Contestaţie la executare. Sentința nr. 378/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 378/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 205/35/2015
Dosar nr._ Cod operator:_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 378/D
Ședința publică de la 10 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Grefier C. Z.
Pe rol se află judecarea cauzei civile declarată de contestatoarea-debitoare ., cu sediul în Satu M., P-ța A. Saligny nr.11, jud. Satu M., în contradictoriu cu intimațul - creditor B. T., dom. în Satu M., ., . M., având ca contestație la executare.
La pronunțarea cauzei nu se prezintă părțile.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 05 septembrie 2014, dată la care susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea cauzei la data de azi.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2946/02.07.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale în primă instanță a Judecătoriei Satu M. și în consecință s-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Satu M., unde litigiul a fost înregistrat sub același număr unic de dosar, iar la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, cu ocazia verificării competenței generale, materiale și teritoriale a tribunalului, conform disp.art.131 Cod de procedură civilă s-a concluzionat în sensul abilitării legale a Tribunalului Satu M. pentru soluționarea litigiului, din perspectiva disp.art.711 alin.2 raportat la art.443 Cod de procedură civilă, pricina fiind reținută spre competentă soluționare.
Se reține astfel că prin cererea introductivă în instanță contestatoarea . Satu M. a solicitat, în contradictoriu cu creditorul B. T. în principal anularea formelor de executare silită inițiate în dosar execuțional nr.44/2014 al B. L. N. D., iar în subsidiar lămurirea titlului executoriu în ce privește întinderea creanței datorate și reducerea onorariului executoriului judecătoresc, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că titlul executoriu în cauză îl reprezintă sentința civilă nr.1001/LMA/02.11.2011 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, prin care contestatoarea a fost obligată să plătească creditorului drepturile salariale aferentei perioadei aprilie – mai 2010, că a efectuat această plată la data de 29.01.2014, mai înainte ca intimatul creditor să se adreseze executorului judecătoresc, la data de 05.02.2014, astfel încât nu datorează cheltuielile de executare silită în cauză.
Totodată, în argumentarea capătului de cerere subsidiar, contestatoarea arată că, având în vedere nivelul salariului minim pe economie la nivelul lunilor aprilie – mai 2010, acela de 600 lei lunar, a achitat un salariu net de 922 lei, deoarece din totalul de 1200 lei a scăzut contribuțiile sociale datorate la bugetul de stat și că, în măsura în care instanța apreciază că în speță contestatoarea nu datora aceste contribuții bugetului de stat ci se impunea să-i plătească direct creditorului această diferență, să lămurească titlul executoriu în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă de la către intimatul creditor în condițiile art.205-206 Cod de procedură civilă (filele nr.26-27 din dosarul Judecătoriei Satu M.) s-a invocat tardivitatea contestației raportat la disp.art.714 Cod de procedură civilă și împrejurarea că plata efectuată de către contestatoare și invocată de către aceasta este una cu titlu parțial, solicitând astfel respingerea contestației ca neîntemeiată în privința capătului de cerere principal și ca inadmisibilă în privința celui subsidiar, apreciind că în speță contestatoarea avea posibilitatea să solicite lămurirea titlului executoriu direct instanței care l-a pronunțat.
Prin răspunsul la întâmpinare depus de contestatoare în condițiile art.201 alin.2 Cod de procedură civilă s-a solicitat respingerea excepției de tardivitate și s-a arătat că plata efectuată a vizat integralitatea sumelor cuprinse în titlul executoriu, pentru orice alte diferențe de sumă solicitate de creditor neexistând un astfel de titlu (filele 32-34).
Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
După cum rezultă din cuprinsul dovezii de înmânare din data de 10.03.2014 (fila nr.35 din dosarul nr._ al Judecătoriei Satu M.) somația din data de 03.03.2014 emisă în dosar execuțional nr.44/2014 al B. L. N. D. (fila nr.9 idem) a fost comunicată contestatoarei debitoare la data de 10.03.2014, iar contestația a fost înregistrată la data de 20.03.2014 la Judecătoria Satu M. (fila nr.1 idem).
În acest context, raportat la prevederile cuprinse în art.714 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, contestația formulată în cauză se prezintă a fi depusă cu respectarea termenului procedural de 15 zile, astfel încât instanța va respinge ca neîntemeiată excepția invocată.
Pe fondul pricinii se reține că, potrivit titlului executoriu sentința civilă nr.1001/LMA/02.11.2011 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ (fila nr.11 idem) intimatul creditor din prezenta cauză a fost îndreptățit la achitarea de către contestatoarea debitoare a drepturilor sale salariale aferente perioadei aprilie – mai 2010, în considerentele hotărârii judecătorești evocate reținându-se că între părțile în litigiu au existat relații contractuale de muncă, respectivul contract de muncă fiind dovedit prin probatoriul testimonial administrat în cauză, în acord cu legislația în materie în vigoare la acea dată, în speță martorii B. A. și B. I. B. (fila nr.11 verso).
În acest context, raportat la puterea de lucru judecat a titlului executoriu sub acest aspect, al dovedirii existenței unui contract de muncă valabil, precum și în absența altor precizări din cuprinsul titlului executoriu, rezultă că în mod legal contestatoarea debitoare s-a raportat la venitul minim pe economia națională astfel cum a fost stabilit prin HGR nr.1051/2008 (fila nr.17 idem), acela de 600 lei lunar și că mai departe a realizat vărsămintele determinate de existența acestuia contract de muncă valabil, în speță contribuțiile sociale la bugetul de stat.
Se mai reține că, raportat la cele de mai sus, relevanța juridică și efectele adresei nr.16/22.01.2014 al Cabinetului individual de avocat F. I. M. (fila nr.13 idem) prin care contestatoarea de față a fost somată să achite drepturile salariale menționate în titlul executoriu, precum și suma de 200 lei reprezentând „cheltuieli de definitivare și formalități de executare”, în condițiile în care creditorul în cauză s-a adresat executorului judecătoresc abia la data de 05.02.2014, urmează a fi analizată ca atare, instanța reținând în acest sens că pot fi considerate cheltuieli de executare și că se prezintă a avea un caracter necesar formalitățile de definitivare a hotărârii strict cele efectuate după data sesizării executorului judecătoresc, adică după data de 05.02.2014, orice alte cheltuieli anterioare efectuate de către debitor neputând fi imputabile debitorului.
Din această perspectivă, instanța găsește întemeiate argumentele contestatoarei în sensul că pentru suma de 200 lei evocată mai sus creditorul în cauză nu deține un titlu executoriu în înțelesul legii și că raportat la data plății respectivele drepturi salariale, aceea de 29.01.2014, ridicate de către creditor la data de 31.01.2014 (filele nr.15-16), executarea silită inițiată la data de 05.02.2014 se prezintă a fi rămasă fără obiect, creanța în cauză pentru care creditorul deținea un titlu executoriu fiind stinsă la acea dată, astfel încât formele de executare silită emise ulterior se prezintă a fi nelegale.
Prin prisma considerentelor ce preced instanța va respinge excepția tardivității contestațiile și va admite contestația formulată, anulând formele de executare silită efectuate în dosar execuțional nr.44/2014 al B. L. N. D. și obligând intimatul creditor la plata cheltuielilor de executare ocazionate contestatoarei, în limita dovedirii acestora, întemeiat pe disp.art.451 și 452 Cod de procedură civilă și pe înscrisurile doveditoare de la dosar în speță împuternicirea avocațială nr._/2014, chitanța nr._/20.03.2014, factura nr.135/17.03.2014 și chitanța nr._/10.04.2014 (filele nr.5-7, 23 din dosarul Judecătoriei Satu M.), conform dispozitivului prezentei sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității contestației la executare, invocată de către intimatul-creditor B. T. prin întâmpinare.
Admite contestația înaintată de contestatoarea-debitoare S.C. B. S. S.R.L., cu sediul în mun. Satu M., P-ța A. Saligny nr. 11, jud. Satu M., înregistrată la O.R.C. Satu M. sub nr. J_, având C.U.I. RO_, cu sediul procedural ales la sediul profesional al C.. Av. V. Geraldina T., în mun. Satu M., .. 9, ., . M., în contradictoriu cu intimatul-creditor B. T., dom. în mun. Satu M., ., ap. 1, CNP_, și în consecință:
Anulează formele de executare silită emise în dosar execuțional nr. 44/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc L. N. D., în temeiul titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 1001/LMA/02.11.2011 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ .
Obligă intimatul-creditor să plătească debitoarei-contestatoare suma de 1351 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de a promova calea de atac a apelului, în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Tribunalul Satu M..
Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2014.
Președinte, E. R. | ||
Grefier, C. Z. |
Red.E.R./11.09.2014.
Tehnored_VD /11.09.2014.
4 ex. – ..cu: . Satu M., B. T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 406/2014. Curtea de Apel ORADEA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|








