Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1820/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1820/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 1706/105/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 1820
Ședința publică din data 9 septembrie 2014
Președinte - E. M.
Judecători - C. Ș.
- A. P.
Grefier - V. M.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul B. G.-F., domiciliat în Ploiești ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 57 din 8 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant B. G. F., lipsind intimatul-pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reprezentantul Ministerului Public.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nu solicită termen.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul invocă excepția tardivității declarării recursului, în sensul că aceasta a fost exercitată cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
Recurentul-reclamant B. G.-F. având cuvântul, învederează instanței că prin dispozitivul sentinței instanței de fond se acordă dreptul formulării căii de atac în termen de 30 de zile de la comunicare și nu a știut că trebuie să atace sentința într-un alt termen.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului, invocate de Ministerul Public.
C u r t e a,
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul B. G. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de despăgubiri “pentru prejudiciul financiar și moral suferit” prin condamnarea politică a tatălui său, în cuantum de 20.000 euro.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că tatăl său, B. M., a fost luat de organele Securității și arestat în data de 23.03.1961, iar prin sentința penală nr. 61/19.02.1962 a Tribunalului M. București, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale și injurii la adresa conducătorilor de stat și de partid, executând pedeapsa la Penitenciarul Aiud până la data de 15.01.1963, când a beneficiat de o grațiere.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că starea de sănătate a tatălui său, la ieșirea din penitenciar, era jalnică din cauza condițiilor vitrege și a frigului îndurat, iar familia sa l-a îngrijit cu un tratament costisitor. Totodată, a arătat că, deși avea vârsta legală pentru pensionare și vechimea completă, i s-a refuzat dreptul de a se pensiona, motivându-se că este condamnat politic, astfel că părinții reclamantului au fost lipsiți vreme de circa 4 ani de mijloace de subzistență, cei doi fiind îngrijiți de reclamant și de sora acesteia.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, iar la solicitarea instanței, la 16.11.2012, reclamantul a depus la dosar și o “declarație”, prin care a prezentat detaliat lista și valoarea aproximativă a obiectelor confiscate conform procesului verbal menționat anterior.
Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să își exprime un punct de vedere cu privire la acțiunea promovată de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 213 din 30 ianuarie 2013 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea, reținând că reclamantul B. G.-F. este fiul lui B. M., decedat la data de 07.11.1982, astfel cum rezultă din actele de stare civilă, aflate în copie la dosar – precum și că prin decizia penală nr. 215/11.04.1962 pronunțată de Tribunalul M. București s-a dispus condamnarea lui B. M. la pedeapsa de 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, reținându-se în sarcina sa faptul că “în cursul anilor 1958-1960 în discuțiile purtate cu diverși cetățeni, a preconizat schimbarea regimului democrat din țara noastră, ca urmare a izbucnirii unui război mondial din partea puterilor imperialiste”.
S-a mai reținut că, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata de daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său, apreciate de reclamant la suma de 20.000 euro.
În legătură cu aceste pretenții, tribunalul a reținut că prin decizia Curții Constituționale nr. 1354/20.10.2010 publicata în M.O. nr. 761/15.11.2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 si art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009, constatând-se ca acestea sunt neconstituționale.
De asemenea, prin decizia Curții Constituționale nr. 1354/20.10.2010 a fost admisa excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/ 2009 constatându-se ca acestea sunt neconstituționale.
Cum dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale - respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 - prevedeau acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare in cuantumul arătat la alin.1 lit. a, prima instanța a constatat că în prezent dispozițiile legale în vigoare ale Legii nr. 221/2009 nu mai prevăd posibilitatea persoanelor îndreptățite de a solicita și obține despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu moral cauzat prin condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 1945-1990 – considerente față de care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant în acest sens.
Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul B. G. F., solicitând doar despăgubiri materiale având în vedere că Legea nr. 221/2009, nu mai prevede posibilitatea persoanelor îndreptățite de a solicita și obține despăgubiri pentru prejudiciul moral cauza prin condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 1945-1990, invocând procesul verbal de percheziție și confiscare nr. 2207 din 20.10.1962, prin care au fost confiscate bunurile tatălui său: un aparat de radio, un costum haine, un palton și o panoplie de vânătoare împreună cu blazonul nobiliar al familiei - și apreciind că aceste bunuri valorează 10.000 euro.
A mai precizat totodată că prin decizia nr._ din 18 iulie 1963 a Sfatului Popular al Regiunii Ploiești – Secția Sănătate și Prevederi Sociale, i-a fost comunicat tatălui său că nu are dreptul la pensie, deși avea vârsta, din cauză că a fost condamnat politic – reclamantul fiind astfel nevoit să-și întrețină părinții timp de patru ani până în anul 1967, când a primit prima pensie, apreciind că a cheltuit 100 euro/lună, în total 5000 euro în patru ani.
In concluzie, recurentul-reclamant a solicitat acordarea de despăgubiri materiale în valoare totală de 15.000 euro.
În urma administrării probelor în cauză, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 3045/23.10.2013 a admis recursul declarat de reclamantul B. G. F., împotriva sentinței civile nr. 213 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut că inițial, prin cererea înregistrată la data de 02.03.2011 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul B. G. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a tatălui său în cuantum de 20.000 euro, iar la data de 16.11.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, solicitând și acordarea unor daune materiale constând în contravaloarea bunurilor confiscate tatălui său, prin sentința nr. 61/1962 pronunțată de Tribunalul București, conform înscrisurilor anexate la dosar.
Prin sentința civilă nr. 213 din 30 ianuarie 2013 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea, reținând că reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata de daune morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său - rezultând că instanța anterioară nu a analizat în nici un mod cererea privind acordarea despăgubirilor materiale, astfel cum a solicitat reclamantul prin cererea precizatoare.
Cum această operațiune nu putea fi efectuată direct de către instanța de recurs, Curtea de Apel, constatând că în mod greșit tribunalul nu a analizat fondul cauzei în ceea ce privește acordarea daunelor materiale solicitate prin acțiunea precizată, în baza disp. art. 312 alin. 3 teza a doua c.pr.civ., a admis recursul declarat și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare, după casare, instanța a pus în discuție administrarea de probatorii suplimentare în vederea soluționării cererii precizate a reclamantului privind acordarea despăgubirilor materiale, însă acesta nu a mai solicitat administrarea de probatorii suplimentare, instanța urmând a se pronunța în baza probei cu înscrisurile depuse la dosar în primul ciclu procesual.
Astfel,Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 57/08.01.2014prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamant, reținând următoarele:
Prin sentința penală nr. 61/19.02.1962 pronunțată de Tribunalul M. Bucuresti - irevocabilă prin decizia nr.215/11.04.1962, prin care s-au respins recursurile formulate împotriva sentinței arătate, autorul reclamatului a fost condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prev. și ped. de art. 209 pct. 1 C.pen. la 4 ani - așadar, condamnarea autorului reclamantului pentru faptele prevăzute de art. 209 C.pen. constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale solicitate in cauza, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate conform procesului verbal din data de 20.10.1962, s-au constatat următoarele:
Conform procesului-verbal arătat, întocmit de un executor judecătoresc de pe lângă Tribunalul popular al raionului Ploiești în dosarul nr. 2207/1962, s-a menționat că, cu ocazia deplasării în vederea executării sumei pe care debitorul B. M. a fost obligat să o plătească în baza sentinței penale nr. 61/1962, în conformitate cu HCM nr. 722/1960 s-a procedat ridicarea următoarelor bunuri mobile de la sus-numitul: “un aparat de radio Baltica tip vechi demodat...”; „un costum haine bărbătesc bleumarin decolorat uzură cca. 75%”; „un palton bărbătesc bleumarin întors și demodat uzat 80%„.
S-a constatat astfel, că, în condițiile în care reclamantul a înțeles să se folosească în susținerea pretențiilor sale numai de proba cu înscrisul reprezentat de procesul-verbal menționat - ce nu conține consemnarea niciunei valori a bunurilor confiscate și nici o descriere suficientă pentru a permite o evaluare a acestora - reclamantul nefiind de altfel de acord nici cu efectuarea în cauză a unei eventuale expertize merceologice în acest sens, tribunalul a fost practic în imposibilitate de a aprecia asupra corespondenței dintre bunurile confiscate și valoarea solicitată în prezent de reclamant cu titlu de despăgubire materială.
În ce privește panoplia de vânătoare împreună cu blazonul nobiliar al familiei - bun descris detaliat de reclamant în precizarea-declarație formulată la 16.11.2012 și a cărui contravaloare reclamantul de asemenea a solicitat-o, s-a constatat că, de această dată nu s-a făcut nici măcar dovada existenței acestui bun, cu atât mai puțin a confiscării și valorii acestuia, reclamantul declarând că “nu a fost trecută în procesul-verbal pentru că nu au știut cu ce valoare să o treacă și au hotărât să meargă cu era la un armurier ca să o evalueze, după care să se întoarcă și să încheie un alt proces-verbal – însă nu s-au mai întors deloc”.
Astfel, s-a constatat că, chiar dacă în raport de practicile abuzive invocate, probarea susținerilor reclamantului este dificilă, totuși lipsa oricărei dovezi ori măcar indiciu privind temeinicia pretențiilor formulate nu poate duce decât la respingerea acestora.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și în ce privește despăgubirile în valoare de 5000 euro reprezentând contravaloarea întreținerii părinților timp de 4 ani în conjunctura arătată – având în vedere că în cauză acest aspect a rămas la stadiul de simplă afirmație, nefiind susținut de absolut nicio probă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, Tribunalul a respins cererea precizată, privind acordarea despăgubirilor materiale, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamantul, susținând că, cu dovezile aflate în dosar, a probat susținerile sale. Astfel, arată că se află la dosar procesul-verbal de confiscare nr. 2207/20.10.1962, decizia Sfatului Popular nr._/18.07.1963 prin care tatălui său i s-a comunicat că nu are drept la pensie din cauza condamnării politice, situație în care recurentul a fost nevoit să-și întrețină părinții timp de 4 ani.
În ședința publică din data de 09.09.2014, instanța a constatat că instanța este investită cu soluționarea unei cereri de recurs deoarece procedura a fost începută sub imperiul dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă, astfel completul legal constituit fiind format din trei judecători, sens în care completul de apel de la termenul de astăzi s-a întregit cu judecătorul din lista de permanență.
La același termen Ministerul Public a invocat excepția de tardivitate a declarării recursului în sensul că aceasta a fost exercitată cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
Analizând excepția sus-menționată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului cât și a textelor legale incidente, Curtea constată că aceasta este întemeiată, iar recursul declarat este tardiv formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 301 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Decizia civilă atacată, nr. 57/08.01.2014 a Tribunalului Prahova a fost comunicată recurentului la data de 22.04.2014, conform dovezii de îndeplinire a procedurii, atașate la dosarul de fond – fila 13, iar recursul a fost declarat la data de 16.05.2014, conform mențiunilor efectuate de Serviciul Registratură din cadrul Tribunalului Prahova, deci cu depășirea termenului de 15 zile instituit de lege și calculat potrivit art. 101 Cod pr.civilă.
Susținerile recurentului potrivit cărora sentința a fost pronunțată cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare și nu a avut cunoștință că trebuie să atace sentința într-un alt termen, nu pot fi avute în vedere deoarece termenele decurg din lege, iar necunoașterea legii nu poate constitui apărare.
Criticile formulate de recurent nu vor mai fi analizate întrucât, potrivit art.137 alin. 1 Cod pr.civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Pentru considerentele arătate, în lumina reglementărilor legale invocate, Curtea urmează să admită excepția de tardivitate invocată de Ministerul Public și, pe cale de consecință, să respingă recursul ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului invocată de Ministerul Public.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul B. G.-F., domiciliat în Ploiești ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 57 din 8 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2014.
Președinte, Judecători,
E. M. C. Ș. A. P.
fiind în concediu de odihnă,
semnează
Președintele instanței,
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored.V.M.
2 ex./17.09.2014
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. C.-A. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Strămutare. Sentința nr. 46/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 376/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
