Legea 10/2001. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 376/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 9008,8/42/2004

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR.376

Ședința publică din data de 9 aprilie 2014

Președinte - M. I. G.

Judecător - V. G.

Grefier - G. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanții M. (M.) L. cu domiciliul ales în P., ., județ Dâmbovița, M. G., decedat pe parcursul procesului,T. M., domiciliată în București, .. 18, sector 1, cod poștal_, M. L., domiciliată în București, .. 166, .,sector 6, cod poștal_,M. D., domiciliat în B., .. 11, J. B., M. G., domiciliată în Târgu-M., ., ., J. M., M. E. R., M. R. B., M. D. R. și M. V. A., toți domiciliați în Târgoviște, .. 82 A, ., cod poștal_ împotriva sentinței civile nr. 11 pronunțată la 13 ianuarie 2003 de Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta P. ORAȘULUI P., cu sediul în P., ., J. Dâmbovița, cauză trimisă spre rejudecare, potrivit deciziei civile nr. 9282 pronunțată la 13 noiembrie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apel scutit de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanții-reclamanți M. L., M. G., T. M., M. L., M. D., M. G., M. E. R., M. R. B., M. D. R. și M. V. A. și intimata-pârâta P. Orașului P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, judecata cauzei fiind suspendată la data de 12.12.2012, în temeiul art.243 alin 1 pct.1 Cod pr. civilă.

Instanța invocă din oficiu, în baza dispozițiilor art.252 Cod pr. civilă excepția perimării recursului și rămâne în pronunțare.

CURTEA ,

Deliberând asupra sesizării din oficiu a perimării recursului, constată următoarele:

La data de 13 decembrie 2001, prin două acțiuni, conexate ulterior, M. L., M. G., M. S. și T. M. au chemat în judecată P. orașului P., județul Dâmbovița, solicitând anularea dispozițiilor nr.7859 și 7860 din 10 octombrie 2001, prin care le-a fost respinsă cererea, formulată în baza Legii nr.10/2001, pentru măsuri reparatorii cu privire la terenurile aflate la punctul „Ț. Glodeni” (4,52 ha) și, respectiv, „Copacis”, în orașul P., județul Dâmbovița. Totodată, au solicitat obligarea pârâtei eă emită decizie de restituire a terenurilor solicitate.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.11 din 13 ianuarie 2003, a respins, ca nefondată, contestația.

Curtea de Apel Ploiești, Secția civilă, prin decizia nr.86 din 10 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, cu motivarea că, întrucât terenurile din litigiu au format obiectul aplicării Legii nr.18/1991, în cauză sunt incidente dispozițiile art.8 din Legea nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că terenurile din litigiu, în suprafață de 4,52 ha, situate în locul numit „Ț.” n-au format obiectul Legii nr.18/1991. Ca urmare, fără temei, instanțele au făcut aplicarea art.8 din Legea nr.10/2001 și le-au respins contestația. Au stăruit în admiterea contestației lor.

Prin decizia civilă nr.4217/04.06.2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților, a casat decizia civilă nr.86/10.04.2003 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În luarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanțele nu au examinat pricina prin prisma reglementărilor de la pct.8.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, neordonând administrarea tuturor probelor impuse de aplicarea reglementărilor menționate.

După casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr.8996/2004.

Prin încheierea de ședință din 12.01.2005, Curtea de Apel Ploiești, față de dispozițiile art.50 Cod procedură civilă, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de numita M. R..

Recursul declarat de numita M. R. împotriva încheierii de ședință din 12.01.2005, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.7407/25.09.2006.

Pe parcursul procesului, în faza apelului, după casare cu trimitere spre rejudecare, a decedat reclamanta M. S., fiind introduși în cauză moștenitorii acesteia – M. L., M. D., M. G., M. E. R., M. R. B., M. D. R., M. V. A..

Pe linia deciziei de casare, s-a dispus efectuarea unei noi expertize topografice, cu următoarele obiective: să se identifice terenurile în litigiu, să se precizeze dacă acestea sunt situate în intravilanul sau extravilanul localității, dacă au făcut obiectul Legilor fondului funciar, dacă sunt libere, adică nu sunt ocupate de construcții sau nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru acestea altor persoane.

Prin decizia nr.456/5.11.2007, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat,

Pentru a pronunța această sentință, C. a reținut următoarele considerente:

Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 și Normelor metodologice de aplicare unitară a menționatei legi, nu intră sub incidența acesteia terenurile situate în extravilanul localităților și nici cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Ori, în cauză, obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai terenuri de natura celor enumerate în actele normative anterior menționate.

Astfel, cum s-a reținut din raportul de expertiză topografică inginer N. N. (filele 138-143 dosar apel nr.8996/2004 al Curții de Apel Ploiești), parte din terenuri sunt situate în extravilanul localității, parte au făcut obiectul Legilor fondului funciar, iar altele nu sunt disponibile, fiind ocupate de construcții și curți aferente ale terților persoane fizice.

Față de aceste considerente, curtea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții M. L. și alții, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr.9282/13.11.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ în urma repartizării în sistem aleatoriu informatizat, conform disp.art.98 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La termenul de judecată din 27 octombrie 2010, având în vedere cererea depusă de apelanta M. L., aflată la fila 19 din dosarul nr._, în care a arătat că M. G. a decedat la data de 30.12.2009 și a solicitat suspendarea judecății cauzei până la finalizarea dezbaterii succesiunii defunctului, și ținând cont de certificatul de deces nr. 1614/5.01.2010, aflat la fila 20 din dosar, Curtea a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art. 243 alin. 1 pct. 1 C.pr.civilă.

La termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2011, apelanta M. (M.) L. a arătat că defunctul M. G. are șase moștenitori care au domiciliul în străinătate, dar nu poate indica numele și domiciliile acestora, precizând totodată, că nu a fost dezbătută succesiunea defunctului și a apreciat că se impune suspendarea judecății până la finalizarea dezbaterii succesiunii defunctului Mltezeanu G., motiv pentru care, Curtea a pus în vedere apelantei M. (M.) L. ca la momentul formulării cererii de repunere pe rol a cauzei, să facă dovada dezbaterii succesiunii defunctului M. G., să indice numele și adresele moștenitorilor acestuia și eventual să depună o procură de reprezentare din partea acestor moștenitori, iar în temeiul dispozițiilor art.243 alin.1 pct.1 Cod pr. civilă, a suspendat judecata apelului.

Apelanta M. (M.) L. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei dar având în vedere că nu a făcut dovada dezbaterii succesiunii defunctului M. G., cu atât mai mult cu cât din declarația autentificată sub nr. 7267/C-8278/11.08.2010 a rezultat că M. Nataly C. a renunțat la succesiunea def. M. G. și nici nu a probat calitatea de moștenitor a persoanelor nominalizate în lista depusă la dosar, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea pe rol a cauzei și prin încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2012 a menținut măsura suspendării judecății cauzei.

Prin referatul din data de 17.02.2014 s-a învederat că de la data suspendării cauzei, 23.11.2011, a trecut mai mult de un an, perioadă de timp în care nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, dosarul fiind repus pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, primind termen la data de 9 aprilie 2014.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.11.2011, când cauza a fost suspendată până la finalizarea dezbaterii succesiunii defunctului M. G., dată de la care dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată și cale de atac se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, mai mult de un an din vina părților, instanța urmează a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată judecata cererii de apel declarat de reclamanții M. (M.) L. cu domiciliul ales în P., ., județ Dâmbovița, M. G., decedat pe parcursul procesului,T. M., domiciliată în București, .. 18, sector 1, cod poștal_, M. L., domiciliată în București, .. 166, .,sector 6, cod poștal_,M. D., domiciliat în B., ./4, ., M. G., domiciliată în Târgu-M., ., ., J. M., M. E. R., M. R. B., M. D. R. și M. V. A., toți domiciliați în Târgoviște, .. 82 A, ., cod poștal_ împotriva sentinței civile nr. 11 pronunțată la 13 ianuarie 2003 de Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta P. ORAȘULUI P., cu sediul în P., ., J. Dâmbovița, cauză trimisă spre rejudecare, potrivit deciziei civile nr. 9282 pronunțată la 13 noiembrie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2014.

Președinte, Judecători

M. I. G. V. G.

Grefier,

G. C.

Red. Tehnored.GC

2 ex./08.05.2014

d.f. nr. 9057/2001 Tribunalul Dâmbovița

j.f. D. M.

d.a. 2123/2003 Curtea de Apel Ploiești

j.a. M.-L. B. Magdo – V. P.

operator de date cu caracter personal, nr. notificare 3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI