Pretenţii. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 7757/120/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 123
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2014
Președinte - C. - P. B.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul A. A., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual de Avocatură C. P., cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr.61/20.03.2013 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 64 județul Dâmbovița, P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și S. R. –prin Ministerul Finanțelor Publice București-prin D.G.F.P. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant A. A., reprezentat de avocat C. P. din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale ., nr._/2013 și intimatul-pârât P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, reprezentat de consilier juridic F. A. în baza delegației nr.6718/III/12/2011, fila 21 dosar, lipsind intimații-pârâți Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița și S. R. –prin Ministerul Finanțelor Publice București-prin D.G.F.P. Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, recursul este în timbrat cu chitanța . nr._ în valoare de 251 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 3 lei, dovezile fiind anulate și atașate la dosar.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. P., având cuvântul pentru recurentul-reclamant, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă. În ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, motivarea hotărârii cuprinde motive străiune de natura pricinii, judecătorii din apel considerându-l în continuare vinovat pe reclamant pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, cu toate că a fost achitat în temeiul art. 10 al.1 lit.b Cod penal - fapta nu este prevăzută de legea penală.
Hotărârea recurată, la pagina 9 alineat 6, spune că vinovăția în dosarul penal a fost dovedită cu expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei, pentru ca la ultimul paragraf să se spună că nu s-au arătat pârâții și temeiul de drept al acțiunii, care a fost indicat de către reclamant ca fiind 998 cod civil și art.6 din CEDO.
Și art. 304 pct.9 Cod pr.civilă se regăsește pentru că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, nu s-a reținut nici un fel de culpă a celor chemați în judecată, deși procesul penal a durat foarte mult și pentru că probele nu au fost păstrate în condițiile necesare pentru a fi analizate corect, se putea anticipa soluția ce se va pronunța în cauză, iar procurorii nu numai că l-au trimis pe reclamant în judecată, dar au solicitat condamnarea și au uzat de toate căile de atac.
Recurentul a fost privat de dreptul de a conduce și deși a făcut cereri în acest sens, procurorii nici măcar nu i-au răspuns, deși exista temei legal în acest sens, critica din recurs vizând faptul că aceste încălcări nu au fost reținute de instanța de fond ca îmbrăcând forma răspunderii delictuale.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii precizate, obligarea pârâților la plata sumei de 6517 lei cheltuieli efectuate pe parcursul procesului penal și la daune morale, 20.000 lei sau cât consideră instanța pentru acoperirea prejudiciului moral. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic F. A., pentru intimatul-pârât P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de apel, care a apreciat corect situația de față. Temeiul de drept al acțiunii, art. 998 Cod civil, impune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, respectiv o faptă ilicită săvârșită de procuror sau de un prejudiciu cauzat cu vinovăție și, cu atât mai mult, o legătură de cauzalitate între acestea.
Procurorul a avut la dispoziție OUG nr. 146/2008, care prevede că, procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale, poate dispune prelungirea dreptului de circulație, legiuitorul lăsând procurorului un drept de opțiune în funcție de probele dosarului.
Recurentul nu a indicat temeiul de drept pentru care a chemat în judecată P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în calitate de comitent pentru procurorul care a anchetat și cel care a uzat de căile de atac, care însă nu este prepus, conform Legii nr. 304/2004.
Mai arată că recurentul a formulat și acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 504-506 Cod pr.penală, care însă a fost disjunsă, însă pe parcursul procesului penal existau temeiuri legale care să-i permită reclamantului să atace deciziile procurorului.
Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, promovată în situația de față, este inadmisibilă.
Solicită, în concluzie, respingerea recursului ca nefondat și păstrarea deciziei atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul A. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 6517 lei, reprezentând despăgubiri civile și 200.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 30.04.2008, în urma unui control efectuat de lucrători din cadrul poliției rutiere, a fost oprit în trafic și a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul fiind pozitiv, a fost condus la Spitalul Județean Dâmbovița, pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge. Cu acea ocazie, s-a început cercetarea penală față de el, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002. Pe parcursul cercetării penale, a formulat cereri privind prelungirea dreptului de a conduce până la soluționarea cercetărilor, însă nu s-a dat curs solicitărilor sale, fiind privat de dreptul de a conduce.
A mai arătat reclamantul că, la prezentarea materialului de urmărire penală, a observat că probele de sânge recoltate au fost păstrate și analizate în condiții în care se încălcau, în mod evident, dispozițiile imperative ale OMS 376/2006 privind recoltarea și păstrarea probelor biologice de sânge, probe care erau singurele indicii cu privire la vinovăția sa.
Cu toate acestea, procurorul a considerat că probele administrate în cauză sunt suficiente și valide, dispunându-se, prin rechizitoriu, trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ .
Prin sentința penală nr. 198/27.04.2010, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă, a fost achitat pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, motivat că fapta nu este prevăzută de legea penală, conform art.10 alin.1 lit.b Cod procedură penală. Judecătorul a apreciat că rezultatul examinării probelor de sânge recoltate nu pot avea forță probantă, întrucât au fost păstrate și analizate în condiții care contravin normelor în vigoare, OMS nr.376/2006.
A precizat reclamantul că, în perioada 30.04._09, a fost privat, în mod nelegal, de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, drept ce i-a fost acordat de judecător prin încheierea din data de 17.09.2009, astfel că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și că daunele morale, solicitate, reprezintă repararea reputației de care se bucura în cadrul familiei și în comunitate.
La termenul de judecată din data de 23.11.2011 (dosar nr._ ) tribunalul, raportat la temeiurile drept invocate de reclamant și față de împrejurarea că acestea atrag competențe diferite de soluționare a cauzei, a disjuns acțiunea în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art.998, art.48 alin.3 din Constituția României și ale art.6 din CEDO, cauza fiind înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.112/18.01.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
La termenul de judecată din data de 14.03.2012, reclamantul și-a completat acțiunea, precizând că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți și pe Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița și P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
A menționat, în acest sens, că în privința angajaților parchetului culpa subzistă în interpretarea arbitrară și obtuză a dispozițiilor OUG nr.146/2008, a deciziei 724/2008 a Curții Constituționale, a art.23 din Constituția României, art.6 CEDO, precum și din ignorarea art.1, 4, 202 și 316 Cod procedură penală.
Astfel, ca urmare a acestui fapt, a fost privat 1 an și 7 luni de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar nesocotirea normelor de procedură penală reiese din modul în care au fost administrate și apreciate probele în faza de urmărire penală, dar și, ulterior, din susținerile procurorilor de ședință, cu ocazia judecării sale în fond.
A mai precizat reclamantul că suma de 6517 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri materiale, reprezintă contravaloarea onorariului achitat avocatului, care i-a asigurat apărarea în dosarul nr._, contravaloarea analizei probei de sânge și a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei.
Pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a precizat că reclamantul nu și-a motivat în drept acțiunea și a apreciat că, raportat la temeiul în drept, art.504-506 Cod procedură civilă, trebuie să fie pusă în discuție competența materială a Judecătoriei Târgoviște în soluționarea cauzei și problema timbrajului.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond,a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale care atrag răspunderea civilă delictuală, respectiv reclamantul a făcut dovada doar a existenței unui prejudiciu cert în sumă de 6517 lei, dar nu și a unui prejudiciu moral.
Cu privire la existența unei fapte ilicite, pârâtul a precizat că trimiterea în judecată a reclamantului a fost conformă cu dispozițiile art.256 Cod procedură penală, iar potrivit dispozițiilor art.262 Cod procedură penală, procurorul, după analizarea propunerii, are obligația de a decide cu privire la propunerea organului de cercetare penală.
S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, a precizat, prin întâmpinare, că reclamantul trebuie să facă dovada prejudiciului suferit, atât a celui material, cât și a celui moral.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr.5249/14.11.2012, Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Potrivit art.998 „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”, iar conform art.999 Cod civil „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ca a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapt ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Prima instanță a apreciat că în cauză nu este dovedită vinovăția pârâților cu privire la prejudiciul invocat de către reclamant și nici existența unei fapte ilicite. Astfel, faptul că organele de poliție au acționat conform dispozițiilor legale, iar ulterior procurorul a dispus trimiterea în judecată a reclamantului nu constituie un fapt ilicit. Procurorul a avut în vedere probele administrate în cauză, dar și faptul că reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei și nu a solicitat recalcularea alcoolemiei, deși ulterior și-a schimbat poziția cu privire la recalcularea alcoolemiei, iar conform procesului-verbal încheiat la data de 30.04.2008 (f.5 dosar penal) reclamantul nu a avut la acea dată obiecțiuni cu privire la cele consemnate în acest act și că dreptul reclamantului de a beneficia de un proces echitabil judecat de o instanță independentă, conform dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost asigurat.
S-a mai reținut că în urma probelor administrate în cauză, s-a dispus achitarea reclamantul motivat de faptul că nu s-a putut stabili cu certitudine alcoolemia acestuia, întrucât probele de sânge recoltate nu au fost păstrate în condiții reglementat de OMS. nr.376/2006, deși actul normativ menționat este interpretabil cu privire la modul de calculare a celor trei zile.
În cauzele civile, spre deosebire de cele penale, unde dubiul profită inculpatului, susținerile trebuie dovedite.
A mai reținut instanța că la data de 14.11.2008, reclamantul s-a adresat procurorului cu o cerere privind repunerea sa în dreptul de a conduce până la soluționarea dosarului penal, cerere ce nu a fost soluționată de procuror, ci de către instanța de judecată la data de 17.11.2009. În aceste condiții intervalul de timp cât reclamantul a fost privat de dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu este de 1 an și 7 luni, așa cum a acesta a precizat. Cererea a fost adresată procurorului la data de 14.11.2008 și reiterată în fața instanței la data de 17.11.2009 și nu în momentul înregistrării cauzei pe rolul Judecătoriei Târgoviște. S-a mai constatat și că în perioada 01.09._09 cauza a fost amânată ca urmare a protestului judecătorilor, conform Hotărârii Adunării Generale din data de 31.08.2009 a Curții de Apel Ploiești.
S-a mai învederat că reclamantul a beneficiat de un proces echitabil, cauza fiind supusă analizei judecătorilor care au și dispus în consecință.
În privința cuantumului daunelor morale instanța a apreciat că acesta este nejustificat.
După cum există sau nu posibilitatea evaluării bănești directe a prejudiciului, se face deosebire între prejudiciul patrimonial, evaluabil în bani, care poate fi material sau corporal si dă dreptul la acordarea de daune materiale și prejudiciul nepatrimonial, neevaluabil în bani, care dă dreptul la acordarea de daune morale.
A concluzionat prima instanță că martorul audiat în cauză nu a evidențiat existența unui prejudiciu moral cert suferit de reclamant.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că motivarea instanței de fond este contradictorie, aceasta, pe de o parte, apreciind că nu există culpă din partea pârâților și nici faptă ilicită, ceea ce ar atrage netemeinicia cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, apreciind că ”cuantumul daunelor morale este nejustificat”, practic,reclamantul fiind îndreptățit la aceste daune, doar suma solicitată fiind prea mare.
A mai arătat apelantul că, tot în mod greșit, instanța de fond a apreciat că nu este dovedită vinovăția pârâților, pentru că organele de cercetare penală au acționat conform dispozițiilor legale și el ar fi recunoscut fapta și nu ar fi avut obiecțiuni la data de 30.04.2008.
În ceea ce privește încălcarea de către organele de urmărire penală (procurori) a disp.art.1, 4, 202 și 316 Cod proc.penală, a apreciat apelantul că, nesocotirea normelor de procedură penală reiese chiar din modul în care au fost administrate și apreciate probele în faza de urmărire penală, dar și ulterior, din susținerile procurorilor de ședință, cu ocazia judecării în fond, apel și recurs.
S-a mai arătat că este regretabil faptul că instanța de fond confundă noțiunea de proces echitabil consfințit de art-6 din Convenția CEDO și de jurisprudența CEDO cu faza de judecată din dreptul procesual român, concluzionând că reclamantul a beneficiat de proces echitabil, cauza fiind supusă analizei judecătorilor. Este notoriu faptul că potrivit jurisprudenței Curții noțiunea de proces echitabil include faza de judecată, precum și faza de urmărire penală. Dacă pentru faza de judecată nu se poate reproșa încălcarea art.6 din Convenție, nu același lucru se poate spune despre urmărirea penală care s-a efectuat cu încălcarea textelor legale.
În ceea ce privește prejudiciul cert, este în sumă de 6517 lei și reprezintă onorariul plătit avocatului care i-a asigurat apărarea în dosarul nr._, în etapa procesuală a recursului, 6000 lei și 517 lei contravaloarea analizei probei de sânge și a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei, fiind evidentă legătura de cauzalitate dintre fapt ilicită și prejudiciu.
Referitor la daunele morale, în suma de 200.000 lei, apelantul a apreciat că, potrivit practicii CEDO, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. Se poate însă observa că, din declarațiile martorilor audiați, reiese foarte clar că viața cotidiană i-a fost afectată negativ prin privarea injustă de dreptul de a conduce autovehicule și prin durata excesivă a cercetării penale.
Prin decizia civilă nr. 61/20.03.2013, Tribunalul Dâmbovița a respins apelul ca nefondat.
În luarea acestei decizii, tribunalul a reținut că:
Instanța de fond a dat o interpretare corectă a dispozițiilor art.998 și următoarele Cod civil, cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate și existența vinovăției celui ce a produs prejudiciul.
De asemenea, prima instanță a reținut că i s-a asigurat reclamantului dreptul la judecarea cauzei într-un termen echitabil și rezonabil, neafectând în nici un fel demnitatea ori prestigiul acestuia în urma judecării faptei penale de a conduce un autovehicul pe drumurile publice.
A constatat tribunalul că, în cauză, nu poate fi vorba de anumite fapte delictuale ale procesului în efectuarea cercetărilor penale, de administrare defectuoasă a probelor în penal și tragerea apelantului la răspundere penală.
Astfel, reclamantul a avut vină în săvârșirea faptei penale, conducere sub influența băuturilor alcoolice, însă a fost achitat pe un motiv de procedură, întrucât probele de sânge recoltate nu au fost păstrate în condițiile reglementate de OMS nr.376/2006, existând posibilitatea ca acest rezultat al analizei să fie influențat de alterarea sângelui sau să nu reflecte realitatea.
Neasigurarea probelor de sânge nu atrage răspunderea organelor de urmărire penală și nu exonerează petentul de răspunderea sa în calitate de persoană fizică cu drepturi și obligații civile.
Ar fi imoral ca pentru o faptă penală săvârșită-conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului-recunoscută de apelantul reclamant în data de 10.VI.2008 (f.18 dosar penal nr.2004/P/2008) și constatată prin raportul de expertiză medico legală din 30-IV.2007 ca fiind de 1,15%o, inculpatul să fie achitat pentru lipsă de probe și în același timp să i se acorde și despăgubiri civile și morale, atâta timp cât vinovăția acestuia este certă, dovedită în litigiul penal și constatată prin sentința penală nr.198/27.IV.2010, pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Dispozițiile art.998 Cod civil, obligă la reparații civile pe orice persoană ce a cauzat alteia un prejudiciu, din vină sau din culpă, ceea ce nu este cazul în speța analizată.
Organele de urmărire penală nu au provocat prin atitudinea lor un prejudiciu în pagubă apelantului reclamant, acestea și-au îndeplinit sarcinile de serviciu, au constatat vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei penale, însă legea nu l-a sancționat pentru fapta sa, întrucât s-au încălcat mici forme de procedură de către alte organe, nu de procuror.
Este simplu de reținut că organele de urmărire penală nu au respectat normele de procedură penală, însă nu s-a dovedit că prin soluția pronunțată în cauza penală, s-ar fi produs vreun prejudiciu în paguba apelantului reclamant, dimpotrivă, acesta a fost achitat penal, deși a recunoscut că a condus un autoturism sub influența alcoolului și i s-a dovedit vinovăția prin raportul de expertiză medico-legală (alcoolemie de 1,15%o).
De asemenea, prin soluția penală de achitare a inculpatului pentru nerespectarea condițiilor de păstrare a probelor de sânge, conform OMS nr.376/2006, în situația constatării vinovăției sale în săvârșirea faptei penale, nu se poate susține că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea de către instanța civilă a daunelor morale.
Nu este morală atitudinea reclamantului apelant de a nu răspunde pentru o faptă penală săvârșită și recunoscută, cum nu este morală nici recompensarea sa cu o sumă de bani, întrucât, în acest caz nu i s-a lezat vreun element al personalității sale-demnitatea, onoarea ori prestigiul, dimpotrivă, aceste elemente ale personalității sale au fost lezate de însuși reclamantul apelant prin atitudinea sa sfidătoare la adresa organelor de stat și ale justiției.
Nu s-au încălcat dispozițiile art.6 din CEDO, apelantul reclamant beneficiind de o judecată corectă, într-un termen rezonabil și de o soluție penală favorabilă, neavând motive pentru a se plânge de inechitatea desfășurării procesului său penal.
A concluzionat tribunalul că lipsa răspunderii penale, pe motiv de încălcare a normelor de procedură penală, nu duce implicit la răspunderea civilă delictuală a statului prin organele de urmărire penală-polițiști și procurori-față de inculpatul trimis în judecată pentru săvârșirea unei fapte penale, acesta beneficiind din plin de clemența statului în aplicarea unei sancțiuni penale, pe care acesta o merita, conform normelor legale prevăzute de dispozițiile speciale ale OUG nr.195/2002, cu modificările ulterioare.
Plata onorariului de avocat în dosarul penal nu poate fi considerată o daună civilă, atâta timp cât reclamantul apelant s-a folosit de serviciile apărătorului ales și a obținut rezultatul urmărit-achitarea sa, deși a săvârșit o faptă penală, prevăzută de Codul rutier, art.87 din OUG nr.195/2002.
Nu sunt datorate daunele morale, tot pentru considerentele arătate anterior, reclamantul apelant beneficiind de o judecată dreaptă, într-un termen rezonabil, nefiindu-i afectată demnitatea, onoarea ori prestigiul personalității sale.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență, că instanța de apel motivează respingerea despăgubirilor morale, pe chestiuni străine de natura pricinii, respectiv pe faptul că el, reclamantul, este vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.87 din OUG nr. 195/2002. Nevinovăția sa este stabilită fără putere de tăgadă (autoritate de lucru judecat) în dosarul nr._, acesta fiind achitat succesiv de 3 instanțe de judecată. Contrar a ceea ce reține instanța de apel, el nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii (conducere pe drumurile publice cu o concentrație mai mare de 0,8 g/l) ci doar faptul că a consumat o cantitate de alcool în seara precedentă dimineții în care a fost oprit în trafic.
A precizat recurentul că raționamentul instanței de apel este greșit, întrucât pune sub semnul întrebării autoritatea de lucru judecat din dosarul penal, atunci când îl consideră în continuare pe reclamant „vinovat” de săvârșirea infracțiunii și neavând o atitudine morală, pentru că a promovat prezenta acțiune.
A mai susținut recurentul că, în mod eronat, s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a prepușilor pârâților, singura culpă fiind doar încălcarea „unor mici forme de procedură de către alte organe, nu de către procuror”. Mai mult, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei fapte delictuale a procurorului care a efectuat urmărirea penală, aceea de a nu fi răspuns cererii de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, formulată de el prin avocat, astfel privându-l de un drept câștigat, prin examen, pe tot parcursul urmării penale (30.04.2008 – 17.11.2009).
A învederat recurentul că, deși era clar din faza de urmărire penală că probele de sânge recoltate nu au fost păstrate în condițiile impuse de OMS 376/2006, existând pericolul ca rezultatul analizei să nu mai reflecte realitatea, procurorul a dispus trimiterea sa în judecată, ba mai mult, P. a solicitat constant condamnarea sa la închisoare.
Culpa organelor de poliție constă în faptul că au propus trimiterea în judecată, deși știau sau trebuiau să știe că probele de sânge nu au fost păstrate și trimise în condițiile și termenele stabilite de lege, existând posibilitatea ca rezultatul analizei să nu reflecte realitatea. Dacă ar fi respectat Statutul Polițistului sau Codul de procedură penală, organele de poliție ar fi trebuit să propună procurorului scoaterea de sub urmărire penală, nu trimiterea în judecată.
A precizat recurentul că, de asemenea, sunt întrunite și celelalte două condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv, prejudiciul cert în sumă de 6517 lei (ce reprezintă onorariul plătit avocatului, care a asigurat apărarea în dosarul nr._, în etapa procesuală a recursului, 6000 lei și 517 lei contravaloarea analizei probei de sânge și a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei) și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ce este evidentă, angajarea apărătorului fiind determinată de existența acestui dosar penal, de trimitere în judecată, precum și de exercitarea căilor de atac de către P. care, la rândul lor, au fost determinate de instrumentarea defectuoasă a dosarului penal și a probelor de către organele de poliție.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, în sensul admiterii acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Sub un prim aspect, Curtea reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 998 și art. 999 vechiul Cod civil (aplicabil în speță) pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie întrunite, cumulativ, 3 condiții, respectiv – existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că fapta nu are caracter ilicit atunci când ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii. Cel ce exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane.
Pe de altă parte, exercitarea unui drept este considerată abuzivă doar atunci când dreptul nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci în intenția de a păgubi o altă persoană.
În acest context, Curtea apreciază că, în speța dedusă judecății, nu există fapta ilicită, atât polițiștii, cât și procurorii au acționat în îndeplinirea unei îndatoriri legale.
Așadar, nefiind întrunită cerința existenței faptei ilicite, conform dispozițiilor legale menționate în precedent, nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală și, deci, nu i se pot acorda reclamantului daune materiale și morale.
Față de considerentele expuse, raportat la obiectul pricinii deduse judecății, nu are relevanță juridică soluția din dosarul penal, în care reclamantul, din prezenta cauză, a avut calitatea de inculpat.
Sub acest aspect, este de precizat că, pentru repararea pretinsului prejudiciu cauzat prin eroare judiciară, reclamantul are la dispoziție acțiunea întemeiată pe prevederile art.504 – 506 Cod pr.penală.
În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. 1 C.pr.civilă, forma actuală) va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. A., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet individual de Avocatură C. P., cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr.61/20.03.2013 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 64 județul Dâmbovița, P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și S. R. –prin Ministerul Finanțelor Publice București-prin D.G.F.P. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 ianuarie 2014.
Președinte, Judecători,
C.-P. B. E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored.NM
2ex./29.01.2014
d.f._ Judecătoria Târgoviște
j.f. M. C. I.
d.a._ Tribunalul Dâmbovița
j.a. B. Brînzică, I. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Cereri. Decizia nr. 1740/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 55/2014. Curtea de... → |
|---|








