a informa promitenta cumpărătoare despre calitatea în virtutea căreia a înțeles să semneze, calitate care a fost greșit înțeleasă de către aceasta, respectiv de ce această obligație de informare corectă nu îi revine și promitentei cumpărătoare. Altfel spus, există o culpă asumată chiar de către promitenta cumpărătoare care afirmă în interogatoriu că nu a verificat situația tabulară a imobilului, deși fiind date publice, nimeni și nimic nu ar fi împiedicat-o să fie corect informată.
Susține că prin interpretarea dată de către instanța de apel, deși intimata reclamantă își invocă propria-i culpă nu doar că nu este sancționată ca atare ci este transformată „sui generis” într-o culpă în ceea ce-l privește.
Mai arată că nu a avut intenția de a-și asuma o altă calitate decât cea pe care o avea, o astfel de încercare fiind de fapt puerilă în condițiile în care oricine poate verifica situația tabulară a unui imobil, a contractat cu o persoană majoră, cu discernământ, în măsură să-și cunoască și să-și apere propriile drepturi și interese. Subliniază că aceste aspecte nu sunt interpretabile, doctrina și jurisprudența stabilind unanim că în cazul unei promisiuni de vânzare-cumpărare promitentul vânzător nu trebuie să aibă obligatoriu calitatea de proprietar, fiind valabilă și promisiunea de vânzare a bunului altuia.
Subliniază că situația juridică analizată nu atinge nici măcar tangențial speța de față, instanța făcând confuzie între promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare și contractul de vânzare-cumpărare, efectele acestora, obligațiile asumate de părți, soluționând apelul tocmai prin eficientizarea acestor greșeli.
Susține că, raportat al aceste greșeli evidente, referitor la eroare, viciu de consimțământ ca motiv de nulitate relativă, în prezenta cauză acest motiv de nulitate relativă nu există și că astfel dezlegarea cauzei dată atât de către prima instanță cât și de către instanța de apel este esențialmente nelegală.
Menționează că motivul real al promovării prezentei acțiuni, întemeiată pe o stare de fapt voit răstălmăcită și pe o încercare de inducere în eroare a instanței este ca finalmente, într-un fel sau altul reclamanta să nu achite prețul imobilului în modalitatea convenită deoarece nu vrea și/sau nu poate.
Învederează, cu referire la calitatea asumată de acesta în preambulul antecontractului, de „proprietar al investiției . Residence”, că această calitate asumată nu are importanță determinantă, deoarece în speță este supus analizei un antecontract, prin care ambele părți se obligă să încheie în viitor un anumit contract al cărui conținut esențial a fost determinat la acel moment. Astfel, efectele antecontractului constau în nașterea unor obligații reciproce de a face, adică a obligației de a încheia în viitor contractul promis, cu posibilitatea angajării răspunderii civile contractuale în situația în care una dintre părți nu vrea și/sau nu poate să încheie contractul promis în condițiile stabilite.
Un antecontract, chiar de vânzare-cumpărare, nu impune obligatoriu la momentul încheierii acestuia ca promitentul vânzător să fie proprietar al bunului promis, deoarece obligația asumată este aceea de a face, respectiv aceea de a încheia în viitor un contract prin care să transfere dreptul de proprietate asupra bunului promis.
Calitatea de proprietar și implicit posibilitatea promitentului vânzător de a transmite dreptul de proprietate nu se analizează cu raportare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, deoarece pârâtul va trebui să fie proprietar și implicit să poată transfera dreptul de proprietate doar la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare chiar și în aceste condiții, în măsura în care la momentul stabilit pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentic promitentul vânzător nu este în măsură să transfere proprietatea asupra bunului promis se poate pune eventual problema desființării antecontractului de vânzare-cumpărare ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor asumate și nicidecum aceea a anulării pentru viciu de consimțământ.
Mai arată că nimeni și nimic nu cere ca la momentul semnării unui antecontract de vânzare-cumpărare promitentul vânzător să aibă o anumită calitate (cu excepția actelor intuitu personae), fiind pe deplin valabil din punct de vedere legal, chiar și promisiunea de a vinde bunul altuia, deoarece și în acest caz posibilitatea efectivă de a transfera dreptul de proprietate se va analiza la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata V. M. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Arată în esență că din cuprinsul antecontractului reiese că pârâtul a declarat în mod mincinos că e proprietarul terenului, iar recurentul susține că în mod greșit această calitate nu se analizează prin raportare la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât scopul urmărit de ea a fost acela de a i se transfera proprietatea. Prin prezentarea eronată de către recurent a calității de proprietar, s-a aflat în eroare, iar eroarea asupra acestei calități este determinată în calificarea ca valid sau nu a antecontractului.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate se constată următoarele:
Reclamanta V. M., prin cererea cu care a sesizat instanța a solicitat anularea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24.02.2011 între aceasta și pârâtul C. I. A., obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.044,95 Euro achitată cu titlu de preț precum și la plata sumei de 900 Euro cu titlu de daune morale.
Obiectul antecontractului l-a constituit vânzarea-cumpărarea imobilului situat în Satu M., .. 27, înscris în CF_ Satu M., cu nr. top. al parcelei 2525, 2526, reprezentând apartament cu o suprafață construită de 66 mp, precum și parte din terenul aferent, imobilul fiind în faza de construcție, astfel cum rezultă din cuprinsul clauzelor antecontractului.
Cu toate că reclamanta a investit instanța cu o acțiune în anularea unui antecontract de vânzare-cumpărare, instanța de apel în analiza criticii referitoare la neîndeplinirea condițiilor erorii –viciu de consimțământ, prevăzute de art. 954 alin. 2 Cod civil, se raportează în exclusivitate la condițiile de valabilitate cerute pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reținând necesitatea existenței calității de proprietar a vânzătorului la momentul vânzării, pornind de la caracterul translativ al acesteia.
Instanța a omis însă a lua în considerare în acest sens faptul că antecontractul nu este translativ de proprietate, având obiectul și cauza diferită de cea a contractului de vânzare-cumpărare, astfel că a soluționat alte probleme de drept decât cele cu care a fost investită, împrejurare ce atrage nulitatea hotărârii conform dispozițiilor art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
Prin urmare, cum fondul cauzei nu a fost cercetat sub acest aspect, cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient, așa încât aceasta e supusă casării în condițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recursul urmând astfel a fi admis în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, iar decizia din apel va fi casată cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.
În rejudecare, instanța va supune analizei valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare cu luarea în considerare a faptului că acesta are ca obiect o obligație de a face (de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare) și nu una de a da (de a transfera proprietatea asupra lucrului vândut).
Totodată urmează a supune analizei apărările reclamantei-intimate cum că existența calității de proprietar a vânzătorului la momentul antecontractului a fost determinantă pentru încheierea acestuia, respectiv în ce măsură a fost indusă în eroare în privința acestei calități, sens în care vor fi reanalizate probele, iar în măsura în care va aprecia că se impune, să administreze noi probe pentru a pronunța în final o hotărâre legală și temeinică.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere în rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul pârât C. I. A., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ., . M. –la Cabinet Avocațial N. F.-, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. M. A., domiciliată în Satu M., ., ., județul Satu M., împotriva deciziei civile nr. 86/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, Tribunalul Satu M., ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 24 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
F. T. D. M. A. P. A. B.
- judecător fond – M. C. B.
- Judecători apel – Z. K./I. M. C.
- redactat decizie – judecător D. M. – 16.10.2014
- dactilografiat grefier A. B. – 17.10.2014 – 2 ex.
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II recurs nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ din 17.10.2014 |
Către,
Tribunalul Satu M.
Alăturat prezentei vă înaintăm dosarul civil având numărul mai sus indicat privind recursul civil declarat de recurentul pârât C. I. A., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ., . M. –la Cabinet Avocațial N. F.-, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. M. A., domiciliată în Satu M., ., . M., împotriva deciziei civile nr. 86/. 2014 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 7531 din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, având ca obiect: anulare act, față de dispozițiile deciziei civile nr. 852/2014-R pronunțată de această instanță.
Judecător Grefier
D. M. A. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 155/2014. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
