Anulare act. Decizia nr. 2383/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2383/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1242/310/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2383
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2014
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții ASOCIAȚIA DE proprietari . BELLEVIEW S., cu sediul în S., .. 20, ., prin reprezentant legal-președinte Săndiță V. I. și SĂNDIȚĂ V. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, ., ., . civile nr. 423/20 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P. L., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat N. D., cu sediul în București, .. 23, sector 6.
Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 109,5 lei, potrivit chitanței nr._/29.09.2014 emisă de Primăria S. și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant P. L., asistat de avocat N. D. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/11.11.2014, lipsind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că prin intermediul serviciului registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr._/30.10.2014, în cuprinsul căreia s-au invocat excepțiile netimbrării și nulității recursului pentru nemotivare în termenul legal.
Avocat N. D., pentru intimatul-reclamant P. L., depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 012/24.10.2014, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat și declară că nu mai susține excepția netimbrării recursului, dat fiind că la dosar au fost depuse de către pârâtă dovezile de achitare a taxelor judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.
Menționează că înțelege să susțină însă, excepția nulității recursului declarat de pârâți pentru nemotivare în termenul legal, astfel cum acest incident procedural a fost motivat în fapt și în drept prin întâmpinarea depusă la dosar, solicitând să se constate nulitatea recursului, prin raportare la dispozițiile art. 306 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, coroborate cu art. 3021 pct. 1 lit. c și art. 303 din același act normativ.
Totodată, solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanța depusă la dosar.
CURTEA,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub număr de dosar_, la data de 18.06.2012, reclamantul P. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . și SĂNDIȚĂ V. I., ca instanța să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a Proprietarilor din data de 17.05.2012, prin care s-a stabilit plata sumei de 1027,78 lei - fond de rulment pentru fiecare garsonieră în parte, respectiv sancționarea și limitarea accesului la ședințele Adunării Generale a Proprietarilor prin neînștiințare; obligarea pârâților de a permite accesul și participarea reclamantului la Adunarea Generala a Proprietarilor; obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 3000 lei, reprezentând fond de protocol, plătit pentru 3 garsoniere proprietate personală, într-un an de zile, până în prezent, fond nedatorat și care nu este obligatoriu conform art. Legea 230/2007; obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 360 lei, reprezentând fond special; obligarea pârâților să depună la dosarul cauzei spre luare la cunoștință, toate procesele-verbale încheiate în urma adoptării tuturor hotărârilor Adunării Generale a Proprietarilor din ultimul an de zile
În fapt, reclamantul a arătat că a fost membru fondator al Asociației de P. ., iar in data de 17.05.2012 a aflat că a fost luată o hotărâre de către pârâtă, prin care s-a decis neînștiințarea acestuia referitor la data ședințelor Adunării Proprietarilor, blocarea accesului prin neprimirea la aceste ședințe, precum și achitarea unui fond de rulment în sumă de 1027,78 lei pentru fiecare garsonieră.
Reclamantul a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari stabilește cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.
Reclamantul a susținut că în ultimul an, întreținerea lunara pe garsoniera nu a depășit 500 lei, iar în acest sens a apreciat că hotărârea adoptata de pârâtă în data de 17.05.2012 este nelegală, întrucât cuantumul fondului de rulment depășește cu mult cea mai mare întreținere din ultimul an de zile. Mai mult decât atât, a afirmat reclamantul, fondul de rulment este un fond care se plătește benevol, nu există lege care să sancționeze neplata lui și nici nu se pot percepe penalități privind acest fond, ceea ce dovedește că nu este obligatoriu.
Reclamantul a învederat că a fost sancționat prin aceeași Hotărâre din 17.05.2012- prin limitarea accesului/excludere prin neînștiințare de la Ședințele Adunării Generale a Proprietarilor, fapt de natură să contravină dispozițiilor art. 23 alin 5 din Legea 230/2007 care prevede că: proprietarii trebuie anunțați, prin afișare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra oricărei adunări generale a asociației de proprietari, cu cel puțin 7 zile înainte de data stabilită, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale, iar ordinea de zi anunțată se poate completa prin hotărâre a adunării generale.
În opinia reclamantului, hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor este abuzivă și nelegală, întrucât încălcă prevederile art. 23, 24 si 25 din Legea 230/2007.
Reclamantul a susținut că în decursul unui an de zile a plătit 3000 lei fond de protocol, iar pentru fondul special a plătit suma de 360 lei, reprezentând fond special, fond abuziv încasat și nedatorat conform Legii 230/2007.
La data de 01.10.2012, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune (fila 19), prin care a solicitat ca instanța să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a Proprietarilor din data de 17.05.2012, prin care s-a stabilit: plata sumei de 1027,78 lei - fond de rulment pentru fiecare garsonieră în parte, sancționarea și limitarea accesului acestuia la ședințele Adunării Generale a Proprietarilor prin neînștiințare; obligarea pârâților de a permite accesul și participarea la Adunarea Generală a Proprietarilor; obligarea pârâților, în solidar la plata sumei de 1500 lei, reprezentând fond de special, plătit pentru 3 garsoniere într-un an, fond nedatorat și care nu este obligatoriu conform art. Legea nr. 230/2007, calculat în mod greșit în cote fixe și nu pe cotă indiviză/apartament în parte; obligarea pârâților să depună la dosarul cauzei spre luare la cunoștință toate procesele-verbale încheiate în urma adoptării tuturor hotărârilor Adunării Generale a Proprietarilor din ultimul an de zile; obligarea pârâților la recalcularea fondurilor speciale, fondului de protocol și a altor încasări calculate în cote fixe, pentru cheltuielile comune, luate până în prezent de la înființarea Asociației de P., în dauna reclamantului, conform cotei indivize pe care o dețin și conform Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 art. 44 ind. 1; obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 660 lei, reprezentând fond de protocol 1 și 2, încasat în mod ilegal.
Reclamantul a arătat că este proprietarul a 3 garsoniere din Blocul Belleview din S., ..20, fiind membru fondator al Asociației de P. din Blocul BELLEVIEW, că în blocul Belleview sunt garsoniere, apartamente cu 2 camere și apartamente cu 3 camere cu proprietari diferiți, și mai sunt 99 apartamente ale Ozer, dezvoltator imobiliar și altele ale Primăriei S..
Reclamantul a învederat că la Ședința din 15 septembrie 2011 s-a hotărât în mod ilegal de către pârâtă încasarea următoarelor fonduri: 500 lei - fond special/ fiecare apartament; (pentru racordarea blocului la utilități: gaze, apa, lumina); 300 lei - fond de rulment/ fiecare apartament; 120 lei - fond de protocol 1/fiecare apartament; 100 lei - fond de reparații sau fond de protocol pentru fiecare apartament.
Reclamantul a arătat că de racordarea blocului la utilități au beneficiat toți proprietarii imobilelor din acest . S., care nu au plătit aceste sume, că toți ceilalți proprietari. Reclamantul a menționat că nu înțelege motivul pentru care s-au acordat avantaje firmei OZER și Primăriei S., aceștia deținând în . proprietari, 99 apartamente (OZER) și 20 garsoniere (Primăria S.).
A învederat reclamantul că deși a solicitat în scris președintelui asociației explicații cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii respectivi, precum și cu privire la motivul pentru care acești bani au fost depuși . apoi transferați în contul său personal, nu a primit niciun răspuns.
Cu privire la conținutul procesului-verbal al Adunării Generale din data de 15.09.2011, reclamantul a arătat că deși a solicitat președintelui asociației să îi comunice un exemplar al acestui proces-verbal, nu a primit o copie cu semnăturile membrilor prezenți, fiindu-i comunicată prin e-mail o schiță de proces-verbal, nesemnată, întocmită la 8 zile după data Adunării Generale, respectiv la data de 23.09.2011, cu încălcarea prevederilor art. 25 pct. 4 din Legea 230/2007.
In acea perioadă, reclamantul a arătat că avea calitatea de cenzor, situație în care trebuia să verifice actele cu privire la modul în care se efectuează cheltuielile și situația financiară existentă.
In luna noiembrie 2011, comisia de cenzori a hotărât că nu poate să încheie un proces-verbal de verificare a actelor, pentru că își asuma o mare responsabilitate, întrucât cheltuielile erau ilegal făcute și abuzive.
Astfel, a precizat reclamantul, în acte apăreau cheltuieli care nu se justificau, taxiuri, motorina, benzina, flori, cadouri, mese la restaurant, camere de hotel închiriate și un contract de prestări servicii cu o persoana fizică, fără să se plătească taxe către stat și impozit pe salariu.
La adunarea generala din 08.12.2011, reclamantul a arătat că președintele a propus să fie exclus din Asociația de proprietari, luându-se hotărârea să se dea doar un avertisment.
Reclamantul a mai învederat că fondul de protocol plătit nu este legal perceput de către pârâta, întrucât nu are justificare in evidenta contabila și pârâta, fiind o asociație non-profit, nu are dreptul legal de a percepe sau pretinde acest fond.
La data de 28.11.2012, pârâții au depus întâmpinare la acțiunea reclamantului, prin care au solicitat instanței respingerea cererii ca nefondată și acordarea cheltuielilor de judecată. Pârâții au invocat netimbrarea legală a acțiunii, pentru toate cele cinci petite ale acesteia, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Săndiță V. – I..
Cu privire la fondul cauzei, pârâții au arătat că starea de fapt prezentată de reclamant se poate rezuma sub forma unui război personal între președintele asociației de proprietari și reclamant, generat de modul de gestionare a resurselor financiare ale asociației de proprietari. În realitate, au susținut pârâții, este vorba despre un conflict între reclamant și ceilalți proprietari din cadrul asociației, conflict generat de intenția reclamantului de a-și asigura utilitățile pentru apartamentele sale, pe cheltuiala celorlalți proprietari, acțiunea fiind o încercare de eludare a obligației de plată a cheltuielilor aferente asigurării utilităților imobilului.
Cu privire la informațiile furnizate de reclamant prin acțiune, referitoare la numărul unităților locative din imobil - respectiv Blocul A, pârâții au menționat acestea sunt eronate, sens în care au precizat că Primăria Orașului S. deține în imobil un număr de 20 de apartamente și S.C.Ozer Construction S.R.L. - societate în insolvență, deține 94 de apartamente, cu mențiunea că toate acestea nu sunt branșate la utilitățile imobilului.
S-a arătat de către cei doi pârâți că situația de fapt și de drept în care s-au aflat persoanele care încheiaseră promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare cu antreprenorul, care a inițiat edificarea ansamblului rezidențial Belleview S., respectiv S.C.Ozer Construction S.R.L. urmare a insolvenței acestei societăți i-a determinat pe proprietari să se constituie în asociație de proprietari și să întreprindă pe cont propriu toate demersurile necesare în vederea asigurării și punerii în funcțiune a utilităților în imobilul care nu era finalizat în totalitate - apă, energie electrică, gaze naturale, încălzire centrală - instalarea unui cazan și automatizarea și funcționare în cascadă - punere în funcțiune a ascensoarelor, finalizarea lucrărilor la interfon, a gheenei de gunoi în aripa nord, finalizarea parcărilor subterane, a piscinei etc, iar în vederea realizării acestui scop, proprietarii, reuniți în cadrul Adunării Generale, și nu președintele asociației, au decis în cadrul Adunării Generale din data de 15.09.2011 ca proprietarii să achite, în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 și a Normelor de aplicare a acesteia, un fond de rulment, un fond de reparații și un fond special.
Obligația de plată a fondurilor stabilite prin hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. subzistă, au apreciat pârâții, potrivit art.26 teza finală din Legea nr. 230/2007, chiar dacă reclamantul ar fi contestat hotărârea respectivă în instanță, câtă vreme instanța de judecată nu a dispus suspendarea acesteia.
S-a mai susținut de către pârâți că orice referire sau contestație privitoare la cele hotărâte în cadrul Adunării Generale din data de 15.09.2011, sau din data de 8 decembrie 2011, nu pot face obiectul discuțiilor din prezenta cauză, întrucât, pe de o parte, hotărârea menționată nu este contestată în litigiul de față, iar pe de altă parte, orice contestație este tardivă, raportat la art. 26 din Legea nr.230/2007, care consacră dreptul de a contesta orice hotărâre a Adunării Generale în termen de 45 de zile de la data adoptării acesteia.
Referitor la susținerile reclamantului privitoare la modul de suportare în cote egale pentru fiecare imobil și nu proporțional cu cota indiviză a fondului de rulment, s-a precizat că rațiunea care a stat la baza acestei decizii a fost aceea a destinației sumelor, respectiv aceea de a realiza racordarea imobilului la utilități si punerea în funcțiune a acestora, în sensul în care toate apartamentele au branșamentele și contoarele la ușă, într-o casetă special amenajată.
S-a arătat, în ceea ce privește cuantumul ridicat al fondului de rulment, că acesta a fost determinat de împrejurarea că pentru a evita sistarea furnizării de utilități către apartamentele branșate, a fost nevoie ca proprietarii apartamentelor locuite (circa 60) să acopere cheltuielile de întreținere ale întregului imobil, adică și cota parte ce revenea din cheltuielile aferente părților de uz comun - Primăriei S. și S.C.Ozer Construction S.R.L
Referitor la faptul că reclamantul a deținut o perioadă calitatea de cenzor al Asociației de P., s-a învederat că acesta nu avea pregătire de specialitate contabilă, aspect pe care l-a ascuns la momentul numirii sale, motiv pentru care a fost revocat, în momentul în care acest aspect a devenit cunoscut.
În ceea ce privește convocarea Adunării Generale s-a precizat că având în vedere că apartamentele din imobilul respectiv constituie locuințe de vacanță, precum și răspândirea proprietarilor pe întreg teritoriul țării, în acord cu voința acestora, convocarea s-a realizat prin intermediul internetului, inclusiv convocarea reclamantului, prin intermediul adresei de internet comunicată de către acesta, în timp util, cu respectarea termenului de 7 zile, prevăzut de dispozițiile art.23 alin.5 din Legea nr. 230/2007, termen cu privire la care reclamantul este inconsecvent în cuprinsul acțiunii, indicându-l ca fiind de 7 zile - pagina 3 din acțiunea introductivă, respectiv de 15 zile - la pagina 4 din precizarea de acțiune, redactată prin avocat.
Cu privire la participarea la Adunarea Generală a Asociației de P. din 8 decembrie 2011, pârâții au precizat că, așa cum rezultă din tabelul cu semnături anexat, atât președintele cât și alți proprietari au reprezentat, în condițiile legii - art.25 alin.1 lit.c și d din Legea nr. 230/2007 - alți proprietari, care nu au fost prezenți personal, fiind lipsită de suport legal susținerea reclamantului că președintele nu putea reprezenta pe baza unei împuterniciri decât un singur proprietar, dispozițiile art.25 alin.1 lit.d neinstituind o asemenea limită, iar orice dispoziție legală care instituie o limitare a exercițiului unui drept, constituie o situație de excepție și nu poate fi interpretată decât restrictiv.
Pârâții au arătat că nu s-a pus în discuție compensarea cotei de contribuție la cheltuieli datorată de S.C.Ozer Construct S.R.L. pentru părțile de uz comun, ci sumele respective au fost facturate, facturile fiind comunicate administratorului judiciar, în vederea plății cu titlu de cheltuieli curente în cadrul procedurii insolvenței.
Conduita neadecvată a reclamantului în cadrul ședinței Adunării Generale a determinat pe proprietarii nemulțumiți de atitudinea reclamantului să hotărască luarea de măsuri pentru asigurarea desfășurării în condiții civilizate a ședințelor, astfel că, în aplicarea legii, respectiv a dispozițiilor art.31 alin.2 teza finală din Legea nr.230/2007, s-a aplicat reclamantului măsura avertismentului.
În cadrul Adunării Generale din 8 decembrie 2011 și nu în ședința din 17.05.2012, față de atitudinea reclamantului, care a făcut imposibilă desfășurarea firească a ședinței, proprietarii au hotărât ca reclamantul să nu mai fie convocat pentru viitoarele ședințe ale Adunării Generale, considerându-se de către proprietari că prezența reclamantului este o sursă permanentă de violențe verbale, care împiedică desfășurarea ședinței.
Față de această stare de fapt și de drept, reclamantul nu a fost convocat pentru ședința Adunării Generale a Asociației de P. din 17.05.2012, pentru care au fost convocați prin internet, cu respectarea termenului prevăzut de lege, toți ceilalți proprietari.
În ceea ce privește petitul 5 al acțiunii, pârâții au considerat că acesta este nefondat, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a achitat suma de 660 lei - fond de protocol 1 și 2, în contul Asociației de P.. Pe de altă parte, susținerile din finalul precizării de acțiune aduc incertitudine asupra obiectului cauzei, privitor la suma pretinsă cu titlu de fond de protocol, făcându-se referire la o sumă de 3.000 lei, pe când petitul 5, vizează doar suma de 660 lei.
Prin încheierea din ședința publică din data de 03.12.2012, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Săndiță V. I., reținând că pretențiile reclamantului se raportează și la conduita pârâtului și, pe de altă parte, potrivit art. 32 alin 2 din Legea nr. 230/2007, pentru neîndeplinirea atribuțiilor ce le revin, membrii comitetului executiv, inclusiv președintele asociației de proprietari, răspund personal sau în solidar, după caz, în fața legii și a proprietarilor pentru daunele și prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.
La același termen reclamantul și-a precizat din nou pretențiile, indicând cuantumul acestora ca fiind de 2100 lei (fila 136).
La același termen s-au încuviințat părților probe cu interogatoriu, înscrisuri și testimoniale.
La termenul din data de 28.01.2013, la cererea reclamantului, s-a încuviințat în temeiul art. 138, art. 167 si art. 168 din vechiul Cod de procedura civilă, proba cu expertiza contabilă.
Prima instanță a constatat că datorita atitudinii pârâților, bazată pe rea-credință în ce privește administrarea actului de justiție, expertiza tehnică în specialitatea contabilitate nu a putut fi administrată,pârâții refuzând cu obstinație înfățișarea înscrisurilor necesare – hotărâri ale asociației, acte contabile și alte înscrisuri relevante.
Prin sentința nr. 1158/02.12.2013, Judecătoria S. a luat act că pârâții nu mai susțin excepția netimbrării cererii introductive; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Săndiță I., excepție invocată în cauză de pârâți, a admis cererea introductivă precizată succesiv și a anulat hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor . din data de 17.05.2012, în ceea ce privește dispozițiile acesteia cu privire la persoana reclamantului, respectiv limitarea accesului acestuia prin neconvocare la ședințele Adunării Generale și în ceea ce privește plata fondului de rulment de 1027,78 lei/garsonieră.
Au fost obligați pârâții să restituie reclamantului sumele de 1500 lei fond special și 600 lei fond de protocol 1 si 2; să permită accesul și participarea reclamantului la ședințele Adunării Generale și să pună la dispoziția acestuia procesele verbale încheiate în ce privește hotărârile Adunării Generale din perioada 1.10._12; să recalculeze contribuțiile datorate de reclamant și care se raportează la cota parte indiviza deținută în condominiu, conform art. 43 și următoarele din H.G.R. nr. 1588/2007, de la înființarea Asociației de P. până la 01.10.2012.
Pârâții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1823 lei, cheltuieli de judecată către reclamant. In baza art. 339 alin.2 din vechiul Cod de procedura civilă, a fost admisă în parte cererea expertului contabil și s-a dispus majorarea onorariului cu suma de 400 lei, fiind obligați pârâții, în solidar, la plata acesteia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cadrul Ansamblului Rezidențial .-a constituit Asociația de Proprietari Belleview A din Blocul A, în vederea reprezentării intereselor comune ale proprietarilor pentru administrarea blocului A al ansamblului rezidențial.
La ședința de constituire a participat reclamantul, care a dobândit astfel, calitatea de membru fondator. Inițial reclamantul a făcut parte din Comisia de Cenzori a Asociației, fiindu-i retrasă aceasta calitate pentru lipsa studiilor de specialitate. În calitate de membru fondator și cenzor, reclamantul s-a implicat activ în funcționarea asociației, context în care a intrat în conflict cu conducerea acesteia. Susținerea pârâților, că reclamantul a intenționat să se sustragă obligațiilor sale de plată a fost apreciată de judecătorul fondului ca evident conjuncturală, acesta arătând că în speță s-a dovedit ca reclamantul nu s-a sustras obligațiilor sale de plată.
Asociația, a arătat prima instanță, a funcționat într-o totală lipsă de transparență în ceea ce privește ședințele Adunării Generale, reținându-se că nici măcar în cauza de față, aceste înscrisuri nu au fost depuse.
În acest context faptic - nedepunerea înscrisurilor relevante de către depozitarul lor - face să se socotească, în mod temeinic, ca susținerile reclamantului legate de conținutul acestora să fie considerate a corespunde situației de fapt reale, a apreciat judecătorul fondului.
S-a mai reținut că situația de conflict între reclamant și pârâți s-a manifestat în cadrul ședinței Adunării Generale din data de 08.12.2011, când datorita atitudinii sale, se pare mai vocale, reclamantul a primit sancțiunea avertismentului.
Ședința următoare a avut loc la data de 17.05.2012, iar la aceasta dată reclamantul nu a mai fost convocat, susținându-se că s-ar fi hotărât astfel la precedenta întrunire, aspect cu privire la care prima instanță a constatat că nu există dovezi. De altfel și daca s-ar fi hotărât astfel la Adunarea din 18.12.2011 o astfel de hotărâre ar fi fost nelegală, în condițiile în care atât Legea nr. 230/2007, cât și HGR nr. 1588/2007, proclama dreptul oricărui membru de a participa cu drept de vot la Adunarea Generală, neexistând nicio justificare legitimă de a se retrage reclamantului acest drept, a stabilit judecătoria.
Prima instanță a reamintit că potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, dacă o hotărâre a Adunării Generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari, ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia.
În speța pendinte, a stabilit judecătorul fondului, respectiva hotărâre este în măsura să producă daune intereselor reclamantului prin tot ceea ce exprima ea, în măsura în care îi încalcă dreptul de acces și dreptul de a fi informat.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept s-a anulat Hotărârea Adunării Generale a Proprietarilor . din data de 17.05.2012, în ceea ce privește dispozițiile acesteia cu privire la persoana reclamantului, vizând limitarea accesului acestuia, prin neconvocare la Ședințele Adunării Generale și plata fondului de rulment de 1027,78 lei/garsonieră, fiind obligați pârâții să permită accesul și participarea reclamantului la ședințele Adunării Generale și să pună la dispoziția acestuia procesele verbale încheiate în ce privește Hotărârile Adunării Generale din perioada 1.10._12.
Cu privire la pretențiile bănești ale reclamantului, acestea au fost apreciate întemeiate în condițiile în care pârâții au împiedicat administrarea probelor care permiteau verificarea plaților efectuate – expertiza contabilă și, respectiv, depunerea înscrisurilor relevante în cauză și solicitate în mod repetat. De altfel, a subliniat prima instanță, chiar expertul a concluzionat că „neavând acces la documentele contabile ale Asociației nu se poate determina cât datora reclamantul la aceste fonduri, iar legea nu prevede constituirea unui fond de protocol”.
Aceasta soluție a instanței, a precizat judecătoria, nu produce o anulare a hotărârilor anterioare ale Asociației, pentru a se aprecia că ar fi tardivă orice acțiune în legătura cu respectivele hotărâri.
De altfel, a arătat judecătorul fondului, pârâții nu se pot apăra astfel, întrucât un raționament per a contrario ar acredita concluzia ca orice colectare de fonduri legală sau nelegală, corectă sau incorectă, să nu mai poată fi niciodată verificată de instanțe pentru că a trecut termenul de 45 de zile de contestare a hotărârii. În fapt, pe cale incidentală, respectivele hotărâri pot fi cenzurate în ceea ce privește efectele produse când acestea sunt prejudiciabile unei parți și contravin principiului legalității. În cauză, a arătat prima instanță, pârâții sunt sancționați prin recunoașterea ca juste a pretențiilor reclamantului, în condițiile în care nu s-au manifestat cu bună-credință în plan procesual. Pentru acest motiv, pârâții au fost obligați să restituie reclamantului sumele de 1500 lei fond special și 600 lei fond de protocol 1 și 2 și să recalculeze contribuțiile datorate de reclamant și care se raportează la cota parte indiviza deținuta în condominiu, conform art. 43 și următoarele din HGR nr. 1588/2007 de la înființarea Asociației de P. pana la 01.10.2012. (file 44 – 53 dovezi de plata).
Împotriva acestei soluții, în termenul legal reglementat de art. 289 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, au declarat apel atât pârâții, la data de 16.01.2014, cât și reclamantul, la data de 15.01.2014.
Prin cererea de apel formulată, pârâții au solicitat admiterea acesteia și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului și acordării cheltuielilor de judecată.
In motivarea apelului, pârâții au arătat că înțeleg să critice soluția instanței de fond, în primul rând pentru considerentul că aceasta este motivată covârșitor în ceea ce privește argumentarea juridică de drept material substanțial și procesual, pe aprecierea dată de instanță conduitei procesuale a pârâților - respectiv „refuzul de a depune la dosarul cauzei toate înscrisurile relevante"..."conduită care a făcut imposibilă administrarea completă a probatoriului încuviințat", fără însă ca această motivare să fie însoțită de un temei de drept material sau procesual, care să o susțină.
S-a învederat că deși judecata cauzei s-a realizat pe baza vechiului Cod de procedură civilă, administrarea probelor s-a realizat, conform art.26 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, în temeiul acestui din urmă act normativ.
Au susținut apelanții că în cuprinsul niciuneia dintre încheierile de ședință nu se regăsește o dispoziție a instanței de fond prin care să se dispună pârâților depunerea la dosarul cauzei a unor înscrisuri, sub sancțiunea aplicării în cauză a dispozițiilor art.335 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă, ori a art. 335 alin.5 din Noul Cod de procedură civilă.
Mai mult decât atât, chiar la termenul de judecată din data de 25.11.2013, au precizat pârâții, deși au solicitat acordarea unui termen pentru depunerea înscrisurilor necesare soluționării cauzei, în forma certificată, instanța a respins cererea de amânare, motivând că la termenul anterior se dispusese să se depună toate actele contabile la dosar.
Or, pentru a aplica o sancțiune atât de gravă precum aceea de a transpune în materie probatorie, efectele atitudinii procesuale ale uneia dintre părți, în sensul de a recunoaște ca întemeiate pretențiile de fond ale părții adverse, au apreciat apelanții, se impunea a se pune în vedere, formal, părții vizate de o atare sancțiune, posibila incidență a acesteia, în caz de neconformare.
S-a mai susținut că au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri (ordin de deplasare, foaie de parcurs), care au atestat imposibilitatea reprezentantului legal al asociației, Sandiță V. I., de a se prezenta la convocările expertului contabil pentru efectuarea expertizei, acesta fiind plecat din localitate în interes de serviciu.
Pe de altă parte, au arătat apelanții, doar două dintre convocări au fost realizate procedural de către expertul contabil, restul fiind nule, deoarece părțile au fost convocate în zile nelucrătoare, încălcându-se dispozițiile legale, potrivit cărora actele de procedură se realizează în zile lucrătoare.
Referitor la comunicarea înscrisurilor solicitate de către reclamant, pârâții au arătat că au manifestat totală disponibilitate pentru comunicarea acestora, solicitând în scris și prin poștă electronică, reclamantului să indice o adresa de comunicare, după ce în prealabil de la domiciliul relevat de actul de identitate pus la dispoziție de reclamant, plicul de corespondență s-a întors fără a fi fost ridicat de către destinatar.
Apelanții au mai susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra excepției de fond a tardivității acțiunii reclamantului, în ceea ce privește petițele 2,3,4,5,6 invocată prin întâmpinare, pusă în discuție la termenul de judecată din 25.11.2013.
Instanța, au arătat apelanții, nu a justificat nici de ce nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.26 din Legea nr.230/2007, având în vedere că prin acțiune reclamantul a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociației de P. din 17.05.2012, însă în motivare, acesta a invocat drept argument în sprijinul susținerii sale, adoptarea unei hotărâri de către Asociația de Proprietari cu privire la plata mai multor fonduri de către proprietari, printr-o altă hotărâre din 15.09.2011, fără însă ca reclamantul să fi contestat o asemenea hotărâre.
Pârâții au mai susținut că, în mod greșit, prin considerentele hotărârii apelate, instanța a verificat „pe cale incidentală", hotărâri ale Adunării Generale ale Asociației de P., care nu au fost contestate de către reclamant prin acțiunea formulată și pentru care nici nu s-a achitat taxa de timbru corespunzătoare.
Au susținut apelanții că instanța de fond a încălcat chiar principiul legalității procesului civil, pronunțându-se implicit prin admiterea capetelor de cerere nr.2,3,4,5,6 asupra unui lucru cu care nu fusese legal sesizată, respectiv anularea hotărârilor Adunărilor Generale ale Asociației de P. din anul 2011, necontestate de reclamant.
Pârâții au mai arătat că, instanța de fond a respins în mod neîntemeiat, la fila 7 paragraful ultim, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului persoană fizică Săndiță V. I., în condițiile în care hotărârea de a nu-l convoca pe reclamant la Adunarea Generală din 17.05.2012 a fost luată de Adunarea Generală și nu de către președinte, astfel cum a rezultat din depoziția martorului B. N..
De asemenea, au arătat apelanții, nu s-au dovedit în niciun mod faptele culpabile și prejudiciabile pentru reclamant, săvârșite de către pârât în calitate de președinte.
Apelanții pârâți au reiterat, în critica formulată, în ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei, toate apărările înfățișate în întâmpinarea depusă în dosarul de fond.
S-a precizat, în plus, că asociația nu a constituit niciodată fond de protocol, iar expresia „fond special", utilizată pentru a desemna fondul necesar pentru a pune în funcțiune utilitățile blocului nu conduce la asimilarea acestuia cu noțiunea de fond special, în accepțiunea art.24 alin.6 din Normele de aplicare a Legii nr.230/2007.
Apelanții au mai susținut că au depus la dosarul cauzei înscrisuri cu care au dovedit faptul că Asociația de Proprietari a facturat către S.C.OZER CONSTRUCTION S.R.L. și Primăria Sinia obligațiile ce le revin acestora în calitate de proprietari de apartamente în imobilul respectiv și că a solicitat și obținut înscrierea la masa credală cu sumele respective, în dosarul de insolvență al S.C. OZER CONSTRUCTION S.R.L.
În ceea ce privește încasările realizate prin chitanțele reprezentând fond protocol, depuse la dosar de către reclamant, s-a susținut că au fost emise eronat de către SISEA V., fiind anulate chiar la solicitarea acestuia din data de 27.12.2011, conform Rezoluției Comitetului Executiv din 31.12.2011.
Referitor la conținutul depozițiilor martorilor Sisea și B., audiați la propunerea reclamantului, s-a învederat că nu sunt concludente soluționării cauzei, iar pe de altă parte, s-a arătat că asociația a formulat plângeri penale împotriva acestora, astfel încât este evidentă relația de dușmănie în care se afla cu martorii respectivi.
Au apreciat apelanții că interogatoriul luat reclamantului relevă lipsa de sinceritate a acestuia, întrucât în pofida planșelor foto depuse la dosar și a depoziției martorului B. N., acesta a arătat că nu a participat decât la o singură ședință a Adunării Generale.
În ultima critică s-a susținut că nu se justifică cuantumul cheltuielilor de judecată -1823 lei și motivul pentru care instanța a admis majorarea onorariului expertului contabil, fără să existe o argumentare.
Apelanții au solicitat completarea probelor cu înscrisuri, depoziții testimoniale și expertiza tehnică.
În drept, au fost invocate disp. art.282 și următoarele Cod procedură civilă.
La rândul său, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului său și desființarea hotărârii instanței de fond ca netemeinică și nelegală.
S-a susținut că se impune recalificarea caii de atac ca fiind recursul și nu apelul, raportat la obiectul cererii deduse judecații.
Apelantul-reclamant a învederat că instanța de fond nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată contravaloarea cheltuielilor efectuate cu deplasarea la termenele stabilite pentru soluționarea cauzei și la cele 7 termene acordate de către expert pentru întocmirea raportului de expertiză, fiind ignorate și c/val onorariului pentru expert și avocat.
In drept, au fost invocate disp. art.282 si urm. C.p.c, ale art.299 si urm C.p.c coroborate cu dispozițiile art.274 si urm.C.p.c.
La data de 14.02.2014, apelantul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâților ca fiind netemeinic și nelegal.
La data de 15.04.2014, apelanții-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de reclamant ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 18.06.2014, tribunalul a pus în discuția părților calificarea căilor de atac declarate în cauză, conform cererii apelantului-reclamant inserată la punctul 1 din cererea de apel.
Astfel, constatând că prin acțiunea formulată reclamantul a investit instanța cu mai multe capete de cerere, având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a asociației pârâte din data de 17.05.2012, instituirea unei obligații de a face, dar și plata unor sume de bani, fără ca această din urmă pretenție să fie capătul de cerere principal, tribunalul a apreciat că natura juridică a căilor de atac declarate în cauză este aceea a apelului, iar nu a recursului, negăsindu-și aplicabilitate prevederile art. 2821 Cod procedură civilă.
La același termen de judecată, s-a pus în discuția părților excepția decăderii pârâților din dreptul la depunerea întâmpinării la apelul declarat de reclamant, invocată la termenul din 16.04.2014 de către această din urmă parte, excepție pe care instanța de apel a admis-o, constatând că întâmpinarea în discuție nu a fost depusă la dosar cu cel puțin 5 zile libere înaintea termenului de judecată, conform art. 101 Cod procedură civilă, cu consecința că eventuala cerere în probațiune, inserată în respectivul înscris, nu mai poate fi luată în considerare, apelanții-pârâți fiind decăzuți din dreptul de a mai propune probe în combaterea apelului declarat de reclamant.
La data de 20 iunie 2014, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia civilă nr. 423, prin care a respins ca neîntemeiată cererea apelanților-pârâți de completare a probatoriului.
S-au respins ca nefondate apelurile și s-au compensat integral cheltuielile de judecată suportate de către părți.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de pârâții Asociația de Proprietari . Belleview S. și Săndiță V. I., tribunalul a constatat că judecătorul fondului a realizat o analiză complexă, completă și pertinentă a atitudinii procesuale a acestor părți litigante, considerând ca fiind dovedite pretențiile apelantului-reclamant prin conduita pârâților, care a determinat imposibilitatea administrării întregului material probatoriu încuviințat.
În condițiile în care cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, în mod corect, prima instanță a soluționat procesul în conformitate cu dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, dând însă eficiență prevederilor art. 26 din noul Cod de procedură civilă, ce statuează că legea care guvernează condițiile de admisibilitate și puterea doveditoare a probelor preconstituite și a prezumțiilor legale este cea în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii faptelor juridice care fac obiectul probațiunii.
Instanța de control judiciar a apreciat că atitudinea procesuală a apelanților-pârâți, adoptată pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, cu referire la administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, întrunește condițiile abuzului de drept procesual, în sensul art. 723 Cod procedură civilă vechi.
În conformitate cu textul legal evocat anterior, a reamintit tribunalul, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, cu precizarea că partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
În cauza de față, abuzul de drept procesual comis de apelanții-pârâți s-a manifestat prin împiedicarea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, aceștia refuzând, în mod repetat, să prezinte expertului desemnat, C. G., și să depună la dosar înscrisurile necesare efectuării respectivei lucrări, înscrisuri aflate în deținerea Asociației de P. . cărei președinte este Săndiță V. I..
Tribunalul a arătat că nu poate lua în considerare susținerile apelanților-pârâți, potrivit cărora, în realitate, refuzul de prezentare a respectivelor înscrisuri ar fi fost unul justificat, în condițiile în care instanța de fond a uzat de toate mijloacele procesuale conferite prin legea procesual civilă aplicabilă pentru a asigura lămurirea cauzei sub toate aspectele și administrarea tuturor mijloacelor de probă legale, pertinente și concludente.
În acest sens, instanța de control judiciar a observat că prima instanță a recurs inclusiv la măsura aplicării unei amenzi judiciare apelantului Săndiță V. I., potrivit prevederilor art. 187 lit. i Cod procedură civilă, punând în vedere ambilor pârâți să depună la dosarul cauzei toată arhiva contabilă, ce are legătură cu pretențiile reclamantului, la termenele de judecată din datele de 17.06.2013, 16.09.2013 și 14.10.2013.
Astfel, la data de 20.08.2013, au fost prezentate doar câteva dintre înscrisurile necesare întocmirii lucrării, aspect ce rezultă din cererea formulată de expertul C. G. la data de 02.09.2013, reiterată ulterior, de mai multe ori, până la momentul pronunțării hotărârii atacate.
În analiza îndeplinirii condițiilor abuzului de drept procesual, instanța de apel a arătat că nu poate ignora nici împrejurarea că apelanții-pârâți s-au opus cu obstinație întocmirii unui asemenea raport, solicitând să se revină asupra acestui mijloc de probă la termenele de judecată din 13.08.2013 și 25.11.2013, ambele cereri fiind respinse, în mod corect, de către judecătorul fondului, atât timp cât proba cu expertiza în specialitatea contabilitate era singura aptă să lămurească întinderea drepturilor bănești pretinse de apelantul-reclamant.
Pe aceeași linie, a constatat tribunalul, se înscrie și manifestarea expresă și directă de voință a apelantului-pârât Săndiță V. I., care, la termenul de judecată din data de 20.05.2013, a declarat în fața primei instanțe că se va prezenta la efectuarea expertizei când va putea, că nu este la dispoziția nimănui și că în cursul săptămânii este la serviciu, după ce, în prealabil, aceeași parte a invocat nelegala sa convocare pentru lucrarea la fața locului într-o zi nelucrătoare.
Toate aceste argumente, au stabilit judecătorii apelului, conduc la concluzia unei conduite procesuale abuzive sancționate, în mod just, de prima instanță, prin considerarea pretențiilor materiale ale apelantului-reclamant ca fiind întemeiate.
Prin urmare, a arătat tribunalul, atât timp cât apelanții-pârâți nu au depus la dosar înscrisurile deținute, împiedicând în acest fel administrarea probei cu expertiza, cererea în pretenții a apelantului-reclamant a fost în mod corect apreciată ca întemeiată, fără ca părțile adverse să fie îndrituite a critica această soluție, neîntocmirea raportului de expertiză fiind generată de conduita lor procesuală abuzivă, așa cum a fost demonstrată în precedent.
Referitor la tardivitatea acțiunii reclamantului, în ceea ce privește petitele 2, 3, 4, 5 și 6, invocată de apelanții-pârâți în fața primei instanțe prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a constatat că, în realitate, aceste susțineri ale părților indicate nu se circumscriu unei veritabile excepții procesuale, care să necesite analiza cu prioritate, având natura unei apărări de fond analizate în cuprinsul sentinței civile nr. 1158/02.12.2013 a Judecătoriei S..
Tribunalul a menționat că nu poate lua în considerare critica apelanților-pârâți, potrivit căreia judecătorul fondului a încălcat principiul legalității, pronunțându-se implicit, prin admiterea capetelor de cerere nr. 2, 3, 4, 5, 6 asupra unui lucru cu care nu fusese legal sesizat, respectiv anularea hotărârilor adunărilor generale ale asociației de proprietari din anul 2011, necontestate de apelantul-reclamant.
În realitate, prima instanță a dat eficiență principiului disponibilității, pronunțându-se asupra acțiunii introductive a reclamantului, așa cum a fost precizată succesiv, în limitele investirii, conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, pretențiile bănești formulate de P. L. fiind admise pe considerentul că pârâții nu au permis un control de legalitate a colectării fondurilor asociației de proprietari, cu consecința inopozabilității față de reclamant a respectivelor hotărâri a căror nulitate nu a fost sub nicio formă analizată.
Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Săndiță V. I., dând eficiență dispozițiile art. 32 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, ce statuează că membrii comitetului executiv, inclusiv președintele asociației de proprietari, răspund personal sau în solidar, după caz, în fața legii și a proprietarilor pentru daunele și prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat, prin neîndeplinirea atribuțiilor ce le revin.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea hotărârii Adunării Generale a Proprietarilor . din data de 17.05.2012, admis prin sentința atacată, judecătorul fondului a apreciat în mod corect a constatat tribunalul, că nu au fost respectate dispozițiile art. 9 din legea nr. 230/2007, ce statuează că proprietarii, membri ai asociației de proprietari, au dreptul să participe cu drept de vot la Adunarea Generală a proprietarilor, să-și înscrie candidatura, să candideze, să aleagă și să fie aleși în structura organizatorică a asociației de proprietari.
În mod indubitabil, neconvocarea apelantului-reclamant pentru a participa la Adunarea Generală a Asociației de P. . data de 17.05.2012, aspect ce rezultă din chiar înscrisurile exhibate de către apelantele-pârâte (filele 91 – 92 vol. I dosar fond), reprezintă o măsură ce nesocotește dispozițiile legale imperative enunțate mai sus, susceptibilă a-l prejudicia pe P. L. în exercitarea drepturilor ce i se cuvin în calitatea sa de proprietar și membru al respectivei asociații, a stabilit tribunalul.
Instanța de apel a reținut și faptul că apelanții-pârâți nu și-au dovedit susținerile privind adoptarea, la data de 08.12.2011, a unei pretinse hotărâri în cadrul ședinței adunării generale de neconvocare a apelantului-reclamant la următoarele întruniri, ce urmau a se organiza la nivelul asociației.
În ceea ce privește audierea martorului P. M., tribunalul a arătat că acest mijloc de probă le-a fost încuviințat apelanților-pârâți la termenul de judecată din 13.08.2013, martorul fiind în mod legal citat pentru termenele de judecată din 16.09.2013 și din 14.10.2013, la care nu s-a prezentat, fără a justifica această absență, motiv pentru care a fost citat cu mandat de aducere (fila 28 vol. II dosar fond) pentru termenul din 25.11.2013, la care instanța a pășit la soluționarea pricinii.
Faptul că apelanta-pârâtă a depus o cerere de amânare, în vederea ascultării acestui martor, care se afla într-o delegație de serviciu în străinătate, a fost corect cenzurat de către prima instanță, a stabilit tribunalul, în contextul în care respectivul martor a depus la dosar o notă prin care a solicitat să nu mai fie citat în această calitate, întrucât nu este în măsură să se prezinte din cauza agendei profesionale încărcate (fila 49 vol. II dosar fond).
Toate argumentele expuse anterior demonstrează, a concluzionat tribunalul, atât legalitatea și temeinicia soluției adoptate de prima instanță, cât și netemeinicia cererii apelanților-pârâți de completare a probatoriilor cu expertiză în specialitatea contabilitate și cu ascultarea martorului P. M., admiterea unei asemenea cereri în această fază procesuală fiind de natură a ratifica conduita abuzivă a acestor părți, ceea ce, evident, nu este admisibil.
Sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată de 1823 lei, stabilit prin hotărârea primei instanței, care, într-adevăr, nu a fost motivată sub acest aspect, tribunalul a constatat că au fost avute în vedere dovezile prezentate efectiv de către apelantul-reclamant, reprezentând taxe judiciare de timbru (filele 14 – 18, 60 – 61 vol. I dosar fond), timbru judiciar de 20 lei, onorariu inițial stabilit pentru expertul în specialitatea contabilitate desemnat de instanță în sumă de 700 lei (fila 188 vol. I dosar fond), onorariu expert consilier în cuantum de 200 lei (conform chitanței de la fila 189 vol. I dosar fond), precum și contravaloarea motorinei consumate pentru transportul la termenul de judecată în sumă de 692,06 lei (potrivit bonurilor aflate la fila 190 vol. I dosar fond).
Sub aspectul majorării onorariului stabilit inițial pentru expertul contabil desemnat de instanța de fond, tribunalul a motivat că respectiva suplimentare este justificată de volumul de muncă depus de expertul C. G., care a realizat multiple convocări ale părților pentru efectuarea lucrării, cercetând și înscrisurile insuficiente depuse la dosar de către apelanții-pârâți.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamant, instanța de control judiciar a reținut că Judecătoria S. a acordat apelantului-reclamant integral cheltuielile de judecată dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, fără ca instanța de apel să poată modifica suma astfel stabilită prin luarea în considerare a unor dovezi anexate cererii de apel, ce nu au fost depuse la prima instanță.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, pârâta Asociația de Proprietari . Belleview S. și pârâtul Săndiță V. I., solicitând admiterea recursului și „schimbarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată”.
În ceea ce privește motivarea recursului, s-a învederat că urmează să fie depusă la dosar, în condițiile art. 287 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, până cel mai târziu la prima zi de înfățișare în fața instanței de recurs.
Au precizat recurenții că această situație a fost generată de împrejurarea că decizia pronunțată de Tribunalul Prahova a fost comunicată la domiciliul ales în apel, respectiv în B., .. 62, . de avocat C. M., însă în mod efectiv, hotărârea a fost primită de recurenți mai târziu, deoarece avocatul nu mai avea calitatea de a-i reprezenta în recurs.
Intimatul-reclamant P. L. a formulat, conform disp. art. 308 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen legal și a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Excepția invocată de către intimat a fost pusă în discuția părților de către Curte, conform disp. art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă, la primul termen de judecată din data de 11 noiembrie 2014.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă, acest incident procedural, Curtea constată că excepția invocată de către intimat prin întâmpinare este întemeiată, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare:
Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 1 și 2 din vechiul Cod de procedură civilă, coroborate cu art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, cu excepția cazurilor în care se constată existența unor motive de ordine publică.
În speța pendinte, conform dovezilor aflate la filele 190 și 191 dosar apel, decizia Tribunalului Prahova a fost comunicată recurentei Asociația de Proprietari . Belleview S. la data de 3.07.2014, la domiciliul ales aflat la Cabinetul de avocat C. M. în B., .. 62, ., respectiv recurentului Săndiță V. I. la data de 2.07.2014, la domiciliul acestuia, în București, ., ., ., sector 2.
Potrivit art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 101 din vechiul Cod de procedură civilă, termenul de motivare a recursului, de 15 zile libere, se împlinea la data de 21.07.2014 (luni), orice formulare ulterioară a motivelor de recurs, în absența existenței unor motive de ordine publică, sancționându-se, conform art. 306 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, cu nulitatea recursului.
Apărarea formulată de recurenți, că motivele de recurs pot fi depuse până la prima zi de înfățișare, încalcă în mod evident, norma imperativă reglementată de art. 306 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă și este proprie doar fazei procesuale a apelului, în care, într-adevăr, în reglementarea vechiului Cod de procedură civilă, motivele de apel puteau fi depuse, conform art. 287 alin. 2, până la prima zi de înfățișare.
În cauză, Curtea este învestită cu soluționarea unui recurs, caz în care se aplică, astfel cum s-a menționat anterior, termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei, reglementat de art. 306 alin. 1 și art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă.
Curtea va înlătura ca nefondată și apărarea formulată de recurenta Asociația de Proprietari . Belleview S., în sensul că nu a luat cunoștință de decizia atacată la data menționată pe dovada de comunicare (3.07.2014), deoarece avocatul la sediul căruia a fost efectuată comunicarea nu o mai reprezenta, întrucât comunicarea deciziei s-a făcut la domiciliul ales de către recurent, conform mențiunii existente în însăși cererea de apel (fila 5 dosar), iar orice schimbare a acestui domiciliu trebuia, conform art.98 din vechiul Cod de procedură civilă, adusă la cunoștința instanței, prin cerere la dosar, iar părții potrivnice, prin scrisoare recomandată, sub pedeapsa neluării ei în seamă.
În speța pendinte, recurenta persoană juridică nu a îndeplinit obligația statuată în sarcina sa de norma imperativă reglementată de art. 98 din vechiul Cod de procedură civilă, caz în care comunicarea deciziei la domiciliul ales în apel apare ca fiind legală, cu consecința luării în considerare a datei de 3.07.2014, dată la care s-a efectuat comunicarea, ca moment de începere a termenului de 15 zile libere în care trebuia să își motiveze recursul.
În considerarea tuturor acestor argumente de fapt și de drept, constatând că în cauză nu s-au formulat motive de recurs și că nu există motive de ordine publică care să afecteze decizia recurată, Curtea va proceda, în temeiul art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă raportat la art. 306 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, la admiterea excepției invocată prin întâmpinare, cu consecința constatării nulității recursului pentru nemotivarea în termen legal.
Stabilind culpa procesuală a recurenților, Curtea va dispune obligarea acesteia, în temeiul art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, la plata sumei de 1500 lei către intimatul-reclamant P. L., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței aflată la fila 24 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului, invocată de către intimatul reclamant.
Constată nulitatea recursului declarat de pârâții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . BELLEVIEW S., cu sediul în S., .. 20, ., prin reprezentant legal-președinte Săndiță V. I. și de pârâtul SĂNDIȚĂ V. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 2, ., ., . civile nr. 423/20 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P. L., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat N. D., cu sediul în București, .. 23, sector 6, pentru nemotivare în termenul legal.
Obligă pe recurenții Asociația de Proprietari . Belleview S. și Săndiță V. I. să plătească intimatului-reclamant P. L. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2014.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ACB
Tehnored.CC
2 ex/21.11.2014
d.f. nr._ Judecătoria S.
j.f. A. M.
d.a. nr._ Tribunalul Prahova
j.a.O. C. Ș.,A. P. A.
| ← Cereri. Decizia nr. 1736/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
