Cereri. Sentința nr. 636/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 636/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 201/42/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

S E N T I N T A NR. 6

Ședința publică din data de 8 mai 2014

Președinte - M. G.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 636 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, formulată de revizuentaAsociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA, cu sediul în Târgu S., ., județul C., în contradictoriu cu intimatele ., cu sediul în B., ., județul B. și . SRL, cu sediul în B., ..18, ..C, . B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că a fost atașat dosarul de fond.

Curtea, invocă excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Curtea de Apel Ploiești, revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 636 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul C., dată în dosarul nr._, solicitând anularea sentinței.

La termenul din data de 8 mai 2014, Curtea din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Curtea, potrivit disp. 137 C.pr.civ., s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În cauză s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr.636/17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul C., fără ca revizuenta să indice motivul de revizuire, arătând numai că prin sentința atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr.232/2006 a Judecătoriei Câmpina, a deciziei nr.182/R/2008, nr.137/R/2008 ale Tribunalului C., Dec.nr.726/2010 și nr.8426/2012 ale Curții de Apel Cluj.

Însă împrejurarea că una dintre hotărârile invocate a fost pronunțată de o instanță din raza Curții de Apel Ploiești nu este de natură să atragă competența acesteia, din punct de vedere material și teritorial, față de dispozițiile imperative ale art. 323 C.pr.civ., potrivit cărora cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea definitivă și a cărei revizuire se cere.

Cum în cauză s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr.636/17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul C., Curtea va admite excepția invocată și, în baza disp. art. 158 C.pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C..

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 636 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, formulată de revizuentaAsociația pentru Salvarea Patrimoniului MTS SA, cu sediul în Târgu S., ., județul C., în contradictoriu cu intimatele ., cu sediul în B., ., județul B. și . SRL, cu sediul în B., ..18, ..C, . B., în favoarea Tribunalului C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 mai 2014.

PREȘEDINTE,

M. G.

Grefier,

C. O.

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

red.MG

tehnored.CO

2 ex/29.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 636/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI