Servitute. Decizia nr. 2425/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 2425/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 8765/200/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2425

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014

Președinte - P. C.

Judecători - D. V.

- M. G.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții R. M. și R. G., ambii domiciliați în municipiul B., ..23, județ B., intervenienta în nume propriu ., cu sediul în municipiul B., ., județ B. și pârâta . cu sediul în municipiul B., ., județ B., împotriva deciziei civile nr. 76 din 5 martie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în municipiul B., .,județ B. și intimatul-intervenient B. T. A., domiciliat în municipiul B., ., județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți R. M. și R. G., reprezentați de avocat I. M. din cadrul Baroului B., astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială nr._/2013, recurenta-pârâtă . reprezentată de avocat T. P. din cadrul Baroului București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2006, lipsind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

Cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă . B. este timbrată cu suma de 4 lei achitată cu chitanța . nr._ (60)/19.05.2014 reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, care a fost atașată la dosar.

Cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți este timbrată cu chitanțele . nr._ (89) din 12.05.2014 și nr. 31.07.2014, în cuantum total de 5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost atașate la dosar.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursurile se află la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, sunt motivate, prin Serviciul registratură s-au depus două cereri de renunțare la dreptul de servitute autentificate, formulate de către intervenienți.

Avocat T. P. pentru recurenta-pârâtă . solicită comunicarea declarațiilor de renunțare autentificate, depuse de către intervenienți în dublu exemplar și cusute la dosar.

Se înmânează apărătorului recurentei-pârâte copiile de pe declarațiile autentificate formulate de intervenienți, aflate la filele 83 și 86 dosar, urmând a se renumerota dosarul.

Părțile prezente precizează că au luat cunoștință de cererile de renunțare la dreptul de servitute, formulate de intervenienți.

Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, precum și față de cererile de renunțare la dreptul de servitute, formulate de intervenienți, acordă cuvântul părților atât cu privire la acestea, cât și pe fondul cauzei.

Avocat I. M. pentru recurenții-reclamanți, arată că își menține concluziile consemnate prin încheierea de ședință din data de 18.09.2014, cu precizarea că ar fi trebuit ca instanța să impună această obligație de dezdăunare raportat la suprafața pe care o dețin recurenții, în raport și de suprafețele deținute de ceilalți, să suporte sau să se regăsească în lipsa de folosință și față de aceștia.

Prin urmare, în expertiză nu există variantă de evaluare a lipsei de folosință, care să aibă în vedere dimensiunile proprietății recurenților-reclamanți, în raport de care s-ar impune un astfel de calcul.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare în vederea completării expertizei prin lipsa de folosință cu o variantă în acest sens.

Avocat T. P. pentru recurenta-pârâtă ., solicită respingerea recursului reclamanților ca nefondat potrivit concluziilor expuse pe larg și consemnate prin încheierea de ședință din data de 18.09.2014 și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta . Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună instituirea unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâtei, teren deținut în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2826/2003 la BNP Ș. V., trecere care să se efectueze atât cu piciorul, cât și cu autovehicule, pe calea de acces identificată conform schiței anexate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin aceeași acțiune, reclamata a chemat în garanție, în baza art. 60 și următoarele Cod procedură civilă, pe . – societate în lichidare, prin lichidator ., atât societatea în lichidare, cât și lichidatorul, în nume personal, urmând să răspundă, în cazul în care acțiunea de față nu va fi admisă, pentru daunele provocate.

În motivarea acțiunii, s-a învederat faptul că, prin actul de vânzare cumpărare nr. 5/26.06.2006, autentificat sub nr. 3/27.06.2006 de către judecătorul sindic, în dosarul de faliment și lichidare judiciară nr. 225/2005 al Tribunalului B., reclamanta a devenit proprietara unei suprafețe de 451 m.p, pe care există o construcție, respectiv stație încărcare butelii aragaz cu utilajele aferente, construcție ce se află în interiorul proprietății deținute de către pârâta .. Pentru a avea acces la această proprietate, este necesară trecerea pe drumul de acces, deja amenajat, aflat pe domeniul societății pârâte, drum de acces care deservea, printre altele și această stație de încărcare butelii de aragaz. Printr-un act fraudulos, a cărui anulare s-a cerut în cadrul procedurii de lichidare, ., societate în lichidare, a vândut terenul aferent, inclusiv calea de acces, societății pârâte, actul fiind evident fraudulos, printre alte aspecte și numai pentru faptul că este încheiat între două societăți care sunt subordonate aceluiași grup de interese.

S-a mai arătat că, deși a achitat un preț de peste un miliard lei vechi, nu poate beneficia de bunul cumpărat. Mai mult, așa cum rezultă din adresa nr. 56/2006 emisă de . GASS SRL B., pentru punerea în funcțiune a activului cumpărat, respectiv stație încărcare butelii de aragaz, este necesară deplasarea unor tehnicieni și realizarea unor operațiuni preliminare, inclusiv probarea instalației, toate acestea presupunând obligativitatea accesului cu piciorul și cu autovehicule.

Totodată, reclamanta a precizat că, inițial, partea adversă a fost de acord cu propunerea de a permite accesul la bunul vândut, însă ulterior, când s-a prezentat pentru a semna o convenție referitoare la lămurirea acestei situații, solicitarea a fost refuzată fără nicio justificare, deși calea de acces se constituia într-o alee betonată, deja existentă și având această destinație, fără a produce niciun prejudiciu părții adverse.

Reclamanta a mai susținut că vânzătorul are obligația de a garanta, pe lângă predarea bunului și folosința acestuia, conform scopului pentru care a fost achiziționat, motiv pentru care ., prin lichidator . să-i garanteze dreptul de trecere pe terenul aservit, în măsura în care, încă de la data de la care s-a efectuat publicația de vânzare, au existat discuții și promisiuni în scopul asigurării folosinței acestui bun.

Chemata în garanție . B., lichidator desemnat al . B., prin sentința din 26.09.2005, pronunțată în dosar_, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că, la data efectuării inventarierii, terenul pe care se solicită instituirea servituții de trecere nu mai era în posesia ., fiind înstrăinat conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2826/27.10.2003.

S-a mai arătat că, în timpul desfășurării procedurii de lichidare, a fost promovată acțiune în anulare în temeiul art. 60 și 61 alin. 1 lit. c din Legea 64/1995, în vigoare la acea dată, prin care s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare, considerând că vânzarea respectivă s-a făcut în scopul fraudării creditorilor.

Prin sentința nr. 173/24.10.2006, pronunțată în dosar_, s-a dispus anularea actului de vânzare cumpărare, considerându-se că acțiunea este întemeiată, fiind evidentă intenția părților implicate, respectiv . și . de a leza drepturile creditorilor prin această tranzacție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ., sentința care a fost modificată în tot de Curtea de Apel Ploiești prin decizia_, pronunțată în dosar_, decizie împotriva căreia . a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă de Curtea de Apel Ploiești.

Având în vedere acest aspect, lichidatorul judiciar a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are cum să creeze o servitute pe un teren care nu se află în administrarea sa.

La cererea pârâtei . B., s-a luat interogatoriu reclamantei . Iași, prin administrator, ale cărui răspunsuri au fost consemnate la fila 99 – 100 dosar, iar la termenul de judecată din 15.01.2008 s-au introdus în cauză, în calitate de pârâte, . B. și ., care ulterior a vândut proprietatea sa către . SRL, aceasta fiind introdusă în cauză.

La data de 08.04.2008, . B. a formulat, potrivit art. 49 alin. (1) și (2) art. 50 și următoarele Cod procedură civilă, cerere de intervenție, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . B., instituirea unei servituți de trecere pe terenul situat în municipiul B., ..

În motivarea cererii s-a arătat că, în anul 2006, a cumpărat la licitație publică un bun imobil teren și construcții C 1 – cantină și depozit în suprafață totală de 646 mp, bun situat în municipiul B., ., în forma și întinderea în care acesta este exemplificat în actul de adjudecare, în planul de amplasament și delimitare a bunului și în extrasul de carte funciară, imobil ce era la un moment dat, un tot unitar, fiind proprietatea ..

A mai precizat că, din acest patrimoniu, o parte a terenului, respectiv cel prin care se face accesul în curte, a fost cumpărat de la . de pârâta . (înainte de procedura falimentului), având cale de acces, prin această porțiune, toți cumpărătorii care au dobândit construcții și terenuri adjudecate la licitație în procedura falimentului firmei ..

Totodată, s-a arătat că, după cumpărare, aproximativ un an de zile, accesul său la spațiile cumpărate, cât și al celorlalți proprietari din incintă, a fost făcut pe terenul proprietatea ., fără ca aceasta să împiedice în vreun fel buna folosire a bunurilor proprietatea cumpărătorilor, acest teren fiind de altfel singura cale de acces la construcțiile și terenurile dobândite însă, de câteva luni, accesul său liber la imobilul proprietate a fost îngrădit în mod nejustificat de către pârâtă, care a obstrucționat trecerea sa prin terenul pe care-l folosea în comun cu alți proprietari, chiar și pârâta până la acea dată.

În cauză, s-a dispus efectuarea mai multor expertize tehnice în specialitatea topografie, având în vedere obiecțiunile formulate de părțile din litigiu, de către experții O. M., N. G. și D. I., iar la data de 18.11.2008 s-a efectuat cercetarea locală de către completul de judecată.

Prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată din 03.03.2009, pârâta . B. a solicitat efectuarea mai multor variante de constituire a servituții de trecere, inclusiv pe terenul cumpărat în acest scop, cu piciorul și nu cu autoturismul sau orice alt mijloc de locomoție, cerere ce a fost respinsă de instanță, având în vedere că, în cauză, s-au efectuat mai multe expertize topo și pentru stabilirea lipsei de folosință a terenului pe care ar urma să fie instituită servitutea de trecere, dar și pentru faptul că, potrivit promisiunii de vânzare cumpărare depusă de pârâtă la dosarul cauzei, aceasta se obliga să încheie actul de vânzare cumpărare până la data de 28.02.2009, sens în care nu s-a produs nicio dovadă până la data pronunțării sentinței.

Prin sentința comercială nr. 439/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul B., a fost a fost admisă acțiunea principală și cererea de intervenție și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a E. C. IPURL B. și cererea de chemare în garanție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta S.C. M. I. S.R.L. și pârâții S.C. S. G. S.A. și S.C. M. S. S.A.

Prin decizia civilă nr. 116 din 09.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, au fost admise apelurile, a fost anulată sentința apelată și cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control a avut în vedere că raportul juridic dedus judecății are natură civilă și nu comercială, în mod eronat fiind soluționată de către tribunal, în temeiul art. 2 pct.1 lit. a C. pr. civ.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.06.2010, sub numărul_ .

La termenul din 10.11.2010, R. M. și R. G. au formulat cerere de subrogare în drepturile reclamantei, ca urmare a intervenirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1483/06.09.2010, iar B. T. A. a formulat cerere de subrogare în drepturile intervenientei în interes propriu S.C. B. P. S.R.L., instanța luând act de cererile de subrogare și dispunând rectificarea citativului în acest sens.

La termenul din 16.03.2011, în temeiul art. 160 C. pr. civ., instanța a respins cererea de efectuare a cercetării la fața locului și de administrare a probei cu expertiză specialitatea topocadastru, apreciind că acestea au fost administrate de Tribunalul B., rămân câștigate judecății, nefiind motive temeinice care să justifice refacerea acestora

La termenul din 25.05.2011, S.C. B. P. S.R.L a formulat o nouă cerere de intervenție în interes propriu, căpătând calitate de intervenient

La termenul din 11.04.2012, pârâta S.C. S. G. S.A. a reiterat cererea de refacere a probatoriilor, cerere care a fost respinsă.

La termenul din 20.06.2012, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție S.C. S. I. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 9816/27.06.2012, Judecătoria B. a admis acțiunea civilă având ca obiect servitute, formulată de reclamanta S.C. MICHELLE I. S.R.L. și continuată de reclamanții R. M. și R. G., în contradictoriu cu pârâții S.C. S. G. S.A. și S.C. M. S. S.A.; a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții în nume propriu S.C. B. P. S.R.L. și B. T.; a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților R. M. și R. G. și a intervenienților . B. și B. T., pe traseul compus din suprafața S1 de 594 m.p (delimitată între punctele de reper: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 1, marcată în culoare verde) și suprafața S2 de 1410 m.p (delimitată între punctele de reper: a, b, c, d, e, f, g, 37, 36, 35, 39, 40, 43, 44, 45, 46, h, i, j, k, l, m, 47, 48, n, o, p, q, marcată în culoarea verde), conform schiței anexe la expertiza topografică (completare) G. N.; a obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . B. suma totală de 342,57 euro/an, din care 90,06 euro/an pentru .,51 euro/an pentru . de despăgubiri; a obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . B. suma totală de 65,45 euro/an pentru . pe intervenienții . B. și B. T. să plătească pârâtei . B. suma totală de 464,37 euro/an, din care 102,58 euro/an pentru suprafața S1 și 361,79 euro/an pentru . de despăgubiri; a obligat pe intervenienții . B. și B. T. să plătească pârâtei . B. suma de 74,55 euro/an pentru suprafața S1; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție S.C. S. I. S.R.L; a anulat cererea de chemare în garanție a S.C. S. I. S.R.L., ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală de folosință; a obligat pe pârâta . B. să plătească intervenientei . B. cheltuieli de judecată în cuantum de 2134,65 lei și intervenientului B. T. cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că potrivit actului de vânzare cumpărare nr. 5/26.06.2006, autentificat sub nr. 3/27.06.2006 de către judecătorul sindic desemnat în dosarul de insolvență nr. 225/2005 al Tribunalului B., reclamanta . B. a devenit proprietara unei suprafețe de teren de 451 m.p situat în municipiul B., ., pe care există o construcție – stație de încărcare butelii de aragaz cu utilajele aferente, ce se află în interiorul proprietății pârâtei . B.. Ulterior, a înstrăinat bunurile menționate către reclamanții R. M. și R. G., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1483/06.09.2010.

În anul 2006, intervenienta . B. a devenit proprietara terenului în suprafață totală de 646 m.p și a unei construcții situate la aceeași adresă, în municipiul B., ..

Bunurile sus menționate dobândite de reclamantă și intervenientă au constituit, anterior momentului dobândirii, un tot unitar, fiind proprietatea ..

În perioada anterioară vânzării, terenul reprezentând . avut aceeași destinație, fiind folosit de către . încă de la dobândirea întregii proprietăți, în baza contractului de vânzare cumpărare 2148/04.07.1994, destinație menținută și după perfectarea contractului de vânzare cumpărare 2826/27.10.2003, încheiat între . și . pentru suprafața de 1410 m.p.

Anterior dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate, activitatea comercială desfășurată în cadrul punctului de lucru era una specifică, constând în stație încărcare butelii de aragaz, aceeași activitate fiind menținută și în prezent, fapt rezultat din conținutul actului de vânzare cumpărare 5/26.06.2006 și care necesită o cale de acces care să permită, dată fiind natura acestei activități, accesul cu mijloace speciale de transport.

Având în vedere că niciuna din părțile din litigiu nu a fost de acord cu expertiza întocmită de expert O. M., în cauză a fost efectuată o altă expertiză tehnică judiciară de expert N. G..

În urma discuțiilor purtate cu părțile la fața locului, cu ocazia efectuării măsurătorilor, în opinia expertului a rezultat o singură variantă de cale de acces formată din două sectoare, după cum urmează: suprafața S1 = 594 m.p, suprafață delimitată de punctele de contur: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 1, având categoria de folosință cale de comunicație rutieră, proprietate indiviză a . B. (suprafața de 344 m.p) și . B. (suprafața de 250 m.p); - suprafața S2 = 927 m.p, suprafață delimitată de punctele de contur a, b, c, 21, d, 26, 37, 36, 35, 39, 40, 42, e, f, g, h, i, j, k, a.

Reclamanta, intervenienta și pârâta au formulat obiecțiuni cu privire la varianta propusă în raportul de expertiză întocmit de expert N. G..

Prin răspunsul la obiecțiunile formulate, având în vedere planșa topografică din anul 1997 depusă la dosar, planșă în care este evidențiat un drum de acces la clădirile situate în incintă, expertul a propus o nouă variantă de servitute de trecere formată din 2 sectoare, după cum urmează: - suprafața S1 = 594 m.p, suprafață delimitată de punctele de contur: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 1, având categoria de folosință cale de comunicație rutieră, proprietate indiviză a . B. (suprafața de 344 m.p) și . B. (suprafața de 250 m.p); - suprafața S2 = 1410 m.p,suprafață delimitată de punctele de contur: a, b, c, d, e, f, g, 37, 36, 35, 39, 40, 43, 44, 45, 46, h, i, j, k, l, m, 47, 48, n, o, p, a.

Instanța a apreciat ca fiind nedocumentat punctul de vedere al expertului N. G. cu privire la calculul lipsei de folosință a terenului propus drept cale de acces, motiv pentru care a dispus efectuarea unei alte expertize tehnice judiciare de către expert D. I., desemnat ca urmare tragerii la sorți.

Pentru a efectua evaluarea terenului – drum de acces, expertul D. I. a avut în vedere criteriile necesare pentru determinarea valorii reale a acestuia, ținând cont de: categoria de folosință, clasa și calitatea, importanța social economică, dacă este construibil sau arabil și dacă trebuie ameliorat, natura și proprietățile solului, gradul de fertilitate, relief, poziție și vecinătăți, distanța față de localitate și căi de acces, procese de degradare, amplasamentul construcțiilor.

Suprafața de teren pe care ar putea fi instituită servitutea de trecere pentru ., B. T. A. și respectiv R. M. și R. G., precum și cotele în procente care le revin acestora și pârâtei . B., au fost luate de expertul D. I. din completarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert N. G..

Valorile pe care expertul tehnic judiciar în specialitatea construcții le-a obținut în Anexele 1-3 ale raportului de expertiză pentru lipsa de folosință a suprafeței de teren (aparținând pârâtei . B.) de pe drumul de acces ce constituie servitute de trecere, amplasat în Municipiul B., .. 10, județ B., sunt de 0,20 Euro/m.p (metoda I), de 0,56 Euro/m.p (metoda II) și de 0,80 Euro/m.p (metoda III).

Având în vedere valoarea obținută de expertul tehnic inginer D. I. prin metoda II – 0,56 Euro / m.p, dar și faptul că în . totală de 594 m.p, sunt doi proprietari în indiviziune, respectiv ., care deține suprafața de 344 m.p, respectiv 57,91 % din total și ., ce deține suprafața de 250 m.p, respectiv 42,09 % din total, urmare a calculului efectuat de instanță, a reieșit că reclamanții trebuie să plătească pârâtei . lipsa de folosință a terenului numai pentru suprafața ce o dețin aceștia în funcție de cât reprezintă din suprafața deținută de societățile susmenționate, respectiv suma de 90,06 Euro/m.p (344 mpx0,56 euro/m.p= 192,64 euro; 192,64 euro x 46,75 % = 90,06 euro/ m.p), iar suma pe care trebuie să o plătească intervenienții aceleiași pârâte este de 102,58 euro/m.p (344 m.p x 0,56 euro/m.p = 192,64 euro; 192,64 euro x 52,25 % = 102,58 euro/m.p).

. totală de 1410 m.p și este proprietatea pârâtei ., iar suprafața de 451 m.p deținută de reclamanți reprezintă 31,98 %, în timp ce suprafața de 646 m.p deținută de intervenienți reprezintă 45,82%. Pentru lipsa de folosință a terenului din această parcelă, urmare calculului efectuat de instanță, reclamanții trebuie să plătească suma de 252,51 euro/mp(1410 m.p x 0,56 euro / m.p = 789,60 euro; 789,60 euro x 31,98 / = 252,51 euro/ mp), iar intervenienții trebuie să achite suma de 361,79 euro/m.p (1410 m.p x 0, 56 euro/m.p = 789,60 euro; 789,60 euro x 45,82 % = 361,79 euro/m.p).

Pentru suprafața S1 de 250 mp aparținând pârâtei . B., urmare a calculului efectuat de instanță, a reieșit că reclamanții trebuie să plătească acestei pârâte lipsa de folosință a terenului numai pentru suprafața ce o dețin aceștia în funcție de cât reprezintă din suprafața totală, respectiv suma de 65,45 Euro/m.p (250 mpx0,56 euro/m.p= 140 euro; 140 euro x 46,75 % = 65,45 euro/ m.p), iar suma pe care trebuie să o plătească intervenienții aceleiași pârâte este de 102,58 euro/m.p(250 m.p x 0,56 euro/m.p = 140euro; 140 euro x 52,25 % = 74,55 euro/m.p).

Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 616 Cod procedură civilă, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților R. M. și R. G. și cererea de intervenție formulată de . B. și B. T. A. și, pe cale de consecință, a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților și a intervenienților pe traseul compus din suprafața S1 de 594 m.p (delimitată între punctele de reper: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 1 marcată în culoare verde) și suprafața S2 de 1410 m.p (delimitată între punctele de reper: a, b, c, d, e, f, g, 37, 36, 35, 39, 40, 43, 44, 45, 46, h, i, j, k, l, m, 47, 48, n, o, p, q, marcată în culoarea verde), conform schiței anexe la expertiza topografică (completare) G. N., depusă la fila 216-217 dosar.

A obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . B. suma totală de 342,57 euro/an, din care 90,06 euro/an pentru .,51 euro/an pentru . de despăgubiri; pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . B. suma totală de 65,45 euro/an pentru . . B. și B. T. să plătească pârâtei . B. suma totală de 464,37 euro/an, din care 102,58 euro/an pentru suprafața S1 și 361,79 euro/an pentru . de despăgubiri; pe intervenienții . B. și B. T. să plătească pârâtei . B. suma de 74,55 euro/an pentru suprafața S1.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție . B. a fost admisă, având în vedere că procedura insolvenței acestei societăți a fost finalizată, societatea fiind radiată din registrul comerțului, precum și dispozițiile art. 244 C.civ., potrivit cărora persoana juridică încetează prin dizolvare sau desființare.

Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta S.C. S. G. S.A. a fost obligată să plătească intervenientei . B. cheltuieli de judecată în cuantum de 2134,65 lei și intervenientului B. T. cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorarii de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta ., care a criticat soluția primei instanțe, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond respingerea acțiunii, ca nefondata.

In motivare, a arătat ca, prin cererile introductive, reclamantele . și . au solicitat instanței sa instituie o servitute de trecere pe terenul proprietatea apelantei; ca, în primul ciclu procesual, instanța a admis acțiunea și a dispus instituirea servituții de trecere, pe un traseu realizat prin expertiza efectuata de expertul N. G., după care aceeași instanța a îndreptat presupuse erori, prin încheierea din 22.04.2009; în recurs, Curtea de Apel Ploiesti a casat sentința și a trimis dosarul instanței competente, pentru soluționarea cauzei în fond; în al doilea ciclu procesual, reclamanții și intervenienții s-au schimbat, de mai multe ori, în ceea ce privește numele acestora și calitatea procesuala în care stau în proces; mai mult, situația juridica a terenului pe care s-a constituit servitutea de trecere, în primul ciclu procesual, s-a schimbat, în sensul ca terenul nu mai aparține în totalitate societății apelante; cu toate acestea, instanța fondului a respins toate probatoriile solicitate și a obligat-o la constituirea unei servituți, pe un teren care nu îi mai aparține.

A apreciat că hotărârea este nelegala, din următoarele considerente:

1. în temeiul art. 153 cod procedura civila, a solicitat instanței fondului repunerea pe rol a cauzei, întrucât cercetarea judecătoreasca nu a fost finalizata si, cu toate argumentele și probele aduse în fundamentarea cererii, instanța nici măcar nu a luat în dezbatere și nu s-a pronunțat pe cererea de repunere pe rol; în esența, a invocat situația juridica diferita a terenului față de data când s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual și față de data pronunțării primei sentințe; a dovedit ca . mai deține un teren care să fie înfundat și, ca o consecința, nu i se mai poate constitui o servitute de trecere pe terenul deținut de apelanta; cererea nu a fost analizata, ca și când aceasta nu ar fi existat și nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 261 cod procedura civila.

2. a invocat excepția de inadmisibilitate a cererilor reclamanților și intervenienților de instituire a servituții de trecere, având în vedere faptul că aceștia cunoșteau, la data cumpărării terenurilor și construcțiilor, ca terenurile sunt înfundate, excepție care nu a fost pusa în discuția părților și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat; după cum rezulta din declarațiile reclamantelor, făcute prin administratorul acestora și prin răspunsul la interogatoriu, ambele societăți cunoșteau faptul ca, prin cumpărarea terenurilor de la . care nu are nicio legătura cu apelanta, acestea vor deveni locuri înfundate și, drept urmare, nu vor mai avea deschisa calea la drumul public; de asemenea, din interogatoriile luate intervenienților, a rezultat, în mod neîndoielnic, faptul că toți intervenienții cunoșteau faptul ca, la data cumpărării terenurilor și constructiilor, imobilele cumpărate nu aveau acces la drumul public; practica constanta a instanțelor judecătorești și doctrina în materie considera ca, pentru a da naștere unui drept de trecere, lipsa ieșirii la calea publica trebuie să fie străina de conduita proprietarului locului înfundat; de asemenea, s-a statuat ca lipsa de prevedere a reclamanților ca, prin cumpărarea terenului, acesta va deveni loc înfundat, nu îi îndreptățește sa solicite trecerea peste terenul pârâților; din lecturarea considerentelor și practicaua hotărârii, dar și din dispozitivul acesteia, a rezultat cu claritate ca instanța nu s-a pronunțat, nici măcar nu a pus în discuție excepția de inadmisibilitate.

3. hotărârea, în întregul ei, nu cuprinde nicio motivare, nici pe aspecte de fapt, nici de drept, fiind încălcate dispozițiile art. 261 cod procedura civila.

Din lectura hotărârii se desprinde ideea ca instanța a făcut afirmații care nu au nicio baza probatorie și s-a substituit expertului evaluator și a făcut propriile sale calcule ale despăgubirilor datorate, fără ca, în prealabil, să le pună în discuția părților; la pagina 5 din hotărâre instanța a afirmat ca bunurile sus menționate, dobândite de reclamanta și intervenienta, au constituit anterior momentului dobândirii un tot unitar, fiind proprietatea ., în perioada anterioara vânzării, terenul reprezentând . avut aceeași destinație, fiind folosit de ..

Aceasta constatare a instanței nu s-a fundamentat pe nicio proba din dosar, nici măcar pe vreo afirmație, dar apare cu evidenta și lipsa oricărei logici formulate în aceasta constatare; este în afără de orice îndoiala ca un teren care constituie un tot unitar și este deținut de același proprietar nu poate fi nici măcar prin destinație cale de acces; proprietarul nu își putea constitui căi de acces pe propriul teren; instanța fondului a procedat la efectuarea de calcule și a stabilit valoarea despăgubirilor, fără sa pună în discuția părților aceasta stare de fapt; pe de o parte, instanța s-a substituit expertului și nu avea acest drept, în condițiile în care aceeași instanța a considerat ca se impune efectuarea unor expertize de persoane calificate; pe de alta parte, instanța a stabilit niște valori pe criterii nestabilite clar.

4. în recursul formulat în primul ciclu procesual, a criticat expertizele efectuate în cauza, pentru ca s-a stabilit o servitute de trecere nu pe cel mai scurt drum; terenul pe care s-a constituit servitutea este de aproximativ 1000 mp; întrucât servitutea s-a constituit pe mijlocul terenului, suprafața de 2500 mp ramași în proprietatea societății a devenit inutilizabila.

Instanța nu a observat ca nu numai terenul pentru care s-a constituit servitutea, ci și cel de 2500 mp a devenit inutilizabil, fiind produsa societății o paguba.

Mai mult, pe un teren de 1000 mp, situat aproape de centrul orașului, pe care s-a constituit servitutea de trecere, expertul și apoi instanța au calculat o despăgubire de 2500 lei/an, o suma derizorie fata de paguba pricinuita.

Instanța a respins orice probatoriu necesar și util cauzei, afirmând ca refacerea rapoartelor de expertiza nu este utila cauzei, întrucât instanța superioara nu a precizat anularea masurilor luate de instanța fondului.

5. potrivit art. 616 cod civil, nu poate fi destinațiune a proprietarului decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri, acum despărțite, au fost averea aceluiași proprietar și ca prin dansul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea; drept urmare, nu se poate constitui servitute de trecere pentru reclamanți decât daca aceștia dovedeau contrariul probelor din dosar și anume ca au cumpărat terenurile de la societatea apelanta; din actele de vânzare cumpărare încheiate cu un lichidator rezulta ca cei doi reclamanți au cumpărat terenurile de la o societate în faliment și anume de la . care nu are nicio legătura cu societatea apelanta; drept urmare, instanța avea obligația sa observe ca, în aceste condiții, reclamanții nu se încadrează în situațiile limitativ stabilite de dispozițiile art. 616 și urm. Cod civil, pentru a beneficia de dreptul de a li se constitui servitute de trecere pe terenul proprietatea societății apelante.

6. din actele dosarului, se observa ca societatea apelanta a acceptat, în mod convențional, să creeze reclamanților o servitute de trecere spre terenul acestora, pe terenul pe care l-a cumpărat în mod expres în acest scop, situat în Buzau, .. 14, teren care se învecinează cu terenurile reclamanților.

Pentru ca instanța sa identifice toate terenurile care se învecinează cu reclamanții și sa stabilească experții mai multe variante pentru creionarea servituții, instanța din primul ciclu procesual a admis efectuarea unei cercetări la fata locului, insa cercetarea a avut un caracter pur formal, în procesul verbal neînscriindu-se niciunul din scopurile cercetării la fata locului, stabilite prin încheierea de ședința.

Cu privire la terenul situat în Buzau, . în scopul constituirii servituții, instanța a menționat doar faptul ca, pana la pronunțarea hotărârii, nu s-a finalizat actul de vânzare cumpărare, deși aceasta avea obligația de a stabili o varianta de servitute și pe acest teren, respectiv mai multe variante și pe alte terenuri învecinate, iar dintre acestea sa o aleagă pe cea care ar fi îndeplinit cerințele legii, ceea ce nu a făcut.

Cu toate ca, între timp, vânzarea a fost perfectata, instanța din cel de-al doilea ciclu procesual a nesocotit complet aceasta împrejurare și a respins orice probatoriu și nu a analizat, prin hotărâre, aceste cereri făcute în limita legii.

P. la pronunțarea hotărârii, a făcut dovada ca . cumpărat la licitații alte porțiuni de teren, din terenul deținut de apelanta, insa instanța fondului a refuzat admiterea oricărei probe concludente și utile cauzei, care sa dovedească faptul ca terenul deținut de aceasta societate nu este înfundat și ca pe terenurile deținute de aceasta societate se putea constitui servitutea de trecere, ca fiind cel mai scurt drum.

Intimații R. M. și R. G. au depus la dosar, în termen legal, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere următoarele:

1. în condiții procedurale, cu respectarea dreptului la apărare al pârâtei apelante, instanța de fond a dispus soluționarea, pe fond, a cererilor conexe; a admite argumentul apelantei, în sensul ca instanța de fond nu a luat în dezbatere cererea de repunere pe rol a cauzei după ce aceasta a rămas în pronunțare, ar fi însemnat încălcarea prevederilor art. 156 al. 2 cod procedura civila, pe care ea însăși le-a invocat. Din conținutul încheierii de amânare a dezbaterilor, a rezultat ca cererea de amânare a judecații din data de 27.06.2012 nu mai putea fi primita, insa tocmai pentru a nu leza dreptul la apărare al petentei a amânat pronunțarea hotărârii, în vederea depunerii de concluzii scrise de aceasta.

2. au fost respectate prevederile art. 261 cod procedura civila, privitoare la motivarea hotărârii de către instanța, în fapt și în drept, în cuprinsul considerentelor regăsindu-se toate argumentele în raport de care instanța si-a format convingerea.

3. prin soluția pronunțata, instanța s-a pronunțat în mod expres asupra admisibilității cererilor privitoare la instituirea servituții de trecere, fiind o certitudine faptul ca proprietățile pe care le dețin sunt fonduri înfundate, singura cale de acces fiind cea pe care a fost instituita aceasta servitute de trecere.

Înscrisurile pe care le-au depus în susținerea cererii de chemare în judecata au confirmat faptul ca au dobândit la licitație publica, organizata în instrumentarea cauzei de insolvența în care pârâta figura ca debitoare, nr. 225/2005, fondul înfundat în discuție, al cărui obiect de activitate era unul special, stație de încărcare butelii, suma constituita ca preț al acesteia, fiind evident folosita în interesul soluționării acelei cauze.

D. fiind natura speciala a imobilului dobândit, pentru a se asigura exploatarea în viitor a acestuia, evident ca se impunea instituirea unei servituți de trecere care sa asigure, pe lângă funcționarea efectiva a proprietății cumpărate și securitatea proprietăților învecinate.

Singura cale de acces era cea folosita anterior chiar de către pârâta, care în acea perioada nu a avut o alta destinatei decât acea de trecere către stație, nu a avut destinație curți construcții și nu i s-a schimbat destinația.

Prin înstrăinarea stației de încărcat butelii, evident ca, în scopul exploatării acesteia, se impunea stabilirea servituții pe traiectul inițial, care a constituit un element de referința în vederea emiterii autorizației de funcționare, potrivit obiectului de activitate.

4. sentința este motivata în drept, fapt rezultat din conținutul acesteia.

5. Nu poate fi examinata pretenția apelantei, în sensul ca restul suprafeței sale, de 2500 mp, a devenit inutilizabila, întrucât referitor la acest aspect, în fata instanței de fond, nu au fost formulate pretenții. Pretențiile apelantei au vizat exclusiv lipsa de folosința a suprafeței afectate prin instituirea acelei servituți, care în fapt se confunda cu traiectul pe care ea însăși îl folosește numai în scopul deplasării, în aceleași condiții ca și intimații.

6. corect a fost stabilita contravaloarea lipsei de folosința, întrucât aservirea terenului pe calea de acces stabilita este în egala măsura și beneficiul sau, aceasta neavând o alta destinație decât cale de trecere.

In mod corect s-a instituit servitutea de trecere în beneficiul lor și al celorlalte părți fata de faptul ca, prin transferul dreptului de proprietate asupra stației de butelii, în condițiile legii și prin act autentic, s-au subrogat în drepturile deținătorului inițial ., împrejurare care îi îndreptățește sa pretindă, în calitatea pe care au dobândit-o, instituirea acestui drept în contradictoriu cu apelanta, ca titulara a dreptului de proprietate privitor la fondul aservit.

In mod expres se poate observa ca apelanta pârâta a achiesat pretentiilor intimaților, așa cum rezulta din pct. 6 motive de apel, insa administrarea altor probe referitoare la situația de fapt nu se impune, fata de faptul ca, atât proba cu cercetarea locala, cat și expertiza tehnica N. G. și Dascalescu I., conving asupra legalității și temeiniciei soluției instanței de fond, singurul traiect al servituții posibil fiind acela stabilit de instanța.

Intimații . Buzau și B. T. A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, motivat de următoarele aspecte:

Sentința nu este afectata de nelegalitate sau netemeinicie, în condițiile în care judecătorul fondului, având la dispoziție un întreg material probator, a dovedit fără putința de tăgada faptul ca cererile lor sunt reale, fondate pe o situație de netăgăduit, respectiv ca au solicitat aceasta servitute de trecere tocmai datorita locului înfundat, unde sunt amplasate proprietățile lor. Aceasta situație de loc înfundat nu este urmarea acțiunilor lor voluntare, ci consecința comportamentului culpabil al fostei . care, prin neplata obligațiilor financiare către bugetul de stat consolidat, a fost trimisa în insolvența și lichidata prin lichidatorul judiciar ..

Urmare a acestui comportament, DGFP a procedat la scoaterea la vânzare, prin licitație publica, a activelor societății; în acest fel, în anul 2006, au devenit proprietarii unui teren în suprafața de 646 mp și a unei construcții situate pe acest teren și la aceeași adresa, .; bunurile menționate, dobândite de aceștia, au constituit la momentul dobândirii lor, proprietatea . Buzau; aceasta prima clădire a fost dobândita de . Buzau și ulterior revânduta intervenientului B. T. A., condiție în care s-a subrogat în drepturile deținătorului inițial; în anul 2011, tot prin licitație publica, . adjudecat încă o clădire și o suprafața de teren, în imediata vecinătate a primei proprietăți.

Arata ca apelantei i-au fost respectate drepturile la apărare atunci când s-a dispus soluționarea cererilor conexe, iar a admite argumentul apelantei, în sensul ca instanța de fond nu a luat în dezbatere cererea de repunere pe rol a cauzei, după ce aceasta a rămas în pronunțare, ar fi însemnat încalcarea prevederilor art. 156 al. 2 cod procedura civila, pe care ea însăși le-a invocat.

Sentinta respecta în totalitate dispozițiile art. 261 cod procedura civila, privitoare la motivarea hotărârii de către instanța, în fapt și în drept, în cuprinsul considerentelor regăsindu-se toate argumentele în raport de care instanța si-a format convingerea.

Soluția pronunțata a avut în vedere admisibilitatea cererilor privitoare la instituirea servituții de trecere, fiind o certitudine faptul ca proprietățile pe care le dețin sunt fonduri înfundate, singura cale de acces fiind cea pe care a fost instituita aceasta servitute de trecere.

Pârâta apelanta face referire la faptul ca o suprafața de 2500 mp teren al proprietății sale a devenit inutilizabila, însă pe parcursul soluționării cauzei la fond nu au fost formulate pretenții, astfel încât, daca s-ar fi discutat acest aspect, se pune în discuție un plus petita sau o extra petita.

Pretențiile apelantei au vizat exclusiv lipsa de folosința a suprafeței afectate prin instituirea acelei servituți, care în fapt se confunda cu traiectul pe care ea însăși îl folosește numai în scopul deplasării, în aceleași condiții ca și intimații.

Instanța a stabilit corect contravaloarea lipsei de folosința, întrucât aservirea terenului pe calea de acces stabilita este în egala măsura și beneficiul sau, aceasta neavând o alta destinație decât cale de trecere.

In mod corect s-a instituit servitutea de trecere în beneficiul lor și al celorlalte părți. În mod expres se poate observa ca apelanta pârâta a achiesat pretențiilor intimaților, așa cum rezulta din pct. 6 motive de apel, însă administrarea altor probe referitoare la situația de fapt nu se impune, față de faptul ca, atât proba cu cercetarea locala, cat și expertiza tehnica N. G. și Dascalescu I. conving asupra legalității și temeiniciei soluției instanței.

Dosarul a fost înregistrat, prin repartizare aleatorie, prezentului complet de apel.

La termenul de judecata din data de 17.10.2012, tribunalul a acordat cuvântul parților pe probatorii. Având în vedere faptul ca, de la data pronunțării la fond, conform înscrisurilor depuse în apel, a rezultat că situația de fapt și de drept diferă, în baza art. 295 Cod procedură civilă, a dispus completarea și suplimentarea probelor în apel, fiind încuviințate următoarele probe: înscrisuri, altele decât cele care au fost avute în vedere la judecata în fond, interogatoriul societății . administrator, fiind pus în vedere apărătorului ales al apelantei . depună la dosar interogatoriul, în scris, pentru a fi comunicat; cercetare la fața locului, ce a fost efectuata la data de 8 noiembrie 2012, ora 12.00, efectuarea unei expertize, după cercetarea la fața locului. pentru a se vedea dacă se mai impune sau nu administrarea acestei probe.

Tribunalul a efectuat o cercetare la fata locului, încheind în acest sens procesul verbal din data de 08.11.2012, aflat la fila 60 dosar apel.

La termenul de judecata din data de 14.11.2012, tribunalul a dispus completarea probatoriului în apel inclusiv cu o nouă expertiză specialitatea topografie, fiind desemnat expert, prin tragere la sorti, C. S..

La termenul de judecata din data de 27.03.2013, instanța a dispus înlocuirea expertului C. S., având în vedere faptul ca, deși a fost amendat, acesta nu a întocmit lucrarea, ducând la tergiversarea nejustificata a soluționării cauzei, existând acordul părților de a fi numit expert M. D..

Întrucât d-nul expert M. D. și-a declinat competența în ceea ce privește obiectivul nr. 2 stabilit de instanță, motivat de faptul că, prin OG 24/2011, care reglementează activitatea de evaluare imobiliară, se menționează că evaluarea bunurilor imobile și tot ce decurge din exploatarea acestora nu poate fi făcută decât de persoane calificate în acest sens, înscrise în Uniunea Națională a Evaluatorilor Imobiliari din România, instanța a apreciat că se impune desemnarea unui expert specializarea evaluare imobiliară, pentru a răspunde la acest obiectiv.

Prin acordul părților, a fost desemnat expert T. M..

S-a facut adresă expertului T. M. să răspundă la obiectivul nr. 2 al raportului de expertiza, respectiv să stabilească valoarea despăgubirii care trebuie achitată de către reclamantă și de intervenienți apelantei ., ținând cont de suprafața de teren care va fi afectată de servitute pentru fiecare dintre proprietari și de valoarea de piață pentru terenul pe care se instituie servitutea; de asemenea, sa stabilească daca, prin instituirea servituții, diferența de teren nu mai poate fi folosită conform destinației, calculând în această situație valoarea de piață a acestui teren, respectiv lipsa de folosință a acestuia.

Având în vedere ca părțile au formulat obiecțiuni împotriva ambelor rapoarte de expertiza, tribunalul a dispus emiterea unei adrese către experții M. D. și T. M. pentru a se prezenta în instanță, pentru a oferi explicații în legătură cu prezentul dosar, cu expertizele care au fost dispuse în cauză și cu obiectivele dispuse de instanță.

Tribunalul a pus în vedere expertului M. D. să întocmească mai multe variante de lotizare; sa prezinte explicații cu privire la lățimea drumului; să precizeze cum sunt amplasate clădirile, dacă există porțiuni de teren pe care se circulă, să indice porțiunea de teren pe care părțile o folosesc în comun; să precizeze, în întocmirea variantelor, dacă pentru . B. T. A. există și altă cale de ieșire la drumul public sau dacă este loc înfundat; a pus în vedere expertului T. M. să stabilească c/val. despăgubirii în raport de cât teren folosește fiecare parte, valoarea lipsei de folosință, a chiriei în raport cu lungimea căii de acces pentru fiecare parte în parte, calculată proporțional cu suprafața aservită; să stabilească o sumă lunar, pentru fiecare parte, nu o sumă globală, sumă care să reprezinte folosința terenului afectat de servitute, nu prețul de vânzare.

La termenul de judecata din data de 26.02.2014, tribunalul a pus în discuția părților nulitatea raportului de expertiza, pe care a respins-o, conform încheierii de ședința de la acea data, care constituie și practicaua hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 76 din 05 martie 2014, Tribunalul B. a admis apelul formulat de pârâta . B., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus instituirea unei servituți de trecere cu autovehiculul în favoarea reclamanților R. M. și R. G. și a intervenienților . B. și B. T. pe ternul pârâtei S.C. S. G. S.A., pe traseul stabilit de expert M. D. în Plansa B anexa răspunsului la obiecțiuni, aflată la fila 201 dosar apel, pe traseul delimitat între punctele de reper indicate în expertiza.

A obligat reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3495,798 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri.

A obligat intervenientul . Buzau să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri.

A obligat intervenientul B. A. T. să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe lună, cu titlu de despăgubiri.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Totodată, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că obiectul prezentei cauze rezida în cererea formulata de reclamanții R. M. și R. G. și intervenienții . și B. T. A., care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . Buzau, instituirea unei servituți de trecere unei servituți de trecere pe terenul proprietatea pârâtei, teren deținut în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2826/2003 la BNP Ș. V., trecere care să se efectueze atât cu piciorul, cât și cu autovehicule, pe calea de acces identificată conform schiței anexate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 9816/27.06.2012, Judecătoria B. a admis acțiunea civilă având ca obiect servitute, formulată de reclamanta S.C. MICHELLE I. S.R.L. și continuată de reclamanții R. M. și R. G., a admis cererea de intervenție formulată de intervenienții în nume propriu S.C. B. P. S.R.L. și B. T.; a dispus instituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților R. M. și R. G. și a intervenienților . B. și B. T., pe traseul compus din suprafața S 1 de 594 m.p (delimitată între punctele de reper: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 1, marcată în culoare verde) și suprafața S 2 de 1410 m.p (delimitată între punctele de reper: a, b, c, d, e, f, g, 37, 36, 35, 39, 40, 43, 44, 45, 46, h, i, j, k, l, m, 47, 48, n, o, p, q, marcată în culoarea verde), conform schiței anexe la expertiza topografică (completare) G. N.; a obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . B. suma totală de 342,57 euro/an, din care 90,06 euro/an pentru . 252,51 euro/an pentru . titlu de despăgubiri; a obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . B. suma totală de 65,45 euro/an pentru . obligat pe intervenienții . B. și B. T. să plătească pârâtei . B. suma totală de 464,37 euro/an, din care 102,58 euro/an pentru suprafața S1 și 361,79 euro/an pentru . titlu de despăgubiri; a obligat pe intervenienții . B. și B. T. să plătească pârâtei . B. suma de 74,55 euro/an pentru suprafața S 1; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție S.C. S. I. S.R.L; a anulat cererea de chemare în garanție a S.C. S. I. S.R.L., ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală de folosință; a obligat pe pârâta . B. să plătească intervenientei . B. cheltuieli de judecată în cuantum de 2134,65 lei și intervenientului B. T. cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta ., care a criticat soluția primei instanțe, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond respingerea acțiunii, ca nefondata.

Pentru a se stabili, în condițiile art. 295 al. 1 C.proc.civ., limitele învestirii instanței de apel, tribunalul a reținut că, prin apelul declarat în prezenta cauză de pârâta . Buzau împotriva sentinței civile nr. 9816/27.06.2012, pronunțata de Judecatoria Buzau în dosarul nr._, nu au fost formulate critici cu privire la soluțiile (de respingere) date prin sentința menționată, cu privire la admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a chematei în garanție S.C. S. I. S.R.L; a anularii cererii de chemare în garanție a S.C. S. I. S.R.L., ca fiind formulată față de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Ca atare, nefiind atacate cu apel, au devenit irevocabile, în condițiile art. 377 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., aceste soluții. Acest lucru s-a impus, cu atât mai mult cu cat pârâții nu au declarat recurs față de hotărârea primei instanțe, achiesând la soluția acesteia, astfel încât hotărârea judecătoreasca se bucura, față de aceștia, de putere de lucru judecat.

. de apel, a arătat apelanta ca, în temeiul art. 153 cod procedura civila, a solicitat instanței fondului repunerea pe rol a cauzei, întrucât cercetarea judecătoreasca nu a fost finalizata si, cu toate argumentele și probele aduse în fundamentarea cererii, instanța nici măcar nu a luat în dezbatere și nu s-a pronunțat pe cererea de repunere pe rol; în esența, a invocat situația juridica diferita a terenului fata de data când s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual și față de data pronunțării primei sentințe; a dovedit ca . mai deține un teren care sa fie înfundat și, ca o consecința, nu i se mai poate constitui o servitute de trecere pe terenul deținut de apelanta; cererea nu a fost analizata, ca și când aceasta nu ar fi existat și nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 261 cod procedura civila.

În legătura cu acest motiv de apel, tribunalul a constatat că repunerea pe rol a cauzei a fost cerută de către pârâta pentru că, în opinia sa, cercetarea judecătoreasca nu a fost finalizata și, cu toate argumentele și probele aduse în fundamentarea cererii, instanța nici măcar nu a luat în dezbatere și nu s-a pronunțat pe cererea de repunere pe rol; în esența, a invocat situația juridica diferita a terenului fata de data când s-a efectuat expertiza în primul ciclu procesual și față de data pronunțării primei sentințe; a dovedit ca . mai deține un teren care sa fie înfundat si, ca o consecința, nu i se mai poate constitui o servitute de trecere pe terenul deținut de apelanta; cererea nu a fost analizata, ca și când aceasta nu ar fi existat și nu s-a pronunțat cu privire la aceasta, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 261 cod procedura civila.

Potrivit art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

În condițiile în care pârâta a depus întâmpinare, în conformitate cu prevederile art. 118 coroborat cu art. 103 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, a rezultat ca și-a putut face apărări de fond.

După închiderea dezbaterilor în cadrul dosarului, conform art. 150 Cod procedură civilă cu referire la art.103 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, nu mai poate fi primita o cerere de repunere pe rol.

Din conținutul încheierii de amânare a dezbaterilor, a rezultat că cererea de amânare a judecații din data de 27.06.2012 nu mai putea fi primita, insa tocmai pentru a nu leza dreptul la apărare al petentei a amânat pronunțarea hotărârii, în vederea depunerii de concluzii scrise de aceasta.

Este adevărat că dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., stipulează că instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată, iar când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv va amâna pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Această normă de drept nu este formulată în termenii imperativi ai unei obligații a instanței de a amâna cauza, mai ales că aspectul invocat de apărătorul pârâtei nu poate fi circumscris unei cereri temeinic motivate.

Instanța de fond a pus în discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte, de conținutul lor, interogatorii, cerere reconvențională și note scrise.

Instanța nu se poate substitui voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acțiunilor, dar și de motivele formulate în calea de atac.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr.37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că nu era obligată să acorde, în orice împrejurare, un nou termen de judecată, în condițiile art. 156 Cod procedură civilă, fiind îndreptățită să refuze cererea, atunci când se constată că se urmărește numai tergiversarea cauzei și întrucât acordarea unui alt termen de judecată constituie o simplă facultate prevăzută de lege; cum acțiunea este înregistrată pe rolul instanței din data de 17.08.2011, iar pârâtul a fost citat pentru primul termen de judecată la data de 02.05.2012 la data de 26.08.2011 (fila 63), instanța a apreciat această împrejurare ca o încercare abuzivă a pârâtului de a tergiversa judecarea cauzei, în condițiile în care termenul de la data înregistrării acțiunii (17.08.2011) și până la termenul de judecată din data de 13.06.2012 este unul rezonabil, înlăuntrul căruia o parte diligentă și de bună-credință avea posibilitatea de a-și pregăti apărarea.

Văzând prevederile art. 245 Cod procedură civilă, stadiul procesului - amânarea pronunțării, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă cu referire la art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, dar și motivarea pârâtului, și reținând că acesta și-a exercitat în mod abuziv drepturile procedurale, față de dispozițiile art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat ca nu se impunea repunerea pe rol.

În privința criticilor referitoare la nemotivarea hotărârii, necercetarea și nepronunțarea asupra fondului cauzei, tribunalul a observat că, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Judecătorul are obligația să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă fiecărui argument invocat de parte.

Hotărârea primei instanțe conține atât expunerea aspectelor de fapt și a probelor pe baza cărora a fost reținută respectiva situație, cât și temeiurile de drept pe baza cărora a fost apreciată ca întemeiată cererea dedusă judecății. Din considerentele și dispozitivul sentinței tribunalul a observat că nu există o nepronunțare asupra fondului ori asupra unor capete de cerere care să atragă o casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, instanța de fond a analizat toate cererile cu care a fost învestită, a arătat motivele de fapt și de drept pentru fiecare cerere, fiind soluționat fondul pretențiilor deduse judecății, iar hotărârea este pe larg motivată putând fi cu ușurință desprinse motivele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii primei instanțe și la pronunțarea soluției, a cărei legalitate și temeinicie urmează a fi examinate în calea de atac.

Pe de altă parte, în ce privește invocarea în cadrul motivelor de apel, a neadministrării la prima instanță a unor probe propuse de către pârâta apelanta după închiderea dezbaterilor în cauză, adică prin nerespectarea de către acesta a termenelor procedurale reglementate sub sancțiunea decăderii, tribunalul a reținut că partea nu se poate întemeia pe propria culpă pentru a invoca producerea vreunei vătămări și, în același timp, că partea, potrivit textului de lege sus citat, nu poate invoca în calea de atac omisiunea primei instanțe de a ordona din oficiu o probă pe care el nu a propus-o în condițiile legii.

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că, în măsura în care, s-ar constata întemeiat un astfel de motiv de apel, instanța învestită cu soluționarea căii de atac nu ar avea posibilitatea să schimbe, pe acest considerent, sentința, și nici să o desființeze, ci să îi dea posibilitatea părții să își formuleze apărările, în raport de conținutul înscrisurilor depuse la dosar, lucru care s-a și întâmplat, prin expertiza efectuată în cauza.

În alt motiv de apel, pârâta apelanta a invocat excepția de inadmisibilitate a cererilor reclamanților și intervenienților de instituire a servituții de trecere, având în vedere faptul ca aceștia cunoșteau, la data cumpărării terenurilor și constructiilor, ca terenurile sunt înfundate, excepție care nu a fost pusa în discuția parților și asupra căreia instanța nu s-a pronunțat; după cum rezulta din declarațiile reclamantelor, făcute prin administratorul acestora și prin răspunsul la interogatoriu, ambele societăți cunoșteau faptul ca, prin cumpărarea terenurilor de la . care nu are nicio legătura cu apelanta, acestea vor deveni locuri înfundate si, drept urmare, nu vor mai avea deschisa calea la drumul public; de asemenea, din interogatoriile luate intervenienților, a rezultat în mod neîndoielnic faptul ca toți intervenienții cunoșteau faptul ca, la data cumpărării terenurilor și constructiilor, aveau cunoștința de faptul ca imobilele cumpărate nu aveau acces la drumul public; practica constantă a instanțelor judecătorești și doctrina în materie considera ca, pentru a da naștere unui drept de trecere, lipsa ieșirii la calea publica trebuie sa fie străina de conduita proprietarului locului înfundat; de asemenea, s-a statuat ca lipsa de prevedere a reclamanților ca prin cumpărarea terenului acesta va deveni loc înfundat, nu ii îndreptățește sa solicite trecerea peste terenul pârâților; din lecturarea considerentelor și practicaua hotărârii, dar și din dispozitivul acesteia, a rezultat cu claritate ca instanța nu s-a pronunțat, nici măcar nu a pus în discuție excepția de inadmisibilitate.

Tribunalul a reținut, în primul rând, faptul ca o asemenea inadmisibilitate a fost invocata și în apel, la termenul de judecata din data de 17.10.2012. Cu acea ocazie, tribunalul a reținut ca excepția nu este una propriu zisa, ci este o apărare ce vizează fondul cauzei si, în aceasta situație, a arătat ca se va pronunța prin analiza întregului material probator administrat în cauza și cu privire la aceasta apărare, pentru a vedea daca sunt sau nu întrunite condițiile legale pentru instituirea unei servituți de trecere.

In acest moment, în raport de probele administrate în cauza, Tribunalul a apreciat ca excepția, așa cum a fost ea intitulata de pârâta apelanta, este neîntemeiata, având în vedere ca, în practica și literatura de specialitate, s-a decis ca inadmisibilitățile constituie mijloace de apărare specifice, caracterizate prin trăsături ce le apropie si, în același timp, le deosebesc atât de apărările de fond, cat și de cele de procedura; prin intermediul lor pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul sau, se opune acțiunii acestuia declarând-o inacceptabila, susținând ca instanța nu poate examina cererea care i s-a supus.

In art. 137 cod de procedura civila exista o clasificare precisa a excepțiilor de procedura și fond, iar nu excepții de procedura și inadmisibilități; inadmisibilitatea vizează, de fapt, nu excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, o anumita modalitate de respingere a cererii, ca inadmisibila.

Inadmisibilitatea, ca sancțiune de drept procesual civil, vizează acte de procedura nepermise de lege (ex: recursul la recurs), ori o acțiune în constatare este permisa de lege, deci este, în principiu, admisibila.

Raportând aceste aspecte conturate în practica, în lipsa unei reglementari exprese a inadmisibilităților, tribunalul a reținut faptul ca se impune a se analiza cererea privind instituirea servituții formulata de reclamanți și intervenienți pe fond, prin prisma dispozițiilor legale invocate de aceștia, respectiv prevederile legale referitoare la instituirea unei servituți de trecere.

In aceste condiții, tribunalul a analizat fondul criticilor aduse de apelanta hotărârii instanței de fond, apreciind că inadmisibilitatea este o apărare de fond, care are ca efect respingerea în consecință a acțiunii, iar nu o veritabilă excepție.

A arătat apelanta ca hotărârea, în întregul ei, nu cuprinde nicio motivare, nici pe aspecte de fapt, nici de drept, fiind încălcate dispozițiile art. 261 cod procedura civila; ca, din lectura hotărârii se desprinde ideea ca instanța a făcut afirmații care nu au nicio baza probatorie și s-a substituit expertului evaluator și a făcut propriile sale calcule ale despăgubirilor datorate, fără ca, în prealabil, sa le pună în discuția părților; la pagina 5 din hotărâre instanța a afirmat ca bunurile sus menționate, dobândite de reclamanta și intervenienta, au constituit anterior momentului dobândirii un tot unitar, fiind proprietatea ., în perioada anterioara vânzării, terenul reprezentând . avut aceeași destinație, fiind folosit de .; ca aceasta constatare a instanței nu se fundamentează pe nicio proba din dosar, nici măcar pe vreo afirmație, dar apare cu evidenta și lipsa oricărei logici formulate în aceasta constatare; este în afără de orice îndoiala ca un teren care constituie un tot unitar și este deținut de același proprietar nu poate fi nici măcar prin destinație cale de acces; proprietarul nu își putea constitui cai de acces pe propriul teren; instanța fondului a procedat la efectuarea de calcule și a stabilit valoarea despăgubirilor, fără sa pună în discuția părților aceasta stare de fapt; pe de o parte, instanța s-a substituit expertului și nu avea acest drept, în condițiile în care aceeași instanța a considerat ca se impune efectuarea unor expertize de persoane calificate; pe de alta parte, instanța a stabilit niște valori pe criterii nestabilite clar.

Prima critica, referitoare la nemotivarea hotărârii, a avut în vedere situația în care sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, conform art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Judecătorul are obligația de a demonstra în scris soluția adoptată, motivele pentru care a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, dar și pentru ce a reținut o probă și a respins-o pe alta.

Conform prevederilor art.261 al.5 cod de procedura civila, hotărârea se da în numele legii și trebuie sa cuprindă ...motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care instanța trebuie sa o adopte atunci când motivează o hotărâre, ci precizează ca o hotărâre trebuie sa fie transparenta, astfel încât sa se poată deduce cu ușurința ce a gândit judecătorul atunci când a pronunțat o anumita soluție, și care este temeiul de drept aplicabil fiecărei spete în parte.

In legătura cu acest motiv, tribunalul a reținut faptul ca dispoziția legala prevăzuta în art. 261 pct. 5 cod de procedura civila, prin care s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie sa fie motivate, a fost edictata în scopul de a asigura o buna administrare a justiției, spre a da posibilitatea instanței superioare de a-si exercita controlul judiciar. De aceea, judecătorii sunt obligați sa arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea.

Cerința art. 261 al.5 cod de procedura civila, referitoare la motivarea hotărârii, se refera la motivarea avuta în vedere de instanța, prin care își argumentează soluția pronunțata, și nu la motivarea pe care ar fi vrut sa o lectureze părțile, în cauza aceasta neavând niciun fel de suport probator și legal.

Motivarea trebuie sa se refere la actele dosarului cauzei soluționate și sa fie în concordanta cu acestea, ceea ce presupune, în mod automat, cercetarea fondului pricinii deduse judecații.

In speța dedusa judecații, tribunalul a reținut faptul ca instanța fondului a pronunțat o hotărâre legala, bazata pe un raționament corect și bine structurat, susținuta pe o argumentație suficient motivata în fapt și drept.

Din lectura hotărârii primei instanțe se desprinde cu ușurința concluzia ca este temeinic motivata în fapt și în drept, prin raportare la actele dosarului, la probele administrate de părți pe parcursul soluționării cauzei; textul de lege nu impune o formula sacramentala pe care trebuie sa o adopte judecătorul atunci când motivează o hotărâre, ci exprimarea trebuie sa fie clara, precisa, argumentata în fapt și în drept, lucruri pe care instanța fondului le-a făcut cu prisosința.

Raportat la conținutul acestei norme legale, tribunalul a constatat că hotărârea nu răspunde motivelor de nulitate invocate de către reclamantul recurent în cererea de recurs și ca instanța de fond nu a încălcat prevederile art. 261 pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât a examinat toate argumentele reclamantului recurent, invocate pentru admiterea cererii sale de rezoluțiune contract, evacuare a pârâților, apărărilor intimaților și intervenienților, arătând normele legale incidente pe care își întemeiază motivarea.

In legătura cu celelalte critici din acest motiv de apel, referitoare la faptul ca instanța de fond s-a substituit expertului evaluator și a făcut propriile sale calcule ale despăgubirilor datorate, fără ca, în prealabil, sa le pună în discuția parților; la pagina 5 din hotărâre instanța a afirmat ca bunurile sus menționate, dobândite de reclamanta și intervenienta, au constituit anterior momentului dobândirii un tot unitar, fiind proprietatea ., în perioada anterioara vânzării, terenul reprezentând . avut aceeași destinație, fiind folosit de .; ca aceasta constatare a instanței nu se fundamentează pe nicio proba din dosar, nici măcar pe vreo afirmație, dar apare cu evidenta și lipsa oricărei logici formulate în aceasta constatare; este în afără de orice îndoiala ca un teren care constituie un tot unitar și este deținut de același proprietar nu poate fi nici măcar prin destinație cale de acces; proprietarul nu își putea constitui cai de acces pe propriul teren; instanța fondului a procedat la efectuarea de calcule și a stabilit valoarea despăgubirilor, fără sa pună în discuția parților aceasta stare de fapt; pe de o parte, instanța s-a substituit expertului și nu avea acest drept, în condițiile în care aceeași instanța a considerat ca se impune efectuarea unor expertize de persoane calificate; pe de alta parte, instanța a stabilit niște valori pe criterii nestabilite clar, tribunalul nu le-a mai avut în vedere, având în vedere ca a dispus suplimentarea probatoriului în apel, cu o noua expertiza topo și una pentru calcului despăgubirilor; ca a încuviințat probe pentru ambele parți, inclusiv cercetare la fata locului.

S-a arătat, în alt motiv de apel, ca a criticat expertizele efectuate în cauza, pentru ca s-a stabilit o servitute de trecere nu pe cel mai scurt drum; terenul pe care s-a constituit servitutea este de aproximativ 1000 mp; întrucât servitutea s-a constituit pe mijlocul terenului, suprafața de 2500 mp ramași în proprietatea societății a devenit inutilizabila; ca instanța nu a observat ca nu numai terenul pentru care s-a constituit servitutea, ci și cel de 2500 mp a devenit inutilizabil, fiind produsa societății o paguba; ca, pe un teren de 1000 mp, situat aproape de centrul orașului, pe care s-a constituit servitutea de trecere, expertul și apoi instanța au calculat o despăgubire de 2500 lei/an, o suma derizorie fata de paguba pricinuita; ca instanța a respins orice probatoriu necesar și util cauzei, afirmând ca refacerea rapoartelor de expertiza nu este utila cauzei, întrucât instanța superioara nu a precizat anularea masurilor luate de instanța fondului.

Tribunalul, având în vedere tocmai faptul ca a dispus suplimentarea probatoriilor în apel, nu a mai analizat aceste critici.

În alt motiv de apel s-a arătat ca, potrivit art. 626 cod civil, nu poate fi destinațiune a proprietarului decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri, acum despărțite, au fost averea aceluiași proprietar și ca prin dansul s-au pus lucrurile în starea din care a rezultat servitutea; drept urmare, nu se poate constitui servitute de trecere pentru reclamanta decât daca aceștia dovedeau contrariul probelor din dosar și anume ca au cumpărat terenurile de la societatea apelanta; din actele de vânzare cumpărare încheiate cu un lichidator rezulta ca cei doi reclamanți au cumpărat terenurile de la o societate în faliment și anume de la . care nu are nicio legătura cu societatea apelanta; drept urmare, instanța avea obligația sa observe ca, în aceste condiții, reclamanții nu se încadrează în situațiile limitativ stabilite de dispozițiile art. 616 și urm. Cod civil, pentru a beneficia de dreptul de a li se constitui servitute de trecere pe terenul proprietatea societății apelante.

Tribunalul a reținut ca, potrivit art. 576 C.civ., servitutea este o sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân. De asemeni, potrivit art. 616 cod civil „ proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”. Prin loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. în practica judecătorească s-a decis că noțiunea de loc înfundat cuprinde nu numai acel imobil care se află într-o situație de imposibilitate absolută în privința accesului la calea publică, ci și pe acela pentru care acest acces ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculos.

Astfel, servitutea de trecere configurează existenta unui drept real asupra lucrului altuia (jus în re aliena) care, mai mult sau mai puțin, transfera în favoarea titularului fondului dominant exercițiul unor prerogative din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra fondului aservit. Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, în mod corect s-a reținut de instanța de fond ca terenul proprietatea reclamanților și intervenienților are caracter de loc înfundat, în sensul dispozițiilor art. 616 din codul civil.

Astfel, potrivit actului de vânzare cumpărare nr. 5/26.06.2006, autentificat sub nr. 3/27.06.2006 de către judecătorul sindic desemnat în dosarul de insolvență nr. 225/2005 al Tribunalului B., reclamanta . B. a devenit proprietara unei suprafețe de teren de 451 m.p situat în municipiul B., ., pe care există o construcție – stație de încărcare butelii de aragaz cu utilajele aferente, ce se află în interiorul proprietății pârâtei . B.. Ulterior, a înstrăinat bunurile menționate către reclamanții R. M. și R. G., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1483/06.09.2010.

În anul 2006, intervenienta . B. a devenit proprietara terenului în suprafață totală de 646 m.p și a unei construcții situate la aceeași adresă, în municipiul B., ..

Bunurile sus menționate dobândite de reclamantă și intervenientă au constituit, anterior momentului dobândirii, un tot unitar, fiind proprietatea ..

În perioada anterioară vânzării, terenul reprezentând . avut aceeași destinație, fiind folosit de către . încă de la dobândirea întregii proprietăți în baza contractului de vânzare cumpărare 2148/04.07.1994, destinație menținută și după perfectarea contractului de vânzare cumpărare 2826/27.10.2003, încheiat între . și . pentru suprafața de 1410 m.p.

Anterior dobândirii de către reclamantă a dreptului de proprietate, activitatea comercială desfășurată în cadrul punctului de lucru era una specifică, constând în stație încărcare butelii de aragaz, aceeași activitate fiind menținută și în prezent, fapt rezultat din conținutul actului de vânzare cumpărare 5/26.06.2006 și care necesită o cale de acces care să permită, dată fiind natura acestei activități, accesul cu mijloace speciale de transport.

Cu privire la exercițiul acestei servituți, tribunalul a reținut ca, potrivit art. 617 c.civ., trecerea trebuie regulat făcuta pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca sa iasă la drum, iar alegerea trecerii trebuie sa se facă prin locul care ar pricinui o mai putina paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisa. De altfel, titularul dreptului de servitute trebuie să-și exercite dreptul în limitele titlului său, fără a putea face nici pe fondul supus servituții, nici pe fondul pentru care servitutea a fost înființată, vreo schimbare împovărătoare a fondului aservit. La rândul lui, nici proprietarul acestuia din urmă nu va putea scădea sau face incomodă exercitarea servituții de către proprietarul fondului dominant (art. 634 Cod civil).

Bazându-se pe o expertiza tehnica imobiliara - prin care au fost identificate construcțiile și s-au propus modalități de stabilire a servituții de trecere - efectuata în cauza și având în vedere obligativitatea impusa de dispozițiile legale incidente, tribunalul a admis cererea principala, în sensul ca a dispus instituirea unei servituți de trecere cu autovehiculul în favoarea reclamanților R. M. și R. G. și a intervenienților . B. și B. T. pe terenul pârâtei S.C. S. G. S.A., pe traseul stabilit de expert M. D. în Plansa B anexa răspunsului la obiecțiuni, aflata la fila 201 dosar apel, pe traseul delimitat intre punctele de reper indicate în expertiza.

Așa cum s-a menționat, potrivit art.616 Cod civil și art.619 Cod civil, servitutea legală de trecere se stabilește cu titlu oneros, astfel că proprietarul fondului dominant va fi ținut să despăgubească pe proprietarul fondului aservit cu echivalentul lipsei de folosință a terenului utilizat pentru trecere, stabilit în raport de valoarea lui de circulație.

Cu privire la dreptul la despăgubiri, tribunalul a reținut că, potrivit art. 616 Cod civil și art. 619 cod civil, servitutea legală de trecere nu este gratuita, proprietarul fondului aservit fiind îndreptățit să primească de la proprietarul fondului înfundat o despăgubire potrivit art. 616 Cod civil, proporționala cu pagubele ce s-ar putea ocaziona prin stabilirea drumului de trecere, în speță, paguba fiind reprezentata echivalentul terenului de folosința căruia sunt privați titularii dreptului de proprietate asupra terenului.

Servitutea folosește fondului pârâtului, facilitează exploatarea lui, îi mărește utilitatea, implicând o îngrădire ce atinge caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, prejudiciul fiind evident.

De aceea, lipsa de folosință, deci paguba suferita, este dovedita prin însăși instituirea acestei servituți de trecere, care limitează dreptul de proprietate, iar despăgubirea trebuie sa acopere echivalentul lipsei de folosința a terenului de către proprietarul fondului aservit, la prețul de circulație.

Acțiunea în despăgubire prevăzută de aceste texte are ca obiect paguba ce se pricinuiește fondurilor aservite și nu folosul pe care drumul de trecere îl aduce proprietarului fondului dominant, iar în ipoteza executării unor lucrări trebuincioase pentru exercițiul servituții, ele se impută proprietarului fondului dominant.

Tribunalul a remarcat faptul ca pârâta apelanta . este proprietara unui teren cu suprafața de 4146 mp, situat în intravilanul mun. Buzau, ., compus din numerele cadastrale_,_,_, 1132/4/1, 1132/4/5. Din acest teren, suprafața de 594 mp, ce face obiectul numărului cadastral_, este folosit în indiviziune cu ., pentru circulația rutiera.

Astfel, apelanta este lipsita de prerogativa folosinței terenului proprietatea sa, lipsa de folosința urmând a se perpetua atât timp cât durează servitutea, o limitare a dreptului de proprietate, fiind de natura sa cauzeze un prejudiciu serios apelantei și prin aceea ca determina o scădere importanta a valorii de circulație a imobilului în întregul său.

Referitor la despăgubirea ce s-ar acorda proprietarului fondului aservit în baza art. 616 Cod civil, tribunalul a considerat că valoarea indemnizației nu poate fi niciodată echivalentul dreptului de proprietate pentru terenul grevat de exploatarea fondului dominant. Despăgubirea "în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona" (art. 616 Cod civil) are în vedere, prin ipoteza, o prejudiciere eventuala și nu o paguba produsa (situație în care cererea de reparare a prejudiciului ar avea o natura specifica faptului ce a provocat vătămarea: fapt juridic licit sau fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii).

Evaluarea judiciara (efectuata în temeiul art. 616 Cod civil) a despăgubirilor pe care proprietarul fondului dominant le datorează trebuie sa aibă în vedere caracterul perpetuu al servituții de trecere; apoi, instanța trebuie sa observe ca exercițiul acestei servituți nu împiedica folosirea concomitenta a terenului afectat de proprietarii celor doua fonduri alăturate (în exercițiul acestui drept de folosința, trebuie remarcat ca niciunul dintre proprietari nu poate îngrădi suprafața afectata servituții: titularul fondului dominant nu îl poate îngrădi, pentru că nu privește un teren proprietatea sa, iar proprietarul fondului aservit pentru ca nu poate face vreun act care sa îngrădească folosința servituții - art. 585 Cod civil ambele ipoteze - cel mult, trecerea se poate face pe un drum vizibil, care sa unească calea publica cu locul înfundat.

De aceea, tribunalul a considerat că cea mai buna metoda de reparare a prejudiciului cauzat de instituirea unui drept de servitute este calcularea contravalorii cedării forțate a folosinței terenului pe care s-a instituit servitutea, fără a ignora și posibilitatea folosirii acestuia și de către proprietarul fondului astfel aservit. În privința modalității de plata, deși stabilirea unei sume globale ar părea ca satisface mai bine interesele reclamanților intimați, totuși la o analiza mai atenta se observa ca soluția prezintă serioase inconveniente ce duc la înlăturarea ei. Astfel, s-a constatat ca aceasta modalitate de indemnizare nu se conciliază cu modalitățile de stingere a serviturilor (caracterul perpetuu fiind, cel mult, de natura servituții de trecere și nu de esența sa): confuziunea, pieirea lucrului în folosul căruia s-a instituit, neuzul, dispariția caracterului de loc înfundat a fondului dominant, ar face ca dintr-o forma de reparare a unui prejudiciu, despăgubirea stabilita în temeiul art. 616 Cod civil sa se transforme . îmbogățire fără justa cauza după încetarea servituții.

S-a impus, așadar, concluzia ca singura modalitate de stabilire a despăgubirilor este una plătibila pro rata temporis, anual, cât timp va subzista dreptul de servitute.

Din completarea raportului de expertiză întocmit de expert tehnic Tibar M., coroborata cu expertiza M. D., răspuns la obiecțiuni, aflata la fila 200 dosar apel, tribunalul a reținut contravaloarea lipsei de folosință pentru fiecare dintre terenurile reprezentând fond aservit proprietatea pârâtei apelante, sumele de bani urmând a fi datorate de către reclamanții-intimați.

Conform raportului de expertiză Tibar M., costul unui metru pătrat de teren este de 6 lei/mp/luna. Așa cum a rezultat din raportul de expertiza Tibar M., conform expertizei întocmite de expert M. D. pe suprafața pe care propune servitutea, cu posibilitatea de utilizare a mijloacelor auto, are următoarele suprafețe:

a. folosirea în comun de catre ., ., B. A., ., R. M. și R. G. a suprafeței de 737,77 mp.

Valoarea despăgubirii se stabilește prin împărțirea suprafeței de 737,77 mp la 3 (numărul persoanelor care o folosesc, fără a include aici proprietarul terenului, care are dreptul de a-si exercita prerogativele dreptului de proprietate cu privire la acel teren), rezultatul fiind înmulțit cu 6 lei/mp/luna.

Pentru aceasta suprafața de teren, valoarea despăgubirii este de 1595,538 lei/luna.

b. Folosirea în comun de catre ., B. A., ., R. M. și R. G. a suprafeței de 494,40 mp;

Valoarea despăgubirii se stabilește prin împărțirea suprafeței de 494,40 mp la 3 (numărul persoanelor care o folosesc, fără a include aici proprietarul terenului, care are dreptul de a-si exercita prerogativele dreptului de proprietate cu privire la acel teren), rezultatul fiind înmulțit cu 6 lei/mp/luna.

Pentru aceasta suprafața de teren, valoarea despăgubirii este de 988,80 lei/luna.

c. Folosirea în comun de către ., R. M. și R. G. a suprafeței de 171,91 mp;

Valoarea despăgubirii se stabilește prin împărțirea suprafeței de 171,91 mp la 1 (numărul persoanelor care o folosesc, fără a include aici proprietarul terenului, care are dreptul de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate cu privire la acel teren), rezultatul fiind înmulțit cu 6 lei/mp/luna.

Pentru aceasta suprafața de teren, valoarea despăgubirii este de 1031,46 lei/luna.

d. Folosirea în comun de către ., B. A., . a suprafeței de 341,21 mp.

Valoarea despăgubirii se stabilește prin împărțirea suprafeței de 341,21 mp la 2 (numărul persoanelor care o folosesc, fără a include aici proprietarul terenului, care are dreptul de a-si exercita prerogativele dreptului de proprietate cu privire la acel teren), rezultatul fiind înmulțit cu 6 lei/mp/luna.

Pentru aceasta suprafața de teren, valoarea despăgubirii este de 1023,630 lei/luna.

In total, reclamanții R. M. și R. G. au fost obligați să plătească pârâtei . Buzau suma de 3495,798 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri; intervenientul . Buzau va fi obligat să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri; intervenientul B. A. T. va fi obligat să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe lună, cu titlu de despăgubiri.

Tribunalul a reținut că expert Tibar M., la stabilirea valorii terenului, a avut în vedere criteriile necesare pentru determinarea valorii reale a acestuia, ținând cont de: categoria de folosință, clasa și calitatea, importanța social economică, dacă este construibil sau arabil și dacă trebuie ameliorat, natura și proprietățile solului, gradul de fertilitate, relief, poziție și vecinătăți, distanța față de localitate și căi de acces, procese de degradare, amplasamentul construcțiilor.

. de apel, s-a arătat de către apelanta faptul ca, din actele dosarului, se observa ca societatea apelanta a acceptat, în mod convențional, să creeze reclamanților o servitute de trecere spre terenul acestora, pe terenul pe care l-a cumpărat în mod expres în acest scop, situat în Buzau, .. 14, teren care se învecinează cu terenurile reclamanților; ca terenul situat în B., . fost cumpărat în scopul constituirii servituții, însă instanța a menționat doar faptul că, până la pronunțarea hotărârii, nu s-a finalizat actul de vânzare cumpărare, deși aceasta avea obligația de a stabili o varianta de servitute și pe acest teren, respectiv mai multe variante și pe alte terenuri învecinate, iar dintre acestea sa o aleagă pe cea care ar fi îndeplinit cerințele legii, ceea ce nu a făcut; cu toate ca, între timp, vânzarea a fost perfectata, instanța din cel de-al doilea ciclu procesual a nesocotit complet aceasta împrejurare și a respins orice probatoriu și nu a analizat, prin hotărâre, aceste cereri făcute în limita legii; până la pronunțarea hotărârii, a făcut dovada ca . cumpărat la licitații alte porțiuni de teren, din terenul deținut de apelanta, însă instanța fondului a refuzat admiterea oricărei probe concludente și utile cauzei, care sa dovedească faptul ca terenul deținut de aceasta societate nu este înfundat și ca pe terenurile deținute de aceasta societate se putea constitui servitutea de trecere, ca fiind cel mai scurt drum.

In legătura cu aceste critici, tribunalul a reținut faptul ca, așa cum rezulta din procesul verbal de cercetare la fata locului, precum și din concluziile raportului de expertiza M. D., nu se poate institui o servitute de trecere pe terenul ce face obiectul numărului cadastral_, situat pe . considerent ca:

- între pct. 3 de pe limita terenului cu număr cadastral 5193, care este reprezentat de coltul unei construcții și construcția C1 de pe numărul cadastral 1132/4/4 este un spațiu de trecere de numai 2,18 ml, fapt ce ar îngrădi în mod evident folosința proprietății de către reclamanți;

- în plus, la o analiza mai atenta a planurilor de amplasament din zona de interes, expertul a constatat ca numărul cadastral_ cu deschidere la . cuprins doar intre punctele 59-60-61-62-63-64-65-66-59; terenul cuprins intre punctele 58-59-66-67-68-58 aparține Statului R., ce figurează ca vecin intre punctele 66-59 din documentația cadastrala. Față de aceste aspecte, rezultă ca nici pentru intervenienți nu se poate stabili servitute de trecere prin terenul proprietatea statului roman, urmând ca și pentru aceștia să se stabilească servitute de trecere prin terenul fondului aservit aparținând .;

- la aceasta se adaugă și faptul ca, la termenul de judecata din data de 16.10.2013, apelanta a arătat ca nu este de acord sa demoleze punctul de control, pentru a se putea trece prin acel loc, iar alte cai de acces pentru instituirea servituții de trecere nu exista;

- norma tehnica în baza căreia a fost stabilita lățimea caii de trecere STAS 2900-89, elaborat de Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, stabilește, la cap. 2.4 al. 6, lățimea drumurilor de exploatare; pe traseele propuse de expert, lățimea de 2,73 m menționata este condiționata de existența unor construcții și nu ține de propunerea expertului privind utilitatea unei astfel de deschideri a caii de acces;

- de-a lungul gardului de beton, este o linie de înalta tensiune, intra și supra terana, expertul precizând ca nu poate stabili o servitute de trecere pe acel traseu.

Față de cele expuse pe larg anterior, tribunalul a apreciat că nu pot fi avute în vedere susținerile apelantei pârâte ., referitoare la faptul ca a acceptat, în mod convențional, sa creeze reclamanților o servitute de trecere spre terenul acestora, pe terenul pe care l-a cumpărat în mod expres în acest scop, situat în Buzau, .. 14, teren care se învecinează cu terenurile reclamanților; ca a făcut dovada ca . cumpărat la licitații alte porțiuni de teren, din terenul deținut de apelanta, însă instanța fondului a refuzat admiterea oricărei probe concludente și utile cauzei, care sa dovedească faptul ca terenul deținut de aceasta societate nu este înfundat și ca pe terenurile deținute de aceasta societate se putea constitui servitutea de trecere, ca fiind cel mai scurt drum.

In consecința, în conformitate cu prevederile art. 296 cod de procedura civila, a admis apelul formulat de pârâta . B., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus instituirea unei servituți de trecere cu autovehiculul în favoarea reclamanților R. M. și R. G. și a intervenienților . B. și B. T. pe ternul pârâtei S.C. S. G. S.A., pe traseul stabilit de expert M. D. în Plansa B anexa răspunsului la obiecțiuni, aflată la fila 201 dosar apel, pe traseul delimitat între punctele de reper indicate în expertiza.

A obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3495,798 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri; pe intervenientul . Buzau să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri; pe intervenientul B. A. T. să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe lună, cu titlu de despăgubiri.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții R. M. și R. G., pârâta . B. și intervenienta ., criticând decizia pentru nelegalitate, astfel:

Prin recursul formulat reclamanții R. M. și R. G., au susținut că decizia este nelegala și în temeiul dispoz. art 304 pct 9 C.proc.civ, au solicitat admiterea recursului, având în vedere următoarele:

Prin decizia recurata s-a admis apelul declarat de apelanta-parata . B., s-a schimbat în parte sentința nr. 9816/27.06.2012 pronunțata de Judecătoria B. în dosarul_, s-a instituit o servitute de trecere cu autovehiculul pe terenul apelantei-parate conform traseului stabilit de expertul M. D. în planșa B anexa răspunsului la obiecțiuni aflate la fila 201 din dosarul apel.

Au fost obligați către aceasta parata apelanta la plata sumei de 3495,79 lei /luna cu titlu de despăgubiri.

Decizia este nelegala sub aspectul cuantumului despăgubirilor la care au fost obligați, realizându-se pe aceasta cale o îmbogățire fără justa cauza în beneficiul acestei parate-apelante.

In principal, în raport cu apărările reclamanților, rezultate din petitul cererii de chemare în judecata, în procedura insolvenței au dobândit un imobil teren și construcții cu o afectație speciala, respectiv stație de încărcare butelii de aragaz cu utilaje specifice și întreaga suprafața de teren aferenta acesteia necesara funcționarii potrivit obiectului de activitate.

Natura și destinația specifica a imobilelor și utilajelor achiziționate de aceștia au constituit și un element de referința în stabilirea prețului de valorificare în procedura insolventei potrivit legii 85/1996.

In aceasta procedura s-a omis sa se dispună o data cu înstrăinarea acestora și înstrăinarea servituții de trecere de la calea publica înspre imobilele dobândite pentru a face posibila exploatarea lor în viitor.

In aceste condiții, au promovat prezenta cerere de chemare în judecata.

In procedura insolvenței, prin încasarea prețului cel mai mare ofertat de reclamanți, evident ca în constituirea acestuia s-a avut în vedere și necesitatea asigurării unei cai de acces în vederea exploatării stației de încărcat butelii după dobândire.

Față de aceasta situație de fapt, apreciază reclamanții că, în ce îi privește, nelegal a fost admisa cererea de despăgubiri a succesoarei în drepturi, a debitoarei de la acea data ., întrucât, în procedura insolvenței, așa cum au arătat, în componenta prețului remis de noi, s-a inclus în mod evident și dreptul de trecere pe terenul aservit.

In condițiile în care, se apreciază ca, instituirea acestei servituți de trecere impune și obligarea acestora la plata echivalentului lipsei de folosința, apreciază că, valoarea despăgubirii stabilita de instanța de apel, determina o îmbogățire fără justa cauza a apelantei –pârâte.

Așa cum rezulta din probatoriile administrate inclusiv din expertiza topo efectuata, . trecere și în beneficiul nostru, deservește în egala măsura, atât pe apelanta, cât și pe ceilalți proprietari ai proprietăților învecinate, ce nu au ieșire la calea publica.

A criticat în cadrul obiecțiunilor formulate, cuantumul despăgubirilor calculate de expertul Tibar M. fata de faptul ca, acestea sunt nejustificat de mari, în condițiile în care exploatarea acestei suprafețe se face de mai multe părți și față de aceasta situație, s-ar fi impus calculul lipsei de folosința în raport cu preturile practicate pe piața libera . proporționala cu întinderea suprafețelor, pe care toate cele 5 părți le deține, inclusiv în raport cu, suprafața deținuta de apelanta-parata, ea însăși exploatând aceasta alee în interes propriu.

Instanța de apel a respins aceasta obiecțiune, motivat de faptul ca, este în măsura sa realizeze acest calcul, fata a solicita expertului completarea lucrării din acest punct de vedere.

Calculul realizat de instanța de apel, este eronat și netransparent,iar în ipoteza admiterii acestei modalități de calcul, se ajunge la concluzia multiplicării lipsei de folosința pe suprafața aservita . al cu cel al beneficiarilor, ajungându-se ca, . lipsei de folosința, la care fiecare din fondurile dominante au fost obligate, sa depășească mult prețul de vânzare pe metrul pătrat, iar, fata de suprafața totala a aleei, pe care s-a constituit superficia, lipsa de folosința anuala, la care fondurile dominante au fost obligate, se ridica la 125.688 lei.

Apreciază că, instanța de apel trebuia să admită obiecțiunea formulat de noi și sa solicite expertului Tibar M. întocmirea unei variante în care calului lipsei de folosința a aleii să se facă ., calculata proporțional cu întinderea fiecărui fond dominant în parte, dar și într-o cota procentuala ce ar viza-o pe apelanta-parata, aceasta fiind cea care prin restul proprietății sale, deține ponderea în exploatarea aleii.

Față de cele arătate, se solicită admiterea recursului.

Prin recursul declarat, pârâta . a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii și cererilor de intervenție ca neintemeiate, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și să se dispună majorarea despăgubirilor datorate de către părțile adverse.

Se susține de recurentă că hotărârea pronunțata a fost data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 teza finala C.pr.civ.).

Astfel, în fond și în apel, a invocat ca excepție de fond inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere faptul ca terenurile deținute de reclamanți și de intervenienți nu au fost cumpărate de la societatea noastră, iar la data dobândirii aceștia cunoșteau faptul ca proprietățile respective sunt situate în locuri înfundate, aspecte care făceau imposibila, în mod legal, constituirea unei servituți de trecere.

Cele doua împrejurări, respectiv cumpărarea terenurilor de la o terța persoana și nu de la societatea pârâtă, și recunoașterea de către reclamanți și intervenienți a faptului ca aceștia cunoșteau ca proprietățile respective sunt situate în locuri înfundate, sunt dovedite prin contractele de vânzare- cumpărare depuse la dosar, precum și prin răspunsurile date de părțile adverse la interogatoriile luate.

Atât în fond cat și apel, a invocat în susținerea inadmisibilității constituirii unei servituți de trecere, prevederile art. 626 C.civ., potrivit cărora "nu poate fi destinațiune a proprietarului, decât numai când se va dovedi ca cele doua fonduri, acum despărțite, au fost averea aceluiași proprietar, și ca printr-însul s-au pus lucrurile din care a rezultat servitutea".

Instanța de apel, deși a citat, în cuprinsul hotărârii prevederile art.626 c.civ, ca reprezentând unul dintre motivele noastre de apel, nu s-a pronunțat asupra aplicabilității în speța a acestor prevederi, motivându-și însa hotărârea pe dispozițiile art. 576 și 616 C.civ., prevederi care nu au nicio legătura cu dispozițiile art. 626 C.civ., potrivit cărora nu se poate constitui servitutea decât dacă cele doua fonduri, dominant și aservit, provin de la același proprietar.

Or, prevederile art. 576 și 616 C.ci.v, invocate de instanța de apel devin aplicabile numai în cazul, expres prevăzut de art. 626 C.civ., și anume, daca fondurile dominante deținute de către reclamanți și intervenienți ar fi fost cumpărate de la proprietarul fondului aservit, și anume de la societatea pârâtă.

Așa cum este dovedit în dosar prin contractele de vânzare-cumpărare și ordonanțele de adjudecare, fondurile deținute de către părțile adverse au fost dobândite de la o terța persoana, care nu are nicio legătura cu societatea noastră.

In aceste împrejurări, văzând și faptul ca reclamanții și intervenienții au cunoscut la dobândirea proprietăților ca locurile sunt înfundate și coroborat cu faptul ca terenurile nu au fost cumpărate de la societatea pârâtă, văzând doctrina și practica constanta a instanțelor judecătorești, apreciază recurenta ca instanța de apel nu era în drept sa constituie o servitute de trecere pe terenul proprietatea societății.

Se poate observa și faptul ca aprecierea instanței, potrivit căreia cele doua fonduri au constituit un fond unitar, fiind în proprietatea . și ca, astfel ar fi îndeplinite condițiile pentru constituirea servituții de trecere, nu poate fi luata în seama, întrucât art. 626 C.civ. nu face trimitere la istoricul situației juridice a proprietăților respective, ci stabilește, în mod imperativ, ca instituirea servituții de trecere se poate face numai atunci când fondurile dominante au aparținut proprietarului fondului aservit.

Se mai susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 teza I C.pr.civ.)

In ceea ce privește modalitatea constituirii servituții de trecere, respectiv cu autovehiculul, instanța de apel nu a motivat aceasta hotărâre și drept urmare, nu cunoaște care a fost rațiunea instanței pentru care nu s-a oprit asupra variantei servituții de trecere cu piciorul, care ar fi fost suficienta pentru părțile adverse și nici nu ar fi constituit o povara așa de mare pusa pe proprietatea societății pârâtă.

Astfel, după cum rezulta din hotărâre, prin aceasta modalitate de constituire a servituții de trecere, instanța de judecata a scos din proprietatea și folosința societății pârâte suprafața de 1743 mp, pe care a constituit servitutea, din totalul de 4140 mp cat deține societatea în proprietate astfel ca, se poate lesne observa ca am fost deposedați de aproape jumătate din proprietate.

Or, legea prevede posibilitatea constituirii unei servituți de trecere, insa impune ca drumul de servitute sa fie cel mai scurt și cel mai puțin păgubitor pentru proprietarul fondului aservit, condiții pe care, în opinia recurentei, instanța nu le-a respectat.

Instanța a respins solicitarea societății noastre pentru constituirea unei servituți de trecere pe terenul situat în .. 14, în condițiile în care o astfel de servitute era posibila și nu era așa de împovărătoare precum servitutea constituita de către instanța.

Așa cum a invocat în motivele de apel, dar și în fața instanței de apel, societatea a cumpărat imobilul situat la adresa de mai sus în scopul declarat ca, în condițiile în care instanța va considera, ca se poate constitui o servitute de trecere, aceasta sa fie constituita pe terenul situat în .. 14.

Aceasta cerere a fost respinsa, în esența, pe motivul ca pe o mica suprafața, de aprox. 50 cm, terenul ar avea o latime de 2,18 ml, fapt ce ar îngrădi, în mod evident, folosința terenului de către reclamanți.

După cum se poate observa, instanța de apel a nesocotit complet dreptul nostru de proprietate și a împovărat proprietatea cu o servitute excesiva de 6,50 m lățime și o lungime de aprox. 200 m, fără sa observe ca varianta propusa de societatea noastră, respectiv varianta de trecere cu piciorul a servituții era infinit mai puțin împovărătoare.

Cu privire la despăgubirile acordate, reprezentând paguba suferita ca urmare a constituirii servituții pe terenul proprietatea noastră, apreciază recurenta ca aceasta nu a fost determinata conform legii, având în vedere următoarele:

C/val acestor despăgubiri nu a avut la baza prețul de piața, preț care este

substanțial mai mare, decât tarifele avute în vedere de instanța de judecata pentru

închirierea terenurilor aflata în proprietatea publica sau privata a Mun. B. luate în calcul prin expertiza.

In acest fel, instanța a diminuat despăgubirea ce se cuvine societății noastre prin neincludererea în calculul despăgubirilor a preturilor de piața.

Deși a constituit obiectiv al expertizei, calcularea despăgubirii cuvenita pentru terenul pe care nu s-a constituit servitutea, dar care a devenit nefolosibil ca urmare a instituirii servituții - căruia i s-a diminuat valoarea economica- instanța de judecata a respins obiecțiunile pe care le-a făcut asupra raportului de expertiza și nu a obligat reclamanții și intervenienții la plata acestor despăgubiri.

După cum rezulta din actele dosarului, suprafața de teren de aprox. 4.140 mp deținuta în proprietate de societatea noastră, are o lățime de aprox. 10 m, astfel ca prin constituirea unei servituți late de 6,50 m, restul de teren rămas în posesia și folosința societății nu mai poate fi construit și în general, nu mai poate avea nicio destinație economica, având în vedere faptul ca terenul pe întreaga suprafața de aprox. 200 m lungime, are o lățime redusa de aprox. 3 m.

In concluzie, se apreciază ca instanța era obligata sa includă în despăgubirea acordata și valoarea acestui teren, care nu mai poate fi folosit de societatea pârâtă.

Pentru toate aceste considerente, se solicită ca, în principal, să se admită recursul, să se modifice hotărârea recurata si, pe fond, să se respingă acțiunea și cererile de intervenție ca neîntemeiate iar, în subsidiar, să se admită recursul, să se modifice hotărârea recurata și să se dispună majorarea despăgubirilor datorate de către părțile adverse.

Recurenta intervenientă . și intimatul-intervenient au formulat și depus, la termenul din 13 noiembrie 2014, cereri de renunțare la drept autentificate.

Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată, tribunalul a admis apelul formulat de pârâta . B., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus instituirea unei servituți de trecere cu autovehiculul în favoarea reclamanților R. M. și R. G. și a intervenienților . B. și B. T. pe ternul pârâtei S.C. S. G. S.A., pe traseul stabilit de expert M. D. în Plansa B anexa răspunsului la obiecțiuni, aflată la fila 201 dosar apel, pe traseul delimitat între punctele de reper indicate în expertiza.

Totodată, a obligat pe reclamanții R. M. și R. G. să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3495,798 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri; pe intervenientul . Buzau să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe luna, cu titlu de despăgubiri; pe intervenientul B. A. T. să plătească pârâtei . Buzau suma totală de 3487,968 lei pe lună, cu titlu de despăgubiri.

În fața instanței de recurs, recurenta ., prin reprezentantul său legal, administrator B. A. și intimatul B. T. A. au depus declarații autentice prin care au renunțat la însuși dreptul dedus judecății, respectiv la dreptul de servitute instituit prin decizia atacată.

Potrivit art.247 alin.2 coroborat cu art.316 C.pr.civ. renunțarea la drept se poate face și în recurs, fără învoirea celorlalte părți, astfel că se va lua act de cererea de renunțare la drept depusă de recurenta-intervenientă ., dar și de cea depusă în nume propriu de intimatul-intervenient B. T. A..

Curtea constată că aceste manifestări de voință determină o modificare a raporturilor juridice dintre părți, respectiv a configurației terenurilor pe care s-a instituit dreptul de servitute, dar și a valorii despăgubirilor, situație în care se impune refacerea raportului de expertiză, prin prisma cererilor de renunțare la dreptul de servitute, probă care, potrivit art.316 C.pr.civ., nu poate fi administrată în fața instanței de recurs.

De asemenea, cu ocazia refacerii expertizei tehnice urmează a se ține seama și de criticile formulate atât de recurenții-reclamanți, cât și de recurenta-pârâtă S.C. S. G. S.A., în sensul ca la calculul despăgubirilor pentru lipsa de folosință să se aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară, în vederea stabilirii unei echitabile despăgubiri, fără a se realiza o îmbogățire fără justă cauză pentru proprietarul fondului aservit, dar nici o sarcină prea împovărătoare în dauna acestuia.

Prin urmare, față de cele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți și de recurenta-pârâtă S.C. S. G. S.A., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Ia act de renunțarea la drept a intimatului-intervenient B. T. A. și a recurentului intervenient administrator al . – B. A..

Admite recursurile recurenților reclamanți R. M. și R. G., ambii domiciliați în municipiul B., ..23, județ B. și a intimatului pârât . cu sediul în municipiul B., ., județ B., împotriva deciziei civile nr. 76 din 5 martie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., cu sediul în municipiul B., ., județ B. și în consecință;

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2014.

Președinte, Judecători,

C. P. V. D. M. G.

Fiind în C.O. semnează

Președintele instanței,

Grefier,

A. M. B.

Red.MG

tehnored.BA

2 ex./15.12.2014

dosar fond nr._ Judecătoria B.

jud.fond M. A. M.

dosar apel nr._ Tribunalul B.

jud.apel D. R.; G. I. R.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120/2006

← Legea 10/2001. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Partaj judiciar. Decizia nr. 1604/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act. Decizia nr. 2383/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Partaj judiciar. Decizia nr. 1604/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Partaj judiciar. Decizia nr. 1821/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Grăniţuire. Decizia nr. 2186/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1112/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI