Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 13-03-2014, Curtea de Apel ORADEA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 3250/83/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L ORADEA

- Secția I civilă –

Nr.operator de date cu caracter personal

3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.156/2014-A

Ședința publică din 13 martie 2014

Președinte –– T. D. - judecător

- M. E. – judecător

- C. G. – grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant B. S. V., CNP_- cu domiciliul în Satu M., Ale.Universului, ..1, . M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apolodor, nr. 17, reprezentant legal P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2921/D din 13 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, având ca obiect Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, procuror D. V., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, apelul este scutit de taxă de timbru, după care:

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, învederează instanței că nu are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.

Nemaifiind probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii apelate, având în vedere că acțiunea a fost introdusă, după împlinirea termenului prevăzut de art.5 din Legea nr.221/2009 .

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2921/D din 13 septembrie 2013, Tribunalul Satu M. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.

A respins cererea formulată de reclamantul B. Ș. V., CNP_, împotriva pârâtului S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., CUI_, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul, reținând că în speță s-a invocat în condițiile art.248 Cod de procedură civilă, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, a procedat la analizarea acestui incident procedural cu prioritate, din perspectiva disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 cu modificările ulterioare luând în considerare și dispozițiile art. 6 alin 4 din Codul civil 2009, art. 201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate, instanța de fond a reținut că potrivit disp.art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic… sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”

Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză, prima instanță a găsit întemeiată excepția invocată și în consecință a admis-o, respingând acțiunea civilă astfel promovată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, scutit de la plata taxei de timbru, reclamantul B. S. V., solicitând admiterea acestuia, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în sumă de 5.000 Euro, arătând că hotărârea este nedreaptă întrucât a formulat cererea la fel ca alții cărora li s-au acordat despăgubiri, a anexat la cerere actele de stare civilă necesare precum și acte doveditoare, astfel are dreptul la despăgubiri.

Intimatul pârât, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și nelegal, menținerea în tot a sentinței, arătând că, cererea privind acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr.221/2009, a fost promovată ulterior termenului de 3 ani, prevăzut de art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, acțiunea fiind prescrisă, prin urmare, în prezent nu mai există temei juridic pentru acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale, ca măsuri reparatorii, iar față de obligativitatea deciziei nr.1354/2010, deciziei nr.1358/2010, deciziei nr.1360/2010, pronunțate de Curtea Constituțională, precum și a deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, arată că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu mai datorează despăgubiri, cu titlu de daune morale, în temeiul Legii nr.221/2009.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin reprezentanta acestuia a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:

Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al-ll-lea inclusiv, în termen de 3 ani de zile de la data intrării în vigoare a legii -15 iunie 2009, termen expirat astfel la data de 16 iunie 2012, ori acțiunea fiind înregistrată doar la data de 25.04. 2013, în mod corect instanța de fond a reținut excepția de prescripție a acestui capăt de cerere invocată de către S. R.-Ministerul Finanțelor Publice.

Aspectele de fond, reliefate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea depusă la dosar, față de cele expuse, nu se mai impun a fi analizate.

Ca urmare, raportat la considerentele expuse, în baza art.480 alin 1 din Noul cod de procedură civilă, instanța de apel va respinge ca nefondat apelul și va păstra în întregime sentința apelată, ca fiind legală și temeinică, constatând că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant B. S. V., CNP_- cu domiciliul în Satu M., Ale.Universului, ..1, . M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, Apolodor, nr. 17, reprezentant legal P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 2921/D din 13 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o păstrează în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2014.

Președinte, Judecător, Grefier

T. D. M. E. C. G.

Redactat hotărâre– judecător:T. D.

Data:17.03.2014

Judecător fond – R. M.G.

Dact. C. G.

Data:18.03.2014

5 ex.

-3 .> B. S. V., din în Satu M.,

Ale.Universului, ..1, . M.,

-S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,

- București, sector 5, Apolodor, nr. 17,

-P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA,

-cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor

data:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 13-03-2014, Curtea de Apel ORADEA