Obligaţie de a face. Decizia nr. 2662/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2662/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 21814/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 2662
Ședința publică din data de 16 decembrie 2014
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta . SA - prin administrator judiciar CII D., cu sediul în București, ., nr. 5, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat A. N., în București, .. 11A, sector 1, împotriva încheierii din data de 20 martie 2014 și a deciziei civile nr. 210/27 martie 2014 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții D. V., domiciliat în Ploiești, .. 4, .. A, . și cu reședința în Ploiești, ., ., județul Prahova și P. C. C., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 16 decembrie 2014, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții D. V. și P. C. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta, . SA, obligarea să își ridice utilajele și construcțiile de pe terenul lor în suprafață de 60.002 mp situat în ..
Înmotivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2007 s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007.
Au susținut reclamanții că, deoarece nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, pârâta a continuat să folosească terenul proprietatea lor, fiind obligați să promoveze o acțiune în sistarea lucrărilor, admisă prin decizia civilă nr. 497, care însă nu și-a produs efectele având în vedere că pârâta avea utilaje și construcții în care locuiau muncitorii.
Pârâta . SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, excepția lipsa calității procesuale active a celor doi reclamanți și excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de interes a reclamanților, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
A susținut pârâta că în data de 02.10.2007 a cumpărat de la S. L.-V. terenul în suprafața de 60.003 m.p., situat în extravilanul comunei Bucov, județul Prahova, tarlaua 46, parcelele 1943/7, 1946/7, 1948/7, 1950/7, 1952/7, 1947/7, 1944/7, 1951/7 și 1949/7 având nr. cadastral_, fiind înscris în cartea funciara nr. 2939 a localității Bucov prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2930/02 10 2007 de Biroul Notarului Public „P. I.”, din Ploiești.
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpătare asupra terenului ce formează obiectul litigiului în cauza, autoarea sa deținea în dovedirea dreptului ei de proprietate: titlul de proprietate nr._ / 07 .09.2007, eliberat de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, certificatul de calitate de moștenitor nr. 65/18.07.2002, eliberat în dosar succesoral nr. 9/2002, de Biroul Notarului Public „D.-C. T.” din Ploiești; certificatul suplimentar de moștenitor nr. 144/13.09.2007 eliberat de Biroul Notarului Public „ D.-C. I.” în dosar succesoral 232/2007, încheiere de intabulară nr._/27.09.2007, extras informativ de carte funciara care atesta ca dreptul de proprietate era intabulat pe numele ei, fiind unic proprietari în cartea funciara nu era înscris niciun litigiu de către reclamant). La încheierea contractului de vânzare cumpărare, notarul public a solicitat O.C.P.I. Ploiesti emiterea extrasului de carte funciara pentru autentificare, care de asemenea atesta un singur proprietar S. L.-V..
Mai arată că reclamanții au introdus o acțiune în anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2930/02.10.2007 de BNP „P. I.”, acțiune pe care, Tribunalul Prahova, a admis-o în recurs, pronunțând nulitatea contractului, însă reclamantul nu a cerut repunerea în situația anterioara, fapt pentru care, efectele nulității, benefice pentru el, nu pot opera.
La acest moment pârâta avea un titlu de proprietate încă valabil, deși exista un litigiu încă nefinalizat asupra acestuia, anume actul de alipire nr. 2620/30.07.2008, act notarial depus la dosarul cauzei.
Deci, fără obținerea repunerii în situația anterioara în dosarul în care reclamanții au obținut anularea titlului său asupra celor 6 ha. reclamate de ei, nu se afla în situația în care sa poată beneficia de principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial, care pentru aceasta ar fi trebuit sa obțină efectele benefice lor în urma anularii actului lor asupra celor 6 ha, iar aceste efecte le-ar fi obținut daca ar fi cerut și repunerea în situația anterioara în acel dosar, ceea ce nu s-a întâmplat.
În privința excepției lipsei calității procesuale active, reclamanții nu au cerut instanței și repunerea în situația anterioara, fapt pentru care dreptul de proprietate, în acest moment nu le aparține, el aparținându-i pârâtei, pe întreaga suprafața de teren alipită care o include și pe cea în cauza, în calitate de proprietari tabulari. De altfel, fără repunere în situație anterioara . nulitate ceruta instanței, o acțiune prin care se constata nulitatea unui act, efectele nu pot opera, adică repunerea în situația anterioara, astfel încât în acest moment reclamanții nu au calitate procesuala activa pentru a introduce o acțiune prin care sa îi oblige sa ridice utilajele de pe terenul vizat, nefiind titularii dreptului din raportul juridic dedus judecații.
Mai mult decât atât, în cazul reclamantului P. C. C., excepția lipsei calității procesuale active are o justificare în plus, deoarece la dosarul cauzei neexistând un certificat de moștenitor care să ateste calitatea sa, ci, doar un testament, act insuficient pentru a sta în judecată în calitate de reclamant, succesor în drepturi al defunctei S. L. V..
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamanților a precizat că o eventuala admitere a acestei acțiuni nu ar aduce niciun beneficiu concret reclamanților, interesul, folosul practic urmărit de reclamanți neexistând, căci admiterea acțiunii nu le-ar da posibilitatea sa se folosească în vreun fel de acel teren întrucât au ridicate construcții acolo, iar pârâta, în calitate de proprietar nu le va permite accesul pe proprietatea sa.
Pe fond a arătat că aceste construcții nici nu se afla amplasate în totalitate pe terenul în litigiu.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul și expertiză în specialitatea construcții.
Prin sentința civilă nr. 7960/26.04.2013 Judecătoria Ploiești a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiate și a admis acțiunea formulata de reclamanții D. V. și P. C. C..
A obligat pârâta să ridice de pe terenul proprietatea reclamanților situat în ., construcțiile identificate conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmit de expert C. M. și utilajele menționate în procesul-verbal întocmit de executor judecătoresc M. Goslan la data de 15.06.2011 în dosarul nr. 252/2011 și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4025 lei, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert și taxă de timbru.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin titlul de proprietate nr._/07.09.2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 6 ha și 3 mp în favoarea lui S. L. V. și S. N..
Prin testamentul autentificat sub nr. 4399/21.06.2006 S. L. V. îl instituie legatar universal pe reclamantul P. C. C., aceasta decedând la data de 21.08.2011. Prin certificatul de moștenitor nr. 41/22.09.2011 s-a constatat transmiterea patrimoniului succesoral de la defunctă la reclamant.
Din considerentele deciziei civile nr. 1645/10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova rezultă că reclamantul D. V. a acceptat succesiunea lui S. N. decedat la data de 10.01.2002 și că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007, S. L. V. a înstrăinat pârâtei E. suprafața de teren din titlul de proprietate nr._/07.09.2007.
La data de 30.07.2008, pârâta a încheiat actul de alipire nr. 2620 prin care s-au alipit mai multe suprafețe de teren printre care și cea dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007, ulterior deschizându-se și o nouă carte funciară nr._, în care erau intabulate toate terenurile, astfel cum rezultă din extrasul CF aflat la filele 19-20.
Prin decizia civilă nr. 1645/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2007 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007.
1. În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesual active și a lipsei de interes a reclamanților, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Calitatea procesual activă presupune identitatea între creditorul raportului de drept material dedus judecății și reclamantul din acțiunea având ca temei respectivul raport juridic.
În speță, prin decizia civilă nr. 1645/10.11.2009, instanța a constatat nulitatea absolută a actului de proprietate asupra terenului în suprafață de 60.002 mp situat în ., parcelele 1943/7, 1944/7, 1946/7, 1947/7, 1948/7, 1950/7, 1949/7, 1951/7 și 1952/7. Efectul principal al constatării nulității unui act translativ de proprietate constă în reîntoarcerea bunului în patrimoniul vânzătorului. În cauză, față de împrejurarea că printre cauzele de nulitate a fost și aceea a vânzării bunului altuia, în urma decesului vânzătoarei S. L., titular al dreptului de proprietate asupra terenului a devenit moștenitorul acesteia, reclamantul P. C., alături de reclamantul D. V. ca moștenitor al defunctului S. N..
Prin urmare în momentul de față, titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului sunt reclamanții. În această calitate, au interesul să solicite posesorului neproprietar ridicarea construcțiilor pe care pretinde că acesta le-a edificat.
Pentru aceste motive instanța a respins excepțiile invocate ca neîntemeiate.
2. Pe fond s-a reținut că pe data de 04.02.2009 a fost emisă autorizația de construire nr. 3/04.02.2009 pentru construirea unei stații de sortare, urmată de încheierea unui proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 20.05.2009, iar pe data de 19.07.2010 este emisă autorizația de construire nr. 67/19.07.2010, prin care pârâtei i se conferea dreptul de a edifica o amenajare exploatare agregate minerale și . însă nu a mai fost urmat de un proces-verbal de recepție (filele 121-126).
Art. 494 c.civ. prevede: ”Daca plantațiile, construcțiile si lucrările au fost făcute de către o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a îndatora pe acea persoana sa le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor si a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dansul acele plantații si clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor si prețul muncii, fără ca sa se ia in considerație sporirea valorii fondului, ocazionata prin afacerea unor asemenea plantații si construcții. Cu toate acestea, daca plantațiile, clădirile si operele au fost făcute de către o a treia persoana de bună - credința, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri si lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor si prețul muncii, sau de a plăti o suma de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului.”
Așadar textul face distincție între constructorul de bună - credință, adică cel care avea convingerea că este proprietarul terenului și constructorul de rea - credință: în prima situație adevăratul proprietar al terenului are doar posibilitatea păstrării construcțiilor cu despăgubirea constructorului, în cea de-a doua are opțiune între a-l obliga pe constructor să-și ridice construcțiile sau să le păstreze cu despăgubirea acestuia.
Prin urmare primul aspect care trebuie clarificat este dacă pârâta a fost sau nu constructor de bună - credință. Instanța reține că acțiunea prin care reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului a fost introdusă în anul 2007, sentința de fond pronunțându-se la data de 01.04.2009 în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate. Prima autorizație de construire a fost emisă la data de 04.02.2009, prin urmare demersurile pentru aceasta au fost întreprinse înainte de data de 04.02.2009, iar procesul-verbal de recepție a fost încheiat la data de 20.05.2009, ceea ce înseamnă că până la acel moment construcțiile fuseseră edificate.
Concluzia care se desprinde este că pârâta a început să construiască înainte de pronunțarea sentinței de fond; fiind parte în proces, instanța nu poate reține susținerea sa că nu a știut de existența litigiului între reclamantul D. și defuncta S. L., autoarea pârâtei, având în vedere că în dosarul nr._/281/2007 a fost administrat un probatoriu, din considerentele deciziei nr. 1645/10.11.2009 rezultând că toate aceste aspecte au fost puse în discuția părților și analizate.
Dar chiar în situația în care nu ar fi cunoscut litigiul dintre reclamantul D. și defuncta S. L., față de împrejurarea că în anul 2007 s-a promovat o acțiune de anulare a titlului său de proprietate ar fi fost suficient temei pentru a nu începe executarea unei construcții pe terenul pe care era posibil să îl piardă în urma aceste acțiuni. Mai mult, pârâta obține autorizația de construire cu după 1 an și jumătate de la declanșarea procesului și cu 3 luni înainte ca instanța de fond să se pronunțe.
Pe de altă parte obținerea celei de-a doua autorizații de construire s-a produs la data de 19.07.2010, după ce Tribunalul Prahova a casat sentința de fond și admițând recursului, a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al pârâtei (10.11.2009).
Coroborând toate aceste date rezultă că pârâta nu a fost constructor de bună - credință. Obținerea autorizațiilor de construire nu o transformă în constructor de bună - credință, mai cu seamă că după ultima autorizație nu a mia fost încheiat un proces-verbal de recepție.
Prin anularea titlului de proprietate, cele două autorizații rămân fără suport juridic, având în vedere că anularea unui act juridic atrage și anularea actelor subsecvente; în plus aceste acte au fost emise fără a aduce la cunoștința celor două primării existența litigiului, fiind astfel încălcate condițiile legale de emitere.
Instanța a avut în vedere și faptul că acestea sunt construcții provizorii, din raportul de expertiză construcții întocmit de expert C. M. rezultând că sunt realizate din panouri termoizolate metalice cu învelitoare din tablă și așezate pe platforme din beton.
Pentru aceste motive instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să ridice de pe terenul proprietatea reclamanților situat în ., construcțiile identificate conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmit de expert C. M. și utilajele menționate în procesul-verbal întocmit de executor judecătoresc M. Goslan la data de 15.06.2011 în dosarul nr. 252/2011.
În baza art. 274 alin.1 C.pr.civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4025 lei, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert și taxă de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. E. I. PARTNERS S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a susținut greșita soluționare de către instanța de fond a excepțiilor de necompetentă materială și teritorială. Apelanta a arătat că instanța competentă este Tribunalul București litigiul de față fiind unul comercial neevaluabil în bani iar sediul pârâtului, în București, potrivit art. 5 și 7 C.p.c raportat la art. 2, pct. 1 lit. a C.pc.
A susținut apelanta că reclamanții nu sunt proprietarii terenului de pe care solicită ridicarea construcțiilor, așa cum greșit a reținut instanța de fond, deoarece, fiind anulat actul de vânzare-cumpărare, nu s-a dispus și repunerea în situația anterioară, dreptul de proprietate nereintrând în patrimoniul reclamanților. Mai mult, a susținut apelanta, ea are un alt titlu de proprietate, actul de alipire, care este încă valabil, sentința prin care acest act a fost anulat fiind la rândul ei anulată prin decizia nr. 358/ 13.06.2013 a Tribunalului Prahova.
Apelanta a criticat sentința instanței de fond apreciind că în mod greșit a disjuns cererea sa reconvențională prin care a invocat accesiunea în calitate de constructor de bună credință, susținând că motivarea instanței de fond este contradictorie în sensul că nu a fost constructor de bună credință, având cunoștință de litigiul dintre reclamantul Dacălu și defuncta S. L..
Apelanta a arătat că instanța de fond a făcut mențiuni privind valabilitatea autorizațiilor de construcție, deși nu fusese investită cu acest obiect pe care nu l-a pus în dezbaterea părților.
A mai susținut că instanța de fond, în mod greșit a respins excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamantului, atâta timp cât acesta nu a redobândit dreptul de proprietate asupra terenului și nu are nici un interes în ridicarea acelor construcții, deoarece nu va putea folosi terenul pentru că nu are acces la el, fiind proprietatea apelantei. În plus, instanța de fond nu putea dispune desființarea și mutarea acestor construcții, în lipsa unei autorizații de demolare.
Prin decizia civilă nr. 210/27 martie 2014, Tribunalul Prahova a respins cererea de completare a probatoriilor.
A respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă . SA.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește cererea privind completarea probatoriilor, cu înscrisuri, martori, interogatoriul precum și orice alte probe care a rezulta din dezbateri, formulată de către apelantă prin motivele de apel depuse la filele 40 și urm. dosar apel, tribunalul a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că cererea are o formulare generică și nu se arată ce anume se intenționează a se dovedi cu fiecare probă în parte.
A reținut tribunalul că din dezbateri nu a rezultat necesitatea completării probatoriilor solicitate și administrate la fond, astfel că a respins cererea privind completarea probatoriilor, ca neîntemeiată.
A reținut tribunalul că prin decizia nr. 1645/10.11.2009 a Tribunalului Prahova, s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007 privind terenul în suprafață de 60.002 m.p. situat în ., încheiat între numita S. L. V. în calitate de vânzător și . SA în calitate de cumpărător.
Potrivit considerentele acestei hotărâri tribunalul a reținut că reclamantul D. V. este succesor testamentar potrivit declarației nr. 274/24.10.2007, al def. S. N. coproprietar al terenului alături de numita S. L. V., prin titlul de proprietate nr._/07.09.2007.
La data de 21.08.2011 a decedat numita S. L. V. al cărui moștenitor testamentar este reclamantul P. C. C., potrivit testamentului autentificat nr. 4399/21.06.2006.
Prin actul de alipire, autentificat sub nr. 2620/30.06.2008, și . SA a hotărât alipirea mai multor terenuri proprietatea sa, printre care și cel dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007, ulterior acesta fiind înscris în cartea funciară a localității nr._, provenită prin conversie de pe hârtie a CF nr. 3910.
La data de 04.02.2009 a fost emisă autorizația de construire nr. 3/04.02.2009 pentru construirea unei stații de sortare, urmată de încheierea unui proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din data de 20.05.2009, iar pe data de 19.07.2010 este emisă autorizația de construire nr. 67/19.07.2010, prin care apelantei pârâte i se conferea dreptul de a edifica o amenajare exploatare agregate minerale și . însă nu a mai fost urmat de un proces-verbal de recepție.
În raport cu această situație de fapt, așa reținută și de instanța de fond, tribunalul a constatat că motivele de apel invocate de către apelanta-pârâtă sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Susținerea apelantei privind excepțiile de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Ploiești, motivate de faptul că litigiul de față fiind unul comercial neevaluabil în bani, iar sediul pârâtului, în București, potrivit art. 5 și 7 Cod pr. civilă raportat la art. 2, pc. t lit. a Cod pr. civilă competența revine Tribunalului București ca instanță de fond, nu pot fi primite acestea în raport cu prevederile art. 13, alin. 1 Cod pr. civilă, care, în materie de imobile, dispune că cererile privitoare la imobile se judecată numai de instanța de la locul situării lor. Obiectul prezentei cererii fiind ridicarea construcțiilor de pe terenul din ., iar această localitate fiind în competența Judecătoriei Ploiești, tribunalul apreciază că soluția de respingere a acestor excepții de către instanța de fond, este temeinică și legală, iar motivele invocate de apelantă în acest sens, nefondate.
Tot nefondate sunt susținerile apelantei și cu privire la excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivate de faptul că atâta timp cât aceștia nu au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului nu au nici un drept și nici un interes în ridicarea acelor construcții deoarece nu va putea folosi terenul pentru că nu are acces la el, fiind proprietatea apelantei.
Tribunalul a constatat că este greșită susținerea apelantei în sensul că reclamanții nu au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului, deoarece efectul principal al deciziei nr. 1645/ 10.11.2009 prin care s-a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007 privind vânzarea terenului în suprafață de 60.002 mp. situat în ., este desființarea retroactivă a actului care se consideră că nici nu a fost încheiat și ca atare, retroactiv, imobilul ce a făcut obiectul vânzării - cumpărării este considerat proprietatea vânzătorului, respectiv al celor doi moștenitori, reclamanții din prezenta cauză. Prin urmare, cei doi reclamanți au dreptul, dar și interesul de solicita de la posesorul neproprietar ridicarea construcțiilor pretins efectuate de acesta din urmă.
Susținerea apelantei că instanța nu poate dispune desființarea și mutarea acestor construcții, în lipsa unei autorizații de demolare, a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că aceasta nu are corespondent în dispozițiile Legii nr. 50/1991, care reglementează autorizarea executării lucrărilor de construcții.
A susținut apelanta că reclamanții nu sunt proprietarii terenului de pe care solicită ridicarea construcțiilor, așa cum greșit a reținut instanța de fond, deoarece fiind anulat actul de vânzare-cumpărare nu s-a dispus și repunerea în situația anterioară, dreptul de proprietate nereintrând în patrimoniul reclamanților. Mai mult, a susținut apelanta, ea are un alt titlu de proprietate, actul de alipire, care este încă valabil, sentința prin care acest act a fost anulat fiind la rândul ei anulată prin decizia nr. 358/ 13.06.2013 a Tribunalului Prahova.
Susținerile apelantei sunt nefondate, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, efectul principal al deciziei nr. 1645/ 10.11.2009 prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007 privind vânzarea terenului în suprafață de 60.002 mp. situat în ., este desființarea retroactivă a actului care se consideră că nici nu a fost încheiat și ca atare, retroactiv, imobilul ce a făcut obiectul vânzării - cumpărării este considerat proprietatea vânzătorului, respectiv al celor doi moștenitori, reclamanții din prezenta cauză.
Apelanta nu poate susține valabil că are un titlu de proprietate, întrucât actul de alipire și transcrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a apelantei nu valorează titlul de proprietate, aceste acte nereprezentând un mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra ternului în litigiu, până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ teritorială și deschiderea cărții funciare. Până la acea dată, ele au drept efect numai opozabilitatea față de terți, potrivit dispozițiilor art. 56, alin. 1 si alin. 2 din legea nr. 7/ 1996.
Criticile apelantei privind măsura disjungerii cererii sale reconvenționale prin care a invocat accesiunea în calitate de constructor de bună credință, vor fi înlăturate de către tribunal, având în vedere că măsura a fost dictată de interesul soluționării prezentei cauze care era în stare de judecată, spre deosebire de cererea disjunsă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 165 Cod pr. civilă.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă . SRL.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal pârâta . SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că, în speță, competentă pentru soluționarea cauzei este instanța de la domiciliul pârâtului, respectiv Tribunalul București, apreciind că instanța de apel, în mod eronat își întemeiază motivarea pe prevederile art. 13 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, deoarece obiectul acțiunii îl reprezintă obligația de a face (desființarea unor construcții).
Arată că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, motivarea fiind contradictorie și lipsită de suport legal, deoarece reclamanții nu sunt proprietarii terenului pe care se afla construcțiile în litigiu.
Apreciază recurenta că actul de alipire reprezintă un titlu valabil de
proprietate, contrar susținerilor de instanței de apel, el stând la baza deschiderii unei
noi cărții funciare pentru o suprafață de teren de 29 ha ce include și terenul litigios.
Precizează recurenta că instanța de apel nu a răspuns motivat tuturor motivelor de apel și greșește atunci când afirmă că legea privind executarea lucrărilor de construcții, respectiv Legea nr. 50/1991, nu prevede nimic legat de desființarea executărilor de construcții, deoarece chiar la art. 1 alin. 1 se prevede expres ca „executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi[...]”.
Arată recurenta că la data de 2 octombrie 2007 a cumpărat de la numita S. L.-V. terenul în suprafața de 60.003 m.p., situat în extravilanul comunei Bucov, județul Prahova, tarlaua 46, parcelele 1943/7, 1946/7, 1948/7, 1950/7, 1952/7, 1947/7, 1944/7, 1951/7 și 1949/7, având nr. cadastral_ și fiind înscris în cartea funciară nr. 2939 a localității Bucov, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2930/02.10.2007 de B.N.P. „P. I.”, din Ploiești.
Arată că recurenta este o societate comercială ce activează în domeniul materialelor de construcții, fapt pentru care, în anul 2007 a achiziționat teren în zona Ploiești, pentru amplasare unei stații de sortare și de prelucrare a pietrei pentru construcții.
Precizează că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare asupra terenului ce formează obiectul litigiului, vânzătorul deținea în dovedirea dreptului ei de proprietate, titlul de proprietate nr._/07.09.2007, eliberat de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, certificatul de calitate de moștenitor nr. 65/18.07.2002, eliberat în dosar succesoral nr. 9/2002 de B.N.P. „D. C. T.” din Ploiești; certificatul suplimentar de moștenitor nr. 144/13.09.2007, eliberat de B.N.P. „D. C. I.” în dosar succesoral
nr. 232/2007; încheiere de intabulare nr._/27.09.2007, precum si extras informativ de carte funciara care atesta ca dreptul de proprietate era intabulat pe numele ei, fiind unic proprietar (în cartea funciara nu era înscris niciun litigiu de către reclamant).
Mai mult decât atât, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, notarul public, potrivit obligației ce-i revine conform legii, a solicitat O.C.P.I.P. -
B.C.PJ. Ploiești emiterea extrasului de carte funciara pentru autentificare, care atesta un singur proprietar, respectiv numita S. L.-V..
Toate aceste documente oficiale, împreuna cu certificatul de atestare fiscala nr. 8318/02.10.2007, eliberat de Primăria Bucov, privind achitarea la zi a taxelor si impozitelor aferente terenului in cauza, sunt necesare și suficiente în vederea încheierii valabile a contractelor de vânzare-cumpărare, întrunind toate cerințele impuse de legiuitor, atât pentru a cumpăra cât și pentru a fi calificat drept un cumpărător ce acționează cu maximum de prudență și diligență impus unui cumpărător diligent.
Precizează că reclamanții au introdus o acțiune în anularea titlului de proprietate, respectiv a contractului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 2930/02.10.2007 de B.N.P. „P. I.”, acțiune pe care, Tribunalul Prahova, a admis-o, dispunând nulitatea contractului, insa reclamantul nu a cerut repunerea în situația anterioară, fapt pentru care, efectele nulității, benefice pentru el, nu pot opera.
Apreciază că, fără obținerea repunerii în situația anterioară în dosarul în care reclamanții au obținut anularea titlului de proprietate asupra celor 6 ha. de teren, nu se afla în situația în care să poată beneficia de principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial, căci pentru aceasta ar fi trebuit să obțină efectele benefice reclamanților în urma anularii actului recurentei asupra celor 6 ha, iar aceste efecte le-ar fi obținut dacă ar fi cerut repunerea în situația anterioara, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, principiul retroactivității determină - nu însă direct, ci indirect, adică prin intermediul restabilirii situației anterioare - și principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial.
Susține recurenta că, intimații-reclamanți nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului de pe suprafața căruia solicita ridicarea construcțiile, deoarece la momentul anularii contractului prin care recurenta a achiziționat acea suprafața de teren, intimații nu au solicitat și repunerea în situația anterioara, fapt pentru care, dreptul de proprietate nu s-a reîntors în patrimoniul lor. Mai mult decât atât, la acest moment recurenta are un alt titlu de proprietate asupra acelui teren, respectiv actul de alipire, prin care s-au comasat mai multe suprafețe de teren printre care și cele 6 ha..
De asemenea, arată că motivarea instanței cum că recurenta ar fi fost de rea-credință, deoarece a construit aceste barăci în timpul litigiului este nelegală, deoarece la acel moment titlul de proprietate inițial nu era anulat, aceasta fiind proprietara terenului, neexistând nicio justificare pentru a se susține ca un proprietar nu poate construi pe terenul său și că este de rea credința daca o face în situația în care este dat în judecată de altcineva.
Mai mult decât atât, apreciază că instanța nu poate dispune desființarea sau mutarea acelor construcții în lumina legii, decât dacă s-ar fi emis o autorizație de desființare pentru demolarea construcțiilor.
Solicită admiterea apelului, casarea deciziei recurate și desființarea încheierii recutare, fie trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv Tribunalul București, fie trimiterea cauzei instanței de apel, Tribunalul Prahova care în mod nelegal a respins cererea de amânare prin încheierea de ședință din data de 20 martie 2014.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, încadrate în motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 si 9 Cod pr. civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând, se impune a se menționa că, raportat la obiectul acțiunii cu a cărei soluționare reclamantii au învestit prima instanță, hotărârea judecătoriei a fost supusă căii de atac a apelului, iar decizia tribunalului, căii de atac a recursului, context în care motivele invocate în recurs de către recurenti pot fi numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, iar nu și motive de netemeinicie, care să vizeze aspecte legate de greșita apreciere a probelor administrate.
Art.3041 Cod pr.civilă statuează că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, situație ce nu se regăsește însă în speță.
Ca atare, aspectele de netemeinicie exced atribuțiilor de control ale instanței de recurs, circumscrise numai cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
In ce priveste motivele casare invocate de catre recurenta, Curtea le va circumscrie dispozitiilor legale aplicabile in materie, dupa cum urmeaza:
Se critica, astfel, imprejurarea ca, in mod gresit, au fost respinse exceptiile necompetentei teritoriale si materiale a Judecatoriei Ploiesti, a lipsei calitatii procesuale active si a lipsei de interes.
Potrivit art.304 pct.5 coroborat cu art.312 alin.3 Cod pr.civilă, se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Potrivit art.105 alin.2 Cod pr.civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, statuându-se, totodată, că în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
In ce priveste exceptia necompetentei materiale, Curtea constata ca aceasta a fost respinsa, in mod corect, ca tardiv formulata de judecatorul fondului, in temeiul disp. art. 159 al. 2 C. pr. civ.
In acest sens, Curtea retine ca primul termen de judecata la care s-a prezentat in instanta aparatorul recurentei-parate a fost la 20.08.2012, cand a comunicat si sediul societatii, caci, pana la acest moment aceasta fusese citata la o alta adresa ( fila 116 dosar fond), iar prima zi de infatisare in acceptiunea legiuitorului a fost cel din 1.10.2012, cand a fost depusa si intampinare, in cuprinsul careia nu a fost invocata, insa, exceptia necompetentei materiale a instantei ( fila 144 dosar fond).
Prin urmare, invocarea acestei exceptii la termenul din 23.04.2013 s-a realizat cu incalcarea disp. art. 159 al. 2 C.pr. civ ( text de lege aplicabil conform Legii 202/2010), motiv pentru care, in mod legal, a fost respinsa, ca tardiv formulata.
Cat priveste exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Ploiesti, Curtea constata ca si aceasta a fost respinsa, in mod corect, deficitara fiind, insa, motivarea primei instante, preluata si de instanta de apel in mod gresit, respectiv ca, in speta ar fi aplicabile disp. art. 13 al. 1 C. pr. civ.
Curtea va schimba, astfel, motivarea acestei solutii de respingere a exceptiei, aratand faptul ca actiunea de fata nu este o actiune reala imobiliara, obiectul acesteia fiind obligatia de a face, respectiv obligarea paratilor la ridicarea constructiilor, astfel incat nu se incadreaza in dispozitiile ce reglementeaza competenta teritoriala absoluta potrivit art. 13 C. pr. civ.
Dimpotriva, in speta, suntem in prezenta unei competente teritoriale alternative, fiind aplicabile disp. art. 7 al.1 sau al. 2 C. pr. civ., alegerea competentei ramanand la dispozitia reclamantilor potrivit disp. art. 12 C.pr. civ.
Curtea retine, asadar, ca, in cauza, competenta teritoriala a fost justificata de catre reclamanti prin disp. art. 7 al. 2 C. pr. civ, potrivit carora :”Cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.”.
Referitor la exceptiile lipsei calitatii procesuale active si a lipsei de interes, Curtea constata ca solutia de respingere a acestora a fost motivata de catre instanta de fond si de apel, doar o eventuala lipsa a motivarii ar fi putut fi apreciata ca fiind abuziva si care ar fi incalcat dreptul recurentei-parate la un proces echitabil.
Cat priveste motivarea instantelor inferioare referitoare la solutionarea celor doua exceptii, Curtea remarca, dincolo de imprejurarea ca analiza acestui aspect presupune verificarea probatoriilor (respectiv a calitatii de proprietari ai terenului), ce excede limitelor impuse de legiuitor prin disp. art. 304 C. pr. civ, ca aceasta este corecta, caci constatarea nulitatii absolute a actului de vanzare-cumparare are ca efect desfiintarea retroactiva a raportului juridic civil nascut din actul juridic lovit de aceasta sanctiune si, prin aceasta, restabilirea legalitatii.
Mai exact, prin desfiintarea retroactiva a actului de vanzare-cumparare, reclamantii au redobandit dreptul de proprietate asupra terenului ce formase obiectul operatiunii de instranare, caci principiul retroactivitatii efectelor nulitatii evidentiaza ca efectele nulitatii se produc din momentul incheierii actului juridic . Efectul nulitatii actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul ”quod nullum est, nullum producit efectum” (D. civil. Parte generala. Persoanele, G. B., Editura ALLBeck, pag. 241).
Prin urmare, actul de alipire invocat de catre recurenta-parata nu poate constitui un titlu de proprietate asupra imobilului ce a facut obiectul vanzarii -cumpararii a carei nulitate a fost constatata prin Decizia nr. 1645/10.11.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr._/281/2007, acesta fiind, de altfel si motivul pe care l-a avut in vedere tribunalul, aratand ca transcrierea actului de alipire in cartea funciara are drept efect opozabilitatea fata de terti, potrivit dispozitiilor art. 56 al. 1 si 2 din Legea 7/1996.
De altfel, nimic nu impiedica intimatii-reclamanti sa solicite desfiintarea partiala a actului de alipire si modificarea mentiunilor din cartea funciara pentru clarificarea deplina a situatiei juridice a imobilului pe care recurenta-parata a ridicat constructiile in litigiu.
Referitor la critica recurentei-apelante privind imprejurarea ca s-ar fi incalcat principiul contradictorialitatii in fata instantei de fond prin administrarea probei cu inscrisuri inainte de a fi legal citata societatea, Curtea o va respinge, ca neintemeiata.
In acest sens, Curtea constata ca, la termenul de judecata din 20.08.2012, in fata instantei de fond, parata a fost reprezentata de av. A. N., care a invederat faptul ca, pana la acel moment, societatea nu a fost legal citata, indicand sediul social din Bucuresti, Al. M. M. L. nr.5, ., ., si a precizat ca este de acord cu probele solicitate de reclamanti, respectiv inscrisuri si interogatoriu, solicitand, la randul sau, probe.
Curtea mai constata ca aparatorul paratei a formulat o singura critica legata de imprejurarea ca, nefiind legal citata pana la acel moment, aceasta nu a putut sa-si exprime un punct de vedere cu privire la incuviintarea expertizei specialitatea constructii civile, fara, insa, a face vreo referire cu privire la autorizatiile de construire solicitate a fi depuse prin adresa dispusa de Judecatoria Ploiesti ( fila 114 dosar fond).
De asemenea, la termenul de judecata din 01.10.2012, ulterior depunerii autorizatiilor de construire, parata, prin aparator nu a facut nicio referire cu privire la inscrisurile depuse la dosar, astfel incat, constatandu-se ca a avut posibilitatea sa ia cunostinta de continutul acestora si sa formuleze eventuale critici privind admisibilitatea probei, pe care, insa, nu le-a formulat, recurenta-parata nu mai poate sustine incalcarea principiului contradictorialitaatii de catre instanta de fond ( fila 150 dosar fond).
Cat priveste sustinerea recurentei-apelante, in sensul ca, in mod nelegal, instanta de apel a respins cererea de amanare prin incheierea din data de 20.03.2014, Curtea constata ca este neintemeiata, tribunalul motivand masura dispusa si aratand ca prezenta cauza a suferit numeroase amanari, inclusiv din vina apelantei-parate, care nu a depus in termen util motivele de apel.
Prin urmare, desi recurenta-parata nu precizeaza in ce consta nelegalitatea masurii dispuse de instanta de apel, Curtea constata ca cererea de amanare nu a fost respinsa in mod abuziv, ci a fost motivata si justificata de considerentele disp. art. 156 C.pr. civ.
In ce priveste motivele de modificare invocate de catre recurenti, Curtea retine ca se invoca disp. art. 304 pct. 7 C. pr. civ, potrivit carora hotararea poate fi atacata cand nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii.
Referitor la invocarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 56 al. 1 si 2 din Legea 7/1996, Curtea a retinut in paragrafele anterioare care au fost considerentele care au fost avute in vedere de catre instanta de apel, aceasta raspunzand sustinerii apelantei-parate potrivit careia actul de alipire ar constitui titlul sau de proprietate asupra imobilului ce a facut obiectul actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2930/02.10.2007.
Imprejurarea ca motivarea instantei de apel nu este favorabila recurentei-parate nu semnifica, insa, faptul ca aceasta nu are legatura cu pricina sau ca este gresita, caci Curtea impartaseste punctul de vedere al tribunalului, respectiv ca actul de alipire nu constituie titlu de proprietate, ci o operatiune juridica prin care societatea si-a alipit mai multe terenuri, printre care si cel in litigiu.
Insa, atat timp cat s-a constatat nulitatea actului de vanzare-cumparare prin care recurenta-parata dobandise dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 60.002 mp situat in ., actul de alipire, ca act subsecvent, nu poate constitui titlu de proprietate asupra acestui imobil, caci dreptul de proprietate a reintrat in patrimoniul intimatilor-reclamanti, ca efect al nulitatii actului de vanzare-cumparare.
Tot astfel, imprejurarea ca instanta de apel ar fi aratat ca Legea 50/1991 nu prevede nimic in legatura cu desfiintarea executarilor de constructii nu poate fi primita ca si critica, caci considerentul avut in vedere de tribunal a avizat faptul ca lipsa autorizatiei de demolare nu este un impediment pentru care sa nu poata dispuna ridicarea constructiilor de pe terenul intimatilor-reclamanti, aceasta putandu-se obtine ulterior pronuntarii hotararii judecatoresti.
Recurenta a mai invocat drept motiv de modificare disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă ce privesc situațiile în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată.Altfel spus, instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea nu este motivată în drept ori că în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate nu există un text care să justifice soluția în speță, împrejurare care nu poate fi reținută în cauză.
În ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta presupune că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera și spiritul lor, fie le-a aplicat greșit. Spre exemplu, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când:aplică o normă generală nesocotind existența uneia speciale sau aplică o normă care nu este incidentă în speță, ori interpretează greșit textul de lege corespunzător situației de fapt, niciuna din împrejurările respective neputând fi reținute în speță.
Ca atare, criticile recurentilor privind aprecierea probelor administrate in fata instantelor de fond si de apel, respectiv cu privire la inscrisurile depuse de parti, interpretarea deciziilor pronuntate in alte cauze, calitatea de proprietari ai terenului, nu se circumscriu motivelor limitativ prevazute de lege prin disp. art. 304 C. pr. civ, ci tin de temeinicia hotararii si nu de legalitatea acesteia, astfel incat nu pot fi analizate pe calea extraordinara a recursului.
In acest sens, Curtea reaminteste faptul ca sustinerile recurentei-parate in legatura cu pretinsa incalcare a dreptului de aparare, a dreptului la un proces echitabil, a principiului contradictorialitatii, oralitatii si legalitatii din cadrul actiunii ce a avut ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2930/02.10.2007 de BNP P. I. (actiune inregistrata sub nr._/281/2007 si solutionata irevocabil prin Decizia nr. 1645/10.11.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova) nu pot fi analizate in cadrul prezentului dosar, caci s-ar incalca principiul autoritatii de lucru judecat.
Tot astfel, critica formulata de catre recurenta-apelanta, in sensul ca intimatii-reclamanti nu au redobandit dreptul de proprietate asupra terenului ce a format obiectul contractului de vanzare-cumparare mentionat in paragraful anterior intrucat nu au solicitat si repunerea partilor in situatia anterioara, este fundamentata pe un rationament total eronat.
Aceasta pentru ca, asa cum s-a retinut in paragrafele anterioare, efectele nulitatii se produc in mod retroactiv, de la data incheierii actului juridic, considerandu-se ca acesta nu s-a incheiat vreodata, astfel incat nu este necesar ca reclamantul sa solicite in mod expres ca, urmare a constatarii nulitatii contractului, sa se dispuna reintoarcerea dreptului de proprietate in patrimoniul sau, acesta fiind un efect firesc al nulitatii.
Este real ca nu s-a solicitat, deci, repunerea partilor in situatia anterioara cu privire la ridicarea constructiilor, aceasta fiind si ratiunea pentru care a fost promovata prezenta actiune, caci partea interesata are la indemana doua posibilitati, fie sa solicite mai intai constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare si apoi, in cazul admiterii acestei actiuni, sa solicite pe cale separata repunerea partilor in situatia anterioara, fie sa promoveze o actiune avand cele doua capete de cerere amintite, respectiv constatarea nulitatii actului juridic si repunerea partilor in situatia anterioara.
Cat priveste sustinerea recurentei-parate privind gresita retinere a relei sale credinte, Curtea reaminteste ca analiza acestui aspect ar insemna o verificare a probatoriilor administrate in cauza, a temeiniciei deciziei recurate, aspect ce nu se circumscrie, insa, motivelor strict si limitativ prevazute de disp. art. 304 C. pr. civ.
Masura disjungerii cererii reconventionale a fost motivata de catre instanta de fond si justificata de ratiunile prevazute de disp. art. 165 C. pr. civ., astfel incat nu se poate retine nici incalcarea formelor de procedura prevazute de art. 304 pct. 5 C. pr. civ. si incalcarea sau aplicarea gresita a legii, conform disp. art. 304 pct. 9 C.pr. civ.
F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca recursul este vadit nefondat, motiv pentru care il va respinge, ca atare, in temeiul disp. art. 312 C. pr. civ..
De asemenea, Curtea va lua act ca intimatul popescu C. C. va solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . SA - prin administrator judiciar CII D., cu sediul în București, ., nr. 5, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat A. N., în București, .. 11A, sector 1, împotriva încheierii din data de 20 martie 2014 și a deciziei civile nr. 210/27 martie 2014 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții D. V., domiciliat în Ploiești, .. 4, .. A, . și cu reședința în Ploiești, ., ., județul Prahova și P. C. C., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.
Ia act că intimatul P. C. C. va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2014.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
D. V.
Red. VIS
Tehnored.DV
2 ex./14.01.2015
d.a._ – Tribunalul Prahova
j.a. M. C. și M. N.
d.f._ – Judecătoria Ploiești
j.f. M. R. B.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1891/2014. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2467/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
