Obligaţie de a face. Decizia nr. 387/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 387/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 18239/271/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția I Civilă

Nr. operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 387/2014-R

Ședința publică din 20.02.2014

Președinte: M. E.

Judecător: S. A. L.

Judecător: T. D.

Grefier: M. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă H. A., domiciliată în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimații pârâți B. M., domiciliat în Oradea, ., ., jud. Bihor, A. M., A. M., ambii domiciliați în domiciliați în Cihei nr. 206, jud. Bihor, T. V., domiciliat în S. nr. 151, jud. Bihor, S. M. V., S. D., ambii prin afișare la ușa instanței, M. G., domiciliat în Chișirid nr. 118, jud. Bihor, împotriva deciziei civile nr. 331/A/2013 din data de 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă numărul 4128 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă personal și reprezentantul acesteia, avocat Koloszi A., în baza împuternicirii avocațiale nr. 103 din data de 27.11.2013, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, intimatul pârât B. M. personal și reprezentantul acestuia, avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale din data de 20.02.2014, emisă de Baroul Bihor – Cabinet Individual, intimatul pârât A. M. personal și intimatul pârât M. G. personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, recursul este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei, precum și faptul că, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 1.02.2014, întâmpinare formulată de intimații pârâți A. M. și A. M., iar la data de 14.02.2014, întâmpinare formulată de intimatul pârât M. G., după care:

Instanța, comunică reprezentanților părților câte un exemplar din întâmpinările formulate în cauză.

Instanța, invocă din oficiu excepția de inadmisibilitate a cererilor formulate de intimatul pârât M. G. prin întâmpinare.

Reprezentanții părților solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a cererilor formulate de intimatul pârât M. G. prin întâmpinare.

Reprezentanții părților și intimații pârâți prezenți personal arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Arată că B. M. a fost obligat a-i plăti recurentei reclamante o sultă, acesta se sustrage de la urmărire, nefăcând dovada întabulării sale. S-a reținut că B. M. nu are acțiune directă pentru întabularea celor trei numere topografice, nefiind astfel nici recurenta îndreptățită să obțină întabularea pe calea acțiunii oblice, or, există o hotărâre judecătorească definitivă care-l împroprietărește pe B. M. pe cele trei numere topografice, având astfel un real drept de întabulkare, justificându-se și acțiunea oblică a recurentei reclamante. Arată că între părți există o stare litigioasă.

Reprezentantul intimatului pârât B. M. solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată. Arată că în cadrul litigiului se puteau ataca actele sub semnătură privată, or, nu s-a făcut acest lucru. Prin hotărârea pronunțată în dosarul având ca obiect sistare stare de indiviziune i-au fost atribuite intimatului pârât B. M. o . terenuri, dar au fost admise și o . cereri în prestație tabulară astfel aceste terenuri au trecut în proprietatea altor persoane. Prin urmare, în baza acestor hotărâri imobilele nu pot fi întabulate decât în proprietatea cumpărătorilor, neputând fi întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui B. M., acesta nemaifiind proprietar al imobilelor. Cu privire la nr. top. 1095/6, recurenta reclamantă a renunțat la acesta.

Intimatul pârât A. M. solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul pârât M. G. solicită admiterea recursului în afară de nr. top. 370.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4128 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea au fost respinse excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de pârâtul B. M. și excepțiile lipsei de interes a reclamantei și a lipsei calității sale procesuale invocate de pârâtul T. V., a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta H. A., în contradictoriu cu pârâții B. M., A. M., A. M., T. V., S. M. V., S. D. și M. G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Între părți a existat un litigiu anterior având ca obiect sitare indiviziune și prestație tabulară cu referire la terenurile cu nr. topo 533(_ mp), 370 (1557 mp) și nr. topo 944(7241 mp) litigiu ce făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Oradea soluționat prin sentința civilă nr.1109/2011 pronunțată de Judecătoria Oradea modificată prin dec. civ nr. 372/A/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor .

În baza hotărârilor judecătorești menționate la alineatul precedent s-au dispus următoarele:

- terenul cu nr. topo 533 a fost dezmembrat în parcele cu nr. 533/1 -12.000 mp și nr. topo 5331/2 -_ mp, ambele fiind atribuite pârâtului B. M. . Pentru ambele parcele formate s-a dispus transmiterea proprietății de la B. M. către pârâții T. V., respectiv S. M. V., în baza contractelor sub semnătură privată încheiate cu aceștia .

- terenul cu nr. topo 370 a fost atribuit reclamantei H. A. și pârâților B. M., M. G., iar apoi s-a dispus transmiterea proprietății către pârâții A. M. și A. M. în baza contractului sub semnătură privată încheiat de aceștia cu defuncta B. F., antecesoarea celor trei.

- terenul cu nr. topo 944 a fost atribuit pârâtului M. G.

- terenul cu nr. topo 1095/6 în suprafață de 11.510 euro ( din eroare menționat în dispozitivul deciziei cu nr. 1096/6 astfel cum rezultă din CF 532 fil 87-89) a fost atribuit pârâtului B. M. .

Pârâtul B. M. a fost obligat la plata unei sulte în cuantum de_ euro în favoarea reclamantei H. A. și a unei sulte în cuantum de 110.975 euro în favoarea pârâtului M. G.. Pârâtul B. M. a fost obligat să-i plătească reclamantei și 2024, 3 lei cheltuieli de judecată.

Întrucât, conform susținerilor reclamantei, pârâtul B. M. nu și-a respectat obligațiile de plată, solicită să fie obligat acesta să se intabuleze asupra parcelelor de teren ce i-au fost atribuite, sau să fie autorizată ea să procedeze la intabulare, astfel încât să poată porni executarea silită cu privire la aceste imobile pentru recuperarea creanței sale .

Reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că nu solicită intabulare și asupra nr. topo 1095/6 ci doar cu privire la nr. topo 370, 533/1 și /2 .

Reținând că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra celor trei parcele în favoarea cumpărătorilor A. M. și A. M. – nr. topo 370, T. V. – nr. topo 5331/1 și S. M. nr. topo 533/2, reclamantei i-a fost respinsă cererea formulată sub nr._/10.05.2012, fil. 86 .

Tocmai pe considerentul vânzării și-au întemeiat poziția procesuală pârâții T. V., care a invocat excepțiile lipsei sale de calitate procesuală și a lipsei de interes a reclamantei, fil. 45-46, pârâtul B. M. care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, fil. 47 .

Într-adevăr, pârâtul B. M. are calitatea de debitor al reclamantei, și acesta a pierdut dreptul de proprietate asupra celor trei parcele în litigiu, fapt însă ce nu duce la pierderea calității sale procesuale pasive, urmând a se analiza pe fond dacă sunt îndeplinite condițiile intabulării în persoana sa, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul B. M. a fost respinsă.

Pentru motivele invocate la alineatul precedent au fost respinse și excepțiile invocate de pârâtul T. V. privind lipsa calității sale procesuale și lipsei de interes a reclamantei .

Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că privitor la cazurile, condițiile, efectele și regimul înscrierilor în cartea funciară se aplică legea în vigoare la data încheierii/săvârșirii actelor și faptelor juridice, astfel cum se prevede expres la art. 76 din LPA nr. 71/2011.

Hotărârea de sistare de indiviziune fiind anterioară intrării în vigoare a noului cod civil, acesteia i se vor aplica dispozițiile legii vechi, respectiv Legea nr. 7/1996.

Conform disp. 20 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data pronunțării hotărârilor judecătorești „ Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.(2) Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimțământul titularului dreptului; acest consimțământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere; dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.(3) Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor”.

Prin sentința civilă nr. 1109/2011 astfel cum a fost modificată prin dec. civ. nr. 372/A/2011, deși i s-au atribuit în lotul pârâtului B. M. terenurile în litigiu cu nr. 533/1 și 533/2, s-a dispus totodată transmiterea proprietății în favoarea pârâților, T. V., S. M. V. și soția S. D., în baza promisiunilor anterioare de vânzare cumpărare intervenite între acești pârâți și intabularea dreptului de proprietate dobândit de aceștia .

Terenul cu nr. topo 370 a fost atribuit în indiviziune reclamantei, și pârâților B. M. și M. G., iar în baza promisiunii de vânzare-cumpărare încheiat de antecesoarea acestora, B. F., s-a transmis dreptul de proprietate în favoarea pârâților A. M. și A. M..

Rezultă așadar că pârâtul B. M. a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin aceeași hotărâre, atribuirea terenurilor în lotul său s-a făcut tocmai pentru a se putea perfecta promisiunile anterioare de vânzare cumpărare. Prin urmare, pârâtul B. M. nu are acțiune directă pentru intabulare asupra celor trei numere topografice și, în consecință, nici reclamanta nu este îndreptățită să obțină această intabulare pe calea acțiunii oblice reglementate de art. 1560 din noul c.civ., astfel că cererea formulată urmează a fi respinsă .

Reținând că pârâtul B. M. nu este îndreptățit să obțină intabularea, instanța a respins și cererea reclamantei privind obligarea sa la plata unor daune moratorii pentru neîndeplinirea acestei obligații.

Pentru aceleași motive invocate la alineatele precedente s-a respins și cererea subsidiară a reclamantei de a fi autorizată să procedeze ea însăși la intabulare pe numele reclamantului

În speță, pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în baza sentinței civile nr. 1109/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 372/A/2011, astfel că pârâtul B. M. nu mai are calitatea de proprietar și nici nu există un alt act de radiere și/sau translativ sau constitutiv care să-i permită redobândirea proprietății și în consecință urmărirea silită a acestor terenuri de către reclamantă, care are calitatea de creditor al pârâtului B. M..

În realitate astfel cum rezultă din înscrisul depus la fil. 79, reclamanta este nemulțumită de modul în care s-a făcut dezmembrarea nr. topo. 533, dar acest lucru nu mai poate fi repus în discuție existând autoritate de lucru judecat.

Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, reclamanta nefiind îndreptățită, iar pârâții nu le-au solicitat.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 14.06.2013 data poștei, în termen legal, a declarat apel reclamanta H. A., solicitând schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 331/A/2013 din data de 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta H. A., domiciliată în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimații B. M., domiciliat în Oradea, ., ., ., A. M., A. M., ambii domiciliați în domiciliați în Cihei nr. 206, jud. Bihor, T. V., domiciliat în S. nr. 151, jud. Bihor, S. M. V., S. D., ambii domiciliați în Oradea, ., ., M. G., domiciliat în Chișirid nr. 118, jud. Bihor, împotriva sentinței civile numărul 4128 din 22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În ce privește nr. top. 370, 533/1 și 533/2, prin hotărârile judecătorești pronunțate în dos._, acestea au fost atribuite în lotul lui B. M., însă au fost admise concomitent și acțiunile în prestație tabulară, astfel că acestea au trecut în proprietatea cumpărătorilor A., T. și S.. Prin urmare, în baza acestor hotărâri imobilele nu pot fi intabulate decât în proprietatea cumpărătorilor, neputând fi intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui B. M., așa cum solicită reclamanta, pentru a-l putea executa silit pe acesta, B. M. nemaifiind proprietar al imobilelor. Faptul că prestația tabulară apare în sentința Judecătoriei iar sistarea de indiviziune în Decizia pronunțată ulterior în apelul formulat împotriva sentinței, nu face posibilă intabularea dreptului de proprietate al lui B. M., fiind menținute dispozițiile sentinței privind prestația tabulară. De altfel, din copia colii Cf 1105 Cihei rezultă că cumpărătorii T. și S. și-au intabulat deja dreptul de proprietate în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în dos._ .

În ce privește nr. top. 1095/6, din conținutul încheierii de dezbateri din primă instanță rezultă că apelanta a renunțat personal la aceste pretenții, arătând că acest nr. top. este intabulat pe cumpărătorii actuali. Declarație verbală a reclamantei este confirmată și de notele de ședință depuse de reclamantă pentru termenul respectiv de judecată, în care nu se face trimitere decât la pretențiile reclamantei referitoare la nr. top. 533 și dezmembratele acestuia. Pe de altă parte, chiar dacă reclamanta nu ar fi renunțat la pretențiile privind nr. top. 1095/6, acestea de asemenea nu puteau fi admise, întrucât acesta a fost inclus în masa partajabilă doar pentru calculul sultei, reținându-se că acesta a fost primit de B. M. de la antecesori cu titlu de zestre anterior cooperativizării, aceasta înscriindu-se cu terenul în CAP și primind titlu de proprietate. În fapt B. M. și-a înscris dreptul de proprietate cu privire la acest imobil, însă l-a înstrăinat încă din 2005, către O. R. M. și O. V., aceștia fiind actualii proprietari tabulari. Așa fiind, nu se mai poate înscrie dreptul de proprietate al lui B. M. asupra acestui imobil.

Împrejurările legate de antecontractele de vânzare-cumpărare și sistarea indiviziunii au făcut obiectul judecății în dos._, fiind tranșate cu putere de lucru judecat, nemaifiind susceptibile de analiză în prezenta cauză.

Față de cele reținute, tribunalul, în baza art, 295 c.pr.civ., a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta H. A. în contradictoriu cu intimații B. M., A. M., A. M., T. V., S. M. V., S. D. și M. G., împotriva sentinței civile nr. 4128 din 22.03.2013 a Judecătoriei Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părțile intimate.

Împotriva acestei decizii, în termen, legal timbrat, a declarat recurs apelanta H. A. solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Prin motivele de recurs s-a invocat că prin decizia recurată s-au reiterat doar mențiunile din alte hotărâri pe care s-a bazat sentința civilă nr. 4128/2013 fără a se face o analiză proprie a situației de fapt. Acțiunea s-a bazat pe dreptul ce legea îl conferă creditorului de-a se subroga în drepturile ce le are debitorul în vederea realizării creanței sale potrivit art. 1560 alin. 1 din Noul Cod Civil.

Terenurile identificate prin decizia civilă nr. 372/2011 au fost atribuite la B. M. ce a fost obligat să-i plătească_ EURO și 2024,3 lei cheltuieli de judecată. Îl execută silit pentru că se sustrage de la urmărire, nu a făcut dovada întabulării sale nici pe apartamentul în care locuiește.

S-a reținut că B. M. nu are el însuți acțiune directă pentru întabularea celor 3 numere topografice și nici ea nu ar fi îndreptățită să obțină întabularea pe calea acțiunii oblice, ori, există o hotărâre definitivă ce-l îndreptățește la cele 3 numere topografice, are un drept real la întabulare ce justifică acțiunea ei obligă.

Nu s-a avut în vedere că obiectul dosarului_ și a acestui dosar a fost o succesiune nu prestație tabulară și sistare indiviziune.

Nu s-a pronunțat instanța cu privire la CF nr._ provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 1105 Cihei, nici cu privire la CF nr._ în care sunt trecute fapte necorespunzătoare realității. Faptul că face trimitere la antecontractele de vânzare cumpărare încheiate de B. M. cu T., S., nu înseamnă că s-a pus în discuție autoritatea de lucru judecat ci reprezintă modul lor de-a răspunde susținerilor pârâților. Înstrăinările s-au făcut anterior deschiderii succesiunii, fără acordul coproprietarilor, fiind lovit de nulitate absolută pentru lipsa obiectului actului juridic.

A depășit instanța de apel cadrul procesual cu care a fost investită, a statuat că terenul cu nr. top. 1095/6 ar fi fost atribuit în proprietatea lui B. M. doar pentru calculul sultei, ori, acesta s-a atribuit prin decizia civilă nr. 382/2011 la B. M. împreună cu nr. top. 533/1, 533/2, ½ din nr. top. 370, nefiind menționat că au fost trecute în proprietatea reclamantului doar pentru calculul sultei. B. M. este insolvabil și refuză cu rea credință să-și întabuleze în cartea funciară imobilele dobândite în proprietate și nici măcar a apartamentului în care locuiește.

S-a invocat în drept art. 304 pct. 9, 312 Cod procedură civilă.

Intimatul pârât M. G., prin întâmpinarea formulată, a solicitat admiterea recursului, decizia recurată fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Intimații pârâți A. M. și A. M., prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, arătând că au cumpărat terenul în mod legal în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat sub semnătură privată cu defuncta B. F., antecesoarea numiților H. A., B. M. și M. G..

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1109/01.02.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._ s-a constatat că B. M. este moștenitorul def. B. M. dec. la 24.11.1992, iar M. G. este moștenitor legal al def. M. I. dec. la 23.02.2000 în cotă de ½ părți, legatar particular cu privire la nr. top. 944 din CF nr. 371 Cihei, că H. A. este moștenitoare în cotă de ½ părți după def. M. I., că, B. M. moștenește cota de ½ iar M. G., H. A. ¼ fiecare. S-a mai constatat că masa bunurilor de împărțit se compune din nr. top. 533, 370, 944 Cihei, nr. top. 533/1, 533/2 s-au atribuit lui B. M., nr. top. 370 la B. M. în cotă de ½ părți și la M. G., H. A. câte ¼ fiecare. Numărul topografic 944 s-a atribuit lui M. G., iar B. M. a fost obligat la o sultă de_ EURO la M. G., de 121.300 EURO la H. A..

S-a constatat că între def. B. F. și A. M., A. M. s-a încheiat antecontract de vânzare cumpărare la 23.10.1995, 21.04.1996 pentru 1,56 ha teren, nr. top. 370 Cihei, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare, că, între T. V. și B. M. s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare din 07.11.2001 pentru 12.000 mp teren, nr. top. 533, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru nr. top. 533/1, că, între S. M. V. și S. D. și B. M. la data de 23.02.2004 s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare pentru 3643 mp teren, nr. top. 533, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru nr. top. 533/2.

Această sentință a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 372/12.12.201 pronunțată de Tribunalul Bihor în sensul că s-a constatat că masa de împărțit s-a compus din nr. top. 533, 370, 944 – 855.800 euro – nr. top. 533/1, 533/2 s-au atribuit lui B. M., nr. top. 370 la B. M. – ½ - și M. G., H. A. câte ¼ părți, nr. top 944 lui M. G., nr. top. 1096/6 lui B. M., sulta datorată de acesta lui H. A. fiind de 138.625 euro, iar în favoarea lui M. G. de_ euro, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței, decizie menținută prin respingerea recursurilor potrivit deciziei civile nr. 3118/10.07.2012 a Curții de Apel Oradea, cheltuielile de judecată datorate de B. M. în apel au fost în valoare de 2024,3 lei.

Curtea reține din analiza celor trei hotărâri judecătorești că recurentei i s-a stabilit o sultă în valoare de 138.625 lei și cheltuieli de judecată în valoare de 2024,3 lei, datorate de intimatul B. M., ea având astfel calitatea de creditor iar intimatul pe cea de debitor. Imobilele ce au fost atribuite intimatului debitor au fost conform celor expuse nr. top. 370 în cotă de 1/2 părți - restul cotei fiind atribuită recurentei și intimatului M. G. -, nr. top. 1096/6, nr. top. 533/1, 533/2, însă, câtă vreme prin sentința civilă nr. 1109/2011 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a constatat că nr. top. 370 a fost înstrăinat de def. B. F. către A. M. și M., dispunându-se întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, că nr. top. 533/1 a fost înstrăinat de B. M. către T. V., că nr. top. 533/2 a fost înstrăinat de acesta către S. M. V. și D., dispunându-se întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, rezultă cu puterea evidenței că cererea ce face obiectul prezentului litigiu nu mai putea fi admisă, deoarece altfel s-ar fi încălcat drepturile consfințite în favoarea cumpărătorilor menționați.

Referitor la nr. top. 1095/6 înscris în coala de carte funciară nr. 532 Cihei, trebuie a se reține că potrivit înscrierilor efectuate la data de 14.12.2005 la foaia B nr. 12 – 13, dreptul de proprietate aparține numiților O. R. M. și V., dobândit cu titlu de vânzare cumpărare.

Este de necontestat calitatea recurentei de creditor al intimatului B. M., însă, câtă vreme conform hotărârilor susmenționate dreptul de proprietate al debitorului asupra terenurilor moștenite s-a transmis cumpărătorilor, acțiunea prin care se solicită a se dispune pe cale oblică întabularea acestuia în cartea funciară apare ca nefondată și în mod corect a fost respinsă ca atare, altfel, s-ar fi adus implicit o încălcare atât a dispozițiilor cuprinse în hotărâri judecătorești irevocabile cât și a drepturilor cumpărătorilor consfințite prin acestea. Hotărârile susmenționate nefiind modificate, revocate, apărările recurentei în sensul că litigiul în care au fost pronunțate ar fi avut alt obiect, nu pot conduce la o altă concluzie, litigiul având ca obiect partajul masei succesorale dar și validarea unor înstrăinări anterioare, astfel cum s-a reliefat mai sus.

Indiferent ce fel de notații ar fi cuprinse în colile de carte funciară, ceea ce este cert este faptul că drepturile intimatului B. M. s-au transmis cumpărătorilor, modul în care instanțele cu ocazia pronunțării hotărârilor susmenționate au concluzionat cu privire la valabilitatea antecontractelor de vânzare cumpărare nu mai pot fi analizate în acest litigiu, altfel s-ar aduce o încălcare autorității de lucru judecat, cum corect a reținut instanța de apel, iar în prezent de altfel, potrivit extraselor de carte funciară depuse la filele 35 – 42 din dosarul de apel, în CF a fost întabulat dreptul de proprietate în favoarea cumpărătorilor în baza dispozițiilor hotărârilor judecătorești aflate în discuție.

Față de toate considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.

În conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta, cărei îi aparține culpa procesuală, va fi obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B. M., reprezentând valoarea onorariului avocațial din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă H. A., domiciliată în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimații pârâți B. M., domiciliat în Oradea, ., ., ., A. M., A. M., ambii domiciliați în domiciliați în Cihei nr. 206, jud. Bihor, T. V., domiciliat în S. nr. 151, jud. Bihor, S. M. V., S. D., ambii prin afișare la ușa instanței, M. G., domiciliat în Chișirid nr. 118, jud. Bihor, împotriva deciziei civile nr. 331/A/2013 din data de 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate B. M. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 20.02.2014.

Președinte Judecător Judecător Grefier

M. E. S. A. L. T. D. M. V.

- redactat hotărâre în concept – judecător – M. E. – 03.03.2014

- judecători fond – U. O.

- judecători apel – S. C., F. C.

- dact. gref. M. V. – 03.03.2014 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 387/2014. Curtea de Apel ORADEA