Pretenţii. Decizia nr. 385/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 385/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 10469/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 385/2014-R
Ședința publică din 20.02.2014
Președinte: M. E.
Judecător: S. A. L.
Judecător: T. D.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul reclamant D. G. I., domiciliat în Oradea ..6, județul Bihor și recurentul pârât MATIUȚA H. M. N., domiciliat în Oradea ., județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 299/A/2013 din 7 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 8952 din 13 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentului reclamant, avocat B. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din data de 20.02.2014, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual și reprezentanta recurentului pârât, avocat B. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din data de 20.02.2014, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 700 lei, și timbru judiciar în valoare de 5 lei, după care:
Reprezentantul recurentului reclamant depune la dosar sentința civilă nr. 9572/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, și Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 01.10.2013 dată în dosar nr. 156/P/2012. Arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Reprezentanta recurentului pârât arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului conform petitului, casarea deciziei recurate conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate, obligarea recurentului pârât la plata sumei de 30.000 EURO, din care 5.000 EURO cu titlu de prejudiciu material și 25.000 EURO cu titlu de prejudiciu moral, cu cheltuieli de judecată. Arată că fapta prejudiciatoare a fost stabilită în fața instanței de fond. Recurentul reclamant nu acceptă cuantumul sumei la care a fost obligat recurentul pârât. Invocă ca practică judiciară decizia nr. 1657/24.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul reclamant a îndurat și îndură suferințe ca urmare a articolului de presă, atât de ordin material cât și moral. Apreciază că suma de 5.000 lei nu reprezintă o reparație a prejudiciului, trebuia reținută gravitatea afirmațiilor făcute de intimat printr-un mijloc de comunicare în masă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei și demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea instanței, care, însă, trebuie să aibă în vedere și anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse. Ori, articolul publicat nu numai că i-a adus recurentului reclamant atingere onoarei și demnității, dar i-a lezat și prestigiul profesional, imaginea publică în calitatea sa de notar public. Apreciază că suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral suferit este pe deplin justificată și susținută de probele existente la dosar. Raportat la suma modică la care a fost obligat recurentul pârât, acesta continuă să-l șicaneze pe recurentul reclamant. Consideră că întrucât fapta prejudiciatoare a fost dovedită și recunoscută, aceasta trebuie sancționată.
Reprezentanta recurentului pârât solicită respingerea recursului declarat de reclamant, menținerea hotărârii recurate, admiterea recursului declarat de recurentul pârât, modificarea hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată. Arată că recurentul pârât este o fire vulcanică, acesta a declarat că a pierdut un teren în sumă de 150.000 EURO, dar nu poate fi sancționat pentru că a exercitat o cale de atac. Nu înțelege în ce constă prejudiciul d-nului notar, fapta cauzatoare de prejudicii care se impută de către reclamant, nu a fost săvârșită de către recurentul ci de către ziarist. Este adevărat că recurentul pârât i-a prezentat ziaristului dovezi ale faptelor susținute, însă, ziaristul a făcut propriile sale afirmații în articolul publicat în ziar, recurentul pârât putând fi catalogat ca fiind cel mult o sursă pentru ziarist, dar nu are nici o modalitate de a influența publicarea unui articol în ziar, numitul A. Cris are discernământ și apreciază în ce măsură poate sau nu să publice ceea ce se susține că ar fi afirmat recurentul pârât. Arată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale. Neexistând fapta, raportat la recurentul pârât, nu se poate pune problema vreunui raport de cauzalitate. Apreciază că în prezenta cauză trebuie avut în vedere în ce măsură exista sau nu o bază factuală suficientă pentru publicarea articolului din presă. Recurentul reclamant a întocmit 4 act juridice, recurentul pârât i-a solicitat acestuia să nu încheie actele mai departe cu d-nul Kun deoarece terenul din litigiu îi aparține, acest aspect fiind recunoscut de reclamant cu ocazia declarației de martor pe care o face în dosarul de fond în care s-a solicitat anularea actelor încheiate de acesta. La interogatoriu, recurentul reclamant a afirmat că a văzut originalul titlului de proprietate, ori această afirmație este nesinceră întrucât acesta s-a aflat în permanență în posesia recurentului pârât.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită respingerea recursului declarat de recurentul pârât. Solicită a se reține că recurentul reclamant este o fire vulcanică și a declarat că a pierdut un teren în sumă de 150.000 EURO. Apreciază că recurentul reclamant este îndreptățit a fi despăgubit pentru suferința morală și materială suferită. Apreciază că atâta timp cât recurentul reclamant și-a desfășurat activitatea în mod corect, nu se poate să i se aducă atingere reputației.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 8952 din 13.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul D. G. I. împotriva pârâtului M. H. M. N., a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat prin afirmațiile făcute de pârât și incluse în articolul de presă intitulat ,,P. pe viață și pe moarte”, publicat în ediția din data de 21.03.2011 a ziarului ,,Bihoreanul” și au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ziarul „Bihoreanul”, în data de 21.03.2011, a fost publicat articolul „P. pe viață și pe moarte”, în cuprinsul căruia se aduceau acuzații grave reclamantului, care în exercitarea atribuțiilor funcției de notar public, ar fi procedat, în baza unei înțelegeri frauduloase cu prietenul său, ofițer DNA Oradea, M. Ogbarschi, la autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren cu privire la care pârâtul avea un drept de creanță izvorât dintr-un antecontract de vânzare. S-a mai susținut prin același articol că reclamantul ar fi amenințat notarul la care se încheiase de pârât antecontractul de vânzare-cumpărare, pe d-na D. G., să deblocheze coala CF, pentru a putea el opera în aceasta.
Pârâtul a recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu, filele 15-16 dos., că articolul a fost publicat în baza informațiilor pe care el le-a furnizat ziaristului care a scris articolul, A. Criș.
Deși pârâtul a susținut că el a fost contactat de ziaristul care a publicat articolul, sub numele său real A. C. A. O., acesta din urmă a declarat în fața instanței că pârâtul a fost cel care l-a contactat, pe nr. de telefon obținut de la șefa de cabinet a Consiliului Județean Bihor, C. I., care audiată ca martor (aceasta numindu-se de fapt, „G.”) a declarat că l–a sunat pe ziarist pentru a-i sesiza problema reclamată de pârât și a-i propune acest subiect dacă prezenta interes jurnalistic.
Conform art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform 999 C. civ. „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa”. Cele două texte mai sus citate constituie temeiul comun angajării răspunderii civile delictuale .
Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică prioritar oricărei norme contrare din legislația internă prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice (...). 2. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecția reputației sau a drepturilor altora, (...) sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."
Libertatea de exprimare reprezintă așadar un drept fundamental care poate fi însă limitat numai în condiții ce reprezintă „măsuri democratice într-o societate democratică”.
Ingerința incriminată de art. 10 al. 2 din Convenție corespunde "unei nevoi sociale imperioase", însă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența Curții, se impune a se verifica dacă o astfel de "limitare" se conciliază cu libertatea de exprimare .
Trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții, conform căreia, pentru aprecierea existenței unei "necesități sociale imperioase" care să justifice existența unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare, este necesar să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, cele din urmă nu pot fi supuse unei probări a exactității lor [a se vedea, de exemplu, hotărârile „De Haes” și „Gijsels” împotriva Belgiei și Harlanova împotriva Letoniei, Cererea nr. 57.313/00 (dec.) din 3 aprilie 2003].
Nu este mai puțin adevărat că și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită de orice fundament de fapt .
În speță, pârâtul a furnizat informații evident nereale, în baza cărora s-a publicat un articol de presă din care rezulta faptul că reclamantul a săvârșit fapte penale, constând în exercitarea de amenințări și înșelăciune, pentru realizarea unor interese private, exercitându-și abuziv funcția de notar public.
Astfel cum a rezultat din întregul material probatoriu, nu există nicio bază factuală care să justifice acuzele aduse, toate acuzațiile dovedindu-se nereale, nemulțumirea pârâtului fiind întemeiată pe împrejurarea că el nu obținut perfectarea antecontractului încheiat cu privire la același teren, fără însă să fi rezultat raportul de cauzalitate între această pierdere a sa și activitatea notarului care în exercitarea atribuțiilor funcției, a autentificat un contract de vânzare-cumpărare.
Dimpotrivă, așa cum rezultă și din declarația ziaristului, vânzătorul a fost cel care nu mai vroia să încheie actul cu pârâtul, acesta recurgând la amenințări împotriva promitentului vânzător, iar pârâtul l-a amenințat ulterior și pe ziarist, după ce acesta a publicat un alt articol referitor la afacerile imobiliare ale pârâtului.
Pârâtul s-a referit la fapte concrete nedovedite și a adus acuzații ferme care depășesc limitele unei judecăți de valoare.
Instanța a apreciat că au fost depășite limitele libertății de exprimare și prin fapta sa culpabilă, pârâtul i-a adus reclamantului grave prejudicii de imagine, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Cu privire la prejudiciul moral invocat de reclamant, instanța a reținut că în doctrină și practică, s-a admis posibilitatea reparării prin mijloace materiale a prejudiciilor pentru atingeri aduse drepturilor personale nepatrimoniale, în speță la imagine și reputație, însă nu trebuie ca acestea să constituie o sursă de îmbogățire pentru reclamant; cuantumul acestora trebuie să fie totuși, în același timp, suficient pentru a constitui un mijloc de constrângere împotriva autorului faptei ilicite.
În raport de criteriile enunțate anterior, instanța a apreciat suma de 5000 lei ca suficientă pentru repararea prejudiciului moral .
Cu referire la prejudiciul material solicitat de reclamant, instanța a reținut că nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre publicarea articolului și scăderea încasărilor biroului, încasările notarului public fiind, prin natura lor, fluctuante, determinate de mai mulți factori, iar căderea pieței imobiliare din ultimii 4 ani a afectat în mod serios și activitatea notarială.
Față de considerentele ce preced, instanța a apreciat ca parțial întemeiată acțiunea formulată și precizată și, în consecință, în temeiul disp. art 998-999 C. civ., a admis-o în parte în limitele arătate anterior. A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale, respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate.
În ce privește cheltuielile de judecată, plata onorariului avocațial de către reclamant nu a fost dovedită cu chitanță depusă la dosar. Apoi, timbrajul s-a achitat corespunzător doar daunelor materiale solicitate, daunele morale fiind scutite de taxă de timbru. Cum instanța a respins pretențiile constând în daune materiale, nu a acordat cheltuieli de judecată constând în timbrajul acestora.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs ambele părți. În raport de valoarea obiectului pricinii de peste 100.000 lei, instanța a recalificat calea de atac în cauză ca fiind apelul.
Prin apelul său, reclamantul DIMITR1U G. I. a solicitat modificarea in parte a Sentinței recurate in sensul obligării paratului la a achita suma de 30.000 Euro, din care 5.000 Euro cu titlu de prejudiciu material si 25.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferințele cauzate, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Pârâtul MATIUȚA H. M. N., a solicitat modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 299/A/2013 din 7 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._ s-au respins ca nefondate apelurile civile introduse de apelantul D. G. I., domiciliat în Oradea ..6, județul Bihor și de apelantul MATIUȚA H. M. N., domiciliat în Oradea ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr.8952 din 13 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În ce privește îndreptățirea reclamantului la despăgubiri, existența faptei prejudiciabile și culpa pârâtului, instanța a apreciat ca nefondate criticile din apelul pârâtului, reținând, în acord cu instanța de fond că sunt întrunite cerințele art. 998, 999 c.civ. în vigoare la momentul săvârșirii faptei.
Chiar dacă afirmațiile pârâtului au ajuns la cunoștință publică prin intermediul unui mijloc de comunicare în masă, autorul afirmațiilor rămâne pârâtul, articolul de presă cuprinzând în principal cele povestite de pârât ziaristului, intervenția acestuia fiind minimă și cuprinzând și poziția reclamantului. De altfel, prin acțiunea formulată, reclamantul s-a plâns strict de afirmațiile pârâtului care au fost redate în cuprinsul articolului.
Nu se poate reține că pârâtul nu a urmărit sau nu a acceptat să fie aduse la cunoștință publică afirmațiile sale despre reclamant, acesta făcând toate afirmațiile în fața unui ziarist, cunoscând calitatea acestuia și fără a avea o relație apropiată anterioară cu acesta, fiind astfel evident că intenția a fost ca urmarea discuției să fie un articol de presă, sau dacă nu a fost aceasta intenția, a cunoscut și acceptat iminența producerii acestei urmări.
Cele imputate reclamantului reprezintă fapte concrete și nu judecăți de valoare, care, în speță, nu au fost dovedite ca reale.
În ce privește individualizarea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului, instanța a apreciat ca fiind nefondate criticile ambelor părți.
Suma de 5000 lei stabilită de prima instanță în favoarea reclamantului reprezintă o reparație echitabilă și suficientă pentru reclamant, care nu poate fi considerată nici excesivă raportat la debitorul obligației.
O sumă de 5000 lei – echivalent a peste 1000 Euro nu poate fi considerată în nici un caz modică, reclamantul fiind recompensat și prin însăși recunoașterea încălcării aduse onoarei și demnității sale și acordarea dreptului la despăgubire.
În mod legal și temeinic au fost respinse pretențiile reclamantului cu titlu de despăgubiri materiale. În cauză nu s-a dovedit că ar fi avut loc o fluctuație relevantă și neobișnuită a veniturilor, respectiv profitului biroului notarial al reclamantului și nici că aceasta ar fi fost cauzată de afirmațiile pârâtului. Documentul contabil – registru jurnal de încasări și plăți - depus la dosar de către reclamant reprezintă în înscris sub semnătură privată emanat de la acesta, care astfel nu este susceptibil de a face dovadă în contra pârâtului, iar, pe de altă parte, nici nu are un conținut concludent cu privire la realitatea unei fluctuații anormale a profitului și cauzele acesteia. Nu se poate reține în cauză că pârâtul a recunoscut prejudiciul material solicitat de reclamant, poziția acestuia fiind de respingere în întregime a acțiunii formulate de reclamant.
Prin respingerea unei pretenții ca nefiind dovedită prin probele administrate în cauză nu se încalcă dreptul părții la un proces echitabil, iar în ce privește rolul activ al instanței în soluționarea cauzelor, apelantul reclamant nu indică ce dispoziții în concret nu a dat instanța și ar fi trebuit să le dea, iar în raport de disp. art. 129 alin. 5 ind. 1 c.pr.civ. nici nu se poate invoca de către părți în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Față de cele reținute, tribunalul, în baza art, 295 c.pr.civ., a respins ca nefondate ambele apeluri introduse împotriva sentinței civile nr. 8952 din 13.06.2012 a Judecătoriei Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Fiind respinse ambele apeluri, nu s-au acordat cheltuieli de judecată în apel, fiecare apelant urmând a-și suporta propriile cheltuieli.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, astfel, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, modificarea în parte a deciziei în sensul obligării intimatului la achitarea sumei de 30.000 EURO, din care 5.000 EURO cu titlu de prejudiciu material și 25.000 EURO cu titlu de prejudiciu moral pentru suferințele cauzate, în subsidiar, iar pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului și în consecință respingerea în întregime a acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii de recurs, recurentul reclamant a invocat următoarele:
- hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel nearătând motivele pentru care a înlăturat cererile recurentului, consemnând numai motivele reținute de către prima instanță, ceea ce reprezintă în încălcare a art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă;
- textul art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă;
- instanța de apel nu a intrat în cercetarea motivelor de apel invocate, respectiv nu a cercetat fondul cauzei deduse judecății, astfel în lipsa oricăror considerente nu se poate ști dacă soluția dată în apel este efectul cercetării fondului, fără arătarea motivelor și a probelor nefiind posibilă exercitarea controlului judiciar;
- chiar CEDO în cauza A. împotriva României și în cauza G. împotriva României, a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a arătat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță;
- în subsidiar, referitor la capătul de cerere referitor la daunele morale, recurentul arată că declarațiile mincinoase făcute presei au avut grave repercursiuni asupra vieții sociale, profesionale și de familie a recurentului, pe plan social ca urmare a publicării articolului „P. pe viață și pe moarte”, conduita morală pe care o implică funcția recurentului a fost lezată în mod grav și cu caracter ireversibil;
- pe plan profesional, articolul a atras oprobiul public fiind pusă la îndoială probitatea profesională a recurentului, fapt ce a creat un climat de instabilitate și nesiguranță cu privire la actele pe care le-a autentificat, în egală măsură după apariția articolului încasările Biroului notarial au scăzut în mod substanțial, fapt dovedit de actele contabile depuse la dosar;
- având în vedere faptul că prin articolul publicat i-a fost vătămată reputația, onoarea și demnitatea, el a suferit adevărate traume psihice care i-au afectat și viața de familie;
- fapta delictuală constă în modul de prezentare, folosirea abuzivă a dreptului de exprimare prin presă, limbajul jignitor, de natură să aducă atingere onoarei, demnității și reputației;
- deși instanța a admis dreptul recurentului la acordarea de daune pentru prejudiciul moral suferit, aceasta nu a respectat principiul proporționalității privind modul de „evaluare” a prejudiciului moral suferit, menținând soluția primei instanțe de a obliga intimatul la plata unei sume modice în cuantum de 5.000 lei;
- la cuantificarea daunelor suferite prin fapta ilicită a intimatului, era imperios necesar ca instanța să procedeze la stabilirea unor criterii subiective, precum personalitatea părții vătămate, gravitatea și gradul de intensitate al suferinței fizice sau psihice, raportul dintre victima și autorul prejudiciului, statutul profesional al victimei, stabilirea totodată a unor criterii obiective, precum gravitatea faptei săvârșite și importanța valorii lezate, stabilirea unui plafon minim sau maxim al sumei ce poate fi acordată, grile valorice în funcție de natura și gravitatea prejudiciului moral;
- deși recurentul a criticat soluția primei instanțe prin prisma acestui aspect, instanța de apel nu a arătat care au fost „criteriile de evaluare a prejudiciului moral suferit” de recurent, aceasta mulțumindu-se să rețină doar faptul că daunele de 5.000 lei reprezintă o reparație echitabilă și suficientă;
- în speță își găsește aplicarea criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și garantarea atingerii adusă acestuia cât și acoperirea în mod just, echitabil și echilibrat a prejudiciului;
- recurentul se consideră îndreptățit la repararea prejudiciului material cauzat de intimat, astfel din actele depuse la dosarul cauzei reiese fără echivoc faptul că încasările Biroului Notarial au scăzut în mod drastic odată cu publicarea articolului defăimător, iar valoarea beneficiului nerealizat solicitată în sumă de 5.000 EURO nu este exagerată, având un caracter mai mult decât rezonabil;
- prin respingerea pretențiilor vi-a-vis de acest capăt de cerere, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO și totodată a fost ignorat rolul activ pe care instanța trebuie să-l aibă în soluționarea cauzelor;
- în susținerea acestor pretenții, recurentul a propus și administrat în condițiile legii probe pertinente și concludente, necunoscând însă motivele pentru care nu au fost considerate utile și de natură să conducă la soluționarea cauzei.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 alin. 7, art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, art. 998, art. 999 Cod civil, art. 20, art. 30 alin. 6 din Constituție, art. 10 alin. 2 CEDO.
În motivarea recursului, pârâtul formulează următoarele critici:
- în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cele patru condiții esențiale ale răspunderii civile delictuale, astfel, în ceea ce privește existența faptei, fapta cauzatoare de prejudicii care se impută de către reclamant nu a fost săvârșită de recurentul pârât, ci de către ziaristul A. C., ascultat ca martor, iar afirmațiile imputate nu îi aparțin, ci aparțin redactorului ziarului;
- în ceea ce privește prejudiciul, recurentul arată că nu este autorul articolului din ziar, el poate fi catalogat ca fiind cel mult „sursă” pentru ziarist, neavând nici o modalitate de a influența publicarea nici unui articol în ziar, iar diminuarea veniturilor nu a fost dovedită de reclamant;
- neexistând fapta raportat la recurentul pârât, nu se pune problema vreunui raport de cauzalitate, de asemenea nu există vinovăție;
- în ceea ce privește baza factuală, recurentul pârât arată că în prezenta cauză există o bază factuală suficient dovedită prin înscrisuri, pentru publicarea unui articol în presă.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin concluziile formulate, fiecare parte a solicitat respingerea recursului părții adverse.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
În primul rând, criticile formulate în susținerea cererii de casare cu trimitere pentru o nouă judecare, nu pot fi acceptate, neputând fi primită susținerea potrivit căreia instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ca atare nu subzistă motivul de casare inserat în textul art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă. Sub aspectul motivării soluției date, instanța de apel a răspuns în totalitate motivelor invocate în apel, a fost făcută o sistematizare a criticilor formulate și, analizându-le, instanța a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu apelul exercitat de reclamant, fiind respectată obligația stabilită prin art. 261 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia redactarea hotărârii trebuie să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Articolul 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument, fiind elocventă în acest sens Hotărârea Ruiz T. contra Spaniei.
Pe fondul pricinii, trebuie a se reține că, la data de 28.03.2011, în ziarul „Bihoreanul” a fost publicat articolul „P. pe viață și pe moarte” în care se dezvăluia că un notar și un ofițer DNA ar fi fost complici cu un american de origine română în producerea unei înșelăciuni căreia pârâtul din cauză i-ar fi devenit victimă.
Citând afirmațiile pârâtului, ziaristul a scris: ”În ianuarie 2010, I. și un prieten de-al lui, ofițer la DNA Oradea, M. Ogbarschi, care face afaceri cu terenuri, l-au adus pe Kun din S. și l-au cazat la hotelul Ramada, cu două gărzi de corp, pentru a-l pune să mai vândă încă o dată același teren unui tip în spatele căruia se află ei, Ogbarschi și I.”.
În cuprinsul aceluiași articol, în subtitlul – „Geambașul” I. – s-a mai relevat că, dorind să-și întabuleze terenul cumpărat, pârâtul s-ar fi adresat unei notare care s-a ocupat de formalități la Oficiul de Cadastru, respectiv de blocarea CF-ului, notara fiind presată de un coleg de breaslă, I. D., să ceară deblocarea CF-ului, iar ulterior, într-o zi de duminică, zi nelucrătoare, acesta a autentificat un contract de vânzare cumpărare precum și un contract de ipotecă în contul unui împrumut inexistent.
Apreciind afirmațiile din articolul menționat ca defăimătoare, recurentul reclamant a formulat acțiunea dedusă judecății.
Conform art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”. Desigur, acest drept nu are un caracter absolut, el cunoaște limitări potrivit art. 30 alin. 6 din Constituția României, de asemenea, art. 10 alin. 2 din Convenție permite restrângerea libertății de exprimare atunci când este vorba despre protejarea reputației unei persoane.
În exercitarea dreptului la exprimare, pârâtul a dat informații ziaristului, mai apoi fiind publicat în presă articolul menționat, context în care trebuie a se sublinia că răspunderea pentru publicarea articolului nu-i incumbă pârâtului, acesta neputând fi considerat decât o sursă a informațiilor. Răspunderea sa poate fi angrenată strict pentru afirmațiile citate de ziarist în cadrul articolului, astfel cum acestea au fost reproduse într-unul din alineatele ce preced, afirmații făcute cu depășirea limitelor libertății de exprimare, și care au fost de natură a aduce atingere imaginii și reputației recurentului reclamant, vătămare care îl îndrituiește pe acesta la a căpăta o deplină satisfacție morală.
Evaluarea întregului material probator existent la dosar, inclusiv cel depus în recurs, pune în evidență lipsa oricărei baze factuale care să justifice acuzațiile aduse reclamantului. În speță, prejudiciul moral este evident și a fost dovedit, publicarea articolului în presă aducându-i recurentului reclamant prejudicii morale, reflectându-se în atingerile aduse onoarei și reputației sale în societate, dat fiind statutul socio-profesional al recurentului și având în vedere totodată modalitatea în care a fost prezentat în presă cazul său.
Din perspectiva prevederilor art. 998 și art. 999 din vechiul Cod civil, sub aspectul faptei ilicite și a gravității vinovăției, pentru stabilirea întinderii despăgubirii datorate de pârât, trebuie a fi relevată calitatea pârâtului, de sursă a informațiilor și nu cea de autor al articolului aflat în discuție. Apoi, nu este lipsită de importanță evocarea aspectelor reliefate de ziaristul audiat ca martor în procesul de față, el relevând că sensul articolului corespunde aprecierii și percepției sale cu privire la aspectele relatate de pârât. Acesta a făcut totodată precizarea că ceea ce apare scris în primele două alineate ale casetei din cuprinsul articolului, nu aparține pârâtului, ci sunt aprecieri jurnalistice, rezumate ale altor povești anterioare, de asemenea, a specificat că titlurile intermediare ale articolului îi aparțin lui și nu pârâtului, tot lui aparținându-i și cuvântul trecut în ghilimele „Geambașul” și nu pârâtului.
Însă, prin afirmațiile făcute de către pârât astfel cum acestea apar citate în conținutul articolului, au fost încălcate limitele libertății de exprimare, ceea ce se răsfrânge direct și nemijlocit asupra drepturilor nepatrimoniale ale recurentului reclamant, prejudiciindu-le.
Este evident că motivele invocate de recurentul pârât în apărarea sa nu sunt de natură să-i înlăture răspunderea, ci doar să o atenueze.
Sub aspectul întinderii despăgubirilor, este de reținut că nici sistemul nostru legislativ în vigoare la data săvârșirii faptei și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de reparare a prejudiciului moral, după cum nu sunt stabilite nici criteriile pentru cuantificarea despăgubirilor morale, urmând a se decide în funcție de circumstanțele fiecărei cauze. În privința reparării prejudiciului moral, principiul reparării integrale nu poate avea decât un caracter relativ tocmai datorită dificultății cuantificării unui asemenea prejudiciu. Trebuie totuși respectat principiul proporționalității prejudiciului cu despăgubirea acordată și principiul echității. De altfel, și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.
Din perspectiva principiilor enunțate anterior, Curtea consideră că suma de 2.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă și rezonabilă a reclamantului, ca echivalent pentru suferința morală provocată acestuia. Fapta pârâtului, deși ilicită, nu a creat un prejudiciu recurentului reclamant la dimensiunile pe care acesta le exprimă în cerere.
În aceeași ordine de idei, în abordarea prejudiciului moral, trebuie a se reliefa că simpla constatare a încălcării art. 10 din convenție, poate constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă, însă în speță, instanța consideră că prejudiciul suferit de recurentul reclamant nu poate fi reparat suficient prin simpla constatate a încălcării, dar suma de bani stabilită prin hotărârea primei instanțe apare ca fiind excesivă, impunându-se diminuarea acesteia.
Sub aspectul criticilor ce vizează soluția adusă capătului de cerere având ca obiect despăgubirile în sumă de 5.000 EURO, ca reparație a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite în urma articolului despre care s-a făcut vorbire mai sus, trebuie a se sublinia absența oricărei legături de cauzalitate între pretențiile formulate și prejudiciul material pretins.
Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. Această cerință era impusă de Codul civil vechi prin art. 998 și 999, potrivit art. 998 răspunderea fiind angajată pentru fapta omului ”care cauzează altuia prejudiciu”, iar potrivit art. 999 răspunderea este angajată „pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa”.
În speță, nu s-a dovedit pe deplin că fapta pârâtului ar fi produs efecte păgubitoare pentru biroul notarial, nesubzistând temeiuri pe plan probatoriu pentru a se aprecia că afirmațiile făcute de pârât au fost de natură a determina o scădere semnificativă a activității la nivelul biroului notarial, implicit a veniturilor, or numai fapta ilicită care se află în legătură necesară cu rezultatul, care a determinat cu necesitate producerea lui, poate angrena răspunderea patrimonială.
În speță, recurentul reclamant s-a prevalat de registrul-jurnal de încasări și plăți, din care rezultă că în lunile premergătoare lunii martie 2011, încasările biroului notarial s-au cifrat la 33.614,69 lei (ianuarie), respectiv 43.816,60 lei (februarie), în martie fiind atinsă suma de 47.129,60 lei, iar în lunile ce-au urmat celei în care a fost publicat articolul, încasările au înregistrat o scădere, și anume 37.053,10 lei – în aprilie 2011, 23.196,69 lei – mai 2011, respectiv 42.263,60 lei în iunie 2011.
Faptul că în urma evaluării probei sus menționate, instanța a apreciat că proba este neconcludentă, nu înseamnă că s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, titularului de acțiune revenindu-i sarcina de a-și dovedi pretenția dedusă judecății din perspectiva dispozițiilor art. 1169 din Codul civil.
Împrejurarea că în perioada posterioară publicării articolului aflat în discuție au scăzut încasările biroului notarial nu este suficientă, în absența conjugării ei cu alte dovezi, pentru a putea fi stabilit pe deplin raportul de cauzalitate dintre acțiunea pârâtului și prejudiciul încercat de recurentul reclamant.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte decizia, va admite apelul pârâtului, pe cale de consecință, sentința primei instanțe va fi schimbată în parte în sensul că se va reduce cuantumul sumei stabilite cu titlu de daune morale de la 5.000 lei la 2.000 lei, urmând ca toate celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei să fie păstrate.
Totodată, se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant.
Se va constata, de asemenea, că recurentul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de recurentul pârât MATIUȚA H. M. N., domiciliat în Oradea ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. G. I., domiciliat în Oradea ..6, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 299/A/2013 din 7 Octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite apelul declarat de MATIUȚA H. M. N. împotriva sentinței civile nr. 8952 din 13 iunie 2012 a Judecătoriei Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Reduce cuantumul sumei stabilite cu titlu de daune morale de la 5.000 lei la 2.000 lei.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant D. G. I..
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
M. E. S. A. L. T. D. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – M. E. – 19.03.2014
- judecători fond – G. L.
- judecători apel – C. S., F. C.
- dact. gref. M. V. – 19.03.2014 – 2 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 19-03-2014,... | Fond funciar. Sentința nr. 29/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
