Succesiune. Decizia nr. 884/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 884/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 1001/271/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 884/2014-R
Ședința publică din 30 septembrie 2014
PREȘEDINTE: G. M. – judecător
JUDECĂTOR: P. A.
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: P. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta reclamantă A. M. prin mandatar A. A. din Santăul M., nr. 60, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți A. G. P. din Oradea, C. V., nr. 47, ., A. I. din Oradea, Lacu R., nr. 4, .. 12, județul Bihor și A. E. A. din Timișoara, ., ., împotriva deciziei civile nr. 159/A din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 679 din 18.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, având ca obiect succesiune.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 23 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru 30 septembrie 2014, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 679 din 18.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. M. prin mandatar A. V. A. împotriva pârâților A. G. P., A. I. și A. E. A., a fost obligată reclamanta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A. E. A..
În primul rând, referitor la excepțiile invocate de pârâtă, instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru motivele invocate de aceasta, s-a apreciat că este neîntemeiată, pârât inițial în cauză a fost defunctul A. G. - decedat, iar pârâta A. E. A. este fiica acestuia, în această calitate fiind ea introdusă în cauză, pentru a continua personalitatea antecesorului său, indiferent de vreo relație de rudenie între ea și reclamantă.
Pe de altă parte, instanța de fond a respins și excepția autorității de lucru judecat, față de existența S. Civ. nr. 4283/1999 a Jud. Oradea, în conexitate cu Dec. Civ. nr. 2351/A/2000 a Tribunalului Bihor și față de S. Civ. nr. 6686/2004 a Jud. Oradea, prin care s-a stabilit odată masa succesorală după defuncta A. D. și s-a efectuat partajul asupra acesteia, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1201 C.Civ., neexistând identitate de obiect și cauză între aceste acțiuni și prezenta cerere de chemare în judecată.
Pe fond, prima instanța a reținut că reclamanta solicită constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 8148/1993, ca urmare a lipsei de discernământ, precum și pentru cauza ilicită, imorală, după 18 ani de la întocmire și semnare, perioadă în care între părți s-au purtat 3 procese, având ca obiect, succesiune, partaj succesoral, reducțiune testament, dispunându-se în final sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în litigiu, cu obligarea pârâtului A. G. la plata unei sulte în favoarea celorlalți moștenitori.
De asemenea, a avut loc și un proces în constatarea nulității căsătoriei încheiate între defuncta Muț D. și pârâtul A. G., proces care a fost respins în mod irevocabil.
Față de cele invocate de către reclamantă, pentru a se constata nulitatea testamentului autentic din anul 1993, trebuia să se facă dovada că în momentul declarației de voință a testatoarei, deci la data de 15.03.1993, aceasta, numita A. D. (fosă Muț) nu era conștientă, cu consecința lipsei discernământului ei, împrejurare obligatoriu a fi stabilită în mod neechivoc. Or, după cum rezultă din actele cauzei, la acea dată, defuncta era în deplinătatea facultăților mintale, actul întocmit exprimând voința ei liberă la acea dată.
Referitor la cauza ilicită, imorală, invocată de către reclamantă, prima instanță a apreciat că nu s-a dovedit în nici un fel existența acesteia. Mai mult, în dos. nr. 435/1997 al Curții de Apel Oradea, s-a pronunțat Dec. Civ. nr. 4/A/1997, prin care s-a respins apelul împotriva S. Civ. nr. 3/1997 a Tribunalului Bihor, prin care, la rândul ei, s-a respins acțiunea formulată având ca obiect constatarea nulității căsătoriei încheiată între numiții Muț D. și A. G.. În considerentele acestei hotărâri judecătorești, s-a reținut că „defuncta A. D. a avut discernământul nealterat la data încheierii căsătoriei, respectiv la 26 martie 1993”. Cu atât mai mult, discernământul nu era alterat nici la data întocmirii testamentului atacat, respectiv 15 martie 1993, prin acest testament făcându-se mențiunea expresă că dorește să se căsătorească.
P. aceeași hotărâre judecătorească, s-a mai reținut că instanța de fond a făcut o justă interpretare a probelor din dosar, respectiv raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză de Laboratorul Exterior Cluj-N., al Institutului de Medicină Legală, a constatat că „discernământul defunctei Muț D., la data încheierii căsătoriei, a fost păstrat”.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a reținut că, în afara unor acte medicale din care rezultă că defuncta a avut cancer, aceasta fiind și boala care a dus la decesul ei, reclamanta nu a înțeles să dovedească în vreun alt fel cele invocate de către ea, instanța va aprecia că acțiunea formulată nu este întemeiată, astfel că o va respinge ca atare.
În baza art. 274 C.Pr.Civ., fiind în culpă procesuală, instanța de fond a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A. E. A., suma reprezentând onorariu avocațial, justificat și dovedit cu copiile chitanțelor de la fila 102 dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta Adaos M. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de judecată este nelegală prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A arătat că instanța de fond în mod nelegal i-a respins acțiunea pe motiv că acțiunea formulată de ea este neîntemeiată.
A solicitat instanței de fond constatarea nulității testamentului întocmit la data de 15.03.1993 față de lipsa discernământului autorului, respectiv a defunctei sale sore, față de cauza ilicită care a stat la baza întocmirii testamentului.
Ori, instanța în mod eronat a considerat că nu pot fi luate în considerare aceste motive de nulitate absolută, decizie bazată doar pe mențiunea din considerentele deciziei civile nr. 4/A/1997 a Curții de Apel Oradea, respectiv că „defuncta A. D. a avut discernământ nealterat la data încheierii căsătoriei, respectiv la 26 martie 1993”. Însă toate înscrisurile depuse la dosar, precum și starea de fapt prezentată arată tocmai contrariul, respectiv faptul că datorită stării de sănătate defuncta A. D. nu putea fi în deplinătatea capacităților mintale.
Mai mult, discernământul unei persoane se analizează la momente diferite, în funcție de starea persoanei din acel moment. Faptul că la data încheierii căsătoriei defuncta A. D. a avut discernământ nu atestă cu nimic că discernământul l-ar fi avut și la data semnării testamentului. Dimpotrivă, la data semnării testamentului, defuncta se afla sub tratament cu morfină, care i-a alterat discernământul.
Chiar dacă s-ar înlătura susținerile privind discernământul acesteia s-ar considera că acesta există, testamentul nu poate fi considerat valabil încheiat față de prezența cauzei imorale, care reprezintă de asemenea motiv de nulitate absolută a actului.
În cauza de față dorința testatoarei de a testa nu a fost prezentă, testamentul fiind redactat în speranța de a nu fi încetate relațiile afective de concubinaj, fapt ce atrage existența unei cauze imorale sancționată cu nulitatea absolută a actului.
De asemenea s-a învederat că la data întocmirii testamentului testatoarea și legatarul universal se aflau în relații de concubinaj, relație care dura de o perioadă mai mare de timp, însă pe durata concubinajului dorința de a testa nu a existat, până în momentul în care defuncta nu mai era stăpână pe acțiunile sale, la puternica sugestie a viitorului soț, care a profitat de starea testatoarei.
Acest tip de manoperă se circumscriu captației și sugestiei ca formă a dolului în materie testamentară scopul fiind acela de a înlătura de la moștenire restul moștenitorilor testatoarei.
Mai mult, acest aspect rezultă din faptul că ulterior, numitul A. G. a încheiat în mod fraudulos o căsătorie cu defuncta tocmai pentru a reduce cota aferentă restului moștenitorilor legali.
Față de valoarea obiectului litigiului sub 100.000 lei, prin încheierea de ședința din 27.11.2012 instanța a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă.
P. decizia civilă nr. 159/A din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta Adaos M. prin mandatar Adaos A. V. ambii cu dom. în Oradea, .. 67, .. 4, . în contradictoriu cu intimații A. I. cu dom. în Oradea, .. 4, .. 12, jud. Bihor, A. G. P. cu dom. în Oradea, .. 47, . și A. E. A. cu dom. în Timișoara, ., . împotriva sentinței civile nr. 679 din 18.01.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta Adaos M. este sora decedatei A. D., după care se cere a se stabili masa succesorală și calitatea de succesori ai pârâților; capătul principal de cerere constând în constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 8148/15.03.1993 emis de notariatul de Stat Bihor, prin care testatoarea Muț D. a transmis întreaga sa avere mobilă și imobilă numitului A. G. pe care l-a instituit legator universal.
Între părți s-au mai purtat procese, prin sentința civilă 3/P/7.01.1997 a Tribunalului Bihor fiind respinsă acțiunea introdusă de reclamații G. E., G. V., Adaos M. împotriva pârâtului A. G. pentru nulitatea căsătoriei.
Instanța a reținut că la data căsătoriei părților 26.03.1993 au fost îndeplinite toate condițiile pentru încheierea acesteia, căsătoria fiind încheiată în prezența mai multor persoane, respectiv prieteni de familie și că defuncta a avut discernământ nealterat la data încheieri căsătoriei.
În motivarea hotărârii prin care s-a declarat apelul împotriva sentinței s-a susținut că instanța de fond a făcut o justă interpretare a probelor administrate în cauză, din raportul de expertiză medico legală psihiatrică întocmit de Laboratorul Exterior Cluj N. al IML rezultând că, la data încheierii căsătoriei defuncta avea discernământ probat.
Așadar între data întocmirii testamentului 15.03.1993 și data încheierii căsătoriei 26.03.1993 s-a scurs un termen relativ mic de timp.
Cu toate acestea, în prezenta cauză s-a mai dispus la cererea apelantei efectuarea unei noi expertize având ca obiect a se stabili ținând cont de boala de care suferea numita A. D. pe baza actelor medicale de la dosar dacă aceasta putea avea discernământ în sensul exprimării unei voințe neviciate la data încheierii testamentului.
În raport s-a arătat că simptomatologia din biletul de ieșire și tratamentul decis ca fiind administrat în perioada 03-14.03.1993 nu a fost în măsură a modifica discernământul defunctei. Nu există nici o dovadă medicală regăsită în suplimentul dosarului cum că aceasta ar fi luat morfină în perioada întocmirii testamentului.
În concluzie Comisia de expertiză psihiatrico – legală a considerat că în data de 15.03.1993 defuncta A. D. a avut diagnostic de neoplasm pancreatic inoperabil metastaze generalizate și a considerat că a avut competență psihică la acel moment.
Ca atare nu a fost reținută lipsa discernământului numitei A. D. la data întocmirii testamentului neexistând nici o dovadă în acest sens, neputându-se prezuma așa cum sugerează apelanta că datorită medicației administrate aceasta nu ar fi putut exprima un consimțământ valabil.
În afară de aceasta s-a arătat că defuncta s-a aflat în relații de concubinaj cu numitul A. G. mai mulți ani înainte de încheierea căsătoriei și a testamentului, apărând ca firească dorința de a legaliza o relație preexistentă și chiar de a întocmi un testament ca un act moral.
Față de cele de mai sus instanța a constatat că nu se poate reține existența unei cauze imorale care ar fi stat la baza întocmirii actului în cauză neputându-se reține nici faptul că defunctul ar fi exercitat presiuni și manopere dolosive care să o determine pe defunctă să încheie actul.
Constatând că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, că motivele de apel invocate nu sunt de natură să ducă la schimbarea hotărârii față de probele administrate în cauză în baza art. 296 Cod procedură civilă s-a respins apelul ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat la data de 07 iulie 2014 recurs reclamanta Adaos M. prin mandatar Adaos A. V. solicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului apreciază că instanței de apel a respins în mod nefundat și neîntemeiat apelul formulat, reținând că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea introductivă.
Astfel arată că sub un prim aspect decizia atacată nu este motivată prin prisma faptului că instanța a reiterat susținerile instanței de fond fără a motiva în fapt și în drept motivul pentru care a însușit același punct de vedere și totodată motivul pentru care a apreciat că susținerile reclamantei sunt nefondate.
Apreciază că instanța de apel a analizat în mod eronat probele administrate în prezentul dosar fiind interpretate eronat și dispozițiile legale în ceea ce legiuitorul ar fi dorit să transmită prin noțiunea de cauză imorală ca și cauză de nulitate a unui act juridic, în speță a unui testament.
Consideră că relația de concubinaj, existentă între părți la data respectivă nu este o justificare care poate fi acceptată în detrimentul existenței unei cauze imorale despre care a făcut referire în motivele apelului.
Consideră dacă ar fi existat într-adevăr intenții licite din partea numitului A. G., acesta nu ar fi recurs la întocmirea unui testament în ultimul moment de viață al numitei A. D. ci cu siguranță aspectele legate de bunurile sale s-ar fi soluționat în momente de luciditate din partea amândurora. Însă tocmai pentru că defuncta A. D. nu avea această intenție de a dispune în favoarea numitului A. G. nu a fost întocmit nici un document juridic în decursul relației lor de concubinaj. Or, profitând de momentul critic din viața defunctei A. D. de starea precară de sănătate fizică și psihică, numitul A. G. a recurs la încheierea testamentului autentificat sub nr. 8184/1993.
Învederează faptul că testamentul a fost întocmit în perioada în care defuncta A. D. se afla internată în stare foarte gravă la Spitalul Județean sub influența unei puternice medicamentații pentru a-i ameliora durerile provocate de boala aflată în stare terminală, fapt ce îi afecta grav capacitatea de analiză și discernământ, cu atât mai mult cu cât avea dese perioade de pierdere a cunoștinței, aspecte care au fost constatate personal de membrii de familie și cadrele medicale.
Apreciază că, chiar dacă s-a reținut faptul că discernământul defunctei A. nu a fost afectat în totalitate, acest aspect nu concluzionează că nu existau momente de pierdere a discernământului sau momente în care capacitatea de a discerne în mod corect să îi fie afectată, existând la dosar și acte medicale care confirmă susținerile sale.
Se susține că discernământul unei persoane se analizează la momente diferite în funcție de starea persoanei din acel moment, iar faptul că la data încheierii căsătoriei defuncta A. D. a avut discernământ nu atestă faptul că discernământul nu ar fi fost afectat la momentul semnării testamentului, or tocmai aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanța de apel, în sensul că nu s-a făcut distincție între momentul la care s-a încheiat căsătoria și momentul la care s-a semnat testamentul, cu toate că documentele medicale atestă că la data semnării testamentului defuncta se afla sub influența morfinei.
Apreciază că și dacă s-ar înlătura susținerile privind discernământul și s-ar aprecia că a existat, testamentul nu poate fi considerat valabil încheiat față de prezența cauzei imorale care reprezintă un motiv de nulitate absolută a actului având în vedere că pe perioada lungă de concubinaj, nu a existat dorința de a testa, această dorință rezultând surprinzător tocmai în momentul în care defuncta nu mai era stăpână pe acțiunile sale, acest tip de manoperă circumscriindu-se captației și sugestiei ca formă a dolului în materie testamentară, scopul fiind acela de a înlătura de la moștenire restul moștenitorilor legali. Mai mult, acest aspect rezultă și din faptul că ulterior, în momentul în care cel gratificat realizează că testamentul este atacabil de către moștenitorii rezervatari, A. G. încheie fraudulos căsătoria cu defuncta A. D. tocmai pentru a reduce cota aferentă restului moștenitorilor legali, asemenea manopere de manipulare a voinței testatorului constituind în acord cu întreaga doctrină și practică judiciară o viciere a consimțământului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următorii Cod procedură civilă.
Ulterior, la data de 20 august 2014 mandatarul recurentei a depus un înscris cuprinzând în esență o . precizări, vizând starea de fapt, susținând că între defuncta Muț D., omorâtă cu o supradoză de morfină la data de 29.03.1993 și numitul A. G. nu a existat nici un fel de concubinaj, la adresa defunctei în permanență figurând o singură persoană, numitul A. G. neavând până la decesul acesteia nici buletin, nici viză de flotant, nici cheile de la apartamentul defunctei, actele privind căsătoria și testamentul fiind încheiate fraudulos, proprietarul apartamentului testat fiind al numitului Muț D..
Intimații legal citați nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare.
Analizând decizia atacată, văzând și actele dosarului prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică, instanța de recurs reține următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea reclamantei A. M. în contradictoriu cu pârâtul A. G. – decedat pe parcursul procesului – în cauză fiind introduși moștenitorii defunctei, pentru constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 8148/15.03.1993 întocmit de defuncta M. D. – sora reclamantei – în favoarea pârâtului pentru lipsa discernământului autoarei, cauză ilicită, imorală precum și stabilirea și partajarea masei succesorale după defunctă.
Corect și judicios a reținut instanța de apel în acord cu instanța de fond ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei în condițiile în care anterior au avut loc mai multe procese între părți, având ca obiect succesiune, partaj succesoral, reducțiune testament, prin sentința civilă nr. 6686/2004 a Judecătoriei Oradea, stabilindu-se masa succesorală după defuncta A. D., cererea reclamantei pentru constatarea nulității căsătoriei defunctei cu pârâtul fiind respinsă prin sentința civilă nr. 3/1997 irevocabilă, prin probele administrate nefăcându-se dovada lipsei discernământului defunctei la data semnării testamentului.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel a făcut o justă interpretare a probelor din dosar, respectiv a Raportului de expertiză medicală psihiatrică, întocmit la data de 06 septembrie 2013 de Comisia de expertiză psihiatrică legală de la I.M.L. Timișoara, prin care s-a concluzionat că la data de 15.03.1993, defuncta A. D. a avut diagnosticul de neoplasm pancreatic inoperabil, metastaze generalizate și a considerat că a avut competență psihică în acel moment.
P. urmare, față de conținutul raportului de expertiză medicală, susținerile recurenților în sensul că la data întocmirii testamentului, defuncta Muț D. nu a avut discernământ sunt nefondate, simple supoziții lipsite de fond probator.
Nu se poate vorbi nici de cauză ilicită și imorală față de împrejurarea reținută de instanța de apel, din probe, respectiv că defuncta s-a aflat în relații de concubinaj cu numitul A. G. cu mai mulți ani înainte de încheierea căsătoriei și a testamentului, corect apreciind instanța că într-o atare situație apare ca firească dorința de a legaliza o relație preexistentă și chiar de a întocmi un testament ca un act moral.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentei în sensul că testamentul a fost întocmit prin manopere dolosive, captație și sugestie, în perioada bolii defunctei, întrucât acest fapt nu dovedește cauza imorală față de împrejurarea că, așa cum s-a mai reținut mai sus, anterior căsătoriei părțile s-au aflat în relații de concubinaj, iar boala defunctei s-a declanșat subit așa cum a susținut și reclamanta.
Nefondate sunt și susținerile recurentei în sensul că există documente medicale care demonstrează lipsa discernământului, sau că discernământul unei persoane se analizează la momente diferite în funcție de starea persoanei în acel moment, față de conținutul raportului de expertiză administrat la instanța de apel, bazat pe toate înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, care a concluzionat în sensul că la data de 15.03.1993, la momentul încheierii testamentului, persoana în cauză a avut discernământ.
Nu s-a dovedit în cauză prin probele administrate niciuna din manoperele frauduloase efectuate de pârât pentru manipularea voinței testatoarei în vederea inducerii afecțiunii legatarului în scopul întocmirii de către defuncta Muț D. a testamentului, susținerile recurentei în acest sens fiind lipsite de fond probator, așa cum corect a reținut și instanța de apel prin decizia atacată, iar memoriul adresat de către mandatarul recurentei Adaos A. V. la 20 august 2014 este irelevant, fiind depus peste termenul legal de motivare a recursului prevăzut de art. 303 al. 1 raportat la art. 301 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute, văzând că motivele de recurs sunt nefondate și neexistând alte motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu, instanța de recurs în baza art. 312 al. 1 raportat la art. 304 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menținând în totalitate decizia atacată ca fiind legală și temeinică.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă A. M. prin mandatar A. A. din Santăul M., nr. 60, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți A. G. P. din Oradea, C. V., nr. 47, ., A. I. din Oradea, Lacu R., nr. 4, .. 12, județul Bihor și A. E. A. din Timișoara, ., ., împotriva deciziei civile nr. 159/A din 13 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. M. P. A. P. C. P. L.
Red.decizia G. M./29.10.2014
Jud.fond: G. L.
Jud.apel: C. A.-Stacne M.
Dact.P.L./29.10.2014; Ex.2
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 154/2014. Curtea de... | Strămutare. Sentința nr. 30/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
