Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 55/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 20969/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 55
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâta . SA, cu sediul în București, ..5, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA B., N. și Asociații - București, ..11 A, sector 1, prin administratorul judiciar D. V., cu sediul în București, ., . și de reclamanții P. C. C., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova și D. V., cu domiciliul ales la P. C.- Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 358/13 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .-16, jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA ,
Asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanții D. V. și P. C. C. au solicitat, pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtele . S.A. și O. de C. și Publicitate Imobiliară Prahova, constatarea nulității absolute a actului de alipire autentificat sub nr. 2620/30.07.2008 ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2930/02.10.2007 și rectificarea cărților funciare în sensul închiderii acestora și deschiderii de noi cărți funciare pentru proprietarii imobilelor, astfel cum acestea erau înainte de alipire.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâta . S.A. a cumpărat prin contract autentic suprafețele de teren din titlul de proprietate nr._/07.09.2007, contract desființat prin sentința civilă nr. 1645 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 16502A/281/2007, anterior fiecare din terenuri fiind intabulate separat. Pe perioada soluționării cauzei, pârâta a alipit suprafețele de teren, sens în care s-a încheiat actul de alipire sus-menționat. Având în
vedere că terenurile nu mai sunt proprietatea pârâtei, se impune desființarea actului de alipire.Ca o consecință, cartea funciară deschisă în urma alipirii urmează a fi închisă, și se vor deschide noi cărți funciare.Urgența se impune ca urmare a prejudiciului suferit de reclamanți prin folosirea în continuare a terenurilor de către pârâtă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 581 C.proc.civ. și ale Legii nr. 7/1996.
La data de 30.09.2011, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită judecarea pe dreptul comun.
Pârâtele, legal citate, nu s-au prezentat și nu au formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 358/13.06.2013, Judecătoria Ploiești a admis, în parte, cererea formulată de reclamanți, a constatat nulitatea absolută parțială a actului de alipire autentificat sub nr. 2620/30.07.2008 de BNP P. I., cu privire la terenul arabil în suprafață de 60.002 mp, situat în extravilanul ., ./7, 1946/7, 1948/7, 1950/7, 1952/7, 1949/7, 1951/7, 1944/7, 1947/7, cu număr cadastral provizoriu inițial_, parte din numărul cadastral_, intabulat în cartea funciară nr._, a dispus rectificarea cărții funciare nr._, în sensul eliminării terenului arabil în suprafață de 60.002 mp, situat în extravilanul ., ./7, 1944/7, 1946/7, 1947/7, 1948/7, 1949/7, 1950/7, 1951/7, 1952/7 și deschiderea unei noi cărți funciare pentru acest imobil, după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, obligând pârâta S.C. E. I. Partners S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2091 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin titlul de proprietate nr._/07.09.2007 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 6 ha și 3 mp în favoarea lui S. L. V. și S. N..
Prin testamentul autentificat sub nr. 4399/21.06.2006, S. L. V. l-a instituit legatar universal pe reclamantul P. C. C., aceasta decedând la data de 21.08.2011. Prin certificatul de moștenitor nr. 41/22.09.2011 s-a constatat transmiterea patrimoniului succesoral de la defunctă la reclamant.
Din considerentele deciziei civile nr. 1645/10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova rezultă că reclamantul D. V. a acceptat succesiunea lui S. N. decedat la data de 10.01.2002 și că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007, S. L. V. a înstrăinat pârâtei E. suprafața de teren din titlul de proprietate nr._/07.09.2007.
La data de 30.07.2008, societatea pârâta a încheiat un act de alipire (nr. 2620) prin care alipește mai multe suprafețe de teren printre care și cea dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007, ulterior deschizându-se și o nouă carte funciară nr._, în care erau intabulate toate terenurile, astfel cum rezultă din extrasul CF aflat la filele 19-20.
Prin decizia civilă nr. 1645/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2007 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007.
Nulitatea este o sancțiune care intervine în cazul în care la încheierea actului juridic au fost încălcate normele legale. Însă actul juridic nu are o existență de sine stătătoare, intrând în circuitul civil, produce o . efecte, în baza sa încheindu-se și alte acte juridice.
În situația în care actul juridic primar este desființat ca urmare a constatării existenței unei cauze de nulitate absolută, actele juridice ulterioare devin lipsite de fundament. Unul dintre efectele nulității este tocmai anularea actelor juridice subsecvente ca urmare a anulării actului primar, conform principiului accesorium sequitur principale.
Instanța de fond a reținut că prin actul de alipire nr. 2620/30.07.2008 pârâta S.C. E. I. Parteners SA, în calitate de proprietar, a comasat mai multe suprafețe de teren dobândite prin diferite acte de proprietate, printre care și contractul de vânzare-cumpărare nr. 2930/02.10.2007.
În urma constatării nulității absolute a acestui contract, rezultă că actul care face obiectul prezentei cauze este lipsit de fundament în ceea ce privește terenul în suprafață de_ mp, deoarece operațiunea de comasare reprezintă un act de administrare pe care doar proprietarul bunului îl poate efectua.
În ceea ce privește însă celelalte suprafețe de teren, instanța de fond nu s-a putut pronunța câtă vreme motivarea cererii se referă doar la terenul de 60.003 mp, iar un alt motiv de nulitate absolută care poate fi invocat din oficiu nu se poate identifica în raport de actele din dosar.
Într-o astfel de situație, regula este nulitatea parțială nu cea totală, actele juridice trebuind menținute în măsura în care este posibil. Sancțiunea desființării în întregime a înscrisului intervine doar în situația în care clauzele sunt atât de indisolubil legate, încât nu se poate menține restul dispozițiilor. Or în cauză prin desființarea clauzei referitoare la alipirea suprafeței de teren proprietatea reclamanților nu este afectată operațiunea de alipire cu privire la celelalte terenuri.
Față de acest aspect instanța de fond a constatat că cererea este întemeiată doar în parte și a constatat nulitatea absolută parțială a actului de alipire autentificat sub nr. 2620/30.07.2008 de BNP P. I., cu privire la terenul arabil în suprafață de 60.002 mp, situat în extravilanul ., ./7, 1946/7, 1948/7, 1950/7, 1952/7, 1949/7, 1951/7, 1944/7, 1947/7, cu număr cadastral provizoriu inițial_, parte din numărul cadastral_, intabulat în cartea funciară nr._.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, instanța de fond l-a constatat întemeiat față de dispozițiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, care prevăd că „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.”
Având în vedere că instanța a constatat că fiind anulat parțial actul de alipire, rezultă că înscrierea devine lipsită de suport, astfel încât a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . SRL, solicitând anularea Sentinței civile nr._/25.06.2012 și a încheierii menționate, pronunțate în dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, în speță Tribunalul București sau, în funcție de ceea ce se va hotărî, desființarea sentinței apelate și a încheierii, întrucât prima instanța a intrat în cercetarea fondului in lipsa părții care nu a fost legal citată.
De asemenea, în subsidiar, față de cele de mai sus solicitate, în cazul în care instanța nu considera că există motive de desființare sau anulare a hotărârii apelate, apelanta-pârâtă a solicitat să fie schimbată în tot, împreună cu încheierea vizată, întrucât este nelegală și netemeinică și, pe cale de consecința sa se respingă acțiunea reclamanților.
În motivarea apelului, apelanta-pârâtă a învederat că Judecătoria Ploiești a pronunțat o hotărâre fără ca ei să fie legal citați, sediul societății lor fiind în București, .. 5, ., ., iar ei nu au fost niciodată citați la aceasta adresă.
La termenul dezbaterilor din fond, a susținut apelanta, s-a considerat în mod greșit că potrivit art. 98 Cod procedură civilă, procedura de citare este legal îndeplinită, întrucât, pe de-o parte, instanța nu a luat in considerare cererea de amânare făcută de către domnul av. A. N., întrucât nu a anexat dovada mandatului și a imposibilității de prezentare la termen, dar pe de altă parte, a aplicat prevederile art. 98 C.proc.civ. privind schimbarea domiciliului părții. În primul rând, schimbarea domiciliului părții nu putea să fie luată în seamă așa cum nici cererea făcută de domnul avocat nu a fost luată în seamă, cu aceiași motivare, sau trebuiau luate în considerare amândouă. Altfel se comite o eroare de logică. Apoi, art. 98 C. nu ar fi avut aplicabilitate în cauză, in sensul in care instanța se întemeiază pe el pentru a constata ca procedura de citare este legal îndeplinita, cu atât mai mult cu cat instanța a respins cererea de amânare făcuta de domnul avocat întrucât acesta nu a prezentat dovada mandatului, si pe cale de consecința ar fi trebuit sa nu ia in considerare orice altceva ar mai fi fost cuprins in cererea de amânare, deci si o indicare de sediu. De asemenea, deși instanța nu face vorbire in cuprinsul încheierii de aplicabilitatea art. 89 al. 2 C.. dorim totuși sa facem mențiune ca acesta este aplicabil doar daca partea este prezenta in instanța, personal sau prin mandatar ceea ce nu a fost cazul.
Sub un alt aspect, pârâta a susținut că, pe de-o parte nu au fost niciodată citați la sediul indicat mai sus, sediu care era public si la acea data, ba chiar incă de la începutul litigiului, fiind înregistrat la Registrul Comerțului, si pe de alta parte, ei nu au stiut pana cand au aflat de aceasta sentința, dupa ce a fost redactata, de existenta acestui litigiu. Domnul avocat N. a acționat la termenul din data de 18.06.2012 fara a avea mandat din partea societății in acest sens, din pura diligenta, in considerarea faptului ca, le-a reprezentat interesele in toate litigiile cu reclamanții, si a faptului ca, aflând înaintea acelui termen de existenta litigiului si neputând sa ia legătura cu conducerea societății noastre, in speranța ratificării mandatului, si având in vedere importanta litigiului, dansul a acționat cu diligenta. Mai mult decât atât, având in vedere problemele interne din societatea noastră, mai exact legate de schimbarea conducerii societății, dansul nu a comunicat asupra existentei acestui litigiu pana de curând, cand le-a adus la cunoștința hotărârea pe care o ataca acum, si când i-a acordat mandat in acest sens. Apelanta nu a ratificat mandatul cu care dansul s-a prezentat in instanța ia termenul din data de 18.06.2012 si nici nu a avut cunoștință de acest dosar pâna cu câteva zile in urma.
Apelanta a învederat că Judecătoria Ploiești nu a fost competenta teritorial sa judece in cauza, intrucat pentru anularea actului de alipire este competenta instanța de la domiciliul paratului, conform normelor de competenta teritoriala de drept comun. Acțiunea reclamantului este una personala imobiliara, iar competenta exclusiva operează doar in cazul acțiunilor reale imobiliare si competenta alternativa derivata din specificul acțiunilor mixte le privește doar pe acestea.
Judecătoria Ploiești nu a fost competenta material sa judece cauza, indiferent de calificarea acțiunii ca fiind civila sau comerciala, valoare terenului depășind 500.000 RON.
Potrivit Deciziei nr. 32/2008 a ICCJ pronunțată într-un recurs in interesul legii: „disp. art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a si b si art. 2821 alin.1 C.proc.civ., se interpretează, in vederea determinării competentei material de soluționare in prima instanța si in caile de atac, în sensul că sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale având ca obiect [...] constatarea nulității, anularea [...] unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind repunerea in situația anterioara.
O altă problemă căreia nu i s-a acordat atenție, a susținut apelanta, este existenta unui alt dosar deja finalizat, la Tribunalul Prahova, având același obiect, părți si cauza, care a fost anulat ca netimbrat. Deci, în aceasta situație avem excepția autorității de lucru judecat, relativă, privind timbrajul, neanalizată insa de către prima instanță.
A precizat apelanta că reclamanții nu au calitate procesuală activă, iar instanța nu a pus in discuție aceasta excepție, iară apelanta nu avea cum sa o facă întrucat nu a fost citată si nu a avut cunostință de proces.
S-a arătat de apelantă că prima instanța a greșit, întrucât acest litigiu fiind cu profesioniști, reclamantul trebuia sa îndeplinească procedura de conciliere prealabilă prevăzută de art. 7201 C.proc.civ., fără de care acțiunea sa este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, apelanta a susținut că acțiunea reclamanților trebuie respinsă din cel puțin două considerente. În primul rând, principiul anularii actului subsecvent, ca urmare a anularii actului inițial, nu operează decât în privința actelor de dispoziție. Actul de alipire este, în mod evident, un act de administrare, el neavând drept urmare ieșirea din patrimoniul nostru a vreunui drept. Aceasta excepție este recunoscută și acceptată atât de practică cât și de doctrină. In al doilea rand, fara obținerea repunerii in situația anterioara in dosarul in care reclamanții au obținut anularea titlului asupra celor 6 ha reclamate de ei, ei nu se afla in situația in care sa poată beneficia de pricipiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial, caci pentru aceasta ar fi trebuit sa obtina efectele benefice lor in urma anularii actului, iar aceste efecte le-ar fi obținut daca ar fi cerut si repunerea in situația anterioara in acel dosar, ceea ce nu s-a întâmplat.
În drept, a fost invocat art. 282, art. 287 al.1 si 2, art. 296, 297 alin. 1 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 358/13 iunie 2013, Tribunalul Prahova a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții D. V. și P. C.-C. au indicat ca sediu al pârâtei S.C. E. I. Partners S.R.L.,
adresa: mun. București, sector 1, Complexul Băneasa Business Technology Park, Aripa B2, nr. 42 – 44, . s-a dispus citarea acesteia.
La termenul din 26.09.2011, procedura de citare cu această pârâta nu s-a îndeplinit, citația întorcându-se cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă/ proprietarul nu permite afișarea”. Față de această situație, instanța a fixat în sarcina reclamanților obligația de a efectua demersuri la Registrul Comerțului în vederea indicării sediului acesteia.
La următorul termen de judecată, fără a fi îndeplinită obligația stabilită de instanță, care a și pus în discuție necesitatea suspendării cauzei, dar nu a luat această măsură, a fost indicat un alt sediu, respectiv adresa: București, . nr. 17 (Clădirea de birouri Regus), camera 305, sector 2, de care pârâta a înțeles să se folosească ca sediu procesual într-o altă cauză.
Pentru următoarele termene, pentru care instanța de fond a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, s-a dispus citarea la ambele adrese.
La data de 18.06.2912 a fost depusă la dosar o cerere nesemnată ce apare ca fiind din parte avocatului A. N., în calitate de apărător ales al pârâtei, prin care a solicitat amânarea cauzei. În cerere a fost indicat, ca sediu al pârâtei, adresa pe care reclamanții au indicat-o în cererea de chemare în judecată.
Instanța a respins cererea de amânare, în mod corect, pentru motivul că lipsește dovada mandatului. În realitate, lipsa mandatului reprezintă o cauză de nulitate a cererii, ce ar fi dus la neluarea sa în considerare.
Trecând peste împrejurarea că această cerere nici nu era semnată, față de împrejurarea că avocatul de la care aceasta provenea nu avea împuternicire avocațială din partea pârâtei, iar aceasta nici nu a înțeles să ratifice presupusul mandat, tribunalul a apreciat că cererea, în întregul să, era lovită de nulitate și nu trebuia avută în vedere.
În consecință, a stabilit instanța de apel, indicarea în cuprinsul acesteia a unei adrese ca reprezentând sediul pârâtei este lipsită de valoare juridică și, oricum, nu putea fi asimilată unei cereri de alegere a domiciliului sau de schimbare a domiciliului în condițiile art. 98 C.proc.civ.. Astfel, această din urmă dispoziție privește o cu totul altă ipoteză, respectiv schimbarea domiciliului în cursul procesului, iar nu lipsa oricărui domiciliu – cum este cazul în speță.
Prin urmare, la termenul din 18.06.2012, când au avut loc dezbaterile asupra fondului, a stabilit tribunalul, instanța de fond a apreciat procedura legal îndeplinită, în condițiile în care procedura de citare cu pârâta nu s-a îndeplinit la nici una din cele două adrese indicate de reclamanți, dovezile întorcându-se cu aceleași mențiuni „destinatar mutat de la adresă/ proprietarul nu permite afișarea”.
Din extrasul de informare cu privire la sediile societății apelante, tribunalul constată că sediul social al pârâtei, la data sesizării instanței de fond, era: București, Sector 4, ., nr. 5, ., . până la data de 15.06.2012.
Nici unul din sediile indicate de reclamanți nu apar printre sediile valabile pe parcursul procedurii în fața primei instanțe, astfel că procedura de citare cu pârâta nu poate fi considerată ca îndeplinită la nici unul din termenele de judecată.
Potrivit art. 85 C.proc.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Conform art. 87 pct. 2, persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentanții lor, la sediul principal sau cel al sucursalei, ori, după caz, al reprezentanței.
În cauza de față au fost încălcate aceste dispoziții legale, a stabilit tribunalul, pârâta nefiind citată la sediul declarat la Registrul Comerțului, iar procedura de citare cu aceasta nefiind îndeplinită la nici unul din sediile indicate de reclamanți.
Prin urmare este incidentă sancțiunea nulității actelor de procedură întocmite cu încălcarea acestor dispoziții, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. 2 C.proc.civ.
În condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără ca pârâta să fie citată sau prezentă la dezbateri, încălcându-se principiul contradictorialității și dreptul la apărare al acesteia, vătămarea suferită de aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, respectiv a sentinței atacate, a apreciat instanța de apel.
Pentru motivele expuse, având în vedere și că apelanta a solicitat, în mod expres prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare, tribunalul a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Tribunalul a stabilit că nu poate analiza în acest stadiu procesual problema competenței, cea a autorității de lucru judecat sau cea a calității procesuale, toate invocate ca motive de apel, căci acestea nu au făcut obiectul dezbaterilor în primă instanță.
Prin urmare, a stabilit instanța de apel, primind cauza în rejudecare, Judecătoria Ploiești, asigurând legala citare a părților, a pârâtei aflate în insolvență – prin reprezentant legal, va pune în discuția părților și va soluționa, în ordinea ce rezultă din dispozițiile art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale invocate de apelantă în cererea de apel, înaintea dezbaterilor asupra fondului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta.
Prin recursul promovat, reclamanții au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei pronunțată de tribunal:
Recurenții au susținut că decizia este nelegală și netemeinică, fiind pronunțată cu interpretarea greșită a înscrisurilor aflate la dosar și a normelor de procedură referitoare la citarea părților, acordând prioritate excepției invocate de societatea pârâtă, deși aceasta, din anul 2009, a „transformat în principiu” modalitatea în care înțelege să aibă un anumit sediu social. Practic, își alege un sediu social, se înregistrează, iar ulterior, în cadrul litigiilor, solicită comunicarea actelor de procedură la un alt sediu, ori ca cabinetul de avocatură A. N., avocat care obișnuiește să poarte corespondență cu instanța, prin care arată că nu se poate prezenta și solicită comunicarea actelor la sediul din București, .. 11A . sector 1.
S-a învederat de către reclamanți că în litigiul de față a fost indicată adresa pe care societatea și-a ales-o în ultima dintre cauzele judecate între părți, finalizată prin decizia nr. 497 a Tribunalului Prahova, preluând ulterior adresa indicată de societate în dosarul nr._, astfel că pentru termenul de judecată din data de 27.02.2012 procedura a fost îndeplinită prin afișare.
Ulterior, au precizat reclamanții, la data de 16.06.2012, avocat N. A. a depus o cerere prin care a solicitat amânarea și a indicat un alt sediu pentru comunicarea actelor de procedură, care nu a fost niciodată sediul social cu care figurează înregistrată la ORC București și care este folosit doar pentru a se invoca în mod nelegal eventuale vicii de procedură.
Ca atare, este evident, în opinia recurenților, că și pentru termenul din 18.06.2012 procedura era legal îndeplinită, instanța invocând elemente străine de natura pricinii, referitoare la lipsa delegației de reprezentare a avocatului.
Ori, ceea ce este important de reținut, este faptul că avocatul A. N. nu a susținut că societatea nu ar avea cunoștință de dosar, iar această atitudine procesuală nu reprezintă decât intenția clară a societății de tergiversare a soluționării cauzei, ce trebuie sancționată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, respingerea apelului, respingerea excepției și trimiterea cauzei Tribunalului Prahova, pentru a se pronunța și asupra celorlalte motive de apel.
La rândul său, pârâta a criticat decizia tribunalului, solicitând casarea acesteia, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, în speță Tribunalul București sau, în subsidiar, trimiterea cauzei instanței de apel cu obligația pentru aceasta de a se pronunța asupra excepțiilor de necompetență invocate.
Pârâta a apreciat că în speță competența aparține instanței de la domiciliul paratului, adică, în considerarea caracterului comercial al litigiului. Tribunalului București, instanța de apel lăsând nesoluționate excepțiile pe motivul că
acestea nu au făcut obiectul dezbaterilor în prima instanță.
Recurenta a apreciat că acest raționament este incorect, instanța de apel fiind obligată să soluționeze aceste excepții, în lumina principiului celerității procesului civil, și să trimită cauză, nu aceleiași instanțe, adică Judecătoriei Ploiești, ci instanței competente material și teritorial.Trimițând cauza aceleiași instanțe, cu motivarea arătată, se realizează o tergiversare nejustificată a dosarului, Judecătoria Ploiești urmând astfel a analiza excepțiile și, în măsura în care le va găsi admisibile, urmând să-și decline competența către Tribunalul București, atât timp cât acest fapt putea fi foarte bine dispus direct de către instanța de apel.
Pârâta-recurentă a apreciat că în această modalitate tribunalul a săvârșit greșelile prevăzute la art. 304 pct. 5 și 9 Cod proc. civilă.
Astfel, limita efectului devolutiv al apelului, ilustrata prin adagiul tantum devolutum quantum judicatum, nu ar fi fost încălcată, a susținut recurenta-pârâtă, însă tribunalul lasă, practic, nesoluționată problema competenței, invocata ca și motiv de apel. Această susținere se fundamentează pe prevederile art. 294 al. 1 teza a II-a Cod proc. civilă, care dispune că în apel excepțiile de procedură nu sunt considerate cereri noi (ca de altfel și cele de fond, potrivit unei doctrine și practice consacrate).
De asemenea, a învederat recurenta, textul art. 297 al. 2 Cod proc. civilă ar fi impus instanței de apel să se pronunțe care este instanța competentă să soluționeze cauza în prima instanță si, constatând aceasta, să-i trimită dosarul în mod direct, iar nu să lase nesoluționată excepția, cu atât mai mult cu cât după modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010 a fost introdus noul articol 1591 Cod proc. civilă, care la aliniatul 4, prevede pentru judecătorul fondului obligația de a verifica, stabili și motiva daca instanța sesizată este competentă sau nu. Cum recurenta nu a fost citată deloc la judecata de prima instanța, acesta fiind și motivul
admiterii apelului și anularii sentinței Judecătoriei Ploiești, aceasta a apreciat că putea invoca aceste excepții fără a fi supusă rigorilor nou introdusului articol 1591 Cod proc.civilă, cu consecința antrenării unei obligații corelative a instanței de apel de a le analiza și soluționa.
In aceste condiții, pentru a evita tergiversarea acestui proces, ce face parte dintr-o lunga . litigii în care a fost tratată cu rea-credința de către reclamanți, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei direct instanței competente, adică Tribunalului București, iar în subsidiar obligarea tribunalului de a soluționa excepția asupra căreia a omis să se pronunțe.
Examinând dcizia atacată sub aspectul criticilor formulate, încadrate în motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 ,7, si 9 Cod pr. civilă, Curtea apreciază ca nefondate recursurile formulate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
In ce priveste recursul exercitat de catre reclamanti, Curtea se va pronunta, cu prioritate, in temeiul disp. Art. 137 C. pr. Civ, asupra exceptiei nulitatii recursului invocata de catre recurenta-parata, pe care o va respinge, ca neintemeiata, constatand ca, criticile formulate pot fi incadrate in motivele de recurs prevazute de disp. Art. 304 pct. 7 si 9 C. pr. Civ.
În primul rând, se impune a se menționa că, raportat la obiectul acțiunii cu a cărei soluționare reclamantii au învestit prima instanță, hotărârea judecătoriei a fost supusă căii de atac a apelului, iar decizia tribunalului, căii de atac a recursului, context în care motivele invocate în recurs de către recurenti pot fi numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, iar nu și motive de netemeinicie, care să vizeze aspecte legate de greșita apreciere a probelor administrate.
Art.3041 Cod pr.civilă statuează că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, situație ce nu se regăsește însă în speță.
Ca atare, aspectele de netemeinicie exced atribuțiilor de control ale instanței de recurs, circumscrise numai cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
In ce priveste motivele de modificare invocate de catre recurenti, Curtea retine ca se invoca disp. art. 304 pct. 7 C. pr. civ, potrivit carora hotararea poate fi atacata cand nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cand cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii.
Recurentul a mai invocat drept motiv de modificare disp. art.304 pct.9 Cod pr.civilă ce privesc situațiile în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată.Altfel spus, instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea nu este motivată în drept ori că în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate nu există un text care să justifice soluția în speță, împrejurare care nu poate fi reținută în cauză.
In ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta presupune că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera și spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.Spre exemplu, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când: aplică o normă generală nesocotind existența uneia speciale sau aplică o normă care nu este incidentă în speță, ori interpretează greșit textul de lege corespunzător situației de fapt, niciuna din împrejurările respective neputând fi reținute în speță.
Dimpotriva, Curtea constata ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a disp. Art. 105 al. 2 din C. pr. Civ, retinand, in mod judicios, ca judecata in prima instanta s-a realizat fara ca parata sa fie legal citata.
In acest sens, se retine ca reclamantii nu au facut dovada sediului societatii parate, astfel cum li s-a pus in vedere prin incheierea de sedinta 26.09.2011, indicand anumite sedii la care procedura de citare s-ar fi realizat in alte procese desfasurate intre parti, desi, la data sesizarii instantei, sediul . SRL era, conform certificatului constatator depus in apel, in Bucuresti, sector 4, Al. M. M. L. nr. 5, ., . relevanta imprejurarea ca, pe parcursul desfasurarii procesul acest sediu a expirat ( fila 79 dosar apel).
Ca atare, in mod legal, prima instanta trebuia sa dispuna suspendarea cauzei in baza disp. Art. 155 ind. 1 C. pr. Civ, constatand ca reclamantii nu si-au indeplinit obligatia de a face dovada sediului paratei prin depunerea de relatii de la O. Registrul Comertului, si, totusi, aceasta a dispus citarea societatii pentru termenele urmatoare la adresele la care am facut referire in paragraful anterior, respective Bucuresti,, sector 1, Complex Baneasa Business Tehnology Park-Aripa B2, nr. 42-44, ., sector 1, ., Cladirea de Birouri Regus nr. 17, ., dovezile de citare intorcandu-se cu mentiunea “destinatar mutat”.
Mai mult, in conditiile in care, pentru termenul de judecata din 18.06.2012, procedura de citare cu parata era nelegal indeplinita, prima instanta a luat in considerare o cerere depusa la dosar de av. A. N., prin care se solicita amanarea cauzei, facandu-se, in mod eronat, aplicarea disp. Art. 98 C. pr. Civ., desi aceasta cerere nu avea nicio valoare juridical, intrucat era nesemnata si nu avea anexata nicio delegatie de reprezentare a societatii parate.
Curtea retine, in acest sens, ca aceasta cerere, din punct de vedere formal, era nula, iar prima instanta s-a pronuntat, in mod gresit, asupra acesteia, apreciind ca procedura de citare este legal indeplinita cu societatea parata.
In aceste conditii, instanta de apel a pronuntat o solutie temeinica si legala, retinand incalcarea disp. Art. 87 pct. 2 C. pr. Civ. si, pe cale de consecinta, incidenta sanctiunii nulitatii actelor de procedura cu incalcarea acestor dispozitii, in conformitate cu disp. Art. 105 al. 2 C. pr. Civ.
Cat priveste sustinerea recurentilor privind reaua credinta a societatii parate, ce ar rezulta din indicarea unor sedii diferite in cursul proceselor purtate intre parti pentru a obtine tergiversarea solutionarii acestora, Curtea reaminteste ca acest aspect nu se circumscrie motivelor limitativ prevazute de lege prin disp. art. 304 C. pr. civ, ci tin de temeinicia hotararii si nu de legalitatea acesteia, astfel incat nu pot fi analizate pe calea extraordinara a recursului.
Problema de drept ce trebuie retinuta este simpla si clara, reclamantii nu si-au indeplinit obligatia procedurala de a face dovada sediului societatii parate prin relatii obtinute de la Registrul Comertului, iar judecata cauzei in prima instanta s-a realizat fara ca partea sa fie legal citata, luandu-se in considerare, in mod gresit, o cerere nula din punct de vedere formal.
Ca o concluzie, trebuie retinuta imprejurarea ca dovada indeplinirii procedurii de citare trebuie sa rezulte din chiar continutul actului procedural, nulitatea ce intervine fiind intrinseca si nu extrinseca.
In ce priveste recursul formulat de catre parata . SRL, Curtea se va pronunta, cu prioritate, in temeiul disp. Art. 137 C. pr. Civ, asupra exceptiei inadmisibilitatii recursului invocata de catre recurentii-reclamanti, pe care o va respinge, ca neintemeiata.
Sanctiunea inadmisibilitatii intervine in situatia in care partea exercita o cale de atac nepermisa de legiuitor, insa, in speta, recurentii-reclamanti formuleaza critici ce vizeaza netemeinicia sustinerilor din cuprinsul motivelor de recurs ( respectiv imposibilitatea instantei de apel de a solutiona . decat cea prevazuta de disp. Art. 137 C. pr. Civ. exceptiile invocate de catre apelanta-parata), in cadrul unei cai de atac prevazuta de lege.
Cat priveste motivele de recurs invocate de catre recurenta-parata, care se refera, in esenta, la gresita solutionare a exceptiilor invocate in fata instantei de apel, indicandu-se disp. Art. 304 pct. 5 si 9 C. pr. Civ., Curtea constata ca sunt neintemeiate.
Potrivit art.304 pct.5 coroborat cu art.312 alin.3 Cod pr.civilă, se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Potrivit art.105 alin.2 Cod pr.civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, statuându-se, totodată, că în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
In speta, Curtea retine ca parata a invocat prin motivele de apel nulitatea hotararii primei instante, pentru solutionarea cauzei fara legala citare a societatii, exceptia necompetentei materiale si teritoriale a Judecatoriei Ploiesti, exceptia lipsei calitatii procesuale active, exceptia autoritatii de lucru judecat si a lipsei de interes ( filele 6-10 dosar apel).
In mod legal, insa, instanta de apel, constatand nulitatea hotararii pronuntata de prima instanta pentru nelegala citare a paratei, a admis apelul si a anulat sentinta apelata, trimitand dosarul spre rejudecare aceleiasi instante, urmand a fi solutionate, in ordinea logica prevazuta de disp. Art. 137 C. pr. Civ, celelalte exceptii invocate prin cererea de apel.
Aceasta pentru ca, potrivit disp. Art. 85 C. pr. Civ.: “Judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel.”.
Cum, in cauza, cererea de chemare in judecata a fost solutionata cu incalcarea acestor dispozitii legale, era logic ca, in masura in care chiar apelanta a solicitat prin cererea de apel, sa se dispuna trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel incat, dupa efectuarea legalei citari a partilor, prima instanta se se pronunte asupra tuturor cererilor si exceptiilor formulate de parti.
Curtea apreciaza ca o solutie contrara ar fi lipsit partile de un grad de jurisdictie, caci, potrivit disp. Art. 159 al. 2 C. pr. Civ, “necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica poate fi invocata de parti ori de catre judecator la prima zi de infatisare in fata primei instante, dar nu mai tarziu de inceperea dezbaterilor asupra fondului. ”.
Cum instanta sesizata cu solutionarea prezentei actiuni a fost Judecatoria Ploiesti, si cum hotararea pronuntata de aceasta a fost anulata pentru incalcarea formelor de procedura, in mod legal instanta de apel a trimis cauza spre rejudecare primei instante, neexistand nicio incalcare a disp. Art. 294 si 297 C. pr. Civ. .
In acelasi sens, Curtea retine ca nu s-a incalcat nici principiului celeritatii, ce trebuie sa guverneze orice proces civil, si, pe cale de consecinta, nu s-a realizat o tergiversare a solutionarii cauzei, atat timp cat au fost respectate normele procedurale aplicabile in speta.
F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca recursurile sunt vadit nefondate, motiv pentru care le va respinge, ca atare, in temeiul disp. art. 312 C. pr. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta . SA, cu sediul în București, ..5, ., ., sector 4 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA B., N. și Asociații - București, ..11 A, sector 1, prin administratorul judiciar D. V., cu sediul în București, ., . și de reclamanții P. C. C., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova și D. V., cu domiciliul ales la P. C.- Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 358/13 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .-16, jud. Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2014.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. VIS
Tehnored. CC
2 ex/_17 ian. 2014.
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. B. M.-R.
d.a. nr._ - Tribunalul Prahova
j.a. F. L. Șalar, C. L. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Conflict de competenţă. Hotărâre din 04-12-2014, Curtea de... → |
|---|
