Obligaţie de a face. Decizia nr. 2333/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2333/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 19355/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 2333
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2014
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul DRAGULIN N., domiciliat în Ploiești, ., nr. 3, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 223/1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și intervenienta L. I. C. prin procurator N. A. M., domiciliată în București, .. 2, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ., ., ., ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru studierea actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 4 noiembrie 2014, când a dat următoarea decizie:
CURTEA :
Deliberând, conform dispozițiilor art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub număr de dosar nr._ / 2011, reclamantul P. M. Ploiești l-a chemat în judecată pe pârâtul D. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire la imobilul situat în Ploiești, ., nr. 30, județul Prahova și să stabilească termenul limită de executare a acestor lucrări.
S-a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin procesul verbal nr._/03.05.2011, s-a constatat că pârâtul a executat lucrări de construcție în Ploiești, ., nr.30, constând în realizarea de împrejmuiri pe terenul în indiviziune, fără a obține autorizația prevăzută de Legea nr. 50/1991 republicată, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă contravențională și s-a dispus ca până la data de 16.05.2011, să desființeze împrejmuirile.
A precizat reclamantul că la data de 11.08.2011, în urma unui control, s-a constatat că măsurile de desființare dispuse prin procesul verbal de contravenție nu au fost efectuate, context în care a promovat prezentul demers judiciar.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1073 și ale art. 1075 cod civil și Legea nr. 50/1991.
Pârâtul D. N. a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și a solicitat suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 și 2 din vechiul Cod de procedură civilă, până la soluționarea plângerii formulată împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/2011.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 20.01.2012, numita L. I. C., prin procurator N. A. M., a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, prin care a solicitat obligarea pârâtului la desființarea tuturor lucrărilor de construcție executate fără autorizație de construire la imobilul situat în Ploiești, ., nr.30, obligarea reclamantului la desființarea lucrărilor executate de pârât în mod nelegal și abilitarea sa la desființarea lucrărilor executate nelegal, pe cheltuiala pârâtului, în cazul nerespectării de către pârât sau reclamant a termenelor fixate de către instanță pentru demolarea construcțiilor.
În motivarea cererii, intervenienta a arătat că în baza notificării nr. 671/2001, a fost emisă Dispoziția nr. 4817/2007, completată cu Dispoziția nr._/2008, prin care i s-au retrocedat în natură partea nevândută a construcției corp A și terenul aferent construcțiilor corp A și B, ale imobilului în litigiu.
S-a mai arătat că în anul 2008, unul din apartamentele corpului B a fost vândut pârâtului în baza actului nr._/2008, iar la data definitivării cărții funciare intervenienta a sesizat că pe terenul său a fost edificată o construcție de cca. 10 mp, prin extinderea locuinței existente, respectiv că a fost îngrădită o suprafață de cca. 70 m.p., pe același amplasament.
S-a învederat că prin adresa nr.1980/23.11.2009 pârâtului i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 12.11.2009, imobilul situat la adresa sus menționată a fost predat intervenientei, pârâtul având doar un drept de servitute și cu toate acestea, pârâtul a efectuat lucrările de construire menționate.
Prin încheierea de ședință din 21.03.2012, instanța de fond a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta L. I. C..
Prin cererea depusă la data de 06.06.2012, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesual active a intervenientei, motivat de faptul că dreptul pretins face deja obiectul unei alte judecăți, respectiv al dosarului nr._/281/2011, având ca obiect constatarea nulității absolute a dispozițiilor de restituire nr. 4817/2007 și nr._/2008.
La data de 08.11.2012 pârâtul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și a cererii de intervenție, ca lipsite de obiect.
După administrarea probelor cu acte și expertiză tehnică în specialitatea construcții, prin sentința civilă nr._/12.12.2012, Judecătoria Ploiești a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei, ca neîntemeiate și pe fond, a respins ca neîntemeiate acțiunea și cererea de intervenție.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, că aceasta este neîntemeiată față de prevederile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
Prima instanță a apreciat ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei, arătând că aceasta a formulat cerere de intervenție în favoarea reclamantului, iar pe de alta parte, intervenienta însăși are calitatea de proprietară, prin restituirea în natura a unei parți din imobilul situat în Ploiești, . nr. 30 jud. Prahova, din care face parte și terenul deținut de pârât.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanța a arătat că potrivit dispoziției nr. 2400/06.06.2011, care a modificat dispoziția anterioară nr._/11.08.2008, intervenientei Lacatusu I. C. i s-a restituit în natură o parte din imobilul situat în Ploiești, . nr. 30 județul Prahova, compusă din parter corp A, cu suprafața utilă de 223,33 m.p., mansarda corp A cu suprafața utilă de 35,84 m.p., pod cu suprafața utilă de 129,21 m.p., pivnița corp A cu suprafața utilă de 35,84 m.p., terenul situat sub construcția corp A, în suprafața de 278,55 m.p. și terenul aferent construcțiilor corp A și corp B, în suprafața de 532,07 m.p., acesta din urmă fiind grevat de un drept de servitute în favoarea coproprietarilor corp B.
A mai reținut instanța de fond că în cuprinsul notei aferentă dispoziției nr._/11.08.2008 s-a menționat că pentru terenul de sub construcția A, în suprafață de 278,55 m.p. și terenul aferent construcțiilor corp A și corp B, în suprafață de 532,07 m.p., intervenienta va avea un drept de folosința special, conform O.U.G. nr. 184/2002. Prin aceeași dispoziție s-a arătat că din întregul imobil nu s-a restituit construcția dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 292-N/14.11.1996, compusă dintr-o cameră și bucătărie, precum și terenul aferent în suprafața de 33,79 m.p, de sub construcție, indiviz din totalul de 84,38 m.p. și nici construcția deținută conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 660-N/09.01.1997, compusă din 2 camere de locuit, balcon, vestibul și bucătărie, în suprafață utilă de 38,12 m.p. și respectiv terenul în suprafața de 50,59 m.p. indiviz din aceeași suprafața de 84,38 m.p., care au fost vândute cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 944/23.04.2007.
Tot ca situație de fapt s-a reținut că proprietarul imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.292-N/14.11.1996 deținea și autorizația nr.758/20.10.1999, care prevedea însă doar refacerea spațiului de locuit, nu și extinderea pe orizontala și verticală. În acest context, s-a arătat că la data emiterii notei aferentă dispoziției nr._/2008,construcția deținuta de acesta ocupa la sol suprafața de 40,63 mp. și nu de 33,78 mp. cum se prevedea în act.
A menționat judecătorul fondului că prin procesul-verbal nr._/03.09.2011 pârâtul a fost sancționat contravențional, întrucât la imobilul din Ploiești, ., nr. 30, județul Prahova a executat lucrări de construcții constând în extindere, mansardare locuință și împrejmuire teren în indiviziune, fără a poseda autorizație de construire.
Acest proces-verbal a fost anulat prin decizia civilă nr. 854/18.06.2012 pronunțata de Tribunalul Prahova, definitivă și irevocabilă.
A stabilit instanța de fond că din coroborarea mențiunilor din Nota anexa la Decizia nr._/11.08.2008 (în care se face vorbire de un alt proprietar al imobilului, respectiv I. M. și nu despre pârâtul din cauză), cu procesul-verbal de contravenție și cu decizia nr. 854/18.06.2012 și în lipsa actului de proprietate al paratului asupra imobilului deținut la adresa sus-menționată, reiese că la data emiterii notei, lucrările de construcție pretins edificate fără autorizație de construire deja existau, fiind emisă autorizația nr. 758/20.10.1999, al cărei conținut nu a putut fi analizat, nefiind depusă la dosar.
A apreciat prima instanță că din conținutul raportului de expertiza tehnica judiciara întocmit de ing. Topala C. a rezultat că pe terenul situat în Ploiești, ., nr. 30, județul Prahova, expertul a identificat o marchiza din PVC, cu geam termopan, cu dimensiuni 1,60 m. x 1,90 m. și înălțimea la cornișa de 2,25 m.p. și un gard din tablă cutată pe structură metalică cu înălțimea de 2,00 m. pe o fundație de beton cu elevația de 20 cm., cu lungimea de 3,80 m.l., în care este cuprinsă și o poarta cu înălțimea de 1,00 m. și o împrejmuire continuată pe o lungime de 8,25 m, până la calcanul proprietății ISCIR.
Reclamantul, deși avea aceasta obligație, potrivit art. 1169 Cod civil, nu a dovedit că pârâtul ar fi efectuat pretinsele lucrări de construcție în Ploiești, ., nr. 30, județul Prahova, constând în realizarea de împrejmuiri pe terenul în indiviziune, rezumându-se doar la depunerea unei simple cereri de chemare în judecată fără înscrisuri anexate, a constatat judecătorul fondului.
A mai arătat instanța de fond că aceeași este și situația cererii de intervenție, (intervenienta nedepunând toate înscrisurile invocate în cererea sa), mai ales că, așa cum a rezultat din nota anexă la decizia nr._/11.08.2008, există posibilitatea ca pârâtul să nu fi efectuat nicio lucrare de extindere și de împrejmuire, ci acestea să fi existat la data la care acesta a dobândit imobilului, astfel încât dubiul îi profita, potrivit principiului in dubio pro reo.
Împotriva sentinței au declarat apel, atât reclamantul P. Mun. Ploiești. cât și intrevenienta L. A. M..
În motivarea apelului său, reclamantul a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul aprecierii probatoriului din dosar și sub aspectul interpretării normei legale incidente.
Astfel, apelantul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, cât timp din raportul de expertiză a rezultat că elementele identificate la imobilul din ., nr. 30, constând în marchiză din PVC cu geam termopan și gard din tablă pe structură metalică, pe fundație de beton, au fost edificate fără autorizație de construire, situație în care se impunea obligarea pârâtului la demolarea acestor construcții.
În ceea ce privește norma legală incidentă, apelantul-reclamant a arătat că prezentul demers judiciar este distinct din punct de vedere juridic de procesul- verbal de sancționare, nedepinzând de acesta, fiind întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 și pe dispozițiile codului civil, astfel încât chiar dacă există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a anulat procesul verbal de contravenție, obiectul prezentei cauze îl constituie obligație de a face, constând în obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire.
În motivarea apelului său, intervenienta a arătat că instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea soluției de probele dosarului, de faptul că există cărți funciare distincte pentru proprietatea sa și pentru proprietatea pârâtului D. N., că cele două imobile au numere cadastrale diferite, fiind legate între ele doar prin servitutea de trecere notată în favoarea pârâtului, respectiv de faptul că porțiunea de teren pe care pârâtul a edificat lucrările contestate, fără autorizație de construire, se află în proprietatea sa.
A susținut apelanta-intervenientă că în prezenta cauză nu are relevanță anularea procesului-verbal de contravenție, proprietatea sa neputând fi încălcată fără consecințele legale ce se impun.
La data de 05.04.2013, intimatul D. N. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.
S-a susținut că potrivit actului de proprietate anexat întâmpinării, deține cu chirie și terenul în suprafață de 69 m.p., încă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în timp ce imobilul clădire și terenul aferent, atribuite în baza dispozițiilor de restituire, au fost predate la data de 12.11.2009, ceea ce dovedește că terenul a fost împrejmuit cu mulți ani înainte.
În cauză, tribunalul a dispus completarea probatoriilor, conform dispozițiilor art. 295 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, cu acte și expertiză tehnică în specialitate construcții, expertiză ce nu a putut fi efectuată, întrucât, au arătat judecătorii apelului, pârâtul, deși a fost convocat, nu a ridicat scrisorile recomandate cu confirmare de primire de la poștă și nu s-a prezentat la niciuna din convocări, iar expertul a considerat că nu poate răspunde la obiectivele expertizei numai pe baza informațiilor furnizate de către intervenientă.
La data de 1 aprilie 2014, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia civilă nr. 223, prin care a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului.
A fost obligat pârâtul să desființeze construcțiile executate fără autorizație de construcție pe terenul situat în Ploiești, ., nr. 30, județul Prahova, constând în marchiză PVC cu dimensiunile de 1,60 m. x 1,90 m. și împrejmuirea edificată pe aliniamentul A,B,C,D, cu lungimea totală de 13,65 m., identificate și evidențiate în schița de plan a raportului de expertiză tehnică construcții întocmit de ing. T. C..
A fost abilitată intervenienta ca, în cazul refuzului acestuia de a le demola, să desființeze pe cheltuiala pârâtului lucrările de construcții sus-menționate, edificate de către pârât fără autorizație de construcție.
S-au respins capetele de cerere din acțiune și cererea de intervenție privind stabilirea termenului de desființare a lucrărilor executate de pârât și respectiv, cel privind obligarea reclamantului la desființarea construcțiilor în litigiu, ca neîntemeiate.
S-au menținut dispozițiile sentinței în ceea ce privește respingerea excepțiilor.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Intervenientei i s-a restituit în natură, în baza Legii nr. 10/2001, parte din imobilul situat în Ploiești, ., nr. 30, județul Prahova, compusă din corp A cu suprafața utilă de 223,33 m.p. mansardă corp A cu suprafața utilă de 87,97 m.p., pod cu suprafața utilă de 129,21 m.p. și pivniță corp A, cu suprafața utilă de 35,84 m.p..
S-a reținut că intervenienta beneficiază de un drept de folosință special asupra terenului situat sub construcția corp A, în suprafață de 278,55 m.p. și asupra terenului aferent construcțiilor corp A și corp B, în suprafață de 532,7 m.p., ambele în cotă exclusivă, în total 814,57 m.p., din suprafața totală de 898,95 m.p. a proprietății, drept care îi conferă prerogativele și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.
De asemenea, a constatat tribunalul, terenul aferent construcțiilor corp A și corp B este grevat de un drept de servitute în favoarea coproprietarilor corpului B, teren asupra căruia pe o porțiune de 6,84 m.p. este edificată abuziv o construcție, reprezentând o extindere a locuinței cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 292 N/1996, de către numitul I. M..
S-a mai reținut că pârâtul ocupă în baza unui act de închiriere încheiat cu Primăria Ploiești, o suprafață de 68,37 m.p. conform contractului nr._/2009, încheiat pe o durată de 3 ani, respectiv până în anul 2012, și că aceasta a fost sancționat contravențional cu amendă, pentru edificarea unor lucrări fără autorizație de construire, constând în marchiză din PVC cu geam termopan și un gard din tablă cutată pe structură metalică cu înălțimea de 2 m., în care este cuprinsă și o poartă cu lățimea de 1 m..
Ca atare, atât timp cât pârâtul a executat fără autorizație de construcție anumite lucrări de extindere și împrejmuire, pe terenul proprietatea intervenientei, înseamnă că pârâtul a executat aceste lucrări fără niciun drept, în mod abuziv, încălcând dreptul de proprietate al intervenientei, având astfel obligația de a demola aceste lucrări, a arătat tribunalul.
Faptul că pârâtul a încheiat un contract de închiriere cu Primăria Mun. Ploiești, pentru suprafața de 68,37 m.p., nu înseamnă că acesta avea dreptul să execute anumite construcții pe acest teren, având în vedere obligația instituită în sarcina pârâtului, de a nu executa pe terenul închiriat niciun fel de construcție, au arătat judecătorii apelului.
Împrejurarea că procesul verbal de contravenție a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a constatat tribunalul, nu este de natură să înlăture obligația pârâtului de a demola lucrările de construcții executate în mod abuziv, fără autorizație de construcție, nefiind de natură a crea în favoarea acestuia vreun drept asupra terenului pe care a edificat construcțiile în mod nelegal.
De altfel, începând cu data încheierii Protocolului de predarea primire 12.11.2009, orice relație contractuală a pârâtului cu primăria a încetat, astfel încât singura care ar fi putut decide cu privire la închirierea în continuare către pârât a terenului și care și-ar fi putut da acordul în scopul obținerii unei autorizații de construire, ar fi fost intervenienta.
În acest context, a stabilit tribunalul, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea și cererea de intervenție ca neîntemeiate, în condițiile în care probele administrate atestă edificarea de către pârât a unor construcții pe terenul proprietatea intervenientei în mod nelegal, fără autorizația de construire, prevăzută în mod expres de Legea nr. 50/1991 și cu încălcarea dreptului de proprietate al intervenientei.
Criticile apelantului-reclamant în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, cât timp din raportul de expertiză a rezultat că elementele identificate la imobilul din ., nr. 30, județul Prahova au fost edificate fără autorizație de construire, sunt întemeiate, a apreciat tribunalul, întrucât lucrările edificate de către pârât fac parte din categoria lucrărilor de construcții pentru care Legea nr. 50/1991 prevede în mod expres obținerea autorizației de construcție, astfel încât se impune demolarea acestora.
Susținerile apelantului pârât conform cărora prezentul demers judiciar este distinct din punct de vedere juridic de contestarea procesului verbal de sancționare, nedepinzând de acesta, fiind întemeiat în drept pe dispozițiile legii nr. 50/1991 și pe dispozițiile Codului civil, sunt justificate, a constatat tribunalul, deoarece anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că nu avea menționată data edificării construcțiilor, nu este de natură să-l exonereze pe pârât de obligația de a demola construcțiile edificate fără autorizație de construcție, mai ales că avea obligația de a nu edifica niciun fel de construcție pe terenul închiriat.
Motivele invocate de către apelanta-intervenientă în sensul că instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea soluției de actele și dovezile existente la dosar, de planurile tehnice, de faptul că există cărți funciare distincte pentru proprietatea sa și pentru proprietatea pârâtului D. N., că cele două imobile au numere cadastrale diferite, având proprietari diferiți, au relevanță în cauză, a stabilit tribunalul, deoarece toate actele existente la dosar atestă dreptul de proprietate al intervenientei asupra terenului pe care pârâtul a ridicat construcțiile a căror demolare.
De altfel, a arătat tribunalul, o dovadă în sensul că pârâtul a executat în mod nelegal construcțiile o confirmă însăși atitudinea acestuia pe parcursul procesului în sensul că, deși s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, pârâtul nu a răspuns convocărilor, expertul aflându-se astfel în imposibilitate obiectivă de a efectua expertiza, ceea ce denotă inclusiv reaua-credință a pârâtului.
Susținerile intimatului din cuprinsul întâmpinării, în sensul că în actuala fază procesuală nu era necesară efectuarea unei noi expertize în condițiile în care a fost efectuată la instanța de fond, că deține cu chirie terenul deja împrejmuit în suprafață de 69 m.p., că prin anularea procesului-verbal de contravenție s-au anulat implicit și măsurile dispuse prin acesta vizând demolarea construcțiilor, nu fac decât să susțină afirmațiile reclamantului și intervenientei, în sensul că aceste construcții au fost edificate nelegal, fără autorizație de construcție, cu încălcarea obligației asumate prin contractul de închiriere de a nu edifica niciun fel de construcție asupra terenului închiriat, au apreciat judecătorii apelului.
Totodată, faptul că prin anularea procesului verbal de contravenție s-au anulat și măsurile dispuse prin acesta, nu înseamnă că instanța nu poate dispune demolarea construcțiilor executate nelegal, cât timp prin aceste construcții se încalcă dreptul de proprietate al intervenientei asupra terenului, astfel încât, indiferent de textul de lege invocat, cauza se analizează în raport de situațiile de fapt expuse atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, a concluzionat tribunalul.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, pârâtul D. N., criticând-o ca nelegală din perspectiva cazurilor de modificare reglementate de pct. 7 – 9 ale art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, conform cărora, în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
A precizat recurentul că în speță, cadrul procesual stabilit în fața instanței de fond a fost desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, temeiul de drept fiind art. 1073 – 1075 Cod civil și Legea nr. 50/1991.
Susținerea intimaților - ce a fost împărtășită și de către instanța de apel -privind faptul că acțiunea reclamantului nu are legătură cu anularea, prin hotărâre judecătorească, a procesului-verbal de contravenție, este total eronată, a apreciat recurentul, deoarece pe de o parte, acțiunea introductivă are ca temei legal dispozițiile art. 28 alin. 1 și ale art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, iar pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 854/2012 a Tribunalului Prahova s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție, inclusiv a măsurilor ce fac obiectul acțiunii introductive.
Încălcând dispozițiile art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, instanța de apel a schimbat cadrul procesual al acțiunii introductive, analizând și pronunțându-se asupra dreptului de proprietate al intervenientei asupra terenului, deși nu fusese investită cu acest obiect.
A apreciat recurentul că o eventuală încălcare a acestui drept de proprietate nu se poate soluționa decât în cadrul unui acțiuni în revendicare, acțiune deja existență pe rolul Judecătoriei Ploiești, înregistrată sub număr de dosar_/281/2012.
Totodată, a învederat recurentul, tribunalul a săvârșit prin dispunerea desființării construcției din PVC, o gravă eroare, deoarece aceasta a fost inclusă în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3511/8.08.2008, sub denumirea de „balcon”.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei, în sensul respingerii ambelor apeluri.
Intimata-intervenientă L. I. C., reprezentată în instanță de avocat ales, nu a depus întâmpinare, dar a invocat, la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2014, excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii recursului și pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La același termen de judecată recurentul s-a prezentat în instanță și a semnat cererea de recurs.
În aceste condiții, Curtea urmează a dispune, în temeiul dispozițiilor art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă, raportat la art. 133 și art. 3021 alin. 1 lit. d din vechiul Cod de procedură civilă, respingerea excepției nulității cererii de recurs invocată de către intimata-intervenientă, pentru complinirea de către recurent a lipsei semnăturii, realizată în fața instanței de judecată, la termenul din data de 30 octombrie 2014.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază ca fondată calea de atac exercitată de către pârât, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Ca prim aspect, Curtea notează că deși recurentul a invocat ca temei de drept al căii sale de atac, pct. 7 – 9 ale art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, recursul urmează a fi examinat doar din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, singurul în care este posibilă încadrarea motivelor de recurs formulate.
În limitele acestui motiv, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs subzistă în cauză, soluția pronunțată de Tribunalul Prahova realizând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, respectiv a prevederilor art. 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.
Cu referire la incidența dispozițiilor art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea reamintește că potrivit acestui text de lege, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
În speța pendinte, Curtea constată că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată și respectiv a unei cereri de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului, ambele întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 și ale Ordinului nr. 839/2009 prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în motivarea acțiunii, aflată la filele 3-5 dosar fond, reclamantul P. municipiului Ploiești a arătat expres că solicită dispunerea măsurilor de demolare a construcției în litigiu, conform dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, întrucât, deși a procedat la sancționarea contravențională a pârâtului D. N., în baza Legii nr. 50/1991, acesta nu s-a conformat măsurilor stabilite prin procesul-verbal nr._/2011, în sensul că nu a desființat împrejmuirile edificate fără autorizație de construire, până la termenul ce i s-a acordat în acest sens și anume, 16.05.2011.
Astfel, reclamantul a precizat expres că demersul sau judiciar a fost determinat, „în temeiul competențelor legale de autoritate publică executivă privind respectarea disciplinei în domeniul autorizării și executării lucrărilor în construcții”, de „refuzul nejustificat al pârâtului de a se supune măsurilor dispuse prin procesul-verbal de contravenție nr._/3.05.2011”( fila 4 dosar fond).
Este evident, în atare situație, că față de motivele exprese ale cererii, menționarea și a dispozițiilor art. 1073 – 1075 Cod civil nu este de natură să înlăture incidența Legii nr. 50/1991, indicată de altfel în acțiune, ca temei de drept.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantului se constată că aceasta a fost întemeiată în integralitate pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, conform mențiunii exprese existente în acest sens pe pagina a doua a cererii (fila 17 dosar fond).
Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, desființarea construcțiilor realizate fără autorizație de construire poate fi solicitată instanței de judecată de către organul care a aplicat sancțiunea contravențională, în condițiile în care acesta constată că persoana sancționată nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul-verbal.
În speța pendinte, recurentul a dovedit, prin depunerea în dosarul de fond a deciziei civile nr. 854/2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă (filele 82-84 dosar fond), că procesul-verbal nr._/3.05.2011, invocat de către reclamant în cererea de chemare în judecată, prin care pârâtul fusese sancționat contravențional pentru efectuarea de lucrări fără autorizație de construcție și prin care se stabilise că până la data de 16.05. 2011 să desființeze lucrările efectuate, a fost anulat de către instanța de judecată.
În atare situație, atât timp cât pretențiile deduse judecății se întemeiază strict pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, act normativ care prevede, ca o condiție sine qua non pentru sesizarea instanței de judecată, ca edificarea lucrării să constituie sancțiune contravențională și ca masurile dispuse prin procesul-verbal de sancționare să nu fi fost efectuate în termenul acordat prin același proces-verbal, este evident că în condițiile în care procesul-verbal a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu ne mai aflăm în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, motiv pentru care o pretenție fundamentată pe această normă juridică nu mai poate fi validată de către instanța de judecată.
În acest context, edificarea lucrărilor fără autorizație de construire, pe un teren aflat în proprietatea intervenientei nu poate fi invocată în cadrul unor cereri fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 50/1991, astfel cum greșit a apreciat tribunalul, fiind specifică unei acțiuni de drept comun, prin care proprietarul terenului solicită instanței, în temeiul dispozițiilor art. 480 și ale art. 494 din vechiul Cod civil (act normativ incident în raport de datele analizate în caută), protejarea dreptului său de proprietate asupra terenului pe care s-au edificat construcțiile și obligarea constructorului, pe care îl apreciază ca fiind de rea credință, la demolarea lucrărilor.
Se constată astfel că raționamentul prezentat de judecătorii tribunalului, care a stat la baza soluției de admitere a celor două apeluri, este greșit, fiind realizat printr-o încălcare a normei imperative reglementată de art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, care impunea ca verificarea pretențiilor celor două părți să fie efectuată strict din perspectiva cauzei și obiectului acestora – desființarea lucrărilor de construire, în baza Legii nr. 50/1991.
Totodată, Curtea notează că în speță tribunalul a ignorat faptul că potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, instanța de judecată nu poate fi sesizată, pentru desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație de construire, decât de organul care a aplicat sancțiunea contravențională și nicidecum de intervenientă în interes propriu, în calitatea sa de proprietară a terenului pe care s-a edificat lucrarea, aceasta din urmă având la dispoziție, astfel cum s-a arătat în precedentele paragrafe, calea dreptului comun.
În ceea ce privește critica prin care s-a susținut că tribunalul a săvârșit o gravă eroare și datorită faptului că una dintre lucrările a căror desființare a dispus-o făcea parte din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3511/2008, Curtea constată că nu se mai impune a fi analizată, în condițiile în care s-a stabilit încălcarea în cauză a dispozițiilor art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, stabilind incidența cazului de modificare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, determinat de încălcarea, prin decizia atacată, a dispozițiilor art. 294 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, coroborat cu încălcarea art. 32 din Legea nr. 50/1991, Curtea va proceda în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 din vechiul Cod de procedură civilă, la admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei, în sensul respingerii ambelor apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția nulității recursului, invocată de intimata-intervenientă.
Admite recursul declarat de pârâtul DRAGULIN N., domiciliat în Ploiești, ., nr. 3, județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 223/1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul P. M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova și intervenienta L. I. C. prin procurator N. A. M., domiciliată în București, .. 2, ., . și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ., ., ., ..
Modifică în tot decizia civilă nr. 223/1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că respinge apelurile ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2014.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
2 ex./20.11.2014
d.a._ – Tribunalul Prahova
j.a. M. C. și C. R.
d.f._ - Judecătoria Ploiești
j.f. G. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Strămutare. Hotărâre din 11-09-2014, Curtea de Apel PLOIEŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 287/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
