Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 05-03-2014, Curtea de Apel ORADEA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 3783/83/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția I civilă -

completul II /b-apel

nr. operator de date cu caracter

personal: 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.133/2014-A

Ședința publică din data de 5 martie 2014

Președinte :

V. P.

- judecător

F. T.

- judecător

A. B.

- grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant T. G., având CNP-_, domiciliat în Cămin, nr. 136/A, județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2975/D din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, având ca obiect: despăgubiri–Legea nr.221/2009.

Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de doamna procuror V. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, după care:

Întrebată fiind, reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra prezentului apel.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului promovat de partea reclamantă și menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, precum și constatarea prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al părții reclamante.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2975/D din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.

S-a respins cererea formulată de reclamantul T. G., având CNP-_, împotriva pârâtului S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., CUI_, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile art.248 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare luând în considerare și dispozițiile art. 6 alin 4 din Codul civil 2009, art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Fiind examinată excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța a reținut că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”

Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, instanța a găsit întemeiată excepția invocată și în consecință a admis-o, respingând acțiunea civilă astfel promovată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul reclamant T. G.,solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, obligarea intimatului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 5.000 Euro pentru că bunicul său a fost înscris pe lista de chiaburi, fiindu-i confiscată toată averea și la plata sumei de 97.623 lei reprezentând contravaloarea animalelor, uneltelor confiscate și contravaloarea terenului confiscat, conform expertizei.

În dezvoltarea motivelor de apel arată că antecesorul său a fost înscris pe lista de chiaburi, fiindu-i confiscată în mod abuziv averea, măsură care a periclitat viața întregii familii, fiind umiliți și batjocoriți, copiii neputându-și continua studiile.

Menționează că din averea confiscată a primit o parte înapoi, dar moral nu a fost despăgubit niciodată.

În continuare arată că instanța trebuia să rețină că a fost încălcat dreptul la libertate a antecesorului său precum și dreptul la muncă, ca expresie a propriei voințe.

Subliniază că, potrivit practicii CEDO, atunci când drepturile fundamentale ale unei persoane au fost încălcate prin măsuri care s-au dovedit a fi abuzive, persoana are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât a celui material cât și a celui moral, invocând și dispozițiile art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Intimatul pârât nu a depus la dosar întâmpinare .

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precizându-și poziția procesuală prin reprezentantul său, cu ocazia dezbaterii pe fond a solicitat respingerea apelului declarat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:

Corect prima instanță a reținut în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de prevederile art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009, fiind depășit termenul de 3 ani prevăzut de acest text, în care cererea putea fi promovată prin raportare la data intrării în vigoare a legii (14.06.2009) și data introducerii acțiunii (06.06.2013).

Neputând fi reținut așadar nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie la adresa hotărârii apelate, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul și va menține în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant T. G., având CNP-_, domiciliat în Cămin, nr. 136/A, județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2975/D din 20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

V. P. F. T. A. B.

- judecător fond – Z. K.

- redactat decizie – judecător F. T. - 19.03.2014

- dactilografiat grefier A. B. – 19.03.2014 – 5 ex.

comunicat 21.03.2014- 3 ex.

-T. G., având CNP-_, domiciliat în Cămin, nr. 136/A, județul Satu M.

-S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, .

-P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 05-03-2014, Curtea de Apel ORADEA