Grăniţuire. Decizia nr. 2186/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2186/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 5497/315/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 2186
Ședința publică din data de 16 octombrie 2014
Președinte – A. M. R.
Judecători – M. P.
- C. M. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul S. P., domiciliat în Târgoviște, Calea Domnească nr. 209, jud. Dâmbovița, prin procurator O. D. - A., domiciliat în Găești, ..60, ., județul Dâmbovița și intervenientul T. C., cu domiciliul în Târgoviște, ..44, ., ., împotriva deciziei civile nr. 161 din 19 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți G. A. L., domiciliată în Târgoviște, .. 10, jud. Dâmbovița, adresa pentru comunicarea actelor de procedură fiind în Târgoviște, .-C42, județul Dâmbovița, L. M. F., L. I., cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung nr. 133E, jud. Dâmbovița, V. A. A. C., domiciliat în Târgoviște, .. 9, jud. Dâmbovița, P. C. și P. C., ambii cu domiciliul în Târgoviște, . nr. 10, ., ., L. C. V. D., domiciliat în Târgoviște, Calea București, ., . și O. L., domiciliată în ., ., jud. Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații pârâți L. M. F. și L. I. reprezentați de avocat S. C. din Baroul Dâmbovița în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 47 dosar, lipsind recurentul reclamant S. P., recurentul intervenient T. C., intimații pârâți G. A. L., V. A. A. C., L. C. V. D., P. C., P. C. și O. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursurile sunt timbrate cu câte 10,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanțelor nr._,_/2014, și timbre judiciare de câte 0,30 lei, anulate și atașate la filele 8 și 12 dosar.
S-a mai învederat că prin intermediul Serviciului registratură, s-a depus la dosar de către recurentul reclamant S. P. o cerere pentru lipsă de apărare, înregistrată la nr._/10.10.2014, de asemenea o cerere pentru lipsă de apărare de către intimata pârâtă G. A. L., înregistrată la nr._/16.10.2014, iar de către intimații pârâți L. M. F. și Loătaru I., s-a depus întâmpinare, înregistrată la nr._/07.10.2014.
Curtea, ia act că prin intermediul Serviciului registratură s-a depus la dosar de recurentul reclamant S. P. suficiente exemplare ale cererii de recurs care au fost comunicate părților cu adresă și, deși recurentul T. C. nu a mai depus un exemplar al motivelor de recurs pentru comunicare, față de obiectul litigiului, apreciază că nu se mai impune comunicarea.
Pune în discuție cererile pentru lipsă de apărare depuse la dosar.
Avocat S. C. pentru intimații pârâți L., solicită respingerea cererilor pentru lipsă de apărare.
Curtea, în baza art. 156 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, respinge ambele cereri pentru lipsă de apărare depuse la dosar, cererea formulată de recurentul reclamant S. P. ca nemotivată iar cea formulată de intimata pârâtă G. A. L. ca nedovedită.
Avocat S. C. pentru intimații pârâți L., arată că nu are alte cereri și solicită cuvântul în fond.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat S. C. pentru intimații pârâți L. M. F. și L. I., referitor la recursul declarat de reclamantul S. P., arată că faptul că instanța de apel nu a trecut în aplicația Ecris întreaga soluție, nu poate constitui un motiv de nelegalitate, având în vedere că a fost înregistrată în aplicație, soluția pe scurt.
Arată în continuare că deși a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii posesorii, iar recurentului i-a fost admis apelul, totuși intimaților le-a fost admisă excepția prescripției iar recurentului i-a fost respinsă acțiunea posesorie ca fiind prescrisă, situație ce a condus la acordarea cheltuielilor de judecată.
Critică în continuare, punctual, toate motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, potrivit notelor scrise depuse la dosar.
Solicită respingerea recursului recurentului reclamant. Cu cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul declarat de intervenientul T. C., arată că prin cererea de intervenție acesta nu a solicitat decât grănițuirea proprietății S. P., deci nu a formulat vreo cerere de intervenție referitoare la acțiunea posesorie ci numai referitoare la acțiunea în grănițuire.
Solicită respingerea recursului intervenientului T. C. ca nefondat. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4323/26.09.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul S. P., în contradictoriu cu pârâții G. A. L., L. M. F., L. I., V. A. A. C., P. C. și P. C., L. C. V. D. și O. L., s-a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâții L. M. F. și L. I., s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant și a obligat reclamantul la plata către pârâta G. A. L. a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul suprafeței de teren de 4.000 mp, conform sentinței nr.908/24.06.1997 pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr.2277/1977.
Numitei P. D. i-a fost emis titlul de proprietate nr._/06.08.1999 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Dâmbovița, fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5500 mp compusă din teren în suprafață de 4100 mp situat în tarlaua 67, . din teren în suprafață de 1400 mp, situat în tarlaua 67, ..
Prin adresa nr.3886/05.06.2012 eliberată de Primăria comunei Răzvad i se comunica pârâtului L. M. că suprafața de 1400 mp, . titlul de proprietate nr._/06.08.1999 emis pe numele P. D. a fost înscrisă greșit în tarlaua 67, corect fiind tarlaua 63.
Prin decizia civilă nr.1305/_ pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a luat act de tranzacția intervenită între părțile din acea cauză având ca obiect ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncților P. P. și D. numitei B. M. i-a revenit suprafața de teren de 5.500 mp înscrisă în titlul de proprietate nr._/1999, dar și suprafața de 2200 mp, situată în continuarea celei de 4100 mp din titlul de proprietate nr._. Este de observat că se face referire la două titluri de proprietate nr._ și_.
În baza acestei sentințe B. M. a vândut pârâților L. M. F. și I. suprafața de teren de 4.100 mp situată în tarlaua 63, . număr cadastral provizoriu 2787 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5267/28.08.2006, dar și suprafața de 2.200 mp aflată în continuarea celei de 4.100 mp.
Ulterior prin actele de dezmembrare autentificate sub nr.4564 și nr.4565 au dezmembrat terenurile cumpărate în 8 loturi, loturi ce au fost vândute pârâtei G. A. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2608/10.07.2009, pârâtului L. C. V. D., pârâtului P. C., pârâtului V. A. A. C., și pârâtei O. L.. Loturile dezmembrate au primit numere cadastrale cuprinse între 2986-2993. Lotul numărul 8 a fost vândut în cote părți pârâților anterior menționați primind destinația de drum de acces, situație menționată în toate actele de vânzare-cumpărare
Lotul nr.8 anterior menționat se învecinează pe latura de est cu proprietatea reclamantului.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie completare întocmit în cauză de expert A. S. se menționează „Urmare a recalculării suprafețelor de teren ale părților, rezultă că pârâții au parte din terenul cumpărate suprapus peste terenul reclamantului”.
Expertul cu ocazia întocmirii raportului de expertiză și a completărilor ulterior a luat în considerare și terenul ce a făcut obiectul înscrisului sub semnătură privată intitulat „declarație” prin care numitul T. C. a promis reclamantului să-i înstrăineze suprafața de 4300 mp, proprietatea sa.
Având în vedere temeiul de drept invocat de către reclamant, dispozițiile art.584 cod civil ( temei invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și în precizări) și ulterior la termenul de judecată din data de 28.09.2011 dispozițiile art.674 Cod procedură civilă, instanța apreciază că acțiunea este neîntemeiată câtă vreme părțile își contestă reciproc dreptul de proprietate, astfel că pentru a se putea dispune grănițuire proprietăților părților este necesară stabilirea concretă a dreptului de proprietate pentru fiecare parte, ceea ce s-ar putea realiza printr-o comparare a titlurilor.
Instanța reține poziția oscilantă a reclamantului, în ceea ce privește acțiunea, determinată de numeroasele precizări, și deși în concluziile scrise a solicitat obligarea reclamanților să-i respecte dreptul de proprietate pentru suprafața de teren pe care consideră că i-au acaparat-o aceștia, instanța consideră că prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat doar grănițuirea proprietăților și respectarea posesie. În sprijinul acestui punct de vedere instanța reține că la termenul de judecată din data de 13.10.2010 i s-a pus în vedere reclamantului să întocmească notă de timbraj cu privire la capătul ce are drept obiect revendicare, dar acesta prin precizările ulterioare a menționat în mod clar că nu își susține acest capăt de cerere.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la sistarea construcției gardului de împrejmuire a terenului proprietatea sa, capăt de cerere disjuns din dosarul nr._, instanța îl va respinge pentru aceleași considerente anterior menționate.
Cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâții L. M. F. și I. va fi respinsă de către instanță având în vedere că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.64-66 Cod procedură civilă.
Cererea de intervenție accesorie formulată de numitul T. C. a fost respinsă de instanță la termenul de judecată din data de 27.06.2012, reținând în acest sens că în conformitate cu dispozițiilor art.49 alin.2 din codul de procedură civilă „intervenția este în interesul uneia dintre părți când sprijină numai apărarea acesteia.”.
În cauza de față numitul T. C. afirmă că a vândut reclamantului un teren în suprafață de 4.300 mp, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată intitulat „declarație”, afirmând totodată că pârâții Lopataru M. și I. ar fi vândut pârâtei G. A.-L. un teren în care este inclusă și o parte din terenul proprietate sa. Între reclamant și numitul T. C. nu s-a încheiat un act autentic de vânzare-cumpărare privind suprafața de teren de 4.300 mp pentru ca intervenientul să justifice, raportat la obiectul cauzei de față, un interes. Terțul trebuie să aibă un interes propriu în participarea la activitatea judiciară, întrucât prin intervenția formulată poate evita o acțiune ulterioară împotriva sa, utilitatea și importanța intervenției accesorii rezidă tocmai în necesitatea apărării pe această cale a unor interese proprii ale terțului ori în cauza de față reclamantul a solicitat stabilirea linie de hotar dintre proprietatea sa și cea a pârâtei G. și nu față de proprietatea numitului T. C..
Apelurile declarate de intervenient și reclamant au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.127/29.05.2013.
Împotriva acestei decizii, apelanții au declarat recurs care a fost admis prin decizia nr.3978/3.12.2013 a Curții de Apel Ploiești, a fost casată decizia Tribunalului Dâmbovița și cauza a fost trimisă spre rejudecare acestei instanțe pentru a se pronunța cu privire la acțiunea posesorie întemeiată pe dispozițiile art.674 Codul de procedură civilă de la 1865 și cu privire la fondul cererii de intervenție, în raport de capătul principal al acțiunii.
Cu ocazia rejudecării apelurilor în limitele deciziei de casare, potrivit art.315 Codul de procedură civilă de la 1865 intimații L. M. și L. I. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea posesorie și excepția inadmisibilității acestei cereri.
Și intimata G. A. L. a formulat întâmpinare la data de 11.04.2014 invocând excepția prescripției dreptului la acțiune și respingerea cererii de intervenție accesorie.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 161 din 19 mai 2014, a admis apelurile declarate de intervenientul T. C. și reclamantul S. P., împotriva sentinței civile nr. 4323/ 26.09.2012, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, a schimbat în parte hotărârea atacată și pe fond a admis excepția prescripției și a respins acțiunea posesorie ca prescrisă.
Prin aceeași decizie, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii posesorii, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul T. C., a păstrat restul dispozițiilor sentinței și a obligat apelanții la plata sumei de 2000 lei către intimații L. M. F. și L. I. reprezentând cheltuieli de judecată.
Totodată, instanța a respins cererile apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.674 alin.1Codul de procedură civilă de la 1865, în vigoare la momentul promovării cererii„Cererile privitoare la posesiune sunt admisibile numai dacă: nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul dovedește că, înainte de această dată, el a posedat cel puțin un an; posesiunea lui întrunește condițiile cerute de art.1846 și 1847 cod civil.”
Față de această cerere, intimații au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la această excepție, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat acțiunea posesorie la data de 20.05.2011 (fila 113 dosar fond) susținând că linia de hotar dintre proprietatea sa și cea a pârâtei G. A. L. a fost distrusă de fostul proprietar, respectiv pârâtul L. M. F., cu ocazia construirii unui drum neautorizat.
În ceea ce privește tulburarea de posesie presupus săvârșită de pârâtul L. M. F., reclamantul a avut cunoștință de această faptă încă din anul 2008, aspect ce reiese din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr.1473/II/2/2011 (fila 316 dosar fond).
În ceea ce o privește pe pârâta G. A. L., despre fapta acesteia a avut cunoștință anterior datei de 10.05.2010, dată la care a formulat o sesizare către Primăria comunei Răzvad, județul Dâmbovița.
Ca atare, s-a constatat că de la tulburarea posesiei terenului invocată de reclamant, până la formularea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.674 Codul de procedură civilă de la 1865 a trecut mai mult de un an, acest termen fiind un termen de prescripție a dreptului material la acțiune,astfel încât se constată că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Instanța a apreciat, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că cererea a fost respinsă ca prescrisă, că această excepție a rămas fără obiect.
Prin decizia de casare, Curtea de Apel Ploiești a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de intervenție accesorie, și a dispus ca tribunalul să se pronunțe asupra fondului cererii.
Astfel, tribunalul a reținut că cererea de intervenție a fost formulată în interesul reclamantului, afirmându-se că a intervenientul a vândut reclamantului un teren în suprafață de 4.300 mp, sens în care a încheiat cu acesta un înscris sub semnătură privată intitulat „declarație”, afirmând totodată că pârâții Lopataru M. și I. ar fi vândut pârâtei G. A.-L. un teren în care este inclusă și o parte din terenul proprietatea sa. Așa cum a constatat și instanța de fond, între reclamant și numitul T. C. nu s-a încheiat un act autentic de vânzare-cumpărare privind suprafața de teren de 4.300 mp.
Totodată, reclamantul, în cererea sa, precizează că terenul ce face obiectul cauzei îl deține în baza sentinței civile nr.908/24.06.1997 și nu provine de la intervenient, pentru ca acesta să justifice, raportat la obiectul cauzei de față, un interes.
Ca atare, s-a reținut că, cum apărarea terțului nu este de natură a-l ajuta pe reclamant, și cum acțiunea principală a fost respinsă, va fi respinsă și cererea de intervenție .
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, atât reclamantul S. P., cât și intervenientul T. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant S. P., în motivarea cererii de recurs, a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 4323/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, i s-a respins acțiunea formulată și precizată.
Prin Decizia civila nr. 127/29.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Dâmbovița, i s-a respins apelul formulat.
Împotriva celor 2 hotărâri judecătorești a declarat in termenul legal recurs la Curtea de Apel Ploiești, care, prin decizia civila nr. 3978/03.12.2013, a admis recursul său, a casat decizia civila nr. 127/29.05.2013 pronunțata de către Tribunalul Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, ca instanța de apel, urmând ca aceasta să se pronunțe numai asupra capătului de cerere privind acțiunea posesorie.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civila nr. 161/19.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ , a admis apelul declarat de subsemnatul S. P. si, pe fond, a schimbat în parte hotărârea atacată, a admis excepția prescripției și a respins acțiunea posesorie ca prescrisă. A respins excepția inadmisibilității acțiunii posesorii, a păstrat restul dispozițiilor sentinței, și obligat apelanții la plata sumei de 2.000 lei către intimații Lopataru M. F. și Lopataru I..
A susținut că, de vreme ce intimaților li s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii posesorii, iar lui i s-a admis apelul, în mod nejustificat și nelegal s-au acordat acestora cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei", această parte din soluție nefiind menționată pe portalul instanțelor de judecată la data de 22.05.2014.
Pe de alta parte, in condițiile in care i s-a admis apelul, in mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate pe parcursul ciclurilor procesuale.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a avut în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 674 alin (1) C. p. civilă de la 1865, în vigoare la momentul promovării cererii, " cererile privitoare la posesiune sunt admisibile numai dacă: nu a trecut un an de la tulburare sau deposedare; reclamantul dovedește ca, înainte de aceasta data, el a posedat cel puțin un an; posesiunea lui întrunește condițiile cerute de art. 1846 si 1847 cod civil" .
Intimații G. A. L. si Lopataru M. F., Lopataru I., în data de 14.04.2014 au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție care a fost admisă, motivând că a luat la cunoștință de aceasta cu mai mult de un an înainte de data de 20.05.2011, data formulării acțiunii. Această excepție nu a fost invocată de intimați pe parcursul primului ciclu procesual, ci abia în al doilea ciclu procesual, prin întâmpinarea depusă la data de 11.04.2014 (depusă peste termen).
În conformitate cu documentele aflate la dosarul cauzei, recurentul a menționat referitor la prescripția dreptului la acțiune invocată de intimați, că el a introdus acțiunea ce face obiectul dosarului_ la data de 02.06.2010 iar intimata G. A. L. a cumpărat terenul în litigiu la data de 10.07.2009, ceea ce conduce la concluzia că termenul de un an invocat de către intimați nu a fost depășit (conform copiei de pe ecris cu data depunerii acțiunii inițiale la 02.06.2010).
A mai precizat recurentul că prin acțiunea introductivă din data de 02.06.2010 a solicitat atât grănițuirea proprietăților, cât și obligarea pârâtei să-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa.
Mai mult de atât, la dosarul cauzei nu exista nicio dovada din care sa rezulte ca ar fi luat la cunoștința de data tulburării posesiei. Singura excepție invocata la fond a fost aceea a tardivității, in sensul ca precizarea acțiunii ar fi fost făcuta încălcând dispozițiile art 132 Cp. Civil. Aceasta excepție, prin încheierea de ședința din 28.09.2011 a fost respinsă, ea nefiind apelată și intrând sub puterea autorității de lucru judecat, astfel încât nu mai poate fi modificat în calea extraordinară de atac a recursului.
Terenul deținut de intimata G. A. L. provine de la numita Parva D., conform titlului de proprietate TP nr._/06.08.1999, fiind situat în tarlaua T67, P 1412/10/1 și nicidecum în tarlaua T 63, așa cum se arată prin adeverința emisă de Primăria Răzvad, care susține că T 63 este numărul corect al tarlalei și nicidecum T 67, această adeverință neavând nicio eficiență juridică, deoarece TP nr._/06.08.1999 nu a fost niciodată modificat sau corectat pe cale judecătorească.
Având în vedere aceste considerente, precum și probele existente la dosarul cauzei, recurentul reclamant S. P. a solicitat admiterea recursului și, rejudecând cauza în fond, să se admită acțiunea și să fie obligați intimații să-i lase în deplină posesie suprafața de 222 mp identificată conform raportului de expertiză și completările ulterioare la raportul de expertiză dispus de instanță și întocmit de către expert tehnic ing. A. S., fiind întrunite in totalitate dispozițiile art. 674 Cod civil.
Recurentul intervenient T. C.,în motivarea cererii de recurs, a arătat că recurentul reclamant S. P. este cumpărătorul suprafeței de 4.300,00 mp teren situat în . care el, intervenientul, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate, de pe urma autorului său.
A precizat recurentul intervenient că antecontractul de vânzare - cumpărare este încheiat în anul 1995, iar titlul de proprietate emis, inclusiv pentru această suprafață, este din 04.02.1997, înainte de pronunțarea sentinței din 24.06.1997. Faptul că s-a modificat titlul de proprietate, din data de 27.06.2007, adăugându-i-se și alte proprietăți de teren, nu are nicio relevanță juridică, terenul vândut lui S. P. rămânând același care se regăsește în Tarlaua 63.
Recurentul intervenient a arătat că a învederat că terenul cumpărat de intimata G. A. L. a aparținut numitei Parva D., căreia i s-a emis titlul de proprietate nr._/06.08.1999, pentru suprafața de 5.500,00 mp compusă din 2 terenuri: unul de 4.100,00 mp situat în T 67 și unul în suprafață de 1.400,00 mp situat tot în T 67. După cum se poate observa, terenul dobândit de G. A. L. de la soții Lopataru M. F. și Lopataru I. nu mai este cel din T67, ci acesta apare in T63, adică într-o altă . de expertul A. S., care a identificat terenurile în litigiu, deși aceștia susțin că este vorba de una și aceeași suprafață de teren cu cea dobândită de Parva D..
Așa cum rezultă din partajul efectuat pentru bunurile lui Parva D., succesoarea acesteia B. M. a dobândit mai multe terenuri, printre care și terenul în litigiu, pe care ulterior 1-a vândut soților Lopataru M. F. și L. I., care la rândul lor l-au vândut către G. A. L..
După cum se poate observa, prin procesul de partaj încheiat printr-o tranzacție în scopul vădit de a se eluda legea și de a se profita în detrimentul lor, s-a introdus o suprafață de teren extravilan pentru care nu exista titlu de proprietate, iar ulterior, prin act notarial s-a efectuat înstrăinarea terenului fără să se facă dovada dreptului de proprietate, vânzare care s-a făcut în baza hotărârii judecătorești de consemnare a tranzacției încheiate între părți. Astfel că terenul pe care l-au dobândit intimații nu numai că nu au avut la bază acte de proprietate, în speță titlul de proprietate, dar s-a schimbat și tarlaua, adică din 67 a devenit 63, astfel că o parte din aceste terenuri se suprapun peste terenurile lor.
Referitor la cererea de intervenție în interesul recurentului reclamant, recurentul intervenient a arătat că hotărârea instanței de fond este nulă, motiv pentru care a atacat-o la instanța de apel, deoarece aceasta a fost și motivată greșit ca și o cerere de intervenție în interes propriu.
Astfel, recurentul a considerat că decizia criticată este nelegală și netemeinică, încadrându-se în disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, pe fond, admiterea acțiunii posesorie așa cum a fost ea precizată, cu cheltuieli de judecata pentru toate ciclurile procesuale.
Intimații L. M. F., L. I. au depus la dosar întâmpinare, prin care au răspuns punctual motivelor de recurs invocate și au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea, analizând cererile de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamantul S. P., Curtea reține că, într-un prim motiv, acesta a criticat decizia tribunalului, susținând greșita admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune în privința acțiunii posesorii pe care a formulat-o, cu ignorarea faptului că aceasta a fost invocată abia în al doilea ciclu procesual, prin întâmpinare depusă tardiv,și, pe fond, a împrejurării că a dovedit că a formulat acțiunea la data de 2.06.2010 iar intimata G. A. L. a cumpărat terenul în litigiu la data de 10.07.2009, ceea ce conduce la concluzia că termenul de un an invocat de către intimați nu a fost depășit.
Curtea reține că această critică nu e întemeiată. Astfel, în condițiile în care inițial acțiunea formulată de reclamant, precizată în mai multe rânduri, a fost soluționată ca o acțiune în grănițuire, iar abia prin decizia civila nr. 3978/03.12.2013 a Curții de Apel, urmare a admiterii recursului reclamantului și a casării deciziei pronunțate de tribunal, cauza a fost trimisă spre rejudecare la această instanță de apel, pentru a se pronunța numai asupra capătului de cerere privind acțiunea posesorie, este evident că excepția prescripției dreptului la acțiune nu putea fi invocată decât prin întâmpinarea depusă cu ocazia rejudecării după casarea cu trimitere, astfel că nu se poate concluziona că ea a fost invocată tardiv, cu atât mai mult cu cât la momentul depunerii întâmpinării din 11.04.2014( fila 34 dosar_ al Tribunalului Dâmbovița) recurentul-reclamant nu a invocat excepția de decădere a intimaților L. din dreptul de a invoca excepții, altele decât cele de ordine publică, precum și de a propune probe, pentru a se putea discuta asupra caracterului absolut sau relativ al excepției în vederea stabilirii asupra susținerii privind tardivitatea ei.
Referitor la faptul că în mod greșit s-a reținut temeinicia excepției prescripției dreptului la acțiune a acțiunii posesorii, de vreme ce a dovedit că a formulat acțiunea la data de 2.06.2010 iar intimata G. A. L. a cumpărat terenul în litigiu la data de 10.07.2009, Curtea reține că această susținere nu e probată de dovezile administrate în cauză.
Astfel, prima dată când recurentul-reclamant a precizat acțiunea, arătând că înțelege a formula o acțiune posesorie, a fost, astfel cu corect s-a reținut prin decizia recurată, la data de 20.05.2011 (fila 113 dosar fond), susținând că linia de hotar dintre proprietatea sa și cea a pârâtei G. A. L. a fost distrusă de fostul proprietar, respectiv pârâtul L. M. F., cu ocazia construirii unui drum neautorizat.
Or, față de această susținere, în mod just tribunalul a reținut că în ceea ce privește tulburarea de posesie presupus săvârșită de pârâtul L. M. F., reclamantul a avut cunoștință de această faptă încă din anul 2008, în acest sens făcând dovadă rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr.1473/II/2/2011 (fila 316 dosar fond).
Totodată, în ceea ce privește tulburarea de posesie ce s-a pretins a fi fost săvârșită de pârâta G. A. L., prin delimitarea abuzivă a terenului cumpărat de la pârâții L. și prin pătrunderea ilegală pe terenul său, corect tribunalul a reținut că despre fapta acesteia a avut cunoștință anterior datei de 10.05.2010, dată la care a formulat o sesizare către Primăria comunei Răzvad, județul Dâmbovița( fila 10 dosar fond).
Astfel, constatarea tribunalului în sensul că de la tulburarea posesiei terenului invocată de reclamant, până la formularea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.674 Codul de procedură civilă de la 1865, a trecut mai mult de un an, fiind împlinit termenul de prescripție a dreptului material la acțiune,e în concordanță cu probatoriul administrat.
Referitor la critica potrivit căreia în mod nelegal, deși i-a admis apelul, tribunalul a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către intimați, Curtea reține că obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimați s-a dispus cu respectarea disp. art. 274 c.proc.civ., dat fiind că, deși s-a impus admiterea apelului său ca urmare a admiterii recursului său și a trimiterii spre rejudecarea acestui apel, cu dispoziția de examinarea a pretențiilor formulate ca acțiune posesorie, prin respingerea acțiunii posesorii ca prescrisă, este evident că apelantul-reclamant a fost acela care a căzut în pretenții, în sensul legii civile.
Cât privește recursul declarat de intervenientul accesoriu T. C., Curtea urmează a examina doar critica referitoare la greșita motivare a cererii sale ca o cerere de intervenție în interes propriu, iar nu ca cerere de intervenție accesorie, sub aspectul celorlalte critici recursul său fiind neavenit, de vreme ce acestea nu se regăsesc și în cererea de recurs a reclamantului, partea în favoarea căreia a formulat cerere de intervenție accesorie .
Curtea constată că susținerea recurentului în sensul că cererea sa a fost socotită ca cerere de intervenție principală, ci nu accesorie, e neîntemeiată, de vreme ce în decizia recurată s-a reținut că urmare a respingerii acțiunii principale, va fi respinsă și cererea de intervenție .
Din considerentele susmenționate, în baza art. 312 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S. P. și de intervenientul accesoriu T. C. împotriva deciziei civile nr. 161 din 19 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Conform art. 274 c.proc.civ. va obliga pe recurenți la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații L. M. F. și L. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul S. P., domiciliat în Târgoviște, Calea Domnească nr. 209, jud. Dâmbovița, prin procurator O. D. - A., domiciliat în Găești, ..60, . și intervenientul T. C., cu domiciliul în Târgoviște, ., împotriva deciziei civile nr. 161 din 19 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți G. A. L., domiciliată în Târgoviște, .. 10, jud. Dâmbovița, adresa pentru comunicarea actelor de procedură fiind în Târgoviște, .-C42, județul Dâmbovița, L. M. F., L. I., cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung nr. 133E, jud. Dâmbovița, V. A. A. C., domiciliat în Târgoviște, .. 9, jud. Dâmbovița, P. C. și P. C., ambii cu domiciliul în Târgoviște, . nr. 10, ., ., L. C. V. D., domiciliat în Târgoviște, Calea București, ., . și O. L., domiciliată în ., ., jud. Dâmbovița, ca nefondate.
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații L. M. F. și L. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. M. R. M. P. C. M. M.
GREFIER,
C. G.-A.
Red. MP
2 ex./29.10.2014
d.fond nr._ Judecătoria Târgoviște
j.fond I. M. C.
d.apel_ Tribunalul Dâmbovița
j apel C.-M. G.
S. D.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1821/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1112/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
