Strămutare. Sentința nr. 30/2014. Curtea de Apel ORADEA

Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 134/35/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Nr. operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 30/PI/2014

Camera de consiliu din 12 mai 2014

PREȘEDINTE: B. D. M.

GREFIER: G. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Satu M., formulată de petenții I. A. și I. A., ambii cu domiciliul în loc. Satu M., ..78/A, județul Satu M., în contradictoriu cu intimații S. I. și S. G., ambii cu domiciliul în loc.M., nr.252, județul Satu M..

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că cererea de strămutare este legal timbrată cu suma de 100 lei achitată cu chitanțele . TXL nr._ din 04 aprilie 2014 și respectiv . TXL nr._ din 29 aprilie 2014, precum și că la data de 09 mai 2014, petenții I. A. și I. A., au depus la dosar note de ședință împreună cu copie de pe sentința civilă nr.1684/2014, pronunțată de Judecătoria Satu M. la data de 10 aprilie 2014, în dosar nr._, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND :

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 11 aprilie 2014, petenții I. A. și I. A. au solicitat strămutarea dosarului civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Satu M., pentru motive de bănuială legitimă, conform art.140 alin.2 Cod procedură civilă.

Văzând motivele invocate, în temeiul art. 140, coroborat cu art. 144 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă cererea de strămutare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

RESPINGE cererea de strămutare a dosarului nr._ al Judecătoriei Satu M., formulată de petenții I. A. și I. A., ambii cu domiciliul în loc. Satu M., ..78/A, județul Satu M., în contradictoriu cu intimații S. I. și S. G., ambii cu domiciliul în loc.M., nr.252, județul Satu M..

DEFINITIVĂ.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din 12 mai 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

B. D. M. G. M.

Red.hot.jud.B. D.M./20.05.2014

Tehnored.GM/6 ex./20.05.2014

Emis 4 comunicări

- I. A., I. A., S. I., S. G..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 30/2014. Curtea de Apel ORADEA