Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 19-03-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 3749/83/2013
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II/ a apel nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 167/2014-A
Ședința publică din data de 19 martie 2014
Președinte : | V. P. | - judecător |
D. M. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă L. G., CNP-2912305F1703272, domiciliată în Cămin, nr. 170, județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2974/D din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, având ca obiect: despăgubiri–Legea nr.221/2009.
Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de doamna procuror V. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, după care:
Întrebată fiind, reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra prezentului apel.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului promovat de partea reclamantă și menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, precum și constatarea prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al părții reclamante.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2974/D din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
S-a respins cererea formulată de reclamanta L. G., având CNP-2912305F1703272, împotriva pârâtului S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., CUI_, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile art.248 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare luând în considerare și dispozițiile art. 6 alin 4 din codul civil 2009 ,art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Fiind examinată excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța a reținut că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”
Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, instanța a găsit întemeiată excepția invocată și în consecință a admis-o, respingând acțiunea civilă astfel promovată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta reclamantă L. G.,solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, obligarea intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri morale, pentru prejudiciul moral produs urmare a măsurii administrative dispuse față de soțul său, ce a fost deportat și a efectuat muncă de reconstrucție în fosta URSS.
Consideră hotărârea nedreaptă arătând că a formulat cererea la fel ca celelalte persoane cărora li s-au acordat despăgubiri și a anexat actele doveditoare necesare.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precizându-și poziția procesuală prin reprezentantul său, cu ocazia dezbaterii pe fond a solicitat respingerea apelului declarat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Corect prima instanță a reținut în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de prevederile art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009, fiind depășit termenul de 3 ani prevăzut de acest text, în care cererea putea fi promovată prin raportare la data intrării în vigoare a legii (14.06.2009) și data introducerii acțiunii (04.06.2013).
Neputând fi reținut așadar nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie la adresa hotărârii apelate, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul și va menține în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă L. G., CNP-2912305F1703272, domiciliată în Cămin, nr. 170, județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2974/D din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. P. D. M. A. B.
- judecător fond – Z. K.
- redactat decizie – judecător D. M. - 01.04.2014
- dactilografiat grefier A. B. – 01.04.2014 – 5 ex.
-comunicat 04.04.2014- 3 ex.
-L. G., CNP-2912305F1703272, domiciliată în Cămin, nr. 170, județul Satu M.
-S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, .
-P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor
| ← Evacuare. Decizia nr. 601/2014. Curtea de Apel ORADEA | Pretenţii. Decizia nr. 385/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|








