Legea 10/2001. Decizia nr. 406/2014. Curtea de Apel ORADEA

Curtea de Apel ORADEA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 406/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1452/111/2004*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Număr operator de date cu caracter personal 3159

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 406/2014-A

Ședința publică din 30 septembrie 2014

PREȘEDINTE: G. M. - judecător

JUDECĂTOR: P. C.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil, după casarea cu trimitere spre rejudecare, declarat de pârâtul P. M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, P. M. BEIUȘ – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. V. N. T. domiciliat în București, ., ., sector 4, intimatul pârât C. L. AL M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect: plângere în baza Legii nr. 10/2001.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru 30 septembrie 2014, apoi pentru 07 octombrie 2014, când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului în limitele stabilite prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1437 din 18 martie 2013, după casarea parțială, Curtea de Apel Oradea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 437/25.04.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. V. N. T. în contradictoriu cu pârâtul P. M. Beiuș; s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură și a suprafeței de 91.169 mp. teren după cum urmează: cota de 1498/9968 din imobilul cu nr. top. 1240/1; cota de 1576/9970 din imobilul cu nr. top. 1240/2; cota de 1909/9991 din imobilul cu nr. top. 1240/3; cota de_/_ din imobilul cu nr. top. 1240/5; cota de_/_ din imobilul cu nr. top. 1240/6; cota de 158/359 din imobilul cu nr. top. 1240/7; cota de 45/104 din imobilul cu nr. top. 1240/8; cota de 110/362 din imobilul cu nr. top. 1240/9; cota de 178/530 din imobilul cu nr. top. 1240/10; cota de 673/673 din imobilul cu nr. top. 1240/11; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/12; cota de 422/422 din imobilul cu nr. top. 1240/13; cota de 50/193 din imobilul cu nr. top. 1240/18; cota de 202/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/19; cota de 164/1491 din imobilul cu nr. top 1240/20; cota de 538/1491 din imobilul cu nr. top. 1240/21; cota de 145/145 din imobilul cu nr. top. 1240/23; cota de 462/462 din imobilul cu nr. top. 1240/24; cota de 210/210 din imobilul cu nr. top. 1240/25; cota de 555/1389 din imobilul cu nr. top. 1240/26; cota de 1306/_ din imobilul cu nr. top. 1240/27; s-a constatat că pentru diferența nerestituită de 22.029 mp., reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și a fost obligat pârâtul P. M. Beiuș să emită o nouă dispoziție în acest sens.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu P. M. Beiuș și C. L. Beiuș ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calificate procesuală pasivă și a fost obligat P. M. Beiuș la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin notificarea formulată prin intermediul executorului judecătoresc P. E. la data de 13 noiembrie 2001, petentul A. V. N. T. a solicitat Primăriei Orașului Beiuș restituirea în natură a imobilelor reprezentând terenuri ce au constituit proprietatea sa, înscrise inițial în cartea funciară nr. 1861 Beiuș, cu nr. top. 1240, imobile ce au trecut în proprietatea Statului Român în anul 1976, cu titlu de prescripție extinctivă, dreptul de proprietate al Statului Român fiind întabulat sub B 3 prin încheierea nr. 823/10.08.1976.

După întabularea Statului Român, imobilul cu nr. top. 1240, dezmembrat ulterior, a fost transcris în C.F. nr. 1862 Beiuș, dispunându-se sistarea colii C.F. nr. 1861 Beiuș.

Prin dispoziția nr. 8 din 9.02.2004 dată de P. M. Beiuș, s-a dispus restituirea în natură în favoarea petentului a cotei de_/_ mp. teren din imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de_ mp. teren s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind ocupată de Piața Obor, albia Văii Nimăieștilor, digul de protecție, incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând S.C. „AGORA” – S.A. Oradea.

Prin procesul verbal nr. 66 din 2.02.2004 s-a dispus punerea în posesie a petentului asupra suprafeței de 65.932 mp. după cum urmează: nr. top. 1240/3 în suprafață de 2010 mp., nr. top. 1240/5 în suprafață de_ mp. și nr. top. 1240/27 în suprafață de 9989 mp.

Prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expertul T. V., s-au identificat imobilele revendicate de către petent în baza Legii nr. 10/2001, din concluziile acestui raport rezultând că este liberă și i se mai poate restitui în natură petentului și suprafața de 91.169 mp.

Față de aceste aspecte, prima instanță a constatat că în mod cu totul nejustificat s-a respins cererea de restituire formulată de petent cu privire la terenul care este liber în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv cel care nu este ocupat de construcții, precum și terenul ocupat de construcții ușoare și demontabile, pentru care prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 se prevede obligația de restituire în natură.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, a admis în parte cererea formulată de petent în contradictoriu cu P. M. Beiuș, sens în care s-a constatat că acesta este îndreptățit la restituirea în natură a suprafeței de 91.169 mp., liberă, urmând ca pentru diferența de 22.029 mp. teren acestuia să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce le privește pe intimatele P. M. Beiuș și C. L. Beiuș, s-a precizat că nu se poate reține nici o identitate între acești intimați și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care față de ei acțiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reținând culpa procesuală a intimatului P. M. Beiuș, în conformitate cu dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea acestuia la 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale, corespunzător părții admise, sumă ce reprezintă onorariu de avocat și taxă expertiză.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel P. M. Beiuș, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant și menținerii ca legală și temeinică a dispoziției nr. 8/9.02.2004 a Primarului M. Beiuș.

În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren pentru care trebuiau acordate măsuri reparatorii prin echivalent, și anume, este vorba de terenurile cu nr. top. 1240/1, 1240/2, 1240/3, 1240/5, reprezentând parcare betonată amplasată în fața pieței de animale din Beiuș, precum și zona de protecție din jurul Văii Nimăieștilor.

Astfel, parcarea este absolut indispensabilă pentru funcționarea în bune condiții a pieței, ea fiind străbătură de rețelele de apă și canal care deservesc piața, precum și de liniile de înaltă tensiune.

În ce privește topograficul 1240/5, acesta este teren afectat de cursul Văii Nimăieștilor, mai precis de digul de apărare al M. Beiuș, care este amplasat pe malul acesteia.

În fine, se impunea acordarea de despăgubiri și nu restituirea în natură pentru terenurile pe care sunt situate construcțiile deținute de S.C. „AGORA” – S.A. – Ferma 2.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea depusă la instanță în data de 11 septembrie 2007, intimatul reclamant A. V. N. T. a solicitat respingerea apelului declarat de P. M. Beiuș, formulând totodată cerere de aderare la apel, prin care a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, și pe cale de consecință anularea dispoziției nr. 8/9.02.2004, în sensul ca întreg terenul ce formează obiectul notificării să-i fie restituit în natură, și nu doar suprafața de 65.932 mp.

A solicitat totodată obligarea Primarului M. Beiuș la emiterea unei dispoziții motivate prin care să i se restituie în natură o suprafață de teren în întindere de 179.130 mp., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a arătat că susținerile unității deținătoare, potrivit cărora anumite terenuri nu pot fi restituite în natură, nu pot fi primite, prevederile Legii nr. 213/1998 neavând relevanță juridică în cauză, doar ocuparea cu construcții cu caracter definitiv a terenului ducând la inadmisibilitatea pentru acele terenuri, a restituirii în natură.

Referitor la ferma la care se face referire în dispoziție, construcțiile acesteia fiind în parte construcții ușoare, terenurile pe care acestea sunt amplasate urmează să se restituie în natură.

În fine, în ce privește modalitatea în care cursul Văii Nimăieștilor afectează situația juridică a terenurilor în cauză, a arătat că dispoziția primarului este lipsită de temei de drept, imobilele în litigiu nefiind exceptate de la restituirea în natură decât în parte.

În drept, a invocat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h, art. 2 alin. 2, art. 3 pct. 1 lit. a, art. 9, art. 10 pct. 2, pct. 3, art. 23, art. 24 pct. 7 și 8, art. 51 din Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 498/2003, art. 115 – 118, art. 274, art. 293 și următoarele Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 122/2009 - A din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de pârâtul P. M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant A. V. N. T. domiciliat în București, ., ., sector 4 și intimații pârâți P. M. BEIUȘ – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001, C. L. AL M. BEIUȘ, ambii cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, și pe cale de consecință:

A fost schimbă în parte sentința, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a următoarelor imobile, pentru acestea reclamantul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent:

- imobilele cu nr. top. 1240/1 – în suprafață de 9.968 mp., nr. top. 1240/2 – în suprafață de 9.970 mp., nr. top. nou format 1240/3-a – în suprafață de 7.633 mp., pe care este situată piața de animale;

- imobilul cu nr. top. nou format 1240/5-b – în suprafață de 34.890 mp., ce reprezintă zona de protecție a Văii Nimăieștilor;

- imobilul cu nr. top. 1240/6 – în suprafață de 56.515 mp., pe care sunt edificate construcțiile proprietatea S.C. „AGORA” – S.A. Oradea – Ferma nr. 2 Beiuș

Imobilele cu nr. top. nou formate 1240/3-b – în suprafață de 2.358 mp., 1240/5-a – în suprafață de 59.113 mp., precum și 1240/27 – în suprafață de 11.295 mp., urmează să facă obiectul restituirii în natură către reclamant.

Au fost menținute restul dispozițiilor din sentință.

Cererea de aderare la apel formulată de reclamant A. V. N. T. domiciliat în București, ., ., sector 4, a fost respinsă.

Intimatul apelant A. V. N. T. a fost obligat la plata către apelantul P. M. Beiuș, a sumei de 15.385 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 8 din 9.02.2004 emisă de P. M. Beiuș, s-a dispus restituirea în natură în favoarea petentului a cotei de 69.532/179.130 mp. (în realitate 65.932/179.130 mp., în decizie strecurându-se o eroare materială) teren din imobilul cu nr. top. 1240, iar pentru diferența de 109.598 mp. s-a propus acordarea de despăgubiri, cu motivația că această suprafață nu este liberă și nu poate fi restituită, fiind ocupată de Piața Obor, albia Văii Nimăieștilor, digul de protecție, incinta fermei nr. 2 și construcțiile aparținând S.C. „AGORA” – S.A. Oradea.

Instanța de fond a apreciat că în mod nejustificat s-a respins cererea de restituire în natură cu privire la aceste terenuri, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, și mai ales a înțelesului noțiunii de „teren liber”, așa cum rezultă el din lege.

Criticile formulate de intimatul apelant P. M. Beiuș, cu privire la aspectele mai sus evocate, au fost parțial întemeiate.

Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Art. 10 alin. 2 din aceeași lege prevede că în cazul în care pe terenurile în litigiu s-au edificat construcții nou, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și a altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Din raportul de contraexpertiză efectuat în apel a rezultat următoarele:

- terenul aferent pieței de animale, situat pe parcelele topografice 1240/1, 1240/2 și nr. top. nou 1240/3-a, este afectat de construcții – casa de la poarta 1, fundație WC, alei betonate, platformă betonată, precum și rețele electrice, de apă și canalizare; de asemenea, parcarea din fața pieței este necesară pentru buna funcționare a pieței;

- terenul situat pe .-b, în suprafață de 34.890 mp., formează zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș;

- terenul situat pe . este ocupat de construcții și obiective agrozootehnice; acestea sunt proprietatea S.C. „AGORA” – S.A. Oradea – Ferma nr. 2 Beiuș, fiind înscrise în C.F. nr. 1862 Beiuș, sub B 21 (fila 17 – dosar de fond); apreciază experții că aceste construcții, fie că sunt definitive sau ușoare, își au rolul lor în buna funcționare a fermei.

În raport de concluziile contraexpertizei, Curtea de Apel a apreciat că aceste imobile nu sunt supuse restituirii în natură, reclamantul urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. 2 din Legea nr.10/2001.

Punctul de vedere separat, formulat de expertul L. C., a fost înlăturat pentru următoarele considerente:

- chiar dacă există anumite porțiuni de teren pe care nu există construcții, acestea nu pot fi restituite, ele fiind necesare pentru asigurarea funcționalității depline a pieței de animale;

- în ceea ce privește Ferma nr. 2, chiar dacă în prezent ea nu desfășoară activitate, și chiar dacă o parte din construcții sunt construcții ușoare, acestea sunt proprietatea S.C. „AGORA” – S.A. Oradea, înscrise ca atare în cartea funciară, și pot fi oricând repuse în funcțiune.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de P. M. Beiuș și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul înlăturării de la restituirea în natură a imobilelor mai sus evocate, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri, menținând totodată restul dispozițiilor din sentință.

A fost respinsă ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de petentul A. V. N. T., iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat acesta la 15.385 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului P. M. Beiuș, reprezentând onorariu contraexpertiză.

Prin decizia nr. 1437 din 18 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. V. N. T. împotriva deciziei civile nr. 122 din 2 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția civilă mixtă.

A fost casată în parte decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul P. municipiului Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, pe care sunt edificate construcțiile . - Ferma nr.2 Beiuș, la aceeași instanță de apel.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Pentru a pronunța în acest mod, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

1. Critica privind pronunțarea, de către instanța de apel, a încheierii de repunere a cauzei pe rol cu neobservarea formelor legale nu a fost fondată, ceea ce face inoperant cazul de casare prevăzut de art.304 pct. 5 Cod procedură civilă.

Astfel, conform art.151 Cod procedură civilă, „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri."

În aplicarea corectă a acestui text de lege, pricina poate fi repusă pe rol atunci când, deliberând, judecătorii constată că unele împrejurări de fapt sau de drept au rămas nelămurite, ceea ce impune, de cele mai multe ori, administrarea de probe noi.

In speță, rămânând în pronunțare și constatând, cu ocazia deliberării, „o . lipsuri în ceea ce privește identificarea topografică a terenurilor în litigiu de către expertul numit în cauză", instanța de apel a dispus repunerea cauzei pe rol pentru lămurirea acestei situații, pronunțând în acest sens încheierea din 27.11.2001 cu respectarea dispozițiilor procedurale în materie, și anume art.151 Cod procedură civilă, care permit instanței să aprecieze asupra oportunității repunerii cauzei pe rol, ori de câte ori constată că au rămas nelămurite, aspecte de fapt sau de drept ce interesează în dezlegarea corectă a cauzei.

Recurentul a contestat, în fapt, aprecierea instanței de apel asupra necesității completării probatoriului, susținând că probele deja administrate anterior repunerii cauzei pe rol erau lămuritoare în dezlegarea pricinii. Se aduce astfel în discuție o chestiune ce ține strict de aprecierea probelor, or modul în care procedează instanța de apel, în privința încuviințării probelor, nu mai poate fi supus controlului instanței de recurs, după abrogarea pct.ll al art.304 Cod procedură civilă, prin OUG nr. 138/2000, așa încât criticile pe acest aspect nu pot fi analizate.

La termenul fixat după repunerea cauzei pe rol, cel din 11.12.2007, instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea completării raportului de expertiză întocmit în cauză, apreciind că nu răspunde la toate obiectivele stabilite, iar după luarea concluziilor părților a dispus completarea acestei probe. Tot după prealabila punere în discuția părților a dispus instanța de apel, la termenul din 09.12.2008, efectuarea unei contraexpertize, motivat de faptul că nici completarea la raportul de expertiză nu a răspuns obiectivelor stabilite.

Contrar susținerilor recurentului, nu s-a putut reține că procedând în acest mod, instanța de apel ar fi încălcat formele de procedură întrucât termenul de propunere de probe era depășit, iar pi administrarea probei cu contraexpertiză, care nu a fost cerută de nicio parte, s-ar nesocoti principiul disponibilității.

Recurentul a ignorat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, referitoare la rolul activ al instanței, care obligă judecătorii să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, scop în care instanța „poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării de probe noi, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc."

Prin urmare, ordonând, din oficiu, administrarea de probe după prealabila punere în discuția părților, chiar dacă momentul primei zile de înfățișare fusese depășit, instanța de apel a dat eficiență principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că hotărârea pronunță în aceste condiții nu este susceptibilă de casare în baza art.304 pct.5 Cod procedură civilă.

Recurentul a contestat și concluziile contraexpertizei pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, invocând, de asemenea, greșita respingere a obiecțiunilor sale.

Aceste critici nu au putut face, însă, obiect de analiză al instanței de recurs, întrucât validarea de către instanță a unui raport de expertiză, ca și încuviințarea sau respingerea obiecțiunilor formulate de părți țin tot de aprecierea probelor, or o asemenea chestiune este sustrasă controlului instanței de recurs, față de actuala reglementare a art.304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

2.În justificarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile

art.304 pct.7 Cod procedură civilă, recurentul a invocat că hotărârea

recurată cuprinde motive contradictorii, constând în aceea că deși a

reținut corect că pe terenul afectat funcționării .

construcții ușoare și demontabile, instanța de apel nu 1-a restituit în

natură, deși această măsură era permisă de dispozițiile art.10 alin.3 din

Legea nr. 10/2001.

Criticile formulate de recurent, astfel cum au fost arătate mai sus, nu au conturat, însă, ipoteza motivării contradictorii reglementată de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, ci pun în discuție modul de aplicare a legii la speță, ceea ce permite încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, din a căror perspectivă au fost analizate în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, în care au fost reiterate.

3.Recurentul a invocat pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor art.7 și art.10 alin.2 și 3 din Legea

nr. 10/2001, sub aspectul nerestituirii în natură a terenului aferent

pieței de animale a orașului Beiuș (Piața Obor), a terenului calificat de

instanță ca reprezentând zona de protecție a Văii Nimăiești și a

terenului pe care sunt edificate construcțiile .>

a) Cu privire la terenul aferent Pieței Obor, s-a susținut că trebuia restituit în natură întrucât, pe de o parte, construcțiile edificate pe el nu sunt autorizate, iar, pe de altă parte, afectațiunea unei utilități publice nu este îndeplinită, cât timp activitatea desfășurată în incinta pieței este nelegală, intrând în contradicție cu reglementările legale privind funcționarea piețelor (nu se respectă normele sanitar-veterinare, conform cărora târgurile de animale vii, materiale de construcții și cereale nu pot funcționa în același spațiu; nu se respectă distanța minimă legală între târgurile de animale și alte construcții, prevăzută de art.l 1 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.536/1997).

Deși s-a susținut, în mod corect, că art.7 alin.l din Legea nr. 10/2001 consacră regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, recurentul a ignorat că de la această regulă, Legea nr. 10/2001 prevede și excepții, reglementând cazurile în care măsura restituirii în natură nu este posibilă în raport de situația actuală a imobilului preluat abuziv, când persoanele îndreptățite pot obține numai măsuri reparatorii prin echivalent.

Rezultă că, în determinarea posibilității de restituire în natură a unui imobil preluat în mod abuziv interesează situația lui actuală.

Or, în speță, prin raportare la situația de fapt reținută pe baza probelor, de către instanța de apel, în sensul că pe terenul aferent topograficelor 1240/1, 1240/2 și 1240/3-a este amplasată piața de animale a orașului, în mod legal instanța de apel a stabilit că acest teren nu poate fi restituit în natură.

Pentru acest teren nu își găsește aplicarea principiul prevăzut de art.7 alin.l din Legea nr. 10/2001, deoarece art.10 alin.2 din Legea nr. 10/2001 exceptează de la restituirea în natură terenurile afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, stabilind că pentru asemenea terenuri măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, explicitează sintagma „amenajări de utilitate publică" din lege ca având în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității.

Or, această condiție este îndeplinită, în speță, în ce privește piața de animale a orașului, fiind evident că o asemenea amenajare este destinată să deservească nevoile comunității, fapt ce îi conferă caracterul de amenajare de utilitate publică, cu consecința că terenul pe care îl afectează nu poate fi restituit în natură, ci doar prin echivalent.

Faptul că, construcțiile amplasate pe terenul aferent pieței nu ar fi autorizate nu face posibilă restituirea în natură a acestui teren, cum greșit pretinde recurentul, deoarece nu existența unor construcții noi, edificate după preluare, se opune restituirii în natură a terenului în discuție, ci faptul că acesta este afectat unei amenajări de utilitate publică (piața de animale a orașului).

Astfel, art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001 prevede trei ipoteze distincte în care restituirea în natură nu este posibilă, și anume: cea a terenurilor ocupate de construcții noi, autorizate, edificate după preluare; cea a terenurilor afectate de servituți legale; cea a terenurilor afectate altor amenajări de utilitate publică a localităților urbane și rurale. Condiția autorizării nu este cerută de text pentru amenajările de utilitate publică, care, prin natura lor, fac imposibilă restituirea în natură a terenurilor pe care le afectează.

In consecință, nu are nicio relevanță în aprecierea posibilității de restituire în natură a terenului aferent pieței de animale a orașului dacă pe acest teren sunt și construcții noi, neautorizate, întrucât afectarea unui teren preluat în mod abuziv unei amenajări de utilitate publică se constituie într-o ipoteză distinctă a legii, în care restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, nu are nicio relevanță, sub aspectul posibilității de restituire în natură a terenului ocupat de piața de animale a orașului, faptul că funcționarea acestei piețe nu ar respecta condițiile reglementărilor sanitar-veterinare în materie, la care face trimitere recurentul, ceea ce interesează, din perspectiva legii speciale de reparație, fiind afectarea terenului solicitat de o amenajare de utilitate publică (art.10 alin.2 din Legea nr. 10/2001).

In concluzie, constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituirea în natură a terenului afectat de piața de animale a orașului, instanța de apel a făcut aplicarea corectă la speță a dispozițiilor incidente din legea specială de reparație, respectiv art.10 alin.2 din Legea nr. 10/2001.

b) Cu privire la terenurile afectate de cursul Văii Nimăiești, recurentul a susținut că sunt numai cele identificate sub nr.top. 1240/5, în suprafață de 7.530 mp, și nr.top. 1240/6, în suprafață de 5.313 mp și că numai acestea sunt exceptate de la restituirea în natură.

Instanța de apel a stabilit, în urma evaluării probelor administrate, că din terenul solicitat de reclamant, cel aferent topograficului 1240/5-b, în suprafață de 34.890 mp, formează zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș.

Or, prin susținerile făcute de recurent, conform cărora cursul Văii Nimăiești ar afecta alte topografice, în suprafețe mai mici (nr.top. 1240/5, în suprafață de 7.530 mp și nr.top. 1240/6, în suprafață de 5.313 mp), se tinde la schimbarea situației de fapt stabilită, pe baza probelor, de către instanța de apel, ceea ce nu mai este posibil în recurs, după abrogarea pct.ll al art.304 Cod procedură civilă, care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, prin raportare la probele administrate.

În actuala reglementare, art.304 Cod procedură civilă permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Or, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de apel, aceea că o suprafață de 34.890 mp, aferentă topograficului 1240/5-b, reprezintă zona de protecție a Văii Nimăieștilor, incluzând și digul de apărare al municipiului Beiuș, soluția de nerestituire în natură a acestei suprafețe de teren, ci de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, este conformă dispozițiilor legale incidente, și anume art.10 alin.2 din Legea nr. 10/2001, care permit restituirea doar în echivalent, iar nu în natură a terenurilor afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, cum este și cazul terenului în discuție.

c) Cu privire la terenul deținut de P. Beiuș și ocupat de construcțiile proprietatea . - Ferma nr.2, s-a susținut că trebuia restituit în natură, întrucât respectivele construcții nu sunt autorizate, iar o parte din ele sunt construcții ușoare sau demontabile.

Astfel cum se pretinde în recurs, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a terenurilor preluate abuziv pe care s-au edificat, după preluare, construcții neautorizate, iar art. 10 alin. 3 din aceeași lege permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.

În speță, ca situație de fapt, stabilită pe bază de probe de către instanța de apel, s-a reținut că terenul situat pe ., în suprafață de 56.515 mp, este ocupat de construcții și obiective agrozootehnice, care sunt proprietatea . - Ferma nr.2 Beiuș, fiind înscrise pe numele acestei societăți comerciale în CF 1862 Beiuș, sub B 21; unele dintre aceste construcții sunt definitive, iar altele ușoare.

Raportat la această situație de fapt și la prevederile art.10 alin.2 din Legea nr. 10/2001, pentru stabilirea formei măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului - restituire în natură sau în echivalent, interesa dacă construcțiile noi, definitive, ce ocupă terenul aferent topograficului nr. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, au fost edificate în baza unei autorizații de construire.

Or, instanța de apel, deși a reținut incidența dispozițiilor art.10 alin.2 din Legea nr. 10/2001, nu a verificat condiția impusă de acestea privind caracterul autorizat/neautorizat al construcțiilor noi, edificate după preluarea terenului, esențială în stabilirea formei de reparație cuvenită reclamantului.

In exercitarea rolului activ consacrat de dispozițiile art.129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, scop în care, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, va dispune ca părțile să le completeze, putând, de asemenea, să pună în discuția părților, din oficiu, necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Astfel, prin motivele de apel formulate de pârâtul P. municipiul Beiuș se contestase posibilitatea restituirii în natură a terenului ocupat de construcțiile proprietatea . -Ferma nr.2 Beiuș, tocmai în considerarea existenței acestor construcții noi, iar prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant se apărase invocând necesitatea existenței unei autorizații de construire pentru construcțiile noi, edificate pe terenul ce i-a fost preluat abuziv de stat, pentru a opera exceptarea de la restituirea în natură a terenului, prevăzută de art.10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Raportat la aceste limite ale învestirii, instanța de apel trebuia să lămurească dacă respectivele construcții sunt sau nu autorizate, sens în care, în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, trebuia să pună în discuția părților necesitatea suplimentării probatoriului și să ordone administrarea de probe noi, pentru a se stabili cu certitudine dacă s-au emis ori nu autorizațiile de construire cerute de lege.

Neprocedând în acest mod, instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt pe un aspect esențial al cauzei, acela dacă, construcțiile noi de pe topograficul 1240/6, construcții cu care figurează înscrisă ca proprietară în cartea funciară ., au fost sau nu autorizate.

Pe de altă parte, deși reține că unele din construcțiile existente pe terenul cu nr.top. 1240/6 sunt construcții ușoare, instanța de apel nu lămurește care sunt acestea, întinderea și poziționarea lor în raport cu construcțiile definitive, împreună cu care formează un ansamblu construit pe terenul în discuție. Lămurirea acestor aspecte de fapt este esențială în aplicarea corectă a art.10 alin.3 din Legea nr. 10/2001, pentru că deși textul permite restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, nu se poate face abstracție de circumstanțele particulare ale speței, unde construcțiile ușoare fac parte dintr-un ansamblu construit care include și construcții definitive. Or, în măsura în care se va ajunge la concluzia imposibilității de restituire în natură a terenului ocupat de construcțiile definitive și a celui aferent bunei utilizări a acestor construcții, în rezolvarea problemei restituirii terenurilor ocupate de construcții ușoare/demontabile interesează întinderea construcțiilor ușoare/demontabile și poziționarea lor în raport cu cele definitive, pentru a nu se aduce atingere bunei utilizări a acestora din urmă, fiind, de asemenea, de evitat restituirea unor suprafețe disparate, infime ca întindere și astfel imposibil de exploatat din punct de vedere economic.

Cum potrivit art.314 Cod procedură civilă, în absența unei complete stabiliri a situației de fapt, Înalta Curte nu a putut verifica aplicarea în cauză a prevederilor art.10 alin.2 și 3 din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește forma de reparație pentru imobilul cu nr.top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, s-a impus admiterea căii de atac exercitate de reclamant, numai în limita motivului de recurs privind acest imobil.

În consecință, în baza art.312 alin. 1-3 și 5 cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.314 același cod, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamant, a casaz în parte decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță de apel, spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul P. municipiului Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr.top. 1240/6, în suprafață de 5.6.515 mp, pe care sunt edificate construcții le . - Ferma nr.2 Beiuș; celelalte dispoziții ale deciziei recurate au fost menținute.

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va proceda la suplimentarea probatoriului, în condițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, pentru o completă stabilire a situației de fapt în legătură cu caracterul autorizat/neautorizat al construcțiilor noi, edificate după preluare pe terenul cu nr.top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, respectiv în legătură cu situația construcțiilor ușoare/demontabile plasate pe același teren, în sensul celor mai sus arătate.

În funcție de rezultatul acestor verificări de fapt, instanța de trimitere va aprecia asupra formei de reparație cuvenită reclamantului pentru terenul cu nr.top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp, raportat la prevederile art.10 alin.2 și 3 din Legea nr. 10/2001.

La Curtea de Apel Oradea, astfel reinvestită la data de 09 mai 2013, cu rejudecarea apelului declarat de pârâtul P. M. Beiuș, în ceea ce privește imobilul cu nr. top. 1240/6 Beiuș, instanța reține următoarele:

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 437/25.04.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, P. M. Beiuș a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece instanța de fond a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren pentru care trebuiau acordate măsuri reparatorii prin echivalent, astfel cum au fost menționate în Dispoziția nr. 8/09.04.2004, prin care s-a soluționat notificarea depusă în baza Legii nr. 1/2001 de către intimatul A. V. N. T., respectiv terenurile cu nr. top. 1240/1, 1240/2, 1240/3, 1240/5 reprezentând parcare betonată, amplasată în fața Pieței de Animale Beiuș și zona de protecție a Văii Nimăiești.

De asemenea consideră că și pentru imobilul cu nr. top. 1240/6 și respectiv celelalte imobile cu nr. 1240 până la 1240/7, care reprezintă în natură curți – construcții deținute de S.C. Agora Oradea – Ferma II, se impunea a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent și nu restituirea în natură.

În drept s-au invocat prevederile art. 282 și următoarele Cod civil.

La Curtea de Apel după casare în rejudecarea apelului doar în ceea ce privește numărul topografic 1240/6, pârâtul apelant și-a susținut apelul declarat în cauză, din aceleași motive, iar intimatul A. V. N. T. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin scriptul intitulat cererea de probatorii din 10.09.2013, intimatul a arătat că, având în vedere limitele de casare astfel cum au fost stabilite de ÎCCJ, se pune problema stabilirii situației de fapt a terenului în suprafață de 56.515 mp., ocupat de construcții și obiective agrozootehnice, proprietatea S.C. Agora, că pe parcursul procesului a susținut că este posibilă restituirea în natură a acestei suprafețe, conform art. 10 al. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, întrucât construcțiile sunt edificate fără autorizații de construcții, sunt ușoare ori demontabile, proprietarul tabular al terenului este Statul Român, întabulat în cartea funciară și nu în Registrul special al orașului Beiuș, în concluzie terenul fiind în domeniul privat al statului, solicitând obligarea apelantului la depunerea autorizațiilor de construcții, copii de pe proiectul tehnic, plan de amplasament, înscrisuri privind valoarea impozabilă a construcțiilor și o expertiză tehnică.

Și apelantul a solicitat încuviințarea unei expertize tehnice topografice.

Instanța de apel a încuviințat cererile solicitate dispunând totodată efectuarea unei expertize judiciare topografice, având ca obiectiv identificarea construcțiilor de pe terenul în litigiu, diferențierea dintre construcții ușoare – ușor demolabile și constatarea gradului de degradare a acestora.

Analizând sentința atacată în limitele deciziei de casare, prin prisma motivului de apel, în raport de probele administrate atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecarea apelului, instanța apreciază ca întemeiate criticile apelantului, urmând a admite apelul declarat în cauză pentru următoarele motive:

Conform raportului expertizei tehnice întocmit în cauză de expert B. A. M. la data de 14.03.2014, inclusiv planșele aferente, rezultă că pe terenul în litigiu cu nr. top. 1240/6 din CF. 1862 Beiuș, în suprafață de 56.515 mp., revendicată de reclamant, se află construite un număr de 23 de construcții supraedificate, majoritatea fiind construite din zidărie din cărămidă, edificate anterior anului 1989, reprezentând în natură construcții agrozootehnice, respectiv sediul și birouri I.A.S.

Construcțiile definitive de pe terenul în litigiu sunt următoarele:

- C1- care reprezintă în natură Sediul fostelor Birouri I.A.S, fiind construit din cărămidă, acoperit cu țiglă, este compus din 6 camere cu amprenta la sol de 339,9 mp.

- C2- care reprezintă în natură clădire cântar, fiind construită din zidărie de cărămidă, acoperită cu planșeu de beton compusă dintr-o cameră cu amprenta la sol de 7,2 mp.

- C3- care reprezintă în natură fostele birouri ale I.A.S. Beiuș, fiind construite din zidărie de cărămidă cu șarpantă acoperită cu țiglă compuse din 5 camere cu amprenta la sol de 105,36 mp.

- C4- care reprezintă în natură moară și depozit de cereale compuse din 2 camere, construite din zidărie din cărămidă acoperite cu plăci de azbociment și cărămidă, cu amprenta la sol de 324 mp..

- C5- care reprezintă în natură Fanar compus din două camere închise ,construite din zidărie de cărămidă acoperite cu planșeu de beton plus o hală deschisă construită din structură de grinzi prefabricate din beton acoperită cu planșeu de beton, fiind construite din zidărie de cărămidă fiind cu amprenta la sol de 536,98 mp.

- C6- care reprezintă în natură castel de apă cu o înălțime de aproximativi 4 m, fiind construit din zidărie de cărmidă cu amprenta la sol de 24,63 mp.

- C7- care reprezintă în natură clădire cântar cu pod bascul, fiind construită din zidărie de cărămidă cu șarpantă acoperită cu țiglă compusă dintr-o cameră ,cu amprenta la sol de 25 mp din care 11,74 mp reprezintă clădirea cântar iar 13,26 mp reprezintă podul bascul construit din profile metalice încastrate în beton cu șarpantă acoperită cu țiglă.

- Grajdul de animale de la construcția C13 construit din zidărie de cărămidă acoperit plăci de azbociment compus din 2 încăperi cu amprenta totală la sol de 1595,95 mp.

- Grajdul de animale de la construcția C15, construit din bolțari de zgură acoperit cu plăci de azbociment cu amprenta la sol de 1258,26 mp.

- Grajdul de animale de la construcția C16, construit din bolțari de zgură acoperit cu plăci de azbociment cu amprenta la sol de 1438,31 mp.

- Grajdul de animale de la construcția CI 7, construit din bolțari de zgură acoperit cu plăci de azbociment cu amprenta la sol de 1493,49 mp.

- Camera grup electogen construită din zidărie de cărămidă și o hală de reparații construită din zidărie de cărămidă de la construcția CI8 cu amprenta la sol de 167,16 mp.

- Punctul sanitar de la construcția C23 construit din zidărie de cărămidă cu amprenta la sol de 91,23 mp.

- Drumul asfaltat si pietruit pentru accesul la edificiile de pe teren în suprafață de 5255,57 mp.

- Gardul împrejmuitor construit cu fundație de beton cu o lungime de aproximativ 194,29 m liniari.

Conform demersurilor efectuate de apelant, după casare, pentru construcțiile agrozootehnice proprietatea S.C. AGORA S.A. Oradea – Ferma 2 Beiuș, edificate pe terenul în litigiu, nu a fost identificată existența unor autorizații de construire, aspecte care rezultă din adresa nr. 1466 din 22 octombrie 2013 (fila 14 dosar) emisă de P. Beiuș și adresa nr._/27.01.2014 emisă de C. Județean Bihor, comunicată Primăriei Beiuș (fila 56 dosar apel).

De asemenea, P. M. Beiuș a depus la dosar declarația de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădirile S.C. Agora SA. Oradea - Ferma 2 Beiuș, din anul 2003, evidențiate în patrimoniul acesteia (filele 17-19 dosar).

Prin urmare, pe terenul cu nr. top. 1240/6, în suprafață de 56.515 mp., există construcții, majoritatea zidite, edificate anterior anului 1989, a cărei proprietar este Societatea Agricolă AGORA S.A. Oradea, conform expertizei efectuată în cauză, aspect care rezultă inclusiv din planșele fotografice anexate expertizei.

Este adevărat că apelantul, deși i s-a pus în vedere să depună autorizațiile de construcție pentru aceste edificate, nu a fost în măsură să le depună, și de asemenea la fel de adevărat este că printre construcțiile din zidărie și cărămidă există și câteva edificate ușoare cu fundație de beton și schelă de metal, însă aceste construcții aparțin Societății Agricole AGORA S.A. - Ferma II, întabulată ca proprietară în cartea funciară, unitate care nu a fost notificată în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu a fost parte în acest proces.

Față de starea de fapt, așa cum a fost reținută din probe, în condițiile în care terenul revendicat de contestator nu este liber, nefiind incidente dispozițiile art. 7 al. 1, respectiv dispozițiile art. 10 al. 2 sau al. 3 din Legea nr. 10/2001, construcțiile neautorizate nefiind edificate după 01 ianuarie 1990, nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, contestatorul fiind îndreptățit însă, conform art. 1 al. 2 din Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare prevăzute de Legea nr. 165/2011 și respectiv Legea nr. 368/2013, la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru acest teren, așa cum a stabilit instanța de fond prin sentința atacată pentru celelalte terenuri care nu au fost restituite în natură, situație în care se impune schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării suprafeței de teren în cotă de 48.334/56.515 mp. aferentă numărului top. 1240/6 și constatării îndreptățirii contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent și pentru acest imobil.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va admite ca fondat apelul declarat de P. M. Beiuș, în sensul că va schimba în parte sentința atacată, înlăturând de la restituirea în natură a cotei de 48.334/56.515 mp. din imobilul cu nr. top. 1240/6 înscris în CF. 1862 Beiuș pe care sunt edificate construcțiile S.C. Agora SA. Oradea – Ferma nr. 2, constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform procedurilor instituite de Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare prevăzute de Legea nr. 165/2011 și respectiv Legea nr. 368/2013.

Totodată instanța va constata că celelalte dispoziții ale sentinței, astfel cum a fost schimbată în parte prin Decizia nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, au fost menținute prin Decizia civilă nr. 1437/18.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca urmare a admiterii apelului declarat de pârât, intimatul A. V. N. T. va fi obligat în baza art. 274 Cod procedură civilă, să plătească apelantului 4410 lei cheltuieli de judecată în rejudecarea apelului, reprezentând ½ parte din onorariul de expert achitat de către apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat apelul civil declarat de pârâtul P. M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, P. M. BEIUȘ – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. V. N. T. domiciliat în București, ., ., sector 4, intimatul pârât C. L. AL M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 437 din 25 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în parte în sensul că:

Înlătură de la restituirea în natură a cotei de_/_ mp. din imobilul cu nr. top. 1240/6 înscris în CF. nr. 1862 Beiuș .

Constată că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru această suprafață de teren.

Constată că celelalte dispoziții ale sentinței astfel cum a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 122 din 02 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea au fost menținute prin Decizia civilă nr. 1437 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă partea intimată A. V. N. T. să plătească părții apelante suma de 4410 lei cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 07 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

G. M. P. C. P. L.

Red.dec.G. M./03.11.2014

Jud.fond: M. D.

Dact.P.L./05.11.2014

Ex.2

4 .

  1. apelantul pârât P. M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor
  2. intimatul reclamant A. V. N. T. domiciliat în București, ., ., sector 4,
  3. intimații pârâții P. M. BEIUȘ – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001 cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor,
  4. C. L. AL M. BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Piața S. V., nr. 16, județul Bihor,
← Servitute. Decizia nr. 860/2014. Curtea de Apel ORADEA  Contestaţie la executare. Sentința nr. 378/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 406/2014. Curtea de Apel ORADEA