Rectificare carte funciară. Decizia nr. 329/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 329/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 6470/296/2006

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Număr operator de date cu caracter personal 3159

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 329/2014-R

Ședința publică din 11 februarie 2014

PREȘEDINTE: R. F. - judecător

JUDECĂTOR: P. V.

JUDECĂTOR: B. D.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâta S.C. O. SA. S. M. cu sediul în S. M., ., jud. S. M., în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. R. C. SRL. S. M. cu sediul în S. M., ., nr.16, jud. S. M., împotriva deciziei civile nr.35/. 2008 pronunțată de Tribunalul S. M., în dosar nr._, prin care a fost desființată sentința civilă nr.2953/07.05.2007 pronunțată de Judecătoria S. M., în dosar nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 04 februarie 2014, mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru 11 februarie 2014, când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2953/07.05.2007 pronunțată de Judecătoria S. M. în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. R. C. S.R.L invocată de pârâta .. și în consecință a fost respinsă acțiunea în rectificare de carte funciară formulată de reclamanta S.C. R. C. S.R.L. cu sediul în S. M. . nr. 16 în contradictoriu cu pârâta S.C. O. S.A. cu sediul în S. M. .; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit extrasului CF_ S. M. nr. top. 3157/22 și 3157/29, în natură „Grădina Romei” și Restaurantul „Casablanca”, figurează înscriși ca proprietari tabulari Orașul S. M., . drept de administrare și . asupra Restaurantului „Casablanca”.

În dosar nr. 8617/2005 al Judecătoriei S. M., S.C. R. C. S.R.L. a solicitat desființarea încheierilor făcute de O.C.P.I. S. M. sub nr._/12.10.2005 și radierea înscrierilor și revenirea la situația anterioară. Prin Sentința civilă nr.3817/30.06.2006 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 42/28.02.2007 a Tribunalului S. M. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. În consecință, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art.35-36 din Legea nr. 7/1996 fiind întemeiată excepția, a admis-o.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. R. C. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare a arătat că astfel cum rezultă din Încheierea O.R.C. nr. 5045/02.12.2005, . a fost înființată abia la această dată, neexistând ca persoană juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu la data înscrierii în cartea funciară. De aceea, înscrierea dreptului de proprietate și de folosință în favoarea acesteia în cartea funciară a fost o eroare materială care a și fost rectificată, conform Încheierii CF nr._/2006, întrucât este de domeniul evidenței că la data efectuării întabulării . exista. Este ceea ce a reținut și Curtea de Apel Oradea atunci când, în data de 11.10.2007 a admis recursul său împotriva Deciziei civile 42/28.02.2007 a Tribunalului S. M., a casat-o, trimițând cauza spre rejudecare la prima instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata . solicitat respingerea apelului.

Pe cale de excepție, în temeiul art. 2 din Decret 167/1968, a solicitat constatarea nulității absolute a Încheierii CF nr._/18.07.2006 a O.C.P.I. S. M., având în vedere că înscrierea s-a făcut în baza unei hotărâri judecătorești, hotărâre care nu a fost îndreptată. O.C.P.I. nu are competența de a modifica denumirea persoanei juridice. Modificarea vizează, de altfel, numai construcția nu și terenul.

A solicitat să fie obligată apelanta să-și justifice interesul legitim în promovarea acțiunii raportat la faptul că solicită înscrierea dreptului de administrare în favoarea unei persoane juridice care nu există la această dată și nici nu se regăsește printre succesoarele în drepturi ale I.T.A.

În motivare a arătat că excepția lipsei calității procesuale active în mod legal a fost admisă de judecătorie deoarece apelanta nu deține nici un titlu asupra terenului înscris în C.F._ S. M. și CF_ S. M.. Persoana juridică titulară a drepturilor înscrise în cartea funciară este . așa cum rezultă din toate actele în baza cărora s-a pronunțat Sentința civilă nr. 129/1994 a Judecătoriei S. M. și Încheierea de îndreptare a erorii materiale din 27.07.1994 în dosar nr. 9683/1993. Cererea de îndreptare a fost formulată de către administratorul societății ..

În cartea funciară eroarea a fost îndreptată doar cu privire la construcție nu și teren, iar în prezenta cauză se solicită o rectificare privitoare la teren, fiind evident că apelanta nu are calitate procesuală activă.

Dreptul său de administrare a fost înscris în cartea funciară prin Încheierea nr._/2005, care nu a fost atacată în termenul de 15 zile prevăzut de Legea 7/1996 și nici nu s-a făcut dovada că actele care au stat la baza înscrierii nu au fost valabile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă și art. 2 din Decret nr. 168/1958.

Prin decizia civilă nr. 35/. 2008 pronunțată de Tribunalul S. M., în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de apelanta S.C. R. C. SRL, cu sediul în S. M., . nr. 16 în contradictoriu cu intimata S.C. O. S.A. S. M., cu sediul în S. M. ., împotriva Sentinței civile nr. 2953/07.05.2007 pronunțată de Judecătoria S. M. în dosar nr._ și în consecință s-a desființat sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cheltuielile de judecată din apel urmând a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Din informațiile date în scris de către Oficiul Registrului Comerțului S. M., rezultă că . s-a înființat la 02.12.2005, până la această dată neexistând ca persoană juridică, în timp ce apelanta a fost înființată la data de 20.03.1991. În consecință, este fără echivoc că înscrierea din cartea funciară nu putea să aibă ca titular o persoană juridică inexistentă. Ca atare, numai dintr-o eroare se putea înscrie în cartea funciară, în anul 1994, un drept în favoarea unei societăți comerciale înființată în anul 2005.

Din aceste considerente, Tribunalul a reținut că apelanta are calitate procesuală activă în cauză, în mod greșit cauza fiind soluționată de prima instanță prin admiterea excepției. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin Încheierea CF_/18.07.2006 eroarea a fost îndreptată.

Cu privire la apărările invocate de către intimată prin întâmpinare, inclusiv excepțiile, acestea sunt apărări de fond ce urmează să fie cercetate și soluționate de instanța investită cu rejudecarea.

Având în vedere considerentele evocate, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a desființat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cheltuielile de judecată din prezentul apel urmând a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.

Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs pârâta S.C. O. S.A., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei instanței de apel, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă și menținerea în tot a sentinței instanței de fond prin care s-a reținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Intimata nu și-a exprimat poziția procesuală în prezenta cauză.

La termenul din 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea prezentei cauze, în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei S. M..

Prin decizia civilă nr. 953/2013 a Curții de Apel Oradea a fost soluționată irevocabil acțiunea din dosarul mai sus arătat, soluționându-se irevocabil și litigiul din prezentul dosar, reținându-se că S.C. R. C. SRL. S. M., intimată în prezenta cauză, nu este succesoarea în drepturi a S.C. R. Co SRL. sens în care s-a dispus rectificarea cărții funciare, astfel cum a solicitat intervenienta S.C. O. SA. S. M., recurentă în prezentul dosar.

În concluzie, litigiul dedus judecății în prezenta cauză a fost irevocabil soluționat prin dosarul nr._, motiv pentru care reclamanta S.C. R. C. SRL. nu mai poate formula o nouă acțiune cu același obiect, astfel în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei.

Păstrarea deciziei instanței de apel ar echivala cu o reluare a unei judecăți într-un litigiu ce a fost irevocabil soluționat prin decizia Curții, cu numărul de mai sus.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va admite prezentul recurs, se va modifica decizia instanței de apel în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulată de reclamantă, păstrându-se în tot sentința instanței de fond.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâta S.C. O. SA. S. M. cu sediul în S. M., ., jud. S. M., în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. R. C. SRL. S. M. cu sediul în S. M., ., nr.16, jud. S. M., împotriva deciziei civile nr.35 din 05 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul S. M. pe care o modifică.

Respinge apelul reclamantei S.C. R. C. SRL. S. M. cu sediul în S. M., ., nr.16, jud. S. M. declarat împotriva sentinței civile nr. 2953/07.V.2007 a Judecătoriei S. M. pe care o menține în tot.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R. F. P. V. B. D. P. L.

Red.dec.R. F./20.02.2014

Jud. fond: S. M.

Jud.apel: F. M.-G. M. R.

Dact.P.L./20.02.2014; Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 329/2014. Curtea de Apel ORADEA