Obligaţie de a face. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 635/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 11132/315/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 635

Ședința publică din data de 20 martie 2014

Președinte – C.-M. M.

Judecători - A.-M. R.

- M. P.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta O. E. domiciliată în com. Voinești, ., împotriva deciziei civile nr. 305 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. L. M. și M. L., domiciliați în com. Voinești, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta reclamantă O. E. reprezentată de avocat F. V. din Baroul Dâmbovița și intimații pârâți M. L. M. și M. L., reprezentați de avocat D. G. din același barou, potrivit împuternicirilor avocațiale aflate la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul a fost timbrat cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr._/2014 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.

S-a mai învederat că s-a depus la dosar de recurenta reclamantă un memoriu însoțit de un set de înscrisuri, prin intermediul Serviciului registratură, înregistrat lșa nr. 5938/2014.

Avocat F. V. pentru recurenta reclamantă, arată că nu solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar, fiind înscrisuri depuse personal de recurentă.

Nu are alte cereri, solicită cuvântul în fond, cerere formulată și de apărătorul intimaților.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat F. V. pentru recurenta reclamantă O. E., arată că recursul este întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel .

Solicită a se avea în vedere că ambele instanțe sunt în eroare cu privire la obiectul dedus judecății, fiind o obligație de a face, respectiv să se constate dacă o parte a imobilului vecin, împietează asupra imobilului recurentei. Astfel, arată că părțile nu se află în situația unei grănițuiri, acțiunea în grănițuire dintre părți făcând obiectul altui litigiu și fiind soluționată irevocabil.

Consideră că în mod greșit a fost respinsă de ambele instanțe proba cu efectuarea unei expertize, iar în ce privește instanța de apel, deși respinge efectuarea probei cu expertiza, în considerentele hotărârii arată că nu s-a efectuat o astfel de probă.

Solicită deci, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru efectuarea unei expertize de specialitate.

Avocat D. G. pentru intimații pârâți M. L. M. și M. L., arată că recursul privește două capete de cerere, respectiv demolarea unui stâlp de susținere și a unei părți din construcția intimaților, ceea ce presupune mai întâi o acțiune în revendicare și ulterior obligația de a face.

Referitor la cererile privind scurgerea pe proprietatea recurentei a apelor pluviale, arată că există la dosar un proces verbal de cercetare la fața locului, prin care toate acest aspecte au fost lămurite, respectiv împrejurarea că stâlpul și zidul proprietatea intimaților nu se află pe proprietatea recurentei și că apele pluviale nu se curg pe proprietatea acesteia.

Cu privire la efectuarea expertizei de specialitate, arată apărătorul intimaților că în dosarul nr. 8055/2009 care a avut ca obiect grănițuirea proprietăților a fost efectuată o expertiză și s-a stabilit că nu există niciun impediment pentru a se realiza grănițuirea proprietăților pe actualul amplasament.

În opinia sa, în mod corect s-au pronunțat instanțele, având în vedere și împrejurarea că dacă s-ar admite această acțiune, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat, motive față de care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamanta O. E. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților M. L.-M. și M. L., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, alături de plata spezelor procesului, să demoleze stâlpul de susținere și partea din construcție care se extinde fără justificare și fără titlu pe proprietatea sa și care opune realizării grănițuirii proprietăților riverane ale celor două părți, iar pentru situația reticenței pârâților, să fie autorizată reclamanta să angajez lucrările de demolare, în sensul celor stipulate mai sus, și să procedeze la colectarea apelor pluviale și a picăturii streșinii construcției lor, care se deversează pe proprietatea reclamantei.

În fapt, reclamanta arată că a fost acționată în justiție de către pârâți, pentru realizarea grănițuirii proprietăților vecine, formându-se pe rolul Judecătoriei Târgoviște dosarul nr._, care a parcurs toate gradele de jurisdicție și a statuat irevocabil linia de hotar dintre proprietăți și care are la bază raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert G. V..

Cu ocazia judecății, s-au administrat probe, inclusiv cercetare la fața locului, s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară și s-a răspuns acestora, iar expertul a propus mai multe variante de grănițuire, instanța care a pronunțat hotărârea ce a rămas irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 205 din 3.06.2011 a Tribunalului Dâmbovița-Secția civilă,optând pentru varianta din anexa 8, care a propus aliniamentul conform cu schița de plan corespunzătoare.

Reclamanta arată că, pe fondul pasivității pârâților, a solicitat punerea în executare a hotărârii irevocabile de grănițuire, însă organul de executare, deplasându-se la fața locului, a constatat că stâlpul a cărui demolare o solicită prin primul petit al prezentei cereri, reprezintă impediment la executare și nu poate realiza grănițuirea în raport cu titlul executor și cu raportul de expertiză tehnică judiciară care-l documentează, sens în care a realizat 4 fotografii și a întocmit proces verbal corespunzător, recomandând părților să se adreseze instanței pentru înlăturarea impedimentului evocat.

Astfel fiind, spune reclamanta, deși a avut poziție procesuală pasivă în procesul de grănițuire, titlul executor obținut de aceștia nu poate fi pus în executare tocmai datorită intervențiilor clandestine și neautorizate administrativ asupra construcțiilor.

Mai solicită, ca al doilea petit al cererii, ca pârâții să realizeze și lucrările de colectare a picăturii streșinii care se deversează direct pe proprietatea ei, aspect care nu a putut fi soluționat amiabil,datorită pîrîților.

Prin sentința civilă nr. 2654/3.06.2013, Judecătoria Târgoviște a respins cererea formulată de către reclamanta O. E., în contradictoriu cu pârâții M. L. M. și M. L..

A reținut instanța de fond că prin decizia civilă nr. 205/3.06.2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1232/17.11.2011 a Curții de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița a stabilit linia de hotare dintre proprietățile vecine ale celor două părți, titlu executoriu pus în executare silită în dosarul_ al SCPEJ M. D. și M. A. D..

Procedând la executarea titlului executoriu, la 22.10.2012 executorul judecătoresc încheie procesul verbal în care se reține că, identificând punctele 11-11prim și 40-41-41 prim, a constata că linia de hotar ce trebuie să unească aceste puncte trece prin zidurile proprietății debitorilor, neputîndu-se realiza grănițuirea proprietăților.

Rezultă că suntem în prezența unui incident apărut cu ocazia executării silite a unei hotărâri judecătorești.

Deplasându-se la locul situării celor două proprietăți vecine, instanța a reținut că aceste proprietăți distincte au rezultat din împărțirea unei singure proprietăți, construcția ridicată pe teren fiind construită pe aproape toată lățimea terenului, care aparține acum jumătate reclamantei, jumătate pârâtului, că este un singur corp cu două unități locative, că gardul ce desparte proprietățile începe de la stradă se oprește la construcție și continuă după construcție.

Așa cum rezultă din dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de grănițuire, construcția exista încă din momentul formulării cererii de grănițuire, inclusiv la cel al întocmirii raportului de expertiză omologat în varianta din anexa 8, că niciuna din părți nu a avut obiecțiuni cu privire la linia de hotar, așa cum era vizualizată de expert pe schiță, deși trecea prin construcție.

În acestei împrejurări, instanța, reținând că impedimentul la executare, care a și provocat formularea acestei cereri, nu se datorează unei acțiuni a pârâților ulterioară emiterii titlului executoriu, apreciază că în cauză calea de urmat este cea a contestației la executare privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în condițiile în care reclamanta își întemeiază cererea pe încălcarea dreptului său de proprietate de către pârâți prin acest stâlp de susținere a întregii construcții, dar fără să revendice vreo suprafață de teren, motiv pentru care va fi respinsă cererea.

Cu privire la capătul de cerere privind picătura streșinii, art. 611 cod civil prevede că „proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenite de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin”.

În speță, așa cum s-a arătat mai sus, la momentul formulării prezentei cereri, executorul judecătoresc nu a transpus în teren granița dintre cele două proprietăți, astfel încât, în lipsa unui hotar legal construit, instanța nu poate aprecia dacă picătura streșinii locuinței pârâților pică sau nu pe terenul reclamantei, motiv pentru care va fi respinsă și această cerere.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta O. E., arătând că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, solicitând în principal,ca făcând aplicația disp.art.297 fraza a doua Cod proc.civilă și constatând că prima instanță nu a cercetat și nu a evocat complet fondul, sens în care au fost puse și concluzii scrise, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, în măsura în care se apreciază că s-a antamat fondul raportului juridic litigios, în raport și cu probele noi ce le solicită în apel, schimbarea în tot a hotărârii, admițând cererea astfel cum a fost formulată, pentru ambele capete de cerere.

Arată că instanța de fond a reținut greșit, și s-a aflat, în eroare pe tot parcursul judecății, că s-a învestit, relativ la primul petit, cu soluționarea unui”incident apărut cu ocazia executării silite a unei hotărâri judecătorești”, chiar dacă ulterior se contrazice și reține că edificiul acuzat”exista încă de la momentul formulării cererii de grănițuire. Primul petit a fost clar și nu are nici o legătură cu executarea silită și cu grănițuirea, aspecte pe care le atinge numai tangențial și descriptiv. Ei au cerut instanței de fond, fără a atenta la o autoritate de lucru judecat și la linia de hotar deja stabilită, ideal, prin titlul executor, după o judecată și probatorii complete, să constate dacă exista părți din construcția pârâților care, fie realizate fără autorizație de construcție, fie că depășesc întinderea suprafeței pentru care aceștia exhibă titlul, atentează asupra proprietății lor.

Cu privire la capătul doi al cererii, a fost respins cu o ușurință temerară, fără nici o motivare și fără administrarea niciunei probe, sub pretextul că nu s-a transpus linia de hotar dintre părți și nu s-a realizat grănițuirea. Instanța avea să administreze probe și să constate dacă apele pluviale și picătura streșinii se deversează pe proprietatea lor și, eventual, să sancționeze această conduită reticentă privind colectarea regulată, din partea pârâților, în sensul cerut prin petitul doi.

Prin decizia civilă nr. 305 din 4 decembrie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat apelul păstrând hotărârea atacată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.1075 Cod civil cu privire la obligația de a face-demolarea unui stâlp de pe hotarul părților, precum și ale art.584 Cod civil privind stabilirea grănițuirii dintre proprietățile vecinilor riverani.

Deși în drept acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art.611 Cod civil, din actele depuse la dosar și probatoriile efectuate în cauză, rezultă că acest temei legal nu are nici o legătură cu obligarea pârâților să demoleze un stâlp de pe hotarul părților, articolul indicat referindu-se la servitutea de vedere dintr-un imobil ori zid comun.

A reținut tribunalul că sunt neîntemeiate criticile apelantei pârâte în sensul că titlul executoriu-decizia civilă nr.205 din 3 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, de stabilire a hotarului despărțitor dintre proprietățile părților nu poate fi executată, motiv pentru care cere instanței demolarea unui stâlp de susținere a construcției pârâților, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, orice impediment la executare poate fi soluționat pe calea contestației la executare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art.399 și urm. Cod proc.civilă.

Pe de altă parte, analizând linia de hotar stabilită prin hotărârea judecătorească precizată mai sus, definitivă și irevocabilă, se constată că hotarul se constituie dintr-o linie dreaptă între punctele 2-6-11-11"-41" după care ocolește construcția proprietatea reclamantei, până în pct.40, după care nu se continuă în linie dreaptă între punctele 40-38-39 (schița de la fila 98 dosar nr._, încheierea de îndreptare eroare materială din 4 mai 2012, fila 13).

Tribunalul a reținut că între pct. 41"-40 hotarul se limitează cu construcția pârâților intimați, stâlpul solicitat a fi demolat aflându-se în pct.41".

Problema a fost însă rezolvată cu ocazia cercetării la fața locului, potrivit procesului verbal din 11.IV.2013 (f.47 dosar fond), din care rezultă că hotarul despărțitor al proprietăților părților de realizează printr-un stâlp de susținere a părții de construcție ce aparține pârâților care se află pe hotar și care constituie un punct al acestuia, pct.41", fapt confirmat și de executorul judecătoresc și care nu poate fi demolat neexistând nici un motiv de afectare a proprietății reclamantei ori a hotarului dintre părți.

Instanța de fond a reținut corect situația juridică a proprietăților părților, în sensul că cele două gospodării au aparținut aceluiași proprietar, care le-a împărțit în două, prin ocolirea construcțiilor edificate pe teren, având în vedere că proprietățile părților sunt construite pe aproape toată lățimea terenului, iar altă variantă de lotizare ar fi afectat construcțiile ambelor părți.

De altfel, varianta de lotizare reținută de tribunal, anexa 8 a raportului de expertiză tehnică efectuat de ing.expert G. V., nu a fost contestată de părți, deși între pct.41"-41 se limitează cu construcția proprietatea pârâților M. L. M. și M. L. și care nu ar putea fi demolată, constituind însuși hotarul despărțitor dintre proprietățile părților.

Prin urmare, nu există motive pentru demolarea stâlpului și nici a construcției pârâților pe aliniamentul 41"-41 ce constituie edificată pe terenul proprietatea reclamantei, cum greșit susține aceasta prin motivele de apel.

Așa fiind, în cauză nu se pot aplica dispozițiile art.1075 și urm. Cod civil privind obligația de a face - a demola un stâlp și o construcție-care constituie însuși hotarul despărțitor al proprietăților părților și nici dispozițiile ce decurg din aplicarea art.584 Cod civil, hotarul fiind stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, caz în care s-ar ataca puterea de lucru judecat.

A mai reținut tribunalul că este neîntemeiată critica apelantei reclamante referitoare la faptul că demolarea stâlpului și construcției pârâților nu au nici o legătură cu executarea silită a grănițuirii întrucât, așa cum s-a precizat mai sus, proprietățile părților provin de la același autor, care le-a împărțit conform voinței lor și potrivit hotarului stabilit de instanța de grănițuire, în fapt nedovedindu-se că stâlpul și construcția pârâților ar fi fost edificate pe terenul proprietatea reclamantei.

Totodată a reținut că sunt neîntemeiate și criticile apelantei reclamante referitoare la picătura streașinii de pe casa pârâților care să se scurgă pe proprietatea acestuia, întrucât nici la judecarea grănițuirii proprietăților părților, nici la fondul prezentului litigiu nu s-a dovedit, prin expertiza tehnică de specialitate necesitatea instituirii unei astfel de servituți, așa încât pe bună-dreptate prima instanță a respins acest capăt de cerere.

Așa fiind, tribunalul, în baza art.296 Cod proc.civilă a respins apelul ca nefondat și a păstrat sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurs reclamanta O. E., criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii șl stăine de natura pricinii - motiv de recursă prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 7 cod proc. civ. și, în al doilea rând, se realizează o aplicare greșită a legii - motiv prevăzut de pct. 9. al art. 304 alin. 1 cod proc, civ., respectiv a dispozițiilor art. 297 fraza a doua cod proc. civ. șl ale art. 611 din codul civil.

Pentru aceste motive, făcând, totodată, șl aplicația dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza a treia cod proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât aceasta, ca și instanța de fond, respingând apelul, a soluționat procesul fără a devolua fondul, pe de o parte, iar pe de altă parte, modificarea hotărârii nu este posibilă, întrucât este necesară administrarea de probe, care au fost refuzate de primele instanțe, de fond șl de apel.

Astfel, a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică, respinsă atâta în fond, cât și în apel, care să răspundă următoarelor obiective:

1. Să se identifice și să se reprezinte edificiile vecine ale părților, aflate pe linia ori în imediata vecinătate a liniei de hotar, stabilită irevocabil ca efect al hotărârii ce stabilește grănițuirea proprietăților vecine;

2. Să se determine eventualele neconcordanțe între edificiile părților și titlurile de proprietate, pe de o parte, și autorizațiile de construire a acestora, pe de altă parte, atât pentru construcția originară, cât și pentru adăugirile și extinderile realizate asupra acestor edificii, indicând eventualele excese ori abateri de la titlu și de la prescripțiile tehnice ale autorizațiilor.

3. Să se identifice și să se reprezinte impedimentul care se opune executării, dacă acesta există și dacă este real, în raport și cu constatările organului de executare, și cu hotărârea irevocabilă de grănițuire și cu expertiza care fundamentează această hotărâre.

4. Să se stabilească/propună ce lucrări de demolare reclamă edificiile părților, ori ce soluție tehnică se poate aplica, pentru a putea fi pusă în executare hotărârea irevocabilă de grănițuire, pe aliniamentul propus de aceasta, și pentru înlăturarea presupusului impediment în executare, urmând să fie stabilită și valoarea acestor lucrări, cu manoperă, materiale și altele asemenea, raportat la piața de profil.

5. Să se indice care sunt lucrările și operațiunile care trebuiesc executate, și de către cine, pentru colectarea picăturii streașinii edificiului pârâților, și să se cuantifice valoarea de piață a realizării acestor lucrări.

Referitor la primul motiv de recurs, a arătat că a formulat prin apel, cererea de probe noi, cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, întrucât această probă a fost respinsă la fond, însă tribunalul a respins-o, ca și apărările și cererile privind scurgerea pe proprietatea lor a picătuirii strașinii, într-un singur considerent, acela că nici la judecarea grănițuirii proprietăților părților, nici la fondul prezentului litigiu, nu s-a dovedit prin expertiză de specialitate, necesitatea instituirii unei astfel de servituți.

Concluzionând, cu privire la acest aspect, a arătat recurenta că deși a susținut că acțiunea de față este independentă și nu are nicio legătură cu grănițuirea proprietăților, apreciază că refuzul soluționării echivalează cu blocarea accesului liber la justiție, deși a solicitat efectuarea expertizei atât las fond cât și în apel.

A arătat în continuare că primul petit al cererii introductive a fost cât de poate de limpede și nu avea nicio legătură cu executarea silita ori cu grănițuirea aspecte pe care le atinge numai tangențial șl descriptiv.

Enunțul acestuia a fost "să demoleze stâlpul de susținere și partea din construcție care se extinde, fără justificare și fără titlu, pe proprietatea mea și care opune realizării grănițiurii proprietăților noastre riverane, iar pentru situația reticenței pârâților, să mă autorizați pe mine să angajez lucrările de demolare corespunzătoare, în sensul celor stipulate mai - sus"

Altfel spus, făcând abstracție de partea descriptivă, explicativă a cererii, instanța avea să se învestească cu o obligație de a face, respectiv cu obligarea pârâților la demolarea părților din construcția lor, realizate fără titlu ori fără autorizare administrativă ori care scapă legitimității șl întinderii titlului lor, pentru a se putea realiza, printre altele, dar nu neapărat, și punerea formală pe teren a grănițuirii de către organul de executare, iar nu grănițuirea însăși, care s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă.

Grănițuirea, realizată și consfințită de un titlu executor, mai puțin realizarea punerii formale în executare, s-a realizat deja, conform titlurilor șl suprafețelor părților și, după cum este elementar, independent de construcțiile aflate pe aceste proprietăți, care nu influențează, și nu au cum a o face, întinderea suprafețelor în vederea stabilirii liniei de hotar.

A mai arătat că a cerut instanței de fond, fără a atenta la autoritatea de lucru judecat și la linia de hotar deja stabilită, ideal, prin titlul executor, după o judecată și probatorii complete, să constate dacă există părți din construcția pârâților care, fie realizate fără autorizație de construire, fie că depășesc întinderea suprafeței pentru care aceștia exhibă titlu, atentează asupra proprietății recurentei.

Aceste chestiuni aveau a fi verificate independent de procesul de grănițuire ori de punerea în executare a titlului corespunzător care stabilește linia de hotar, și putea fi solicitată, contrar susținerilor instanței, chiar fără a pretinde o revendicare, de vreme ce a cerut o demolare parțială de edificiu care este excesiv raportat la legitimitatea pe care i-o conferă titlu proprietății terenului pe care este situat.

Pentru aceasta era nevoie de probe, însă expertiza ale cărei obiective aveau să lămurească aceste chestiuni, prin măsurători și verificarea titlurilor și a autorizațiilor administrative, a fost refuzată de instanța de fond, cu motivarea că aspectele la a căror lămurire se tinde, au fost rezolvate în procesul de grănițuire, prin raportul de expertiză realizat ia acea epocă, iar de instanța de apel în maniera superficială mai - sus arătata în prezentele motive.

Aceste probe, nu au nicio legătură una cu alta și este dovada clară că, atât prima instanță, cât și instanța de apel, nu au înțeles cu ce s-au învestit și ce a avut de judecat, dacă se pune semnul egalității între expertiza care a servit grănițuirii și expertiza care avea să stabilească dacă și în ce măsură este pertinentă pretenția noastră de demolare a unei părți din edificiul pârâților, corespunzător obligației de a face evocată de primul petit.

A arătat în continuare că și capătul doi al cererii a fost respins, de către instanța de fond, cu o ușurință temerară, într-un singur considerent steril, fără nicio motivare și fără administrarea niciunei probe, sub pretextul că nu s-a transpus linia de hotar dintre părți și nu s-a realizat grănițuirea.

Un astfel de oficiu, în condițiile în care expertiza avea să susțină la nivel probator pretenția corespunzătoare, dar a fost respinsă, echivalează cu denegarea de dreptate și cu refuzul administrării justiției asupra acestei chestiuni care nu și-a găsit, astfel, nici până astăzi, rezolvare.

Instanțele aveau să administreze probe și să constate dacă apele pluviale și picătura streșinii se deversează pe proprietatea recurentei și, eventual, să sancționeze această conduită reticentă privind colectarea regulată, din partea pârâților, în sensul cerut prin petitul doi.

Întinderea proprietăților vecine, grănițuite conform unui titlu executor, este clară și poate fi determinată chiar dacă formal nu s-a transpus acel titlu în teren, iar instanțele aveau mijloace probatorii să stabilească dacă pretenția de colectare a apelor este îndreptățită, independent de realizarea formală a grănițuirii, de care instanțele s-au agățat, deși pentru soluționarea primului petit nu s-au întrebuințat să o rezolve, jalonând printre cele două capete de cerere.

Intimații pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Curtea, analizând cererea de recurs formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Curtea va constata că motivul de recurs referitor la incidența art. 304 pct.7 C.pr.civ. este nefondat întrucât nu există contradicție între considerentele hotărârii și dispozitiv și nici vreo contradicție între considerentele ce au format opinia instanței. De asemenea, hotărârea atacată cuprinde toate motivele ce au dus la formarea convingerii instanței, acestea sunt prezentate în mod clar și logic, iar nici unul dintre motivele cuprinse în hotărâre nu este străin de natura pricinii și nu prezintă elemente contradictorii.

Faptul că instanța de apel, în urma analizării întregului material probator, a ajuns la o concluzie diferită decât susținerile recurentei nu reprezintă o nemotivare a hotărârii sau utilizarea unor motive contradictorii.

Al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ, aplicabil speței.

Curtea, raportat la acest motiv de recurs, va constata că instanțele de fond au făcut o corectă încadrare în drept a pretențiilor recurentei, constatând aplicabile dispozițiile art.1075 Cod civil cu privire la obligația de a face-demolarea unui stâlp de pe hotarul părților, precum și ale art.584 Cod civil privind stabilirea grănițuirii dintre proprietățile vecinilor riverani.

Pretențiile recurentei, formulate în cererea introductivă, reprezintă, așa cum corect au constatat instanțele de fond, un impediment la executarea deciziei civile nr.205 din 3 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, impediment la executare ce poate fi soluționat pe calea contestației la executare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art.399 și urm. Cod proc.civilă. Prin urmare, interpretarea dată de recurentă cererii sale nu poate fi primită de instanță.

Corect a reținut tribunalul și faptul că stâlpul a cărui demolare se cere reprezintă un punct al liniei de hotar stabilită definitiv și irevocabil prin hotărâre judecătorească și că acesta nu afectează în nici un fel proprietatea recurentei – așa cum s-a constatat la cercetarea efectuată la fața locului, cercetare ce a făcut lipsită de utilitate și concludență o probă cu expertiză, așa cum solicitase recurenta.

Curtea va reține și declarația recurentei, consemnată în memoriul depus în dosarul de recurs – filele 13-16 – în care se precizează faptul că la ridicarea construcțiilor în forma în care se găsesc ele astăzi toate părțile au fost de acord, situație ce a condus la trasarea liniei de hotar așa cum a fost reținută în decizia nr.205 din 3 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Corectă este soluția pronunțată de instanțele de fond și cu privire la capătul de cerere privind picătura streșinii, întrucât nu s-a finalizat executarea silită a deciziei privind trasarea liniei de hotar între cele două proprietăți și, pe cale de consecință nu se poate stabili cu certitudine dacă apele se scurg pe proprietatea recurentei sau pe proprietatea pârâților. Numai după trasarea efectivă a liniei de hotar s-ar putea verifica necesitatea instituirii unei servituți privind picătura streșinii, așa cum corect au reținut instanțele de fond.

Pentru aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304 și 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de reclamanta O. E. domiciliată în com. Voinești, ., împotriva deciziei civile nr. 305 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. L. M. și M. L., domiciliați în com. Voinești, ., ca nefondat.

Ia act că intimații pârâți nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20 martie 2014.

Președinte, Judecători,

C.-M. M. A.-M. R. M. P.

Grefier,

C. G.-A.

Red. CMM/CGA

2 EX./2.04.2014

D.F._ – Judecătoria Târgoviște

j.f. N. A. I.

d.ap._ – Tribunalul Dâmbovița

j.. Ș.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 635/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI