Legea 10/2001. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 3877/105/2005
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 228
Ședința publică din data de 12 februarie 2014
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
- A. P.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții P. ORAȘULUI VĂLENII DE M., cu sediul în Vălenii de M., județ Prahova și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 2337 pronunțată la 30 septembrie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul V. N., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură A. E., cu sediul în Ploiești, ..18, județ Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 ianuarie 2014, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la 5.02.2014.
La 5.02.2014, având în vedere nelegala constituire a completului de judecată, întrucât unul din membrii acestuia s-a aflat în concediu de odihnă, instanța a amânat pronunțarea la 12.02.2014, când a dat următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr._ , reclamantul V. N. a chemat în judecată pe pârâții P. Orașului Vălenii de M. prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligați pârâții să-i plătească daune cominatorii în valoare de 6.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în cazul în care primăria nu-și îndeplinește obligația de a face oferte la notificarea nr.1061/26.10.2001, repunerea în termen a completărilor sale nr. 2517/13.03.2003, nr. 2666/2667/19.03.2003 și nr.4038/13.05.2003 din cauza vinei și confuziei provocate de Statul Român prin certificatele de avere incomplete eliberate înainte de data depunerii notificării, 31.10.2001, să i se plătească suma de 112.613 euro reprezentând despăgubiri corspunzătoare sumei de 2.500.000 lei stabilită de expertiza de naționalizare din anul 1949 la valoarea actuală de schimb în lei emisă de BNR la data pronunțării sentinței, să i se plătească dobânzi de 15% pe an la suma sus menționată începând cu ziua de 31.12.2001, să fie repus în posesia terenurilor intravilane de la moara nr. 1 în suprafață de 3 ha și cel de la moara nr. 2, să fie repusă în termen cererea sa de revendicare nr. 4668/8.07.2004, să se anuleze contractele de vânzare – cumpărare dintre P. Vălenii de M. și cumpărătorii H. și L., să i se plătească cheltuielile de deplasare și mandat pentru perioada 1.01.2002 – 1.05.2005 și să i se preia toate cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că autorul său, I. N., a deținut în orașul Vălenii de M. 2 mori ce au fost preluate de stat cu ocazia confiscării averii tatălui său, însă Ministerul de Interne prin adresa nr. 215/1994 a certificat „situația centralizatoare a exproprierii” și „tabelul bunurilor imobile” preluate, dovadă ce atestă existența morii nr. 2, dând impresia că s-ar fi expropriat o singură moară și că în posesia tatălui său nu s-ar fi găsit decât moara nr.2, motiv pentru care notificarea făcută în 2001 vizează doar această moară și abia ulterior, când Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale prin adresa nr. 216/2003 a eliberat inventarul complet privind bunurile mobile și imobile confiscate în anul 1949 cu expertiza valorică detaliată, unde la fila 100 se regăsește și moara nr.1, a completat notificarea solicitând și această moară.
A precizat reclamantul că, a efectuat numeroase demersuri în anul 2003 pentru ca primăria să nu înstrăineze terenurile intravilane aflate în proprietatea tatălui său, demersuri rămase fără rezultat, primăria susținând nelegal, că imobilul nu ar fi fost revendicat niciodată de N. V., nici în temeiul Legii nr. 112/1995 nici în temeiul Legii nr.10/2001, iar afirmația primăriei că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.83/1949, demonstrează că la nivelul primăriei s-a cunoscut întotdeauna cine a fost proprietarul inițial al imobilelor.
La data de 8.06.2005, MFP prin DGFP Prahova a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, susținând că singura situație în care MFP ar putea avea calitate procesuală pasivă, este cea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv în situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, astfel încât persoana îndreptățită poate chema în judecată statul prin MFP, ceea ce înseamnă că în situațiile în care se solicită restituirea în natură, despăgubiri bănești sau alte măsuri reparatorii prin echivalent, MFP nu are calitate procesual pasivă, deoarece, în primul rând se contestă o dispoziție a unității notificate, care va emite o altă dispoziție conform dispozitivului hotărârii judecătorești, iar pe de altă parte, chiar dacă sumele acordate cu titlu de despăgubiri se vor acorda dintr-un fond bugetar special constituit la MFP, nu înseamnă că ministerul poate fi obligat în mod direct la plata acestor sume.
P. aceeași întâmpinare, s-a invocat și excepția prematurității introducerii acțiunii, motivat de faptul că procedura administrativă prealabilă impusă de Legea nr. 10/2001, nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate, caz în care acțiunea apare ca prematur formulată.
P. încheierea de ședință din data de 7.09.2005, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 pct.1 C.pr.civ. până la soluționarea cererii formulată de reclamant conform Legii 18/1991 modif. prin Legea nr. 247/2005 pentru terenurile solicitate prin prezenta acțiune.
La data de 5.12.2008, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului arătându-se că nu mai subzistă motivul suspendării, plângerea formulată de reclamant în baza Legii 18/1991 fiind soluționată prin respingerea acesteia în baza sentinței civile nr. 1625/2008 rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului în baza deciziei nr. 27/2009 a Tribunalului Prahova.
După repunerea cauzei pe rol, prin încheierea din data de 29.10.2010, instanța a dispus efectuarea unor expertize topo și construcții în vederea identificării, poziționării pe schița de plan și evaluării imobilelor terenuri și construcții, ce fac obiectul cererii de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.
La ultimul termen de judecată și inclusiv prin concluziile scrise, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată în sensul de a se constata dreptul său în calitate de moștenitor al defunctului I. Sp. N., de a i se acorda măsuri reparatorii constând în despăgubiri ce vor fi stabilite și calculate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București, despăgubiri pentru construcțiile reprezentate de două mori demolate și terenurile aferente acestor mori, astfel cum sunt descrise în inventarul de preluare și în procesul verbal de preluare nr. 117/7.04.1949 și menționate în rapoartele de expertiză tehnică construcții și topo întocmită de experții E. C. și P. D..
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2337 pronunțată la 30 septembrie 2013, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a prematurității introducerii acțiunii, iar pe fond, a admis în parte acțiunea și a constatat dreptul reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului I. Sp. N. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în despăgubiri pentru imobilele – construcții Moara nr. 1 cu anexele existente și Moara nr. 2 cu anexele existente, situate în orașul Vălenii de M. astfel cum sunt descrise în inventarul de evaluare eliberat de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Prahova precum și pentru terenurile de 500 m.p. și respectiv 1000 m.p. aferente morilor, imobile – construcții și terenuri, imposibil de restituit în natură, construcțiile fiind în prezent demolate, iar terenurile aparținând în prezent unor proprietăți particulare, despăgubiri ce vor fi stabilite și calculate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit inventarului de evaluare făcut la moara nr. 1 și la anexele respective, precum și la moara nr. 2 și anexele existente, procesului – verbal nr. 117/7.04.1949, certificatului nr. 215/15.02.1994, eliberate de Arhivele Naționale ale Statului – Direcția Județeană Prahova, tatăl reclamantului I. Sp. N. cunoscut și sub numele de P. N., a figurat cu mai multe bunuri mobile și imobile pe raza orașului Vălenii de M. printre care și o moară notată cu 1, construită din zidărie și scânduri de lemn, acoperită cu tablă, în stare bună de funcționare, situată pe un teren de 500 m.p., precum și moara nr. 2 construcție din zid și bârne, învelită cu șindrilă cu două perechi de pietre, din care o pereche spartă, situată pe un teren de 1000 m.p., imobile expropriate de la autorul reclamantului în baza Decretului nr. 83/1949.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză tehnică construcții, inclusiv completare, întocmit de expert E. C., instanța a reținut că cele două mori, 1 și 2, nu au putut fi evidențiate pe schița de plan întrucât clădirile nu mai există, nemaiputând fi ca atare măsurate, astfel încât evaluarea morilor s-a făcut de către expert avându-se în vedere actele existente la dosar, ținându-se seama de o uzură normală a acestora.
S-a mai arătat că expertul topo P. D. a menționat în cuprinsul raportului de expertiză topo de identificare a terenurilor în litigiu, inclusiv completare, că terenul revendicat de către reclamant sub numele de „moara 1” a fost identificat pe baza indicațiilor acestuia, având suprafața măsurată de 47.514 m.p. și care la momentul efectuări expertizei era ocupat de proprietăți particulare, iar imobilul revendicat de către reclamant sub numele de „moara 2” identificat de asemenea, pe baza indicațiilor reclamantului, are suprafața de 3630 m.p. și care de asemenea, la momentul efectuării expertizei, era ocupat de proprietăți particulare.
După . Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificări completate și în anul 2003, după obținerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate și ale exproprierii autorului său de la Arhivele Naționale ale Statului – Direcția Județeană Prahova, notificări ce nu au fost soluționate de către primărie, motiv pentru care reclamantul, din cauza refuzului soluționării acestora, s-a adresat instanței de judecată cu prezenta cerere de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitor al tatălui său.
Dispozițiile art. 1, 2 lit. a, g, h, din Legea nr. 10/2001 modificată stipulează că imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se, printre altele și imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, Legea nr. 119/1948, precum și prin alte acte normative de naționalizare, precum și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și cele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, ca și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a constatat că, în anul 1949, autorului reclamantului i-au fost preluate de către stat 2 mori, respectiv moara nr. 1 și moara nr. 2 și terenul aferent acestora, imobile pe care autorul reclamantului le deținea în orașul Vălenii de M., astfel cum acestea au fost descrise în inventarul de evaluare și procesul – verbal nr. 117/7.04.1949, construcțiile fiind în prezent demolate, iar terenurile ocupate de proprietăți particulare, conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză.
Ca atare, concluzionează instanța, atât timp cât potrivit actelor existente la dosar, respectiv fișe de inventar, procese-verbale de preluare, certificate eliberate de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Prahova, morile 1 și 2 și terenurile aferente acestora, situate în orașul Vălenii de M., imobile ce au aparținut autorului reclamantului, au trecut din proprietatea sa în proprietatea statului, înseamnă că această preluare s-a făcut în mod abuziv, neexistând nici o dovadă că autorul reclamantului și-ar fi exprimat consimțământul privind preluarea averii sale de către stat, fiind de notorietate că, în timpul regimului comunist, statul deposeda prin orice mijloace persoanele fizice de averea pe care o dețineau, caz în care reclamantul, în calitate de moștenitor al tatălui său, este îndreptățit să pretindă și să i se acorde măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație, constând în despăgubiri pentru imobilele imposibil de restituit în natură, fiind demolate, imobile ce au aparținut în proprietate autorului său.
În ceea ce privește însă suprafața pentru care reclamantul solicită acordarea de despăgubiri, respectiv cea identificată prin raportul de expertiză topo întocmit de expert P. D., de 47.514 m.p. aferent morii 1 și 3630 aferent morii 2, instanța a apreciat, având în vedere aceleași fișe de inventar privind evaluarea făcută la moara 1 și la moara 2 în cuprinsul cărora se menționează că terenul aferent morii 1 este de 500 m.p., iar terenul aferent morii 2 este de 1000 m.p., că pot face obiectul acordării de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, numai aceste suprafețe de teren și care, datorită regimului lor juridic, cad sub incidența Legii 10/2001 și nicidecum și diferența de teren până la suprafața de teren de 47.514 m.p. și respectiv 3630 m.p., suprafețe ce cad sub incidența Legii nr. 18/1991, ținând seama de data preluării - anul 1949, de categoria de folosință al terenului - arabil, art.8 din Legea 10/2001 prevăzând în mod expres că nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar, mai ales că, în speță, actele existente la dosar atestă că terenurile aferente celor două mori și care au fost preluate de către stat în anul 1949 au fost de 500 și respectiv 1000 mp. și nicidecum mai mari.
P. urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, în baza dispozițiilor Legii nr.10/2001 și având în vedere că nesoluționarea notificărilor echivalează cu refuzul primăriei de a le soluționa, a admis în parte acțiunea precizată și a constatat dreptul reclamantului în calitate de moștenitor al defunctului I. Sp. N. de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, constând în despăgubiri pentru imobilele – construcții Moara nr. 1 cu anexele existente și Moara nr. 2 cu anexele existente, situate în orașul Vălenii de M., astfel cum sunt descrise în inventarul de evaluare eliberat de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Prahova precum și pentru terenurile de 500 m.p. și respectiv 1000 m.p. aferente morilor, imobile – construcții și terenuri, imposibil de restituit în natură, construcțiile fiind în prezent demolate, iar terenurile aparținând în prezent unor proprietăți particulare, despăgubiri ce vor fi stabilite și calculate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București.
Totodată, instanța a respins excepția lipsei calități procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de acesta prin întâmpinare, având în vedere că, în cazul stabilirii și calculării despăgubirilor de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București, singura instituție care alocă fondurile necesare acordării unor asemenea despăgubiri este Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât există identitate între acest pârât și cel pretins obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, instanța a respins și excepția prematurității introducerii acțiunii, ținând seama că nesoluționarea notificărilor formulate de reclamant în anul 2001, completate în anul 2003, echivalează cu refuzul pârâtei P. orașului Vălenii de M. de a soluționa aceste notificări, astfel încât reclamantul este îndreptățit să pretindă direct instanței de judecată acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de la autorul său, acțiunea neputând fi considerată în aceste condiții ca fiind prematur formulată, cu atât mai mult cu cât reclamantul a demarat procedura prealabilă prevăzută de legea sus menționată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat pârâții la 2800 lei cheltuieli de judecată, către reclamant.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești în numele Finanțelor Publice și P. orașului Vălenii de M..
Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești în numele Finanțelor Publice a susținut că în mod greșit instanța a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu această instituție, încălcând dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă, întrucât nu a arătat motivele de drept care i-au format convingerea că Ministerul Finanțelor Publice are calitate în speță, limitându-se doar a arăta că, justificarea menținerii ca parte în prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice este că acesta asigură fondurile necesare acordării despăgubirilor
Învederează recurenta că, în art.261 alin.5 Cod procedură civilă, se menționează în mod expres că motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ea trebuie să se refere la toate acestea.
Tot în doctrină, s-a arătat că motivarea trebuie să se înfățișeze într-o asemenea măsură încât să corespundă imperativelor logicii, ea nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate. Motivele invocate în sentință nu trebuie să fie contradictorii sau dubitative, ele trebuie să ofere părților și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
În speță, apreciază recurenta, instanța de fond nu a făcut aplicarea normei cuprinsă în art.261 alin.5 C.pr.civilă, nefiind prezentate motivele de drept care i-au fundamentat convingerile, iar într-o astfel de situație se ajunge la o privare a părților de cea mai elementară putere de supraveghere a proceselor reflexive ale magistratului.
Recurenta reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, susținând că, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 din codul de procedură civilă „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”, iar potrivit art. 109 alin. 1 din același cod, „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”.
Precizează recurenta că aceste norme leagă noțiunile de parte și de exercițiu al dreptului la acțiune, de existența sau pretinderea unui drept subiectiv civil, or, orice drept subiectiv presupune atât un subiect activ determinat, cât și un subiect pasiv determinat (în cazul drepturilor relative) sau nedeterminat (în cazul drepturilor absolute).
P. urmare, apreciază recurenta, o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile este calitatea procesuală care contribuie, atât la desemnarea titularului dreptului de a acționa, cât și a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
În acest sens, recurenta a susținut că în doctrină s-a apreciat că spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speță", în raport de litigiul dedus judecății. Astfel spus, raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
Învederează recurenta că aceasta presupune, pe de o parte, existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic (calitate procesuală pasivă). Din această perspectivă, se observă că, atunci când se solicita acordarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri, Ministerul Finanțelor Publice nu ai e calitate procesuala pasiva întrucât nu este parte în raportul juridic concret, obligațional, de drept substanțial, dedus judecății, o asemenea obligație fiind în totalitate în sarcina Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
A mai susținut recurenta că dacă prevederile Legii nr. 10/2001 lăsau loc la interpretări în ceea ce privește poziția Ministerului Finanțelor Publice în cadrul procedurilor de acordare a despăgubirilor (întrucât aceasta instituție aviza dispozițiile unităților notificate și emitea titlurilor de valoare nominala) odată cu apariția Legii nr. 147/2005 și a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, lucrurile sunt mult mai clare, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice fiind evidentă.
Astfel, potrivit art. 3 din Titlul VII - Regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, modalitatea de reparație a pagubelor suferite de cei ale căror imobile au fost preluate de către stat și nerestituite în natura consta în atribuirea de titluri de despăgubire, care sunt certificate emise de Cancelaria Primului Ministru, prin Comisia Centrala pentru Stabilirea despăgubirilor, iar potrivit art.18 alin.(3) din Legea nr. 165/2013 Comisia Naționala pentru Compensarea Imobilelor preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilire a Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Mai mult, prevederile Legii nr. 10/2001 referitoare la emiterea titlurilor de valoare nominală de către Ministerul Finanțelor Publice au fost abrogate, la fel și cele referitoare la avizarea de către aceasta instituție a deciziilor sau dispozițiilor unităților notificate.
Învederează recurenta că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în dosarul nr.28/2011 prin Decizia nr.27/2011 stabilind "în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă".
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerii acțiunii față de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
P. Orașului Vălenii de M., prin motivele de recurs, a susținut că hotărârea este nelegală pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. 1, pct. 8, în sensul că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Susține recurenta că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv se face prin notificare, în termenul prevăzut de lege, prin executorul judecătoresc, iar în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
În speță, reclamantul a depus o singura notificare prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată sub nr. 1061/26.10.2001, pentru restituirea în natură a unei mori preluată în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1949 și a Decretului nr. 83/1949, care este demolată (moara nr. 2).
Referitor la cealaltă moară (moara nr. 1), precum și la terenurile solicitate prin acțiune, recurenta a susținut că reclamantul nu a formulat notificare în termenul legal, care potrivit legii sus-menționate este unul de decădere, fapt ce conduce, conform art.22, alin.5 din lege, la pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.
Menționează recurenta că termenul limită la care mai puteau fi făcute notificări era 14.02.2002, iar completarea la notificarea nr. 1061/31.10.2001, prin care se solicita cea de-a doua moară, a fost făcută abia la 13.03.2003, deci în afara termenului legal.
Apreciază recurenta că în mod eronat instanța a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în despăgubiri pentru imobilul Moara nr. 1 cu anexele existente și teren în suprafață de 500 mp aferent acestei mori.
Cu privire la moara nr. 2, recurenta a susținut că reclamatul nu face dovada proprietății.
Astfel, în actul de partaj voluntar din 4 februarie 1926 autorul petentului N. Sp. I. nu primește nicio moară, singura referire la o moara se face în lotul primit de N. Sp. S. ce primește în proprietate “doua părți din cinci, din gradina de la moara, partea dinspre nord și cărămida toata, din cuptorul de la moara Vălenii de M.”.
În opinia recurentei în mod greșit instanța, luând în considerare inventarul Arhivelor Naționale, certificatul nr. 215/15.02.1994 și procesul-verbal nr. 117/1.04.1949, acte ce nu fac dovada proprietății și nu țin cont de actul de partaj voluntar, a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în despăgubiri pentru imobilul Moara nr. 2 cu anexele existente și teren în suprafața de 1000 mp aferent acestei mori.
Susține recurenta că sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoana îndreptățită la restituire, revine persoanei care pretinde dreptul, conform art. 1, lit. e) din H.G. 250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001.
Atât legile fondului funciar (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 169/1997) cât și Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv, au un scop reparator, încercându-se înlăturarea, pe cât posibil, a efectelor abuzurilor din perioada comunistă în care proprietarii au fost deposedați în mod forțat de bunurile lor, dar aceasta nu înseamnă că procedura prevăzută imperativ de fiecare dintre aceste legi nu trebuie respectată.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului casarea sentinței, iar pe fond, respingerea cererii reclamantului cu privire la restituirea morilor nr.l și nr. 2, cu terenurile aferente.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
În raport de recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele Ministerului Finanțelor Publice, analizând excepția invocată, curtea reține că prin cererea precizată, formulată în temeiul dispozițiilor Legii 10/2001, reclamantul solicită acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri ce vor fi stabilite și calculate de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București, despăgubiri pentru construcțiile reprezentate de două mori demolate și terenurile aferente acestor mori, ca urmare a refuzului Primăriei Vălenii de M. de a răspunde notificărilor formulate de acesta.
Contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin 3 din Legea 10/2001 are ca situație premisă existența unei decizii sau dispoziții administrative prin care s-a respins notificarea ori cererea de restituire în natură, practica judiciară stabilind că poate face obiectul contestației întemeiate pe dispozițiile textului de lege mai sus menționat și refuzul nejustificat al persoanei juridice de a răspunde la notificare, refuz care echivalează cu o respingere a cererii de a stabili măsuri reparatorii, cum este și cererea ce face obiectul cauzei de față.
În cadrul contestației întemeiată pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea 10/2001, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde a fi îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
P. urmare, raportul juridic se naște prin transmiterea notificării și este stabilit între persoana îndreptățită care a transmis notificarea și entitatea juridică care, conform legii, a soluționat notificarea sau avea obligația de a o soluționa.
Așadar în cadrul raporturilor juridice stabilite prin transmiterea notificării, statul român prin Ministrul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, pentru că potrivit legii nu este titular de drepturi și obligații.
Nu pot fi reținute susținerile primei instanțe în sensul că, în cazul stabilirii și calculării despăgubirilor de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor București, singura instituție care alocă fondurile necesare acordării unor asemenea despăgubiri este Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât există identitate între acest pârât și cel pretins obligat în raportul juridic dedus judecății deoarece procedura în fața Fondului este o procedură execuțională, care intervine după ce dreptul este stabilit prin decizia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sau hotărârea instanței .
În acest sens, curtea reține și Decizia nr.27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a decis că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin.3 din Legea 10/2001, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.
Având în vedere dispozițiile art. 3307 alin.4 din Codul de procedură civilă care menționează că dezlegarea dată problemelor de drept cu ocazia soluționării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și ținând cont de argumentele expuse în precedent, Curtea apreciază că sunt fondate criticile formulate de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor PubliceDirecția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
În raport de recursul formulat de către pârâta P. Orașului Vălenii de M., vizând în principal nerespectarea de către reclamant a termenului pentru formularea notificării prevăzut de Legea 10/2001, care atrage decăderea acestuia din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în baza legii speciale, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin.1 din Legea 10/2001, persona îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat.
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001, cu încă 6 luni astfel că a expirat la data de 14 februarie 2002.
În raport de art. 22 alin.5 din lege, care prevede că nerespectarea termenului atrage „ pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent”, acest termen este de decădere și nu de prescripție extinctivă și curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, astfel că prevederile Decretului nr. 167/1958 nu sunt aplicabile în speță.
Termenul de decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen pentru că sancțiunea decăderii are ca efect pierderea dreptului subiectiv.
P. urmare dispozițiile art. 103 alin.1 Cod pr. civ. care au ca obiect un drept procedural, vizând decăderea din exercitarea unui drept procedural subsecvent sesizării instanței de judecată nu sunt aplicabile în cauză.
Notificarea formulată în baza legii nr.10/2001 nu constituie un act procedural subsecvent investirii instanței, ci chiar cererea de valorificare a unui drept subiectiv, a dreptului la măsuri reparatorii.
În cauză reclamantul a formulat în termen numai notificarea înregistrată sub nr. 1061/26.10.2001(f.39), notificare prin care a solicitat restituirea în natură a „morii nr.2”.
În compunerea imobilului numit generic „ moara nr.2”, făceau parte potrivit inventarului de evaluare efectuat cu ocazia preluării acestui imobil, obținut în copie de la Arhivele Naționale, Direcția Județeană Prahova (f. 210), pe lângă construcția din zid și bârne învelită cu șindrilă și cu două perechi de pietre ce constituia clădirea propriu-zisă a morii, anexele descrise în același inventar și terenul eferent, constituind curtea morii, în suprafață de 1000mp.
P. urmare, se apreciază că notificarea reclamantului privind moara nr.2 a avut în vedere toate aceste componente care s-au subsumat noțiunii de imobil denumit „ moara nr.2”.
Este adevărat că prin precizările la notificare, formulate ulterior, după trecerea termenului prevăzut de lege, reclamantul a făcut vorbire și de terenul aferent morilor însă a avut în vedere suprafețele mult mai mari solicitate, cu privire la care prima instanță s-a pronunțat cu autoritate de lucru judecat, în sensul că nu fac obiectul Legii 10/2001.
Notificarea privind acordarea de măsuri reparatorii, în baza Legii nr.10/2001, pentru imobilul „moara nr.1”, cuprinzând de asemenea clădirea propriu-zisă a morii, anexele descrise în același inventar și terenul eferent, inclusiv cu privire la terenurile extinse din jurul ambelor mori a fost formulată într-adevăr de către reclamant pentru prima dată la data de 13.03.2003( f.16), cu depășirea termenului prev. de art. 22 din Legea 10/2001, cum de altfel a arătat și reclamantul prin cererea de chemare în judecată, în contextul în care a solicitat repunerea în termenul de formulare a notificării.
Susținerile acestuia privind imposibilitatea formulării notificării în termen nu au fost dovedite, în contextul în care după decembrie 1989, acesta ar fi putut veni oricând în țară și ar fi putut obține în decurs de peste un deceniu documentele pe care le-a obținut ca urmare a demersurilor reluate după anul 2001. Reclamantul nu a prezentat un refuz al autorităților de a-i furniza informații, întârzierea obținerii acestora fiindu-i numai acestuia imputabilă.
P. dispozițiile Legii 10/2001 a fost instituită o procedură legală explicită în cadrul căreia persoanele îndreptățite pot solicita verificarea ingerințelor care ar fi fost exercitate de stat cu privire la drepturile pretins încălcate, recunoașterea drepturilor încălcare și compensații pentru acestea.
Este de menționat și faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 CEDO și art. 25 din Constituția României, implică obligativitatea părții de a respecta procedurile instituite de statul român pentru a obține recunoașterea și protecția dreptului material pretins, nefiind permisă o opțiune a persoanei între norma de drept material și cea procedurală.
Aplicarea normelor de drept procedurale garantează siguranța socială și nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 1Protocolul 1 al CEDO și nici un motiv de discriminare, în sensul Protocolului 12, cât timp aceiași normă de drept procedural ( în speță cea referitoare la termenul de notificare), se aplică tuturor persoanelor care reclamă o anumită ingerință, cum ar fi în speța supusă analizei, deposedarea abuzivă de către stat de un anumit bun într-o perioadă determinată.
Față de argumentele expuse mai sus, Curtea apreciază că sunt fondate criticile formulate de recurenta - pârâtă P. Orașului Vălenii de M., vizând nerespectarea de către reclamant a termenului pentru formularea notificării prevăzut de Legea 10/2001 cu privire la imobilul Moara nr.1, anexele și terenul aferent acesteia, în suprafață de 500mp, fapt ce atrage decăderea sa din dreptul de a pretinde despăgubiri pentru acest imobil și pentru aceleași argumente, respingerea cererii reclamantului de repunere în termen.
Nu sunt întemeiate criticile recurentei privind nedovedirea de către reclamant a dreptului de proprietate al autorului său I. Sp. N. cu privire la imobilul Moara nr.2 cu anexe și terenul aferent de 1000mp, față de adresa nr. 215/15 februarie 1994 a Filialei Arhivelor Statului Prahova, privind mențiunea existentă în dosarul nr. 274 la fila 204 din „Tabel de bunuri imobile a numitului S. N. cu moara nr.2 din Vălenii de M. și mai ales față de copia inventarului de evaluare a imobilelor preluate de la moșierul I. Sp. N. (f. 208-211), din care rezultă cu certitudine că aceste bunuri au fost preluate de stat de la autorul reclamantului, care le poseda.
Pentru considerentele expuse pe larg mai înainte, în temeiul art.312 alin.1 și 3 rap. la art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă curtea va admite recursurile și va modifica în parte sentința în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și va respinge acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată ca urmare a admiterii recursului formulat de P. Vălenii de M., curtea va modifica sentința și în sensul că va respinge cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind imobilul M. nr. 1 cu anexe și teren aferent, va admite excepția invocată de pârâta P. oraș Vălenii de M. privind tardivitatea formulării notificării privind acordarea de măsuri reparatorii pentru același imobil și va respinge cererea privind constatarea dreptului reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul menționat.
Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții P. ORAȘULUI VĂLENII DE M., cu sediul în Vălenii de M., județ Prahova și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 2337 pronunțată la 30 septembrie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul V. N., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură A. E., cu sediul în Ploiești, ..18, județ Prahova.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea reclamantului de repunere în termenul de formulare a notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind imobilul M. nr. 1 cu anexe și teren aferent.
Admite excepția invocată de pârâta P. oraș Vălenii de M. privind tardivitatea formulării notificării privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul Moara nr. 1 cu anexe și terenul aferent.
Respinge cererea privind constatarea dreptului reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul Moara nr. 1 cu anexe și terenul aferent de 500 mp, situat în orașul Vălenii de M..
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014.
Președinte, Judecători,
V. G. P. M. G. A. P.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. PMG
Tehnordd.PJ
3 Ex./14.02.2014
j.f. R. C.
d.f._ Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Anulare act. Decizia nr. 2383/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Servitute. Decizia nr. 2425/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
