Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 541/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 541/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 5508/83/2012
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 541 /2014-R
Ședința publică din data de 26 martie 2014
Președinte: | V. P. | - judecător |
D. M. | - judecător | |
F. T. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta - reclamantă S. M. P., domiciliată în Negrești Oaș, ./20, . M. și domiciliul procedural ales în Satu - M. .. 5, . – M., în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA - cu sediul în Oradea, .. 12 județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 3375/D din 13 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu – M. în dosar nr.unic, având ca obiect: despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.
Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror V. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Instanța, în baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă.
Întrebată fiind, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului promovat de partea reclamantă și menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3375/D din 13 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu – M.s-a respins cererea formulată de reclamanta S. M. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul, analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin Decizia nr.12/19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”,reținândși caracterul obligatoriu al acestei decizii de la data aducerii sale la cunoștința publică, prin prisma dispozițiilor art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, a respins cererea promovată, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S. M. P., solicitând admiterea în întregime a acțiunii conform petitului, obligarea intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.
Critică soluția dată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că un numărul mare de acțiuni având obiect identic cu cel al cererii sale au fost admise înainte de apariția Deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din data de 21.10.2010.
Susține că, chiar dacă art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009 ce constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din data de 21.10.2010, prin respingerea cererea, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au urmat aceeași procedură prevăzută de Legea 221/2009.
Invocă principiul egalității în fața legii, arătând că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. I lit. a, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. În acest sens invocă principiului neretroactivității legii și jurisprudența CEDO ( Hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croația, paragraful 81 ).
Susține că, chiar dacă recurenta - reclamantă nu mai poate beneficia de despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 (dispoziție declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din data de 21.10.2010), aceasta este îndreptățită la obținerea de despăgubiri pe dispozițiile dreptului comun ( art. 998 și urm. Cod Civil), câtă vreme a demonstrat că tatăl său a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic. Într-o astfel de ipoteză, nu s-ar putea invoca nici prescripția dreptului de a cere despăgubiri câtă vreme Legea 221/2009 a repus persoana în cauză în dreptul de a cere despăgubiri pentru prejudicii cauzate de măsurile abuzive luate de regimul comunist instaurat în România după 6 martie 1945.
Invocă în continuare practica CEDO (hotărârea Broniowski c/a Polonia, nr._/1996 din 22.VI.2004,) arătând că, în cazul în care nu s-ar mai acorda despăgubiri recurentei reclamante - deși măsura administrativă abuzivă a prizonieratului în URSS a tatălui acesteia este una cu caracter politic în sensul Legii 221/2009 -, s-ar încălca principiul egalității în drepturi și s-ar crea situații juridice discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive ceea ce ar contraveni art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De altfel și prin Decizia nr. 1354 a Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010 s-a reținut că, principiul egalității și interzicerii discriminării a fost reluat de CEDO în Protocolul nr. 12 la Convenție adoptat în anul 2002.
Subliniază că, până la data pronunțării Deciziei nr. 1358 a Curții Constituționale, pe rolul instanțelor din raza Curții de Apel Oradea s-au înregistrat mii de dosare având ca obiect Legea nr. 221/2009, dintre care sute de hotărâri au rămas irevocabile în sensul acordării de despăgubiri reclamanților în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului solicitat consideră că acesta este pe deplin justificat, reglementarea cadru în ceea ce privește daunele morale constituind-o prevederile Constituției, care statuează ca S. răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Recurenta arată că, în calitate de persoană îndreptățită a solicitat aceste daune în conformitate cu legea specială și a încercat prin înscrisuri și alte probe aducerea unui minim de argumente si indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, i-au fost afectate prin măsura prizonieratului dispusă față de tatăl său, astfel ca instanța de recurs să poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul suferit. Chiar dacă în raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, solicită să se țină seama de anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit - consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care au fost afectate familia și situația profesională sau socială de măsura politică dispusă în ceea ce-l privește pe tatăl său.
Arată că, cuantificarea acestui prejudiciu moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate și în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Susține că, instanțele naționale își întemeiază, de cele mai multe ori considerentele soluțiilor, pe decizii ale Curții Europene, iar practica judiciară actuală a instanțelor române în domeniul reparării daunelor morale este raportată la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului si la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificată în anul 1994.
Arată în continuare că, atunci când analizează incidența acordării despăgubirilor pentru daune morale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului în temeiul art. 41 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, ia în considerare prejudiciul moral, respectiv repararea stării de temere, a neplăcerilor și a incertitudinilor care au rezultat din încălcarea dispozițiilor Convenției, precum și a altor daune nemateriale. Mai mult, atunci când diferitele elemente care constituie prejudiciul nu pot face obiectul unui calcul exact sau atunci când distincția dintre daunele materiale și daunele morale se dovedește a fi dificilă, Curtea poate fi determinată să le analizeze de o maniera globală. Astfel, criteriul general invocat de instanța de la Strasbourg este acela că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între despăgubirile acordate și încălcarea Convenției, cum este în speță, atingerea adusă reputației, avându-se în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunțată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).
În ceea ce privește acordarea de despăgubiri materiale pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, deportați invocă fundamentul juridic și etic al Legii nr. 221/2009 conținut în motivele emiterii acestui act normativ și efectele reparatorii ale acestuia legea referindu-se la victimele regimului totalitar comunist stabilit în România după 6 martie 1945, iar acest regim a fost condamnat de mai multe texte internaționale.
Invocă Rezoluția nr. 1.096 privind măsurile de lichidare a moștenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Declarația de la Vilnius a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 2009.
Arată în continuare că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea "bunuri" privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 1983, pronunțată în Cauza V. der Mussele împotriva Belgiei, Series A no. 70, p. 23, § 48), cât și, în situații precis delimitate, creanțele determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță legitimă că ar putea sa se bucure efectiv de dreptul său de proprietate.
În final menționează că, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost constantă în acordarea acestor daune și până la apariția Legii 221 din 2009.
În drept, invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, art.3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 221/2009, OUG nr.214/1999 și Decretul-lege Nr.118/199,. dispozițiile art. 998 si următoarele cod civil și Protocolul Nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precizându-și poziția procesuală prin reprezentantul său, cu ocazia dezbaterii pe fond a solicitat respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal și menținerea în tot a sentinței civile recurate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea până la data publicării în Monitorul Oficial nr.789/7.11.2011 a deciziei civile nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în baza art.329 Cod procedură civilă în soluționarea unui recurs în interesul legii, a admis și a continuat să admită astfel de cereri și să constate caracterul politic al măsurilor administrative, al condamnărilor cu caracter politic din perioada 6.03.1945-decembrie 1989 acordând daune morale chiar și după publicarea deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, cu referire la declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009.
Prin hotărârile pronunțate Curtea de Apel Oradea a reținut că deciziile Curții Constituționale sus menționate nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Blecic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției arătate mai sus.
Prin Decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, se reține că s-a stabilit –cu forță obligatorie pentru instanțe conform art. 330/7 alin. 4 Cod procedură civilă (dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial -) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente, obligatoriu pentru instanțe, că, efectele deciziilor de neconstituționalitate se produc pentru viitor și nu aduc atingere drepturilor câștigate; faptul că acțiunea întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, nefiind un act juridic convențional și nefiind raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite pentru a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naștere.
S-a apreciat că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă juridic urmare a declarării neconstituționalității ei iar dreptul pretins, s-a considerat că nu mai are nici un fundament în legislația internă și nici nu este incidentă noțiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, deși până la publicarea acestei decizii Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile introduse anterior publicării deciziilor de neconstituționalitate, reținând în acest sens existența unei speranțe legitime pentru realizarea dreptului pretins precum și faptul că în cauză nu pot fi discriminați reclamanții ale căror acțiuni nu au fost soluționate până la data publicării deciziilor de neconstituționalitate, și care au fost promovate anterior acestui moment, urmare a publicării deciziei nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislația internă, instanța urmează a respinge recursul.
A proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casație și Justiție ar însemna, o încălcare a dispozițiilor art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă, dispoziții ce sunt imperative.
Neputând fi reținut așadar nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie la adresa hotărârii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta - reclamantă S. M. P., domiciliată în Negrești Oaș, ./20, . M. și domiciliul procedural ales în Satu - M. .. 5, . – M., în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA - cu sediul în Oradea, .. 12 județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3375/D din 13 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu – M., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. P. D. M. F. T. A. L.
Judecător fond: M. G. R.
redactat: judecător: D. M.
tehnoredactat: A. L.
2 exemplare/ 01.04. 2014
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 146/2014. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 929/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
